Ioan Miclău-Gepianu - IARNĂ TÂRZIE

 

 

IARNĂ  TÂRZIE

 

 

 

~*~

 

E iarnă afară și-i iarnă târzie,

Iar viscolul bate cu-aceeași mânie;

Flori timpurii  răsar și îngheață,

E iarnă și-n suflet, doar reci sentimente

Tot leagă visării albii elemente.

 

În creștetul zării e discul de soare,

Ce stă sub perdeaua țesută-n ninsoare,

Cu razele-i galbene ce-abia mai străbat,

Vifornița albă cu fulgii ce-i curg,

Podoabe pufoase așează pe crâng.

 

Și unda-n izvor e de gheață,

A-ncremenit în Natură suflarea de viață.

O pasăre mică, un ou de cărbune,

Stă țeapănă în codru, străină de lume,

De nu-și mai cunoaște nici propriul nume.

 

Și vrăbii micuțe, pitite-n șindrilă,

Privesc cum e iarna lipsită de milă,

Și-așteaptă să vadă odată ieșind,

Stăpânul cu boabe de aur pe-al casei pridvor,

Căci printre orătănii nici ele nu mor.

 

Departe în zare văd fulgul de nea,

Și-i parcă tristețea din inima mea,

Stăpânul cu boabe de aur să vie,

Cu-al Limbii Romane cuvinte mă-mbie,

Să nu uit cuvântul cel sfânt, Românie!

 

E iarnă afară și-i iarnă târzie,

Aștept Primăvara să vie;

Dar viscolul bate cu-aceeași mânie,

E iarnă și-n suflet, doar reci sentimente,

Tot leagă visării albii elemente!

Poezii alese – Vol.I. autor Ioan Miclău- Ed.”Cuget

Românesc-Bârda”,2005

 

 

~*~

Ioan Miclău-Gepianu

Redat-2021