DOGOAREA
Sfantul
Tihon din Zadonsk
Vezi un om chinuit de fierbinteala sau, intrând în baie, simti o mare
dogoare, ori vezi un cuptor încins de flacari. De la focul acesta treci cu
cugetul la focul gheenei, în care pacatosii cei nepocaiti vor suferi fara de
încetare. Aceasta cugetare te învata ca, prin pocainta si prin lacrimi, sa
dobândesti milostivirea bunatatii lui Dumnezeu, pentru a scapa de o astfel de
nenorocire.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 71
BUSUIOCUL
Sfantul
Nicolae Velimirovici
Busuiocul si isopul (mai ales
busuiocul) – cele mai de seama plante la popoarele ortodoxe din Balcani, sunt
simboluri ale sufletului celui drept, care, odata cu îmbatrânirea si vestejirea
trupului, dau o mireasma puternica, pentru ca aceste doua plante au o mai mare
si mai placuta mireasma când se usuca decât atunci când sunt verzi. Busuiocul
se foloseste si la sfintirea apei. În acest caz el simbolizeaza buna mireasma
harica a lumii celei de Sus, care prin puterea Crucii fereste apa de alterare.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 43-44
VĂ
POFTESC LA TEATRU! AUDIȚIE PLĂCUTĂ!
https://youtu.be/hwpz6jUhNUA
FIINTA OMENIRII
Sfantul Sofronie Saharov
Potrivit vechii traditii teologice a
Bisericii ortodoxe rasaritene, omenirea este o singura fiinta în multe
ipostase, asa cum Dumnezeu este o singura Fiinta în Trei Persoane.
Sfantul
Sofronie Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac.
Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 118
WOLFRAMUL SI LUMINA LAUNTRICA
Sfantul Ioan Iacob Hozevitul
La luminatia electrica si la
stralucirea luxului modern, nu se mai poate pricepe întunericul si calicia din
suflet.
Sfantul
Ioan Iacob Hozevitul, Din Ierihon catre Sion, Ed. necunoscuta, Ierusalim, 1999,
p. 263
VEGETATIA
Sfantul Ioan din Kronstadt
În existenta lumii vegetale gasim
o dovada palpabila a omniprezentei lui Dumnezeu si a lucrarii Sale proniatoare.
Exista oare vreun loc pe pamânt în care vegetatia sa nu-si faca simtita
prezenta? Ea acopera câmpiile, se catara pe povârnisurile inaccesibile ale
muntilor de piatra, razbeste în pustiuri, sloboade radacini în apa si printre
ape, pe ostroave nelocuite. Si cine o creste si o împodobeste în cele mai
frumoase si mai felurite forme si culori? Domnul Dumnezeu. Domnul astfel o
îmbraca. Dar daca Domnul îmbraca astfel, cu atâta grija, firul de iarba,
parasi-ne-va oare pe noi? Fie si o singura clipa; îl va uita, oare, Dumnezeu pe
om? „Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu
astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?”
(Matei 6, 30; Cf. Luca 12, 28). Daca Dumnezeu da viata în fiece clipa firului
ierbii si nu-l lasa sa moara, înceta-va, oare, sa-mi dea viata mie? Nu. Daca
firul ierbii este îmbracat si mentinut în viata de Domnul, în mine Domnul
vietuieste mereu, ca într-un templu, daca nu-L îndepartez de bunavoie prin
pacatele mele. „Nu stiti oare ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul
lui Dumnezeu locuieste în voi?” (1 Corinteni 3, 16). În ceea ce priveste
templul, ia aminte ca apostolul spune despre crestin ca este templu fiindca în
el viaza Duhul lui Dumnezeu. Deci în templele (bisericile) crestine vietuieste
neîncetat Dumnezeu. Biserica este sfânta. Sa ne apropiem de ea cu evlavie.
Credinciosii care vin sa se roage în biserica înaintea Domnului îsi simt inima
plina de sfintenie.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 443-444
CE ESTE PACATUL
Parintele Rafail Noica
Ce este pacatul? Este o deformare.
Si va dau ca pilda lucrul acesta, care mi s-a lamurit într-o zi, când ma
gândeam ce este murdaria. Sa luam, de exemplu, balegarul. În grajd este
balegar. Rau nu face, daca n-ar trebui sa-l cureti de-acolo, sa-l scoti
de-acolo. Pe câmpul meu, unde o sa seman grâu sau alte lucruri, este „aur”, dar
pe covorul meu, în salon – nu, mersi! Acolo îmi este murdarie. Murdaria nu este
ce este, ci unde este. Cam asa-i si cu pacatul.
Parintele
Rafail Noica, Cultura Duhului, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2002, p. 127
P O E Z I A
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Poezia exprima cel mai curat si
mai înalt tot ceea ce are omul luminat în el. O strofa de poezie face mai mult,
adesea, decât un tratat întreg de filosofie. Asa cum Îngerii se exprima sau mai
bine spus, limba lor e muzica, tot astfel pentru oameni limba lor adevarata
este poezia. Mai devreme sau mai târziu Lumea se va întoarce la poezie, la
izvoarele ei. E prea multa lume insensibila fata de marile minuni ce le
întâlnim în fiecare zi… Avem nevoie de cât mai multi oameni cu suflet de poet.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 100, 116
CHIPUL COPIILOR
Sfantul Nectarie al Eghinei
Chipul copiilor exprima prin
intermediul celor mai rafinate linii si trasaturi nobletea, aceasta calitate
tainica si straina de firea tuturor celorlalte fiinte care, întretesuta cu
harurile penelului prin excelenta de artist al dumnezeiescului Artizan, cu
ajutorul caruia a fost maiestrita fiecare trasatura, fiecare linie a întregului
chip, ne zugraveste mai degraba un înger venit aici spre a înnobila creatia
decât o vietate menita sa traiasca asemenea celorlalte si sa se supuna
aceleiasi sorti. Pe chipul acesta se oglindeste mai degraba nemurirea decât
moartea, mai degraba spiritul decât materia. E cu putinta ca aceasta cununa a
celor create, plasmuita cu atâta gratie sublima, sa fi fost zidita pentru a
avea parte de soarta fiintelor necuvântatoare? Încât sa nu-si cunoasca
dumnezeiescul Creator? Ca sa-si ignore bunatatea aparte, menita siesi, care ni
se descopera cu atâta stralucire? Ca sa nu-I multumeasca Acestuia pentru
darurile Sale cele bogate si sa nu-L slaveasca pentru înaltimea cinstirii, pentru
bunavointa Lui deosebita si pentru nemarginita Lui bunatate fata de sine? Ca sa
nu-L caute si sa-L regaseasca cu proprii sai ochi în creatia de El zidita? Ca
sa nu-I doreasca frumusetea si sa cheme în ajutor atotputernicia Sa
dumnezeiasca? Niciodata! Niciodata! E cu neputinta! Tagaduirea tuturor acestora
va însemna tagaduirea întelepciunii si a priceperii lui Dumnezeu; va însemna
tagaduirea bunatatii Lui si a acestor trasaturi dumnezeiesti care se vad atât
de minunat în felul cum a fost modelata întreaga creatie si mai ales omul.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 16-17
MONAHISMUL
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Peste acest pamânt, pe care oamenii
îl scalda în sudori, în lacrimi si valuri de sânge, s-ar stârni mânia lui
Dumnezeu daca n-ar fi acesti smeriti slujitori ai Sai, calugarii, care, oricât
ar fi de neputinciosi, sunt iubiti de Domnul, pentru ca numai ei au ascultat
cuvântul Fiului lui Dumnezeu Care a zis: „Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se
lepede de sine”. Neasteptând recunostinta cuiva, monahul îsi duce sarcina lui
de sluga umila a lui Hristos, daltuind neîncetat în fiinta sa chipul minunat al
fapturii celei noi… Prin munca si rugaciune, monahul cauta sa înfrateasca cerul
cu pamântul. Cauta sa coboare cerul pe pamânt, iar pamântul sa-l ridice spre
cer…
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 74-75.
VASUL PLIN
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi
ca într-un vas plin nimic nu mai încape. Asa este si inima omului, întrucât
seamana cu un vas. De se va umple cu dragostea lumii acesteia si cu îngrijirea
de lucrurile lumesti, nu va încapea în ea cuvântul Domnului si astfel va ramâne
stearpa. Iata de ce „grija acestei lumi” este asemenea spinilor, care înabusa
samânta cuvântului lui Dumnezeu „si îl fac neroditor” (Matei 13, 22). Mai citim
ca aceia care au fost chemati la Cina cea mare a Împaratiei Ceresti, „toti,
parca întelesi, au început sa-si ceara iertare. Cel dintâi a zis: Tarina am
cumparat si trebuie sa ies ca s-o vad; te rog, iarta-ma. Si altul a zis: Cinci
perechi de boi am cumparat si ma duc sa-i încerc; te rog, iarta-ma. Al treilea
a zis: Femeie mi-am luat si de aceea nu pot veni” (Luca 14, 18-20). Toate
aceste a nu sunt altceva decât împatimiri de lucrurile cele vremelnice si
lumesti, care au umplut inima si au facut-o sa nu mai poata primi în sine
Cuvântul Domnului, întrucât acesta nu mai încape. Si, în acest chip, omul cel
plin de desertaciunea lumeasca, chiar de aude propovaduirea si chemarea
Cuvântului lui Dumnezeu, nu îl asculta si nu i se supune, astfel facându-se
nevrednic de Cina cea mare, adica de Împaratia Cerurilor, cu toate ca robii
Domnului – Prorocii, Apostolii si Propovaduitorii – îl îndeamna a merge
într-acolo. Întâmplarea si cugetarea aceasta te învata sa te feresti de iubirea
lumii, de care se împatimeste inima omului, si sa te rogi lui Dumnezeu
dimpreuna cu David asa: „Întoarce ochii mei ca sa nu vada desertaciunea”
(Psalmul 118, 37). Iar daca te-ai împotmolit în acea zadarnicie, straduieste-te
în orice chip sa te izbavesti de ea prin mila lui Dumnezeu, ca sa nu te
înfatisezi si tu dimpreuna cu cei care s-au lepadat de Cina cea preadulce.
„Multi sunt chemati, dar putini alesi” – asa încheie Domnul pilda aceasta
(Matei 22, 14).
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 123.
OGLINZI IN SOARE
Sfantul Nicolae Cabasila
Atunci
când pui sub soare mai multe oglinzi, toate stralucesc si rasfrâng raze de ai
crede ca sunt mai multi sori, dar în realitate unul este soarele care se
rasfrânge în toate; tot asa si Cel Ce singur este sfânt, Hristos-Dumnezeu,
rasfrângându-Se în credinciosi, straluceste în multe suflete si pe multi îi
arata sfinti, desi Cel cu adevarat sfânt este unul si singur, întru nimic mai
prejos în slava decât Tatal.
Sfantul
Nicolae Cabasila, Talcuirea Dumnezeiestii Liturghii si despre viata in Hristos,
traducere de Pr. Ene Braniste si Pr. Teodor Bodogae, Ed. Arhiepiscopiei
Bucurestilor, Bucuresti, 1992, p. 85
PICATURA DE PLOAIE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nici
o picatura de ploaie nu se varsa fara voia Facatorului, iar Domnul stie numarul
tuturor picaturilor de ploaie. Totul se face dupa porunca Lui. Slava bunatatii,
întelepciunii, proniei Tale!
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Spicul viu – ganduri despre calea mantuitoare, traducere de
Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 20.
WEEKEND-UL TUTUROR LUCRURILOR
Sfantul Ioan din Kronstadt
Prezentul nu este decât umbra
viitorului. Lumina este umbra viitoarei negraitei lumini; dulcetile pamântului
– umbra palida a celor din veacul viitor, de o dulceata fara de sfârsit. Focul
– umbra parelnica a focului gheenei, cel ce îi va pârjoli pe pacatosi în vecii
vecilor; bucuriile curate de pe pamânt, umbre ale nespuselor bucurii viitoare;
preafrumoasele palate împaratesti, umbre derizorii ale prealuminoaselor
locasuri ale raiului, pregatite celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu si Îi
îndeplinesc poruncile; faloasele straie ale fiilor si fiicelor oamenilor nu
îngaduie asemanare cu vesmântul de slava în care se vor îmbraca cei alesi,
fiindca îmbraca-se-vor în Hristos si „vor straluci ca soarele în Împaratia
Tatalui lor” (Matei 13, 43), dupa cum a fagaduit cu tarie Mântuitorul.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 144-145
CANTAREA INGEREASCA
Compozitorul Arvo Part
Am cugetat la întelesul acestor
cuvinte: „Pleni sunt coeli et terra majestatis suae” (Pline sunt cerurile si
pamântul de slava Ta). E vorba de fapt despre cântarea îngereasca care a
existat întotdeauna, pe care Mozart a auzit-o si a pus-o pe note. Este cântarea
îngereasca pe care sfintii calugari au scris-o si care se cânta azi în
biserica. Omul nu poate sa creeze singur asa ceva, un asemenea lucru. Stim ce
poate el sa creeze si aceasta nu ne multumeste. Problema este ca omul doar cu
greu poate sa ajunga la aceste legi dumnezeiesti, caci e prea nestatornic si
nedesavârsit. Legile dumnezeiesti îi sunt ascunse pentru ca el sa nu le lepede
si pentru ca nu e vrednic sa le cunoasca. Cred totusi ca marii compozitori au
avut acces nemijlocit la aceasta comoara. Dar aceasta nu priveste numai arta. E
o problema globala care e aceeasi cu probl ema mântuirii: trebuie sa mori ca sa
învii.
Compozitorul
Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de
Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 64-65.
EUHARISTIA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Fiecare crestin care primeste
Trupul si Sângele Domnului din Sfântul Potir devine si el un dumnezeiesc potir,
devine un locas al lui Dumnezeu; ramâne întru Hristos si Hristos ramâne întru
el.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 42.
INFATISAREA OMULUI
Sfantul Nectarie al Eghinei
Înfatisarea sa exterioara se
afla în armonie cu natura înconjuratoare numai în masura în care se afla într-o
stare de pace cu ea; raportata la o stare marcata de o deviere, cauzata de
tulburarea pacii si de razboi, relatia trupului omului cu natura din jurul sau
este anulata. Desi pare o relatie fireasca, acest lucru nu e decât o simpla
aparenta, deoarece cele înrudite între ele nu se lasa stapânite de o atitudine
ostila. Prin firea lor cele înrudite se iubesc reciproc; iar firea îsi hraneste
si se îngrijeste de copiii ei în chip iubitor.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 24-25
SIMPLITATEA COPILAREASCA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Straduieste-te sa ajungi la
simplitatea copilareasca în purtarea cu oamenii si în rugaciunea catre
Dumnezeu. Simplitatea e cel mai mare bine si vrednicie a omului. Dumnezeu este
cu desavârsire simplu, fiindca este cu desavârsire duhovnicesc, cu desavârsire
bun. Fie ca nici sufletul tau sa nu se împarta între bine si rau.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, In lumea rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2003, p. 12
SIMPLITATEA COPILAREASCA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Straduieste-te sa ajungi la
simplitatea copilareasca în purtarea cu oamenii si în rugaciunea catre
Dumnezeu. Simplitatea e cel mai mare bine si vrednicie a omului. Dumnezeu este
cu desavârsire simplu, fiindca este cu desavârsire duhovnicesc, cu desavârsire
bun. Fie ca nici sufletul tau sa nu se împarta între bine si rau.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, In lumea rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2003, p. 12
ALFABETUL NATURII
Sfantul Nicolae Velimirovici
Când copilul începe sa învete
alfabetul, pentru el literele luate separat se prezinta asemenea unor idoli.
Literele au substanta, sunt materiale. Silabisind, copilul îsi încordeaza
întreaga atentie asupra buchiilor si cugeta doar la ele. Astfel, urmarind
litera dupa litera, citeste un cuvânt, însa, daca îl întrebi ce a citit, nu
stie despre ce este vorba. Si chiar se mira, neîntelegând despre ceea ce este
întrebat. Copilul nu pricepe sensul cuvintelor citite. Conturul, marimea si
culoarea literelor scrise – adica aspectul exterior – este tot ceea ce cunoaste
el, la un moment dat, despre litere. Slovele pentru copil sunt materiale, exact
la fel cum sunt idolii pentru pagâni. Astfel, atât elevul din clasa întâi, cât
si închinatorii la idoli privesc la idolii lor cu teama si consideratie.
Multi dintre oamenii pe deplin
maturi sunt asemenea elevilor din clasa întâi, desi ei uneori, se cheama
filosofi ori ucenici. Muncind cu sudoarea fruntii lor, abia reusesc sa citeasca
pe silabe cartea naturii, însa sensul si însemnatatea literelor abecedarului
naturii nu le înteleg nicidecum. Omul învatat citeste literele chiar negândind
la ele, si într-o clipa întelege sensul cuvântului. Învatatorul este dator sa
aplice constrângeri serioase ca sa-l învete pe ucenic sa citeasca nu pe silabe,
ci „dupa sens”. Cele valabile în cazul citirii cartilor sunt valabile si în
ceea ce priveste citirea „cartii naturii”. Plecându-ne înaintea naturii, e
totuna cu a ne pleca înaintea literelor. Idolatrizarea naturii, aceasta este
lucrarea copiilor maturi. Întrebati-i ce însemnatate au lucrurile si
evenimentele, si ei se vor uita la voi cu aceeasi mirare pe care o are elevul
de clasa întâi, pe care îl întrebati despre sensul cuvântului ce tocmai l-a
citit.
Prin urmare se poate spune: oamenii care nu
cunosc alfabetul se închina unui idol, iar cei învatati se închina duhului.
Pentru primii, fenomenele naturale sunt materiale si realitatea lor este
exprimata exterior, dupa marime, culoare, denumire si diferite alte raportari.
Pentru cea de-a doua categorie, obiectele si fenomenele naturale sunt
simboluri, semne conventionale creionând lumea spirituala; iar realitatea
spirituala este sens, viata si justificare fiintiala a acestor simboluri. Un
astfel de om citeste cartea naturii nu silabisind, precum începe sa învete
elevul din clasa întâi, ci dupa sens, patrunzând întelesul, semnificatia.
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2009, p. 11-14.
SIMTUL GUSTULUI
Sfantul Nectarie al Eghinei
Prin intermediul gustului suntem
îndrumati spre alegerea alimentelor pe care le cunoastem si le clasificam pe
baza sucurilor ca fiind de diferite tipuri: acre, dulci, amare, sarate si
astringente, acceptându-le pe cele placute si respingându-le pe cele neplacute.
Întelepciunea lui Dumnezeu a asezat ca paznic credincios pe lânga acest organ
de simt organul mirosului, spre a tine departe tot ceea ce ar putea sa ne puna
viata în primejdie prin gust si prin dizolvarea lichidelor în organul de simt
al gustului. Gustul este un simt deosebit pentru ca transmite sufletului fidel
si amanuntit proprietatile oricarui tip de lichid cu care intra în contact, iar
sufletul se pronunta cu privire la calitatea acestuia.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 83.
RUGACIUNEA INIMII
Arhiepiscopul Iustinian Chira
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”. Aceasta puternica rugaciune o
poate rosti si calatorul si muncitorul de pe ogor, din fabrica sau din mina; si
copilul si tânarul si batrânul. Prin aceasta rugaciune noi putem curata
vazduhul duhovnicesc.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 114
POARTA
SI USA
Sfantul
Nicolae Velimirovici
Acestea sunt de asemenea simboluri ale lui Hristos, dupa însesi
cuvintele Lui: „Eu sunt usa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui” (Ioan
10, 9). Pe nici o alta cale nu este cu putinta sa intri în Împaratia Cerurilor.
Însa „poarta” este strâmta, tot dupa cuvintele Mântuitorului Hristos. Pentru ce
este strâmta? Pentru ca omul sa se strecoare prin ea cu greutate, caci trebuie
sa se lepede de sine; la fel cum sarpele îsi da jos pielea, chipul naturii lui,
tot astfel si omul cel vechi; altfel el nu va intra în Rai.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 55-56
FRUNZELE COPACILOR
Sfantul Ioan din Kronstadt
Ale cui sunt frunzele copacilor?
Ale lui Dumnezeu. Ale cui sunt gândurile bune care îti vin în minte? Ale lui
Dumnezeu. Cine a dat copacilor, pomilor, însusirea de a se forma si creste în
ei o parte lemnoasa, de a se forma si dezvolta în ei frunze, flori si roade?
Dumnezeu le-a dat-o. Cine te-a înzestrat cu darul gândirii si al vorbirii?
Dumnezeu. Folosesc oare arborii si pomii însusirile pe care le au de la
Dumnezeu spre dauna lor? Nu. Foloseste oare omul însusirile si puterile ce i-au
fost date de Dumnezeu spre dauna lui? Da, foloseste. Abuzeaza de minte, cea
data de la Dumnezeu pentru cunoasterea lui Dumnezeu si a adevarurilor Sale,
abuzeaza de inima, creata de Dumnezeu pentru a iubi pe Dumnezeu si pe
aproapele, pentru a simti comunicarea cu Dumnezeu; abuzeaza, în sfârsit, de
liberul arbitru, care i-a fost dat omului pentru continua sa se desăvârșească
si pentru a cultiva virtutile.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 80-81
APA MOARTA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Astazi, învatatii au înaltat si înalta
un idol urias, dând tuturor porunca sa i se închine, întocmai cum i se închina
ei: scrisul care tagaduieste existenta lui Dumnezeu. Un duh necurat care ne
atâta si ne pune în miscare trufasa, necredincioasa noastra ratiune pornita
împotriva lui Dumnezeu. Diavolul e siret, vai, cât de siret este! El a
descoperit, pasamite, în credinta crestina o idolatrie subtila, în raport cu
tendintele si cu spiritul veacului acesta si cu gradul sau de dezvoltare
intelectuala. Pe cât este de siret, pe atât este de nemernic! Cum îsi mai face
mendrele în sarmana omenire, care si-a îndepartat inima de Hristos! Cu câta
înversunare îi trage pe oameni spre iad, facând-o chiar cu funiile pe care si
le-au împletit si nu înceteaza sa si le împleteasca oamenii însisi! Ne duce la
pierzare prin propria noastra minte, cea care ar fi trebuit sa ne duca spre
Dumnezeul cel viu si nemuritor! Cu propria noastra galeata scoatem apa moarta
din fântâna desartei, oarbei întelepciuni a lumii acesteia, dându-ne sa bem
noua si altora si noi o bem, fara sa ne treaca prin gând ca bem apa moarta.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 498-499
FRATERNITATE
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Când cineva îsi potriveste pasul dupa
inima lui Hristos, înseamna ca s-a înfratit cu toti oamenii de pe pamânt.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 46
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu