ANTONIA
– Maica Albă și FILOCALIA
„Suferința
a dat lumii cele mai frumoase arte,
N-o
urî, ci cată-i taina; și du-i rostul mai departe!”
(TRAIAN
DORZ)
FILOCALIA este Drumul pe care trebuie să-l parcurgă creștinul
ortodox, în speță geto-daco-românul, pentru a se întâlni cu CALEA – HRISTOS,
privind curățenia lăuntrică a mărturisitorului! Îndreptarul vieții spirituale
descris în FILOCALIE este după modelul Hristologic și Mariologic! FILOCALIA
este harul – trăirea – misiunea – mărturisirea – jertfa – vocația – iubirea
întru Iisus Hristos din Adevărul, Frumusețea, Libertatea, Dragostea, Crucea și
Învierea puterii LUI! FILOCALIA este adevărata natură a Iubirii teoforo –
hristoforo – duhoforo – marioforo, acel fundament al vieții care este elanul
spre armonie, creație, unitate, comuniune, cuminecare!
Dragostea filocalică este o permanentă căutare, o
continuă aflare, o neîntreruptă regăsire! Dragostea filocalică este o mistică
semnificație, o manifestare isihastă, un mod existențial! Drumul filocalic care
ajunge Calea – Hristos este pentru mărturisitorul valah – Calea cea mai înaltă
de noblețe spirituală! Calea cerească! Mântuitorul Hristos și Maica Sa,
Fecioara Maria-Vlaherna-Carpatina au binecuvântat Patria noastră Dacia Mare, cu
o mulțime de Sfinți și Părinți bisericești, filocalici, care prin viața, înțelepciunea,
jertfa și scrisul lor au instituit un Pantheon național- universal al
Sofianismului.
Cele 12 Volume ale Filocaliei au fost traduse astfel:
primele 4 de către cel mai mare Monah al Neamului nostru, ARSENIE Boca, iar
celelalte 8 de către cel mai mare Teolog al Națiunii noastre, Preot Profesor
Doctor Dumitru Stăniloae, Distins Membru al Academiei Române. Bucuria pentru
mine, ca teolog naționalist, adică întru Hristos și Patrie a fost și mai mare fiindcă
le-am primit pe toate, cele 12 volume ca DAR de suflet, de la una dintre
Fiicele Bisericii noastre ortodoxe, evlavioasa, smerita, mărturisitoarea și
îmbunătățita cercetătoare filocalică, distinsa, ANTONIA Rădulescu, prețuită
mult de Mentorul meu spiritual, inegalabilul Preot Duhovnic-predicator-naționalist
Părintele Constantin Galeriu, prin primăvara anului 2004.
Bucuria a reînflorit în sufletul meu, lăcrimând
serafic după 20 de ani, acum în 2024, luna Februarie, ziua 17, Ziua Sf.M.Mc.
Teodor Tiron, când re-cercetând volumele filocalice pentru a regăsii cuvântul
unor mari pustnici, am deschis volumul 1 al Filocaliei, în care strălucesc
geto- dacii – Titani ai sihăstriei ortodoxe universale: Antonie cel Mare,
Evgarie Ponticul, Ioan Casian, Nil Ascetul, Marcu Ascetul, Diadoch al Foticeei,
Isaia Pustnicul, și am găsit pe a doua pagină de titlu, fotografia bunei mele
prietene-mărturisitoare, Antonia, alături de soțul ei Rădulescu, în cea mai
sublimă ipostază a tinereții lor: Frumusețea cununiei creștin-ortodoxe a
MIRILOR!
A fost un semn de la Maica Antonia, de Sus, prin care
îi mulțumesc din inimă și din suflet! Volumul I al mărturisitorilor l-am putea
numi cu mult drag, chiar Filocalia geto-daco-română. Antonia Rădulescu a urcat
de la natura fizică a frumuseții princiare geto-dacice, la sofianismul
filocalic carpatin al Maicii Albe, înveșmântată în purpura spirituală
mistico-isihastă. Antonia a urcat de la frumusețea firii create, precum o
reprezentare de Raffaello Sanzio, la acea întrupare a trăirii și mărturisirii
ortodoxe, zugrăvită de marele pictor Gheorghe Tattarescu. Pe Doamna Antonia
Rădulescu, am cunoscut-o, ani buni grație fiicei dumneaei, Tatiana, colega mea
de profesorat de la Colegiul Național Matei Basarab, distinsă profesoară de
Limba și Literatura Româno-Franceză, o cunoscută poetă, precum și pe soțul ei,
marele Cavaler Valeriu Panaitescu, profesor universitar, un bun companion și un
boier spiritual de elită.
Deseori, în mulți ani am fost invitat în Conacul lor,
din Capitală, în zi de sărbătoare la masa de prânz, o artă culinară deosebită,
pregătită în detaliu și rafinament de Doamna, îi spuneam Maica Antonia, fiindcă
citea în fiecare noapte Psaltirea, pentru Familie și Neam, cu post, rugăciune,
ajutor săracilor, sărmanilor, deasa sfântă cuminecare, o profundă cunoaștere teologică,
istorică, fiind mai mult decât o monahie obișnuită, pur și simplu o Maică albă.
După cele 2 ore de ospăț, întotdeauna urmau alte 4 ceasuri de Agapă filocalică,
degustând însă din când în când vinul ales, adus de prin țară, chiar din
Basarabia nostră, de boierul Valeriu. Omul creștin-ortodox român Antonia, a
fost acel Model valah, chemat de Sus să devină Dascăl al iubirii, pe care cei
porniți pe calea desăvârșirii întru Hristos și Fecioara Maria, îl urmează. Cea
mai frumoasă ipostază a Omului a modelat-o cu Mâinile Sale de Artist divin,
absolut Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după Chipul Său și după Icoana Maicii
Sale – Fecioara Maria. „Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit!” (Psalmul 118,
73). Cea mai deplină și strălucită definiție a Omului ne-a dăruit-o geto-dacul
Pavel, Cel mai mare Apostol al lumii. „Voi sunteți biserica lui Dumnezeu celui
Viu!” (Pavel, Epistola II Corinteni, 6,16)
Omul valah – filocalic este Mărturisitorul care se
asumă plenar CRUCII – CĂRȚII – HRISTOS! „Oameni suntem toți; grăia filocalic,
Părintele ARSENIE Boca, Om însă, numai din când în când câte unul: acela care
nu-și dezminte obârșia divină; iar OM, numai UNUL, IISUS HRISTOS, Care pentru
oameni, Dumnezeu fiind, s-a făcut OM.” (Părintele Arsenie Boca, Mare Îndrumător
de Suflete in Secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002) Iisus Hristos –
Arhiereul absolut – CARTEA dumnezeiască a purtat asupra Lui, Adevărul, Legea,
Iubirea, Jertfa, Crucea și Învierea! Marele cărturar, poet-sacerdot,
predicator, Episcopul catolic Jacques – Benigne Bossuet, mărturisea crucial,
după jumătatea veacului al XVII-lea: „Dar, de vreme ce pe Cruce și-a împlinit
în chip deosebit slujba de preot suveran, tocmai acolo, acolo, fraților, ni s-a
părut cel mai frumos veșmânt ”, toți ierarhii creștini ai lumii, mai cu seamă cei
ortodocși, mă refer expres la cei din România – pe care istoria îi va
recunoaște drept ”Sinodul FRICII” de REÎNTEMEIERE istorică și canonică a
Mitropoliei TOMISULUI , au uitat de veșmântul divin al lui Iisus pe Cruce,
strivindu-ne și strivindu-se ostentativ, zilnic, sub greutatea aurului mitrei,
a pietrelor prețioase, a odăjdiilor. (Noroc că se sprijină în cârja grea,
înaltă, masivă din aur, și pe diaconi, altfel s-ar prăbuși săracii de ei...
n.a.).
Cu minunatele-i podoabe de învățătură și adevăr, IISUS
ERA CARTEA în care DUMNEZEU și-a scris învățătura; dar această CARTE s-a
deschis abia pe CRUCE, cu brațele întinse, cu rănile adânci și carnea străpunsă
în toate părțile; așadar, după o lecție atât de frumoasă, ce ne mai rămâne de
învățat?” (Bossuet, Panegirice, Sf. Bernard de Clairvaux, Sf. Francisc din
Assisi, Sf. Tereza din Avila, traducere de Cristian Bădiliță/ Marius Lazurca,
Ed. „Amarcord”, Timișoara, 1996)
Marele ierarh ortodox rus Sfântul Ignatie
Briancianinov îl numește pe Om, „CASĂ, LĂCAȘ, VAS”, (Sfântul Ignatie
Briancianinov, Cuvânt Despre Om, Ed. Bunavestire Bacău, 2001), atribute alese
ale Omului creștin-ortodox întru slujirea și slăvirea lui Dumnezeu. „Au nu
știți că sunteți casa lui Dumnezeu, și Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?”
(Pavel, Epistola I Corinteni, 3,16) Omul pentru aceasta a fost creat ca să se
desăvârșească întru a deveni Cruce-Carte, Casă, Locaș și Vas ales, Capului
Bisericii – Hristos, pentru a putea gusta transcendența fericirii Vieții
veșnice. „Sufletul curățit prin plinătatea virtuțiilor face rânduiala minții
neclintită și destoinică să primească starea căutată.” (Evgarie Ponticul,
Filocalia Sfintelor Nevoințe ale Desăvârșirii, vol. 1, trad. Ieromonah Arsenie
Boca, Mănăstirea Sâmbăta de Sus – Făgăraș, 1947). Creștinul ortodox valah ca să
fie CRUCE-CARTE, CASĂ, LĂCAȘ, VAS ales Domnului, trebuie să aibă sufletul
frumos împodobit permanent cu har, Adevăr, credință, nădejde, jertfă, înțelepciune,
iar inima să-i ardă de libertate, creație, cântare, dăruire și Dragoste divină.
Devenind Cruce, Carte, Casă, Lăcaș, Vas ales, creștinul ortodox valah se
desăvârșește întru Iubirea de Neam și Dragostea întru Dumnezeu, întru Iubirea
de Patrie și Dragostea de Strămoși, întru Iubirea de Moșie-Pământ a
înaintașilor și Dragostea de Cer a Străbunilor, întru Frumusețea Jertfei
Filocalice și Dragostea Sofianică a Eroilor, Martirilor, Mărturisitorilor și
Sfinților!
Cunoașterea puterii Crucii îi formează pe creștini;
propăvăduirea EI îi crează pe mărturisitori! CRUCEA–simbolul
Puterii–Autorității, imperativ monarhic al Împăratului Constantin cel Mare! Cel
mai mare Apostol al lui Iisus Hristos și al omenirii, PAVEL a fost deopotrivă
și cel mai mare Apologet al CRUCII – Domnului! Privind VIAȚA, ADEVĂRUL,
LIBERTATEA, DUMNEZEIREA și IUBIREA pe Cruce, Pavel grăiește: „Sunt răstignit
împreună cu bunul meu Stăpân. Îl văd, îl văd pe Cruce, despuiat de toate
bunurile pe care noi le prețuim, copleșit de chinurile care pe noi ne
îndurerează și ne înspăimântă. Dar eu, care cred că EL e însăși ÎNȚELEPCIUNEA,
prețuiesc ceea ce are preț și pentru EL, disprețuind tot ce EL însuși a
disprețuit, mă răstignesc împreună cu EL și alung din inima mea ceea ce EL însuși
a alungat de la El: CHRISTO confixus sum Cruci!” (Bossuet, op. cit.) Maica Albă
– Antonia care, și-a făcut ucenicia în minunata Mișcare spirituală, națională „Oastea
Domnului”, și-a asumat exemplar vocația și misiunea de Mamă creștină valahă.
„Mama, mărturisea marele poet-scriitor-sacerdot al
„Oastei Domnului” – Traian Dorz, este primul pedagog al copiilor. Și Biserica
și Patria au nevoie de mame bune, de familii bune și creștine.” (Almanah „Iisus
Biruitorul”- 2001, Ed. „Oastea Domnului!” Sibiu – 2001) FECIOARA în dimensiune
ei metafizico-mistico-carpatină, sub acoperământul creștin- ortodox se
jertfește Femeii! FEMEIA se jertfește MAMEI! MAMA se jertfește MAICII Domnului!
„Femeia, ca femeie, mărturisește Sf. Ier. Nicolae
Velimirovici, se schimbă și îmbătrânește; Mama, ca mamă, nu se schimbă și nu
îmbătrânește. Femeia închipuie căderea omului în natură, Mama închipuie
înălțarea omului spre cer. Maica Domnului ce nu a fost femeie și-a primit cinstea
și mărirea mai mare decât a îngerilor, pe câtă vreme femeia, ca femeie, a fost
și a rămas legătura omului cu natura.” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri
despre Bine și Rău, trad. Din lb. Sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed.
Predania) Omul deplin religios, dacoromân este creștinul harului, gândirii,
grăirii, faptei bune, privirii alese, vegherii, răbdării, iertării, rugăciunii,
jertfirii, milosteniei, slujirii, păcii, trăirii ideale! Maica Albă – Antonia a
fost un astfel de Om care a confirmat frumusețea de afară a Dacoromânului cu
veșmântul sublim al podoabei lăuntrice a valahului ortodox.
Pentru a putea schița cât mai în lumină portretul
Maicii Albe – Antonia, mă voi folosi de ajutorul marelui get, marelui suflet de
Om – Pitagora, discipolul Marelui Profet Zamolxe: „Unii se iau la întrecere cu
forța și cu iuțeala, și nu pretind decât laurii victoriei, alții se străduiesc
să adune bani, vânzând și cumpărând mărfuri, iar alții nu se gândesc nici la
una nici la alta: rămân pe loc doar pentru a vedea și a se informa cum merg
lucrurile, și aceștia par mai dezinteresați și mai liberali decât ceilalți. Tot
astfel, această viață pe care trebuie să o ducem noi, este ca o uriașă piață:
toți oamenii se adună și unii caută gloria iar alții averea; foarte puțini, în
schimb, disprețuiesc și una și cealaltă, și privesc cu atenție ceea ce se
petrece acolo, căutând să-și dea seama de tot și să nu se intereseze de nimic.
Pe aceștia nu-i pot numi înțelepți, ci iubitori de înțelepciune, adică
filosofi.” (cf. Francesco Petrarca, Scrieri alese, traducere de George
Lăzărescu, Ed. „Univers”, București –1982, p.154)
Maica Albă – Antonia n-a fost interesată decât ca
trecere prin lumea aceasta, grăbindu-se și gătindu-se spiritual spre cea de
dincolo, ca o filosoafă creștină, ca o mărturisitoare ortodoxă. DRAGOSTEA
dumnezeiască absolută reflectă FRUMUSEȚEA dumnezeiască absolută! Această
Dragoste-Frumusețe se descoperă prin Creația divină, prin Omul sufletului
frumos! „O dragoste autentică nu este o relație care îi exclude pe ceilalți, ci
este puntea prin care îndrăgostitul întâlnește întreg neamul omenesc și
întreaga creație. El învață astfel să pună preț pe frumusețea sufletului mai
mult decât pe cea a trupului, descoperind acea frumusețe ce a aparținut dintru
început firii.” (Părintele Filothei Faros, Firea Dragostei, trad. Ovidiu
Lăzărescu, Ed. Egumenița – Galați)
Frumusețea fizică este izvorul timpului și curgerea
lui spre vremea desăvârșirii spirituale! Frumusețea fizică și spirituală valahă
își au în Dumnezeu și Neam, regala ei obârșie! OBÎRȘIA „De unde am venit, unde
m-ai găsit?”-/ o-ntrebă copilandrul pe mamă./ Ea răspunse, pe jumătate
plângând,/ pe jumătate râzând și strângându-și copilul la sîn:/ „Erai ascuns în
inima mea,/ ca dorul inimii, dragostea mea!// Erai în jocurile cu păpușile din
copilăria mea;/ și de dimineață, încă de-atunci/ te-nfășam și te desfășam ca pe
prunci. Erai închis în altarul zeului nostru casnic,/ și preamărindu-l pre el,
te preamăream pe tine./ În toate speranțele și iubirile mele,/ în viața mea
și-n viața mamei mele – trăiai./ În poala duhului nemuritor care ne ține
căminul,/ vîrste după vîrste te îngrijiră de-apururi. Când floarea fecioriei
și-a deschis petalele -/ tu pluteai ca o mireasmă-mprejuru-i./ Moliciunea ta
fragedă a dat boboci/ în trupul meu tânăr,/ ca întâia lucire înainte de-a
răsări soarele.// Răsfățat al raiului, geamăn cu lumina dimineții/ pluteai la
vale, pe fluviul vieții/ din lumea aceasta, și până la urmă/ mi te-ai lipit de
inimă. Din ochi sorbindu-ți ochii,/ o taină mă tulbură:/ tu care ești al
tuturor,/ ești doar al meu odor!// De teamă că te-aș pierde,/ te-năbușesc
strângându-te la sân./ Prin ce vrăjitorești silabe/ cuprind comoara
lumii-ntregi încătușate/ în brațele-mi atît de slabe?...” (Rabindranath Tagore,
Poeme, trad. George Dan, Ed. pentru Literatură
Universală, București-1967)
Întru pururea cinstire a Înaintașilor noștri!
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
3 Martie 2024/ + 3 Martie 1888, s-a născut la
Certege-Turda, Părintele Iosif Trifa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu