miercuri, 8 ianuarie 2025

ALIANTA FAMILIILOR - DEPRAVAREA E PROSTIE, NU PROGRES Ianuarie 9, 2025

 



DEPRAVAREA E PROSTIE, NU PROGRES

Ianuarie 9, 2025

 

Spre finalul anului trecut ni s-au deschis ochii si mai mult sa pricepem depravarea lumii in care traim. O vedeta se lauda pe platforma Olnyfans ca intr-o singura zi a intretinut relatii sexuale cu 100 de barbati. Link: https://www.mirror.co.uk/lifestyle/sex-relationships/woman-who-slept-100-men-34299905

 

Link: https://www.theatlantic.com/ideas/archive/2024/12/lily-phillips-outrage-porn-100-men/681032/ Iar in Franta, cazul Pelicot s-a incheiat luna trecuta cu condamnarea sotului lui Gisele Pelicot si a altor barbati care au violat-o unul dupa altul dupa ce a fost sedata. [Link: https://www.reuters.com/world/europe/verdict-due-gisele-pelicot-rape-case-that-horrified-world-2024-12-19/]

 

Asta e societatea occidentala, “lumea de afara” pe care multi dintre noi dorim sa o imitam si in care vrem sa ne integram. Pentru unii dintre noi depravarea e progres iar prudenta prostie.

 

Din fericire, insa, exista si persoane care dupa ani de zile traiti in mizerie morala, isi revin la normal si isi pubica online marturia intoarcerii la normalitate. Aproape fare exceptie, aceste persoane isi revin ca urmare a cautarii lui Dumnezeu si a integrarii intr-o comunitate de credinciosi. Nu putine astfel de persoane sunt fosti homosexuali. Recent am dat peste marturia lui Amy Hamilton, Profesor Universitar in Texas, care dupa ani de zile de ratacire si dezorientare in lumea homosexuala si-a revenit la normal, azi fiind casatorita si avind doi copii.

 

Marturia ei, in engleza, poate fi citita aici: https://whatweneednow.substack.com/p/my-father-gives-me-bread-lgbtq

 

La virsta de 10 ani Amy fost violata de unchiul ei, iar mama ei a abandonat-o. A fost adoptata de o familie iubitoare, dar Amy tinja dupa afectiunea mamei ei biologice. Depresia a dus-o inevitabil intr-o relatie cu o alta femeie la 19 ani. Dar si-a revenit dupa mai bine de 10 ani, dupa ce a inceput un dialog personal cu Dumnezeu, l-a cautat pe Dumnezeu pe paginile Scripturii, si s-a integrat intr-o comunitate crestina. Enoriasii au primit-o in sinul lor, s-au ocupat de ea, si au ajutat-o sa-l afle pe Dumnezeu si calea inapoi la normalitate.

 

Si in Romania sunt tineri care se confrunta cu situatii similare. Ratacirile se produc, dar este si de datoria noastra sa ajutam pe acesti tineri sa-si gaseasca calea inapoi, asemenea Fiului Risipitor.

 

Articolul este relativ lung si il recomandam celor ce inteleg engleza. Iar pentru publicul din Romania am selectat doar citeva pagini si paragrafe mai relevante si mai usor de urmarit.

 

***

 

Tatăl meu îmi dă pâine: de ce are nevoie comunitatea LGBTQ+ de la Biserică

 

Dr. Amy E. Hamilton

 

„Dacă este greșit, va trebui să-mi arăți o altă cale, pentru că pur și simplu nu o pot vedea.” La nouăsprezece ani, am șoptit această rugăciune către Dumnezeu, mi-am închis Biblia și mi-am întors fața de la Dumnezeu. Pe fondul experiențelor mele cu relațiile lesbiene, am pus sub semnul întrebării învățătura creștină despre comportamentul sexual între persoane de același sex.

 

Inceputul

 

Deși etiologia atracției pentru persoane de același sex (SSA) nu este întotdeauna clară, o conectez pe a mea cu două experiențe adverse din copilărie - o pereche de răni adânci. În primul rând, am fost separata de familia mea natală când eram copil. Deși părinții mei adoptivi au fost amabili și iubitori, această ruptură profundă mi-a lăsat o „rană primordială”. Am tânjit după mama mea încă din primele mele amintiri și am fost atrasă de orice femeie care mi-a arătat îngrijire sau bunătate. În al doilea rând, la vârsta de zece ani, am fost abuzată sexual în mod repetat de un unchi în timpul unei vacanțe de vară prelungite. Acestea sunt „urmele gemene” de la începutul vieții mele care mi-au afectat profund dezvoltarea generală, sexuală și de altă natură.

 

Când atracția pentru persoane de același sex a început să apară doi ani mai târziu, am fost mortificată și rușinată și am făcut tot posibilul să îngrop acele sentimente. Până la liceu, eram confuza, rănita și mă gândeam la sinucidere.

 

La cincisprezece ani purtam păr proaspăt tuns și îmi doream să pot lua o fată la o întâlnire romantica. Odată cu acest debut intreaga școală a ajuns la concluzia că sunt gay. Îngrijorata că ar putea avea dreptate, mi-am făcut un plan să-mi iau un iubit și să mă culc cu el pentru a dovedi că nu este adevărat. Această strategie disperată și greșită s-a încheiat cu rezultate previzibile: experiențe îngrozitoare, vinovăție și încă mai multă rușine. Mi-am pierdut orice speranță.

 

Dar în aceste vremuri cele mai disperate, dragostea lui Dumnezeu a izbucnit in viata mea. Isus a venit să caute și să-i salveze pe cei pierduți și, prin îndurările Sale, asta m-a inclus pe mine. La 11 zile înainte de ziua mea de șaisprezece ani, am avut o convertire reală și am vrut să-L urmez pe Hristos oriunde. Nu fusesem niciodată atât de fericita. Isus m-a iubit și El avea să-mi schimbe viața. Eram o fiinta noua — „lucrurile vechi au trecut; iată, au venit lucruri noi.” Pentru că eram acum în Hristos, am crezut că atracția mea pentru persoane de același sex și problemele mele conexe vor fi „înlăturate”, ca acele lucruri au dispărut. Dar nu a fost asa. Ceea ce spune de fapt Scriptura este că a început in mine un proces de a deveni o nouă creație. Atracțiile și rănile mele erau încă acolo, așteptând să fie lecuite. Și nu știam cum să fac să le suprim.

 

La facultate, după ani în care m-am luptat singura, am cedat. M-am îndepărtat de Dumnezeu și am ajuns direct în brațele unei femei. Am început să-mi construiesc viața în jurul identității mele lesbiene. Aveam o prietenă și ma simțeam fericita. Intr-adevăr „există plăcere în păcat pentru o vreme”. Și, asemenea Fiului Risipitor, Tatăl meu mi-a dat drumul. Așa că am părăsit casa Lui și am călătorit departe.

 

Îndepărtarea de Dumnezeu a fost o alegere dureroasă, dar conștientă – știam că învățătura creștină pe care o respingeam nu era ambiguă. Evadarea unei conștiințe este totuși dificilă. În adâncul meu, știam că ceea ce făceam era imoral. Deși nu auzisem niciodată descrisă Legea Naturală, am știut instinctiv că încălc ceva fundamental. Corpul meu nu a fost proiectat pentru activitatea sexuală în care mă implicam – în ciuda dorinței și plăcerii puternice. Dar nu am vrut să mă pocăiesc și m-am întărit împotriva convingerii, apărându-mi acțiunile.

 

M-am născut așa? Era anul 1989 cind căutarea „genei gay” se intensifica. Am recurs să argumentez că m-am nascut asa, dar nu prea credeam nici eu. La acea vreme, nu știam că prevalența crescută a experiențelor adverse din copilărie, în special a abuzului sexual, în rândul celor care experimentează atracție pentru persoane de același sex și se implică în comportament homosexual, a fost și va continua să fie bine stabilită în cercetare. Psihologia a trebuit întotdeauna să admită că interacțiunile complexe ale geneticii, mediului și experienței trebuie să joace un rol, iar studiile impresionante la scară largă din ultimii ani au produs dovezi definitive că orientarea sexuală nu este predeterminată genetic și nici măcar în primul rând un atribut ereditar. Chiar dacă asemenea înclinații ar fi fost înnăscute, cum mi-ar înlătura asta responsabilitatea de a le evalua moral și de a-mi exercita voința în lumina adevărului lui Dumnezeu? Dar mă distram și nu voiam să mă gândesc la astfel de lucruri. Am continuat să-mi construiesc viața în jurul identității mele lesbiene.

 

In cautarea mamei

 

În acest timp, am început să o caut cu seriozitate pe mama mea natală, obținând în cele din urmă o hotărâre judecătorească pentru a-mi desecretiza dosarele de adopție. Cu o seară înainte, am ieșit la niște baruri lesbiene cu prietenele mele. În timp ce ne plimbam prin centrul orașului Austin, am proclamat exuberanta și sfidătoare: „Îmi place viața asta și nimic nu mă va face să renunț la ea!” A doua zi dimineață, un funcționar de stat mi-a înmânat certificatul meu de naștere original. Mâinile mi-au tremurat când am deschis plicul care avea să dezvăluie numele mamei mele. În sfârșit, am putut-o găsi.

 

Nu am avut parte de primirea călduroasă la care visasem. Departe de a fi bucuroasă să audă de la mine, frumoasa mea mamă a recunoscut că se temea de această zi a reintilnirii. Îngrozitor de nepregătită pentru respingerea ei, durerea m-a șocat. Zile întregi, am plâns din momentul în care m-am trezit până când somnul m-a cuprins noaptea. Și după aproximativ o săptămână de astfel de zile, am început să realizez că aceste lacrimi nu îmi încețoșeau vederea; îl curăţau. Ca fiul risipitor, îmi veneam în fire.

 

Pentru prima dată după multe luni, am avut o conversație cu Dumnezeu care a fost cam așa: „Doamne, nu știu cum am ajuns aici. Dar nu pot trăi fără Tine. Și dacă poți să mă aduci acasă, adu-mă acasă.” A trebuit să mă întorc la casa Tatălui. Și la fel ca în pildă, Tatăl meu alerga în întâmpinarea mea.

 

Sentimentele mele au rămas însă neschimbate. Nu am vrut să-mi părăsesc viața de lesbiană, dar totuși știam că Isus mă chema să renunț la ea. În timp ce mă luptam cu această întrebare, am dat providențial peste un program de televiziune despre drepturile homosexualilor. Printre mesaje a existat o scurtă prezentare a creștinilor care părăseau homosexualitatea pentru a-L urma pe Hristos. Am fost șocata. Nu auzisem niciodată de asa ceva. Deloc surprinzător, acesti fosti homosexuali erau portretizati ca niște proști. Intervievatorul a devenit nerăbdător față de o femeie, fosta lesbiana: „Hai, lasa toate chestiile astea cu Dumnezeu, spune-ne adevărul. Chiar acum, dacă ai putea alege, pe cine ai alege? Ai alege să fii cu un bărbat sau cu o femeie?” Răspunsul ei? „Eu îl aleg pe Isus.”

 

Și cu acele cuvinte, lumina a pătruns în sufletul meu. M-am gândit: „Pot să fac asta. Asta pot face. Îl aleg pe Isus. Pentru că nu pot spune că aș alege un bărbat. Sută la sută dintre mine ar alege o femeie. Dar pot alege să-L urmez pe Hristos în ascultare. Sentimentele mele sexuale nu trebuie să mă definească. Eu îl aleg pe Isus.”

 

Astfel, mi-am predat sexualitatea lui Dumnezeu și m-am concentrat să-L urmăresc. Făcând acest lucru, nu m-am gândit niciodată că atracțiile mele vor scădea în grad și mă așteptam pe deplin să fiu singură, celibată și, poate, să mă lupt cu pornirile homosexuale pentru tot restul vieții. Dar eram dispusa să o fac, pentru că știam Cine întreabă: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții.”

 

Recalibrarea spirituala

 

În acele zile de început, lupta mea cu ispita a fost cu adevărat aprigă și a fost constantă. Nu m-am luptat niciodată cu pofta înainte, dar acum am făcut-o. Sincer, nu credeam că voi reuși. În disperare, am început să meditez la Isus și la ispitirea Lui in pustiu. M-am gândit la modul în care, după patruzeci de zile, lui Isus I s-a facut foame; cu toate acestea, El nu și-a folosit greșit puterea pentru a-și satisface nevoile. A refuzat să transforme pietrele în pâine. Și după ce El a rezistat ofertelor Satanei i-au venit in ajutor îngerii. Mi-am amintit asta deseori în timp ce mă străduiam să-L aștept pe Dumnezeu.

 

În timpul studiilor mele postuniversitare, am găsit o biserică evanghelică credincioasă și am fost binecuvântată cu mentori maturi spiritual care s-au rugat pentru mine. Când au aflat că m-am identificat ca lesbiană și că am simțit în continuare atracție pentru persoane de același sex, nu m-au etichetat niciodată cu o identitate sexuală. Nu au spus niciodată: „Amy este gay”.

 

Timp de mai bine de zece ani, enoriasii m-au ținut în sânul prieteniei și al rugăciunilor lor. M-am maturizat ca discipol pe măsură ce mergeau alături de mine, afirmându-mi identitatea în Hristos, ajutându-mă să mă ridic după fiecare cădere și îndreptându-mă spre Isus la fiecare pas. Încă merg în părtășie dulce cu acești mentori minunați și ei se roagă pentru mine până în ziua de azi.

 

Spre surprinderea mea, m-am căsătorit la vârsta de treizeci și șapte de ani și am fost binecuvântata cu doi copii. Cu toate acestea, dacă aș fi rămas singură așa cum am crezut întotdeauna că voi fi, aș fi fost mai mult decât mulțumita. L-am ales pe Isus și, într-adevăr, El este mai mult decât suficient. Bucuria mea și împlinirea vieții mele nu vin din sexualitatea mea sau din starea mea conjugală, ci de la Creatorul meu și de la a fi în armonie cu voința Lui.

 

Dupa cum am mai scris, sunt profund recunoscătoare că există preocupare pentru consiliere pastorală pentru cei care se luptă cu sexualitatea lor denaturata. Dar sunt foarte îngrijorata de cei al căror răspuns la acea luptă este capitularea față de păcat. În numele acceptarii si incluziunii, prea mulți predică că învățătura morală creștină e invechita. Realitatea este că poruncile lui Dumnezeu sunt daruri ale iubirii și El interzice doar ceea ce ne face rău. Ce motivează acest compromis dezastruos? O falsă compasiune și mila.

 

Cei care se identifică ca minorități sexuale suferă de disparități negative de sănătate mintală și fizică în comparație cu heterosexualii. Țapul ispășitor al acestor disparități a fost multă vreme povara „stresului minoritar” care rezultă atât din respingerea societății, cât și din dezaprobarea Bisericii. Compasiunea noastră pentru cei care suferă ne induce în eroare. „Dacă doar relațiile între persoane de același sex ar fi în regulă, atunci acești oameni ar fi bine”. Nu-i asa. Adevărul este că acceptarea socială, căsătoriile între persoane de același sex, și schimbarea culturală masivă nu au atenuat aceste disparități, așa cum arată studiu după studiu. Autorii și-au exprimat consternarea și surprinderea că „adoptarea unei identități nonheterosexuale este încă asociată cu o creștere mare și semnificativă a maladiilor psihologice la minoritatile sexuale.” De ce? Pentru că există o „lege scrisă pe inimă”, o lege naturala pe care sexualitățile alternative le încalcă.

 

Pastori, preoți și prelați fideli: acceptarea comportamentelor homosexuale și a identităților sexuale false nu este compasiune. Este un abandon. Adevărata îngrijire pastorală pentru persoanele identificate ca LGBTQ este să le calauzesti spre Isus care este plin de har și adevăr. Amintiți-vă că oferiți pâine în mijlocul unei culturi care a normalizat pietrele drept mâncare.

 

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

 

Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!

 

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti

Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

 

 

 

 






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu