DOAMNA ATATÜRK

DOAMNA ATATÜRK, FEMEIA CARE A SCHIMBAT O LUME

 

DE CARLA-FRANCESCA SCHOPPEL

Despre viaţa lui Mustafa Kemal, întemeietorul statului turc modern, s-au scris numeroase studii. Prea puţine dintre acestea au fost preocupate şi de Latife Hanım, soţia acestuia, care a fost totodată motorul deciziilor politice luate de Kemal. Latife a jucat un rol foarte important în epocă, atât datorită atitudinii sale occidentale, cât şi pentru puterea şi devoţiunea de care a dat dovadă odată cu dorinţa de a modifica statutul femeii turce de la vremea aceea. Din acest motiv, Doamna Atatürk, de İpek Çalıșlar (Ed. Univers) reprezintă o sursă importantă de informaţie şi inspiraţie totodată, reuşind să arate prin mărturii şi fragmente din ziarele vremii că Latife este o figură importantă pentru oricine doreşte să afle cum s-a produs eliberarea femeilor turce de harem şi văl.

La început m-a deranjat cel dintâi argument al poveştii despre Latife, anume referirile constante la viaţa sa intimă, ca soţie a generalului. Până la urmă, impulsurile sale lăuntrice sunt despre ceva mai mult, iar atunci când atenţia cade asupra jocurilor amoroase, cititorului îi este influenţată negativ percepţia asupra personalității personajului. Îndepărtându-ne de ce e mai domestic sau mai bestial în viaţa unui om, ar răsări mult mai uşor valoarea acţiunilor sale pentru omenire.

În biografia scrisă de İpek Çalıșlar, totuşi, relaţia dintre Latife şi Kemal joacă un rol important. Pe de o parte, aceasta conturează nu doar înflorirea unei relaţii, ci influenţarea datorată schimbului sănătos de idei, în vederea atingerii unor scopuri măreţe. Pe de altă parte, relaţia dintre cei doi o scoate în evidenţă pe Latife, căci fără a fi soţia lui, nici măcar faptul că provenea dintr-o familie nobilă nu îi acorda suficientă autoritate. Astfel, Latife nu este oglinda soţului său, ci invers, iar acest lucru arată încă de la început fundamentele schimbărilor politice şi sociale care au în prim plan imaginea şi rolul femeii.

La încheierea războiului, Latife, care avea 23 de ani şi un paşaport francez, se întoarce la Casa Albă. Reşedinţa se potrivea deopotrivă ca loc de găzduire, motiv pentru care îl invită oficial pe Kemal în casa în care ea fusese trei luni arestată la domiciliu. Deşi ea nu are voie să pătrundă în casă, Kemal o socoteşte binevenită. Astfel, o găzduire provizorie şi oarecum forţată îi alătură pe cei doi. Ca o gazdă bună, ea îi pregăteşte mâncărurile preferate şi are grijă de el. Afăm că alteori pătrundea în intimitatea lui, ascunzându-i ţigările sau încadrându-i portretul cu flori. Intelectuală, atrasă de arte, absolventă de Drept la Sorbona, cunoscătoare a opt limbi străine şi manierată, Latife a câştigat repede atenţia lui Kemal, care, răvăşit de descoperirile făcute în timpul dezbaterilor lor, îşi manifestă repede acordul faţă de posibilitatea emancipării turcoaicelor şi dezrobirii femeilor, în genere. Nu întârzie nici să o ceară în căsătorie, de câteva ori.

Legătura dintre cei doi depăşeşte atractivitatea sexuală, fiind dovada succesului pe care Latife îl deţine. Kemal voia să o iubească pentru că aprecia cât este de educată, capabilă şi independentă. Felul ei de a fi putea stimula ambele personalităţi puternice, pe a ei şi pe a lui Kemal.

Ea îi stimula mintea cu vorbirea ei fluentă, cu argumentele, sfaturile şi ideile ei născute dintr-o vastă cultură europeană. Cu această femeie el putea vorbi cum cu puţini bărbaţi din jurul lui o putea face. (…) Mintea ei ageră şi masculină se îmbina cu un trup feminin atrăgător.
(Patrick Kinross, biograful lui Kemal)

Dragostea şi respectul dintre cei doi sunt încununate de o logodnă târzie, fără binecuvântarea tatălui lui Latife. Logodna este lipsită de ceremonial pentru că mama lui Kemal era bolnavă. Căsătoria care a urmat a fost sărbătorită cu prilejul recuceririi Izmirului, fiind pentru prima dată când o femeie turcă este măritată cu soţul în prezenţa lui, aşa cum numai în Occident se putea întâmpla. Nici rochia purtată nu a fost cea a mamei, cum rânduia tradiţia, ci a fost una adusă de la Paris. Nunta a fost pripită, fără ca verighetele să fi fost pregătite pentru eveniment. Ceremonia a avut loc luni, nu joi (cum se obişnuia) şi a fost lipsită de mijlocitor. În plus, a fost anunţată egalitatea financiară, iar garanţia a fost una modică. Nunta a fost, deci, cât se poate de occidentală.

Aceste abateri de la tradiţia turcă au fost doar începutul prăbuşirii vechilor tradiţii. Mustafa însuşi declară: „tot ceea ce vedeți pe pământ e opera femeii. O societate care se mărgineşte să satisfacă nevoile contemporane ale unui singur sex va priva de drepturi mai mult de jumătate din membrii săi.”

Curând, Latife preia din îndatoririle lui Salih, aghiotantul lui Kemal. Luna de miere petrecută la Balıkesir devine pentru Latife prilej să vadă de aproape Anatolia şi să vorbească cu ţăranii în sate. Tot atunci, Latife este profund copleşită de Ankara, cu satele sale fără copaci, apă şi adăpost. Ziarele o descriu ca „femeia destinată să facă lucruri mari pentru ţara ei”.

Faptul că Latife nu se referă la soţul ei folosind termeni ca stăpâne sau paşă al meu, ci i se adresează simplu Kemal, o fac din nou figură centrală în presă şi în cercurile de cunoștințe pe care le frecventa.

Înainte de loviturile Parlamentului, yaşmak-ul (vălul) dispare, simbolizând libertatea femeii turce. Urmează hotărârea lui Latife de a candida pentru Parlament, chiar dacă femeile nu aveau încă drept de vot. În consecinţă, sufragiul femeilor este schimbat. Latife formează Partidul Popular al Femeilor, primind voturile care să îi susţină mişcarea.

După ce republica este proclamată, însă, Kemal suferă două atacuri de cord, iar Latife se îmbolnăvește şi ea. Drept urmare, ea pleacă la părinţi în Istanbul pentru refacere, apoi la Izmir pe litoral, cu acelaşi scop. O tentativă de asasinat lipseşte din documentele oficiale, însă presa internaţională consemnează acest fapt, fiind vorba despre o explozie în care Latife a fost rănită. Acest lucru nu o împiedică să militeze în continuare pentru separarea educaţiei de religie, în vederea progresului intelectual al femeilor. În acelaşi timp, face donaţii pentru Protecţia Copilului.

Tensiunile care apar mai târziu între soţi culminează cu cererea divorţului. Latife îşi pierde controlul, manifestându-şi furia şi gelozia de faţă cu gărzile şi cu ordonanţele. Deşi s-au căsătorit ca occidentalii, cei doi se despart ca orientalii. Unele persoane încearcă mijlocirea împăcării, reacţiile fiind mixte faţă de simbolul modernizării în lupta cu reacţionarismul, Latife.

Ea susţine, totodată, un proiect de Cod Civil care aboleşte divorţul unilateral şi poligamia. Sprijină al Doilea Partid, porneşte Mişcarea Feministă, iar Partidul Liber include drepturile femeilor. Aduce deopotrivă legea numelui, care presupune adoptarea unui nume oficial de familie, în timp ce femeile din epocă erau încă identificate prin titlul soţului, nu prin dezvăluirea prenumelui. Multe dintre contribuţiile aduse de Latife sunt şterse de istorie. Biografii lui Kemal o şterg şi ei din memorie, deşi i se datorează inclusiv declaraţia legii marţiale.

Casa Albă, în care s-au întâlnit cei doi, a fost timp de 40 de ani şcoală, apoi muzeu, până în prezent. Argumentul lui Latife pentru transformarea casei în şcoală a fost că aceasta ar putea creşte mici Mustafa Kemal. Kemal moare în 1938. Cândva, declara: „Poate mă duc pe lumea cealaltă, dar oriunde m-aş duce, voi purta cu mine dragostea pentru tine, ochii tăi negri şi inima ta neagră.”

Latife se mută într-un apartament în Harbiye, de la fereastra căruia vede statuia lui Kemal. Ea moare de cancer, dar rămâne în istoria Republicii prin documente, notiţe şi jurnale, chiar dacă prezenţa ei a scandalizat şi a atras admiraţie în aceeaşi măsură. Doamna Atatürk este o figură emblematică pentru eliberarea femeilor turce de restricțiile musulmane, precum şi datorită curajului său de a-şi expune ideile socotite de societate tabu, totul în vederea ștergerii primejdiei care pândea de secole statutul femeii.