MIHALCA - Amprentele noastre

Amprentele noastre

~*~

O inimă plânge în cuvinte, o amară constatare

sau un dulce avertisment, ameţitor

ca şi un lucru amânat mult timp

de teama riscului de a te risipi,

din prea multă plăcere.

- Ai grijă de visele tale

şi nu uita de frumuseţea nopţii!

Pe unde treci îţi laşi amprenta,

un timp trăit împreună,

perle sub valuri, un semn,

nufărul deschis în palme,

un talisman ascuns în suflet,

o hoya albă care-mi vorbeşte în locul tău,

roua de pe flori

înşirată pe lanţul de la gât

şi dulcele emoţiei rodiului  înflorit.

- O lume de poveste

risipită în ochi cu mare dăruire!

Ce mult contează să rămâi cu un semn,

vibraţia dispare abia atunci când

se vindecă locul marcat de emoţie!

Chiar dacă nu eşti aici, poţi schimba ceva în bine,

cu siguranţă vei purta şi un nume,

ca un copac în anotimp de toamnă,

multe frunze, multe crengi,

fără un traseu,

fără o destinaţie, fără cuvinte,

doar trunchiul

rămâne bine înfipt în pământ.

Îi dai un nume trunchiului

şi-aştepţi iar primavara...

Chiar dacă peste toate vine toamna,

vântul va scoate la lumină urmele noastre!

Doar trecerea timpului şi noi, noi fără vârstă,

sărutul cerului şi-al pământului...

Dragostea mea pentru tine

nu se va stinge,

înconjurată

de-această strălucitoare lumină.

- Dacă întinzi mâna mă vei atinge,

după lumina ta te voi găsi!

Rezonezi în mine, în sufletul meu,

în paşii mei, în trecut, prezent şi viitor.

Sunt aici, îţi ating sufletul,

îţi sărut inima

înainte de a ma topi toată în tine,

mii de voaluri se desprind,

unul câte unul, în timp ce totul se ridică.

Există şase râuri care separă

tărâmul lui Hades de lumea viilor.

Dacă ne trezim, suntem vii,

dacă ne căutăm, mereu, suntem vii,

iar când ne pierdem tot vii suntem.

Firul care ne leagă este subţire,

visul care ne uneşte este străveziu.

Există frânturi de vis şi existăm noi,

cei care încercăm

să unim piesele de puzzle,

există o singură lacrimă

şi aceea este Hinc illae lacrimae...

Nu ştii cât sânge, câte lacrimi,

cât pustiu şi câtă suferinţă

însoţesc o călătorie.

Să urci sau să cobori după ce-ai urcat,

este, oare, aspra enigmă a vieţii?

~*~

6 septembrie 2013
IRINA LUCIA MIHALCA