vineri, 7 decembrie 2018

A. V. DIACONESCU - Centenarul Unirii, un eveniment amplu, cu lansări de carte și spectacol




Ligya Diaconescu, directorul revistei internaționale STARPRESS  a organizat  Centenarul Unirii, un eveniment amplu, cu lansări de carte și spectacol


Anul acesta este unul special , datorită celebrării a 100 de ani de la Marea Unire. De aceea,  îi omagiem pe cei care acum 100 ani, au reușit să realizeze un vis aparent imposibil: unirea tuturor românilor.  Este un motiv de sărbătoare, dar este și un prilej de gândire pentru fiecare român de azi. Miracolul Marii Uniri nu s-a făcut în condiții ușoare. La 1918, România era vlăguită de război și epidemie, parțial ocupată de armate străine și departe de aliații săi. Toate nemulțumirile și dezbinările noastre de astăzi par neînsemnate față de ceea  ce au avut de înfruntat înaintașii noștri.
Scriitoarea Ligya Diaconescu , directorul Revistei internaționale STARPRESS a organizat o întâlnire de suflet la Biblioteca Județeană Antm Ivireanul Rm.Vâlcea, pe 3 decembrie 2018,printr-un  proiect dedicat tuturor celor care simt românește, care poartă simbolurile naționale în suflet, oriunde s-ar află în lume.
Ea spune că un bun român trebuie să cunoască două elemente tradiționale : Imnul de stat și rugăciunea Tatăl Nostru.
Poate nu întâmplator biserica și armata sunt menționate și în versurile imnului Deșteaptă-te române”.
LIGYA DIACONESCU, membru în Comitetul de conducere al Ligii Scriitorilor Români, a avut ca parteneri LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI, condusă de AL.FLORIN ȚENE, Biblioteca Județeană ANTIM IVIREANUL RM.VÂLCEA și Asociația ROSSINI.
Cu acest prilej, au avut loc lansările ANTOLOGIILOR SCRIITORILOR –“ CENTENARUL UNIRII – STARPRESS 2018” și “IUBIREA, ETERNĂ POVESTE, STARPRESS 2018”,realizate de scriitoare, dedicate  acestui eveniment , la care și-au adus contribuția scriitori români de poezie și proză din întreagă lume.
Manifestarea a debutat cu IMNUL ROMÂNIEI – DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE!
Invitații speciali ai evenimentului, profesor IULIANA CIUBUC din Bușteni, poeta CAMELIA FLORESCU din București și scriitoarea ZENOVIA ZAMFIR din Rm.Vâlcea au  vorbit despre antologii, despre Ligya Diaconescu și intensa sa activitate, de promovare a talentului românesc în țară și în întreaga lume. ZENOVIA ZAMFIR , reprezentanta Bibliotecii Județene Antim Ivireanul  a prezentat în cuvântul de deschidere, felicitările directorului instituției, prof. dr. REMUS GRIGORESCU,  pentru acțiunea dedicată Centenarului Unirii. Poeta CAMELIA FLORESCU, renumita solistă de muzică ușoară , a recitat o poezie proprie din Antologia “IUBIREA, ETERNA POVESTE, STARPRESS 2018”.  Aceasta este prezența în mai toate proiectele realizate de Ligya Diaconescu, inclusiv  la FESTIVALUL LIMBII ROMÂNE pe care Ligya îl organizează anual de Ziua LIMBII ROMÂNE .
Elevii Școlii Generale FRÂNCESTI-GENUNENI-VÂLCEA , din clasa a lV-a, conduși de profesorul coordonator MARIA POPESCU (realizând în parteneriat cu revista STARPRESS alte proiecte culturale- ZIUA COPILULUI – în Parcul Mircea cel Bătrân din Rm.Vâlcea, CARNAVALUL TOAMNEI – în scuarul Mircea cel Bătrân – din centrul municipiului Rm.Vâlcea și la Școala Genuneni) au recitat fiecare câte o strofă din poezia Ligyei Diaconescu (de 13 strofe) din Antologia CENTENARUL UNIRII, cu mult talent, îmbrăcați în frumoase costume populare tradiționale.  Invitați de prof. Maria Popescu ,  și elvii clasei a ll-a, coordonați de înv. profesor LAURA BALȚATU  au recitat  poezia UNIREA-N CENTENAR, din acceași antologie, aparținând Ligyei. Scriitoarea Ligya Diaconescu a citit numele scriitorilor participanti în cele două antologii .
Au susținut recitaluri în cadrul spectacolului , renumita cântăreață de muzică ușoară - CAMELIA FLORESCU, îndrăgitul  interpret GHEORGHE CARBUNESU – romanțe , prezentând și cel mai recent CD al domniei sale – “ Bunicii”, a cărei muzică îi aparține, (și acesta fiind prezent în numeroase întâlniri, spectacole și festivaluri organizare de Ligya Diaconescu și Revista Internațională Starpress ),  renumitul  solist de muzică populară MIHAI SIMA, colaborator permanent  și  elevul Școlii Populare de Artă Rm.Vâlcea – CĂLIN ARICIU , înzestrat cu un talent deosebit.  Rapsodul MARIN MITROESCU , supranumit și “ Paganini al drambei “ interpret la peste 20 de instrumente de suflat , a cântat la fluier, ocarina, drâmba, tâlv, carabă, muzicuță etc.
Președintele Ligii Scriitorilor – filiala Vâlcea,  CONSTANTIN MĂNESCU, a prezentat Antologia LIGII SCRIITORILOR VÂLCENI  și  Revista MEMORIA SLOVELOR.
Elevii Școlii Genuneni  “s-au întercut”  și  în interpretarea  jocurilor populare din zona  Vâlcii , încântând pe cei prezenți.
Și elevi ai clsei a lll-a a Școlii Genuneni, coordonați de  prof. învățător IONELA DASCĂLU  au  recitat poezii patriotice .
Seara dedicată CENTENARULUI UNIRII  s-a încheiat cu un gând bun ,adresat persoanelor cu handicap, ziua de 3 decembrie fiind ZIUA PERSOANELOR CU HANDICAP. Fostul Inspector al  Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități Vâlcea (proaspăt pensionar) Ioan Munteanu a salutat inițiativa prezenta și a vorbit despre necesitatea integrării acestora în activitățile sociale și culturale.
Au fost prezenți în spectacol , cu  cântece populare și interpreții  MARIANA DUȚĂ, VIORICA PĂ UNESU  și GIREL VASILE .
Spectacolul s-a încheiat cu cântecul  TRECEȚI BATALIOANE ROMÂNE CARPAȚII.
Andrada Victoria Diaconescu a împărțit daruri copiilor și globulete  celor prezenți. Apoi, a urmat o agapă. Evenimentul a fost finanțat de Ligya Diaconescu.


 ANDRADA VICTORIA DIACONESCU











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu