Ce conţin scrisorile lăsate de Bush
sr.
Ion Maldarescu
Miercuri, 05 Decembrie
2018 20:40
Cum bine se
vede, Anul Centenarului i-a găsit pe români mult mai dezbinaţi decât oricând în
istoria sa multimilenară. Evenimentele extreme petrecute în lunile august şi
decembrie ale veacului al douăzecilea au marcat pentru veşnicie Naţia Română: 1
Decembrie 1918, 23 august 1939, 23 august 1944, 25 Decembrie 1989, cărora le
putem adăuga şi recentul 1 Decembrie al anului 2018.
Retrospectivă centenară
Secolul
trecut a cioplit în cartea de piatră a Neamului Românesc atât victorii, cât şi
înfrângeri: Primul Război Mondial (pentru România 1916-1919), realizarea
României Mari de la 1 Decembrie 1918, semnarea infamului Pact
Ribbentrop-Molotov de la 23 august 1939 (până astăzi, nereclamat oficial de
România), rapturile teritoriale ale anului 1940 (Basarabia, nordul Bucovinei,
Ţinutul Herţa, nord-vestul Transilvaniei şi Cadrilaterul), Al Doilea Război
Mondial (pentru România 1941-1945) cu mârşava trădare a infantilului
iresponsabil Mihai-Viteză de la alt 23 august 1944, când încă soarta războiului
nu era definitiv decisă, act urmat de cotropirea Ţării de către Armata Roşie.
La Conferința de la Ialta din 4-11 februarie 1945 dintre F.D. Roosevelt
(S.U.A.), Winston Churchill (Marea Britanie) şi I.V. Stalin (U.R.S.S.) s-a
hotărât noua împărţire a lumii. A urmat plata trădătorului cu Ordinul
„Победа" şi numirea alogenilor la conducerea României. Excesul de zel
dovedit de aceştia s-a manifestat prin asasinarea sau aruncarea în temniţe a
elitei intelectuale şi a .ofiţerimii române. La ordinal Tătucului de la Kremlin
s-a orchestrat mascarada proceselor aşa zisului „Tribunal al poporului"
(imitaţie locală a Tribunalului de la Nürnberg), comiterea măcelului celor
patru din „Lotul Antonescu" cu binecuvântarea nemijlocită a aceluiaşi
„Nevoiaş al minţii" care a trădat în repetate rânduri ţara şi poporul
român. Dar Mareşalul luptător pentru ReÎntregirea a ceea ce fusese România Mare
- căruia nu i s-a permis să aibă nici măcar un mormânt - a devenit o legendă.
Şi cu legendele nu te poţi lupta, nu poţi să le învingi, nici să le distrugi nu
poţi! Ele sunt veşnice.
În zilele de
2 şi 3 decembrie 1989, George H.W. Bush, al 41-lea preşedinte al S.U.A. şi
Mihail Gorbaciov, secretarul General al P.C.U.S., s-au întâlnit la Malta precum
predecesorii lor la Ialta, unde au hotărât nu doar viitorul omenirii, ci şi
lichidarea lui Nicolae Ceauşescu, pusă în practică de serviciile secrete ale
mai multor state, cu complicitatea trădătorilor din interiorul României.
Printre altele, atunci, la Malta, cei doi au declarat :
George H.W.
Bush: „Lumea părăsește o epocă și pășește într-alta nouă. Suntem la începutul
unui lung drum spre o eră a păcii. Amenințarea cu forța, neîncrederea, lupta
ideologică și psihologică trebuie să aparțină toate trecutului" (Parole,
parole... - n.a.).
Mihail
Gorbaciov: „L-am asigurat pe Președintele Statelor Unite că nu voi începe
niciodată un război împotriva S.U.A.". (Se adevereşte că niciodată nu
trebuie să spui „niciodată!" - n.a.)
George H.W.
Bush: „Putem realiza o pace durabilă transformând relațiile Est-Vest într-o
cooperare de durată. Acesta este viitorul pe care Președintele Gorbaciov și cu
mine l-am început chiar aici, în Malta" (Parole, parole... de care, după
ce a deschis ochii, s-a dezis însuşi Gorbaciov - n.a.).
Aşa cum s-a
văzut, de declaraţiile din 1989 ale celor doi s-a ales praful, iar umanitatea a
involuat dramatic.
Ultima dorinţă şi scrisorile lui
George H.W. Bush
Se spune că,
blestemul uciderii conducătorilor unei naţii ar dura 100 de ani. Coincidenţă
sau nu, sâmbătă, 1 Decembrie 2018, în Ziua Naţională şi a Centenarului Unirii
României se pare că blestemul lui Ceauşescu n-a aşteptat centenarul, precum
nici plecarea congelatului de la Versoix. Timpul n-a mai avut răbdare, i-a
ajuns mai repede din urmă şi pe ex-regele de decor, şi pe George Herbert Walker
Bush, chemaţi la sorocul judecăţii supreme. Dacă nemeritata paradă a
„Побед-istului" beteag l-a aşezat pe răposat în necropola pe care o
necinsteşte cu însăşi prezenţa sicriului „regal", surse demne de încredere
au publicat pe Twitter informaţia că înainte cu câteva ore de plecarea în
călătoria astrală, fostul preşedinte american a încredinţat ex-generalului
defector Mihai Pacepa cinci plicuri sigilate în care se află câte un bilet
olograf cu ultima sa dorinţă exprimată prin mesajul: „Come here, urgently!"
(Veniţi la mine, urgent!). Numele destinatarilor sunt, în ordine : Mihail
Gorbaciov, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi Klaus Werner
Iohannis. Conştienţi că durata ajungerii la destinatari depinde de funcţionarea
serviciile poştale internaţionale, a Poştei Federaţiei Ruse, a Poştei Române şi
a voinţei Celui de Sus, să le spunem adresanţilor şi comisionarului: Drum bun,
cale bătută şi cât mai grabnică!
Documente ale trădării
Întorcându-mă
la retrospectiva centenară, reamintesc de documentului trădării numit
„Declaraţia de la Budapesta" pentru Autonomia Transilvaniei din vara
anului 1989, semnată de: ex-regele-trădător Mihai, Vladimir Tismăneanu, Neagu
Djuvara, Eugen Ionesco, Paul Goma, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici
și alte Iude, urmat în anul 2018, Anul Centenarului României Mari, de „ediţia
revăzută, adăugită a celui din '89, care a umbrit Ziua Naţională a României.
Printre semnatari, ca şi în cazul precedent, nume „consacrate" ale
defăimării României: Tokes Laszlo, Gabriel Andreescu, Smaranda Enache, Eckstein
Kovacs Peter, Molnar Gusztav, Lucian Nastasă Kovacs, Szilagyi Zsolt, Sabin
Gherman, Bakk Miklos, Marius Tabacu, Kolumban Gabor, Sandor Krisztina, Bodo
Barna, Toro Tibor, Mircea Toma, Ovidiu Pecican, Cristian Pârvulescu. Şi pentru
ei chemarea lui Bush sr. pentru cei cinci „cavaleri ai apocalipsei" din
decembrie '89 este la fel de valabilă. Ca să scape ei de noi...
În cei 29 de
ani scurşi de la pactul-complot Bush-Gorbaciov şi sângeroasa decembriadă din
România s-au consumat o serie de „revoluţii" de catifea, s-au derulat
războaiele secesioniste iugoslave, demolările tomnatice ale gemenelor WTC,
„primăverile" arabe, atacul sarkozyan asupra binefăcătorului său libian,
„lichidările de conturi" gaddafiene şi binladeniene (asasinatul comandat
devenind politică de stat) şi seria actelor de discriminare împotriva României,
comise de Noua Uniune Sovietică, rebotezată Uniunea Europeană prin ipocriţii ei
reprezentanţi: cameleonul Jossé Manuel Barosso, etilistul-sciatic Jean-ClaudeJuncker,
infatuatul ipocrit Frans Timmermans & gaşca bruxeless-eză. Fără a omite
cele două personaje emblematice ale U.E. : Angela Merkel (Die Mutti von
Migranten) şi Emmanuel Macron - („războinicul" Armatei Europei), pus la
colţ de imprevizibilul Donald Trump.
De Ziua Naţională, faraonul K.W.I.
şi-a bătut joc de români
În contextul
descris, sărbătorirea Zilei Naţionale a României a fost confiscată de faraonul
K.W.I., care şi-a bătut joc de români, transformând Ziua Centenarului în miting
electoral cu „băi de mulţime" pregătite minuţios şi controlate de cei care
l-au „ales" pe Facebook, în noiembrie 2014. În ziua sfântă a românilor,
şi-a afişat fără jenă grimasa şi garnitura dentară, în timp ce interpreta rolul
caragialean al lui Agamiţă Dandanache, fie la Bucureşti, fie în oraşul Unirii,
acompaniat de aclamaţiile comandate ale „corului robilor". La Alba Iulia a
adus un afront a „N"-a oară simbolurilor naţionale ale românilor, depunând
mai întâi coroană de flori la bustul Regelui Ferdinand, apoi la Monumentul
Unirii. Deliberat sau nu, a sfidat bunul simţ şi faptul că actul Unirii
Românilor este mai important decât persoana. Aşa s-a ales praful de Centenar.
Gunoierii de la Zweites Deutsches
Fernsehen
Colac peste
pupăză - cum spune românul - şi în ton cu „Aria calomniei", Postul public
de televiziune din Germania, „Zweites Deutsches Fernsehen" (Z.D.F.),
echivalentul lui TVR 2, a transmis chiar în ziua de 1 decembrie 2018: „România
sărbătorește a 100-a aniversare a anexării fostei provincii maghiare a
Transilvaniei. Cu acest cîștig teritorial de la prăbușirea Austro-Ungariei după
Primul Război Mondial, România și-a mărit teritoriul cu aproximativ o
treime". Conform precizării Z.D.F., articolul ar fi fost preluat de la
„Deutsche Presse-Agentur" (D.P.A.). Să nu se mai spună că jurnaliştii
occidentali ar fi mai „profesionişti" decât cei din estul Europei, fiindcă
nu este pentru prima dată când dau cu bâta-n baltă!
România rămâne „ciuca bătăilor"
După cum puteţi
constata, România rămâne „ciuca bătăilor" şi vaca de muls a Occidentului
ipocrit. Un anunț oficial precizează că Preşedintele României a semnat deja
memorandumul propus de Guvern şi că luna viitoare, în Maroc, va semna acordul
oficial al României la controversatul Pact O.N.U. pentru migraţie. Având în
vedere reprobabilele evenimente produse în ţări precum Germania, Franţa, Marea
Britanie, Suedia, Italia, Belgia... de către migranţi, semnarea de către
România a controversatului Pact O.N.U. pentru migraţie poate fi catalogat drept
crimă împotriva poporului român. Considerat drept o încălcare a suveranității
și o punere în pericol a securităţii țărilor semnatare, Pactul a fost respins
cu fermitate de: Austria, Australia, Bulgaria, Cehia, Croația, Elveția, Israel,
Italia, Polonia, Ungaria, Slovacia şi S.U.A. Oare cetăţenii statelor menţionate
sunt şovini? Categoric, NU! Securitatea individului, deja şubredă în România va
dispărea pentru că aşa vrea guvernul de mămăligă şi faraonul KWI. Nu demult,
scriam că dacă măcar statutul de colonie vrea să-l respecte - adică un singur
stăpân -, este imperios necesar ca România să renunţe la al doilea. Nu putem
sta cu fundul în două luntrii. Dacă Partenerul strategic este mult prea
puternic şi şansa de a scăpa de el este imposibilă în acest moment, de
înstelata şi putreda Nouă Uniune Sovietică se poate. Soluţia se numeşte RoExit!
Cu asumarea tuturor consecinţelor ei.
https://www.art-emis.ro/editoriale/5177.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu