VITA DE VIE
- Sfantul Vasile cel Mare
Radacina vitei de vie, mladitele
de jur împrejur, pline de verdeata, se întind mult pe pamânt; lastarul,
cârceii, agurida, strugurii. Ti-i de ajuns sa te uiti la vita de vie – numai sa
te uiti cu pricepere la ea – ca sa-ti aduca aminte de firea ta. Îti amintesti
negresit de comparatia facuta de Domnul! Domnul S-a numit pe Sine „vita”, pe
Tatal „lucratorul” (Ioan 15, 1), iar pe cei saditi prin credinta în Biserica,
pe fiecare din noi, i-a numit mladite (Ioan 15, 5); pe toti ne cheama sa aducem
rod bogat, ca nu cumva osânditi fiind ca nefolositori, sa fim dati focului
(Ioan 15, 2, 6). Si Scriptura nu conteneste a asemana pretutindeni sufletele
oamenilor cu vita de vie: „Vie s-a facut iubitului, în pisc, în loc gras”
(Isaia 5, 1); si: „Vie a sadit si a împrejmuit-o cu gard” (Matei 21, 33). E
lamurit ca numeste „vie” sufletele oamenilor, în jurul carora a pus gard, adica
siguranta data de porunci si paza îngerilor. Ca spune Scriptura: „Strajui-va
îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El” (Psalm 33, 7). Apoi,
Dumnezeu a înfipt în jurul nostru, ca niste araci, si a pus în Biserica „întâi
apostoli, al doilea proroci, al treilea învatatori” (1 Corinteni 12, 28), iar
prin pildele vechilor si fericitilor barbati, Dumnezeu ridica la înaltime gândurile
noastre si nu le lasa aruncate la pamânt si vrednice de a fi calcate în
picioare. Apoi, ca prin niste cârcei, prin legaturile dragostei ne tine strâns
uniti de semenii nostri; si, rezemati pe ei, sa tindem mereu spre înaltime; si
asemenea vitei de vie agatatoare sa ne urcam spre culmile celor mai înalte
virtuti. Dumnezeu cere apoi de la noi sa primim a fi sapati; iar sufletul este
sapat atunci când leapada grijile lumesti, care sunt poveri pe inimile noastre.
Deci, cel care leapada dragostea trupeasca si dragostea de bani sau socoteste
vrednica de scuipat si de dispretuit admiratia pentru aceasta ticaloasa slava
desarta, acela, ca si cum si-ar fi scapat sufletul, ca si cum ar fi rasuflat,
descarca de pe el povara desarta a gândului pamântesc. Si, dupa cum spune
proverbul, nu trebuie nici sa te grozavesti, sa faci adica totul de ochii
lumii, nici sa cauti lauda celor din afara, ci sa fii cu rod, strângând pentru
bunul Lucrator (Ioan 15, 1) aratarea faptelor tale (Matei 6, 4, 6, 18). Sa fii
„ca un maslin roditor în casa lui Dumnezeu” (Psalm 51, 7). Sa nu-ti pierzi
niciodata nadejdea, ci sa ai totdeauna, prin credinta înfloritoare, mântuirea.
Asa vei imita acest pom care e totdeauna verde si te vei lua la întrecere cu el
în facerea de roade, dând belsug de milostenie în orice vreme.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
125-126
SUVOIUL DE APA VIE
- Fericitul Trifon Turkestanov
Câta desfatare daruiesti celor care
cugeta la Tine, cât de facator de viata e Cuvântul Tau Sfânt; mai alinatoare ca
mirul si mai dulce ca fagurele e grairea cu Tine. Datatoare de aripi si
învietoare e rugaciunea catre Tine; inima se umple atunci de atâta cutremur,
iar faptura si întreaga viata devin atât de marete si pline de tâlc. Unde
lipsesti Tu, acolo doar pustietate mai ramâne. Unde esti Tu, acolo dainuieste a
sufletului bogatie si precum un suvoi de apa vie se revarsa cântarea: Aliluia!
Fericitul Trifon Turkestanov,
Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui
Dumnezeu pentru toate”, p. 127
Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu