Rădăcina românilor nu poate fi
uzurpată!
General (r) Dr. Mircea Chelaru
13 Martie 2019
Pentru
început, să-mi fie îngăduit să-i salut pe toți românii cu conștiința devenirii
și identității lor multimilenare. Bine spus şi demn de subliniat: o sută de ani
de Stat Național Unitar. Insist pe această temă pentru că s-a vehiculat cu
voluptate ideea că noi, românii, am apărut ca statalitate doar de o sută de
ani, în timp ce alții se zbenguie prin Europa de mai bine de o mie de ani. Este
o urzeală bine ticluită și pentru asta le dăm și răspunsul. Rădăcina românilor
nu poate fi uzurpată. Suntem aici, și nu veniți din văgăunile lumii, de mai
bine de 20 de secole, organizați în statalități puternice capabile să zdruncine
imperii. Statalitatea românilor nu este o enigmă pentru nimeni, iar 1918 este
revanșa mileniilor de luptă când am reușit să adunăm majoritatea teritoriilor
românității sub același steag, același imn, aceeași coroană suverană,
spulberând guberniile țariste, provinciile imperiale ori dietele sau convențiile
segregaționiste de tip „unio trio nationum” printr-un uriaș răsunet: „Vrem să
ne unim cu Ţara!”.
Vocația universală nu a lipsit
niciodată din comportamentul și aspirațiile românilor
În opinia
mea, sunt puține împliniri, dar cele câte au fost sunt uriașe. În primul rând
am demonstrat umanității că suntem parte a făuritorilor de civilizație
europeană. Am cuprins într-o teritorialitate etnică nucleul ființei Națiunii
recunoscută în interiorul unor granițe politice validate de istorie și
legitimate de puterile lumii de atunci! Am pus în valoare civilizația românilor
și am omogenizat prin aceasta, dar mai ales prin limbă și cultură superioară,
conștiința devenirii noastre naționale. Nu întâmplător vesticii ne dezmierdau
Capitala cu apelativul „Micul Paris”, cu toate că, personal, nu agreez acest
diminutiv. Parisul Oriental, da! Un „Europolis” Continental! Vocația universală
nu a lipsit niciodată din comportamentul și aspirațiile românilor. O altă
reușită, și nu neapărat împlinire, a fost aceea de a ne fi menținut
statalitatea după căderea noastră sub hegemonia bolșevică. În cei 45 de ani de
ideologie tenebră stalinisto-marxistă am rezistat tocmai pentru că am avut
consolidată conștiința unității de neam și instalate sănătos valorile creștine
în mentalul colectiv. Aș îndrăzni să spun că românii s-au pus pe harta lumii și
au scrijelit timpul istoric cu momentul astral al dărâmării sistemului de
sorginte comunist. Nu fac referire la denumiri de evenimente, de consecințe
economice catastrofale, de decadență morală a claselor aruncate în devălmășie
pentru invalidarea valorilor, ș.a.
Românii au
vocația Libertății. Zecile de milioane de jertfe date în lunga, dramatica,
adeseori nedreapta, dar în același timp și minunata noastră istorie îmi susțin
afirmația. Este esența Imnului nostru: „murim mai bine-n luptă decât să fim
sclavi iară…”. Această vocație a făcut să producă un corolar: să fim în marea
familie a europenilor atât prin ceea ce înseamnă Alianța Nord-Atlantică, dar
mai ales prin ceea ce înseamnă Europa Unită a Națiunilor Suverane. Și nu este
puțin... Chiar dacă unii de pe la Bruxelles au luat-o razna, constructul
european rămâne pe mai departe cea mai mare realizare a secolului al XX-lea. Și
noi facem parte din această realizare istorică.
Neîmpliniri? Cât să întristeze…
Neîmpliniri?
Sunt suficiente, cât să întristeze. Nu o să le dezvolt explicativ. Am să le
enumăr cu titlu de inventar, fără a avea pretenția că le epuizez pe toate. Am
cedat ceea ce a fost cucerit prin luptă, teritoriile de până la Tisa. Apoi am
lăsat jumătate de Banat de izbeliște. Am căzut în mirajul ideologiilor
extremiste ale nazismului sau fasciilor italiene care nu au nimic de-a face cu
bunătatea noastră și au demonizat poate cea mai nobilă mișcare spiritualistă a
românilor. Am lăsat să fie uzurpat tronul de cel ce se face vinovat de
sfârtecarea României Mari și l-am lăsat pe Mareșal singur în fața destinului.
Am pierdut un război din care nu am știut să ieșim la timp și ne-am mutilat
conștiințele. Am produs prin servilism cel mai imbecil comunism și am acceptat
să fim conduși de mediocrați alogeni și mai nou, de idiotocrați autohtoni.
Ne-am
împrăștiat în toate cele patru zări golind Țara de suflete, muncind ca sclavii
pe moșii străine. Ce paradox! Dacă până mai ieri în istorie eram la un loc, dar
ne iobăgeau administrațiile a patru imperii, iată-ne astăzi împrăștiați în
patru continente, iobăgind pe pământurile a nenumărate state. Îngrozitor! Mă
opresc aici! Dacă voi continua ajung la dezastre... Și nu vreau. Păstrez în
mine credința regenerării noastre și pentru asta trebuie să conving și pe cei
de lângă mine.
Comunitatea Statelor Românești - „
În urma unei
profunde analize geopolitice aplicate la starea mentalului european de azi - și
nu numai -, în anul 2017, în cadrul reuniunii Ligii Culturale pentru Unitatea
Românilor de Pretutindeni și „Acțiunii 2012” am lansat un proiect prin care
s-ar putea pune temelie Comunității Statelor Românești. Concepția în sine este
simplă, dar forța ei constă în actul de voință politică în beneficiul
românității, pe care trebuie să-l producă atât guvernul de la București, cât și
cel de la Chișinău. Deviza sub care am lansat proiectul Comunității Statelor
Românești este simplă: „Două state, o singură Naţiune, aceeaşi Lege”.
Evidențiez și cu această ocazie că soluția propusă acoperă tocmai etapa
tranzitorie până la realizarea de facto și de jure a Reîntregirii, împlinind
astfel Idealului Național Suprem, cum de altfel l-am definit personal și în
cadrul Congreselor Spiritualității Românești de la Alba Iulia din 2013 și 2014.
Dezvoltarea ideilor acestui proiect ar lua mult din spațiul publicistic, motiv
pentru care sugerez, pentru cei interesați să studieze articolul publicat în
acest sens, și Rezoluția Congresului din 2014. De fapt, cele două Românii de pe
harta Europei sunt siameze: același trup, aceeași inimă, același sânge, același
port, același steag, același Eminescu, același Ștefan, aceleași de peste tot și
toate. Doar capete diferite. Cu gânduri diferite. Cu stăpâni diferiți.
Esențialmente, am urmărit unirea spațiilor de identitate simbolică și
funcțională. Spre exemplu: structură guvernamentală în oglindă, politică
externă identică, comerț exterior complementar, recunoașterea reciprocă a
circulației libere pe spațiile interioare a celor două state. Sau, aceeași
curriculă școlară măcar până la nivel gimnazial, unificarea rețelei academice
și universitare, stagiune teatrală comună, campionat de fotbal comun,
constituirea de echipe reprezentative comune (canotaj, lupte, atletism,etc).
Trebuie să gândești românește !
Ucraina, o ţară devastator de
naționalistă și avidă de noi teritorii
Republica
Moldova ar trebui să renunțe pentru totdeauna la Transnistria, întrucât aceasta
este de fapt „cârligul” care ține agățată Republica Moldova în zona de
influență a Moscovei și să se treacă la negocierea unui schimb de populații cu
Rusia și Ucraina. Este o necesitate logică. Rămânând în actuala configurație pe
care a gândit-o diabolic Stalin, actuala Moldovă de peste Prut este sortită
dispariției. Republica Moldova cu Transnistria separatistă sub braț nu va primi
în veci acceptul de accedere în Uniunea Europeană. Basarabia, cu Transnistria
de gât, nu se va uni niciodată cu România. Jocul este simplu de descifrat. Aici
se introduce din nou Ucraina. Dacă veți analiza cine și cum a produs cele mai
mari adversități în războiul de secesiune transnistrean veți descoperi tot o
Ucraină devastator de naționalistă și avidă de noi teritorialități. Soluția
viitorului imediat poate fi extrasă din acest „puzzle” aparent policrom, în
realitate cu o singură nuanță de neosovietism naționalist extrem! Avem soluții
tranșante, dar toate, doar atunci când (dacă) vom fi chemați să le dezvoltăm cu
mijloacele diplomatice ale Statului Român. Cât despre politica lui Putin, o
singură remarcă: merge pe psihologia faptului împlinit unde, într-o lume
obosită de sine, aproape nimeni nu-și mai asumă rolul de instalator de serviciu
pentru reparații de urgență. Și dincolo de câteva cacialmale calculate, merge
pe mâna moartă a adversarilor.
În 2018, la
una din sesiunile consacrate temei, afirmam în cadrul Uniunii Scriitorilor din
Republica Moldova că unirea nu va fi posibilă decât dacă se vor îndeplini cel
puțin patru condiții:
1.
Reromânizarea prin spirit a Basarabiei;
2.
Desovietizarea mentalului politic al liderilor Republicii;
3.
Instalarea la București a unui guvern de profundă trăire națională și iubitor
de Neam Românesc;
4. Tratarea
Republicii Moldova ca pe un subiect de politică internă și nu ca pe unul de
politică externă.
Moldova de peste Prut este românească
Noi am
externalizat propria bucată de țară din prostie și proastă guvernare. Niște
trepăduși ai vremii au înțeles să execute ordinele tocmai a acelora care au
produs raptul. Nu intru în detalii, dar cunoscătorii își amintesc de planurile
tip Kosac și intervențiile insidioase ale Germaniei. Mai nou, un ambasador al
S.U.A. de la Chișinău (fie-i numele în veci uitat) avea să spună că moldovenii
sunt o națiune aparte și că o unire cu România este de nedorit, dacă nu chiar
imposibilă. Cât despre românizare sau reromânizare acest aspect este de
domeniul trecutului. Moldova de peste Prut este românească. Miile de plecați în
Federație sunt rusofoni, dar asta nu înseamnă că nu au conștiința originii lor.
O generație liberă, cel puțin din perspectiva libertății de mișcare a văzut
deja Lumea Nouă. Nu cea de peste Ocean, ci cea a Libertăților și prosperității
meritate. Și eu vorbesc limba rusă. Ca și germana sau engleza. Asta nu înseamnă
că am devenit rusofil sau germanofil sau anglofil. Aceste confuzii se mai fac,
dar deja efectul lor nu mai contează. Pentru Basarabia, România trebuie să
devină Patria! Locul unde se întâlnește cu Dreptatea, Libertatea,
Prosperitatea, Credința, Frumusețea și Omenia! Altfel, la ce să vină?!
O mostră de iresponsabilitate
periculoasă
Referindu-mă
la neconcordanţele dintre Preşedinţia României şi Ministerul Apărării, în
analiza unei situații, noi, militarii, aplicăm o anume tehnică numită
„substitut de rol”. Descoperim noi incidențe de logică surprinzătoare, dar în
cazul Rusiei logica nu urmează calea raționalului așteptat. Noi am numit-o
logică paradoxală. Adică întotdeauna reacționează atipic, pe alte criterii
decât cele convenționale. Pentru „pacea din regiune” ar fi bine să se ia o
pauză de... mahorcă! Adică să se treacă la dialog prin contact direct. Pacea nu
este unilaterală și nici nu se face prin telefon. Pacea se face doar când se
reclădește încrederea între părți. Cred că a venit vremea să nu se mai bage
bățul prin gard doar de dragul de a auzi cum mârâie dulăul, dar pentru care
fapt să ai motiv să înjuri stăpânul!
Cazul
șefului S.M.Ap. este o mostră de iresponsabilitate periculoasă. Este un caz
tipic de politrucism personal care nu are nimic de a face cu condiția omului de
stat. Toată lumea știa despre faptul că în decembrie 2018 mandatul Șefului
S.M.Ap. se încheia. Toată lumea știa de dezastrul care s-a produs la vârful
conducerii Armatei, ca urmare a pensionărilor bezmetice provocate de o
legislație idioată. Toată lumea știa că România urmează să preia Președinția
Uniunii și unul din dosarele grele este cel al apărării și securității Uniunii
în noul context. Și pot continua cu câte se mai știa. Varianta de a-l menține
în funcție pe actualul Șef este corectă. Putea chiar fi anunțată din luna
august sau septembrie. Putea fi nominalizat și viitorul Șef al Apărării, astfel
ca toată lumea să înțeleagă rațiunile acestei măsuri. Iar rațiunea de bază și
imbatabilă este simplă. Păstrezi comandantul în funcție până la consumarea
misiunii în derulare. Putea domnul Președinte să anunțe prelungirea cu șase
luni a mandatului cu exact aceeași perioadă a Președinției Uniunii. Pentru
rațiuni de stabilitate, continuitate și înaltă expertiză. Despre aceste aspecte
se știa atât la Guvern, cât și la Președinție. Dar s-a vrut scandal. Să bage
Armata pe taraba de precupeți politici. Este de neiertat! Mai nou, pe la
M.Ap.N. sunt numiți secretari de stat niște pigmei politici parveniți din
structuri ale Internelor, slugoi de duzină pe la clanțele de casă politice.
Prin acest gest necugetat se aduc ofense inimaginabile corpului de elită
militar. Ca și cum aș numi un secretar de stat la Interne în persoana șefului
Cimitirelor pe Capitală. Vă mai mirați de ce Șeful Apărării României a ajuns
„trofeu” pe reverul unui neica nimeni!? Sau cel puțin așa se încearcă...
Ceremonialului intrării lui Mihai
Viteazul în Cetatea Alba Iuliei
În vara
anului 2018 am prezentat municipalității din Alba Iulia propunerea de
instituire a Ceremonialului intrării lui Mihai Viteazul în Cetatea Alba Iuliei,
așa cum s-a întâmplat la 1 noiembrie 1599, dar apelul meu nu a fost doar către
autoritățile Albei Iulia și ale Albei. Și către Ministerul Culturii și
Identității Naționale (i-auzi!) și către Guvern, Departamentul Centenar de la
Președinție. Ceremonialul actual al Gărzilor este unul de piață liberă a
dezmățului istoric. Ca marketing turistic îl pot înțelege, dar să nu accepți
reproducerea anuală, mai ales în aceste circumstanțe, a primei mari descălecări
voievodale a lui Mihai Viteazul Unificatorul, mi se pare de neîțeles. Dar, știu
eu? Poate că nu au avut nici timpul necesar pentru pregătirea acestui important
ceremonial și o vor face în perioada acestui an, 2019. Mai mult nu dezvolt. Să judece cititorii de
partea cui este dreptatea...
Notă:
Adaptare după dialogul dintre Generalul de Armată (r) prof. dr. Mircea Chelaru,
fost șef al Marelui Stat Major General al Armatei Române şi Tinu Mateş de la
ziarul „Unirea” - Alba Iulia, cu prilejul sărbătoririi Centenarului României
Mari.
Grafica - I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu