duminică, 6 iunie 2021

Anatol Petrencu - Kremlinul dă o interpretare nouă, falsificată, a genezei celui de-Al Doilea Război Mondial

 




Kremlinul dă o interpretare nouă, falsificată, a genezei celui de-Al Doilea Război Mondial

Prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu, Membru A.O.Ş.R. –  Chişinău 

06 Iunie 2021

 

 

„Victoria este unul din principalele simboluri ale măreții și mândriei naționale” (Viaceslav Nikonov)

 

Viaceslav Nikonov (n. 1956) este istoric, dr.-hab., deputat în Duma de Stat, este președintele Comitetului pentru Educație și Știință, cunoscut mai ales ca nepotul lui Viaceslav Molotov. În 2020 Viaceslav Nikonov  a scos de sub tipar o carte nouă[1], prilejuită de împlinirea a 75 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Volumul cuprinde o Introducere, șapte capitole, Încheiere și trimiteri la sursele utilizate.

 

Deși scurtă (p. 3-6), Introducerea înglobează principalele teze ale noii viziuni a actualei conduceri a Rusiei asupra cauzelor ce au dus la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. Autorul a făcut referire la Rezoluția Parlamentului european din 19 septembrie 2019 („Despre importanța păstrării memoriei istorice pentru Europa”), în care U.R.S.S. a fost pusă alături de Germania în declanșarea celei de-a doua mari conflagrații mondiale. Autorul monografiei își exprimă dezacordul cu acest adevăr și continuă cu critici la adresa președintelui Ucrainei Vladimir Zelenski (al cărui bunel a luptat în cadrul Armatei roșii împotriva trupelor germane) și care a declarat (V. Zelenski) că U.R.S.S. s-a făcut responsabilă nu doar de declanșarea războiului, ci și de Holocaust. Urmează Polonia: Viaceslav Nikonov a criticat-o pentru că a cerut reparații de la Federația Rusă. Viaceslav Nikonov  citează din Mesajul președintelui Federația Rusă Vladimir Putin către Adunarea Federală din 15 ianuarie 2020, în care liderul de la Kremlin a afirmat că rușii sunt obligați să apere adevărul despre Victorie. Aici și în continuare noțiunea „victorie” este prezentată ca izbânda doar a U.R.S.S. asupra Germaniei naziste. Autorul nu va aminti de efortul colosal material și pierderile uriașe de vieți omenești ale altor popoare implicate în război.

 

VN se întreabă: de ce oficial se consideră că cel de-Al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939? De ce războiul de scurtă durată și fără mari vărsări de sânge între Germania și Polonia a devenit război mondial?

 

Aici, ca și pe celelalte pagini ale cărții, dl Viaceslav Nikonov  trișează. Autorul „uită” că pe data de 3 septembrie 1939 Marea Britanie și Franța, dominioanele și coloniile acestor mari imperii, au declarat susținere Poloniei, respectiv - război Germaniei hitleriste. Dar cea mai importantă „pană de memorie” este „uitarea” de a menționa că pe data de 17 septembrie 1939, în bună înțelegere cu Germania nazistă, U.R.S.S. a invadat Polonia. Atunci când cele două puteri totalitare - U.R.S.S. bolșevică și Germania nazistă - au atacat Polonia, iar statele democrației occidentale au sărit în ajutorul victimei agresiunii, atunci a început cel de-Al Doilea Război Mondial.

 

Viaceslav Nikonov  scrie că sunt istorici care consideră că cel de-Al Doilea Război Mondial a început în 1931, odată cu declanșarea ostilităților militare nipono-chineze. În China, remarcă autorul, oficial se consideră că Al Doilea Război Mondial a început în 1937. În 1932, continuă Viaceslav Nikonov, Japonia a cucerit 1,1 milioane km² din teritoriul Chinei sau de 3,5 ori mai mult decât suprafața Poloniei. Sau poate numărul victimelor războiului germano-polon din septembrie 1939 a fost foarte mare? – continuă să se întrebe dl Viaceslav Nikonov. (Observați: din nou nici un cuvânt despre invazia U.R.S.S., alături de Germania, asupra Poloniei). Tot el răspunde: către 1 septembrie 1939 japonezii au ucis 20 de milioane de chinezi, italienii - 500.000 de etiopieni, iar în Spania au murit 1,5 milioane de oameni (este vorba de războiul civil din Spania, 1936-1939, în care s-a implicat activ cu forțe armate și U.R.S.S. - n.a.).

 

Este greu de stabilit de unde istoricul Viaceslav Nikonov  a luat cifra de 20 de milioane de victime decedate până la 1 septembrie 1939: chinezii afirmă că în războiul cu Japonia, care a început în 1937 și s-a încheiat în septembrie 1945, au murit 35 de milioane de oameni; istoricul american R. J. Rummel a stabilit că numărul victimelor a fost de 10 216 000[2] pentru întregul război, 1937-1945. În războiul italo-etiopian (1935-1936) au murit 280 000 de oameni (etiopieni)[3]. În războiul civil din Spania au murit între 50 000 – 200 000 de oameni[4]. Observăm că părțile implicate în războaie au făcut estimări, că cifrele morților diferă de la o sursă la altă. Un cercetător științific este obligat să utilizeze toate informațiile de care dispune. Sau Viaceslav Nikonov  a utilizat cifre exagerat de mari pentru a impresiona cititorii și a „demonstra” cum că victime ale diverselor războaie locale au fost mai multe decât cele decedate după 1 septembrie 1939.

 

După cele de mai sus, ușor, ca printre altele, istoricul Viaceslav Nikonov  întreabă: da poate că războiul a fost catalogat ca fiind mondial pentru că în el s-au implicat marile puteri? Tot el răspunde: bineînțeles, nu. Asta pentru că, scrie Viaceslav Nikonov , către luna septembrie 1939 U.R.S.S. lupta de mult timp cu Japonia și în Spania, iar S.U.A. au avut în China un rol mult mai mare decât Franța și Marea Britanie în soarta Poloniei, în 1939. Și - cireașa de pe tort - Viaceslav Nikonov  afirmă cu tărie: „Războiul a devenit veritabil mondial, cu implicarea tuturor marilor puteri, doar în 1941, atunci când în marea bătălie s-au implicat Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii” (p. 5).

 

Confuzia debitată de Viaceslav Nikonov  este evidentă: într-un caz implicarea marilor puteri, inclusiv a U.R.S.S. în conflicte militare locale nu a dus la un război mondial, atunci, însă, cânt U.R.S.S. a fost atacată de o coaliție de state în frunte cu Germania (22 iunie 1941), iată abia atunci războiul devine mondial. Pe ultima pagină a Introducerii autorul se întreabă: de ce toată lumea consideră că cel de-al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939? Și tot el răspunde: pentru că privilegiul de a considera războiul ca fiind mondial l-au avut marile puteri coloniale europene - Marea Britanie și Franța; ele nu au numit războiul mondial atâta timp, cât ele nu au fost implicate direct în conflagrație.

 

Viaceslav Nikonov  consideră că această interpretare are un „puternic element rasist”, specific civilizației europene de atunci, cum că într-o astfel de abordare este ușor de învinuit URSS de declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Și aici autorul trișează conștient: nimeni din istoricii onești nu a afirmat cum că U.R.S.S. a început războiul. Ceea ce afirmăm, însă, cu tărie: URSS a favorizat (a susținut, a instigat) agresiunea Germaniei naziste față de Polonia (1 septembrie 1939), iar la 17 septembrie U.R.S.S. a intervenit cu forțele ei armate, ocupând voievodatele de est ale Poloniei și lichidând, împreună cu Germania, Statul Polonez[5].

 

Există un alt punct de vedere, referitor la ziua începerii celui de-Aal Doilea Război Mondial, mult mai convingător, dar pe care autorul îl „uită” cu bună știință. Este vorba de 19 august 1939, ziua în care la Kremlin a avut loc o ședință a conducerii U.R.S.S., la care dictatorul Iosif Stalin „i-a convins” pe camarazii săi de stat și de partid să accepte propunerea lui Adolf Hitler privind semnarea tratatului de neagresiune. Dar nu oricum, ci împărțind frățește Europa de est. I. Stalin: „Noi trebuie să acceptăm propunerea germană și, cu politețe, să trimitem înapoi misiunea anglo-franceză. Primul avantaj pe care-l vom obține va fi distrugerea Poloniei până în apropiere de Varșovia, inclusiv Galiția ucraineană”[6].

 

Peste trei zile ministrul german de Externe I. von Ribbentrop a semnat alături de V. Molotov (amintim: bunicul domnului autor) nu doar Tratatul de neagresiune sovieto-german, ci și Protocolul adițional secret, autenticitatea căruia a fost recunoscută de oamenii politici și istoricii ruși, și care stabilea: „În cazul unor transformări teritoriale și politice ale teritoriilor aparținând Statului Polonez, sferele de interes, atât ale Germaniei, cât și ale U.R.S.S., vor fi delimitate aproximativ pe linia râurilor Narev, Vistula și San. Problema dacă în interesele ambelor părți ar fi de dorit menținerea unui Stat Polonez independent și a modului în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi soluționată definitiv numai în cursul evenimentelor politice ulterioare. În orice caz, ambele guverne vor rezolva această problemă pe calea unor înțelegeri prietenești”[7]. Astfel, prietenia (cârdășia) nazisto-bolșevică a aprins lumina verde celui de-al Doilea Război Mondial, Polonia fiind prima victimă a Germaniei și a U.R.S.S.

 

De regulă, după lectura acestei Introduceri provocatoare, ultra-părtinitoare și subiective, cu multe greșeli factologice, am putea închide cartea. Ținând, însă, cont de ponderea autorului monografiei în conducerea Federației Ruse, în promovarea unei noi viziuni a Kremlinului față de cea mai sângeroasă conflagrație mondială, ne vedem nevoiți să mai zăbovim asupra cărții, să analizăm și să expunem cât mai succint celelalte idei, exprimate de Viaceslav Nikonov.

 

Capitolul întâi se întitulează „Decorațiile sistemului Versailles-Washington” (p. 7-43). Autorul monografiei a analizat condițiile tratatelor semnate de Puterile învingătoare în Primul Război Mondial cu statele învinse, împărțirile teritoriale și dictatul impus Germaniei. În expunerea subiectului Viaceslav Nikonov a recurs la opiniile oamenilor politici ai vremii (de ex., V. I. Lenin despre Antanta - „tot atât de hrăpăreață ca și Germania”, p. 13), la istorici occidentali (de ex., Paul Kennedy, care a analizat condițiile impuse Germaniei, p. 14-15), la Vladimir Putin (cu referire la cauzele revanșismului german, p. 15). Autorul critică deciziile  Conferinței de pace de la Paris și consideră că Puterile învingătoare au creat state independente - Polonia, Finlanda, Letonia, Lituania și Estonia - pe pământurile fostului Imperiu Rus fără a consulta opinia Moscovei.

 

Dl. Viaceslav Nikonov  probabil nu știe că la baza creării noilor state în Europa a fost pus principiul naționalităților (fiecare națiune să aibă statul ei), că imperiile multinaționale s-au destrămat în urma pierderii războiului și a loviturii de stat bolșevice, iar în ceea ce privește Finlanda este cazul să-i amintim domnului autor: după abdicare țarului Nicolai al II-lea a dispărut baza legală a aflării Finlandei în componența Rusiei, pe data de 6 decembrie 1917 Parlamentul Finlandei a proclamat Independența de Stat, iar pe data de 18 decembrie același an Consiliul Comisarilor Poporului (Guvernul sovietic) și frunte cu V. I. Lenin a recunoscut independența Finlandei[8]. Deci, cel puțin în cazul Finlandei conducerea acestei țări a ținut cont de opinia Moscovei.

 

Și în acest capitol, Viaceslav Nikonov  a scris mult (și rău) despre Polonia: cum că ar fi fost „principalul beneficiar” al [tratatului] de la Versailles (p. 18, cum, atunci, rămâne cu constituirea Cehoslovaciei, cu recunoașterea României întregite etc.?), cum că în perioada interbelică Polonia a fost „unul din cele mai agresive state ale Europei”[9]. Deci, autorul a încadrat Polonia în grupul statelor agresive, alături de Germania nazistă, U.R.S.S. stalinistă, Italia lui Mussolini, dar nu cunoaștem careva acțiuni agresive din partea Varșoviei în perioada anilor 1918-1939. Viaceslav Nikonov  consideră că ordinea impusă de sistemul de tratate de la Versailles a fost „monstruoasă” (p. 20), că nimeni nu a fost mulțumit de prevederile tratatelor semnate, și că [ordinea impusă] conținea germenii unui viitor război.

 

Urmează prezentarea situației din Extremul Orient. Autorul dezvăluie ampla implicare a U.R.S.S. în afacerile interne ale Chinei (susținerea revoluționarilor chinezi necomuniști, sprijinul acordat Partidului Comunist Chinez prin pregătirea cadrelor militare și de partid etc.). Între altele aflăm că Chiang Kai-shek a făcut studii în domeniul militar și la Moscova; tot la Moscova a făcut studii și Deng Xiaoping (p. 28-29).

 

Autorul revine la analiza situației din Europa, expune colaborarea germano-sovietică în domeniile economic și militar din anii 1922-1933, examinează efectele negative ale Marii depresii asupra statelor europene. Autorul enumeră tratatele de neagresiune, semnate de U.R.S.S. cu un șir de state europene, cu excepția României. Moscova, scrie Viaceslav Nikonov , nu a recunoscut anexarea Basarabiei de către România în 1918, care - chipurile - „niciodată nu a aparținut României” (p. 43). Autorul monografiei „uită” că în 1812 Rusia țaristă a cotropit un teritoriu care aparținea Principatului Moldova, numit impropriu „Basarabia”, și, probabil, nu știe că la 27 martie 1918 Basarabia s-a unit benevol și nesilită de nimeni cu Patria-mamă România, fapt recunoscut de Marile Puteri.

 

Capitolul 2 este întitulat „Războiul a început în Orient” (p. 44-68). VN afirmă cum că „cel de-al Doilea Război Mondial a început în Extremul Orient, iar statul agresor a fost Japonia” (p. 44). Autorul încearcă să demonstreze cum că Țara Soarelui Răsare avea intenții să cucerească China și U.R.S.S. (p. 45-46) și susține fără rezerve opinia istoricilor Jung Chang și Jon Halliday, care au afirmat că la 18 septembrie 1931 a avut loc ofensiva trupelor japoneze în Manciuria și Mongolia, astfel s-a declanșat cel de-Al Doilea Război Mondial în Asia (p. 47). Autorul expune pe larg poziția lui I. Stalin și V. Molotov, referitoare la evenimentele din Extremul Orient.

 

Capitolul 3 - „Germania mai presus de orice” (p. 69-120); autorul revine la expunerea situației din Europa după accederea naziștilor la putere (1933). VN încearcă să demonstreze cum că statele democrației occidentale doreau mai mult să găsească o poziție comună cu Germania împotriva U.R.S.S. decât cu U.R.S.S. împotriva Germaniei naziste. Pentru prima dată în literatura istorică (cel puțin subsemnatul citesc pentru prima dată) Viaceslav Nikonov  citează din cartea lui Adolf Hitler „Mein Kampf”, introducând, astfel, „biblia nazismului” în circuitul științific (p. 73, 353).

 

Viaceslav Nikonov  a prezentat politica internă a hitleriștilor (scoaterea Partidului Comunist German în afara legii etc.), a expus relațiile politico-diplomatice din Europa de după 1933, a scris mult și critic despre Polonia, folosind documentele Partidului Comunist Polonez de atunci (de ex., după semnarea Tratatului de neagresiune germano-polonez din 26 ianuarie 1934, pe care sovieticii nu l-au văzut cu ochi buni, deoarece considerau că Germania va angaja Polonia într-un viitor război cu U.R.S.S., nu fără îndemnul Moscovei, liderii comuniști polonezi, au declarat: „Clica conducătoare a Sanației s-a unit cu fascismul german, dușmanul de moarte al Poloniei”, p. 85). Viaceslav Nikonov  a amintit de vizita ministrului de Externe polonez Józef Beck la Moscova (15 februarie 1934), a scris despre valul de acte teroriste inspirate de hitleriști (este menționată și asasinarea primului ministru român I.G. Duca (30 decembrie 1933, la Sinaia, p. 89), despre eforturile depuse de francezi în vederea constituirii unui Pact răsăritean de securitate cu prezența U.R.S.S. În acest sens, Viaceslav Nikonov  amintește de vizita lui P. Laval la Moscova (mai 1935), vizită cunoscută mai ales prin întrebarea formulată de I. Stalin: „Vaticanul câte divizii are?” (p. 99). Între altele, Viaceslav Nikonov consideră că I. Stalin și V. Molotov au fost „cei mai bine informați oameni ai planetei” (p. 92).

 

Alte subiecte, abordate în acest capitol de profesorul Viaceslav Nikonov: învinuiește Marea Britanie pentru nerealizarea unei posibile alianțe politico-militare între Franța, Italia, posibil, Polonia și U.R.S.S. cu scopul stăvilirii Germaniei (p. 102), examinează activitatea Cominternului („unul din puținele instrumente serioase ale politicii externe sovietice”, p. 107), studiază războiul Italiei împotriva Etiopiei (curios: autorul scrie că Moscova a refuzat vânzarea armelor Etiopiei din solidaritate cu Italia, țară agresoare; mai mult decât atât: U.R.S.S. a oferit Italiei 40 % din necesitățile acestei țări în petrol, p. 111), ocuparea de către Germania a Zonei demilitarizate Renania, raporturile dintre Franța și URSS (p. 115).

 

Capitolul 4 - „Axa Berlin-Tokio-Roma în acțiune” (p. 121-156). Autorul scrie despre apropierea Germaniei de Japonia pe baza anti-bolșevismului, citează din opiniile lui V. M. Molotov referitoare la alianța între Germania și Japonia, menționează despre aderarea Italiei la Pacul anticomintern (este prezentată copios vizita contelui Galeazzo Ciano, ministrul italian de Externe în Germania, octombrie 1936), sunt prezentate prevederile Pactului Anticomintern (p. 126). La pagina 129, în subcapitolul „Bătălia pentru Spania”, profesorul și omul politic V. Nikonov declară fără apel: „Cel de-al Doilea Război Mondial pe continentul european a început în 1936, în Spania”. Viaceslav Nikonov  îl citează pe I. von Ribbentrop care a depistat implicarea nefastă a bolșevicilor, a Cominternului, supus Kremlinului, în afacerile interne ale Spaniei, autorul își exprimă dezacordul cu spusele ministrului german de Externe, în același timp recunoaște că după alegerile din 16 februarie 1936, guvernul Fontului Popular spaniol a fost format așa cum s-a dictat de la Moscova (p. 130).

 

Autorul scrie pe larg despre armamentul sovietic pus la dispoziția republicanilor, despre „consultanții” militari sovietici, implicați în război (de fapt - în lupta cu troțkiștii, a. p.) despre trimiterea în U.R.S.S., în toamna anului 1936, a rezervelor de aur ale Spaniei (510 tone aur, „motiv de multe speculații”, scrie Viaceslav Nikonov , p. 138). În ultimul subcapitol Viaceslav Nikonov  a revenit la prezentarea evenimentelor din Extremul Orient (războiul nipono-chinez).

 

Astfel, Viaceslav Nikonov a prezentat mai amplu decât alți autori sovietici/ruși implicarea URSS în războiul civil din Spania, a arătat amestecul sau neamestecul altor state în acest conflict militar, dar, totuși, nu a reușit să demonstreze că anume aici, în Spania, a început cel de-Al Doilea Război Mondial.

 

Capitolul 5, „Pacificarea lui Hitler” (p. 157-212). Viaceslav Nikonov  scrie despre planurile lui Hitler privind crearea Uniunii statelor balcanice de luptă cu comunismul, plan dezvăluit în discuția cu Gheorghe Brătianu (16 noiembrie 1936), despre frica generalizată a Occidentului față de U.R.S.S., despre opinia cvasi-generală că un nou război european este inevitabil. Viaceslav Nikonov citează din „Cursul scurt de istorie a P.C. (b) al U.R.S.S.”, publicat în 1938, în care s-a afirmat cum că cel de-Al Doilea Război Mondial imperialist deja s-a declanșat, cum că războiul a început pe furiș, fără a fi declarat și că acest război este purtat de Germania, Italia și Japonia, iar puterile „democratice” (așa a fost scris în Cursul scurt, iar Viaceslav Nikonov citează fără a scoate ghilimelele, altfel spus, Viaceslav Nikonov  este de acord cu viziunea autorilor Cursului scurt, p. 168). După care Viaceslav Nikonov  expune Anschluss-ul Austriei cu Germania, reacția Moscovei privind luarea unor măsuri de securitate colectivă în vederea evitării unui nou război mondial (este citat M. Litvinov, ceea ce înseamnă că cel de-Al Doilea Război Mondial nu începuse încă!).

 

Conferința de la München este evidențiată într-un subcapitol aparte (p. 174 și urm.). Sunt citate cuvintele președintelui Federației Ruse - V. Putin referitoare la opinia unor personalități poloneze ale timpului cu privire la ruși, la evrei etc. Autorul monografiei insistă asupra poziției U.R.S.S. de a veni în ajutorul Cehoslovaciei și regretă că URSS nu avea frontieră comună cu țara respectivă. Viaceslav Nikonov  recunoaște: ca și mulți alți lideri europeni, și conducătorii Cehoslovaciei au avut o frică mai mare de bolșevism decât de nazism. Autorul expune subiectul legat de ocuparea de către Germania a Regiunii Sudete, de lichidarea Statului Cehoslovac.

 

El aduce critici dure la adresa conducerii Poloniei pentru că a ocupat Regiunea Těšin (în poloneză - Zaolzie), o regiune disputată între Polonia și Cehoslovacia. Autorul este convins că doar U.R.S.S. a fost corectă atunci când Cehoslovacia a fost desființată ca stat. Din nou Viaceslav Nikonov  îl citează pe V. Putin: „Putem afirma: anume cârdășia de la München a fost momentul de cotitură în istorie, după care cel de-al Doilea Război mondial a devenit inevitabil”, la care Viaceslav Nikonov adaugă: „dacă, bineînțeles, nu considerăm că el deja începuse” (p. 190). Autorul îl citează pe Putin, dar nu este de acord cu poziția liderului de la Kremlin.

 

Capitolul 6 - „Speranța de a salva pacea” (p. 213-270). Autorul s-a referit la ocuparea de către Germania nazistă a restului Cehiei, la poziția Poliniei în prima jumătate a anului 1939, selectând cele mai negative opinii, expuse de diverși istorici sau oameni politici (de ex., sunt aduse cuvintele istoricului american William L. Shirer: „[Statul Polonez] era condus de un grup mic de colonei necopți din punct de vedere politic, care a colaborat strâns cu Hitler până în ultimul moment și care, asemenea unor hiene, împreună cu Germania, s-au năpustit asupra Cehoslovaciei…”, p. 220; și altele de acest fel). Nu punem la îndoială: conducerea Poloniei de atunci a avut, în anumite cazuri, un comportament reprobabil, dar conduita polonezilor nu a fost mai blamabilă decât cea a germanilor, italienilor și, mai ales a sovieticilor.

 

La urma urmei, ocupând Regiunea Těšin (Zaolzie), populată cu cehi, polonezi, evrei, alte grupuri etnice, cel puțin pentru o perioadă de timp, Polonia a salvat acei oameni de teroarea nazistă. Oare nu este așa? Viaceslav Nikonov scrie pe larg despre disponibilizarea lui Maxim Litvinov (evreu, căsătorit cu englezoaica Ivy Low, adeptul unei alianțe între U.R.S.S. și Marea Britanie împotriva Germaniei) și numirea lui Viaceslav Molotov, președintele Consiliului Comisarilor Poporului (prim-ministru) și în funcția de Comisar al Poporului pentru Afaceri Externe. Viaceslav Nikonov  consideră că prin aceste mișcări Kremlinul a dat un semnal clar Berlinului că U.R.S.S. este gată să colaboreze cu Germania, iar la scurt timp relațiile economice și în domeniul militar au fost revigorate.

 

În continuare, mult și detaliat, Viaceslav Nikonov  scrie despre negocierile anglo-franco-sovietice privind crearea unei „noi Antante”, despre lipsa dorinței statelor din estul Europei de a accepta garanțiile de securitate ale U.R.S.S. (de ex., Polonia: „Ca și în trecut, scrie Viaceslav Nikonov , Polonia a refuzat garanțiile de securitate, oferite de URSS”, p. 250). Deși îl citează ceva mai sus pe mareșalul polonez Edward Rydz-Šmigły („cu germanii riscăm să ne pierdem libertatea, iar cu rușii ne vom pierde sufletul”, p. 237), pare, totuși că Viaceslav Nikonov nu a înțeles sensul acelor cuvinte. Este expus planul hitlerist de cucerire militară a Poloniei, precum și evoluția relațiilor sovieto-germane, citându-l pe V. Molotov: „Vom saluta orice îmbunătățire a relațiilor politice între cele două state” (29 iulie 1939, p. 261).

 

Ultimul capitol este întitulat „Deznodământul” (p. 271-336). Este vorba de semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, a Protocolului adițional secret ca parte integrantă a Pactului, prezintă reacții și comentarii la acest eveniment, între care și opinia președintelui Federației Ruse -  V. Putin: „U.R.S.S. a semnat Pactul cu Hitler pentru că « nu dorea să lupte »” (p. 291). Și Viaceslav Nikonov  nu-l contrazice.  Cum, atunci, rămâne cu împărțirea Poloniei? Sau Hitler și Stalin considerau că vor împărți Polonia pe cale pașnică, că Varșovia, apoi Occidentul nu vor riposta?

 

Ca și pe alte pagini, și în acest capitol au fost formulate afirmații greșite. De exemplu, cum că (în 1939-1941) Stalin a luat doar acele teritorii, care au fost pierdute în anii războiului civil din Rusia (1917-1921). Cum rămâne, atunci, cu nordul Bucovinei, Ținutul Herța, cu alte teritorii ce nu au aparținut niciodată Rusiei, nici celei țariste, nici celei sovietice? Autorul conchide: „Polonia și-a determinat soarta prin propria politică. Ea a preferat să fie semi-aliatul Germaniei, care voia s-o distrugă; ea a ales (observați ce cuvânt! - n.a.) U.R.S.S. ca principala ei adversară, care era capabilă și pregătită s-o salveze; și (a luat - n.n.) parteneri de situație, Anglia și Franța, care nu puteau și nici chiar nu aveau de gând s-o ajute” (p. 339).

 

În Încheiere V. Nikonov sintetizează tezele expuse în monografie, afirmând, între altele cum că învinuirile aduse U.R.S.S. în declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial sunt neîntemeiate. Bineînțeles, - remarcă Viaceslav Nikonov  -, Stalin nu a fost белый и пушистый (belîi i pușistîi - alb și pufos - cuvinte folosite ironic care înseamnă  bun, cinstit, cuviincios, nevinovat, neimplicat - n.a.), „el nu a fost un pacifist și nu vedea o mare nenorocire în conflictele dintre statele capitaliste…” (p. 341).

 

Așadar, în cele de mai sus am încercat să prezentăm succint o abordare nouă a genezei celui de-Al Doilea Război Mondial, în care autorul - unul din liderii politici ai Rusiei de astăzi -, încearcă să acrediteze ideea cum că cel de-al Doilea Război Mondial a început mul mai devreme de 1 septembrie 1939, că semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop a fost un episod obișnuit, iar cotropirea Poloniei a fost determinată de Polonia însăși.

 

Monografia nu are caracter științific; autorul nu abordează și alte puncte de vedere asupra unui eveniment; nu aduse și alte date sau estimări privind victimele războaielor locale etc. Cartea poartă un pronunțat caracter propagandistic, cu scopul diminuării (poate chiar excluderii) responsabilității U.R.S.S. pentru declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, justificării politicii staliniste în perioada interbelică, învinuirii statelor democrației occidentale în toate nenorocirile perioadei interbelice.

 

Este imposibil să cuprinzi într-o recenzie de câteva pagini toate afirmațiile eronate, schimonosite, tendențioase ale autorului. Mai potrivită ar fi redactarea unui volum nou, întitulat „Anti-Nikonov. De la Primul la cel de-Al Doilea Război Mondial. Adevăr și minciună”.

 

---------------------------------------

 

[1] Viaceslav Nikonov, Bespamiatstvo. Kto naceal Vtoruiu Mirovuiu Voinu [Lipsa de memorie. Cine a început cel de-Al Doilea Război Mondial], Moscova, Editura Prosveșcenie, 2020, 383 p.

[2] R. J. Rummel, China᾽s Bloody Century, în

 http://www.hawaii.edu/powerkills/NOTE2.HTM  - 14.05. 2021.

[3] Al doilea război italo-etiopian, în

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Războiul_Civil_Spaniol#Urmări - 14.05. 2021.

[4] Războiul civil spaniol, în

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Războiul_Civil_Spaniol#Urmări - 14 mai 2021). Aceiași sursă, în limba rusă, afirmă: au murit 320.000 adepți ai republicanilor și 130.000 de franchiști, adică 450.000 de oameni. De unde cifra de 1,5 milioane de victime, cum afirmă V. Nikonov?

[5] Cartea dlui V. Nikonov este anti-poloneză de la început până la capăt. Personal, dar și făcând trimitere la lucrările altor istorici, Nikonov consideră că Polonia a fost „unul din cele mai agresive state din Europa” (l-a citat pe V. Sipols).

[6] Polonezii în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. Culegere de documente, Chișinău, Editura Cartdidact, 2004, p. 24.

[7] Ibidem, p. 27.

[8] Pe Internet este publicată, în facsimil,  Decizia Guvernului sovietic. Vezi: Declarația de Independență a Finlandei, în https://ro.wikipedia.org/wiki/Declarația_de_independență_a_Finlandei -15 mai 2021.

[9] V. Nikonov face trimitere la o lucrare a istoricului  sovietic de origine letonă Vilnis Sipols, 1923-2002.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu