4 August 1919: Ziua cuceririi
Budapestei de către Armata Română.
Medalia unui ION care a ajutat la
urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar.
Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să
unească Ungaria cu Rusia Sovietică
04 august 2021,
4
August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION
care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul
ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia
Sovietică
ActiveNews
vă oferă o imagine cu o medalie primită de unul dintre ostașii români
participanți la glorioasă bătălie pentru eliberarea Budapestei de sub ocupația
bolșevică, împreună cu istoria acelei clipe astrale povestită chiar de către un
participant, un comentariu al academicianului Ioan Aurel Pop și o Foto-Galerie
impresionantă de la Arhivele Naționale ale României via Ziaristi Online.
Președintele
Academiei Române consideră în comentariul său oferit cotidianului Evenimentul
Zilei la Centenarul Eliberării Budapestei că victoria Armatei Române depășește
granițele României și Ungariei, pentru că „oprirea înaintării comunismului de
tip sovietic spre centrul și vestul Europei de către români este un lucru
evident”.
Gen Marcel Olteanu: Cum au pus
românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta
Acest
episod, intrat deja in folclor, este unul real si redau aici descrierea lui
facuta de generalul Marcel Olteanu, fost guvernator al Budapestei in timpul
ocupatiei romanesti a Ungariei, intre august si noiembrie 1919. A aparut
initial in cartea sa "Huzarul negru”, 1926, si a fost preluat in
reeditarea cartii generalului Gheorghe Mardarescu (foto 2 sus, pe terasa
hotelului Ghellert din Budapesta), "Campania pentru desrobirea Ardealului
si ocuparea Budapestei”, 1922, realizata de Editura Marist sub titlul
"Campania pentru desrobirea Ardealului si ocuparea Budapestei – si alte
marturii”, 2010. (Cristian Negrea)
…Si-au
intrat trupele noastre in Budapesta la inceputul lunii august 1919.
Palatul
Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vanatori. Seful garzii
de la intrarea principala era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova,
potrivit de stat, negru, uscat si foarte vioi.
Deasupra
palatului a vazut Iordan cum falfaia in vant flamura ungureasca,
rosu-verde-alb.
Faptul
acesta nu l-a suparat prea tare, dar nici nu i-a placut… Dandu-si capela pe
ceafa si scarpinindu-se dupa ureche si-a zis: "Sa dau jos steagul unguresc
si sa pun fanionul de la companie?… Asta ar sti si madama de la popota domnilor
ofiteri s-o faca…”
"Dar
am sa chibzuiesc in asa fel ca sa ramana de pomina si sa fie si talpa Romaniei
razbunata…”
Zis
si facut.
Chemand
pe caprarul Bivolaru, s-au suit in norii Budapestei si au coborat steagul in
lungul sforii, drept la jumatatea steajerului si, luand apoi opinca rasuflata a
caprarului, s-a urcat ca un pui de urs si a pus-o drept caciula in capul
steajerului, lasandu-i nojitele s-atirne-n vant. Si asa a falfait multa vreme
in cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca romaneasca deasupra lui…
….
"Cine
oare sa fi facut aceasta tragica gluma? imi zise tovarasul meu de preumblare,
domnul Ferency, un distins avocat pe care il cunoscusem in metropola maghiara;
si zicand, imi arata cu mana privelistea originala si neasteptata, care oprea
in drum si intorcea capetele si altor trecatori, ca fiind cel mai caracteristic
si ironic simbol al ingrozitoarei realitati, al catastrofalei prabusiri a unui
organism orgolios si despotic, tocmai sub calcaiul acelui organism pe care
tinuse genunchiul de fier atit amar de vreme, pe care intotdeauna l-a
considerat nevrednic de lumina soarelui si de care totusi o viata-ntreaga s-a
temut…
"Cine
oare sa fi dat vantului si sa fi ilustrat cu atita maiestrie si atit de dureros
dezastrul iremediabil al regatului Sfintului Stefan?”, mai rosti domnul
Ferency, cu privirea trista, pierduta in vazduh, intrebind parca cerul
unguresc, dezolant de senin in ziua aceea.
Apoi
se intoarse cu privirea spre mine, si desi nu mai zicea nimic, am inteles ca ar
vroi o lamurire.
Imi
era mila de el, caci era un om distins la simtire.
"Ma
voi interesa, domnule doctor”, ii zisei cu o nuanta de induiosare si,
apropiindu-ma de santinela, ii spusei sa strige pe seful garzii.
"Este
chiar acolea, domnule general”, imi raspunse vanatorul mic si indesat,
incordindu-se si facand cu capul un gest despre cheiul Dunarii.
-
Cum il cheama?
-
Don’ sergent Iordan.
-
Dar tu stii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului
unguresc?
-
Da, domnule general, chiar don’ sergent a dat ordin azi dimineata si tot dansul
a si executat ordinul… acum sta de un ceas acolo sa vada ce-o sa zica lumea si
tot in cer se uita ca sa indemne si pe altii…
Ma-ntorc
putin spre stanga si nu departe zaresc un sergent si un caprar, care, fara sa
ma bage in seama, gustau cu frenezie roadele ispravii lor – ilustratia
magistrala a unui moment istoric.
Priveau
cand la trecatorii enervati si sanchii, cand la opinca impertinenta, si pe
fetele lor tuciurii si asprite de viforul vremilor se lamurea cea mai
desavirsita satisfactie. Pareau niste inspirati si niste draci geniali.
Intreaga
oaste romaneasca, intreaga natie mi s-au parut ca se oglindesc in acesti doi
zdrentarosi, sublimi chiar prin gradul de perfectiune la care poate ajunge o
zdreanta…
De-as
fi fost singur! – O! i-as fi privit ceasuri intregi fara sa ma satur… Si –
poate, i-as fi luat de gat si i-as fi sarutat!
Dar!…
le-am facut semn sa se apropie si, aratand domnului Ferency pe sergent, i-am
zis incet, foarte incet:
"Acesta
este glumetul, care fara o intentie rautacioasa, desigur, si cu toata
naivitatea unui poznas, te-a facut poate sa suferi…”
Si
domnul Ferency, scaldandu-si ochii intre genele-i umede, mi-a replicat cu
adanca melancolie:
"Daca
din sufletul si mintea unui simplu taran ca acesta s-a desprins o asemenea
pozna, atunci nu ma mir ca sunteti aici…”
In
dupa-amiaza aceleiasi zile, m-am indreptat din nou spre Palatul Parlamentului.
Ma
simteam dator fata de Iordan; trebuia sa-i dau ceea ce in fata durerii domnului
Ferency, nu i-am putut da.
L-am
chemat – era nedespartit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat in gand si
cum a infaptuit isprava lui.
L-am
laudat si mi-am plimbat mana mult pe fata lui supta si radioasa si i-am dat un
pachet de tigari regale.
Si
nu stiu cum, m-am pomenit ca iau de nas pe caprarul Bivolaru, care se tot
apropia de mine si pe care, cu cat il priveam, cu atit mai mult punea stapinire
pe firea mea.
Era
mic de statura, fata ii era smeada si foarte parlita de soare si vant; in
fundul capului purta niste ochi mici, caprui si scaparatori. Avea dinti
marunti, albi si frumosi, si peste buza arsa de frigurile ostenelilor abia
mijea o mustata roscovana – un vulpoi de Mehedinti.
Purta
capela pe spranceana, iar in ce priveste imbracamintea parea infasurat cu totul
intr-un covor de petice, caruia expresia lui ii dadea ceva din prestanta unor
odajdii de samurai japonez fanatic.
O
crestatura adanca ii stapanea obrazul stang si alta mai lata se rasfata pe gat
sub urechea dreapta; mai in sus de mana, pe antebratul stang, se zarea o
cicatrice respectabila…
L-am
intrebat unde a fost ranit. Mi-a raspuns cu nai-vitate si scurt: "Peste
tot, domnule general”. Si desfacand repede o moletiera, mi-a aratat o rana de
schija, abia vindecata, la pulpa dreapta; apoi, descheind singurul nas-
ture
pe care il mai avea la veston, puse degetul pe o dara de baioneta in lungul
coastelor din dreapta care se vedea in intregime printre cele cateva suvite de
panza destramata ce alcatuiau camasa lui Bivolaru. Si era gata sa-mi mai arate,
dar l-am intrerupt: "Bine, bine… vad ca esti crestat ca un raboj; dar unde
ai capatat ranile? In ce lupte?…”
Si
iarasi cantecul lui: "Peste tot, domnule general. In Carpati, la Rasinari,
la Olt, la Siret, la Oituz si chiar pe Tisa in aprilie, ca eu, domnule general,
am fost poate in patruzeci de atacuri mari si, in adevar, eu sunt rabojul
ispravilor regimentului nostru… pe mine sunt crestate toate de la 1916 incoace…
si nu ma las nici mort!…”
-
Ei, si acum iti pare bine ca facuram Romania Mare si ca faci de garda, tu,
capraru Bivolaru de la Mehedinti, tocmai aci la Budapesta?
Si
el, incordandu-se si privindu-ma soldateste drept in lumina ochilor, imi
raspunse sfatos si cu mandrie:
"E
lucru mare, domnule general… Dar… am auzitara ca mai e si o Viena!…”
Acestui
nebun in toate mintile, acestui prototip al zdrentelor noastre glorioase de la
1917, care isi da seama perfect pana unde se poate intinde fiziceste Romania
Mare, nu-i intra totusi in cap ca numai pentru ce vedea s-a ostenit el si
atatia au albit meleagurile cu oasele lor
El,
Bivolaru, sinteza neamului sau, elegant la simtire si la gandire, fara sa poata
exprima, intelegea totusi numai una: "faima si duhul romanesc cit mai
departe, si peste Romania-Mare, Romania spirituala, Romania fara hotare”.
General
Marcel Olteanu
"Huzarul
Negru”, 1926
Bibliografie:
Gheorghe Mardarescu, Campania pentru desrobirea Ardealului si ocuparea
Budapestei – si alte marturii, Editura Marist, 2010
Sursa
text: Cristian Negrea: Cum au pus romanii opinca pe Parlamentul de la
Budapesta
Ioan Aurel Pop: Campania Armatei
Române din 1919 în Ungaria
De
regulă, se afirmă că participarea României la Primul Război Mondial s-a redus
la perioada 1914-1918, ceea ce este eronat, fiindcă marele conflict s-a
terminat pentru România abia în 1919, după finalizarea campaniei din Ungaria,
așa cum scrie, de altminteri, pe monumentul de la Mărășești. Pe de altă parte,
dacă ne referim la participarea românilor și nu doar a României (așa cum era ea
în 1914-1916) la Marele Război, atunci momentul de început este 1914, când
circa jumătate dintre toți românii trăitori în sud-estul Europei (este vorba
despre românii din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, Basarabia,
Bucovina, de la sud de Dunăre etc.) s-au alăturat ostilităților militare fără
să fie întrebați, odată cu țările din care făceau atunci parte.
Românul Iuliu Maniu a făcut ordine la
Viena
La
finele anului 1918, se destrămase imperiul bicefal, iar Ungaria (până atunci
monarhie, cu împăratul de la Viena ca rege al său) se proclamase republică,
aidoma Austriei. Republica ungară a devenit însă repede „roșie”, adică
bolșevică, sub conducerea lui Béla Kun (fost Cohen sau Kohn), care a deținut
efectiv puterea între 21-22 martie și 2 august 1919, adică 133 de zile, când
s-a încercat extinderea comunismului în țările din jur și refacerea Ungariei
Mari. În aprilie 1919, Béla Kun a sprijinit mișcările anarhiste de la Viena, a
atacat Cehoslovacia și România și a plănuit să unească Ungaria cu Rusia
Sovietică. La Viena, românul Iuliu Maniu a făcut ordine contra acestor mișcări
anarhiste.
Budapesta a fost cucerită rapid
În
fața atacurilor inamice, Armata Română s-a apărat, a ripostat și apoi a trecut
la contraofensivă. La 4 august 1919, trupele române au intrat în Budapesta, sub
comanda generalului Gheorghe Mărdărescu. A fost cucerită capitala, iar regimul
comunist a fost înlăturat. La 14 noiembrie 1919, Armata Română a părăsit
Budapesta, care a rămas sub conducerea armatei naționale ungare. La 16
noiembrie 1919, Horthy Miklós a intrat în Budapesta, iar în martie 1920 acesta
avea să fie proclamat de parlament regent al Regatului Ungariei. La 25
februarie 1920, Armata Română s-a retras, la cererea Antantei, de pe întreg
teritoriul Ungariei.
Realitatea, între negare și victoria
Opincii
Campania
Armatei Române în Ungaria este o realitate istorică și ea trebuie consemnată ca
atare. Punctele de vedere privind natura acesteia pot să fie diferite, în
funcție de interpretarea faptelor de atunci, dar oprirea înaintării
comunismului de tip sovietic spre centrul și vestul Europei de către români
este un lucru evident, care nu poate să fie negat. Evident că, istoriografia
maghiară, aflată sub imperiul unei tradiții izvorâte din orgoliul naționalist
nobiliar de sorginte medievală, nu va recunoaște în mod direct această
realitate. Pe de altă parte, nici istoriografia română nu pierde aproape
niciodată prilejul să sublinieze – tot în spirit naționalist – victoria
„opincii” puse pe clădirea-simbol a Parlamentului Ungariei. O abordare mai
realistă de ambele părți nu ar strica însă. Dimpotrivă, din ea ar avea de câștigat
ambele popoare, a căror istorie ar avea șansa să fie mai corect cunoscută în
lume.
Notă:
Intertitlurile aparțin redacției Evenimentul Zilei
https://www.activenews.ro/cultura-istorie/4-August-1919-Ziua-cuceririi-Budapestei-de-catre-Armata-Romana.-Medalia-unui-ION-care-a-ajutat-la-urcarea-Tricolorului-Romaniei-si-a-Opincii-pe-Parlamentul-ungar.-Ioan-Aurel-Pop-B%C3%A9la-Kun-planuia-sa-uneasca-Ungaria-cu-Rusia-Sovietica-123533
Sursa:
RADU GABRIELA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu