luni, 9 august 2021

Mihai Iorga - Pompierii români, eroi în Grecia. Vin de pe altă planetă, scrie presa elenă

 



Pompierii români, eroi în Grecia.

Vin de pe altă planetă, scrie presa elenă

Mihai Iorga

5 ore agogrecia

 

Grecia e devastată de incendii și sunt 154 de focare active. Un pompier și un voluntar au murit și alți cel puțin 16 au fost răniți. Cel mai grav e în nordul Atenei și pe insula Evia. Pe Evia sunt și pompierii români, despre care presa elenă care i-a văzut în acțiune spune că sunt „extratereștri”.

 

Grecia se confruntă cu cel mai grav val de căldură din ultimii 30 de ani. Incendiile sunt atât de puternice și atât de multe, încât se simte miros de fum pe autostrăzi. Au fost identificate 154 de focare în țară, din care cele mai grave sunt în nordul Atenei și pe insula Evia. În apropiere de capitală, două focare imense s-au unit, iar flăcările străbat acum Autostrada 1, care leagă sudul de nordul țării. Pe Evia, a doua cea mai mare insulă din Grecia au fost evacuate deja mai multe localități. Într-una din ele, oamenii au fost transportați pe mare, fiindcă șoselele sunt blocate de flăcări.

 

Pompierii duc o luptă contracronometru împotriva focului. Opt țări, inclusiv România, au trimis echipe de intervenție. Armata elenă a trimis tancuri specializate în stingerea incendiilor.

 

Cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență, un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure este deja în Grecia. Este vorba despre 112 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale.

 


„De ce grecii s-au uitat la ei ca la extratereștri?”

Pompierii români acționează pe insula Evia. „Astăzi (duminică – n.r.) a avut loc prima misiune a pompierilor militari români în zona Spathari, insula Evia. Intervenția a fost dificilă, incendiul având mai multe focare. Cei 35 de pompieri care au lucrat în două schimburi au depus eforturi considerabile în vederea localizării si lichidării acestora cu șase autospeciale de stingere cu apă și spumă și două cisterne care asigură alimentarea acestor autospeciale”, a anunțat DSU.

 

Felul în care s-au organizat salvatorii din România a impresionat pe toată lumea. „Ce au făcut, de îndată de cum au ajuns, pompierii din România și de ce grecii s-au uitat la ei ca la extratereștri? Pentru că salvatorii români pare că vin, într-adevăr, de pe altă planetă. Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele lor sunt incredibile. Și-au făcut rapid un cartier general, cu logistică și catering. Apoi au cartografiat, cu drone, drumurile forestiere, au calculat viteza vântului și au folosit tehnologie de comunicare de ultimă generație.

 

În același timp, s-au folosit de zecile de pâraie din zonă și, cu furtunuri lungi de 60 de metri, au început să stingă flăcările. Au făcut totul stând în afara șoselelor, pentru a nu încurca traficul (…) Felul în care acționează pompierii români nu este doar de admirat, ci dovedește și faptul că provin dintr-o țară dezvoltată, nu una subdezvoltată, așa cum încă mai cred unii”, notează publicația fimes.gr.

 

https://stiridetimisoara.ro/pompierii-romani-eroi-in-grecia-vin-de-pe-alta-planeta-scrie-presa-elena_31143.html/amp

Sursa: RADU GABRIELA








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu