IOAN MICLĂU-GEPIANU - DIN MITOLOGIILE LUMII!

 

IOAN MICLĂU-GEPIANU : DIN MITOLOGIILE LUMII!

 

 

~*~

 

O scurtă notă despre încrengăturile zeităților antice

 

- Eros – zeul iubirii, apare cu mult timp înaintea zeilor. Mihai Eminescu în versurile poeziei sale, Misterele nopții, amintește de Eros : ”Ca și fluturii de-ușor / Saltă Eros nebunește”.

- Gaia(Pământul) – cere lui Cronos, tânărul Titan să-l înlăture pe Uranus, care-și devora fiii, din teama de a nu-și pierde întâietatea lui zeească!

- Cronos. După ce Cronos îl înlătură pe Uranus și devine el liderul Titanilor(Urieși), acesta își ia de nevastă pe sora lui, Rhea, care va naște cinci copii:Hestia, Hera, Demeter, Hades, Poseidon. Rea este din nou însărcinată, dar din cauza lui Cronos, care, asemenea lui Uranus, își devora fii din gelozie pentru a nu-și pierde întâietatea la supremație, Rhea se retrage pe Insula Creta, pentru a-l naște pe următorul ei fiu, Zeus, care va locui în Olimp.

 

*

ZEUS IA DE SOȚIE PE SORA SA, HERA

 

Zeița Hera și Zeus au avut trei copii: pe Hephaestus, zeul fierarilor, pe Ares, zeul războiului, și pe Hebe, zeița Tinereții. Dar și Athena era fiica lui Zeus, însă aceasta s-a născut din capul tatălui ei, Zeus. Când Zeii au împărțit Terra între ei, Athena și unchiul ei Poseidon(zeul Mărilor), avură neînțelegeri pentru posesiunea Attica, regiune a Greciei. Atunci Zeus le-a dat, cum s-ar zice, o lucrare de examen!

Poseidon a făcut să țâșnească un izvor de apă din stânca de la Acropolis. Athena a crescut imediat un pom de măslin pe roca sacră. Zeus a declarat câștigătoare pe Athena, iar aceasta și-a dat numele ei și protecția orașului Athena, care s-a ridicat în jurul Acropolisului. Simbolul zeiței era cucuveaua, semnul înțelepciunii.

Venus era fiica zeului roman Jupiter și se născuse din spuma Mării. În mitoogia greacă se numea Aphrodita. Venus umbla într-o trăsură de scoică, trasă de doi delfini. Pentru că era frumoasă, a fost curtată și de Vulcan, zeul Focului, dar mai ales de Marte, zeul războiului, care a fost și tatăl fiului ei Cupidon, zeul dragostei. Venus l-a salvat și pe micul Adonis, cel fără mamă, zeu al vegetației, dându-l Prosperinei(Persefonei) să-l îngrijească. Persefona era fiica zeiței Demeter, cea din Eleusis, foarte respectată în toată Grecia. În primul rând pentru că I se atribuia rolul de zeiță a grâului, și apoi pentru durerea ei de mamă la pierderea fiicei sale Persefona, răpită de zeul Hades, care a dus-o la el în lumea subpământeană!

În jurul zeiței Demeter s-au format credințe de adevărate minuni, cunoscute sub denumirea de ”minunile eleusine”. Însuși Eschil s-a născut în acest Eleusis, fiind adânc impresionat de acest cult al zeiței. Chiar părinții lui Eschil erau susținători ai cultului.

Persefona odată ce îl primește în îngrijire pe Adonis, și văzând cât e de frumos, l-a reținut pentru ea. Venus a cerut ajutor zeilor, tatălui ei Jupiter, dar acesta decide ca jumătate din an, Adonis să stea la Persefona, sub pământ, iar cealaltă jumătate de an deasupra lumii cu Venus. Așadar intotdeauna când venea iarna, Adonis zeul vegetașiei, se retăgea în lumea de dincolo, la Haiden și la Persefona(Prosperine). Doar în primăvară se reântorcea la Venus/Afrodita.

 

 

*

JUPITER ȘI IO

 

Prin câmpia Etruscană și-a Latinilor coline,

Unde Tibrul scânteiază cu oglinzile-i sublime,

Unde florile cresc-nalte ca păduri multicolore,

Se adun nimfele albe cu-a lor murmure sonore!

 

Și gingașe joc în valuri, ce-nspumate fug spre mare,

Unde cerul se coboară încheind duioasa zare;

Acol-neguri strălucite ascund mândrele palate

Ce-s de zei și de zeițe din vechi vremuri populate!

 

Aici Juno și Minerva o plângea pe Afrodita,

Când la Troia, Diomede Tracul îi zdrobi costița,

Și-ngrijind-o cu iubire, ele devenind rebele,

Vrând pe Jupiter să-l prindă cu ibovnica Semele!

 

Prea târziu, căci se născuse veselul Dionysos,

Viitorul zeu de vinuri, zeu din veșnicii adus!

Iar acum zeița Juno, a lui Jupiter nevastă,

Mânioasă stă la pândă de-a opri altă năpastă!

 

Zbuciumată de durere o chemă pe Hygieia,

Zeitatea medicinei, ce da-n spațiuri scânteia

Vieții cea nemuritoare prin a timpilor cărare;

Căci și zeii mor cu timpul de prea multă supărare!

 

Ea șezând pe prag de nouri sub voaluri sclipitoare,

A ei frunte aurită răzemându-și-o de soare,

Privea râul cel cu nimfe grațioase dar mortale,

Unde soțul ei adesea își dura mistera cale!

 

Încruntă sprânceana-i deasă când IO, fiica lui Inachus,

Apăru pe unda-allbastră cu-a ei grații de nespus,

De-nvelea cu spuma albă boiul ei cel mlădios,

O sculptură părea-n raze unda cănd scădea mai jos.

 

De pe mal un struț cu pinteni o invită între flori,

Ce-s înalte ca pădurea, o câmpie de miori!

Fiica lui Inachus vine și se lasă îndrăgită,

Biata IO nu înțelese că-i de Zeul amăgită!

 

Juno ce-alăpta la sânu-i pe Mercury cel mezin,

Se aruncă din înalturi cu necaz și cu suspin;

Jupiter e iar în culpă, și deci cum pe loc să steie,

Alergînd prin nori răsfiră a ei sân, Calea Lactee!

 

Dar cu ușurintă Zeul în vițea pe IO o schimbă,

De păștea biata copilă iarbă cu-a ei dulce limbă;

Juno se miră și-ndată zeului o cerre-n dar,

Astfel IO urmează calea infinitului stelar!

 

Zeul își pierdu păcatul prin ninsoarea cea stelară,

Între timp îl iartă Juno, dup-l lungă zi Lunară!

Dar puterile corupe, iar iubirile-s viclene,

- Surâdea Zeul ușor, observând-o pe Alcmene! -

 

~*~

IOAN MICLAU - GEPIANU