Miturile
au fost create de om
și
acestea au modelat societatea umană
De-a lungul istoriei oamenii au fost creatori de
mituri și datorită necunoașterii mediului înconjurător și a unor fenomene
naturale. Oamenii de neanderthal când au devenit conștienți că sunt muritori au
creat contranarațiuni care să-i ajute să se împace cu acest adevăr. Pentru a
trece peste această realitate, pe care o considerau nefastă, au inventat
povești pentru a-și așeza viețile într-o perspectivă mai extinsă, care le-au revelat o proformă ascunsă și le-au creat
sentimentul că, în pofida dovezilor contrare,
deprimante și dezordonate, viața are noimă și valoare.
În general, mitologia nu poate fi separată de
ritualuri. Multe mituri nu pot fi despărțite
de o dramă liturgică și nu pot fi înțelese într-un cadru profan. Cele mai spectaculoase mituri sunt despre
limita vieții umane. Mitul creionează necunoscutul: povestește despre acele
fenomene și lucruri pentru care la început nu avem cuvinte. În concluzie, mitul
țintește în inima unei mari necunoscute și a unei necuprinse tăceri. Mitul nu
este, nicidecum, o poveste relatată de dragul de a fi spusă. El ne arată cum trebuie
să ne purtăm.
Mitologia vorbește despre un alt plan care există
paralel cu propria noastră lume, pe care, spre suprinderea noastră, o sprijină.
Credința în această realitate nevăzută, dar foarte puternică, uneori numită
lumea divină, reprezintă tema de bază a mitologiei.
Conform filosofiei perene, tot ce se întâmplă în lumea
aceasta are un corespondent pe tărâmul divin, care este mai îmbogățit, mai
puternic și mai de durată de cât al omului. Fiecare realitate de pe pământ nu e
decât o iluzie a arhetipului ei, tiparul originar fiind doar copia sa
imperfectă. Miturile au creionat o formă și o înfățișare explicită unei
realități pe care oamenii au intuit-o.
În cultura științifică a omenirii, de cele mai multe
ori, avem noțiuni simpliste ale divinului. În antichitate, zeii erau rareori
ființe supranaturale, care trăiau o existență metafizică. Mitologia nu povestea
despre teologie, în sensul nostru de astăzi, ci despre experiența umană.
Mitologia a fost creată pentru a ajuta oamenii să facă
față condiției de viață nesigură. I-a ajutat pe indivizi, aceste materii vii
gânditoare, să-și găsească locul în lume și direcția reală. De-a lungul
vremurilor, începând din ancestral, oamenii au dorit să știe de unde au venit.
Și astăzi se pune întrebarea, dar, pentru că începuturile omenirii se pierd în
cețurile preistoriei, au creat mituri despre strămoșii noștri. Acestea nu sunt bazate pe evenimentele din trecut,
dar ajutând oamenii în schimb să explice evenimentele venite din istorie,
îndrumându-i în schimb să-și explice atitudinile din prezent cu privire la
mediul, vecinii și obiceiurile societății. De asemenea, omenirea dorește să
știe încotro se îndreaptă, așa că a imaginat povești care vorbesc despre o
experiență postumă – deși, așa cum vedem, nu există multe mituri care au în
vedere imortalitatea ființelor umane. Divinitatea ne-a ajutat să explicăm
experiența transcedenței. Filosofia perenă exprimă simțământul omului că
ființele umane și lumea materială sunt mai mult decât se vede.
Experiența transcendenței a contribuit întotdeauna să
îmbogățească experiența umană. Omul este înclinat să caute clipele de extaz,
înălțat pentru o clipă mai presus de noi înșine. În asemenea perioade, omul are
impresia că trăiește mai intens decât de obicei, socotind că întreaga lume este
a lui. Religia a fost de-a lungul istoriei una dintre cele mai tradiționale
modalități de a ajunge la capacitatea extazului, iar dacă omenirea nu mai
găsește modalități de a atinge extazul în lăcașurile de cult, caută în altă parte: artă, poezie, rok, dans,
droguri, sex sau sport. Asemenea poeziei sau muzicii, și mitologia ar trebui să
deschidă omenirii extazul, chiar și în fața morții și a disperării pe care o
poate simți omul în perspectiva dispariției.
Oamenii sunt unici în păstrarea deschiderii pentru
joc, scrie Johan Huizinga în „Homo ludes (în traducerea lui H.R. Radian,
Editura Humanitas, București, 2012 ).Dacă trăiesc în condiții artificiale ale
captivității, animalele își pierd simțul ludic atunci când se confruntă cu
realitățile dure ale vieții în sălbăticie. Dar oamenilor adulți le place jocul
cu diferite posibilități și, asemenea copiilor, continuăm să ne creăm lumi
imaginare. În artă, eliberați de constrângerile rațiunii și logicii, concepem și combinăm forme noi care ne îmbogățesc
viețile și care – credem noi – ne spun ceva important și profund „adevărat”.
Același lucru se întâmplă și în mitologie, omul are o ipoteză, o aduce la viață
prin mijlocirea unui ritual, acționează asupra ei, îi urmărește efectele asupra
vieții noastre și tot omul descoperă să a reușit să înțeleagă ceva mai mult din
enigma tulburătoare a lumii noastre.
În concluzie, un mit este adevărat pentru că este
util, nu pentru că ne dă informații reale. Dacă nu ne oferă o cunoaștere mai
bună a înțelesurilor adânci ale vieții înseamnă că nu și-a atins scopul. Natura
umană nu se schimbă prea mult. Și multe din miturile omenirii, create în
societăți care nu puteau fi cu mult diferite de cea europeană, pun în discuție
temerile și dorințele oamenilor cele mai importante. În condițiile în care
clerul nu ne poate instrui în folclorul
mitic, poate că artiștii și scriitorii creativi pot să preia acest rol clerical
și să aducă o perspectivă nouă în lumea noastră debusolată și atinsă de rău, de
droguri și războaie.
Al. Florin Țene
Sursa: PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu