marți, 27 noiembrie 2012

Din lumea şcolii de ieri şi de astăzi (Asta e …)


            A fost odată, ca niciodată … undeva în Ţara Mioriţei, … a Soarelui şi Leului Moldav, … a lui Ţepeş, Doamne, … dar şi a lui Papură Vodă, cândva pe vremea lui taica Lazăr şi chiar mai de demult, o ŞCOALĂ.
            Această instituţie, alături de biserică, era fala comunităţii. Cei mititei, chiar dacă nu aveau ,,ciubote” decât cu schimbul, mergeau la şcoală pentru a învăţa ,,o leacă de carte” şi ,,la drept vorbind” nu mai erau ,,aşa o vacă de muls pentru fiecare”.
            Localurile se ,,impovizau” pe lângă Casa Domnului; dascălii, puţini, dar cu ,,ardoare pentru neamul” acesta ,,au pus osteneala” de a ,,îndrepta limba”. (Astăzi clădiri după standarde europene sunt nefuncţionale, ori desfiinţate, altele arată ca-n evul mediu, iar la capitolul improvizaţii, chiar în containere, cămine culturale, localuri periculoase pentru sănătatea celor mici, iar dăscălimea, mulţi cu diplome ,,S.H.” şi ... fără ardoare ... Din fericire sunt EXCEPŢII!).
            Şcolarul învăţa să citească (Din păcate astăzi se poate vorbi de semianalfabetism, chiar dacă se butonează calculatorul, iar verbul s-a conjugat fără prezent ... Poate va fi folosit la viitor!) să socotească, socoţi simple (adunare, scădere, înmulţire, împărţire, ceva reguli de treisimplă şi compusă ...). (Acum se predau radicali, ecuaţii cu multe necunoscute, teoreme, dar ,,şcolerul” e surd şi orb la toate acestea. Pe el îl interesează altceva) şi cum să se comporte (e drept avea ,,cei şapte ani de-acasă”. Of!, în unele şcoli te poţi întreba unde sunt anii ,,de-acasă” şi cei 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12 ... 13 de şcoală?!).
E la modă argoul, se caută cuvinte vulgare, se mânuieşte jargonul, se consumă prafuri, se bea, se fumează, iar pentru toate acestea ( ... şi altele mai multe ... ) nu prea e ,,ac de cojoc”. Drepturile copilului sunt multe, iar ale dascălului puţine.
            Goe de pe vremea lui I.L. Caragiale era dus cu trenul, în Bucureşti ,,ca să nu mai rămână repetent şi anul acesta”. Cel de astăzi merge la Paris, Londra, Roma, Veneţia, ... la vânătoare, în alte ,,ţări de soare pline” pentru a fi lecuit de stress, iar la majorat, chit că nu a luat bacalaureatul, primeşte cheile unei maşinuţe, la bordul căreia poate face prăpăd, alături de prietena lui. ,,Ce vremuri şi ce oameni!” mai sunt prin ,,părţile noastre”, ,,drăgăliţă Doamne”!
            Demult şcolarul care nu învăţa, ori ,,vorbea urât” era pedepsit. ,,Calul Bălan”, ,,Sfântul Neculai din cui”, ... boabele, ori cojile de nucă” – nişte torturi, greu de imaginat! Astăzi, Măria-Sa, cel certat cu disciplina şi cartea este CONSILIAT şi ... recompensat.
            Prin satele noastre, până mai ieri, mai puteai întâlni oameni care nu au fost un ceas la şcoală, dar ştiu ,,a scrie”, ,,a citi”, ,,a socoti”. Au învăţat singuri, fiindcă n-au putut să facă şcoală la vremea potrivită. Şi, ,,când mă gândesc” că astăzi manualele sunt însoţite de zeci de anexe, de ... , dar, ce păcat!, nu s-a inventat MAŞINA DE ÎNVĂŢAT.
            Societatea nu poate bate pasul pe loc. Şcoala nu poate rămâne la ,,tăbliţă”, ,,grif”, la ,,socotitoare”, la ,,rigla de calcul”, la ,,harta zdrenţuită”, la ... , dar oare şcolarul nu trebuie învăţat să înveţe?
            Conjugaţi, dragi elevi, oamenii mileniului trei, din era internetului, verbul ,,a învăţa”! Veţi simţi că ,,roadele învăţăturii sunt dulci!”
            Cunoaştem şi realizări deosebite ale elevilor de astăzi. Olimpici la diverse disicpline, sportivi de performanţă, studenţi la mari universităţi din lume, tineri implicaţi în proiecte umanitare, artişti şi ,,asta nu-i lucru de şagă”!
            Bravo lor! Ei sunt mândria noastră, comoara, acestei ţări ce ... ,,pute a politică” prea mult. Pentru ei trebuie făcut totul. Lor li se cuvine totul şi nu celor certaţi cu tot ce ţine de şcoală. Aceştia sunt ,,urmaşii demni” ai celor de ieri.
            Din păcate realităţile crude nu sunt singulare şi firească este întrebarea CINE ESTE DE VINĂ? şi  CE-I DE FĂCUT?      
            O parte din vină aparţine societăţii care mai bine de două decenii se tot reformează. Învăţământul este prioritatea naţională doar în campaniile electorale. Atunci cei care se vor la putere îşi aduc aminte de sistem.
            Salariile mici ale cadrelor didactice nu sunt ,,atractive” pentru absolvenţii buni şi foarte buni. Pe o leafă de nici 200 € un tânăr nu poate supravieţui în societate.
            Facultăţile apărute după Revoluţie au ,,fabricat” diplome pentru cine a avut bani să cumpere. Te cuprind fiorii când vezi şi auzi de ,,marile fabrici” de la ... Prăvale-Baba, ... de la Afumaţii de Sus, ori ...
            Elevii care au numai drepturi şi aproape nicio îndatorire, cei care au luat cuvântul ,,stress” în braţe, ca pe un scut sunt şi ei de vină.
            Ce-i de făcut?
O schimbare, o reformă reală nu prin ,,beţie de cuvinte”, o altă mentalitate (şi cu ceva ,,parfum” de ieri!) a noţiunii de şcoală, dascăli care au optat pentru această meserie din pasiune, o salarizare corespunzătoare (şi nu una de batjocură, gen ,,punguţa cu doi bani” ... !), o înţelegere a teoriei ,,formelor fără fond” de pe vremea lui Titu Maiorescu şi ... încă multe altele ...

            ,,Şi-am încălcat pe-o căpşună
            ... şi nu v-am spus o mare şi gogonată minciună”!

Ioan – Nicolae Cenda
Oravița






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu