A fost odată, ca niciodată … undeva
în Ţara Mioriţei, … a Soarelui şi Leului Moldav, … a lui Ţepeş, Doamne, … dar şi a lui Papură
Vodă, cândva pe vremea lui taica Lazăr
şi chiar mai de demult, o ŞCOALĂ.
Această instituţie, alături de
biserică, era fala comunităţii. Cei mititei, chiar dacă nu aveau ,,ciubote”
decât cu schimbul, mergeau la şcoală pentru a
învăţa ,,o leacă de carte” şi ,,la drept vorbind” nu mai erau ,,aşa o vacă
de muls pentru fiecare”.
Localurile se ,,impovizau” pe lângă Casa Domnului; dascălii, puţini, dar cu ,,ardoare
pentru neamul” acesta ,,au pus
osteneala” de a ,,îndrepta limba”. (Astăzi
clădiri după standarde europene sunt nefuncţionale, ori desfiinţate, altele
arată ca-n evul mediu, iar la capitolul improvizaţii, chiar în containere,
cămine culturale, localuri periculoase pentru sănătatea celor mici, iar
dăscălimea, mulţi cu diplome ,,S.H.” şi ... fără ardoare ... Din fericire sunt
EXCEPŢII!).
Şcolarul învăţa să
citească (Din păcate astăzi se poate vorbi
de semianalfabetism, chiar dacă se butonează calculatorul, iar verbul s-a
conjugat fără prezent ... Poate va fi folosit la viitor!) să socotească,
socoţi simple (adunare, scădere, înmulţire, împărţire, ceva reguli de
treisimplă şi compusă ...). (Acum se
predau radicali, ecuaţii cu multe necunoscute, teoreme, dar ,,şcolerul” e surd
şi orb la toate acestea. Pe el îl interesează altceva) şi cum să se comporte (e
drept avea ,,cei şapte ani de-acasă”. Of!, în unele şcoli te poţi întreba unde
sunt anii ,,de-acasă” şi cei 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12 ... 13 de şcoală?!).
E la modă argoul,
se caută cuvinte vulgare, se mânuieşte jargonul,
se consumă prafuri, se bea, se fumează,
iar pentru toate acestea ( ... şi altele mai multe ... ) nu prea e ,,ac de
cojoc”. Drepturile copilului sunt multe, iar ale dascălului puţine.
Goe de pe vremea lui I.L.
Caragiale era dus cu trenul, în Bucureşti ,,ca să nu mai rămână repetent şi
anul acesta”. Cel de astăzi merge la Paris, Londra, Roma, Veneţia, ... la vânătoare,
în alte ,,ţări de soare pline” pentru a fi lecuit de stress, iar la majorat,
chit că nu a luat bacalaureatul, primeşte cheile unei maşinuţe, la bordul
căreia poate face prăpăd, alături de prietena lui. ,,Ce vremuri şi ce oameni!”
mai sunt prin ,,părţile noastre”, ,,drăgăliţă Doamne”!
Demult şcolarul care nu
învăţa, ori ,,vorbea urât” era pedepsit. ,,Calul Bălan”, ,,Sfântul Neculai din
cui”, ... boabele, ori cojile de nucă” – nişte torturi, greu de imaginat! Astăzi, Măria-Sa, cel certat cu disciplina
şi cartea este CONSILIAT şi ... recompensat.
Prin satele noastre, până
mai ieri, mai puteai întâlni oameni care nu au fost un ceas la şcoală, dar ştiu
,,a scrie”, ,,a citi”, ,,a socoti”. Au învăţat singuri, fiindcă n-au putut să
facă şcoală la vremea potrivită. Şi, ,,când mă gândesc” că astăzi manualele
sunt însoţite de zeci de anexe, de ... , dar, ce păcat!, nu s-a inventat MAŞINA
DE ÎNVĂŢAT.
Societatea nu poate bate
pasul pe loc. Şcoala nu poate rămâne la ,,tăbliţă”, ,,grif”, la ,,socotitoare”,
la ,,rigla de calcul”, la ,,harta zdrenţuită”, la ... , dar oare şcolarul nu
trebuie învăţat să înveţe?
Conjugaţi, dragi elevi,
oamenii mileniului trei, din era
internetului, verbul ,,a învăţa”! Veţi simţi că ,,roadele învăţăturii sunt dulci!”
Cunoaştem şi realizări
deosebite ale elevilor de astăzi. Olimpici la diverse disicpline, sportivi de
performanţă, studenţi la mari universităţi din lume, tineri implicaţi în
proiecte umanitare, artişti şi ,,asta nu-i lucru de şagă”!
Bravo lor! Ei sunt mândria
noastră, comoara, acestei ţări ce ... ,,pute a politică” prea mult. Pentru ei
trebuie făcut totul. Lor li se cuvine
totul şi nu celor certaţi cu tot ce
ţine de şcoală. Aceştia sunt ,,urmaşii demni” ai celor de ieri.
Din păcate realităţile crude nu sunt singulare şi
firească este întrebarea CINE ESTE DE
VINĂ? şi CE-I DE FĂCUT?
O
parte din vină aparţine societăţii
care mai bine de două decenii se tot reformează. Învăţământul este prioritatea naţională doar în campaniile electorale. Atunci cei care se vor la
putere îşi aduc aminte de sistem.
Salariile mici ale cadrelor didactice nu sunt ,,atractive” pentru
absolvenţii buni şi foarte buni. Pe o leafă de nici 200 € un tânăr nu poate
supravieţui în societate.
Facultăţile apărute după Revoluţie au ,,fabricat” diplome pentru
cine a avut bani să cumpere. Te cuprind fiorii când vezi şi auzi de ,,marile
fabrici” de la ... Prăvale-Baba, ... de la Afumaţii de Sus, ori ...
Elevii care au numai
drepturi şi aproape nicio îndatorire, cei care au luat cuvântul ,,stress” în
braţe, ca pe un scut sunt şi ei de vină.
Ce-i de făcut?
O schimbare, o reformă reală nu prin ,,beţie de
cuvinte”, o altă mentalitate (şi cu ceva ,,parfum” de ieri!) a noţiunii de
şcoală, dascăli care au optat pentru această meserie din pasiune, o salarizare
corespunzătoare (şi nu una de batjocură, gen ,,punguţa cu doi bani” ... !), o
înţelegere a teoriei ,,formelor fără fond” de pe vremea lui Titu Maiorescu şi
... încă multe altele ...
,,Şi-am încălcat pe-o
căpşună
... şi nu v-am spus o mare
şi gogonată minciună”!
Ioan – Nicolae Cenda
Oravița
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu