Prozatorul Mihai Moldovan (proză scurtă, nuvelă, roman, jurnal, publicistică,
interviuri-ipostaze, specii diverse ale epicului în cele paisprezece volume
publicate) oferă cititorilor,
atâţia câţi au mai rămas (Doamne fereşte, să nu se audă vreun SOS! Pentru carte
şi cititor!) un nou roman Anotimpurile
graţiei, apărut la Editura Brumar,
în 2012 (într-o ţinută grafică, de invidiat, aşa cum editura îşi respectă
autorii şi cititorii, prin cărţi frumoase).
Despre cărţile lui Mihai
Moldovan au făcut însemnări nume de referinţă din critica românească, din
,,imediata noastră apropiere”
Un ,,mesaj intim, cu unda
... de poezie şi bucurie a spiritului”, ... ,,metafora lejeră şi alegoria de
substanţă” (Ion Arieşanu); ,,o lume
adânc influenţată de spaţiul ei ... o intuiţie artistică remarcabilă” (Constantin Zărnescu); ,,legătură tainică
dintre schimbările, uneori abia perceptibile, ale naturii şi stările
sufleteşti, şi ele schimbătoare” (Constantin
Buiciuc); Mihai Moldovan vorbeşte despre ,,rolul artistului în
deconstruirea realului, filtrat prin stările psihologice şi analizelor egoului”
(Al. Florin Ţene); ,,o predispoziţie
aparte pentru epic” (Gheorghe Secheşan);
,,ochiul fin al peisagistuluidescoperă spectacolul cerului nimbat ... teroarea
şi frumuseţea crepuscului montan” (Maria
Bologa); ,,performanţele stilistice ale autorului, silenţele lui în domesticirea frazei ,,mustang” (Iacob Roman); ,,Mihai Moldovan ca şi
personajele sale pluteşte peste lucruri, adâncit în gânduri” (Călin Chincea); autorul face parte ,,din
seria fastă a celor dutaţi cu neostoită speranţă şi, mai ales, cu răbdare” (Ionel Bota)
Amfitreonul taberelor de
literatură din ,,capitala tuturor marginilor”, a cunoscut, a creat un ambient
plăcut scriitorilor care au venit din toate colţurile ţării şi de peste hotare
la Oraviţa.
Cartea ,,Anotimpurile graţiei” trebuie citită cu imaginea (parte de real şi
cea de suflet) autorului. Mihai Moldovan strecoară, în stilul caracteristic,
realităţi ale locului în care trăieşte. Arsenie Solomon este Mihai! (ca la G.
Flaubert!). Este un fel de ,,spovedanie”, o poveste de iubire, abia şoptită, o
iubire târzie dintre Solomon şi Adriana.
Arsenie iubeşte cu tot
sufletul literatura. Face o revistă, ,,Conclav literar”, organizează tabere
unde marele critic Eustache Săbăilă îşi spune cuvântul, citeşte, face aluzii la
mari nume din literatura universală (Saramago), dar iubirea pentru tânăra
Adriana Scarlat este ,,cincinalul vieţii lui”.
În Poznoviţa creatorul este neînţeles, neapreciat. Cei de la primărie
trăiesc în lumea în care totul ,,pute a bani, a indiferenţă, ... a politică”. Primarul,
pentru că nu ,,a cântat” partidului lui, îl înlocuieşte de la instituţia
culturală pe care a condus-o.
Mihai Moldovan îmbină în
roman toate modurile de expunere.
Descrierea pădurii la început de toamnă creează izbutite
imagini vizuale: ,,De-acum veşmântul
pădurii dă în vileag poposirea toamnei; începuse tranzitul nuanţelor, dezmăţul
acestora, pornind cu pigmentarea galbenului fastuos în masa verdelui
preponderent şi, odată cu trecerea timpului, cuprinzând tiptil suprafeţe din ce
în ce mai semnificative, apărând totodată şi nuanţe intermediare, tinzând
înspre roşu şi cărămiziu, schimbarea făcându-se insesizabil, aşa cum creşte
firul de iarbă în taină, sau ceva de genul acesta” (p.47)
Întâia ninsoare, ,,mulţimea dalbă a fluturaşilor de nea care,
dădeau impresia unui paradis hibernal ... , ,,spectacolul jucăuş al fluturilor ce-şi
împleteau traiectul în coborârea lor ezitantă spre sol” este cadrul în care cei din
,,sorbind câte puţin din ceaşca de cafea”
s-au simţit ,,dispuşi să încrucişeze spadele
conversaţiei, fiindcă depănarea eului ideatic are nevoie de multă, fireşte
multă destăinuire, care nu se poate face decât unui suflet care vibrează cu
amplitudini similare de care trebuie să fii un norocos să dai în viaţă” (p.66)
Dragostea lor, ,,cincinalul vieţii”,
se înfiripă într-un spaţiu restrâns, Poznoviţa şi împrejurimile ei.
Autorul lasă timpul să curgă până la o primă declaraţie de dragoste,
simplă, banală, ,,când răbdarea îl părăsise, s-a mai mutat din loc în loc când observă
scris, cu pixul, cu majuscule un TE IUBESC!” Este o declaraţie făcută pe o
frunză ,,pusă la păstrat între filele
caietului pe care îl avea în geantă” (p.49)
Este o iubire pe planul
ideilor, literatura fiind liantul dintre cei doi. Adriana este femeia care
depăşeşte ,,zona comunului”.
În peisajul feeric al
Observatorului, eroii discută mai mult pe tema creaţiei literare, simt din
priviri că se plac, chiar dacă îşi strunesc sentimentele.
Singuraticul Arsenie Solomon vede în femeia iubită întruparea ideală a
Dragostei. Cu greu ei trec de la dumneavoastră
la tu. Remarcăm o voluptate a
discuţiei despre orice ţine de literatură. De fapt Literatura este Iubita/Iubitul
protagoniştilor.
Există şi o teamă de lumea din jur, care ar putea interpreta idila lor.
Politicul picură otravă în sufletul lui Arsenie: ,,acelaşi primar stăpân pe atitudinile sale şi care reuşeşte să pună cu
botul pe labe tot ce este împotrivă”, ... ,,triumful searbăd al puterii i-au resuscitat nevoia unei societăţi
epurate de minicună şi inavuţire...” (p.170-171)
Adriana pleacă în ,,ţara lui Saramago”, iar Arsenie Solomon ,,după ce asupra sa s-au abătut avatarurile ce
au oscilat între sublim şi marea dezamăgire” (p.171) rămâne acelaşi
singuratic, un solitar al Observatorului.
,,Cât despre politic care, vrei, nu
vrei, ţi se strecoară-n intimitatea trăirii, neputându-i-te opune întru totu,
Arsenie Solomon nereuşind să-l evite în scrierile sale, ba chiar se simţea
îndatorat să îşi exprime punctul de vedere dincolo de orice urmă de interes
dovadă a indiscutabilei sale apartenenţe civice” (p.171).
Literatura de dragoste a
atras cititorii în toate timpurile. Sperăm că romanul lui Mihai Moldovan să-şi
găsească cititorii lui (,, ... atâţia câţi au mai rămas”).
Ioan – Nicolae Cenda
Oravița
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu