Veronica Balaj
De cum am avut în mână talonul de
înbarcare pentru Tel Aviv, am simţit o stare specială şi deşi la fiecare
călătorie într-un loc nou asta e ceva normal, de data aceasta era un soi de
tulburare subţire. Nu acută, nu ascuţită. Poate să fi fost taina ca Ţara
Sfânta are ceva misterios în chiar atmosfera sa. Purtam la mine o carte de
poeme traduse, în ebraica, limba sfântă, de către poetul Menachem Falek şi
apărută la Editura” Zur Ott “ din Jerusalem.
Calatoria imi este sponzorizata de doua
persoane speciale, pentru care cultura si omenia nu se calculeaza in bani. Este
vorba de scriitorul si jurnalistul radio.tv, Ben Todica si de specialul
domn Rev. Corin Izvernariu, pastor de prestigiu, ambii din Australia. Le
multumesc in gand si le trimit un salut prietenesc, afectuos.
Volumul pe care il voi prezenta aici, îşi are deja
povestea lui şi eu trebuie s-o urmez. Şi s-o desăvârşesc. O poveste care a
venit spre mine fără să o fi căutat sau să mi-o fi imaginat vreodată. Totul s-a
legat de la sine, pe neaşteptate. Fără ocolişuri, fără meandre amăgitoare.
Era o zi de august când împreună cu
partcipanţii la un Festival Internaţional de Poezie în Budapesta, scriitori
veniţi din Moscova, Hlesinki, Sanct- Petresburg, Podgorita, {Muntenegru},
Bulgaria, Dablin, Israel, treceam pe Strada Culturii rezervată pietonilor
unde nu circulau maşini aşa că, apariţia unui biciclist păru
insolită. Omul purta o camaşă în carouri cum avea şi Doni, când era pe pământ.
Un declic interior s-a transformat într-un poem ca un strigăt că nu mai puteam
învăţa o vară pe de rost, că nu mai puteam juca vise la ruleta altor
zile viitoare. Căldura verii prezente şi trecatoare se încolacea între spiţele
bicicletei. Inutil... Doni, dintr-o cometă străină mie, nu mă putea tămădui.
Aşa s-a scris poemul. Seara de lectura îl avea
deja inclus în program, în manuscris cum era. L-am citit.
Atunci a început de fapt, fără să banuiesc,
drumul meu spre Jerusalem. Colegul de festival, Menachem Falek, plecat din
România de peste o jumatate de secol, a perceput singurul cele ce spuneam
în limba română care mai vibra încă în sufletul sau cu toate că
o exersa mai rar. Oricum, faptul i-a trezit poate amintirea
glasului de mamă cu care vorbise româneşte în copilarie de aceea
mi-a propus cred, sa fiu de acord cu traducerea versurilor în ebraica. Am
luat-o ca pe o surpriză. Drept mulţumire, i-am dăruit a doua zi un volum
în româna-franceză şi volumul în limba maghiară care urma să-l lansez
chiar acolo, la Budapesta. Surpriza era să fie şi mai şi când mi-a spus că i-ar
face plăcere daca aş accepta să
traducă din fiecare carte poeziile pe care le
considera pe placul său şi să alcatuiască un volum în ebraică.
Desigur că am fost încântată. Trebuia doar să dau explicaţii unde nu era în
clar cu termenii folosiţi.
Iată aşadar, duc în bagaj acum,
volumul proiectat atunci, “Scut iluzoriu”, în română şi ebraică,
iar numele meu în aceasta limbă chiar pare un desen indescifrabil.
סניף ירושלים
מזמינה
את המשוררת והסופרת הרומניה
Veronica Balaj – וֵרונִיקה בָּלָאז'
לטקס השקת ספרה
"מגן מַשלֶה"
שראה אור במהדורה דו-לשונית
עברית-הונגרית בתרגומו של המשורר מנחם מ' פאלק
האירוע יתקיים במוזיאון חצר
היישוב, ברובע היהודי, בירושלים
ובבית הסופר ע"ש
טשרניחובסקי בתל-אביב, ישראל
ביום רביעי א' חשון תשע"ג, 17 באוקטובר 2012
בתכנית
ברכות: הרצל חקק, יו"ר אגודת הסופרים העברים
על יצירת ורוניקה בלאז', מפי מנחם מ' פאלק, המתרגם המארח, יו"ר סניף ירושלים
דברי ברכה וסיכום: ורוניקה
בלאז'
הנחיה: בלפור חקק, יו"ר הוועדה לקשרי חוץ
על החתום
מנחם מ' פאלק
יו"ר סניף ירושלים
אגודת הסופרים העברים
Trecând peste emoţia primelor impresii, că
tot era nopate şi se vedeau din Tel Aviv doar luminile asemănătoare
fiecărei metropole, mai port o clipă în auz cântecul cu refrenul “salom, salom” iniţiat de câţiva tineri în avion în momentul când s-a făcut
aterizarea şi mă opresc direct la momnetul primei impresii de a doua zi.
Oraşul este construit doar din piatră
albă, fără brizbrizuri. O sobrietate cu care trebuie să te obişnuieşti.
Nu semăna deloc dar absolut nu semăna cu cel pe care mi l-am imaginat eu. Este
foarte mare, cu străzi care urca şi coboară, muntele Măslinilor străjuind
şi emanând o misterioasă tăcere. ”Oraşul alb“ i-am spus în gând nevăzând nici o
reclamă colorată, ba nici firmele magazinelor nu sunt marcate strident vizual. Muzee,
cam şapte la numar, clădiri de o sobrietate fidelă unui anume stil impus de
primăria care, ani de-a rândul chiar daca s-au schimbat edilii, nu
a schimbat legea conform căreia, în oraş este permisă
construirea clădirilor doar din piatra albă şi marmură. Ziduri înalte
cât până la etajul trei de la noi înconjoară uneori chiar casele particulare,
ca nişte fortăreţe. Îţi trebuie ceva timp să te obişnuieşti cu imaginea total
diferită decât ceea ce vezi în alte părţi ale lumii. Şi este firesc.
Jerusalimul este unic. Nu mai vorbesc despre magia care o emana.
Prima lansare de carte a avut loc la
Muzeul Hartar Haisuv, cel mai vechi muzeu din Ierusalem. Invitaţii sunt aşteptaţi la poarta care duce spre
intrarea în oraşul vechi, eu între timp sunt condusă să vizitez exponatele din
incintă. Este o imagine a vechiului mod de viaţă
din zona şi dupa tradiţiile poporului evreu, cu obiecte ilustratoare, cu
imagini după cum se poate găsi în orce locaţie de acest gen. Sala
unde se va desfăşura
întâlnirea literară este deja amenajată, cărţile sunt
expuse, masa prezidiului are un aer de aşteptare daca iau în calcul numele celor
care vor vorbi şi care sunt inscripţionate pe mici plăcuţe metalice.... adică, Balfur
Hakek, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de limbă Ebraică din
Israel, Herzel Hakek, Secretarul Relaţiilor Externe, Menachem Falek,
Vicepreşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă ebraică din
Israel, Ora Pikel, directoarea Muzeului unde are loc manifestarea.
Lumea se aduna şi înainte încă de
a începe programul, o doamnă mignionă canta la vioară incet... ca
un preludiu al simfoniei care va urma. Aflu că este invitată special, de
la Filarmonica din Jerusalem.
În cuvântul de deschidere, Balfur H. Face o urare de
bun venit şi spune calduros: ’’În inima vechiului Jerusalem, purtând în
inimi sensurile Bibliei vechi şi poemele acesteia, făcem legătura în acest
spaţiu, între cultura trecutului şi prezent. Avem oaspete
pe doamna Veronica Balaj din România, dovadă că legătura între culturi nu
cunoaşte graniţe.”...
Orce luare de cuvânt este redată în engleză şi parţial
în română de către traducătorul cărţii, MK. Singura care înţelege ce spun şi
cum sună poemul citit de mine, este Maica Nicolaida pe are am invitat-o în
mod special şi care, a fost o prezenţă emoţionantă. Lacrima ei
discretă o puteam interpreta cum voiam dar, am luat-o ca un semn de comunicare
secretă.
Surpriza serii a fost faptul ca vilonista
a intrepretat în mod onorant, melodia “Ciocarlia”, învăţată special pentru
aceasta întâlnire şi primirea diplomei de onoare din partea Asociaţiei
Scriitorilor de Limbă Ebraică.
Aproape de finalul întâlnirii soseşte şi colegul
meu de breasla jurnalistică, Ion Stiube, care spune că este originar din Reşiţa
de unde a plecat de foarte multi ani lucrează mai mult cu scriitorii israelieni
de limbă română şi nu cunoaşte protagoniştii din seara aceea. Realizăm un lung
intreviu şi ne bucurăm de cunoştinţă.
Directoarea Muzeului, dupa ce a rostit un cuvat chiar
foarte atingător sufleteşte, mi-a daruit un album al lăcaşului pe care îl
conduce iar scriitorii invitaţi, câte un volum cu autograf aşa ca, am plecat de
acolo cu o mica biblioteca în limba ebraică.
Drumul din Jerusalem până la Tel Aviv îl
parcurgem tot la ceas de seară, lansarea cărţii va începe doar la ora 19. Reţin
din mersul maşinii doar nişte tunuri pătrate în aer liber în amintirea
războiului de independenţă. În Ţara Sfântă, dupa cum ştim, liniştea interioară
şi nu numai, nu este cel mai des întâlnită. Eu îmi fac însă un scut
de bucurie la întâlnirea cu nişte locuri speciale, cu o istorie aparte,
veche şi nespus de colorată dintotdeauna.
Sediul scriitorilor israelieni de limba
ebraică un fel de Casa a Scriitorilor este central şi impozant. La parter te
invită vizual o serie de exponate, fotografii, extrase din presă, panouri
cu indicii despre acţiunile şi întâlnirile referenţiale care au avut loc aici
de-a lungul anilor. Sala destinată şedinţelor şi prezentărilor de carte are şi
ea un material ilustrativ aşezat pe toţi pereţii. Invitaţii sosec în mici grupuri,
se vede că sunt bucuroşi să se reîntâlneasacă, îşi împart fraze şi zâmbete,
sunt prezentată şi eu ca oaspete ba la unul ba la altul, chiar înainte de a
începe seara literară. Microfonul de pe scenă este în probe, e zarvă, vocile se
amestecă între ele, ca la fiecare evenimnet de acest gen din orce parte a
lumii. Îmi face plăcere tonul, atmosfera destinsă, toţi zâmbesc, ne simţim ca
la o petrecere sau o aniversare.
În fine, se dă semnalul începerii
când aceleaşi persoane care au fost la Jerusalem, ocupă locurile pe podium. Mai
vine şi o doamnă din comitetul de organizare a activităţilor scriitorilor,
înţeleg mai trâziu. După luările de cuvânt ale fiecăruia, poeţii invitaţi să
împartă o seara de poezie, se lecturează în ebraică. Eu în română. Aici îl
întâlnesc şi pe un poet de origine română dar care scrie în ebraică. Este
originar din Oradea. A plecat acum o jumatate de veac dar vorbeşte impecabil
româneşte. Îmi face un serviciu, devine translatorul în ebraică, între mine şi
redactorul de radio de la Radio Koll Israel care nu este zgârcit la minute
şi îmi ia un intreviu amplu.
Seara a fost plina de aplauze, afectiune
in numele poeziei, s-au facut fotografii, schimb de cărţi. Am
fost copleşită primind diploma de onoare, "Cerneala de aur"
acordată de Asociaţia Scriitorilor de Limbă Ebraică din Israel.
Spre ora doua din noapte intram din nou în
Jerusalem unde am ales să fiu cazată. Oraşul se arata alb şi sobru într-o
lumină difuză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu