Emilia Țuțuianu, interviu la Radio Timișoara cu jurnalista Veronica
Balaj
Despre revista Melidonium,
volumele publicate la Editura Mușatinia din Roman în ultimii 10 ani și despre
ultimele cărți apărute, ale românului australian Ben Todică – ,,Între două
lumi” și ,,În două lumi”
***
Cele trei iubiri ale
lui Ben Todică. (note de lector)
Constantin Tomșa
Cartea care
marchează debutul editorial al lui Ben Todică („Între două lumi”, Colecţia
„Spiritualitatea românească de pretutindeni” a Editura „Muşatinia”, Roman,
2012), nimeni altul decât un român plecat în 1979 „spre Roma” şi ajuns, după un
an, în Australia, este o avertizare adresată celor care, încă de pe băncile
gimnaziului, nu se gândesc decât la plecarea din România, peste hotare, spre Vest.
În acelaşi
timp, ţinem să-i dăm dreptate lui Ion Miclău (autorul „precuvântării”) care
avertizează cititorul că are în mână o carte născută din dorinţa autorului de a
lăsă o mărturie scrisă despre „dâra de lumină, adică un anume model al
conştiinţei sale, al faptelor sale”.
Dar cine este
Ben Todică?
Pentru
cititorii Revistei „Melidonium”, câteva date: este un român ajuns în pragul
vârstei a treia (n. 23 noiembrie 1952, la Izvor, Comuna Puieşti, Vaslui),
stabilit, în anii ’60, ai secolului trecut, cu părinţii, în Banat, unde va
absolvi Şcoala Generală de 8 Ani din Ciudanoviţa (1967), apoi, o şcoală
profesională la Bocşa (1970), urmată de Şcoala de Film din Bucureşti (atestat
proiecţionist, în 1978), după care a realizat, ca artist independent (cum îi
place lui să spună), opt filme în România, până la plecarea din ţară. Au urmat
anii, în Australia, când s-a perfecţionat ca inginer de sunet (1992-1993), a
colaborat la radio şi televiziune, precum şi cu articole în diferite
publicaţii, impunându-se în rândul comunităţii româneşti, dar atrăgând şi
atenţia Guvernul Australian, care l-au nominalizat „Australian of the Year”, cu
ocazia Zilei Naţionale a Australiei.
Alcătuită la
îndemnul lui Ion Miclău, cartea pe care o prezentăm acum, după propria-i
mărturisire a autorului („Împărtăşire”), conţine „parte din scrierile mele
apărute deja în diferite reviste şi ziare ale diasporei şi din ţară.”
Volumul,
deschis cu un frumos poem de dragoste dedicat soţiei sale MingMing„cu doi ani
înainte de căsătorie”(„Micuţul meu cântec, al dimineţii”), este structurat în
patru părţi, inspirat intitulate: 1. – „Identitate şi valoare”; 2. –
„Nostalgii”; 3. – „Impresii şi prietenii”; 3. – „Dialog între doua lumi”, şi
din el răzbat câteva principii care au călăuzit paşii autorului în toată
existenţa sa de şase decenii, primul, şi asupra căruia revine mereu, fiind
mândria de a fi român, nu numai în ţară, ci şi după ce a plecat peste hotare
(nu am folosit sintagma „a părăsit-o”!): „Un român se desparte de ţară. Acest
act ne ajută să ne cunoaştem şi să realizăm cine suntem. Este metafora
emigrantului.”
Dar Ben Todică
nu este numai un observator atent, nu rămâne numai la stadiul constatării, ci
oferă şi „chei” pentru salvarea fiinţei umane, inclusiv a fiinţei noastre
naţionale, luând în discuţie conceptul de „valoare”. Referindu-se la integrarea
în structuri internaţionale, face câteva precizări demne de luat în seamă:
„România poate contribui la succesul Europei rămânând România”, pentru că
altfel „Dacă iei românul din acest mediu
şi îl duci în pustiu – pentru că Europa asta este: un alt mediu, un pustiu ca
românism – atunci, (pentru că-i perturbi ciclul natural, ordinea firească,
Dumnezeiască! A lucrurilor), izvorul v-a seca, neamul se va stinge pentru că îl
vei îndepărta de izvor! Îl vei scoate din ecoul strămoşilor şi-l vei transforma
în «număr». Noi pulsăm prin cultura noastră, prin valorile noastre precum
«Luceafărul» eminescian. România e o ţară mică. Nu se poate opune! Dar se poate
conserva, aşa cum numai ea ştie s-o facă de mii de ani – prin trezire,
realizare şi promovare. Promovarea valorilor ei sacre! Şi în niciun caz să
lăsăm «valorile» să fie vândute la străini pe decoraţii!” (Sublinierile aparţin autorului.)
Mai mult, deşi
departe de ţară, Ben Todică se dovedeşte a nu fi străin de realităţile din
ultimii douăzeci de ani şi ne îndeamnă să nu ne lăsăm copleşiţi de greutăţi, în
lupta pentru păstrarea fiinţei naţionale, considerând că „România e o luptă
continuă”.
Din carte
aflăm şi care sunt cele trei mari iubiri ale autorului: „Am simţit, vorba lui
Stanislavsky, cum a ţâşnit din centrul pământului focul direct prin tălpi, în
mine vuind ca dintr-un furnal, ţâşnind prin vulcan lava pasiunilor împletite a
celor trei mari iubiri: filmul, teatrul şi scrisul”. (subl. n.)
Am putea
conchide că această carte este un monument de iubire naţională, de conduită
civică şi de patriotism, scrisă cu mult patos, atrăgând atenţia că, inclusiv,
prin intermediul artelor se poate şi chiar se face manipularea maselor,
inclusiv în capitalism. Porneşte de la o afirmaţia lui Petre Ţuţea
(„Capitalismul îi transformă pe oameni în lupi ca să se mănânce între ei”),
constată că „Societatea e bolnavă şi se cere vindecată, şi pentru asta trebuie
să învăţăm să identificăm simptomele din timp”, apoi concluzionează: „Dacă
sistemul în care trăieşti vrea să te manipuleze şi să te pregătească în scopul
serviciului ideologic urmărit de el, atunci povestea sau filmul este cea mai
bună formă de educare în masă”. Dă mai multe
exemple, în acest sens. Noi ne oprim doar la două. Iată cum prezintă autorul
situaţia din cinematografia noastră de după 1989: „Şi pe mine mă interesează un
subiect similar, cum este folosită cinematografia în schimbarea mentalului
colectiv. Dacă te uiţi la filmele româneşti premiate naţional/internaţional
după ’90, sunt aproape numai cele care respectă o anumită politică impusă
românilor. Subiectele despre români trebuie alese în aşa fel încât să reiasă
cât suntem de slabi, de răi, de degradaţi şi aşa mai departe. Nu lipseşte nici
corectitudinea politică, că nu se poate altfel”.
Autorul nu are
nici un complex, nici o reţinere în a-şi exprima convingerile, chiar şi atunci
când cel „amendat” este Horia Roman Patapievici, nefiind de acord cu părerea
acestuia că Eminescu nu mai este relevant astăzi: „Prin acest act de defăimare
a lui Eminescu domnul HRP poate face două lucruri: se joacă cu identitatea
poporului român sau, vorba lui Dan Puric, «se loveşte ca să se trezească»
românul din amorţire şi să-l facă să reacţioneze cum reacţionez eu acum, fapt
ce m-ar bucura”.
A doua parte a
cărţii – „Nostalgii” –, după cum este şi intitulată, conţine câteva texte
referitoare la locurile copilăriei („Ciudanoviţa vie, plină de amintiri”) şi
ale adolescenţei („Oraviţa, întâlnire cu Thalia”), şi, cum e şi firesc,
indiferent de modalitatea de prezentare abordată (evocare, naraţiune, interviu,
jurnal, corespondenţă, analiză), toate emană o nostalgie aparte a naratorului,
care nu uită şi nu renunţă niciodată la valorile învăţate în familie, în
şcoală, pe când era în România:
„Celebritatea e un abur / Popularitatea un accident / Cert! Până la
moarte rămân / Cei şapte ani de-acasă.”
În partea a
treia – „Impresii şi prietenii” – Ben Todică comentează şi se bucură de măiestria şi frumuseţea creaţiilor
confraţilor săi în ale scrisului, fie că este vorba de autori din diasporă,
dintre cei „rămaşi acasă”. Astfel, în „File
de dor”, de Ileana P. Marian, descoperă o poezie „modernă, profundă,
plină de metaforă şi imagini”; consideră haiku-urile Vasilicăi Grigoraş adevărate
„bijuterii lirice”, în care descoperă „noi zări, noi tărâmuri, noi lumini” şi
citează copios pentru cititor; se bucură de versurile semnate de „taica Marius
Munteanu”, care îi aşază „o linişte neaşteptată în suflet”; apreciază cartea
„Întâmplări şi vise”, de Alexandru Nemoianu (pe care îl consideră „un vas
vrednic”), „o revelaţie, o trezire!”; volumul Marianei Gurza „Destine umbrite”
este socotit „flacăra miilor de cititori din acest neam”; cele două volume ale
lui Ion Miclău, „Cântarea Primăverii” şi „Florile Crişurilor” „nu sunt altceva
decât două iconiţe, două poeme de dragoste”; George Anca este socotit „un
artist modern al cuvântului scris”, din a cărei poezie, „odată intrat, nu te
mai scoate nimeni din vraja experienţei «halucinogene»”; Petre Talianu este
considerat „un bănăţean cu o viziune pasionantă pentru patriotismul nostru
naţional”.
Multe sunt şi
informaţiile oferite de Ben Todică. Nu numai despre scriitori, ci şi despre
alte personalităţi ştiute şi neştiute, precum despre „familia Gojdu” – „Sfinţii
Ardealului”, renumiţi pentru contribuţia lor la înfăptuirea Unirii
Transilvaniei cu România, la fel ca în partea a IV-a şi ultima a cărţii –
„Dialog între doua lumi”, alcătuită din câteva interviuri.
Primul este un
interviuacordat de Ben Todică Veronicăi Balaj, de la Radio Timişoara, „despre exil”, mai ales
despre integrarea în noul mediu care nu-i deloc uşoară pentru că „Un român n-o
poate lua de la capăt pentru că este ca şi cum i-ai cere să fie «bolovan»” şi
pentru că are „o rană – dorul”, pe care încearcă să şi-o vindece citind „pe
Eminescu saupe Caragiale”.
Acest interviu
este ca un fel de spovedanie, prin care se realizează o imagine inedită,
veridică a vieţii din Australia, intervievatul fascinând prin claritatea cu
care prezintă ţinutul în care trăieşte de mulţi ani, dar şi prin crearea unei
imaginii a Românii văzute de cel care consideră că ar fi „cel mai mare
sacrilegiu [dacă] ar trebui să renunţ la memoria celor 27 de ani, la sânul
mamei mele şi la cântecele ei de leagăn. Sunteţi nebuni dacă pretindeţi aşa
ceva! Toţi cei plecaţi vom muri români într-o altă lume”.
Dar el ştie că
„România e împărţită în două: „în România care aşteaptă de la Dumnezeu să pice
ceva şi în şmecherii care pretind că o gospodăresc.” Mai mult, ştie, şi nu se
fereşte s-o spună că „România este ajutată din interior să se dizolve în Europa
şi astfel să dispară din faţa noastră. Se pare că şi punţile care au mai
existat până acum între România şi diaspora încep să fie abandonate”. El este
conştient, ştie şi cauza acestei situaţii: „Românii ori sunt proşti grămadă ori
sunt extraordinar de inteligenţi, nu ştiu din ce categorie fac parte şi nu am
reuşit nici în ziua de azi să lămuresc acest mister”.
Un alt
interviu, de data aceasta, este cel realizat în 2004, de Ben Todică, cu cea pe
care o consideră „o icoană a teatrului românesc”, cu actriţa Stela Popescu,
care oferă cititorului o imagine a Australiei văzută de un român ce a venit de
mai multe ori pe aceste locuri, la diaspora românească: „Australia este
superbă. Este un continent cu totul aparte. În special flora te impresionează.
O ţară care-ţi dă senzaţia de calm. De calm, de pace. Oamenii nu sunt atât de
agitaţi, de isterizaţi. Nivelul de trai este în aşa măsură crescut încât ei nu
mai sunt disperaţi pentru ziua de mâine. O senzaţie de linişte”
Deosebită este
şi corespondenţa pe care autorul o poartă cu Cornelia Chifu, „colega de la
blocul A” (de pe când era în ţară), unul din cei zece copii ai familiei sale,
poetă inspirată, dar care nu găseşte sponsori să-şi publice cartea, pentru
că„la câte uşi am bătut, nici una nu mi s-a deschis”, situaţie întâlnită
frecvent în România…
Din
corespondenţa cu George Anca, Ben Todică capătă informaţii interesante şi,
odată cu el, cititorul: despre „lansarea, la Academie, a celui de-al doilea
«installment» al manuscriselor lui Eminescu în facsimil”, prilej de a prezent
cu maliţiozitate anumite personaje din fauna românească a anilor de după 1989.
După două
traduceri din LeonardJacobson(„Porţile înţelepciunii” şi „Porţile răului”),
semnate de Ben Todică şi inserate, nu întâmplător în această carte, şi un
comentariu intitulat „Drumul nostru”, cititorul mai beneficiază de o „postfaţă”
semnată de profesoara Aurelia Satcău, din care se desprinde o concluzie a
întregului:„Ben Todică este un artist al memoriei şi al transferenţei– între
«aici» şi «acolo», «trecut» şi «prezent», «spaţiu» şi «timp», «universal» şi
«particular», «viaţă» şi «moarte»”.
Pentru toate
aceste merite semnalate de noi, şi pentru încă multe altele pe care cititorii
le vor descoperi singuri, merită să menţionă eforturilor depuse de echipa
Editurii „Muşatinia” (doamna Emilia Ţuţuianu-Dospinescu, editor; domnul Dorin
Dospinescu, coordonator editorial; doamnele Mariana Gurza, consilier editorial
şi Vasilica Grigoraş, lector), pentru
realizarea acestei cărţi – un frumos cadou oferit lui Ben Todică, la împlinirea
celor 12 luştri ai săi, la care adăugăm şi urarea noastră: La mulţi şi frumoşi
ani!
***
Ben Todică – repere biografice și critice
Doina Enea
Benoni Todică s-a născut la 23
noiembrie 1952, în satul Ezer, comuna Puieşti, judeţul Vaslui, România, fiul
lui Aurica şi Gheorghe Todică. După anii 1955 părinţii pleacă din Puieştii
Vasluiului şi se stabilesc în Banat, unde tatăl, Gheorghe Todică, a început să
lucreze la exploatările de fier de la Ocna de Fier, apoi la minele de uraniu
din Ciudanoviţa (Caraș-Severin). De
copil a reuşit, cu un diaproiector, să proiecteze diferite filme şi să deseneze
fotograme. La 12 ani a cumpărat un aparat de proiecţie, apoi un aparat de
filmat, cu acest aparat a realizat primul
film, care prezenta o scurtă poveste cu cowboy şi indieni şi a fost intitulat
Copilărie .
A urmat cursurile primare la
Şcoala Generală de 8 ani Ciudanoviţa, apoi Şcoala Profesională UCMMA din Bocşa
unde, la propunerea lui s-a înfiinţat un fel de cineclub şi a realizat un
filmuleţ, de trei minute.
Pentru câţiva ani, adolescent
fiind, a lucrat ca dj la un club de noapte. La 18 ani se angajează ca sudor,
apoi instalator de conducte de linii electrice şi de apă. Paralel cu munca şi-a
continuat studiile liceale, la seral, la Oraviţa. In acest timp a făcut filme
de instructaj şi protecţia muncii şi a participat la un concurs al cineaştilor
amatori, organizat de IATC şi Uniunea Sindicatelor din România, în urma căruia,
timp de şase luni a învăţat abecedarul pentru producerea unui film: regie,
sunet, efecte vizuale, imagine, developare, montaj.
A continuat să realizeze filme,
luând premii judeţene şi naţionale şi se angajează la Casa Pionerului din
Oraviţa. A realizat filmele: Perseverenţa (1978) care a câştigat marele premiu
la Festivalul Naţional de Producători de Filme în 1979, Cheile din Nera(1976),
Meditare (1976); Visul (1975), a fost nominalizat la al treilea premiu la
Festivalul de stat al producătorilor de film, Primii paşi (1979), Oxigen (1976)
Lanţul (1976).
Dragostea de film şi pentru tot
ce ţine, în general, de mass-media l-a determinat să urmeze (trei ani)
cursurile pentru scriitor şi editor profesionist, la Monash University. Au
urmat cursurile şcolii de sunet şi cursuri de canto (cinci ani), timp în care a
făcut parte dintr-un grup vocal cu care a dat concerte în biserici, spitale,
azile de bătrâni, etc
În afară de Cenaclul Flacăra a
lui Adrian Păunescu la care a participat, Ben Todică a fost prezent şi la alte
cenacluri, concursuri şi seri de poezie organizate în cadrul Universităţii
Monash şi în cadrul Bibliotecii Statului Victoria, întâlniri cu reputaţi
scriitori şi poeţi din diferite colţuri ale lumii, întâlniri şi cercuri
literare organizate la Biblioteca Mihai Eminescu din Cringila Australia conduse
de scriitorul şi poetul Ioan Miclău.
Chiar printre colegii săi de
radio sunt poeţi şi scriitori precum Ana Maria Beligan, Sergiu Selian, Vladimir
Nichita, Aurelia Satcău etc., cu care lucrează la realizarea de programe.
Activitatea publicistică se
concretizează prin eseuri, recenzii, articole, aprecieri şi referinţe critice
semnate în reviste din ţară şi străinătate. Din 1997 a publicat şi colaborat ca
redactor la Revista Iosif Vulcan din Cringila N.S.W. Australia, înfiinţată şi
condusă de poetul Ioan Miclău
A semnat articole în Luceafărul
românesc şi a participat la un proiect experimental aparţinând Asociaţiei
Scriitorilor Creştini din România, creată prin voluntariat împreună cu ARP;
Reţeaua literară (revistă online) N. B. Drept care, pe site – ul ARP, la ed. a
IV-a a Premiilor ARP, citim: CONSTANTIN FROSIN, ADRIAN BOTEZ, DUMITRU MANOLACHE, IOSIF POPA, DAN PURIC,
EUGENIA VODĂ, BEN TODICĂ ş.a.
A publicat ca voluntar în circa
40 de reviste ale ARP pentru a sprijini apărarea patrimoniului naţional. De
asemenea a îndrumat scriitori spre ARP în urma unei cereri şi rugăminţi primită
prin email de la Artur Silvestri. În ţară a mai publicat în: Revista Trivium
înfiinţată de George Anca; revista Vovivov (Bucureşti); Milesciana (Vaslui);
Demnitatea, (Timişoara); ziarul Singur din Târgovişte, revista Suflet Nou din
Comloşu Mare. Conexiuni creştine – Viaţa Creştină – Lumea Creştină etc.
În anul 2009, Benoni Todică
editează cartea „Între două lumi”, la Editura Atticea, Timişoara, şi lansarea a avut loc prin participarea
jurnalistei şi scriitoarei Veronica Balaj, poetei Mariana Gurza din Timişoara,
directorului Teatrului din Oraviţa, scriitorul Ionel Bota;
Această carte a fost prezentată
la:
- Biblioteca Judeţeană „Nicolae
Milescu Spătarul” Vaslui (aici a avut loc o acţiune duplex România, Vaslui –
Australia, Melbourne, 23.11.2009; alături de un public numeros au participat
intelectuali de prestigiu: prof. Gelu Voicu Bichineţ, directorul Biblioteci,
prof. dr. Nicolae Ionescu, dr. Laurenţiu Chiriac, dr. Valeriu Lupu ş.a.;
- la Bucureşti – Clubul Calderon, Salonul
Literar “Sorana”cu participarea unor personalităţi de renume ale literaturii şi
culturii româneşti: George Anca, George Astalos, Nicolae Georgescu, Puşi
Dinulescu, Vasile Andru ;
- Biblioteca Judeţeană Focşani cu
participarea de excepție a scriitorul George Anca;
- Târgul de carte Gaudeamus
Bucureşti, 2010, standul Editurii Bibliotheca din Târgovişte;
În Australia cartea Între două
lumi de Ben Todică a fost lansată la Melbourne, la Biserica Harul, Şcoala de
limba română în prezenţa Excelenţei Sale Ambasadorul României în Australia şi
Noua Zeelandă, ES Mihai Ştefan Stuparu si a soţiei, Doamna Cristina Stuparu,
Consilier.
- Numele scriitorului Benoni
Todică este inclus în Dicţionarul Scriitori Români Contemporani (ON LINE).
- în anul 2012 sunt reeditatate
volumele ,,Între două lumi” și ,,În două lumi – Interviuri ” la Editura Mușatinia, Roman, editor Emilia
Țuțuianu. Cărțile sunt lansate în localitatea Puiești, județul Vaslui, locul de
naștere al autorului Ben Todică, fiind prezentate de editorul Emilia Țuțuianu
și de scriitorul Andrei Petruș. Din partea primarului localității Puiești,
Costel Moraru, Ben Todică a primit ,,Diploma de excelență pentru promovarea
spiritualității românești și a României în lume, prin mass-media din Melbourne
– Australia”
Aprecieri critice:
,,Cartea Între două lumi, defineşte prin titlul său, dubla trăire a
autorului, determinată de liniile destinului său. O felie de viaţă din ţara în
care s-a născut, a cunoscut bucuriile copilăriei, dragostea şi mângâierea
părinţilor, succesul începuturilor artistice şi a doua parte consemnată de
scriitor este cea în care trăieşte şi în care şi-a concretizat visurile.
Nota dominantă a volumului este
patriotismul. Un patriotism ce exclude declarativismul, el izvorăşte din
întreaga lui fiinţă, din dorul şi dragostea pentru ţara sa şi din mândria de a
fi român. ” Emilia
Țuțuianu
,,Vorbind despre Ben Todică,
putem susţine că el este un ,,Homo intelectualis”, cartea sa intitulată ,,În
două lumi” nu este numai una de dialoguri, ci este o lecţie de umanitate, de
perseverenţă, de morală, de spirit, de visare şi de efort fizic şi intelectual
care au ghidat o viaţă şi un om. România şi Australia – două lumi iar Ben
Todică un om al faptei pusă în slujba omului ca fiinţă materială, dar şi cel al
faptei adresată sufletului şi spiritului uman prin punerea în valoare a marilor
creaţii literare, muzicale, coregrafice, artistice precum şi prin propria
creaţie de o profundă afectivitate.
Ben Todică un om ca o candelă la
fereastră pentru călătorul care întârzie pe drumul vieţii într-o noapte
geroasă; o candelă la fereastra sufletului tău.
Două cărţi-document ca balsam pentru
depărtare, pentru uitare şi nepăsare spre neuitare. În creaţia sa artistică a
avut Învăţător pe Însuşi Dumnezeu, ,,fluxul creator cosmic”, calea, adevărul şi
viaţa, iubirea şi morala, condiţii ale libertăţii în lume. Durerea paradisului
pierdut dar şi bucuria comunicării frumosului din artă şi din om, a sublimului
despre care vorbeşte Kant în definirea intelectualului ca om superior.”
scriitor Petruș Andrei
,,Am putea conchide că această
carte este un monument de iubire naţională, de conduită civică şi de
patriotism, scrisă cu mult patos, atrăgând atenţia că, inclusiv, prin
intermediul artelor se poate şi chiar se face manipularea maselor, inclusiv în
capitalism. Porneşte de la o afirmaţia lui Petre Ţuţea („Capitalismul îi
transformă pe oameni în lupi ca să se mănânce între ei”), constată că
„Societatea e bolnavă şi se cere vindecată, şi pentru asta trebuie să învăţăm
să identificăm simptomele din timp”, apoi concluzionează: „Dacă sistemul în
care trăieşti vrea să te manipuleze şi să te pregătească în scopul serviciului
ideologic urmărit de el, atunci povestea sau filmul este cea mai bună formă de
educare în masă”. Dă mai multe exemple,
în acest sens. Noi ne oprim doar la două. Iată cum prezintă autorul situaţia
din cinematografia noastră de după 1989: „Şi pe mine mă interesează un subiect
similar, cum este folosită cinematografia în schimbarea mentalului colectiv.
Dacă te uiţi la filmele româneşti premiate naţional/internaţional după ’90,
sunt aproape numai cele care respectă o anumită politică impusă românilor.
Subiectele despre români trebuie alese în aşa fel încât să reiasă cât suntem de
slabi, de răi, de degradaţi şi aşa mai departe. Nu lipseşte nici corectitudinea
politică, că nu se poate altfel”. critic literar Constantin Tomșa
„Ben este o altă pasăre care s-a
desprins de cuib să străbată nemărginirea, o solie care să dea de veste despre
starea existenţială a neamului românesc care şi-a realizat identitatea printre
şi în furtunile istorice. Frumoasa lui lucrare este o lacrimă aşternută duios
pe covorul de amintiri al copilăriei, dar şi un strigăt răscolitor pentru
salvarea acestui neam de la iremediabilă prăbuşire” – prof. dr. Petre Iosub
„Ben Todică a înţeles că bagajul
cultural al emigrantului este deopotrivă povară dar şi prilej al „înălţării la
ceruri”… Ben Todică este un pasionat al specificului cultural, al simbolurilor
care marchează nu mai puţin decât „identitatea culturală a neamului” deopotrivă
cu a „individului” venit singur în lume, contaminat de arhetipurile lumii în
exact această adâncire în tradiţie, obicei, ritual, care fac, nu-i aşa, carnea
şi sângele a ceea ce numim cultură” – Aurelia Satcău
A păstrat permanent legătura cu
ţara. Pentru contribuţii deosebite la promovarea valorilor culturale româneşti
a primit diplome, medalii, cupe de la Primăria municipiului Vaslui, Biblioteca
Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” şi Colegiul Economic „Anghel Rugină” din
Vaslui şi de la Universitatea „Ioan Slavici” Timişoara.
Munca susţinută şi laborioasă de promovare a valorilor culturale,
ştiinţifice, artistice, sportive româneşti este deopotrivă apreciată de românii
din ţară şi din străinătate.
Tot din România, la 1 Decembrie
2008, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere
„General Magheru” – Judeţul Vâlcea, Uniunea Naţională a Veteranilor de Război
îi oferă un Brevet: în care se
menţionează:
A fost nominalizat Australianul
Anului 2007 pentru contribuţiile sale deosebite în comunitatea
româno-australiană.
…Întrebat ,,De ce face toate
astea?”, Ben Todică răspunde:
„De vină-i poate Eminescu, Coşbuc
sau Creangă că m-au fermecat cu frumuseţea ţării şi a poporului meu. Nu pot sta
pasiv la competiţia care există în jur fără a fi mândru de faptul că sunt român
şi că am ceva de spus; că putem contribui la bunăstarea întregii lumi. Faptul
că ne numărăm printre cele 26 de grupuri comunitare care transmit viaţa
naţională şi locală la televiziunea din Melbourne (şi de anul acesta transmitem
şi la Brisbane şi Adelaide), din peste 140 de naţionalităţi care au aplicat
pentru acces la ch-31, este o mândrie şi un respect pe care doresc să îl aduc
părinţilor, profesorilor, prietenilor şi întregului nostru neam. Fiecare fiu îşi
mulţumeşte părinţii în felul său. Acesta e felul meu…”
***
Petruş Andrei
,,Exilul face parte din destinul
poporului român.” (Mircea Eliade)
Un român adevărat, aflat la aproape 30.000
km. distanţă de Ţara – mamă, la Melbourne în Australia,a făcut şi face astfel
de lucruri fără nici un sprijin din partea nimănui. Numele său este Ben Todică
şi s-a născut la 23 noiembrie 1952 în satul Iezer, comuna Puieşti, judeţul
Vaslui. Astăzi domnia a împlinit 60 de ani, prilej fericit cu care , de aici,
din inima ţării, îi dorim sănătate, spor în toate şi un călduros ,,La mulţi
ani!”
Viaţa sa este un complicat roman, simplu
de povestit: pe când avea doi ani , părinţii săi, Aurica şi Gheorghe Todică
pleacă din Puieştii Vasluiului şi se stabilesc în Banat, unde tatăl său a
început să lucreze la minele de uraniu din Ciudanoviţa. Benoni Todică a plecat
din ţară în anul 1979, la frumoasa vârstă de 27 de ani. Pentru a supravieţui în
ţara adoptivă, îndeplineşte munci dintre cele mai diverse, calificându-se în
profesii diferite, dar iubirile adevărate vor fi doar trei: filmul, teatrul şi
scrisul. Cei plecaţi în timpul dictaturii ceauşiste păreau pierduţi pentru
totdeauna şi amintirea lor părea să se acopere cu cenuşa uitării. Dar iată că,
asemenea păsării Phoenix, ei renasc din propria cenuşă, reiterând mitul biblic
al lui Lazăr. Numele lui Ben Todică se adaugă, prin activitatea sa în mass-media
din Melbourne – Australia şi prin recentele sale volume: ,,Între două lumi” şi
,,În două lumi” (ambele apărute prin strădania doamnei Emilia
Ţuţuianu–Dospinescu şi a domnului Dorin Dospinescu, la Editura ,,Muşatinia,
Roman) numelor celebre ale românilor din Diaspora dintre care cităm: Mircea
Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Panait Istrate, Petru Dumitriu, Virgil
Gheorghiu, Vintilă Horia, Tristan Tzara, Aron Cotruş, Peter Neagoe, Martha
Bibescu, Sorin Alexandrescu, George Astalos, Nicolae Balotă, Nina Cassian,
Matei Călinescu, Ioan Petru Culianu, Barbu Fundoianu (Benjamin Wexler), Matila
C. Ghyka, Gabriela Melinescu, Aurora Cornu, Mihai Ursachi şi multe, multe alte
nume…
Numelor de scriitori li se adaugă numele
sutelor de pictori, actori, muzicieni, matematicieni, ingineri, medici,
arhitecţi autoexilaţi din varii motive, uneori fiind suficient doar cel
material…
Când pierzi un lucru, nu mai vorbim de o
fiinţă, te cuprinde , vorba lui Topârceanu , ,,o tristeţe iremediabilă” dar
bucuria regăsirii întrece cu mult tristeţea care a precedat-o. Ben Todică este
un concetăţean pe care îl regăsim cu lumină în suflet, fără a-l fi pierdut
vreodată, pentru că el oriunde în lume se simte român, gândeşte româneşte şi
pentru asta Bunul Dumnezeu să-l binecuvânteze, pe el şi pe cei dragi lui, ,,La
mulţi ani, Ben Todică, şi s-auzim numai de bine!”
Volumul ,,Între două lumi” are un
,,Motto” bine ales din volumul ,,Viaţa pe un peron” de Octavian Paler. Ideea
este aceea că toţi trăim ca pe un peron, aşteptând şi întâlnindu-ne într-un
destin în care oamenii ,,se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi”
ca într-un tren. O succintă trecere în
revistă este necesară pentru a reţine din această carte idei şi sentimente,
fapte de viaţă şi întâmplări din care autorul şi noi, la rândul nostru, a tras
multe învăţăminte. În baza unui cod etic şi genetic, scriitorul Ben Todică
pledează în favoarea românismului (,,Mândria de a fi român”), a contribuţiei
diasporei la îmbogăţirea spiritualităţii
noastre şi a lumii întregi.(,,Istoria noastră a emigranţilor trebuie
transmisă”); cartea ,,Între două lumi” este o pertinentă, persuasivă şi
sentimentală pledoarie în favoarea literaturii ca instrument de educare şi
cunoaştere (,,Literatura ca instrument”), în favoarea limbii române cu farmecul
şi cu specificul ei între limbile europene şi a frumuseţii dialectelor şi
graiurilor limbii române(,,Graiul nostru”); o pledoarie în favoarea valorilor
sacre ale neamului românesc(,,Valoarea”)… Poetul Ioan Miclău în ,,Precuvântare”,
ni-l prezintă pe Ben Todică, din România şi din Australia, ca pe ,,un om, un
artist, un gânditor, un constructor, un visător de armonii, dar ale cărui
modele se dovedesc a fi bine alese din însuşi sufletul fragedei
copilării.”(p.7)
Aşa cum din mugurul adormit se deşteaptă
frunza, ramura şi rodul, în preocupările copilului şi adolescentului Ben Todică
înmuguresc pasiunile de mai târziu printre care cele pentru teatru, film şi
scris devin iubiri de-o viaţă: ,,A mă afla în spatele camerei de filmat este
ceea ce-mi doresc!”
După plecarea din România, la 27 de ani,
devine prin eforturi supraomeneşti, crainic şi reporter la postul de Radio în
limba română ,,3zzz” din Melbourne şi realizator de interviuri şi emisiuni în
cadrul comunităţii româno-australiene la T.V. canal 31.(!?) Este apreciat de
guvernul australian care-i decernează premiul ,,Australian of the year”.
Prefaţatorul Ioan Miclău evidenţiază, de asemenea, preocuparea constantă a lui
Ben Todică de a promova tinerele talente, din domenii variate, precum Loredana
Sachelaru şi Alina.
Cartea ,,Între două lumi” are caracter
polemic. Autorul pledează în favoarea culturii noastre, una dintre cele mai
vechi şi mai bogate din lume (,,Încrucişare”), în favoarea operei eminesciene
(,,Eminescu nerelevant?”) şi în favoarea vieţii autentice, netrucate (,,Mirajul
societăţii sau Fata Morgana”).
În ,,Împărtăşire”, autorul Ben
Todică îşi exprimă gratitudinea pentru sprijinul acordat ca acest copil de
spirit să vadă lumina tiparului; printre binefăcători se numără poetul Ioan
Miclău, George Anca, Ileana Cudalb Andrei, Emilia Ţuţuianu-Dospinescu şi Artur
Silvestri, omul de cultură ca o candelă a inimii, distinsul cărturar având
,,calităţi de părinte adevărat, de învăţător. Primul între învăţători, Marele
nostru învăţător fiind Iisus.” Calde mulţumiri aduce de asemenea familiei sale:
copiilor, Carol, Eric şi Guardeni Todică şi soţiei Mingming Dong, ,,Micuţul meu
cântec al dimineţii”( ,,My little song of the morning”), aşa cum o dezmierda
într-un cântec de logodnic.
Idealul vieţii lui Ben Todică a fost şi
este să ia lumină din lumină şi să dea iubire din iubire: ,,Eminescu ne-a iubit
atât de mult încât şi-a dăruit întreaga lui viaţă adunând în jurul lui tot ce a
avut mai bun – ca popor – mai semnificativ şi trainic ca să ne direcţioneze
spre locul nostru, spre a fi parte din eternitate.” (p.50) Genialul poet Mihai
Eminescu reprezintă cea mai strălucită minte a poporului român din toate
timpurile, arheul spiritualităţii noastre şi popoarele care n-au un
Shakespeare, un Goethe, un Dante sau un Eminescu sunt sărace.
De peste mări şi ţări, Ben Todică remarcă
sensibilitatea şi candoarea poeziilor pentru copii ale Vasilicăi Grigoraş (di
volumul ,,Raze de suflet pentru Sara”) şi frumuseţea şi profunzimea
contemplativă a haiku-urilor din poemul ,,Samuraiul Grigoraş”.
Partea a doua a acestui volum este
întitulată inspirat ,,Nostalgii”, sentimente deşteptate de ,,Ciudanoviţa vie,
plină de amintiri” şi de interviurile cu prieteni din copilărie sau cu
oficialităţi contemporane: cu primarul Oraviţei, inginer Nicolae Boncoi şi
viceprimarul Neda Eugen. ,,O bucăţică de Ţară” îi aduce exilatului Ben Todică,
familia Cornelia şi Nicolae Georgescu, redeşteptând amintiri (,,Fascinaţia
povestirilor”).O pagină de jurnal (,,Ţinutul de Nord) încheie acest ciclu cu
,,o muşcătură de şarpe).
A treia parte este intitulată ,,Impresii
şi prietenii” şi cuprinde ,,impresii de lectură” şi succinte cronici de
întâmpinare.
Vorbind despre dezrădăcinaţi şi
desţăraţi, despre cei cărora li s-a luat totul, Ben Todică prezintă anamneza
exilatului şi terapia acestuia prin suferinţă.
În volumul de poezii ,,File de Dor” de
Ileana E. Marian, Ben Todică descoperă o metaforă în fiecare cuvânt. Ferice de
poeta căreia îi ,,înmuguresc dorurile toate” şi i ,,se împlinesc visurile
bune.” ,,Robii pământului” de Ionel Iacob Bencei cu o prefaţă de Vasile Bogdan
este ,,o carte de o frumuseţe şi de o sinceritate rară”. Scriitorul dialectal
Ionel Iacob Bencei aminteşte de strălucitul lui predecesor Victor Vlad
Delamarina. Cartea lui Alexandru Nemoianu ,,Întâmplări şi vise” este o
,,revelaţie, o trezire. Ea limpezeşte imaginile care ne
înconjoară”.(,,Scriitorul este vasul Creatorului!”) Recenzia lui Ben Todică
cuprinde gânduri şi îndemnuri la unire, înţelegere, cinste, muncă şi credinţă.
Mariana Gurza din ,,Destine umbrite” a zidit şi zugrăvit, prin puterea
cuvântului ,,Icoana Mariei”. Poetul Ioan Miclău din Cringila – Australia este
autorul volumelor de poezii ,,Cântarea Primăverii” şi ,,Florile Crişurilor”.
Poezia sa este ,,pur românească” şi ea îşi găseşte, pe o punte de lumină, cale
spre inimile cititorilor spre deosebire de creaţia poeţilor ,,moderni” pe care
Ben Todică o simte ,,prea artificială” şi, de aceea, sufletul cititorului ,,nu
poate intra în rezonanţă cu ea.” ,,Poezia e vie dacă trăieşte!”
În articolul ,,George Anca şi
,,Cromozonul Calcutta”, Ben Todică îl prezintă pe George Anca drept
,,Picasso-ul literaturii române”: ,,Unul dintre cei mai mari scriitori
progresişti ai literaturii române, un poet şi un prozator de excepţie: un
gânditor, un vizionar, un artist modern al cuvântului scris.” Într-o scrisoare
adresată scriitorului Petre Talianu, Ben Todică îşi exprimă plăcerea de a sta
,,La givan cu bănăţenii.” O urare tradiţională milenară ,,Floreat, Crescat!” îi
adresează Ben Todică româncei australiene Cristina Cătălina Balaj Mihai,
absolventă a Politehnicii din Timişoara, absolventă a Universităţilor din State
şi din Canada, realizatoarea emisiunilor de radio ,,Eva în mileniul trei” şi
,,Vârsta a treia”. Românii care reuşesc în Diaspora , sfâşiaţi de dorul de
acasă şi de dorinţa de a reuşi în noul mod de viaţă, în noul sistem de valori
şi în noua cultură merită toată admiraţia şi dragostea noastră.
Partea a patra este intitulată
,,Dialog între două lumi” şi cuprinde un interviu realizat de Veronica Balaj de
la Radio Timişoara , Ben Todică vorbind ,,Despre exil…” şi depănând amintiri
despre România şi Australia. ,,Australia a fost cadoul lui Dumnezeu” iar
românul din România şi din afară e ca peştele, îl poţi păcăli numai cu un
anumit fel de momeală: sarmalele.” Din Australia, România ,,nici nu cred că se
vede.” Acest ultim ciclu mai cuprinde : un interviu luat de Ben Todică marii
actriţe Stela Popescu, file de corespondenţă dintre Ben Todică şi Cornelia
(Neli) Chifu, dintre Ben Todică şi George Anca şi un interviu pe care i-l ia
Aurelia Satcău autorului mistuit de
dorul de ţara noastră: ,,Noi am plecat din ţara mamă acolo unde au rămas munţii
cărunţii, văile cu florile, turmele cu oile, pădurile cu doinele, mormintele cu
crucile.”
Volumul al II-lea intitulat ,,În două
lumi” (editor Emilia Ţuţuianu-Dospinescu, coordonator Dorin Dospinescu, lector
Vasilica Grigoraş, consilier editorial Mariana Gurza, Muşatinia”, Roman, 2012)
este dedicat ,,Soţiei mele Ming şi celor trei copii ai noştri Carol, Eric şi Guardeni
care cu răbdare şi dragoste m-au sprijinit să trăiesc această experienţă
literară.”
Ştefan Doru Dâncuş îl vede pe Ben
Todică ,,Lucrând la reactivarea fondului sufletesc uman” iar autorul Ben Todică
la acest nou început de drum adresează mulţumiri pentru sprijinul acordat
doamnelor Mariana Gurza, Vasilica Grigoraş, Emilia Ţuţuianu-Dospinescu, Ileana
Costea şi tânărului Radu-Ticu Grigoraş. Volumul cuprinde ,,Confesiuni
euharistice cu scriitorul american de origine română Petru Popovici, o dublă
spovedanie a slujitorului bisericii şi a doamnei Ileana Costea, profesor doctor
la Universitatea Californiană Northrige din Los Angeles, precum şi ,,Prezenţe
româneşti surpriză în străinătate”, recenzii de cărţi: ,,Muntele iubirii” de
Lavinia Grama, ,,Astăzi începe de mâine” de Sorin Isvoran şi ,,Veneticii” de
Ion Lazu.
Dialogurile cu George Anca şi
pastorul Corin John Izvernariu, cu Roxana Anca Vişan, ambasadorul României în
Australia şi Noua Zeelandă, cu europarlamentarul Petru Luhan, cu cineastul Vasile
Bogdan, cu actorul Eugen Cristea, cu actriţa Cristina Deleanu, cu ,,împăratul”
cântului bănăţean Tiberiu Ceia, cu interpreta Zoe Zaica Fuicu şi jurnalista
Cristina Mihai, cu realizatoarea Simona Pele, cu Doina Constanţa Spilca şi
Tiberius Andonie, cu Nistor Petru, cu Nicu Chişe şi Dumitru Ion, cu octogenara
Alexandra Stroiu şi Loredana Sachelariu şi cu Elisabeta Cristina Găluşcă.
În ,,Cuvântul său de încheiere”, Nicu
Chişe face un exerciţiu de admiraţie, un ,,Laudatio”: ,,Eu îl apreciez pe Ben Todică
pentru că a scris această carte, în care semnalează şi arată lumii întregi ce
s-a întâmplat în zona noastră cu neamul bănăţenilor, cu viaţa oamenilor de
acolo, cum au trăit ei pe vremea aceea şi trage un semnal de alarmă pentru a se
lua măsurile cuvenite în interesul oamenilor şi al ţării.”(p.252)
Vorbind despre Ben Todică, putem susţine
că el este un ,,Homo intelectualis”, cartea sa intitulată ,,În două lumi” nu
este numai una de dialoguri, ci este o lecţie de umanitate, de perseverenţă, de
morală, de spirit, de visare şi de efort fizic şi intelectual care au ghidat o
viaţă şi un om. România şi Australia – două lumi iar Ben Todică un om al faptei
pusă în slujba omului ca fiinţă materială, dar şi cel al faptei adresată
sufletului şi spiritului uman prin punerea în valoare a marilor creaţii
literare, muzicale, coregrafice, artistice precum şi prin propria creaţie de o
profundă afectivitate.
Ben Todică un om ca o candelă la
fereastră pentru călătorul care întârzie pe drumul vieţii într-o noapte
geroasă; o candelă la fereastra sufletului tău.
Două cărţi-document ca balsam pentru
depărtare, pentru uitare şi nepăsare spre neuitare. În creaţia sa artistică a
avut Învăţător pe Însuşi Dumnezeu, ,,fluxul creator cosmic”, calea, adevărul şi
viaţa, iubirea şi morala, condiţii ale libertăţii în lume. Durerea paradisului
pierdut dar şi bucuria comunicării frumosului din artă şi din om, a sublimului
despre care vorbeşte Kant în definirea intelectualului ca om superior.
Prezentul şi viitorul nu sunt altceva
decât mlădiţe ale trecutului. Adaug felicitărilor pentru izbânzile sale
editoriale şi urărilor de ,,La mulţi ani!” şi spor în condei BEN TODICĂ şi două
creaţii lirice: ,,Noi românii” şi ,,Imnul românilor de pretutindeni”:
Noi românii
E Ţara Noastră floare de lumină
Ce-a răsărit pe muntele de lavă
Şi a rămas o insulă latină
Înconjurată de o mare slavă.
Aici, trăim, de veacuri, noi
românii
Şi-am îndurat destule vremuri
grele
Dar am rămas de-a pururea
stăpânii
Şi-am veşnicit cu bune şi cu
rele.
De la Carpaţi şi până-n Marea
Neagră
Şi de la Tisa până-n jos de Istru
Strămoşii ne păstrară
Ţara-ntreagă
Hotar punându-i dincolo de
Nistru.
Obârşiile-s de domnească viţă,
Străbunii noştri-au înălţat
cupole:
Avem orice s-ar spune-o
,,Mioriţă”
Şi-un ziditor ca ,,Meşterul
Manole”.
N-am asuprit pe nimeni niciodată
La alţii noi n-am stat cu
mâna-ntinsă
Că Dumnezeu ne-a dat Ţară bogată:
De genii, noi românii, n-am dus
lipsă.
Pe boltă Stea Polară-i EMINESCU
Şi aştri sunt Brâncuşi şi cu
Enescu,
Arghezi, Eliade, Călinescu
Şi Blaga, Creangă şi cu
Grigorescu.
Aici, la noi, ard macii în câmpie
Şi-n ochii noştri soarele se
scaldă
Când se aude tril de ciocârlie
Iar oamenii-s mai buni ca pâinea
caldă.
Plecăm în lume dar venim şi-acasă
De unde soarta calea ne aţine
Că dragostea de mamă nu ne lasă
Şi n-are cine dorul să-i aline.
Pe-al neamului stejar sunt crengi
uscate
Şi încă multe plante parazite
Dar toate trebuie îndepărtate
Să ne rămână ramuri înverzite.
Suntem români cu-asupra de măsură
Şi veşnicim cu bune şi cu rele
Dar vom scăpa noi şi de uscătură
Să ne-nălţăm privirea iar spre
stele.
Suntem români şi-avem un loc sub
soare
Că Maica Domnului ne-a dat
grădină
Ca să păstrăm agheasma din izvoare
Şi să ne-mpărtăşim întru Lumină.
Imnul românilor de pretutindeni
,,Să fim ca miejii într-o nucă”
Şi ca verigile uniţi,
Seduşi de câte-un dor de ducă
Dar niciodată despărţiţi.
Ca pomii prinşi în rădăcină
Ori cum sunt boabele în spic,
Noi, sub cupola de lumină,
Să nu ne temem de nimic.
Precum furnicile surate
Ori ca albinele în stup
Ca picături de ploi curate,
Blagoslovind al Ţării trup.
Ca ale florii dragi petale
Ce se desprind dintr-un boboc
Sau, într-un templu sfânt,
vestale
Români să fim în orice loc.
Români, prin christică iubire,
Noi vom învinge tot ce-i greu
Printr-o statornică unire
Şi prin Credinţa-n Dumnezeu.
Românilor de pretutindeni
Ca fraţii buni să ne iubim,
Mereu să fie zi de-armindeni
Că doar aşa ne veşnicim.
Români, să fim români întruna,
În vorbă-n inimă şi-n gând
Că Patria e numai una
Şi n-o putem uita nicicând.
***
Pe site-ul Secretariatului
General al Guvernului actual s-a postat un document privind justificarea
Strategiei Naţionale privind Românii de pretutindeni 2012-2016. Având în vedere
dezastrul guvernării din ultimii ani, cum a constatat recent Curtea de conturi,
şi la Departamentul Românilor de pretutindeni s-au fraudat milioane de euro,
intenţia noului guvern este lăudabilă. Situaţia comunităţilor româneşti din
afară s-a degradat an de an iar capitalul negativ de imagine al ţării a crescut
în ultimii 20 de ani:
- rata crescută a criminalităţii şi a
infracţionalităţii;
- creşterea numărului suicizilor în ţară şi
în afara ei;
- exodul tinerilor, în special, în căutarea
unui loc de muncă în oricare colţ de lume;
- scăderea fără precedent a nivelului de
trai;
- corupţia la nivel înalt în toate domeniile
vieţii noastre: social, politic, juridic, administrativ, turistic, didactic,
economic, sportiv, cultural, religios.
Unele acte au fost profund
antiromâneşti şi vin cu câteva exemple:
- Horia Roman Patapievici, fostul director al
Institutului Cultural Român a acordat unui scriitor minor ungur suma de 10.000
de euro fără ca Ungaria să facă, în contrapartidă, acelaşi gest pentru un
scriitor român din ţară sau din Diaspora;
- Marko Bela, fostul preşedinte al Uniunii
Democrate a Maghiarilor din România, partid ilegal, pe criterii etnice, a
primit, în avans, un miliard şi jumătate de lei vechi pentru un volum de poezii
pe care nu avem cunoştinţă că l-ar fi scris;
- Departamentul românilor de pretutindeni a
subvenţionat, în Republica Moldova, cu aproape un milion de euro, ziare şi
publicaţii în limba rusă.
Şi exemplele ar putea continua…
Obiectivele de viitor ale
Departamentului amintit urmăresc:
- consolidarea identităţii româneşti;
- creşterea prestigiului României în lume;
- promovarea valorilor culturale şi
spirituale româneşti oriunde în lume, acolo unde există comunităţi româneşti.
***
Iulia Roger Bărcăroiu
Să fii artist, să manevrezi
imaginea, să supui culoarea, apoi să îmbraci totul în sunet…Să fii gânditor, să
intri în jocul profund al cuvintelor dându-le înţeles, să modelezi ideea până
devine verb, să dai substanţă trăirilor nedefinite, ca ele sa se poată
exprima…Te poţi numi Ben Todică.
Cineast, reporter, scriitor, el se pliază
în actul de creaţie unui crez pe care îl exprimă cu claritate: ”Am dorit
întotdeauna să apăr adevărul. Doresc să mă apropii cu dragoste de evenimente şi
de oameni, de locuri şi istorie şi niciodată să nu folosesc violenţa sau
urâţenia în luptele mele pentru că este păcat de Dumnezeu să-mi murdăresc
sufletul”. Este simplu. Deşi poate să pară desuet în actualitatea întoarsă,
răsucită, transfigurată, pe care o acceptăm ca realitate, adevărul acesta
transpare în filmele, în scrierile sale, în toate atitudinile şi comentariile
sale, se simte şi atunci cand tăcerea sa consimte şi dă amploare afirmaţiilor
făcute de cei pe care-i invită la dialog.
“Carte în două lumi” îşi anunţă încă din
titlu structura bivalentă. Conţinutul ei este o continuă raportare la doi, în
plan temporal, social, cultural, al spaţiului, al vârstelor, al percepţiei.
Cea mai evidentă scindare plasează în paralel spaţiul românesc şi pe
cel al străinătăţii, fiind el cel australian, unde Ben Todică îşi desfăşoară
activitatea, american, canadian sau de oriunde altundeva. Oameni care de multă
vreme şi-au părăsit definitiv ţara îşi privesc cu luciditate statutul de
emigranţi, apreciind corect şi binele şi pierderea. Cei care sunt doar vizitatori
ai altor tărâmuri suprapun imaginile geo-sociale cu care vin în contact peste
cele ale României încercând să-şi desluşească singuri diferenţele. Astfel,
opinii diferite, dobândite în circumstanţe diferite, se adună, se leagă într-un
ansamblu şi fără a induce cititorului o părere colectivă îl incită să-şi
alcătuiască o impresie proprie.
Ni se insinuează apoi o altă segmentare,
mult mai subtilă, în care timpul contemporaneităţii îl întâlneşte pe cel al
mijlocului de secol XX. Când autorul, în prezent jurnalist la Melbourne, se
întoarce la lumea copilăriei sale, pierdută într-o localitate aproape cât un
mic orăşel, o descoperă încremenită în
timpul ei. Oamenii pe care îi mai găseşte acolo sunt neschimbaţi, fără vârstă;
comunicarea cu ei se leagă natural, ca şi cum ar fi în continuarea celei din
ziua precedentă. Timpul se topeşte. Numele celor dispăruţi pot fi uitate dar
împrejurările in care şi-au trăit ori şi-au sfârşit viaţa, atitudinile,
cuvintele, caracterul, până şi beteşugurile lor par să fie încă vii. Iar
Ciudanoviţa, “cel mai binecuvântat loc din lume”după cum o defineşte Tiberius
Andonie, personaj cuminte al cărţii, comunitatea recreată din frânturi şi
amintiri disparate, îşi retrăieşte viaţa de odinioară, care suprapusă peste cea
actuală, mult mai tristă şi lipsită de orizont, stârneşte nostalgie şi o
savoare amară. Iţi doreşti din tot sufletul ca oraşelul să fie din nou cum a
fost, îti doreşti până şi să se întoarcă ruşii să redeschidă mina, să
secătuiască pântecul muntelui de uraniu dar să-i facă pe oamenii locului să
trăiască din nou aşa cum ştiu, greu şi frumos, într-o blândă
multiculturalitate, să se bucure de blocurile şi de magazinele lor, de barieră,
de Golgota şi de spitalul lor, de cantină, de restaurant…să-i auzi vorbind
despre apa lor radioactivă ca despre o minune vindecătoare, altădată
îmbuteliată şi vândută ca remediu împotriva cancerului, despre particulele
uranifere care aşezate odată cu soarele în bronzul verii devin şi ele
tămăduitoare. Astăzi încă, ei sunt convinşi că dacă îşi părăsesc ţinutul se pot
imbolnăvi de moarte. Faptul de a lucra într-o mină cu zăcăminte radioactive
într-un risc liber acceptat nu îi sperie; pentru ei a munci greu înseamnă a
câştiga mult şi, deci, a trăi bine. Cam la fel se exprimă, la distanţă de numai
câteva pagini Alexandra Stroiu,”femeia obişnuită, “ dar cu o “experienţă la
superlativ”, după descrierea autorului, de mult stabilită în Australia. Fără a
se desprinde sufleteşte de Romania, respectabila octogenară consideră noua sa
patrie un ţinut minunat pentru că este locul unde, dacă munceşti, câştigi şi
astfel poti avea ce îţi doreşti. Ciudată suprapunere de scheme,
caracterizând într-un fel modul nostru
general de a concepe viaţa. Doar că, pe când Australia îl trăieşte pe viu,
pentru Ciudanoviţa, el ţine de trecut,
de istorie, de legendă.
Da, citeşti cartea lui Ben Todică în
deplină participare, cu sufletul la gură, şi îţi doreşti aprig să se întoarcă
totul, să fie cum a fost, pieriţii în accidentele minei să se adune cu cei care
încă îşi amintesc de ei, să meargă din nou la cantină şi să-şi mănâce cele trei
feluri îndestulătoare, ba chiar, uneori, să mai împacheteze şi pentru acasă
câte ceva, să meargă la cinematograf ori la analizele care în mod regulat şi
obligatoriu trebuie să le evalueze starea sănătăţii. Ce mai, îţi doreşti să fii
acolo. În poveste. Să-ţi simţi viaţa la un loc cu a celorlalţi. Ca în zisele
lui Nistor Petru, prieten din copilărie al autorului, căruia acesta îi notează
înţelepciunea:”Forţele universului reprezintă spiritul Duhului Sfânt din care
sufletul fiecăruia dintre noi e parte integrantă”
Dar nu. Bariera cade ca o ghilotină. Imposibil.
Fără a crea acelaşi vârtej în suflet, mai
întâlnim în cartea lui Ben Todică şi alte divizări. Ni se subliniază
diferenţele de la un regim social la altul: de la comunism la capitalism, de la
capitalismul occidental la capitalismul nou descoperit al României. Simţim, de
asemenea, ce înseamnă experienţa bătrâneţii înaintate privită de la nivelul
tinereţii impetuoase.
Despre filmografia lui Ben Todică? Aceeaşi
abordare, aceeaşi sensibilitate. Este, desigur, un poet al imaginii iar
imaginea induce conţinutul filosofic pe care il simţi mai întâi ca stare
difuză, ca un fel de apăsare în toţi porii şi pe care abia comentariul rostit
îl împlineşte transformându-l într-un fel de concluzie sentimentală. Glasul, de
regulă al realizatorului, este binevenit in ansamblu. Un timbru grav, fără
inflexiuni extravagante, oarecum neutru. Grav şi neutru. Grav şi neteatral.
Totul invită la pace, şi mai departe, la introspecţie.
Aceste mici fragmente de viaţă,
scurtmetrajele sale distinse cu multe premii, aflate pe undeva, pe la graniţa
dintre documentar şi filmul de artă, se joacă în tristeţe cu privitorul.
“Drumul nostru”, serialul care, oarecum, se suprapune cărţii este de-a dreptul
dramatic. Rulând sub un fond muzical de-ţi stârneşte “fiori din cap până în
tălpi”, după spusele unuia dintre personajele cărţii, pelicula este pentru
autor o mărturisire de mare iubire. Asta încearcă el însuşi să explice, “Acele
imagini sunt sfinte şi nu le pot atinge cu vorba, folosesc muzica să le dau un
contur, o aură spirituală, tainică, pentru că sunetul nu se poate explica în
cuvinte.Se simte doar”. Dar chiar în creaţii din tinereţe ale artistului, cum ar
fi “Cheile Nerei”, unde peisajul colorează totul în verde şi albastru, unde
colindători tineri cutreieră ca în farmec zone mirifice, unde picioarele goale
cufundate în apa râului te fac să-i simţi prospeţimea, şi acolo este ceva, o
undă, o pânză diafană de frică, o străfulgerare în minte ca un avertisment că
toate acestea ar putea să dispară.
Este, deci, natural ca un autor înzestrat
cu asemenea sensibilitate si cu capacitatea de a o transmite celor cu care
interacţionează să-şi păstreze vibraţia pe care spaţiul în care a cunoscut
lumea i-a insuflat-o. De mulţi ani stabilit în Australia, realizator TV şi
radio, Ben Todică întreţine românismul
pe tărâm îndepărtat. Emisiunile lui sunt în limba romană; invitaţii lui, români
sau având legături cu Romania, construiesc prin abordări diferite un portret al
spaţiului carpatic. Fără efuziuni inutile, fără părtinire, fără mânie, în
deplină sinceritate, ei propun lumii un întreg armonios în care binele şi răul
aproape că nu mai au importanţă, într-atât este de plăcut contactul cu spaţiul
geografic şi spiritual românesc.
“Trăind în America am scris
româneşte”, afirmă Petru Popovici, ecleziast, scriitor american de origină
română. “Cu toţii trebuie să ţinem în minte şi în suflet cu dor România cu tot
ce are frumos, cultural şi artistic, oamenii cu nobleţea lor sufletească” sunt
cuvintele Dnei Ileana Costea, prof dr. la Universitatea
californiană”Northridge”. Anca Visan, ambasadorul Romaniei în Australia şi Noua
Zeelandă consideră că “Avem atâtea lucruri frumoase şi interesante”. “Deci,
legătura spirituală se menţine în permnenţă cu casa” constată actriţa Stela
Popescu. Tiberiu Ceie remarcă “ dorul Australiei de a vorbi româneşte despre
România”. Si ca o subliniere a dezbaterilor moderate de Ben Todică, Dna Cristina
Mihai, jurnalistă în Canada, rosteşte cuvinte care pot avea valoare de
concluzie: “N-am părăsit niciodată românismul intelectual…Pentru mulţi, acasă
înseamnă tot România”.
Oricare ar fi punctul de plecare, filmul
sau cartea, contactul cu opera lui Ben Todică, sub multiplele ei manifestări,
este întâlnirea cu actul de cultură, este documentul împlinit de trecerea
timpului şi înnobilat de profunzimea filosofică a comentatorului, este momentul
de mare emotie.
Iulia Roger Bărcăroiu – U.S.A
***
Nicolae Ciobanu-Roman
Este foarte riscant să
vorbeşti/scrii despre cineva pe care nu-l cunoşti decît prin surse intermediare
şi personal niciodată. Iată, de ce eu nu acord studiilor critice, monografiilor
(vieţii & operei, nu-i aşa), ba chiar şi istoriilor despre oameni, decît o
valoare ficţională, oricît de documentate s-ar clama ele, prin unii autori. E
drept însă, că acele ficţiuni pro domo ne ajută mintea, judecata să se
de-zăgăzuiască-n proprii aprecieri despre subiecţi, actanţi, alături de (ba, cu
întîietate considerînd) opera, munca, truda lor. Mult mai experţi se pot vădi
rude, colegi, prieteni, şefi mai mari sau mai mici (profesionali, spirituali)
şi desigur inamicii din al său jumătate de veac de peregrinări, în cazul celui
aici copleşit de Laudaţii.
Dl Todică a intrat în viaţa mea,
graţie Melidoniumului acum vreun an… Şi, de atunci, cred că nu am fost ocolit
de nici o manifestare a personalităţii Domniei-sale. Ştiu că, intrigat de
titlul (îndrăznesc a o declara cinstit) operei sale majore, „Între două lumi”,
am încercat a-l necăji cu paremia arhiştiută a luntrilor, pe blogul melidonesc…
În loc să mă pună la punct, cum aş fi meritat poate că, dînsul răbduriu şi
metodic, dar şi cu suferinţă abia stăpînită, ca Om păţit, mi-a schiţat în
cîteva rînduri marea sa sfîşiere… I-ar fi fost poate mai comod să mă-ndepărteze
c-un plici (o muscă-n lapte, un ţînţar în somn), decît să-şi cheltuie din
existenţă momente preţioase cu mine, dar nu a făcut-o!… De unde am dedus şi
sper că intuiţia nu mă înşeală: că am de-a face cu un caz tot mai rar de Om.
Cel pe care societăţile consumiste, mercantile, găunos-fetişiste încearcă să-l
radă de pe faţa globului’cesta, tot mai întinat cu „idealuri” calpe.
Prima dată, parcurgîndu-i
impresionanta aventură personală, mi-am spus şi eu ca unii savanţi care, puşi
în faţa evoluţiei primei maşini zburătoare mai grea decît mintea lor, au
protestat: Aşa ceva Nu Există!… Fiindcă –
eu, ca un moldovan cam dămol din fire, la treabă nesprinţar – nu pot să
cred în prîsnele, chiar de ele zbîrnîie primprejur.
Măcar, am o consolare: Domnul
Todică s-a născut Moldovean, deci confirmă admiraţia (ori gluma?) hronicarului,
aia cu „nasc şi la Moldova Oameni”… Dar e sigur că, deşi născut din sol moldav,
din viţă de moldoveni, el s-a nutrit şi a crescut într-o altă vatră de omenie,
la sute de poşte de Vasluiul cel lutos, de Iezer-ul cel peştos. Ciudanoviţa (ce
Nume plin de savori!) a fost cea care l-a marcat pentru tot restul vieţii sale,
fiindcă a purtat-o-n desăgile inimii peste tot unde soarta l-a (pri)gonit. Şi,
poate că duhurile, din ale acelui bănăţean loc măruntaie, l-au pecetluit mai
ceva decît ursitoarele naşterii: să
n-aibă astămpăr nici într-o lume, nici într-a doua, nici în toate cele cîte şi
le-a ridicat şi locuit şi le cinsteşte cu haru-i.
Îi priveşti statura şi parcă te
stropşeşte un Haiduc din alte vremi. Îi citeşti meditaţiile, poemele şi ai
spune că e un Zburător. Scrie, filmează, scenografiază, regizează, declamă,
interpretează… Pentru el audiovizualul mai că nu are taine, fiindcă a pornit
totul dintr-o mare pasiune adolescentină şi s-a profesionalizat aproape
autodidact, urcînd la pas toate treptele meşteşugului. Îmi apare precum
ucenicii fratreriilor estudiantine ale Evului Mediu Înfloritor, care (ca şi
Hobiţeanul, dar peste alţi seculi) colindau mai mult desculţi şi hrănindu-se cu
ce primeau pentru lucrul mâinilor lor puţin spus dibace, din focar în focar
cultic european, aspirînd către o perfecţiune doar de ei concepută.
De ce n-a rămas în Italia de prim
port, ori în Suedia visată, tînărul fugar peste Cortina de Fier, cum de a ajuns
– după aventuri, cred că şi picareşti – taman în Australia, sunt o parte doar
din evocările intarsiate în „Între două lumi”… Pe care nu-mi pot permite a o
rezuma şi cu atît mai puţin a o re-povesti… Au mai încercat mulţi, cu unii
clasici universali, şi-au produs surogate pentru uzul delfinilor bătuţi în cap,
carii nici nu mai realizază diferenţa dintre opera originală, compilaţie şi
plagiat… Şi carii nu mai ştiu decît cum să-şi aproprie prin rapt, minciuni şi-n
plus comilitonii, pînă şi frîiele unei gloabe gata să-şi dea duhul în colbul
globalizării…’Aracan de tini, Ţară !
Ce altă credinţă spirituală, în
afara aparatelor de filmat, a cultivat Ben Todică cel tînăr pe sol românesc, eu
nu ştiu cu precizie. Fapt este că nu orthodoxia de rit bizantin l-a ajutat să
se înrădăcineze-n solurile şi societăţile celei de-a doua lumi pe care a
colindat-o, însetat de o Libertate pe care nu ştiu dacă a găsit-o-n sfîrşit…
Oratoria (cuvîntările), cînturile, documentarele puse în slujba celor
defavorizaţi şi a comunităţilor de conaţionali ori alte naturi oropsite să se
dezrădăcineze din vatră, sperînd să afle loc de vetre-n alte lumi, peste tot
unde i-a întîlnit, pe mine mă copleşesc, ba chiar mă aneantizează. Mai bine
decît el-însuşi, nu se va naşte nimeni, ca să-l /de/scrie…
„Am suferit în tăcere.
Nepăsarea lor, era amărăciunea
mea.
Am suferit la începuturi. Am
suferit în Italia când după şase luni de lagăr m-am trezit că nu mai am ŢARĂ.
Am suferit când pentru prima dată de Ziua Naţională a României, la Ambasada din
Canberra ni s-a spus că noi românii din Australia suntem o ramură a României.
Sigur NU! Mi-am zis. Erau ”ramuri” poate cei care erau trimişi să lucreze în
străinătate, prin Irak, prin Siria etc. nu noi cei care am fost luaţi de vântul
sorţii şi acolo unde am fost aşezaţi am prins rădăcini şi am devenit vlăstare
noi: „Mini Românii”, şi nu sunt de acord nici astăzi când ni se cere nouă
românilor precum alcoolicilor să recunoaştem că am fost „adicted” la comunism
şi, prin ”minune”, vorba lui Patapievici‚ “trebuie s-o facem pentru că
vindecarea începe cu recunoaşterea – aşa spune Freud”. [ai naibii,
patata-pipipi-evicii iştia!... au rumegat on chicuţ de meta-fizică-n plus şi
mugetă pe conta noastră orice, fără a-i ruga nimeni să ne fie luători de
cuvînt...!]
Românii n-au fost comunişti. Ei
au fost întotdeauna ceea ce sunt şi vor fi în veci şi faptul că au trăit sub
sistemul impus din afară şi i s-au adaptat lui „aparent”, nu îi face
handicapaţi sau cerşetori. Deci: de ce să recunoască o crimă dacă nu sunt ei
criminalii, şi cui să-şi ceară scuze şi pentru ce?
Părinţii noştri au fost nişte
oameni extraordinari care nu au avut de ales şi care ne-au crescut aşa cum au
ştiut ei mai bine, în dragoste şi în credinţa de bine.
România viitorului e a tuturor
românilor. În orice loc de pe pământ unde e un român e o micuţă Românie şi
totalitatea lor o formează ca un întreg. Esenţa am descoperit-o în diaspora.
Mi-am redescoperit ŢARA şi cu fiecare descoperire mândria mea de român a
crescut. N-a fost uşor pentru că întotdeauna a existat pericolul de a-ţi pierde
aripile şi, precum licuriciul, m-am strecurat prin întuneric, cum am ştiut mai
bine.
Cu credinţă şi respect pentru
lumină.” [„Mîndria mea de român” (fragment), de Ben(oni) Todică, ce-i preluat
de pe blogul Marianei Gurza, cu minime îndireptări - NC.]
Domnul Ben Todică, ţinînd cont de
Materia din care s-a plămădit, este prea de cremene, pentru amnarul meu de biet
praxitel(es). Dacă am izbutit să scot din el fie şi cîteva scîntei edificatorii
pentru cei doritori a-l mai bine cunoaşte, înseamnă că eu mi-am rotunjit
menirea. În rest, să lăsăm „Între două lumi”, precum şi celelalte opere ale
sale, să-l grăiască prin sine.
Editura Muşatinia din Roman
(megieş nu chiar proxim al plaiurilor sale vasluiene) îi scoase-n acest an, în
care Dl Benoni Todică va încheia rotund şase decenii de viaţă şi aventură
umană, ediţia a treia a hibrilibrisului său „Între două lumi”, în condiţii
tipografice de înaltă ţinută. Este clar că ne aflăm în faţa unei cărţi vii, ce
se vrea re-scrisă permanent pentru cititorii români de aici şi de pretutindeni.
Poate va poposi şi la casa prietenilor noştri dragi Tina şi Nicolae Caraiani,
ajunşi şi ei pe undeva, prin Australia… Şi nu de trai bun într-un regim ce, ca
mai toate pe aici impuse de terţe puteri oculte, le face traiul pe vătrai doar
„aleşilor”. Mai văd că iniţiatorul colecţiei Spiritualitatea Românească de
Pretutindeni e însuşi eroul acestui ferpar aniversar, drept pentru care-i
doresc foarte fructuoasă colaborare cu editura „muşatină”.
Şi mai observ că, mult mai
generos faţă de alţii, cu care a avut contacte culturale, spirituale acest
ambasador fără portofoliu al geniului românesc, reporterul şi moderatorul Ben
Todică-i înmănunchează într-o a doua sa carte, În două lumi; de care iar sunt
sigur că o va rescrie, îmbogăţind-o constant, fiindcă are cu cine: români sau
neromâni, dar Oameni odată, precum aluatul plămadei sale… Şi nu numai cu eroi
din Ciudanoviţa-i dragă. Fiindcă, revenind la o maximă cronicărească, pomenită-n
debut: peste tot (se) nasc şi trăiesc Oameni. Şi important e să le dăm o
şansă-n Istoria omenirii şi lor, nu doar „strîmbătorilor” de destine, aşa cum
s-a făcut pînă acum.
… Şi încă nu s-au dezbărat – acei
unii ce tot înalţă la osanale mai-marilor de pe valul politic – de meteahna
atît de bine ofilită de Eminescu-n a sa Scrisoare II.
La Mulţi Ani, în sănătate, iubire
şi împlinire, Domnule Benoni/Ben Todică!
Un sincer admirator, al cărui
nume chiar nu contează.
Îmi permit a mai lustrui textul
meu … aşa cum e, cu imaginea superbă a unui Bărbat protejînd o Femeie, pe un
fond marin zbuciumat… Ori, poate, o Femeie sprijinind un Bărbat într-un mediu
zdrumicat… Ori, mai sigur, reconstituirea Androginului platonician într-o a
Destinului Scoică… Ia’n, mai conchideţi şi singuri:
PS: Pentru cei interesaţi, vor şti că Dl
Todică are acest blog: http://bentodica.blogspot.ro/ , demarat în decembrie
2011. Şi, poate, cel mai complet panegiric i l-am descoperit aici: http://www.radiometafora.ro/2012/07/03/un-roman-cu-care-ne-mindrim-benoni-todica-din-melbourneaustralia/
, de unde am tras concluzia din a mea încheiere.
Anexe – „schimbul” meu epistolar,
intermediat de Melidonium, cu dl Ben(oni) Todică:
Culai says:
28 mai 2012 la 9:29 Aproape orice
fiinţă omenească, la un moment “de bilanţ”, oftează: Viaţa mea a fost un roman,
de l-aş putea scrie… Mai sunt şi vreo cîteva care de mici au tot ţinut la
jurnale, doar cu obsesia să le literaturizeze, să se Eternizeze. Din prima categorie
a făcut parte, de ex. Papillon (H. Charrière, parcă); din a doua, de ex.
Galaction (Gr. Pişculescu) – spre a mă raporta doar la două straturi din marea
familie a acestor tipuri şi tipologii de scriitori autobiografi.
Înzestrat, de mic, în varii activităţi
ludice, artistice, înclinat spre aventură, autorul a “Între două lumi” a trăit
– preafericitul! – Aventura. Şi, generos, o împărtăşeşte, oricui dispus să i-o
afle. Iată, eu sunt dispus, sunt unul din cei care îl vor ceti, dacă tot a
scris, spre a Rămîne. Şi o voi face, chiar dacă, domnia-sa, de pe unde se află,
nu mă va lămuri – Ad hoc! – cine i-a inspirat Titlul: un australian român, ori
un român-român.
Moş Ion Roată
Ben Todica says:
2 iunie 2012 la 16:01 După
douăzeci şi doi de ani de Australia şi neaflându-mi locul acolo, m-am întors în România, unde – în mijlocul
democraţiei de aici – nu mi-am mai găsit casa. Eu mi-am luat zborul la vârsta
de 26 de ani şi de atunci zbor. Am zburat cu noua ţară într-o direcţie 22 de
ani şi am crescut cu ea, în timp ce cei de Acasă au zburat în altă directie,
alţi 22 de ani, crescând în altă direcţie – aflându-ne Acum la o distanţă de 44
de ani unii de alţii. Cînd am trecut graniţa în 1979, am fost un erou pentru
cei rămaşi; când am revenit în 1990 eram unul care a stat şi s-a lăfăit în timp
ce ei şi-au dat sângele pentru libertate. Eram diferiţi. Nu ne mai indentificam
unii cu alţii. Atunci am realizat că ţara mea a rămas undeva în 1979 şi că acum
eram fără loc, că eram între ţara din 1979 şi cea pe care urma s-o găsesc. Deci
între două lumi. Există în lume o pasăre care de când se naşte îşi ia zborul şi
trăieşte în văzduh până moare, moartea aducând-o înapoi pe pământ.[text
diacritizat, insesizabil remaniat de NC, preluat din Melidonium]
Culai says:
4 iunie 2012 la 18:20 Foarte
mulţumit de al domniei-voastre răspuns, Domnule Todică.
Sper că aţi inserat această
explicaţie şi-n carte. Voi ceti cu mai multă atenţie.
Ştiu de acea pasăre… Dar, nu
cumva-i o frumoasă legendă?
Un ţăran v-a inoportunat, mai
bine-spus un biet om al acestei Ţări, care n-a avut cutezanţa de a se rupe din
al ei sîn. Cred, nici dacă ar fi fost alungat n-ar fi făcut-o, neputînd trăi şi
muri decît Aici…
Culai says (mai plusează):
4 iunie 2012 la 18:25 Şi apropo de cei ce “şi-au dat sîngele pentru
libertate”…
ACEIA nu ne mai pot vorbi, decît
poate în vise ori direct conştiinţelor noastre. Ceilalţi, care mai fac gît,
sunt profitorii, iar nu eroii, nu martirii. Să-i lăsăm în al Domnului judeţ.
Culai says:
5 iunie 2012 la 9:27 Să fiţi iubit şi doar de bine să auzim despre
domnia-voastră, în oricare dintre lumi v-aţi afla.
Şi poate este mai bine că v-aţi
distanţat de această lume pidosnică şi nesinceră pînă şi-n predici. Şi mai cred
că Ruperea aceea sfîşiată v-a ajutat să vă împliniţi.
Lăsaţi în (răs)plata Domnului
lumea de-aici, care se lasă condusă de inşi programaţi să aneantizeze ideea de
Neam şi de Ţară, readucînd imperiile sclavagiste-n actualitate.
Şi, din cînd în cînd, poate ne
mai bucuraţi cu veşti de pe unde vă aflaţi.
Îi mulţumesc Melidoniumului că
m-a ajutat să Vă cunosc!
Un colaj de impresii turnate-n Laudatio la
Piatra-Neamţ, în ajunu’mplinirii a şase veacuri de rodnică existenţă a Dlui
Benoni Todică, de încă un admirator identificabil ca drept
***
Adrian Erbiceanu
Pe Ben Todică, omul, nu mi-a fost
dat să-l întâlnesc; Pe Ben Todică, scriitorul, l-am întâlnit, mai acum câteva
zile, Între două lumi. Și cum nimic nu mai pare astăzi ciudat, lumile lui sunt
lumile milioanelor de suflete răspândite pe meridianele globului, repetând,
implacabil, experiența sa. Indiferent de motivul expatrierii, indiferent de
limba pe care, de voie sau de nevoie, o folosești cu precădere, ori de câte ori
auzi sunetele limbii atât de cunoscute ție, inima îți tresaltă și prin fața
ochilor îți trec imagini a căror putere evocatoare nu își găsește nicăieri
echivalența. La urma-urmei, limba maternă nu este aceea pe care o vorbești, ci
aceea în care suferi.
Scriitor, editor, artist
independent, “specializat” și în multe alte profesii necesitare, Ben Todică ne
introduce în fizionomia globetrotter-ului cu ușurință și predispoziție. Dar
numai până la un punct!
Omul modern, mai mult ca oricând,
călătorește. Cu trenul, cu vaporul sau cu mașina, în mână cu aparatul de luat
vederi și cu ochii pe fereastră, se minunează de toate, căutând insolitul.
Autorul nostru, fără pretenția de a face din peregrinajul său o poveste
senzațională, își caută identitatea.
Amatorii de călătorie, dacă se
mai întâmplă să aibă și ceva talent, își aștern impresiile pe hârtie,
transformându-le, dacă buzunarul le permite, în cărți, cărți pline de imagini
bucolice, iluzorii și impersonale. Ben Todică nu călătorește! El încearcă să se
elibereze de povara oscilării între două lumi: lumea în care trăiește și de
care nu știe cum să se despartă și cea a unei tinereți exaltate, îndepărtate,
căreia îi aparține sufletește, dar de la care, dacă va încerca să bată la
poarta ei, nu știe la ce se o să se
aștepte.
Travaliul său reiterează traseul
imigrantului. Trăirile sale, așternute
cu simplitate, vin să întărească credința că ori pe unde îți rătăcesc
pașii, “chemarea străbunilor” este mai puternică decât oricare altă încercare
de naturalizare artificială.
Încercând să se autodefinească,
monologhează, nonșalant, pe marginea importanței menținerii, ca pe o torță vie,
a limbii materne. Afirmă autorul: “Emoțional, spiritual, osmotic s-au trezit în
mine simţăminte de legătură cu un neam şi o origine comună, veche, milenară“.
Și conchide: “Această trăire vreau s-o împărtăşesc prin promovarea graiului şi
a obiceiului părinţilor noştri pentru că o găsesc tămăduitoare şi pentru că
dăruie experienţa revelaţiei“.
Am subliniat cuvântul revelație
pentru că între el și identitate există o legătură primordială, indisolubilă.
Pentru Ben Todică, cuvintele, supuse acestei concordanțe, capătă importanță de
simbol. Ele îl răscolesc, dându-i energia necesară menținerii drumului pe care
și l-a ales. De aici și necesitatea destăinuirii a ceea ce îl frământă: “Cum
poţi avea acces la o naţiune? Elimină-i cultura! Cum poţi îngenunchea un popor?
Ia-i identitatea! “
Cheia pătrunderii misterelor,
toate pornite de la acel “La început a fost cuvântul“, stă în puterea noastră
de a o găsi și utiliza cu folos spre binele semenilor noștri.
Părerea scriitorului, lăsând la o
parte aspectul inițial-mistic, pare a fi un corolar, o chintesență a gândirii
sale: “Puterea povestirii, a poeziei şi a cântecului este puterea artei, este
puterea culturii, este esenţa tradiţiei“. La mii de kilometri de țară, autorul,
nedezmințindu-se, rămâne un mesager al
cuvântului românesc. Ne revine nouă, cititorilor, misiunea de a-i urma îndemnul
și de a păstra moștenirea intactă.
***
Hedir Al-chalabi
Un copilandru din Ciudanovița
–Banat, România- aștepta nerăbdător, acum vreo 50 de ani, sosirea de la munca
în șut a tatălui său, pe care îl adora. Mai târziu, plăcându-i ce făcea tatăl,
copilul devenind adolescent, a luat-o pe urmele părintelui, lucrând în abataj.
Dorind mai mult de la viață, știind că poate oferi cu mult mai mult, tânărul
observă cu ochii lui mari toate aspectele vieții întipărindu-le pe retina
minții. Și-a cumpărat cum a putut un aparat de filmat. Cu acesta a realizat
câteva filme documentare legate, bineînțeles, de activitatea minieră, filme
care au fost apreciate și premiate. Dorind să cunoască lumea largă, tânărul
nostru, după o stagiune de 1 an în Italia, emigrează în Australia unde
trăiește și astăzi.
Evident, pe îndepărtatul
continent puiul de miner a căutat și a reușit să lege prietenii cu cei din
comunitățile românești din toată lumea. Nu a renunțat deloc la aparatul de
filmat, mai ales că a urmat Monash University, specializându-se în ingineria
de sunet, regia de film, urmând cursuri cu personalități marcante din domeniul
muzicii, actoriei și operatoriei.
Un om de cultură complex, Ben
Todică, căci despre Domnia Sa este vorba, a publicat printre altele: cărți,
articole analitice, mânuind cu dexteritate arta actorului, precum și a
imaginii, s-a bucurat de aprecierea și respectul oamenilor de cultură de pe
întreg mapamondul. Filmele sale documentare, care de-a lungul timpului au luat
sau au fost nominalizate la premii importante, au trimiteri în marea artă
cinematografică a lumii, fiind uneori comparat prin imagine și temă cu Akira
Kurosawa și Andrei Tarkovski. Cărțile sale Între două lumi și În două lumi,
s-au bucurat de un real succes, fiind o oglindă loială a lumii interioare a
autorului, precum și a celei reale.
Ben Todică, Omul care m-a
impresionat puternic, fiindu-mi un model pentru curajul de a răzbi în hăţişul
crunt al existenţei noastre. Pornind de la cele mai simple îndeletniciri umane
(a lucrat printre altele și ca sudor), Ben Todică a reuşit să ajungă în cele
mai nobile şi frumoase profesii, asemenea florii de colţ care răsare solitară
din stânca aridă a munţilor. Nu voi uita niciodată sprijinul pe care mi l-a
acordat absolut dezinteresat, încurajându-mă şi dându-mi puterea de a tinde
spre ascensiune; lucru pe care m-am străduit să îl realizez, având în minte
exemplul lui personal. Fiind un poliglot de succes, un artist sensibil, un
jurnalist, scriitor şi cineast ancorat în realitățile și în dedesubturile
vieţii, Ben Todică este un etalon de urmat pentru toate generaţiile care vor să
abordeze viaţa în multitudinea şi diversitatea ei.
În acest spirit mi-am orânduit
gândurile şi faptele, sperând ca măcar o fărâmă din ce-am învăţat de la el să
fi realizat în viaţa mea, procedând în aşa fel încât, când voi petrece și eu a
60-a aniversare a mea, să mă ajute Dumnezeu să am cu ce mă raporta lumii.
În aceste clipe, când Pământul pe
care respiră Ben Todică face a 60-a rotaţie în jurul Soarelui, îi urez să aibă
mereu spiritul tânăr şi puterea de a fi în continuare, altruist, drept, plin
bunătate. Viața lui Ben Todică m-a convins că „se trăiește și din dragoste,
nu-i așa?”
LA MULŢI ANI!
Cu apreciere şi preţuire, Hedir
Al-chalabi
***
Florentina Niţă
Cu siguranţă experienţa oricărui
român în diaspora este unică în felul ei şi merită să fie cunoscută. Cum
memoria poate să piardă din vedere cu timpul acele aspecte care au diferenţiat
parcursul, mai uşor sau mai greu străbătut, a fiecăruia, aducându-i până la
urmă pe toţi la acelaşi numitor comun, cine reuşeşte să le salveze, măcar în
parte, face prin aceasta un serviciu lui însuşi şi comunităţii în general,
îmbogăţindu-i spiritualitatea cu partea sa de contributie.
Iar când braţul se înarmeaza cu
un microfon sau cu o cameră de filmat, când vocea ţi se poate transmite
dintr-un studiou de radio sau televiziune, aceste mărturii devin obuze ce pot
să explodeze la mare distanţă şi să trezească conştiinţe.
Privite prin această prismă,
interviurile lui Ben Todică ne îmbogăţesc spiritual mai mult decât o relatare
banală, documentarele sale sunt pline de semnificaţii, câtă vreme vorbesc
despre viaţa reală care, dacă e s-o punem în acelasi plan, este întodeauna cu
mult mai interesantă şi captivantă decât un subiect de fiction. Si mai mult
decât atât, fixează în mintea ascultătorilor nu doar repere biografice şi
figuri remarcabile ale culturii şi ştiinţei româneşti din cele mai îndepărtate
colţuri ale lumii, scoţându-le în lumină reflectoarelor din anonimatul în care
ar putea rămâne pentru mulţi, ci creează adevarate portrete din galeria
măştilor umane, cum ar fi: profesorul universitar realizat din punct de vedere
profesional încercând să reînnoade legăturile cu ţara, artistul român în turneu
care până să se dezmeticească unde se află este deja înconjurat cu căldură
frăţească, parlamentarul european în căutarea alegătorilor prin comunităţile
româneşti de oriunde, etc. Dar pentru a face aceasta e nevoie de un fin spirit
de observaţie şi mai ales de mult talent.
De la pasiune la profesie drumul
parcurs nu a fost uşor. Dinamicitatea şi curajul de a înfrunta provocările
vieţii se datoreaza la Ben Todica poate şi faptului că prin vine a continuat
să-i curgă uraniul din minele lângă care a crescut, îmbogăţit cu experienţa
noilor orizonturi spre care a plecat.
Pentru cineva care a abandonat
totul şi a trebuit să repornească de la zero, viaţa are o cu totul altă
ierarhie de valori, întrebările vin direct şi la obiect, dialogurile se poartă
în sfera concretului, a filozofiei existenţiale, dintr-o necesară dorinţă de
pune în primul plan esenţa faptelor şi a ignora aspectele minore. Iar când
gustul amar al amintirilor şi al unor experienţe personale işi fac loc în
întâlnirile radiofonice cu oaspeţi sosiţi în comunitatea românescă din
Australia, chiar mai înainte sa se pronunte întrebarea se transformă în
bumerang, reporterul devine el însuşi cel intervievat şi coparticipant: “Incep
printr-o mărturisire…”
Şi totuşi, ce ciudată firea
umană, cum ajunge să exalte de bucurie la regăsirea unui compatriot, să lupte
pentru dreptul de a deveni o reprezentativitate, de a face simţită o voce
românescă în tărâmuri îndepărtate, după ce cândva a spus NU la toate acestea şi
într-un fel le-a renegat… Să fie o răzbunare a trecutului care se întoarce
uneori să bântuie conştiinţa de remuşcări? Sau poate lucrarea timpului ce trece
şi a îndepărtării care tind intr-un fel să estompeze neregularitătile, filtrând
esenţa de balast, evidenţiind doar aspectele reprezentative? Sunt tot aceiaşi
care, pleacând fără să privească înapoi, devin mai apoi “fraţii care poartă în
suflet acelaşi dor, acelaşi drag pentru ţara mamă, îndepărtata Românie, dar
permanent existentă în inima lor”?
Descoperirea puterii cuvântului
scris vine să se adauge la instrumentele prin care Ben Todica continuă să
investigheze şi să ne relateze cu acelaşi entuziasm minunile “lumilor” în care
trăieşte. Cărtile apar ca o revelaţie şi într-un fel ca o încununare a
activităţii sale cu o deschidere la 360 de grade în câmpul artelor. Este, dacă
vreţi, o parcurgere în sens invers a genezei, în care “la început a fost
cuvântul”, prin punerea într-o ordine proprie a celor trei mari pasiuni:
“Filmul a început la Ciudanoviţa, teatrul la Oraviţa şi curajul de a scrie în
Australia”.
Faptul că Ben Todica a reuşit să
adune şi să dea tiparului memoriile, relatările, trăirile, aşa cum au venit
ele, într-un amalgam precum viaţa însăşi este, constituie o restituire necesară
atât pentru cei care se regăsesc imortalizati astfel cu o tehnică de
stop-cadru, cât mai ales celor care doar astfel au avut ocazia să descopere
complexitatea acestui artist care se plimbă cu măiestrie şi dezinvoltură pe
toate registrele multimediale.
De la pendularea “Între două
lumi”, de care se simte legat deopotrivă prin naştere şi adopţie, la afirmarea
apartenenţei şi a ancorării “În două lumi” prin prezent, este procesul parcurs
de autocunoaştere de la îndoială la certitudine pentru a atinge maturitatea
consolidată. Aş îndrăzni să anticipez – şi sper să nu mă înşel – că întrezăresc
o orientare nouă, spre o a treia “lume”, datorată tot legăturilor de familie.
Un tărâm misterios şi intrigant, cum este China, nu poate lăsa indiferent un
spirit activ şi iscoditor.
Florentina Niţă – Brescia, 18
noiembrie 2012
***
Vavila Popovici
Scriitor, editor, artist
independent, Ben Todică de naționalitate română, cetățenie română și
australiană, trăitor pe meleagurile îndepărtate ale Australiei, s-a născut la
23 noiembrie 1952, în satul Iezer, comuna Puieşti, fostul judeţ Tutova, astăzi
judeţul Vaslui. Zilele acestea împlinește șase decenii de viață și poate privi
în urmă cu mândrie, printre suferințe și clipe de singurătate, frumoasele sale
realizări, fiindcă așa cum afirma Ioan Miclău dinAustralia, în prefața cărții
Între două lumi a domnului Ben Todică: „Suferinţa fiind de fapt o calitate prin
care se manifestă însăşi viaţa… este inima creativităţii, combustibilul ei”. Îl
sfătuia să-și adune scrierile cu adânci rădăcini morale și creștine „căci de
aceste scrieri şi îndemnuri are nevoie azi tinerimea românească, tinerime prin
care se va lega valul veşnicului nostru neam românesc, aşa cum era pe vremurile
când era un Rai al Europei”.
Ben Todică trăieşte azi în metropola Melbourne din Australia, alături de
soția sa – Mingming Dong și de copii – Carol, Eric şi Guardeni Todică. Este un
adevărat artist, un gânditor, un visător dar și constructor de armonii în lumea
în care viețuiește.
Cineastul Ben Todică are zeci de filme realizate, cu teme reale alese
din viaţa comunităţii româno-australiene, printre care și cutremurătorul film
Drumul nostru, România fiind pentru el o continuă sursă şi bogăţie spirituală,
o ţară plină de oameni buni şi milostivi, harnici şi nemăsurat de ospitalieri.
S-a dovedit a fi și bun mânuitor al condeiului şi cuvântului. A scris
multe şi variate articole, publicate şi împrăştiate prin multe publicaţii
literare româneşti. Din fericire, am putut citi cea de a doua carte a sa Între
cele două lumi, ediția 3-a 2012, editura Mușatinia – Roman.
M-au impresionat cuvintele scrise în „Destăinuirea” (o numesc eu) din
prefața cărții: „Pentru mine fuga în vest a fost egală cu muşcătura din mărul
pomului oprit…” Amintindu-și de țara sa, cu mare sinceritate scrie: „…pot spune
că toată perioada de 27 de ani petrecută în Australia a fost luminată precum
licuriciul luminează întunericul pe ici, pe colo, pulsând şi permanent tăind
bezna într-un plâns nedefinit.”
Sentimentul mândriei de a fi român îi este înrădăcinat în suflet, dar și
speranța: „România viitorului e a tuturor românilor. În orice loc de pe pământ
unde e un român e o micuţă Românie şi totalitatea lor o formează un întreg.”
Abordând tema Valorii, atât de importantă pentru zilele noastre,
menționează: „România e o ţară mică. Nu se poate opune! Dar se poate conserva
aşa cum numai ea ştie s-o facă de mii de ani – prin trezire, realizare şi
promovare – Promovarea valorilor sacre!”
Este convins că noi românii am învăţat să privim înainte şi să simţim divin,
că fiecare dintre noi, ori unde s-ar afla, îşi aduce contribuţia la schimbările
lumii, „precum fluturele care din mişcările aripilor sale a declanşat un uragan
în partea opusă a pământului… Să nu uităm că noi toţi suntem dăruiţi de la
Dumnezeu cu potenţialul FLUTURELUI”.
Se pare, că nu îi este străin acel „efect al fluturelui” și nici
aspectele „teoriei Haosului” care semnalează că la cea mai mică schimbare a
parametrilor inițiali, se produce un comportament complet diferit în sistemul
complex, ca atare avem de-a face cu incertitudinea – cea care ne provoacă de
obicei mari suferințe – și care ne arătă că situația inițială a unui sistem
complex nu poate fi determinată cu precizie, prin urmare nici evoluția lui.
Dar… avem „potențialul Fluturelui!” Nu putem știi, putem doar intui! Iată cum ne
izbim de limite! Fac o digresiune amintind spusele unui savant rus: „Nu se pot
prevedea limitele cunoașterii și previziunii științifice.” Da!, mișcarea
aripilor unui fluture, poate schimba multe! Și câte mișcări ale fluturilor nu
le vom fi cunoscând! Și-atunci cum să decidem corect în acțiunile noastre? mă
întreb. Îmi vin în minte spusele lui Lucian Blaga: „Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii…/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -/ şi-ntocmai cum cu
razele ei albe luna/ nu micşorează, ci tremurătoare/ măreşte şi mai tare taina
nopţii,/ aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt mister/
şi tot ce-i neînţeles/ se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari/ sub ochii mei…”
Dar să revin la personalitatea domnului Ben Todică, în aceeași notă –
filozofică, dar cu alt specific. Se întreabă: „Cum poţi avea acces la o
naţiune; cum poţi îngenunchea un popor?” și tot dumnealui răspunde: „Elimină-i
cultura! Ia-i identitatea!” „Existăm pentru că avem o cultură!” Vorbind despre
Eminescu, afirmă: „Eminescu este parte din ADN-ul poporului român”. Îl doare,
așa cum ne doare și pe noi, că unii dintre români – scriitori, filozofi – îl
declară nerelevant, pe când alții, străini de neamul nostru, „ar da orice să-l
aibă pe Eminescu ca act de identitate”.
Întâmplări ale vieții, pe care le și semnalează, l-au făcut să simtă că
nu este singur și vorbinddespre întrajutorare: „E atât de important să știi că
nu ești singur!” Cât privește Credința, se exprimă înduioșător: „Cred că toate
sufletele sunt din acelaşi tată. Nu lăsa pe nimeni să-ţi spună altfel. Nu lăsa
pe nimeni să-ţi spună că eşti nimic. Dacă ai un vis trebuie să lupţi pentru el,
să-l protejezi pentru că e copilul tău. Totul e posibil în viaţă dacă tu crezi
şi insişti. CREDINŢA, nu uita, E ETERNĂ! E FORŢA!”
Subliniază un adevăr recunoscut: „Majoritatea ştiinţelor fug de Dumnezeu
din principiu; se consideră «ştiinţe exacte»
(adică limitate) fără a recunoaşte că toate descoperirile sunt făcute
printr-un dialog aprins şi pătimaş cu EL.”
Am citit versuri care mi-au plăcut, din cartea Robii pământului: „Când
luna atârnă de boltă, năucă,/ Vin caii în stepă, trec caii-nălucă./ Zvârluga de
păstrăvi din apa de munte/ Sunt gata ca omul şi soarta s-o
înfrunte.”…Walpurgica noapte cu cai fără şa,/ Ce frig e de-o vreme în inima
mea.” (din poezia: „Nechezat de Cai în Noapte”)
Și închei cu impresionantele versuri: „Noi am plecat din ţara mamă,/
acolo au rămas munţii cărunţii,/ văile
cu florile, turmele cu oile,/ pădurile cu doinele, mormintele cu crucile”.
La mulți ani, stimate domn BEN TODICĂ! Iată că nu sunteți singur! Aveți
prieteni!
Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord
***
Mariana Cristescu
La mulţi ani, frate moldovean din
Ezer, bănăţean din Ciudanoviţa, australian din Melbourne, menestrel al
dimineţilor din Shanghai! La mulţi ani,
contemporan al nostru, BEN TODICĂ, român, mereu şi totdeauna, din România!
„Cum poţi avea acces la o naţiune? Elimină-i cultura! Cum poţi
îngenunchea un popor? Ia-i identitatea!”
(Ben Todică)
Fie şi citind doar motto-ul, ţi-ai putea da seama cine este OMUL, cine
este ARTISTUL! Personalitate complexă şi emblematică a diasporei româneşti, Ben
Todică s-a născut la 23 noiembrie 1952, în satul Ezer (comuna Puieşti, judeţul
Vaslui, România), apropiata aniversare a şase decenii de viaţă tumultoasă
prilejuindu-ne bucuria şi onoarea de a-i adresa sincere şi calde gânduri de
bine şi urări: LA MULŢI ANI, SUB CER SENIN, CU LUMINĂ ŞI IUBIRE!
După anii 1950, familia se stabileşte în Banat, unde tatăl va lucra în
minele de cărbune de la Ocna de Fier, apoi la minele de uraniu din Ciudanoviţa
(Banat). Singura distracţie a locuitorilor era vizionarea unui film pe
săptămână. „Deşi copil, reuşeşte, cu un diaproiector, să proiecteze diferite
filme şi să deseneze fotograme. La 12 ani a cumpărat un aparat de proiecţie,
apoi un aparat de filmat cehoslovac Meopta şi două filme. Cu acest aparat a reuşit
să realizeze primul film, care prezenta o scurtă poveste cu cowboy şi indieni
şi a fost intitulat Copilărie (dura trei minute).” Aşa a început povestea unei
pasiuni de o viaţă. „A urmat cursurile primare la Şcoala Generală de 8 ani
Ciudanoviţa, apoi Şcoala Profesională UCMMA din Bocşa, unde, la propunerea lui,
s-a înfiinţat un fel de cineclub şi a realizat un filmuleţ de trei minute. La
18 ani se angajează ca sudor, apoi instalator de conducte de linii electrice şi
de apă. Paralel cu munca îşi continuă studiile, la seral, la Oraviţa. În acest
timp a făcut filme de instructaj şi protecţia muncii şi a participat la un
concurs al cineaştilor amatori, organizat de IATC şi Uniunea Sindicatelor din
România, în urma căruia, timp de şase luni a învăţat abecedarul pentru
producerea unui film: regie, sunet, efecte vizuale, imagine, developare,
montaj. A continuat să realizeze filme, luând premii judeţene şi
naţionale.”
Să recapitulăm, deci: naţionalitate română, cetăţenie română şi
australiană, artist independent (cineast, producator TV, jurnalist broadcaster,
inginer de sunet, scriitor etc.), sudor, electronist, director de cinematograf,
mecanic maşinist maşini extracţie, operator proiecţionist, operator TV, zilier,
remuvalist, proces worker etc.Vorbeşte engleza, italiana şi româna fluent. Se
remarcă prin contribuţii jurnalistice şi eseistice în paginile unor reviste din
ţară şi străinătate; are şi hobby-uri: electronică, fotografie, muzica, tenis,
plimbarea prin natură. Este căsătorit cu o chinezoaică fermecătoare – Mingming
Dong, au o casă plină cu copii (Carol, Eric şi mezina Argeşel).
„Dincolo de pasiunea pentru artă, Ben Todică este şi un patriot adevărat
(oricât de demonetizat poate părea cuvântul!) pentru care nu există ezitare în
finalizarea practică a proiectelor propuse. Aproape întreaga sa activitate (şi
viaţă) este dedicată spaţiului românesc, rămas astăzi atât de sărac în valori
morale.” – scrie Ştefan Doru Dăncuş – în prefaţa la primul volum al lui Ben
Todică, sugestiv intitulat „Între lumi”. .- „În cursa spre europenism , spre
occidentalism , ne-am pierdut intelectualii, adevăraţii studenţi, oamenii de
cultură. Crosul supravieţuirii n-a fost însă abandonat de buticari, agramaţi,
semidocţi. Axele acestui început de mileniu sunt bişniţa, corupţia, minciuna
ce-au reuşit să impună ritmul unui nou regulament la scară planetară. S-ar
putea ca Ben Todică, lucrând la reactivarea fondului sufletesc uman, să fie
printre ultimele redute de apărare ale conştiinţei poporului nostru.”
,,M-aş apleca să sărut pământul
şi apa şi trestia, şi-n euforia unei posibile regăsiri, aş strânge în braţele
mele săteanul nobil ce a rămas legat de glie.”- mărturisea Ben Todică unui
reporter.
Fără îndoială, spre cinstea lui, în ciuda tuturor furtunilor
compatriotul nostru este un român cu rădăcinile adânc înfipte în glia natală,
cu fibră tare, greu de răsucit.
(Ben Todică- „Între două lumi”, ediţie revizuită şi adăugită, Editura
„Aprilia Print”, Timişoara, 2012)
A poposit pe pământ australian (Melbourne) în 1979, mânat mai degrabă de
curiozitatea tinereţii, cum singur mărturiseşte la un moment dat, în interviul
acordat jurnalistei şi scriitoarei Veronica Balaj, de la Radio Tinişoara, deşi
îşi dorea să ajungă în Suedia. Ajuns aici, viaţa lui s-a desfăşurat, fără încetare,
pe două planuri paralele. „Ani buni a lucrat la Philips ca sudor, meserie
învăţată din ţară, apoi ca subcontractor, pe cont propriu, cinci ani de zile,
pentru Telecom, şi operator-programator la marea companie NATRA, care execută
radiatoare pentru maşini. Bătălia pentru existenţă nu i-a omorât dragostea de-o
viaţă pentru film şi pentru tot ce ţine, în general, de mass-media. A continuat
să înveţe, în ciuda barierelor de vârstă, limbă, cultură, mentalitate etc.,
făcându-se util ţării de adopţie, precum şi comunităţii româneşti de aici,
fiind chiar nominalizat „Australian of the Year 2007” (Australianul Anului
2007) pentru contribuţiile sale.
„Un român din Australia, de la Între două lumi la În două lumi ” – îşi
intitula comentariul acelaşi Ştefan Doru Dăncuş, semnalând, în revista
„Singur”, apariţia celui de-al doilea volum al lui Ben Todică.
„Înainte de a vorbi despre scriitorul Ben Todică, cel mai nimerit ar fi
să vorbim despre omul de cultură Ben Todică, o personalitate proeminentă a
culturii române din Melbourne, Australia. – continuă editorul. – Asta, pentru a
sublinia puterea de muncă a celui ce a realizat cutremurătorul film documentar
Drumul nostru , care activează la Televiziunea Comunitară Română din Melbourne
– canalul 31 – şi care realizează o emisiune radio în limba română, adresată
publicului român din Australia. Fireşte, întâlnirile cu oameni marcanţi ai
Diasporei (şi nu numai), cu scriitori, artişti, medici, pastori, actori şi
regizori, politologi şi politicieni, ziarişti sau simpli cetăţeni şi-au pus o
amprentă benefică pe cultura autorului; aici putem observa cum pasiunea
iniţială pentru cinematografie se continuă într-un mod fericit cu fascinaţia
scrisului şi atinge punctul suprem cu apariţia celor doua volume – volumul
Între două lumi (Ed. Atticea , Timişoara) şi volumul În două lumi (Ed. Singur ,
Târgovişte) volume lansate şi în România. (…) Îl felicit şi invit pe toată
lumea la acest festin al inteligenţei şi culturii numit În două lumi , a doua
carte a unui mare român care de acolo, din celălalt capăt al lumii, ne spune că
n-a uitat de unde a plecat.”
După cum menţionam mai sus, autorul îşi intitulase primul volum (cu un
motto din „Viaţa pe un peron” de Octavian Paler, şi prefaţat de poetul român
Ion Miclău, trăitor în Cringila Australia) „Între două lumi”, în cuprins
aflându-se: Precuvântare, Împărtăşire, Micuţul meu cântec, I. IDENTITATE ŞI
VALOARE: Mândria mea de român, Istoria noastră, a emigranţilor, trebuie
transmisă, Literatura ca instrument, Graiul nostru, „Valoarea”, Cheia, Efectul
„Fluture”, Dragul meu Poet, „Eminescu nerelevant”, Încrucişare, Armele
culturale, Samuraiul Grigoraş, Violenţa-i pentru laşi, Mirajul societăţii sau
Fata Morgana, II. NOSTALGII: Ciudanoviţa vie, plină de amintiri, Fascinaţia
povestirilor, Primul meu teatru adevărat, O „bucăţică” de ŢARĂ, Ţinutul de
Nord, III. IMPRESII ŞI PRIETENII: Marile lucrări izvorăsc din sensibilităţi
universale…, „Robii Pământului – o carte de o frumuseţe şi sinceritate rară!”,
Scriitorul este vasul Creatorului, Icoana Mariei, Poezia vie, George Anca şi
„Cromozomul Calcutta”, Scrierile lui Ioan Miclău, „La givan cu bănăţenii”,
Floreat, crescat, IV. DIALOG ÎNTRE DOUĂ LUMI: Despre exil… (Interviu realizat
de Veronica Balaj, Radio Timişoara), De vorbă cu STELA POPESCU (Interviu
realizat de Benoni Todică, Melbourne, 2004, Australia), A fost… colega de la
blocul „A”, Prinşi „în oglinzi…”, Porţile înţelepciunii, Porţile răului, Drumul
nostru, Notiţe, Postfaţă.
În paginile celui de-al doilea volum – „În două lumi” -, autorul include
interviuri: Confesiuni euharistice cu scriitorul american de origine română,
Petru Popovici, Despre visele împlinite ale prof. dr. Ileana Costea, Cultură şi
spiritualitate – convorbire cu George Anca şi Corin John Izvernariu, Anca Vişan
sau diplomaţia la ea acasă, Petru Luhan, europarlamentar al tuturor românilor,
Imaginea dorului de ţară şi al depărtării în viziunea regizorului Dan Puican,
Filmul documentar, pasiunea cineastului Vasile Bogdan, Hazul de necaz cu
actriţa Stela Popescu, Fascinaţia Australiei în sufletul actorului Eugen
Cristea, Despre actorie şi sinceritate cu actriţa Cristina Deleanu, Tiberiu
Ceia, Împăratul cântului bănăţean, Despre cântec cu interpreta Zoe Zaica Fuicu,
La ordinea zilei cu jurnalista Cristina Mihai, Punând ,,Punctul pe I“ cu
jurnalista Simona Pele, Despre bucuria culorii în sunet şi mişcare cu Doina
Constanţa Spilca, Document istoric al Ciudanoviţei – mărturisirile lui Tiberius
Andonie, Regăsirea prietenilor din copilărie – La taifas cu Nistor Petru, Întru
descoperirea şi pomenirea numelui celor unsprezece mineri pieriţi la datorie –
interviu cu Nicu Chişe, Spovedania ultimului supravieţuitor – Dumitru Ion,
Despre experienţa la superlativ a unei femei obişnuite Alexandrina Stroiu, În
Passo Doble cu româncuţa Loredana Sachelariu, Despre frumuseţea inteligenţei cu
Elisabeta Cristina Găluşcă, Cuvânt de încheiere. Ben Todică a transcris logosul
din interviurile sale filmate sau radiodifuzate la 3ZZZ, Melbourne, şi le-a
publicat la editura „Singur” în cartea În două lumi , lansată la Bucureşti.
„Evenimentul a avut loc la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare
Ocupaţională, în cadrul Colocviilor de Marţi organizate de scriitorul George
Anca, în 31 Ianuarie 2012. Editorul Ştefan Doru Dăncuş care s-a ocupat de realizarea
grafică de excepţie a cărţii a fost prezent şi a vorbit despre omul de cultură
şi patriotul român Ben Todică. Coperta a fost realizată de Eric Chen.”
Nu am avut onoarea de a-l cunoaşte personal pe domnul Ben Todică în
vremea în care încă se afla în ţară. Mi-a produs această reală bucurie prietena
mea (îmi permit să o consider deja aşa) doamna Emilia Ţuţuianu, redactor-şef al
revistei „Melidonium”, prin intermediul cărţilor sale, semnalându-mi apropierea
frumoasei aniversări a compatriotului nostru, dumneaei aflându-se între
„vinovaţii” importanţi ai aparţiei celei de-a doua cărţi, după cum însuşi
autorul o „demască”: „Editarea şi promovarea cărţii, întâlnirea ei cu publicul
cititor sunt împlinite prin amabilitatea şi strădania doamnei Emilia Ţuţuianu
şi Editurii Muşatinia, de aceea doresc să-i aduc frăţeşti mulţumiri.”
Am avut bucuria de a-i citi, fie şi târziu, cărţile, autorul însuşi
putând fi personaj al unei cărţi de mare întindere. Un Om cât o lume, cu inimă
fierbinte de român:
„România viitorului e a tuturor românilor. În orice loc de pe pământ
unde e un român e o micuţă Românie şi totalitatea lor o formează ca un întreg.
Esenţa am descoperit-o în diaspora. Mi-am redescoperit ŢARA şi, cu fiecare
descoperire, mândria mea de român a crescut. N-a fost uşor, pentru că
întotdeauna a existat pericolul de a-ţi pierde aripile şi, precum licuriciul,
m-am strecurat prin întuneric, cum am ştiut mai bine. Cu credinţă şi respect
pentru lumină.”
La mulţi ani, drag şi distins
contemporan al nostru, BEN TODICĂ, român, mereu şi totdeauna, din România!
***
Ion Ionescu Bucovu
Ben Todică, pe numele adevărat
Todică Benoni s-a născut în 1953 la 23 noiembrie în satul Ezer, Comuna Puieşti,
judeţul Vaslui.
După anii 1950 se mută cu familia
în Banat la muncă la minele din ocna de Fier şi Ciudanoviţa.singura lui
preocupare era vizionarea de filme. La 12 ani cumpără un aparat de proiecţie,
apoi un aparat de filmat cu care a reuşit primul film.
A urmat cursurile Şcolii primare
în Ciudanoviţa, apoi Şcoala profesională din bocşa, unde a înfiinţat un
cineclub. A lucrat ca dj într-un club de noapte iar la 18 ani s-a angajat ca
sudor şi instalator. A făcut liceul la Oraviţa, continuând să facă şi filme
luînd şi premii judeşene şi naţionale. BEN TODICĂ- Între două lumi
Ben todică, pe numele adevărat
todică Benoni s-a născut în 1953 la 23 noiembrie în satul Ezer, Comuna Puieşti,
judeţul Vaslui.
După 1950 se mută cu familia în
Banat, unde tatăl a lucrat la minele de cărbuni de la Ocna de fier şi
Ciudanoviţa. Încă de copil a fost îndrăgostit de film. Atât în şcoala generală
cât şi în şcoala profesională a reuşit să facă mici filme apreciate pe plan
local şi judeţean. La 18 ani s-a angajat ca sudor, apoi instalator. Şi-a
continuat studiile liceale la seral, învăţând abeceul producerii de filme,
adică regie, sunet, efecte vizuale, imagine, developare, montaj etc.
În anul 1979 a poposit pe pământ
australian la Melbourne unde a lucrat ca sudor şi operator programator. A
studiat 3 ani cursurile pentru scriitor şi editor profesionist Monash
University, a urmat cursurile şcolii de sunet şi canto, făcând parte dintr-un
grup vocal, dând diferite concerte. În 1993 a urmat cursul de instructori de
realizatori de televiziune, devine membrul al asociaţiei ATOM unde funcţionează
şi astăzi. A început să facă televiziune cu subiecte din ţară, remarcându-se în
rândul românilor de pretutindeni.
Întrebat ,,De ce face toate astea?”,
Ben Todică răspunde: “De vină-i poate Eminescu, Coşbuc sau Creangă că m-au
fermecat cu frumuseţea ţării şi a poporului meu. Nu pot sta pasiv la competiţia
care există în jur fără a fi mândru de faptul că sunt român şi că am ceva de
spus; că putem contribui la bunăstarea întregii lumi. Faptul că ne numărăm
printre cele 26 de grupuri comunitare care transmit viaţa naţională şi locală
la televiziunea din Melbourne (şi de anul acesta transmitem şi la Brisbane şi
Adelaide), din peste 140 de naţionalităţi care au aplicat pentru acces la
ch-31, este o mândrie şi un respect pe care doresc să îl aduc părinţilor,
profesorilor, prietenilor şi întregului nostru neam. Fiecare fiu îşi mulţumeşte
părinţii în felul său. Acesta e felul meu…”
Deşi a emigrat de peste 30 de
ani, Benoni Todică a rămas un român adevărat, dovedind acest lucru prin tot
ceea ce a făcut pentru românii din ţară, din Australia şi de pretutindeni. Este
deosebit de activ în viaţa comunităţii româneşti din Australia şi se ocupă
permanent de promovarea adevăratelor valori culturale româneşti din ţară şi din
diaspora în România şi în lume. Reuşeşte să facă acest lucru în primul rând
prin intermediul ştirilor la emisiunea pentru comunitatea română din Australia
la radio 3zzz si ARCTV CH31 unde a realizat două emisiuni cu ocazia împlinirii
a o sută de ani de la naşterea actorului Ştefan Ciubotăraşu, apoi a organizat
şi participat la activităţi în care au fost invitaţi scriitori, artişti,
actori, oameni de ştiinţă, preoţi….., Întâlnire cu grupul radio a scriitorilor
George Anca, Vasile Andru, Ileana Cudalb Andrei, Înaltpreasfinţia Sa Serafim
Joantă, Preasfinţitul Părinte Mihail Filimon, corespondent radio Nae Georgescu,
prof dr Harry Con, prof dr Ileana Costea, prof. Dr. Ilie Rad etc. Întîlnirea de
la Biserica Ortodoxă Sfinţii Petru şi Pavel cu Corul de copii Theotokos din
Alba Iulia, întâlnirea de pe Muntele Dandenong cu şefii grupurilor comunitare
din Melbourne etc. A luat interviuri şi a realizat filme unui număr însemnat de
pesonalităţi marcante ale culturii, istoriei, artei, ştiinţei româneşti.
Capturând spectacolul Caviar, Votcă şi Bye, Bye , piesă a reputatului dramaturg
George Astaloş, iniţiatorul teatrului pistol, Stela Popescu, Alexandru Arşinel,
Tamara Buciuceanu, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, actorii Teatrului Nottara
din Bucureşti pe scena teatrului Regency din Melbourne, Australia, şi nu mai
puţin pe aceeaşi scenă artistul Dan Puric, iar în casa Bisericii Ortodoxe
Române Sfinţii Petru şi Pavel din Melbourne un moment poetic cu actorii Cristina
Deleanu şi Eugen Cristea. “Tamara Buciuceanu m-a mişcat profund” A intervievat
o serie de jurnalişti de la postul de radio şi tv Timişoara: Veronica Balaj,
Simona Pele, cineastul Vasile Bogdan, maestrul Tiberiu Ceia, directorul staţiei
tv Ion Ionică. În oraşul Oraviţa îi intervievează pe primarul inginer Ioan
Boncoi, pe directorul teatrului Mihai Eminescu, poetul Ionel Bota, pe
directorul Liceului General Dragalina, profesor Viorel Sperlea, iar de la
Şcoala de artă pe profesor Ioan Calen etc.
În 1993 cu ocazia împlinirii a
400 de ani de la urcarea pe tron a marelui voievod Mihai şi cu prilejul vizitei
actorilor Teatrului Naţional din Craiova, Ben a realizat o piesă de teatru
radiofonic după un scenariu scris de colegul său de emisiune, profesor Cristian
Crăciun, în interpretarea actorilor, Ilie Gheorghe, Valentin Mihali şi Valer de
la Cheza intitulată Mihai Viteazul, ca să marcheze acest eveniment deosebit din
istoria României. Piesa radiofonică reluată la cererea ascultătorilor de mai
multe ori, şi mai târziu preluată şi de postul de radio naţional din Australia
SBS.
A îndrumat şi promovat tinere
talente româneşti, fie la postul 3zzz, fie recomandându-i pentru a fi publicaţi
în ziare şi reviste în format hârtie sau on-line sau prin activităţi
organizate: pictură – Alexandra Pelevaniuc, muzică – Loredana Sachelaru, tenis
– Elisabeta Găluşcă etc.
A păstrat permanent legătura cu
ţara. A dat interviuri unor posturi de radio româneşti naţionale şi locale:
Radio Internaţional, TVR Cultural, Radio Timişoara. A făcut posibilă realizarea
unor activităţi culturale cu două instituţii de cultură importante: Biblioteca
judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” şi Colegiul Economic „Anghel Rugină”
desfăşurate duplex, Vaslui, România – Melbourne, Australia. A prezentat lucrări
literare la ..Simpozionul „Promovarea valorilor culturale româneşti, Vaslui,
ediţiile 2008, 2009, 2010 şi Simpozionul „Ioan Slavici la aniversară„ organizat
de Universitatea „Ioan Slavici„ Timişoara, 2011.
Ben Todică împlineşte 60 de ani.
La acestă vârstă rămâne tot tânăr cu o poftă de muncă nemaiîntâlnită.
Cineast, scriitor, om de radio şi
televiziune, recitator, om de cultură, Ben Todică rămâne un exemplu de muncă
pentru promovarea culturii române.
LA MULŢI ANI, MAESTRE!
***
Ştefan Doru Dăncuş
Înainte de a vorbi despre
scriitorul Ben Todică, cel mai nimerit ar fi să vorbim despre omul de cultură
Ben Todică, o personalitate proeminentă a culturii române din Melbourne,
Australia. Asta pentru a sublinia puterea de muncă a celui ce a realizat
cutremurătorul film documentar „Drumul nostru”, care activează la Televiziunea
Comunitară Română din Melbourne – canalul 31 şi care realizează o emisiune
radio în limba română, adresată publicului român din Australia. Fireşte,
întâlnirile cu oameni marcanţi ai Diasporei (şi nu numai), cu scriitori,
artişti, medici, pastori, actori şi regizori, politologi şi politicieni,
ziarişti sau simpli cetăţeni şi-au pus o amprentă benefică pe cultura
autorului; aici putem observa cum pasiunea iniţială pentru cinematografie se
continuă într-un mod fericit cu fascinaţia scrisului şi atinge punctul suprem
cu aparitia celor doua volume – volumul „Între două lumi” (Ed. „Atticea”,
Timişoara) şi volumul „In două lumi” (Ed. „Singur”, Târgovişte) volume lansate
şi în România.
Cunoscut în toată lumea datorită
articolelor apărute în presă ori pe multe site-uri de cultură ale Internetului,
Ben Todică dovedeşte o tenacitate şi o gândire exemplare în raport cu noua
conduită a omului modern, mereu consumat de ideea că nu are timp să le facă pe
toate. Ceea ce-şi propune şi în acest volum care conţine, pe lângă interviuri
cu oameni din diverse domenii de activitate şi un capitol destinat ecourilor la
prima carte („Între două lumi”) este crearea unui tablou socio-uman
contemporan. Astfel, fiecare din cei intervievaţi are posibilitatea de a vorbi
deschis despre propriile succese şi despre modul cum văd societatea de azi;
aceste „filtrări” ale ideilor exprimate fără rezerve creează, cum spuneam, un
tablou mult mai complex decât multe cărţi de sociologie apărute în ultimul
timp: una este să afli părerea unui singur autor (indiferent cât de obiectiv
s-ar pretinde) şi cu totul alta să ai multiple oferte ideatice.
Dincolo de pasiunea pentru artă,
Ben Todică este şi un patriot adevărat (oricât de demonetizat poate părea
cuvântul!) pentru care nu există ezitare în finalizarea practică a proiectelor
propuse. Aproape întreaga sa activitate (şi viaţă) este dedicată spaţiului
românesc, rămas astăzi atât de sărac în valori morale. De multe ori,
intervenind în mărturisirile interlocutorilor, adaugă un plus de culoare
spontană ce provoacă destăinuiri spontane şi în asta rezidă şi frumuseţea
acestor interviuri-convorbiri care pot fi citite de oricine şi care n-au tenta
voit academică ce îndepărtează potenţialul public, în loc să-l apropie de
cuvântul scris.
Volumul de faţă, prin conţinutul
său de excepţie, ne spune de ce, cu cât ne apropiem de sfârşit, avem o viziune
tot mai globală asupra lucrurilor. Încercând să ne structurăm cumva emoţiile,
visurile, sentimentele, evoluţia – am crezut că principiul stratificării va
face ordine. Dar cum să te pregăteşti pentru echilibru, îndoindu-te de
existenţa lui Dumnezeu sau crezând orbeşte în El? O întrebare esenţială care a
diversificat opiniile şi a lovit sistematic în presupusa facere de ordine.
Acestui tip de întrebări şi frământări încearcă Ben Todică să le răspundă
aducând în faţa cititorului oameni pregătiţi pentru asta.
Se spune că orice revoluţie
trebuie să schimbe, să imprime blocului social în care apare, realităţile altor
visuri. La noi (românii, n.a.) revoluţia (din 1989, n.a.), în spiritul
docilităţii noastre ca popor (aşteptăm să se umple paharul) s-a transformat
rapid în ceea ce analiştii politici au numit o vreme „restauraţie” iar apoi
„haos economic”. În cursa spre „europenism”, spre „occidentalism”, ne-am
pierdut intelectualii, adevăraţii studenţi, oamenii de cultură. Crosul
supravieţuirii n-a fost însă abandonat de buticari, agramaţi, semidocţi. Axele
acestui început de mileniu sunt bişniţa, corupţia, minciuna ce-au reuşit să
impună ritmul unui nou regulament la scară planetară. S-ar putea ca Ben Todică,
lucrând la reactivarea fondului sufletesc uman, să fie printre ultimele redute
de apărare ale conştiinţei poporului nostru.
Îl felicit şi invit pe toată
lumea la acest „festin” al inteligenţei şi culturii numit „În două lumi”, a
doua carte a unui mare român care de acolo, din celălalt capăt al lumii, ne
spune că n-a uitat de unde a plecat.
***
Motto : “Şi eu te-am perceput, de
la prima veste despre existenţa ta, drept un unicat, nu atât Ben Românul –
Zorba Grecul, nici omul anului în Australia, dar un mister nemaidiasporean, de
revenire la toate rădăcinile lumii prin rădăcinile româneşti”. George Anca
Todică, Benoni (Ben). Deşi a
emigrat de peste 30 de ani, Benoni Todică a rămas un român adevărat, dovedind
acest lucru prin tot ceea ce a făcut pentru românii din ţară, din Australia şi
de pretutindeni.
Artist independent (cineast,
regizor, producător TV, broadcaster, inginer de sunet, etc.); scriitor, editor,
fotograf, jurnalist, artist;
Alte profesii existenţiale:
sudor, electronist, director de cinematograf, mecanic maşinist maşini
extracţie, operator proiecţionist, operator TV, zilier, remuvalist, proces
worker etc.
Limbi vorbite: engleza, italiana
şi româna fluent.
Naţionalitate: română
Cetăţenie: română şi australiană
Hobby-uri: electronică, fotografie, muzică, tenis şi plimbarea prin natură.
S-a născut la 23 noiembrie 1952,
în satul Iezer, comuna Puieşti, fostul judeţ Tutova, astăzi judeţul Vaslui.
După anii 1950 pleacă, împreună cu părinţii, din Puieştii Vasluiului şi se
stabilesc în Banat. Este fiul Auricăi şi a lui Gheorghe Todică. Înainte de
căsătorie, mama purta numele de Andrunachi. A fost casnică, iar tatăl miner la
minele de cărbuni din Ocna de Fier şi la minele de uraniu în Ciudanoviţa, unde
a lucrat timp de 39 de ani.
După cursurile primare de la
Şcoala Generală de 8 ani din Ciudanoviţa a urmat Şcoala Profesională UCMMA din
Bocşa unde, la propunerea lui s-a înfiinţat un cineclub al uzinei. A reuşit să
facă trei filmuleţe iar la plecarea lui s-a închis. A înfiintat Cineclubul
Apollo la Ciudanoviţa pe lângă Exploatarea Minieră Banat, apoi a preluat clubul
foto şi l-a extins în Cineclubul Casei Pionierilor din Oraviţa, devenind
instructor şi câştigând mai multe premii de profil. Apoi frecventează cursurile
serale ale Liceului de matematică din Oraviţa. Acum i se dezvoltă şi gustul
pentru teatru, jucând în echipe de amatori, stimulat că pe scena teatrului din
Oraviţa a păşit cândva şi Mihai Eminescu.
În 1975 urmează cursuri la Şcoala
de Film România- Bucureşti şi devine operator de film calificat (16mm, 35mm and
70mm).
Anul 1977 îi oferă şansa de a
participa la un Curs (seminar) de producţie film independent, sponsorizat de
UGSR (Uniunea Generală a Sindicatelor din România) şi Institutul de Arte,Teatru
şi Film, România astfel căpătând competenţe în următoarele domenii: operare
echipament de filmat şi fotografic de 35mm, 16mm şi 8mm (ARIFLEX, KRASNOGURSK,
ADMIRA); echipament de înregistrare şi editare sunet (MOVIOLA, STEENBECK,
MEOPTA, TESLA, NAGRA); procesare film: negativ, pozitiv, reversibil, alb-negru
şi color (ORWO, AGFA); gramatica limbajului de film.
În Australia îşi continuă
pregătirea teoretică şi practică. În 1984 urmează Şcoala de Televiziune şi Film
Australiană, strada King, nr. 369, MELBOURNE VIC 3003 pentru: regie,
management, drept, managementul regizării, distribuţie, marketing, publicitate,
scenariu, producţie de film independent, documentar de televiziune.
În anul 1986 participă la
Consiliul Educaţiei Adulţilor, strada Flinders nr. 256, MELBOURNE VIC 3000,
studiind: documentare cinema, tratarea creativă a actualităţii, stiluri şi
curente ale filmului documentar, cinema verite (un stil de film documentar),
adresarea directă (interviu, politic, social).
În perioada 1992-1993
frecventează Şcoala de inginerie audio, strada Fitzroy 14-16, strada Kilda Vic
3182 cu materii incluse: introducere în reţeaua audio, ingineria de sunet
(nivel începător, nivel intermediar, nivel avansat), acustică, electronică
(începător şi avansat), teoria muzicii, mentenanţa studioului, amplificarea
sunetului, industria muzicii şi comunicare, înregistrare digitală (nivel
începător), sincronizare.
Noiembrie – decembrie 1993
participă la Proiectul de training la postul de radio etnic australian şi
Colegiul Holmesglen la TAFE. Instructor la cursul de training: legile
audiovizualului, radioul australian, program de planificare, mentenanţa
echipamentului, operare pupitru, folosirea tuturor echipamentelor de studio, în
direct.
La Melbourne urmează, timp de
trei ani, cursuri de Creative Writing şi de editor (de film) profesionist, la
Monash University, Open Chanel şi Australian and Television School din
Melbourne. Cursul de Creative Writing îi trezeşte gustul pentru scris.
Studiază muzica la cursurile
Şcolii de Sunet şi Canto din Melbourne, timp de cinci ani (1992-1997). Aici a
studiat canto cinci ani cu profesoara Mevis Kruger din Viena stabilită la
Melbourne timp în care a făcut parte din grupul ei vocal: opt femei şi şase
bărbaţi dând concerte regulat în biserici, spitale, aziluri de bătrâni şi
sanatorii pentru bolnavi şi handicapaţi din Melbourne şi împrejurimi. Muzica a
fost obligatorie pentru că studia ingineria sunetului. Era parte din
curriculum.
În 1996 se înscrie la un scurt
curs de scris la Colegiul TAFE Casey, Victoria Australia, apoi în 1998 la
Arte-Scriitură profesională la Universitatea Monash, Victoria, Australia.
A urmat două seminarii cu
renumitul profesor şi scenarist american; ROBERT McKEE Story şi Triller. El
preda cu regularitate în Los Angeles, New York şi Londra. În două ocazii la
Melbourne a fost studentul lui în 2002 şi 2003.
www.mckeestory.com
A participat la un curs de
actorie cu regizorul, scriitorul şi maestrul instructor (o adevărată vizionară):
JOAN ELIZABETH SCHECKEL din New York. Foarte solicitată în Los Angeles de
realizatorii Hollywoodieni. Cursul a fost organizat de Epiphany Artists la
Melbourne.
Un alt seminar cu un alt maestru
din Hollywood: DOV SIMENS, producător de film, care i-a lansat pe Quentin
Tarantino, Robert Rodriguez, Guy Ritchie ş.a.
În dorinţa de perfecţionare
artistică perpetuă a mai urmat cursuri scurte şi cu Jon Sardi, Yuri Sokol, Tony
Randal, Ian Robinson, Fred Skepsi şi cu alte binecunoscute personalităţi din
lumea filmului.
În 1979, trece graniţa pe la
sârbi şi ajunge într-un lagăr din Italia, unde stă un an, cu dorinţa de a pleca
în Suedia. Aici, în acest lagăr, l-a văzut pe Emil Cioran, venit să-şi viziteze
un prieten. Atunci nu ştia cine este Emil Cioran! În cele din urmă, în 1980,
ajunge în Australia şi se stabileşte la Melbourne. Îşi întemeiază o familie,
căsătorindu-se cu Minming Dong, din China. Au împreună trei copii: Carol, Eric
şi Guardeni.
Pentru câţiva ani, adolescent
fiind, a lucrat ca dj la un club de noapte. La 18 ani se angajează ca sudor,
apoi instalator de conducte de aer, linii electrice şi de apă. Aici a început
să facă filme de instructaj şi protecţia muncii şi a participat la un concurs
al cineaştilor amatori, organizat de Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică
(IATC) şi Uniunea Sindicatelor din România, în urma căruia, timp de şase luni a
învăţat abecedarul pentru producerea unui film: regie, sunet, efecte vizuale,
imagine, developare, montaj.
A continuat să realizeze filme,
obţinând premii judeţene şi naţionale şi se angajează la Casa Pionerului din
Oraviţa.
Ajuns în Australia, viaţa lui Ben
Todică, s-a desfăşurat, fără încetare pe două planuri paralele. Ani buni a
lucrat la Philips ca sudor, meserie învăţată în ţară, apoi ca subcontractor, pe
cont propriu, cinci ani de zile pentru Telecom şi operator-programator la marea
companie NATRA care execută radiatoare pentru maşini.
Bătălia pentru existenţă nu i-a
omorât dragostea de-o viaţă pentru film şi pentru tot ce ţine, în general, de
mass-media şi perseverează în a-şi atinge crezul artistic.
În 1993 a urmat un curs de
instructori (Train the trainer) pentru realizatorii de emisiuni, la staţia
postului de radio 3zzz din Melbourne, post dedicat minorităţilor etnice din
Australia, organizat de Holmsglen TAFE College. David Melzer (directorul
staţiei) l-a recomandat profesorului Reece Lamshed care preda în cadrul
cursului Broadcasting Law şi făcea parte şi din conducerea organizaţiei “Open
Channel” (un studiou-şcoală de film şi televiziune independent unde se putea
închiria echipament, personal calificat, expertiză şi spaţiu celor care doreau
să producă videoprograme sau filme). Aici a studiat regia, operatoria şi
producţia de film. Devine membru la Open Channal şi pentru că a terminat cursul
de instructori a devenit şi membru al organizaţiei ATOM (Australian Teachers Of
Media) unde funcţionează şi azi.
În această perioadă a frecventat
toate cursurile şi seminariile de regie, operatorie şi producţie de film ţinute
de profesori şi scenarişti americani cunoscuţi, veniţi să predea, în Australia,
arta filmului, devenind astfel ceea ce am putea numi “un jurnalist total”.
În acelaşi an, guvernul federal a
pus la dispoziţia grupurilor cu profil educaţional şi nonprofit un al şaselea
canal de televiziune c31 pentru a produce programe locale despre viaţa
comunitară. În martie 1993 au început testările. Pe ecranele melbourneze au
început să apară, rând pe rând, programe pilot ale diferitelor grupuri etnice,
printre care se numărau şi românii cu câte patru ore de program pe săptămână.
MCTC Inc. (The Melbourne
Community Television Consortium Inc.) a fost format în 1991 ca şi corp central
pentru a coordona şi uşura transmiterea programelor produse de membrii
grupurilor comunitare şi a producătorilor independenţi. Marea majoritate a
programelor sunt realizate şi transmise de către, şi sub supravegherea
studenţilor de la RMIT.
Din 1993 şi până în prezent
lucrează două zile pe săptămână ca inginer de sunet, producător, crainic la
postul de radio etnic, cunoscut şi ca 3 ZZZ, 92.3 FM. Munca aici e pe bază de
voluntariat şi implică activitate de teren, călătorii, filmare, producere de
interviuri pe diverse subiecte în Melbourne. De asemenea realizează şi
regizează programul de o oră şi crează reclame la cererea sponsorului.
Mariana Costea studia regie-film
la RMIT şi ca proiect de absolvire a avut realizarea unui serial de televiziune
a cărei temă era integrarea femeii emigrant în societatea australiană (fiecare
episod prezenta o nouă naţionalitate). Era un proiect de echipă (20 de persoane).
Aflând că un român lucrează la Open Channel l-a contactat pe Ben Todică şi l-a
rugat să-o ajute, astfel ajungând, în final, să fie şef de echipă: cameră,
sunet, lumini şi montaj. În octombrie 1994 s-a lansat în emisie permanentă,
începându-şi transmisia cu serialul “Sweet and Sour Freedom”, canalul 31 TV
Melbourne. Printre realizatorii principali (care au avut această onoare) se
aflau şi doi români; Mariana Costea şi Ben Todică, prin acest gest s-au
alăturat celor mulţi care contribuise în tăcere la realizarea şi cinstirea
comunităţii române. În cei 10 ani de existenţă serialul “Sweet and Sour
Freedom” a fost reluat de 9 ori la canalul 31.
Programul Comunităţii Române era
90% sprijinit de programele trimise de către Televiziunea Română. Pentru un program
local era nevoie de echipament, studiouri şi personal calificat. De ziua
României, Ben Todică a realizat un interviu cu ambasadorul României la
Canberra, Excelenta Sa, Dl. Ioan Gaf Deak. Pentru acest proiect a închiriat un
studiou şi echipament de la Open Channel. Pe urmă a realizat genericul
emisiunii Mozaic Românesc şi pe alocuri a presărat programele cu realizări
locale. Personal a investit peste $20.000.00 în echipament ca să poată realiza
emisiuni. “Este singurul mod prin care îi pot spune României Te Iubesc! Da e
adevărat. Sună ciudat dar România RĂMÂNE PARADISUL MEU”, mărturiseşte Ben
Todică.
Astfel anul 1994 îi oferă bucuria
de a fi producător/regizor ARCTV CH31, Televiziunea comunităţii româneşti,
Melbourne, Victoria, unde lucrează şi în prezent. Activitatea de voluntariat se
desfăşoară pe segmentele: filmarea, producerea şi regizarea programului
săptămânal de o oră, producerea programului de reclame în funcţie de cerinţele
sponsorilor, călătorii şi întâlniri pentru documentare, interviuri pentru
programele TV în diverse locaţii din Australia.
În anul 2004 s-a creat un
festival naţional al posturilor de televiziune comunitare pentru premierea
programelor şi a realizatorilor lor. Ceremonia a avut loc la 28 februarie,
orele 7PM în teatrul Universităţii RMIT, Storey Hall, din Melbourne şi a fost
transmisă de posturile de televiziune – local şi naţional.
Este important de ştiut că, la
acest Festival naţional al posturilor TV comunitare, programul românesc,
realizat de Ben Todică, s-a clasat între primele cinci emisiuni, ca Best Arts
Program, din totalul celor 506, câte s-au înscris în competiţie.
Din 2006 este Membru în Consiliul
de regizori la TV 31 Melbourne Australia.
Interesul pentru film al lui Ben
Todică a început, după propria mărturisire, de când era un băieţel, mânuind
camera de luat vederi cu o îndemânare aparte. De la o vârstă fragedă, a început
să creeze scurte filme pentru sine şi prietenii săi. Deci, debutul în
realizarea de filme are loc foarte timpuriu. Încă din adolescenţă, Benoni Todică
debutează în România la Festivalul de stat al producătorilor de film cu
filmuleţul “VISUL” obţinând medalia de bronz în 1976. În România a realizat mai
multe filmuleţe: Visul (1975), BANAT URANIU – (1975), Cheile Nerei (1976),
Meditare (1976); Oxigen (1976) Lanţul (1976), Perseverenţa (1978) care a
câştigat marele premiu la Festivalul Naţional al Producători de Filme în 1979,
Primii paşi (1979).
În Australia a realizat numeroase
filme de scurt şi lung metraj. Cea mai mare parte a producţiilor sale TV (circa
260 de filmuleţe documentare, privind activitatea comunităţii româneşti din
Melbourne, dar nu numai) sunt disponibile şi pe You tube, la adresa
http:\\www.youtube.com\user\inonebt. Dintre filmele lui Ben Todică enumerăm:
TIMIŞOARA DUPĂ REVOLUŢIE – 8 min – 1991; NICOLETA VOICA ŞI CANGURII – 180 min –
1996; TIMPURI: Romanian Mosaic – 1 min, 1996, Înainte – 4 min, 1996, Prânz cu
George – 30 min, 2003, Loredana – 20 min, 2004, Doamna Stroiu 21 min, Mălina –
4 min, Bliss – 27 min; MORMINTELE CU CRUCILE – 1998: Introducere – 8 min,
Mormintele – 28 min, Nota de Final – 2 min; MY BOHEMIAN FRIENDS – 180 min –
1998; MĂRTURISIREA RABINULUI I şi II – 180 min – 1998; LA DOLCE VITA
MELBOURNEZE – 60 min; 1998; PORTRET DRAWINGS EXHIBITION – 60 min, 1999; GAVRILĂ
şi CELINA – 80 min, 1999; ION GAF DEAC – 20 min 1999; ROMÂNI ÎN AUSTRALIA:
Steagul Nostru – 1 min, Nae Georgescu – 17 min, Epilog – 5 min, Dorina Bugariu
– 17 min, Vasile Andru – 30 min, Corin Izvernariu -21 min, Petrică Moise şi
fraţii Vincu – 6 min; 2000; HRAMUL – 130 min; 2000; ZIUA NAŢIONALĂ – 30 min –
2000; PETRICĂ MOISE şi FRAŢII VINCU – 6 min – 2000; NAE GEORGESCU – 40 min,
2000; ION CĂLIN – 20 min – 2000; ORAVIŢA ORAŞUL TAINELOR – 40 min – 2000;
BOTEZUL – 170 min – 2001; VALENTIN ŞI ADELA – 360 min – 2001; ORDINAREA – 120
min, 2002; BOTEZ LA HARUL – 25 min – 2003; LA REVEDERE GEORGE – 150 min – 2003;
ARTHOLES in MELBOURNE – 29 min, 2003; – Un film despre pictorul A & Radu
Satcău; LOREDANA – 60 min, 2004; MISS DIASPORA: Mozaic Românesc ARCTV Melb. ID
– 1 min, Împreună – 19 min, Artiştii – 12 min, Concurenţii – 12 min, Probele –
14 min, Miss – 12 min, Loredana – 20 min, Doamna Stroiu – 21 min; 2004; DOR DE
ŢARĂ – 30 min, 2004; DECA ANIVERSARE – 100 min, 2004; CAVIAR, VODCĂ ŞI BYE BYE
– 210 min: C.V.B.B. – 53 min, Loredana & EC – 11 min, Eugen – 21 min,
Tamara – 25 min, Stela – 29 min, Arşinel -29 min, Finalul – 6 min, Solii – 7
min, Interviuri – 28 min; 2004; MISS DIASPORA – 90 min – 2005; FILMULEŢE:
Artholes in Melbourne – 30 min, Înainte – 4 min, Cineastul -11 min, Labirint –
20 min, The Keepers of Bliss – 26 min, Doamna Stroiu – 8 min, The Opening – 12
min, Mălina – 3 min; 2005; PETRU POPOVICI – 45 min – 2005; DRUMUL NOSTRU – 180
min – 2006; POMPILIU DIN ITALIA – 60 min – 2007; REFERENDUM 19 MAI – 40 min –
2007; CĂRŢI, PĂSĂRI ŞI PĂMÂNTUL – Partea 1 si 2 – 40 min – 2007; X’CURSIA – 133
min – 2008; MY BABY – 10 min – 2008; ALEGERI PENTRU EUROPA – 10 min – 2009;
LIOARA, LIOARA – 60 min – 2010; CRISTINA – 30 min – 2010; CORUL THEOTOKOS din
Alba Iulia – 60 min – 2010;
În colecţia de filme a lui Ben
Todică, se află şi CD-uri cu interviuri pe care le-a acordat: Simonei Pele,
Veronicăi Balaj de la Radio Timişoara, şi la Radio România Internaţional,
moderatori: Mihaela Dincă şi Roxana Iorgulescu; CD-uri cu interviurile luate de
Ben Todică unor personalităţi româneşti; CD-uri cu Emisiunile Radio Melbourne
3ZZZ 92.3 FM; CDuri cu emisiunile sale la radio. Lucrările au şi postere
copertă cu reviuri în interior.
Benoni Todică nominalizează ca
regizori preferaţi pe: Mircea Daneliuc, Elisabeta Bostan, Ion Popescu Gopo,
Mircea Drăgan, Liviu Ciulei, François Truffaut, Oliver Stone, Akira Kurosawa,
Sergei Eisenstein, Andrzej Wajda,Serghei Bondraciuk, Masaki Kobayashi, Orson
Welles, David Lean, Luchino Visconti, Antonioni, Felini, Vitorio De Sica,
Grigori Cuhurai, Mihail Kalatozov, Piotr Todorovski, Damir Salimov, Luis
Bunuel, Igmar Bergman, Elia Kazan, Milos Forman, Andrei Tarkovsky, Charlie
Chaplin, David Lean, David Lynch, Krzysztof Kieslowski, Paul Cox, Alfred
Hitchcoch, Steven Spielberg, Stanley Kubrick, Martin Scorsese, Anthony Mann,
Roman Polansky, Dario Argento, Sergio Leone etc.
Producţiile filmografice ale lui
Ben Todică captivează şi emoţionează publicul într-un mod special, bucurându-se
de ecouri şi cronici pozitive din partea celor care le-au vizionat.
“Filmul domnului Benoni Todică
“The Sound of My Country” trezeşte în sufletul imigrantului român emoţii unice.
Pe de o parte, recunoşti cu onestitate valoarea reală a autorului, trecut de
mult de stadiul de amator, căci filmul captivează de la început prin titlul
ingenios ales, apoi prin împletirea cu pricepere a imaginilor australiene cu
cele româneşti, prin puritatea simţirii copiilor intervievaţi, prin fundalul
muzical deopotrivă semnificativ şi grăitor, precum şi prin textul comentariului
încărcat de sensibilitate şi asociat cu timbrul plăcut al vocii comentatorului.
Pe de altă parte, nu se poate să nu încerci un sentiment de duioşie şi respect
pentru adolescenţii români care – cu stângăcie, e adevărat, dar cu câtă candoare!
– cinstesc şi se străduiesc să păstreze graiul nostru minunat! Interesul cu
care urmăreşti filmul rămâne acelaşi până la ultimile imagini; imagini ce nu-ţi
lasă impresia unui sfârşit, ci, dimpotrivă, te îmbie la visare, la speranţă, la
dragoste faţă de aproapele tău. Căci se trăieşte şi din dragoste, nu-i aşa? “ –
SILVIA şi OLIVIU RACOŢI
“Ca români, ne simţim mândri că,
iată, paralel cu Ana Maria Beligan şi Valeriu Câmpeanu, încă un nume românesc
se afirmă în peisajul cultural al Melbournului: Benoni Todică. “ – S.&Ol.
RACOŢI
Cu referire la filmul ARTHOLES IN
MELBOURNE “Camera de filmat este povestitorul ideal: vede, aude, simte,
mângâie, este tactilă şi ocrotitoare, dezlănţuită ca o furtună şi subtilă ca un
Zefir pe vârfurile vag înzăpezite ale Semenicului.
Clipind din ochiul ciclopic peste
toate cele, căutându-şi Zeul-păpuşar, camera îl întâlneşte, într-o zi, pe Ben,
copilul năstruşnic al minelor de uraniu dintr-un şantier uitat de lume,
Ciudanoviţa – copilul de 12 ani imaginează o cameră de filmat dintr-o cutie de
conservă şi o plimbă cu ignoranţă şi sublim peste toate cele. Saltul peste
timp, de la jucăria imaginară la realitatea meselor de editing şi a
sofisticării tehnologice, nu-l schimbă cu nimic pe acest personaj Jupiterian al
jocului vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă. Spiritualitate şi jocular,
inovaţie şi rigoare, explozie fierbinte şi tăcere de zăpadă, compun un fel de
orgiastic aluat în jurul inimii acestui bărbos, inimă în a cărei bătaie
ascuţită se aude un clopot asurzitor.
Când Radu Satcău a organizat o
expoziţie a lucrărilor sale de pictură în boema din Fitzroy, Melbourne
(Australia), în septembrie 2003, Ben Todică a fost invitat să clipească din
ochiul ciclopic al camerei sale de filmat. De la obişnuinţa de a filma, cu
preponderenţă, rituri de trecere ale românilor din diaspora, nu de puţine ori
contrapunctate de talentul extraordinar al regizorului pentru ‘portret’, pentru
surprinderea acelui inefabil uman, în curgerea sa printre meandrele tradiţiei
şi obiceiurilor româneşti, deci de la o rutină a ‘spiritualităţii’ noastre
rezistente şi indestructibile, Ben îşi provoacă aparatul de filmat la jocul
subtil al imaginii de artă, secondată de acorduri de free-jazz, oh, atât de
moderne. În clamarea că Ben este, ca toţi artiştii de talent, în posesia unei
incontestabile versatilităţi, nu este nici o exagerare, versatilitate
împărtăşită, deopotrivă, de subiectul filmului, artistul Radu Satcău, şi de
tablourile acestuia. Intersecţia, în dihotomia filmului, între cine-verite-ul
momentului însuşi – un vernisaj de pictură în inima melbourneză a Australiei,
care a adunat stofa pestriţă şi pasionată a comunităţii române iubitoare de
artă din Melbourne, şi interviul luat artistului în intimitatea culorilor
aprinse de gândurile şi emoţiile lui Radu în studioul său, face din Ben un
maestru al ţesăturii vii a unui gen, niciodată confortabil, documentarul.
Sentimentul lui Ben că prezenţa acelui misterios ‘A’ din semnătura artistului
‘Radu & A’, trebuie cumva revelată, îl provoacă pe Radu să rememoreze scena
din apartamentul din Amsterdam, în care naşterea unui stil în arta original,
unic, a fost validată de intuiţia soţiei artistului, Aurelia. Am privit-o,
această insertare a mea ‘furişată’ în ansamblul dezvăluirilor celui
intervievat, ca pe un dulce ‘complot’ a doi dragi artişti. Metafora lui Ben,
găsită şi realizată, în răgazul a numai câteva ore, în care identitatea noastră
– Artistul, Muza, Ideea – se actualizează în scena calului – Artistul – hărţuit
de fiara (interioară) – Ideea, pentru a-şi găsi rezolvarea în glonţul
eliberator – Muza, vorbesc, încă odată, despre talentul regizorului.
Recomand acest prim film dintr-un
proiect vast care este abia la începutul său, şi care va conjuga, prin graţia
ochiului discriminativ dar tandru şi pasionat al camerei de filmat, mai multe
arte – literatură, imagine, text, şi nu, în cele din urmă, arta rezistenţei de
a fi român şi, deopotrivă, om ‘în lume’.“ – Profesor Aurelia Satcău
“Am văzut şi filmul cu crucile…
m-aşteptam să faci o retrospectivă a mormintelor românilor din Melbourne, pe
fondul predicii preotului Coman şi al vocilor feminine… În filmul tău a fost
prezentată o singură cruce şi anume, cea a lui Isaia. Începutul: foarte frumos
şi genuin… oamenii mergeau la… înmormântare?… parastas?… nu ştim decât aproape
de sfârşit… dar ei vorbeau despre sarmale… Ce-i şi viaţa asta! Ea merge
înainte. De e ploaie, de e soare! De data aceasta oamenii se duceau să-şi
pomenească morţii… Ploaia, imparţială, îi binecuvântează şi ea. Dumnezeu tună
cu tunete adevărate şi luminează cu fulgere, tot adevărate. Un val de umor fin
se răspândeşte printre puţinii români care, cu o mână legănau coliva, pâinea şi
vinul, iar cu alta ţineau umbrela să-i apere de ploaie… “Lumânările au avut un
rol aparte în film şi combinaţiile dintre mişcare a flăcării şi poze statice de
flăcări “înlemnite” mi s-au părut chiar bune. În special una de pe la început,
când flacăra înţepenită devenise un arc portocaliu, pentru o clipă!… Cam atât
pentru seara asta. Te felicit din toată inima pentru filme (în special cel cu
Radu Satcău şi cu Aurelia). Lumi, cu drag PS: probabil, o să cumpăr şi crucile“…
Profesor LUMINIŢA TUDOR
“Creaţia domnului Benoni Todică
dăruieşte românului australian clipe incomparabile de delectare spirituală,
înviind în suflet acea fără seamăn simţire că aparţii comunităţii româneşti,
oriunde s-ar afla ea în lume.“ – MONA HARSAN
“Termenul ‘compoziţie’ este
relaţionat mai ales cu muzica şi cu arta plastică. În lumea filmului ocupă un
loc relativ modest şi pare mai degrabă demodat. ‘Acţiune’, ‘tensiune’, ‘dramă’
etc., sunt termenii preferaţi, ba chiar, reducând arta cinematografică la un
aspect psihologizant, conceptul de ‘reprezentare’ ocupă un loc privilegiat şi
distorsionant în teoria şi critica de film contemporană. Dar, prizonier al unei
poziţii conservatoare, autorul acestor rânduri preferă să vorbească aici şi
acum, despre compoziţie. Arta fimului a fost considerată o artă a timpului, de
către unii autori ai perioadei clasice a criticii cinematografice, o artă care
îşi desfăşoară discursul în timp şi prin acest aspect apropiindu-se mult de
muzică mai mult decât pictură şi sculptură, arte relaţionate de paradigma
spaţiului. Filmul lui Ben, printr-o anume secvenţă mi-a reamintit această
legătură dintre film şi muzică: în timp ce intervievatul (pictorul) povesteşte
despre inventarea unui stil, imaginile încep să comenteze cuvintele pe care
spectatorul le aude. Primele inserturi sunt imagini fixe:
aparent desenul unui cal legat de
un copac dărâmat, într-un luminiş, la marginea unei păduri. Apoi apare
pericolul, imaginea indecisă a unui animal de pradă, un ochi pândind din
desişul pădurii. Calul, cuprins de nelinişte începe să se agite şi, speriat de
iminenţa unui atac mortal, se zbate ca într-o capcană, în timp ce lupul aleargă
tot mai hotărât spre prada uşoară. În fine, vedem ţeava unei puşti şi vedem că
vânătorul uman trage. Bănuim că nu şi-a greşit ţinta şi sălbăticiunea a fost
oprită din atac. Metafora aceasta formată din inserturi strecurate printre
cuvintele pictorului nu numai că se înscrie ca un comentariu la sensul imediat
al textului spus ci, mai mult, precum o temă reluată şi tratată într-o
simfonie, ea reia tema ‘vânătorii’ din prima parte a interviului, reamintind
prin imagini, ideea că arta de a crea imagini este un fel de … vânătoare,
reamintind spectatorului acele cuvinte, acea comparaţie metaforizantă şi creând
astfel un efect de oglinzi care se reflectă una pe alta în textura filmică,
ceea ce îmi pare una din reuşitele acestui film documentar, interviu şi
comentariu, meşterit de Ben Todică.“ – Pictorul Radu Satcău
“Prin filmul realizat cu ocazia
Zilei Naţionale a României, sărbătorită la Canberra la 1 Decembrie 2000, d-l
Ben Todică ne dăruieşte şi de această dată clipe de încântare sufletească, de
emoţie şi de justificată mândrie naţională. Accesibilă omului obişnuit şi
marcată în acelaşi timp de o naturală aptitudine a cineastului de a selecta cu
profesionalism felii de viaţă reală şi de a le prezenta apoi aşa de grăitor,
pelicula ţine trează atenţia celui ce o vizionează şi completează în mod
fericit ceea ce noi toţi am numit Sărbătoarea noastră de la Canberra. După ce
prezintă câteva dintre tablourile d-nei Dorina Bugariu Petre, adevărate mostre
de talent, de fineţe şi de discreţie şi, după ce ne familiarizează cu imaginea
d-nei ambasador Manuela Vulpe şi cu cea a d-lui Augustin Luchian, prezentate pe
fundalul clădirii cochete a Ambasadei României, reporterul ne introduce în
atmosfera de caldă cordialitate a sărbătoririi oficiale, la nivel de ambasade.
Figura care se impune este fără doar şi poate aceea a d-nei ambasador.
Înzestrată cu calităţi reale de diplomat – prestanţă, o perfectă stăpânire şi
coordonare a emoţiilor, un “speech” inteligent, bine structurat şi presărat cu
umor de bun gust, iar toate acestea îmbinate într-un fizic armonios – d-na
Manuela Vulpe reuşeşte cu succes şi fără efort să atragă simpatia şi aprecierea
sinceră a oaspeţilor străini prezenţi în număr neaşteptat de mare, ceea ce de
altfel îl determină şi pe d-l Grame Wilson, şeful protocolului diplomatic, să
remarce acel “great natural charm” al d-nei ambasador şi deci, implicit am zice
noi, al poporului român. Veselia, muzica, spontaneitatea, buna dispoziţie şi,
în plus, o doamnă ambasador prietenoasă, capabilă să dăruiască “o vorbă de
inimă” fiecăruia, să schimbe opinii şi idei cu cei din jur, gata să se
fotografieze cu cei ce doreau, deloc plictisită sau obosită au adus
participanţilor simţământul că se aflau de fapt la o sărbătoare de familie.
N-au lipsit momentele emoţionante, cu discursuri şi recitări de versuri din
Coşbuc şi Eminescu, momente când nu mai au nici o importanţă stângăciile, ba, dimpotrivă,
ne poartă deodată în atmosfera “de acasă”, un “acasa” pe care-l purtăm cu toţii
în noi, oriunde am fi. Filmul, caracterizat prin talent, naturaleţe şi
sinceritate se adaugă la numărul reuşitelor realizării anterioare cu care d-l
Ben Todică ne delectează de la o vreme. Aşa cum însuşi spune “Există o forţă în
dragostea de ţară pe care o simt doar emigranţii vremurilor.” – TIA BASARAB
“Îmi spunea odată o credincioasă
trecută prin multe încercări ale vieţii: Dumnezeu nu se arată niciodată. El
trimite, are trimişii Lui… Credem că nu exagerăm dacă privim filmul HRAMUL că
pe un mesaj anume pentru noi toţi enoriaşii Bisericii Ortodoxe Române din
Melbourne şi nu numai. Filmul d-lui Ben Todică răscoleşte prin bogăţia şi
complexitatea de gânduri şi simţiri ce-ţi umplu mintea şi inima după vizionare.
Secvenţele liturghiei arhiereşti oficiate de Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul
Serafim Joantă trezesc ecouri adânci în conştiinţa noastră . Slujba e întregită
de comentariul autorului, care presară cu măsură şi cu competenţă date
istorice, informaţii şi explicaţii despre biserică, despre viaţa de misionari a
apostolilor Petru şi Pavel şi legătura acestui fapt cu numele şi hramul
bisericii, despre înţelesul şi rolul binefăcător al hramului în viaţa neamului.
Filmul surprinde treptat imagini simple şi familiare: feţele credincioşilor
încărcate de smerenie, atitudini şi gesturi pioase cerute de participarea la
ritualul religios, corul, icoane şi picturi din biserică. Oficierea
propriu-zisă a slujbei curge domol pe fundalul unei forfote liniştite care nu
tulbură pacea şi solemnitatea momentului. Arta cineastului constă în felul în
care a coroborat imagini şi secvenţe ale filmului cu serviciul religios, pe
coordonatele credinţei noastre mistice. Sufletul se înalţă odată cu imnurile de
slavă ale corului către crucea de deasupra altarului sau se luminează şi se
purifică odată cu aprinderea lumânării. Uneori, imagini nemişcate se succed ca
nişte fotografii într-un album, mărturie că aici şi oriunde contribuim cu toţii
la edificarea bisericii şi la păstrarea ei. Alteori, secvenţe încetinite te
îndeamnă să zăboveşti oleacă şi să meditezi la semenii tăi, să-i apreciezi şi
să înveţi de la ei. “Să învăţăm unii de la alţii, căci aşa ne îndreptăm spre
unitatea creştină” spunea Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul SERAFIM. Ca să
imbini secvenţe şi imagini ce revelează partea spirituală din noi, “duhul ce ne
ţine”, ai nevoie nu numai de pricepere profesională, ci şi de acel inefabil
“ceva” căruia nu toţi dintre noi ştiu să-i dea expresie: iubirea de semeni. În
partea a patra a filmului, două simboluri ale iubirii – ca esenţă divină a
sufletului omenesc – strălucesc prin simplitatea şi veşnicia lor: “Un copil” şi
“O mamă”. Imagini eterne, oprite în timp şi în spaţiu ele nu mai au un timp sau
un spaţiu anume; ele sunt aici şi pretutindeni, din todeauna şi pentru
totdeauna. Explicaţiile scrise, semnificative prin conţinutul lor, aduc un plus
de informaţie, în mod discret, fără să tulbure atmosfera pioasă a slujbei
religioase; ele sunt încununate apoi, după terminarea slujbei, de comentariul
competent al autorului, realizat cu măsură şi cu detalii cheie, care îndeamnă
pe cel ce vizionează filmul să mediteze iar şi iar la cuvintele Mântuitorului:
“Iubiţi-vă unii pe alţii…” Partea ultimă a filmului încoronează eforturile
autorului. Fundalul muzical ales cum nu se putea mai grăitor, versurile lui Ion
Pillat, imaginile care se despart şi se unesc simetric, aşa cum toate cele bune
şi de folos omului purced dintru Cristos şi se întregesc întru Cristos,
fărâmele ce se împreunează într-un întreg ca vieţile noastre înmănunchiate
într-un singur Dumnezeu, cuvintele ultime de pe ecran ce sună în noi ca
dangătul de clopot – Credinţă, Alinare, Iertare, Închinare, Milostivire,
Veşnica pomenire, Dragoste – iar la sfârşit icoana Sfinţilor apostoli Petru şi
Pavel rostogolindu-se parcă prin veacuri pentru a se contopi în final cu
Crucea, simbolul central al vieţii noastre de două mii de ani, toate, toate
acestea duc la acelaşi puternic impact: zidesc! Ca spectator, nu se poate să nu
trăieşti revelaţia că “ceva” anume din sufletul tău se înalţă spre sublim şi
că, în acelaşi timp, învie în el acea scânteie de dumnezeire pe care toţi o
avem în noi, ca dar nepreţuit al Creatorului.“ – TIA BASARAB
“Prietenia mea cu Ben mi-a fost
benefică. O întâlnire a talentului peisajului natural, cineastul, cu cel al
peisajului literar, scriitorul, s-a transformat în nişte activităţi ulterioare,
care vor rămâne nu numai amintirea unei prietenii, ci roadele unei munci
creative deosebite şi de continuitate. BEN, o personalitate de un caracter
ales, simplu, harnic, cinstit, veşnic îndrăgostit de locurile natale, de
prietenii de altă dată ai copilăriei sale. Rar mi-a fost dat să întâlnesc
oameni înzestraţi cu atâta răbdare, pertinenţă faţă de slăbiciunile oamenilor
din jurul său, adresându-se întotdeauna tuturor cu cele mai potrivite cuvinte,
ce se vădeau de departe izvorâte dintr-un izvor al cugetului său creştin. M-am
străduit întotdeauna, la rândul meu, să-i răspund la fel de sincer şi cu demnitate,
chiar dacă în jur picurau şi rodii, de felul rodiilor ce cad în toamne pe
frunzele de vii, semnul de iarnă, iarna sufletească a unora vii. Prin practica
muncii perseverente, cu inimă şi dăruire, filmele lui BEN TODICĂ din Melbourne,
încep a se derula, pe tematicile cele mai reale şi senzaţionale ale vieţii
comunităţii etniei române din Melbourne, şi apoi din Australia. Dar, niciodată
„Benoni din Ciudanoviţa“, cum îmi place să-l supranumesc, nu a uitat mica
noastră bibliotecă „Mihai Eminescu“, să nu trimită o ediţie a filmului
realizat. Niciodată nu a uitat simpla Revistă „Iosif Vulcan“, la apariţia ei de
un deceniu, al cărei în aceste condiţii sănătoase, am început şi eu să-mi
îmbogăţesc imaginaţia, şi pe marginea multor filme primite să întocmesc şi o
descriere/prezentare literară, spre a lărgi spaţiul de informare şi înspre
cititorii Revistei Iosif Vulcan – Australia. LA REVEDERE GEORGE, realizat de
Ben Todică – În această primă jumătate a anului 2003, şi totodată început de
nou mileniu, un nou film românesc realizat la Melbourne, cu ocazia ceremoniei
de înmormântare a lui George Pascu, emigrant român în Australia, – soseşte
drept creştină donaţie Bibliotecii „Mihai Eminescu“, din partea dlui. BEN
TODICĂ. De fapt, la arhiva bibliotecii amintite, avem mai multe casete video cu
filme româneşti, din viaţa noastră românească trăită aici lângă Tropice, donate
de cineastul din Melbourne. Reprezentând diferite trăiri şi evenimente: nunţi,
botezuri, activităţi culturale, cultural-religioase etc., deci tradiţii ce ni
le păstrăm cu sfinţenie, şi prin care ne identificăm şi noi ca aparţinând unui
neam anume. Primind acest nou film, am reflectat din nou asupra unui detaliu ce
intuitiv mi se lumina în minte, şi anume, imortalizarea acelui aspect
tradiţional, al obiceiului de înmormântare la români, păstrat şi împlinit
oriunde ne-am găsi trăitori în lume. Aşezat în faţa televizorului, timp de două
ore şi jumătate, am vizionat în întregime desfăşurarea ceremoniei de
înmormântare a celui ce a fost George Pascu. Şi dacă mi-au apărut câteva
lacrimi în ochi, nu este o minune, ci o simţire ce o va încerca fiecare dintre
dumneavoastră, în faţa unui asemenea moment de pietate, de trecere a acelei
linii separatoare, a acelei linii de aur, dinspre viaţa pământească înspre cea
a veşniciei veşnice“. “…Urmărind în continuare filmul, din nou trebuie apreciat
aspectul de calitate şi claritate al imaginilor. Şi cum realizatorul filmului
îmi este bun prieten, l-am sunat la telefon, enumerându-i câteva „ponturi“ pe
care eu le-am găsit a fi într-adevăr, de un profesionalism deplin, ales, adică
de surprindere în spaţiu suficient vizibil, în lumini reale, cu intensitatea
culorilor bine reglată, şi pe tot timpul filmărilor făcute. Naosul (nava) deci
interiorul bisericii, soleea de pe care cei doi preoţi ortodocşi, Pr. Dumitru
Coman şi Pr. Cristos Dimulianus oficiau, Catapeteasma (Iconostasul) înălţate
strălucitor şi aurit, fizionomiile Sfinţilor, fizionomiile credincioşilor
prezenţi în biserică, totul, totul, erau redate cu o clarviziune desăvârşită.
Maica cea Sfântă cu Fiul în braţe se apropia uşor (pe ecran), încât aveai
impresia că te apropii tu personal. În smerenia, duioşia, şi spiritualitatea
ortodoxă, icoanele au un rol cu totul deosebit. Cinstirea lor a fost
întotdeauna o datină şi o prezenţă vie în viaţa creştină. Iar noi românii,
născuţi şi crescuţi odată şi în acelaşi leagăn cu creştinismul, suntem ca nişte
gemeni acestuia. În sfârşit recomand românilor-australieni să vizioneze acest
film, realizat de BEN, această realitate vie prinsă pe pelicula de filmare,
căci este încă o dovadă a realităţii de tradiţie şi libertate a spiritualităţii
ortodoxe române (…)“ Ioan Miclău – 22.06.2003
http://revistaiosifvulcan.wordpress.com/romani-in-australia/scriito…
“Planurile suprapuse ale filmului
MORMINTELE CU CRUCILE atestă o desăvârşită ştiinţă a articulării între
‘momentul prezent’ (tematica filmului), ‘memoria afectivă’ ( recolectând
traseele tradiţiilor, obiceiurilor gastronomice – sarmalele cu mămăliguţă,
ţuica fiartă cu cuişoare, etc), precum şi planul insertat al imaginilor
paralele, în care o anume dinamică de început de lume vine să coloreze
realitatea momentului – Pomana de un an a unui român decedat la Melbourne şi
pomenit de familie. Secvenţe din filmul Elisabetei Bostan Amintiri din copilărie,
se găsesc flancate în filmul lui Todică de pâlpâirea în veşnicie a lumânării şi
a luminii sale sacre, adâncind, în film, comuniunea între trecut şi prezent,
ficţiune şi realitate, simbol şi planul concret, existenţial. Personaje din
spatele cortinei masive a timpului găsindu-şi locăşul în bine străjuita memorie
a oricărui emigrant (copilul, mama, cei familiari), se reflectă în acest film
prin concreteţea unor ‘români la Melbourne’ săvârşind actul ritualic al
‘pomenirii’ celor duşi dintre noi, un ritual de extraordinară forţă în
ansamblul tradiţiilor religioase ale românilor: moartea, la români, cheamă
totdeauna la viaţă, iar ritualul morţii este unul integrator, în care esenţa
vieţii trebuie păstrată şi perpetuată. Marele istoric al religiilor, românul
Mircea Eliade, a subliniat el însuşi această funcţie simbolică de mare forţă a
ritualului înmormântării sau pomenirii drept garant al perpetuării ordinii
vieţii, un mesaj deloc pesimist, mai degrabă în buna tradiţie integratoare a
‘Cimitirului vesel din Săpânţa’, unde ‘moartea’ este abordată cu umor şi
ironie, poate pentru a o înţelege şi ţine la distanţa necesară. Românii sunt,
în majoritatea lor ortodocşi, şi acesta este ritualul urmărit de filmul lui Ben
Todică, dar, dacă religia predominantă a românilor ar fi fost alta, regizorul
ar fi urmărit-o, fără îndoială, pe aceea, cu aceeaşi minuţiozitate şi pasiune,
în convingerea că ‘religia’, mai ales în cadrul unui popor ‘de vechime’ cum
este poporul român, reprezintă o componentă esenţială a culturii şi o
necesitate în prezervarea acesteia. Mai mult, Ben Todică a înţeles că bagajul
cultural al emigrantului este deopotrivă povară dar şi prilej al ‘înălţării la
ceruri’ – aşa după cum un personaj din romanul lui Gabriel Garcia Marquez Un
veac de singurătate, în timp ce întinde rufele albe, imaculate la uscat, se
înalţă împreună cu ele, încet-încet, la ceruri – un symbol al necesarei
purităţi în drumul transcendent al fiecăruia dintre noi, către ‘sus’, către
‘ceruri’. Ben Todică este un pasionat al specificului cultural, al simbolurilor
care marchează nu mai puţin decât ‘identitatea culturală a neamurilor’
deopotrivă cu a ‘individului’ venit singur în lume, contaminat de arhetipurile
lumii în exact această adâncire în tradiţie, obicei, ritual, care fac, nu-i aşa,
carnea şi sângele a ceea ce numim ‘cultură’. România reprezintă pentru Ben o
interminabilă sursă şi bogaţie spirituală, o plurivocitate de identităţi, pe
care, odată părăsind spaţiul natal, românul se luptă să le întreţină şi să le
împace. Exact această luptă a emigrantului cu păstrarea echilibrului cultural
la întâlnirea cu vocile abracadabrante, intense, ale multiculturalismului,
confuze de cele mai multe ori, în ţări ale emigraţiei cum ar fi Australia sau
Statele Unite, această necesitate de re-primenire întru vechi tezaure, fac
lumea dintâi, illo tempore, a emigrantului, deopotrivă cu durerea de a nu reuşi
să păstreze acest echilibru. Dimensiunea filozofic-spirituală a filmelor mai
recente ale lui Ben Todică este cu precizie chintesenţa acestui sfâşietor
conflict interior. Autorul, un regizor independent stabilit, de peste 20 de
ani, în Melbourne , Australia , un amestec de auto-didact şi maestru nativ al
inducţiei fascinaţiei lumii prin imagine filmică, semnează, deja, cu o notă
unică. Filmele sale, mai lungi sau mai scurte, în care oameni şi locuri,
amintiri şi simboluri, realitate a emigraţiei şi vis dureros al sufletului,
identitate personală şi identitate colectivă, se întâlnesc pentru a garanta
spectatorului certa pasiune pentru om, un nediluat umanism de care Ben însuşi
nu este pe deplin conştient. Tehnic dar şi tematic, Ben Todică revela
contaminaţia inconfundabilă a şcolii grele de patos şi nonstalgie a unui Andrei
Tarkovski. Nostalgia, ultimul film al regizorului rus plecat prematur dintre noi
în anii ‘80, lăsând în urmă o strălucită carieră. Apropierea între Todică şi
Tarkovski nu este nicidecum exagerată, la bază stând un patern cultural şi
emoţional fără îndoială comun – interstiţiile la nivelul spaţiului ‘natal’,
totul marcat de un sentiment al vitalităţii şi refacerii. Filmele lui Ben
Todică sunt, poate, tocmai această chemare la regenerarea unui spaţiu pierdut
al copilăriei, al inocenţei şi al identităţii naţionale, al acelui patrimoniu
sufletesc şi nu numai al trecutului care devine irecuperabil. Despensa aceasta
de optimism şi forţă regenerative a autorului, el însuşi o imagine telurică a
ceva arhetipal, autentic, cheamă orice ‘”abatere” de la normele începuturilor,
ale primelor imagini şi poate ale celor de pe urmă, la părăsirea ţării, le
cheamă pe toate la o resurecţie a spiritului, la o ‘pomenire’ şi o ‘primenire’;
în ultimă instanţă, forţa de a rezista în afara spaţiului sacru care rămâne,
pentru orice român, România. Imaginea turmelor în transhumanţă, fluierul
secundând deopotrivă acordurile de tunet ale ploii primordiale care se
stârneşte inopinat în mijlocul slujbei de pomenire, peste congregaţia din
cimitirul melbournez Necropolis, totul se încăpăţânează să reziste. A rezista
timpului, timpul închis în cireşele al căror roşu incandescent întreabă,
retoric: “Ce e viaţa?”. Răspunsul este, încă, în fiecare dintre noi“ – Profesor
Aurelia Satcau [este licenţiată a trei universităţi (Bucureşti, Auckland,
Monash) în domeniul Filologiei, Teoriei de film şi Studiilor Culturale, şi
lucrează actualmente la teza sa de Doctorat pe tema "Ludic şi Arhetipuri
în societatea contemporană'. Predă, de asemenea, engleza pentru studenţi
internaţionali în cadrul unui Institut de studii superioare din Melbourne,
Australia]
“Căutarea Paradisul Pierdut este
pentru unii din noi, emigranţii, încercarea de a ne întoarce acasă, bucata din
DRUMUL NOSTRU complex, pe care Ben o prezintă în filmul lui documentar cu
acelaşi nume. În prima parte (filmul are 18 părţi), Ben cu prietenul Deluţă, pe
care nu-l mai văzuse de ani şi ani, se duc pe un drum îngheţat şi cu hârtoape
spre Oraviţa. Aparatul de filmat al lui Ben mângâie dealurile şi pomii…
Peisajul acela pe care văzând filmul l-am simţit evident românesc, şi mă întreb
ce-l face aşa: silueta pomilor, a dealurilor? “Mirosul” din atmosfera pe care
atât de bine o crează Ben, de la povestiri despre clădirile pe care le arată în
imagini (ale bucăţilor de film luate de el pe vremurile când locuia acolo şi
lucra în mina de uraniu) şi care astăzi nu mai sunt? Detaliile, lentoarea şi
naturaleţea convorbirii celor două personaje (prietenul Deluţă şi operatorul
care nu se vede, dar se aude, Ben)? Modul în care sunt inserate imagini
statice, care să puncteze pe cele filmate, cu aduceri aminte a vremurilor de
demult. Candoarea băieţelului care îi tot dă târcoale lui Ben în timp ce
filmează, nu ca să-i ceară un chewing-gum sau să-l întrebe despre blugi (cum se
întâmplă în alte ţări cu populaţie săracă), ci ca să-l facă să-şi îndrepte
aparatul spre deal: “Vezi nene dealul?” Chiar dealul copilăriei lui pe care Ben
venise să-l revadă. Copiii care se dau cu săniuţa ca în poezia “Iarna pe uliţă”
a lui Coşbuc. Şi poezia copilăriei mele, noastre. Imagini de azi identice celor
care fac parte din copilăria lui Ben, a noastră“. “Filmul Drumul Nostru are
ceva din filmele lui Kurosawa, din lentoarea pregnantă, care îţi accentuează
trăirile, a filmelor japoneze. Este un film documentar pe gustul meu, cum
puţine filme documentare se fac. N-are nimic pedagogic şi structurat “ca într-o
carte de istorie sau o lecţie de geografie” şi totuşi îţi dă date precise
despre minele de uraniu, despre exploatarea sovietică de acolo (prin texte
inserate ingenios ca subtitluri şi prin povestirile bătrânului miner Andonie
Tiberiu, din Blocul A, primul construit acolo când localitatea nici nu exista
…) Este un documentar poetic, care începe prin a te fermeca la un nivel de
simţire, şi apoi, încet, încet îşi dezvăluie date concrete, sugerându-ţi-le
doar uneori. Ben, artistul, creator de imagini şi sunet, se întrece pe sine în
acest film. Detalii, peisaje, oameni, clădiri, totul te ţine încordat şi îţi
stârneşte nostalgia, dorul, pe care noi toţi emigranţii cu simţiri le purtăm
veşnic în spaţiul nostru Mioritic de departe, în ţara de adopţie, fie ea
Australia sau Statele Unite. Şi sunetul, în special sunetul este încântător.
Adevărat compozitor în modul în care îşi editează filmul, Ben îmbină sunete
duioase sau puternice cu momente significante de tăcere, de linişte. Ben alege
cele mai potrivite sunete (de cântec de pasăre, susur de apă de râu, zgomot de
locomotivă cu aburi sau instalaţii de mină), şi melodii, melodii tulburătoare,
accentuând tensiunea din film: Caii, caii lui Alexandru Ştefan şi Văd munţii.
Văd dealurile… Nu văd nimica, ale Adei Milea. Inseratul iscusit al melodiilor
între text şi vocea comentatorului Ben. Nimic nu se suprapune. “Nu vreau să-l
deranjez pe cel ce vizionează filmul meu. Când şi când poate citi pe ecran,
apoi mă aude spunând ceva, altădată punctez cu melodii alese de mine. Am
descoperit compozitori din Republica Moldova extraordinari. Pavel Stratan cu
Visul şi M-am născut de ziua mea, este o perlă a originalităţii lipsită de
prejudecăţile de care sunt torturaţi marea majoritate a muzicienilor români, un
natural care dă lecţii rocului internaţional promovat la noi. Alexadrina
Hristov cu Avionul de Aur sau Noi doi o altă originală în control atât al
vieţii cât şi al compoziţiei, Doina şi Ion Aldea Teodorovici cu Eminescu,
adevăraţi revoluţionari şi protectori ai culturii române şi nu mai puţin Alexandru
Ştefan cu Ţara mea străbună, Fug românii de acasă, Emigrantul, Caii, caii,
Generalul, Răzeşii, Ofiţerii, Dacii din Atlanti, De-or trece anii, etc. Toţi
nişte originali care te pot inspira şi pe care filmele mele îi pot oricând
curta, pot dansa împreună complementându-se cu uşurinţă pentru că vin din
acelaşi adânc. Compozitori tineri gata pentru superproducţii, capabili cu
uşurinţă să umple pânza istoriei neamului”. ”După mine, Ben îşi “cântă”
filmele, le cântă celor ce le vizionează povestea locurilor şi a oamenilor,
deşi el spune că îşi face filmele “ca un pictor“. “Desenez şi colorez” forme şi
idei aşa cum îmi vin în minte, din bucăţele. Inspiraţia filmelor mele vine din
copilărie. La Ciudanoviţa ruşii aduceau multe filme ruseşti, bune. Ajungeau la
Bucureşti numai cu unul sau doi ani mai târziu. Şi apoi filmele din circuitul
naţional, ne-ruseşti, când ajungeau acolo, pentru că eram în circuit,
cinematograf comunal, dar veneau târziu, erau consumate fizic, stricate. Căci
după mii sau chiar zeci de mii de rulări prin ţară trebuiau reparate. Le
vizionam zgâriate şi cu bucăţi inserate, amestecate, aşa cum se nimerea. Şi aşa
îmi fac şi eu filmele mele, “din bucăţi”. Nu le editez cum fac alţii, ca să le
“curăţ”, rafinez. Las porţiuni cu imagine ne-in focus, căci dacă aş scoate-o
s-ar stinge patima din ea. În Ziua Naţională aveam o porţiune tulbure şi dacă
aş fi scos-o nu s-ar mai fi citit expresia feţei plină de forţa tristeţii. Îi
înregistrez pe oameni vorbind aşa cum vorbesc ei natural. Nu le editez vorbele spre
a le face perfecte, fără de greş, căci le-aş şterge naturaleţea.“ Totul este
impresionant în stilul filmelor documentare făcute de Ben, pentru că sunt de
fapt artistice. Se vede cunoştinţa de tehnică de operator, dar ceea ce reiese
mai pregnant este talentul celui ce filmează să descopere detaliul, să
dezvăluie atmosfera peisajului, să construiască personajul. Sonorul este atât
de bun că am fost înclinată să cred că un compozitor l-a ajutat pe Ben să
aleagă şi să lege piesele muzicale. Şi nu, în realitate “pictorul, cântăreţul,
compozitorul, artistul şi tehnicianul operator şi editor, regizorul” toţi sunt
doar unul: Ben Todică. Pentru ca sunetul să fie atât de iscusit adaptat
filmului, creatorul evident are vaste cunoştiinţe şi talente muzicale. Nu e de
mirare că Ben a luat ore de canto timp de cinci ani, că a făcut parte dintr-un
grup muzical (Mevis Kruger Singers). “Să cunosc bine muzica era absolut necesar
în profesia de inginer de sunet.” mi-a spus Ben. Şi cum la el totul se îmbină:
arta cu iubirea de oameni, cultura cu ajutorarea comunităţii, cu acest grup
muzical, Ben a vizitat spitale, azile de bătrâni, case pentru handicapaţi,
biserici şi şcoli, aducând un moment de bucurie unei bătrânele într-un scaun
rulant, sau unui bolnav pe patul de spital. Iarăşi iubire de semeni şi alinare
sufletească prin artă, în cazul acesta cântec“. prof. dr. Ileana Costea, SUA
http://www.omnigraphies.com/modules/smartsection/item.php?itemid=760
”«Pe-un picior de plai, pe-o gură
de rai…» fost odată un loc paradisiac numit Ciudanoviţa. Povestea lui ne este
revelată de Benone Todică în documentarul DRUMUL NOSTRU care treptat se
transformă în balada copiilor uraniului. După douăzeci de ani în Australia,
Benone, el însuşi un copil al uraniului, revizitează locuri mistificate de
distanţa exilului, sfinţite de memorie şi dor, pierdute şi totuşi salvate prin
coincidenţele suprarealiste ale hazardului. Destinul său devine profund legat
de acest loc unde în anii şaptezeci a filmat exploatarea uraniferă şi oamenii
ei în scopuri documentare. Din intersecţia miraculoasă a trecutului şi
prezentului Benone reuşeşte să creeze o capodoperă cinematică multidimesională,
să dea viaţă „pustiului” şi mai ales să redea voce miilor de anonimi nemuritori
care şi-au trăit viaţa în barăci-lagăr „la mila radiaţiilor.” Voiaj nostalgic
la izvorul istoriei de ieri, Drumul nostru transportă spectatorul într-un
peisaj dominat de culorile şterse ale iernii şi de o stranie linişte a
spaţiului. În tăcerea cosmică, sub privirea camerei de filmat ce mângâie formele
rotunde ale munţilor, vocile călătorilor Benone şi Deluţă ne călăuzesc precum
firul Arianei în labirintul timpului. Treptat, acest parcurs aproape ireal îşi
revelează secretele: feţele trecutului sunt resuscitate într-o simfonie a
vieţii. Galerii de coastă părăsite, clădiri ruinate, buncăre goale, străzi
pustii se animează prin intermediul peliculei care a imortalizat activităţile
unei comunităţi cândva prospere. Prin intermediul acestor martori ai
trecutului, precum şi a supravieţuitorilor uraniului care au mai rămas în
Ciudanoviţa, Benone reconstituie geneza unei „guri de rai.” Veselia copiilor
Ciudanoviţei „care nu pleacă în vacanţă,” dar a căror loc de joacă este „peste
tot,” se împleteşte cu evocările diferite despre fosta mascotă a locurilor,
Mihuţ, precum şi despre istoria locurilor şi a oamenilor săi. Voci nostalgice,
priviri lungi şi pline de lacrimi ale unei bătrâne, sărutări de regăsire,
pensionar redevenit minier prin îmbrăcarea căştii şi lămpii de mină păstrate cu
sfinţenie, recelebrarea prin puterea cuvântului a sărbătorilor comunitare,
toate acestea se îmbină miraculos în noi imagini sculptate prin forţa memoriei.
Camera se fixează obsesiv pe clădirile fantomatice ale prezentului sau pe
sfioasele feţe ale celor pierduţi într-un colţ de lume unde în anii şaptezeci
încă sosea, feerică şi impunătoare, o locomotivă cu aburi. Contrastul
realităţilor devine pretext de reflecţie asupra rolului acestui ţinut anonim în
istoria naţiunii şi a prezentului care „nu trăieşte la nivelul trecutului.”
Drumul nostru se transformă în spaţiu de meditaţie asupra existenţei, dar şi a
rolului memoriei diasporice în definirea valorilor identitare. Benone recrează
Ciudanoviţa cu setea celui care s-a hrănit îndelung printr-o invizibilă coardă
ombilicală din trupul memoriile sacre. Reîntors acasă, el bea literal din râul
Ciudanoviţa apa „ca laptele” şi mănâncă grătarele lui Tibi pensionarul
transformat temporar în minier pentru camera de filmat. Actul de consum devine
modalitate de afirmare a istoriei, precum şi a propriei existenţe. Drumul
nostru este un monument ridicat impotriva timpului, acest „monstru” care nu
poate contesta mărturia camerei de filmat. Benone ni-l propune ca pe o
„eliberare din anonimat”, „din iadul uitării”, o realitate de nerepudiat,
obsesivă şi puternică, născută din forţa nostalgiei care se citeşte în fiecare
imagine. O adevărată metaforă a vieţii, documentarul lui Benoni Todică se
adresează tuturor prin acele elemente banale pe care le purtăm cu toţii în
suflet, dar care sunt profund esenţiale şi umane”. Ben Todică: “E un sentiment
de mândrie pentru un băiet din România, un Orăviţean, un Ciudanoviţean să fie
studiat într-o universitate de film americană”. FILMUL LUI BEN TODICĂ STUDIAT
ÎNTR-O UNIVERSITATE AMERICANĂ (cu un comentariu în română şi engleză) de Lenuţa
Giukin, State University of New York at Oswego-
http://www.revistasingur.ro/index.php?option=com_content&view=a…
“Numele lui Ben Todică îmi era
cunoscut din publicaţiile on-line ale lui Artur Silvestri, la care el colabora
frecvent, alături de alţi scriitori români din Australia: Ioan Miclău, Aurelia
Satcău, Laurenţiu Fulga, Răzvan Roca şi alţii. Speram să îl pot întâlni la
Melbourne, lucru care s-a şi întâmplat, graţie miraculosului internet.
Miercuri, 8 iulie a.c., am primit următorul e-mail de la domnia sa: “Stimate
Domnule Profesor Dr. Ilie Rad, Am ascultat interviul acordat colegului Eugen
Ionescu şi am rămas plăcut impresionat de felul cum s-au derulat ideile,
întrebările şi răspunsurile, starea de spirit şi atmosfera colegială developată,
dansată şi încheiată de grup la despărţire. Îmi pare rău că am lipsit şi de la
Hram, unde am înţeles că aţi fost şi unde puteam a ne vedea. Prietenul meu din
Cringila, Poetul Ioan Miclău, m-a informat printr-un e-mail de prezenţa
dumneavoastră la Melbourne, prin care îmi sugestiona să vă invit în programul
nostru de la 3zzz, dar o făcuse Eugen mai iute. Nu ştiu cât staţi sau în ce
zonă sunteţi cazaţi (am înţeles din emisiune că e şi soţia), ca să mă gândesc
la o posibilă întâlnire. Oricum, eu mă bucur că v-am ascultat în dialog aici,
la noi, în Diaspora. Respectele mele şi s-auzim de bine, Ben Todică”. Între
filmele sale documentare, o vigoare deosebită o au cele din serialul “Drumul
nostru, filme dedicate vieţilor distruse de mediul contaminat al minelor de
uraniu de la Ciudanoviţa (jud. Caraş-Severin), zonă socotită o adevărată bombă
ecologică.
Ben Todică are ceva, vorba lui
Sadoveanu (care se referea la Domnu’ Trandafir), din credinţa şi curăţenia unui
apostol. Am avut o singură întâlnire cu domnia sa, consumată la o cofetărie din
Staţia Glenroy. Ne-am împrietenit imediat. M-a întrebat dacă nu cumva Irina
Petraş, cunoscutul critic literar, eseist şi traducător, este fosta lui colegă
de şcoală. Ajuns acasă, a trebuit să-l dezamăgesc: Irina lui nu este Irina
Petraş de la Cluj! Simplă coincidenţă de nume! Cerându-i un exemplar din cartea
sa (despre care credeam că este apărută), mi-a adus, în locul cărţii, un foarte
frumos tablou, pictat de un deţinut aborigen, în stilul specific artei acestor
strămoşi australieni.
Întîlnirea de două ore a fost
suficientă pentru a vedea cât de mult suferă acest om din cauza dorului de
ţară. Este un sentiment devastator, care îi marchează toate creaţiile, fie că e
vorba de filme documentare, fie de lucrări literare. Nu întâmplător, cartea pe
care o are în lucru are un motto din Petre Ţuţea: “Sunt român şi ca român mă
socot buricul pământului. Că dacă n-aş fi român n-aş fi nimic. Nu mă pot
imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului
meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie, că altfel nu pot să ies. Tot ceea ce
gândesc devine românesc”.
Rugându-mă să-i scriu o prefaţă
la cartea sa de debut, mi-a sugerat să folosesc o informaţie dintr-un film
documentar, transmis la BBC. Textul nu mai necesită niciun comentariu: “Există
o pasăre care, de cum se naşte, îşi ia zborul şi rămâne în văzduh până moare.
Ea îşi procură hrana din zbor, coborând în picaj, pe pămînt şi pe ape. Aşa mă
simt şi eu, de când am fugit din Ţara-mamă. În străinătate, trăind suspendat,
îmi hrănesc, prin ceea ce fac, identitatea de român. De cele mai multe ori,
după moarte, nouă, celor plecaţi din ţară, cenuşa ne este adusă acasă şi
împânzită pe locul natal.” -Ilie Rad, Cluj-Napoca în Jurnal australian (VI):
Portretul unui jurnalist: Ben Todică, 1 august 2009
http://www.ziarulfaclia.ro/Jurnal-australian-VI-Portretul-unui-jurn…
Cu ocazia lansării Antologiilor
Revistei SINGUR la Biblioteca Judeţeană din Târgovişte a fost prezentat şi un
act din filmul DRUMUL NOSTRU. Filmul a impresionat spectatorii, iar evenimentul
a fost mediatizat pe mai multe site-uri pentru a atrage atenţia şi interesul
publicului şi din alte locuri din ţară decât cele miniere.
http://melicovici.wordpress.com/2011/02/18/targoviste-eveniment-cul…
http://www.revistasingur.ro/index.php?option=com_content&view=a…
http://www.bocancul-literar.ro//Forms/CreatieLiterara/DetaliiCreati…
http://www.damboviteanul.com/a/2763/t%C3%A2rgovi%C8%99te–eveniment…
Ben Todică este o personalitate
polivalentă. Talentul artistic se completează fericit cu harul literar. Afirmă
că debutul său literar a avut loc la radio, în 1994, când a început să
contribuie cu micuţe segmente de critică sau povestiri, amintiri în emisiunile
în Limba Română. Pe când era în anul 2 la studiile PROFESSIONAL WRITING, Pinguin
Publishing a organizat un concurs de povestiri unde a câştigat marele premiu cu
o poveste de şapte pagini, intitulată The Africans Elephants – Elefanţii
africani.
A primit o ladă cu cărţi în
valoare de cinci sute de dolari. Povestea a fost publicată în revista “Iosif
Vulcan” din Cringila, 1997. A mai fost publicată şi cu titlul: “Reflecting
Lights”. Povestirile lui Ben Todică sunt în majoritate filmice. Sunt reflecţii
de lumini ce vin dintr-o altă dimensiune sau dimensiuni ale unei memorii
universale în a cărei conştiinţă suntem permanenţi. Titlul cu elefanţii se
potriveşte la fel, însă în cazul lor, luminile care se strecoară din trecut
sunt memoriile elefanţilor, adică puterea acestor memorii de a rezista
timpului. Ei nu uită.
În afară de Cenaclul Flacăra a
lui Adrian Păunescu la care a participat în viaţa lui aproape jumătate din
România, Ben Todică a mai participat la cenacluri, concursuri şi seri de poezie
organizate în cadrul Universităţii Monash, în cadrul Bibliotecii Statului
Victoria unde au avut loc întâlniri cu reputaţi scriitori şi poeţi din diferite
colţuri ale lumii, întâlniri şi cercuri literare organizate la Biblioteca Mihai
Eminescu din Cringila Australia conduse de scriitorul şi poetul Ioan Miclău. La
Biserica Ortodoxă Sf. Petru şi Pavel din Melbourne i-a cunoscut pe scriitorul
Dumitru Bordeianu şi poetul Oprea Trache, cunoscutul cosmonaut Dumitru Dorin
Prunariu şi scriitoarea Ileana Andrei Cudalb – intervievaţi. La prima Biserică
Baptistă din Australia l-a cunoscut şi intervievat pe scriitorul american de
origine română Petru Popovici. La Şcoala românească din Melbourne l-a cunoscut
şi a făcut un documentar cu scriitorul Vasile Andru. Din România l-a invitat pe
scriitorul şi poetul prof. dr George Anca în Australia unde i-a organizat un
periplu de conferinţe în comunitatea română, la o serie de biserici şi posturi
de radio în limba română naţionale şi locale şi desigur în lumea scriitorilor
şi poeţilor melbournezi prin vizită protocolară la Biblioteca de stat şi
participarea ca invitat de onoare la Wheeler Poetry Center pentru un recital
internaţional de poezie. În emisiunile radio de la 3zzz din 1996 şi până azi a
întâlnit mulţi oameni de cultură din ţară şi din diaspora română cu care a avut
schimburi de idei şi aprecieri. Chiar printre colegii săi de radio sunt poeţi
şi scriitori precum Ana Maria Beligan, Sergiu Selian, Vladimir Nichita, Aurelia
Satcău etc., cu care lucrează la realizarea de programe.
Activitatea publicistică se
concretizează prin eseuri, recenzii, articole, aprecieri şi referinţe critice
semnate în reviste din ţară şi străinătate. Din 1997 a publicat şi colaborat ca
redactor la Revista „Iosif Vulcan” din Cringila N.S.W. Australia, înfiinţată şi
condusă de poetul Ioan Miclău. Încă de pe atunci au apărut încurajările poetului
Ioan Miclău şi de la cititori. Aprecierile la scrisul său au apărut şi prin
premiile primite la filmele realizate pentru că erau scenariile sale, apoi
ascultătorii emisiunilor radio îl felicitau adesea când publica câte un eseu…
Au venit apoi aprecierile profesorilor săi şi ale colegilor. Alte ziare şi
reviste din Australia: Ziarul Spirit Românesc, din Sydney, condus de Laurenţiu
Fulga, care mai târziu i-a propus să-i redacteze ziarul, însă a refuzat din
lipsă de timp şi curaj, Expostar, Zona Interzisă, Mihai Eminescu, Căruţa cu
Poveşti, Timpul, Altar străbun, Facla, Magazin Românesc, Omnigraphies ; America
(Clipa, Romanian Vip, Gândacul de Colorado, Meridian Românesc); Canada
(Observatorul); Europa (Agero Stuttgart, Germania), Caiete de Sud Est, (Franţa);
Noua Zeelanda (Pagini Româneşti). În România a publicat în Romanian Global News
– Departamentul Românilor de pretutindeni – Guvernul Romaniei; Revista Ecoul –
o publicaţie de creaţie, opinie şi dezbatere culturală cu caracter alternativ,
creată în cadrul unui proiect experimental rezultat din colaborarea dintre ARP
– ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU şi ASOCIAŢIA SCRIITORILOR CREŞTINI DIN
ROMÂNIA. Revista conţine opinii şi propune dezbateri pe teme diverse din
domeniul cultural, atitudini surprinzătoare şi iniţiative mai puţin sau deloc
cunoscute prin publicaţiile curente;
A semnat articole în Luceafărul
românesc – Redacţia Luceafărul românesc – Director: Ion Marin Almăjan, Colegiul
editorial: Alexandru Nemoianu (SUA), Dimitrie Grama (Danemarca), Ioan Miclău
(Australia), Nicolae Georgescu, Secretar General de Redacţie: Gabriela Chircea.
Revista este un proiect experimental aparţinând de Asociaţia Scriitorilor
Creştini din România, creată prin voluntariat împreună cu ARP; Reţeaua literară
(revistă online) N. B. Drept care, pe site – ul ARP, la ed. a IV-a a Premiilor
ARP, citim: CONSTANTIN FROSIN -pentru opera monumentală de traducator în limba
franceză (urmează, în ordine : ADRIAN BOTEZ – pentru vol.”Loja Johanica“,
DUMITRU MANOLACHE, istoric, cercetător, autor al unor importante volume despre
“legendele andreiane ” şi despre ” tăbliţele de la Sinaia ”, IOSIF POPA,
jurnalist pentru acţiunea constantă în sprijinul redobândirii patrimoniului
“Gojdu”, DAN PURIC, EUGENIA VODĂ, BEN TODICĂ ş. a.). A publicat ca voluntar în
circa 40 de reviste ale ARP pentru a sprijini apărarea parimoniului naţional.
De asemenea a îndrumat scriitori spre ARP în urma unei cereri şi rugăminţi
primită prin email de la Artur Silvestri. În ţară a mai publicat în: Revista
Trivium înfiinţată de George Anca; Revista Vovivov (Bucureşti); Milesciana
(Vaslui); Demnitatea, (Timişoara); ziarul Singur din Târgovişte şi revista
Suflet Nou din Comloşu Mare.
Conexiuni creştine – Viaţa
Creştină – Lumea Creştină etc., reviste ale bisericilor comunitare din
Melbourne.
În anul 2009, Benoni Todică
editează cartea „Între două lumi”, la Editura Atticea, Timişoara, 184 p.
Cartea a fost lansată în România:
la Teatrul „Mihai Eminescu„ din Oraviţa, Şcoala generală din Ciudanoviţa,
judeţul Caraş-Severin. Lansarea a avut loc prin participarea jurnalistei şi
scriitoarei Veronica Balaj, poetei Mariana Gurza din Timişoara, directorului
Teatrului din Oraviţa, scriitorul Ionel Bota; la Biblioteca Judeţeană „Nicolae
Milescu Spătarul” Vaslui (aici a avut loc o acţiune duplex România, Vaslui –
Australia, Melbourne, 23.11.2009; alături de un public numeros au participat
intelectuali de prestigiu: prof. Gelu Voicu Bichineţ, directorul Biblioteci,
prof. dr. Nicolae Ionescu, dr. Laurenţiu Chiriac, dr. Valeriu Lupu ş.a.; la
Bucureşti – Clubul Calderon, Salonul Literar “Sorana”cu participarea unor
personalităţi de renume ale literaturii şi culturii româneşti: George Anca,
George Astalos, Nicolae Georgescu, Puşi Dinulescu, Vasile Andru ; la Biblioteca
Judeţeană Focşani cu participarea de exceptie a scriitorul George Anca; Târgul
de carte Gaudeamus Bucureşti, 2010, standul Editurii Bibliotheca din
Târgovişte; În Australia cartea Între două lumi de Ben Todică a fost lansată la
Melbourne, la Biserica Harul, Şcoala de limba română în prezenţa Excelenţei
Sale Ambasadorul României în Australia şi Noua Zeelandă, ES Mihai Ştefan
Stuparu si a soţiei, Doamna Cristina Stuparu, Consilier.
Pentru completarea portretului
literar al lui Ben, prezentăm o selecţiile din lucrările apărute în publicaţii
periodice.
Mândria mea de român –
http://www.vavivov.com/art.php?id=481;
Cheia -;
http://bentodica.wordpress.com/cheia/
Literatura ca instrument –
http://bentodica.wordpress.com/2007/04/17/literatura-ca-instrument/;
Graiul nostru –
http://revistaiosifvulcan.wordpress.com/2007/07/19/ben-todica-%E2%8…
Valoarea –
http://revista-ecoul.com/ecoul-zilei/ben-todica-%E2%80%9Evaloarea%E…
Efectul „Fluture” –
http://revistaiosifvulcan.wordpress.com/romani-in-australia/scriito…
Dragul meu Poe t-
http://luceafarul-romanesc.com/atitudini/actualitate-si-atitudine-i…
Eminescu nerelevant –
http://www.romanianvip.com/2009/01/eminescu-nerelevant-seratele-ios…
http://romani-adevarati.blogspot.com/2008/01/eminescu-nerelevant-sa…
http://revistaiosifvulcan.wordpress.com/romani-in-australia/scriito…
Mirajul societăţii sau fata
morgana – http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdet…
Istoria noastră a emigranţilor
trebuie transmisă – http://bentodica.wordpress.com/
Povestea vasului crăpat –
http://bentodica.wordpress.com/
De ziua mamei –
http://bentodica.wordpress.com/
Despre poveşti –
http://bentodica.wordpress.com/
Marile lucrări izvorăsc din
sensibilităţi universale – http://bentodica.wordpress.com/
O povestire –
http://bentodica.wordpress.com/
George Anca şi „Cromozomul
Calcutta” –
http://revista-ecoul.com/scriitori-despre-scriitori/ben-todica-geor…
Floreat, crescat- http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdet…
Femeia cu vis împlinit – Interviu
cu Prof. Dr. Ileana Costea, realizat de Ben Todică la radio 3zzz, Melbourne,
Australia, –
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/femeia-cu-vis-implinit
Scrum/Cendre, un reviu de Ben
Todica, a cărţii „Scrum/Cendre„ de Ştefan Doru Dăncuş. –
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/reviu-de-carte
Ben Todică despre cartea „Robii
Pământului“, autor Ionel Iacob Bencei –http://revistaiosifvulcan.wordpress.com/rubrici/carti-si-scriitori-…
Democraţia are nevoie de scrisori –
http://www.revistasingur.ro/index.php?option=com_content&view=a…
Prezentarea cărţii „Exil de zi şi
noapte”/Exil de jour et de nuit”, ediţie bilingvă, de Veronica Balaj –
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/reviu-de-carte
Ben Todică despre Ioan Miclău,
Ioan Miclău – “Poezii alese“ ( Ed. Cuget Românesc, 2006) –
http://bentodica.wordpress.com/2007/05/20/ben-todica-despre-ioan-mi…;http://ioanmiclau.wordpress.com/referinte/univers-literar-interpret…
Sciitorul este vasul Creatorului
– http://bentodica.wordpress.com/intamplarile-si-visele-lui-nemoianu/
De vorbă cu Cristina MIHAI ,
vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada – (Extras dintr-un
interesant interviu luat de Ben TODICĂ, – 21 Feb. 2011, la Melbourne,
Australia) în Demnitatea, nr. 22, februarie 2011, p. 10
Interviu cu Doina Constanţa
Spilca – http://revistasingur.ro/index.php?option=com_content&view=artic…
http://www.observatorul.com/Default.asp?action=articleviewdetail&am…
Interviu cu prof. dr. Ileana
Costea -
http://www.romanianvip.com/2011/02/ben-todica-interviu-cu-prof-dr-i…
http://www.asiiromani.com/exclusiv/8034-interviu-cu-prof-dr-ileana-…
http://www.clipa.com/a2304-Interviu-cu-Prof-Dr-Ileana-Costea-realiz…
Lucrările lui Ben Todică:
Valoarea, Dragul meu poet, (versiune cenzurată), Eminescu nerelevant sau:
Seratele lui Iosif Sava fără Iosif au fost incluse în Culegerea „Promovarea
valorilor culturale româneşti”, Iaşi, Editura PIM, 2009, p. 79-84 Numele
scriitorului Benoni Todică este inclus în Dicţionarul Scriitori Români
Contemporani (ON LINE)
Ben Todică a tradus din lirica
poetului australian din Queensland, Leonard Jacobson, pe care l-a cunoscut personal,
urmând chiar un seminar al acestuia. Poezia „Porţile înţelepciunii” de Leonard
Jacobson, tradusă de Ben Todică pe
linck-ul:http://revistaiosifvulcan.wordpress.com/romani-in-australia/scriito… A
mai tradus din Orson Wells şi Shakespeare, însă traducerile sale le-a
considerat ca fiind un exerciţiu de a înţelege adevăratul fenomen al mesajului
din text. De asemenea a tradus din lucrările sale pe care le-a scris în limba
engleză: „Reflecţii de Lumină”, poezia „Micuţul meu cântec al dimineţii”,
dedicat soţiei, inclusă în cartea ”Între două lumi”. Cu deosebit interes şi
atenţie sporită a tradus o parte din filmele sale din română în engleză şi
invers. Pentru film, traducerile sunt complet diferite din cauza crizei de timp
la care e supus spectatorul. Uneori a tradus pentru radio anumite texte ce
sosesc ca mesaj pentru comunitate.
Ca şi în cazul filmelor, Ben
Todică a ajuns la sufletul semenilor săi şi prin gândurile şi sentimentele
exprimate literar, spre admiraţia şi aprecierea cititorilor.
„Ben Todică, Între două lumi,
Editura Atticea, 2009, Timişoara. NB. Ben este o altă pasăre care s-a desprins
de cuib să străbată nemărginirea, o solie care să dea de veste despre starea
existenţială a neamului românesc care şi-a realizat identitatea printre şi în
furtunile istorice. Frumoasa lui lucrare este o lacrimă aşternută duios pe
covorul de amintiri al copilăriei, dar şi un strigăt răscolitor pentru salvarea
acestui neam de la iremediabilă prăbuşire” – prof. dr. Petre Iosub – Motto la
cartea „Anghel Rugină : Omul şi savantul”, Vaslui, 2010, p. 4.
„A scris multe şi variate
articole, publicate şi împrăştiate prin multe publicaţii literare româneşti.
Iubindu-l şi având la suflet modelul graiului colorat bănăţean pe care-l
rosteşte cu atâta naturaleţe, el stăpâneşte cu aceeaşi limpezime o etalată
limbă literară. Este un bun vorbitor de limba engleză, toate aceste însuşiri
ale unui caracter echilibrat, superior, dar şi de o simplitate proverbială l-au
propulsat pe copilul din Ciudanoviţa a ajunge crainic şi reporter la Postul de
Radio în Limba Română – 3zzz- Melbourne, realizator de interviuri în cadrul
comunităţii româno-australiene”. „Îmi place să cred că odată intrat, botezat în
breasla adevăraţilor scriitori, prietenul meu Ben prin această carte ne
dezvăluie dorinţa, gândurile şi planurile sale din care vor răsări noi cărţi,
noi idei luminătoare a unui om dăruit cu multe calităţi artistice.” – Ioan
Miclău – Prefaţă la „Între două lumi”, Timişoara, Editura Atticea, 2009, p.
7-12.
„Ben Todică a înţeles că bagajul
cultural al emigrantului este deopotrivă povară dar şi prilej al „înălţării la
ceruri”… Ben Todică este un pasionat al specificului cultural, al simbolurilor
care marchează nu mai puţin decât „identitatea culturală a neamului” deopotrivă
cu a „individului” venit singur în lume, contaminat de arhetipurile lumii în
exact această adâncire în tradiţie, obicei, ritual, care fac, nu-i aşa, carnea
şi sângele a ceea ce numim cultură” – Aurelia Satcău – Postfaţă la „Între două
lumi”, Timişoara, Editura Atticea, 2009,, p. 177-181.
”BINECUVÂNTARE – Între Credinţă
şi Lumină. Todică este o personalitate complexă. Un prieten pe care te poţi
baza indiferent de situaţie, demn şi dârz. Un OM remacabil prin sufletul său
mare. Alături de Ming, soţia sa şi de cei trei copii, şi-a creat în Australia,
dar nu numai, un univers al armoniei, al păcii interioare după care tânjesc
mulţi.
Bun român, iubitor de neam şi
ţară. Domniei sale nu-i este ruşine a recunoaşte că este român, că-şi iubeşte
ţara cu bune şi rele. Nu-şi poate uita rădăcinile, nu poate renunţa la limba
română, la graiul său. Volumul “Între două lumi”, purtând semnătura lui Ben
Todică este edificator.
Cu bine, “frace” Ben! Mariana
Gurza, 23 noiembrie 2010,
Timişoara”.http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/felicitare-2;http://groups.yahoo.com/group/strajerul/message/5459;
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/felicitare-2
“Ben Todică dezvăluie în cartea
sa o multitudine de preocupări intelectuale şi utilizează o largă gamă de
specii literare. Acestă diversitate este expresia unui stil dinamic care
conferă scriiturii sale eleganţă, expresivitate şi spontaneitate”. “Cartea
„Între două lumi” este un izvor viu de informaţii, cunoştinţe, atitudini,
îndemnuri, ecouri, sentimente, emoţii, strigăte de bucurie, ori dimpotrivă, de
revoltă. Cu măiestrie şi cu o putere de nebănuit scoate în evidenţă adevăratele
valori umane, în general şi româneşti, în special şi ia atitudine faţă de cei
care încearcă să nege sau să discrediteze acestea. Exemplu: După ce în „Dragul
Meu Poet”, îi inchină poetului nepereche gânduri sublime pentru existenţa şi
opera sa, urându-i să strălucească „ca un astru printre stele!”, în „Eminescu
nerelevant” ia atitudine virulentă împotriva celor care îndrăznesc să afirme că
marele POET nu mai este relevant.“ “Ceea ce face farmecul cărţii sale, este
darul scriitorului de a relaţiona cu oamenii şi cu mediul în care trăieşte, de
a-şi dezvălui potenţialul său sufletesc, artistic, scriitoricesc.“ – Vasilica
Grigoraş, BEN TODICĂ – „ÎNTRE DOUĂ LUMI” http://prodiaspora.blogspot.com/2009/10/ben-todica-intre-doua-lumi….
“Lucrarea Între două lumi atrage
cititorul prin conţinutul de idei, modul de abordare a tematicii şi limbajul de
exprimare. Este o carte de suflet care merită citită şi recitită. Adevăratele
valori umane, pe care Benoni Todică le apreciază şi le cultivă sunt: iubirea de
ţară şi neam, credinţa strămoşească, demnitatea şi mândria de a fi român,
smerenia faţă de semeni, acestea fiind de fapt virtuţile autorului.Cartea este
o pledoarie pentru păstrarea şi promovarea identităţii româneşti. Scriitorul
Ben Todică vorbeşte în carte cu aceeaşi dragoste şi admiraţie, atât despre
România, cât şi despre Australia, dar privite din unghiuri de vedere diferite.
Prin această manieră de abordare autorul dovedeşte onestitate, cinste şi
corectitudine faţă de patria mamă şi faţă de ţara adoptivă. Mesajul cărţii
pentru tineri şi nu numai, este acela de a nu evada din faţa greutăţilor, ci de
a se confrunta cu ele, de a încerca să schimbe răul şi să cultive binele.
Pentru acest lucru nu contează unde trăieşti, ci contează ceea ce simţi, ceea
ce transmiţi şi mai ales, ceea ce faci pentru semenii tăi. Editarea cărţii este
un act de cultură sensibil şi inteligent, care confirmă talentul şi potenţialul
scriitoricesc al autorului Ben Todică. Lucrarea “Între două lumi” îmbogăţeşte
colecţiile bibliotecilor, înnobilează sufletul şi sporeşte orizontul de
cunoaştere al cititorilor. Cu ocazia lansării cărţii, publicul a vizionat şi o
prezentare a vieţii, activităţii şi personalităţii românului australian Ben
Todică, realizată de tânărul şi talentatul informatician Ionuţ Tudor.
În finalul activităţii, un grup
de copii, de la Clubul „Bibliosong” din cadrul Bibliotecii Judeţene Vaslui,
coordonat de bibilotecara Carmen Trufia au cântat împreună cu publicul “La
Mulţi Ani” sărbătoritului. Copiii care au cântat asemenea unor îngeraşi au
aceeaşi vârstă cu cea pe care o avea Benoni Todică atunci când a plecat de pe
meleaguri vasluiene cu părinţii în zborul său spre alte locuri, pe care le-a
luminat cu strălucirea sufletului şi agerimea minţii“. – Vasilica
Grigoraş,http://www.napocanews.ro/2009/11/intre-doua-lumi-un-duplex-vaslui-m…
“Duminică, 22 11 2009, 14:32.
ZIUA 23. Pentru o zi în care cântecul lebedelor e atât de viu, scriu celui
născut (şi) azi “ÎNTRE DOUĂ LUMI”, celui care, la naştere, zânele bune i-au
creat spaţiu sacru, celui care, în zi de noiembrie, 23, Dumnezeu l-a împovărat
să “locuiască în limba română”, lui care îi ofer o zi de vindecare pe deplin de
dor, celui care calcă pe pământ străin, dar urcă româneşte pe humus natal,
celui care gustă transcendenţa, celui care schimbă doar o cifră, dar surâde
vieţii de aproape, celui care este în larg, dar croieşte drapel spre ce este
veşnic şi pur, celui care aşează cuvântul pe piedestal european, dar românesc,
celui pe care îl înveţi pe de rost pentru a te “aşeza”, celui care insistă,
precum un conte, în a nu-şi uita ce este al său. Guvernatorului general al
Limbii române, urare de preţ pentru MÂINE pentru a nu fi prea târziu. Mulţi
ani, cu bine, alaturi de cei dragi! ”
(G.C.)http://www.agenda.ro/news/news/25094/iubirea-de-tara-l-a-facut-pe-s…
Poetul Ioan Miclău apreciază
Comentariul lui Ben Todică asupra cărţii “Scendere”, scrisă de Ştefan Doru
Dăncuş. “FRACE BENULE, L-am cetit de trei ori, şi cu încetinitul, dar nu găsesc
nimic supărător pentru cel căruia i se adresează. De fapt despre poetul Ştefan
Doru Dăncuş, a scris recent şi Adrian Botez, şi în termeni foarte favorabili
poetului. Mie cel puţin chiar mi-a plăcut şi prima frază, “În ţara sânzâienilor
s-a lăsat întunericul”, ducându-mă cu gândul la “Noaptea de Sânziene” a lui
Sadoveanu. A se hrăni din “cenuşa lui Horia” eu o percep a trăi idealul pentru
care s-au martirizat moţii Horia, Cloşca şi Crişan. Dacă nu te superi, eu ţi-aş
evalua la cinci stele ideea acestui material de critică literară”! Cu frăţie
din Cringila – Ionică din Gepiu
“Altfel, cărţile românilor
australieni – Anamaria Beligan, Ioan Miclău, Vasile Sică, Ben Todică, George
Miţiu Varieşescu, Ana Vintilă Bogdan, Octavian Sărbătoare, George Roca ş.a. –
sunt publicate în ţara de baştină, unde se află şi publicul-ţintă. Yet, cândva,
chiar şi australienii vor afla noutăţi despre ei înşişi descoperindu-se în
pagini româneşti.
Ben Todică a început un roman al
povestirilor şi filmelor sale care, tradus în engleză şi chineză, s-ar putea
remarca autentic şi în afara limbii române (cu accente şi incluziuni
australiene).” Goerge Anca, Bumerangul mioritic – Literatură română în
Australia, august 2010 http://foaienationala.ro/bumerang-mioritic-literatur-romn-autralia….
„Cartea „Între două lumi”
cuprinde nostalgia autorului faţă de valorile moral – creştine, credinţa,
dragostea, speranţa într-o lume globalizată, agitată, stresantă. Nevoit să
părăsească de timpuriu meleagurile natale, după un scurt periplu în Italia, s-a
stabilit la celalalt capăt al lumii, în Australia. A plecat cu spiritul
identitar românesc, în suflet, subliniind în carte, faptul că pământul
strămoşesc este altarul ţării, iar munţii noştri sânii mamei. Ei de-a lungul
vremurilor au adăpostit bogăţiile materiale şi spirituale ale neamului,
cântecele lor de dor şi jale: “munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă
în poartă”. În primul capitol al cărţii, autorul consideră că biserica era un
muzeu în perioada comunistă, dar în centrul ei se afla Creatorul, iar prezenţa
religiei în şcoală, după 1989, e „cheia altarului” care formează caractere.
Încă din copilărie au ieşit la iveală cele trei pasiuni statornice ale sale:
filmul, teatrul şi scrisul. Primul aparat foto l-a avut la 12 ani şi a realizat
un filmuleţ la Casa de cultură din Oraviţa, manifestând devreme inclinaţii
jurnalistice, fiind şi în teatru talentat. În ţara cangurului, devine un Badea
Cârţan al timpurilor noastre, de păstrător al identităţii româneşti într-o lume
secularizată şi înstrăinată. Amintirile din copilărie şi adolescenţă sunt
legate de tradiţiile bănăţene. Se relevă, pe bună dreptate, faptul că locul
unde te naşti este sfânt şi te macină permanent dorul de ţară… Are o
corespondenţă remarcabilă cu personalităţi literare din România şi nu numai:
regretatul Artur Silvestri, George Anca, Ioan Miclău etc. Ben Todică dovedeşte
prin această carte reale calităţi scriitoriceşti, fiind un mânuitor al
condeiului şi cuvântului. A scris variate articole publicate în multe reviste
din diaspora, fiind un adevărat gladiator în arenă, un om al cetăţii, un
jurnalist complet, un cineast care a realizat zeci de filme ale vieţii şi
tradiţiilor comunităţii româneşti, cât şi un excelent reporter la un post de
radio din Melbourne. Desfăşoară o activitate de mecenat, sprijinind artiştii
români din ţară – continent al emisferei sudice. Marele geograf Simion
Mehedinţi, în lucrarea Creştinismul Românesc arată faptul că „Un om, ca şi un
popor, atâta preţuieşte, cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze
învăţătura lui Iisus”. Prin urmare, Duhul Sfânt lucrează cu putere în cartea
lui Ben Todică, cuvintele folosite sunt ziditoare pentru această vreme dominată
de confuzii. De aceea, îi doresc să aibă în permanenţă un îndemn biblic din
troparul Sfântului Dumitru care zice: “Să munceşti în fiecare zi, precum nu ai
muri niciodată şi să ai grijă de spirit (în cazul de faţă cel românesc, n.n.)
dacă ai muri mâine”. prof. dr. Nicolae
Ionescuhttp://www.clipa.com/a296-Intre-doua-lumi.aspx
Sufletist şi altruist, Ben Todică
este mereu alături de semenii aflaţi în dificultate sau cu nevoi speciale. A
sprijinit împreună cu grupul radio întreaga comunitate română pentru a strânge
ajutor pentru sinistraţii din România şi a sinistraţilor români din Serbia. S-a
întâlnit la Biserica Creştină Harul cu preşedintele celei mai mai mari
organizaţii de ajutor World Vission Australia, Rev. Tim Costelo pentru un
schimb de experienţă. A concertat regulat la casele de bătrâni, bolnavi,
invalizi, paralizaţi, săraci, în spitale, biserici şi alte ocazii festive.
Mulţi dintre bătrâni şi bolnavi nu pot fi deplasaţi în sala de festivităţi şi
pentru aceştia a întreprins vizite singulare. Îi încuraja cu o vorbă bună, îi
consola, le cânta. Povesteşte de un caz care l-a impresionat : A vizitat un
bulgar paralizat ( nu se mişca şi nu vorbea), i-a cântat Ionel, Ionelule pe o
melodie de leagăn. A lăcrimat. La două zile a murit. Îl chema Ivan şi era
singur în Australia şi nu l-a vizitat nimeni. Ben Todică este convins că
“spiritele noastre se ating şi se îmbrăţişează, că generozitatea clădeşte
spiritul uman. Fiecare act generos: dăruirea benevolă a timpului liber,
interesarea, îngrijorarea, grija, înţelegerea, umorul, încrederea, cinstea –
toate acestea reprezintă şi sădesc dragoste. Iubiţi-vă comunitatea şi pe
veteranii ei. Fiecare moment pierdut, lipsit de generozitate, îţi macină
relaţiile, dragostea şi sufletul. Să fiţi iubiţi şi s-auzim numai de bine! “
Deşi a emigrat de peste 30 de
ani, Benoni Todică a rămas un român adevărat, dovedind acest lucru prin tot
ceea ce a făcut pentru românii din ţară, din Australia şi de pretutindeni. Este
deosebit de activ în viaţa comunităţii româneşti din Australia şi se ocupă
permanent de promovarea adevăratelor valori culturale româneşti din ţară şi din
diaspora în România şi în lume. Reuşeşte să facă acest lucru în primul rând
prin intermediul ştirilor la emisiunea pentru comunitatea română din Australia
la radio 3zzz si ARCTV CH31 unde a realizat două emisiuni cu ocazia împlinirii
a o sută de ani de la naşterea actorului Ştefan Ciubotăraşu, apoi a organizat
şi participat la activităţi în care au fost invitaţi scriitori, artişti,
actori, oameni de ştiinţă, preoţi….., Întâlnire cu grupul radio a scriitorilor
George Anca, Vasile Andru, Ileana Cudalb Andrei, Înaltpreasfinţia Sa Serafim
Joantă, Preasfinţitul Părinte Mihail Filimon, corespondent radio Nae Georgescu,
prof dr Harry Con, prof dr Ileana Costea, prof. Dr. Ilie Rad etc. Întîlnirea de
la Biserica Ortodoxă Sfinţii Petru şi Pavel cu Corul de copii Theotokos din
Alba Iulia, întâlnirea de pe Muntele Dandenong cu şefii grupurilor comunitare
din Melbourne etc. A luat interviuri şi a realizat filme unui număr însemnat de
pesonalităţi marcante ale culturii, istoriei, artei, ştiinţei româneşti.
Capturând spectacolul Caviar, Votcă şi Bye, Bye , piesă a reputatului dramaturg
George Astaloş, iniţiatorul teatrului pistol, Stela Popescu, Alexandru Arşinel,
Tamara Buciuceanu, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, actorii Teatrului Nottara
din Bucureşti pe scena teatrului Regency din Melbourne, Australia, şi nu mai
puţin pe aceeaşi scenă artistul Dan Puric, iar în casa Bisericii Ortodoxe
Române Sfinţii Petru şi Pavel din Melbourne un moment poetic cu actorii
Cristina Deleanu şi Eugen Cristea. “Tamara Buciuceanu m-a mişcat profund” A
intervievat o serie de jurnalişti de la postul de radio şi tv Timişoara:
Veronica Balaj, Simona Pele, cineastul Vasile Bogdan, maestrul Tiberiu Ceia,
directorul staţiei tv Ion Ionică. În oraşul Oraviţa îi intervievează pe
primarul inginer Ioan Boncoi, pe directorul teatrului Mihai Eminescu, poetul
Ionel Bota, pe directorul Liceului General Dragalina, profesor Viorel Sperlea,
iar de la Şcoala de artă pe profesor Ioan Calen etc.
În 1993 cu ocazia împlinirii a
400 de ani de la urcarea pe tron a marelui voievod Mihai şi cu prilejul vizitei
actorilor Teatrului Naţional din Craiova, Ben a realizat o piesă de teatru
radiofonic după un scenariu scris de colegul său de emisiune, profesor Cristian
Crăciun, în interpretarea actorilor, Ilie Gheorghe, Valentin Mihali şi Valer de
la Cheza intitulată Mihai Viteazul, ca să marcheze acest eveniment deosebit din
istoria României. Piesa radiofonică reluată la cererea ascultătorilor de mai
multe ori, şi mai târziu preluată şi de postul de radio naţional din Australia
SBS.
A îndrumat şi promovat tinere
talente româneşti, fie la postul 3zzz, fie recomandându-i pentru a fi publicaţi
în ziare şi reviste în format hârtie sau on-line sau prin activităţi
organizate: pictură – Alexandra Pelevaniuc, muzică – Loredana Sachelaru, tenis
– Elisabeta Găluşcă etc.
A păstrat permanent legătura cu
ţara. A dat interviuri unor posturi de radio româneşti naţionale şi locale:
Radio Internaţional, TVR Cultural, Radio Timişoara. A făcut posibilă realizarea
unor activităţi culturale cu două instituţii de cultură importante: Biblioteca
judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” şi Colegiul Economic „Anghel Rugină”
desfăşurate duplex, Vaslui, România – Melbourne, Australia. A prezentat lucrări
literare la .. Simpozionul „Promovarea valorilor culturale româneşti, Vaslui,
ediţiile 2008, 2009, 2010 şi Simpozionul „Ioan Slavici la aniversară„ organizat
de Universitatea „Ioan Slavici„ Timişoara, 2011.
Ben Todică este un om împlinit.
Talentul, harul, voinţa, iubirea, dăruirea, truda i-au fost răsplătite prin
diverse premii, diplome, medalii. Ben a obţinut numeroase premii pentru filmele
lui documentare realizate în România: Marele premiu la Festivalul naţional al
caselor pionerilor pentru filmul Perseverenţa, Medalia de bronz la Secvenţa
Timişană pentru filmul Visul, mai multe menţiuni pentru filmele Primii Paşi,
Cheile Nerei şi Copilărie.
În Australia au fost nominalizate
filmele Mormintele cu Crucile cu The Best Faith film şi Artholes in Melbourne
cu The Best Arts Film. De asemenea în România a fost clasat pe primul loc
Genericul emisiunii lui Ben la Canalul 31 TV din Melbourne, Mozaic Românesc ca
cel mai bun dintre toate ID-urile programelor de televiziuni comunitare din
diaspora românească. La Parlamentul Statului Victoria i se înmânează insigna şi
diploma de onoare pentru recunoaşterea a 10 ani de contribuţie voluntară în
cadrul programului de radio în limba română a staţiei de radio 3zzz 92.3 fm
stereo de către ministrul pentru Age Care, Onorabilul Gavin Jennings. În 6
octombrie 2004 la Televiziunea Comunitară Română i s-a decernat din partea
Guvernului României diploma pentru merite deosebite în activitatea depusă
pentru păstrarea şi afirmarea identităţii culturale a comunităţii româneşti din
Melbourne precum şi pentru promovarea culturii române în contextul societăţii
multiculturale australiene semnată de Secretar de stat, Titus Corlăţean. Au
participat la eveniment ambasadorul României la Canberra, Excelenţa sa Doamna
Anca Vişan şi consulul general Dr. Ec. Ovidiu Grecea.
Tot din România, la 1 Decembrie
2008, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere
“General Magheru” – Judeţul Vâlcea, Uniunea Naţională a Veteranilor de Război
îi oferă un Brevet: ”Se conferă domnului Ben Todică, Victoria Australia Crucea
comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941 – 1945, pentru merite
deosebite în promovarea românismului şi a valorilor naţionale, semnat de
General maior Mihail Dumitrescu şi Locotenent colonel Nicolae Vlad..
A fost nominalizat Australianul
Anului 2007 pentru contribuţiile sale deosebite în comunitatea
româno-australiană, printre care menţionăm: lucrează la postul de radio 3zzz
92.3 fm stereo din Melbourne din 1993 ca inginer de sunet şi realizator de
emisiuni; este realizator de emisiuni în limba română pentru ch31tv Melbourne şi
este Director în bordul ch31tv Melbourne; a fost secretarul unionului AMWU
South Dandenong District până în anul 2006, când s-a închis compania pentru
care lucra; a fost observator la referendum şi vicepreşedintele comisiei a
doua, la alegeri; a făcut parte din grupul Mavis Kruger Singers până grupul s-a
închis.
Pentru contribuţii deosebite la
promovarea valorilor culturale româneşti a primit diplome, medalii, cupe de la
Primăria municipiului Vaslui, Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul”
şi Colegiul Economic „Anghel Rugină” din Vaslui şi de la Universitatea „Ioan
Slavici” Timişoara..
Munca susţinută şi laborioasă de
promovare a valorilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive româneşti
este deopotrivă apreciată de românii din ţară şi din străinătate, Prezentăm
câteva opinii elogioase exprimate, fie prin corespondenţă, fie prin publicarea
unor cronici, articole despre Ben Todică.
“DRAGĂ BENULE, Mulţumesc din
suflet! Mare bucurie mi-ai făcut. Mă Gândeam că nimeni nu are să mă bage în
seamă. Dar uite că sunt şi oamneni adevăraţi la care respectul de neam, de
iubire de înstrăinaţi şi acea prietenie frăţească este şi rămâne la locul ei
sfânt al fiinţei tale, Benule. Foarte frumos a scris acea apreciere
prearespectabila timişoreancă Mariana Gurza. Iar tu, frace Benule ai dat-o la
acea veritabilă revistă de artă şi cultură, “REVISTASINGUR.RO”, publicând-o. Cu
ales şi frăţesc respect” – Ioan Miclău, Cringila, N.S.W
“Dragă Mariana, Îţi trimit o
copie la “Drumul Nostru” , un film documentar care nu e terminat, însă, poate
fi folosit cumva, cândva de copii. Mare parte din locuri şi oameni nu mai
există decât în imagini şi memoria noastră. Poate băiatul îl va putea folosi
vreodată în emisiunile lui. Acum când toţi vor să ne convingă, să ne lepădăm de
loc şi identitate, e bine să păstrăm tot ce avem.
Cu multă dragoste, Ben Todică,
2011, Melbourne, Australia”
“Dragă Prietene, Am ţinut să
culeg scrisoarea ta, brăzdată de dor, de credinţa în puterea acestui popor ce
nu va pieri niciodată, şi îşi va şti să-şi păstreze identitatea, prin fapte şi
Oameni iubitori de neam şi glie.
Pentru mine a fost o bucurie de a
primi aceste rânduri, acest film ce se vrea mărturie pentru cei ce vor veni
odată cu aşezarea lucrurilor.
Mă emoţionaţi, voi, cei departe
de casă că percepeţi altfel totul despre “loc şi persoană”. Poate şi cei care
ne sfidează acum naţia, şi-ar schimba simţămintele, ar învăţa să iubească
Poporul Român, dacă viaţa i-ar duce pe alte meleaguri…Voi aveţi tăria de a
plânge şi a râde odată cu noi pentru tot zbuciumul zilnic.Vă simţim aproape şi
uneori, ne simţim ruşinaţi, văzându-vă cât de mândri sunteţi pentru că aveţi
sânge românesc. Sentimentul iubirii de neam şi ţară s-a demodat printre noi… şi
voi ştiti cel mai bine să-l păstraţi, sau poate aveţi mai multă putere de a
recunoaşte… Şi eu mai păstrez în mine acest sentiment atât de înălţător… şi nu
sunt singura… Dacă aş striga în cetate, fraţii mei m-ar alunga cu pietre, m-ar
duce la balamuc… în aceste vremuri când tot pământul freamătă… Nu este vina
noastră. Sau poate este. Ne-am dovedit slabi şi am călcat conştient porunca
divină. Acum plăteşte întreaga planeta… În loc să fim uniţi, reuşim să ne
îndepărtăm pe zi ce trece de esenţial… Un paradox al vremurilor noastre… Ne
învinovăţim unii pe alţii fără a face ceva concret… uitând să bandajăm rana, să
întindem o mână fratelui… Am uitat ce înseamnă iubirea? Am uitat oare de
Dumnezeu? Dacă am schimba ceva în noi, în fiecare, am găsi primele răspunsuri…
M-am lungit puţin frate Ben!
Poate din bucuria darului, a epistolei, sau poate “Drumul Nostru”a venit în mod
profetic pentru a medita şi încerca să vedem ce avem de făcut… Îţi mulţumesc!
Nu-ţi pot promite nimic acum… Nu
cred în lucruri întâmplătoare. Toate îşi au rostul lor, aşa cum şi filmul tău
are propriul drum.
Cu dragoste şi respect pentru un
brav Român,
Mariana”
“Dragă Ben, În afară de faptul că
mi-ai luat frumos şi cu profesionalism interviul, că mi l-ai pus în scris, că
mi l-ai trimis în toate direcţiile globului (pentru care îţi mulţumesc, “eu
n-am făcut decât să joc tenis” … tu ai toate meritele) m-ai şi apropiat de
prieteni. Iată ce explozie de vorbe îmi scrie o foarte bună prietenă,
arhitectă, româncă care trăieşte în Franţa (soţul turc din Dobrogea, Lutfi,
fiul arhitect, Kemal) şi care era bună prietenă şi cu mama mea (mai ales după
plecarea mea din ţară, când am devenit “mai prezentă” în sufletul şi gândurile
prietenilor prin absenţă…) Mă gândesc că te vei bucura şi tu de comentariile
ei. Gânduri dragi, Ileana”
“Nunuşico, mi-a făcut o bucurie
să te aud, să TE ASCULT cu atenţie! Mi-ai dat un sfert de oră de farmec! şi lui
Lutfi!!! Parcă m-ai scuturat… m-ai cutremurat… m-ai trezit şi aveam nevoie… să
discern ce este important de ceea ce nu este, începusem să le încurc!
Am aflat atâtea care nu le ştiam
despre tine şi încă aşa clar exprimate cu carismul şi inteligenţa care te
caracterizează! păcat pentru cei care nu te văd în faţa ochilor, eu în schimb
am avut plăcerea completă! În sfârşit eşti tu cea intervievată şi nu tu cel
care intervievează şi totul cu atâta naturaleţe şi expresivitate şi… SUFLET…
eşti TU! şi profesor şi iubitoare de cultură şi viaţă şi sensibilă, pasională…
sper să asculte mai mulţi acest interviu şi să ai veşti!
Şi ce frumos cu melodiile
inserate… ce bine alese… în fine nu vreau să mă sentimentalizez prea tare… dar
realmente mi-au adus lacrimile şi eu nu ştiu să plâng…! Ei? iată că se mai
întâmplă când fenomenul este evident adevărat şi pornit din sufletul unei
persoane pasionate cu adevărat!
Am fost deseori cu tine dar acest
capitol nu am avut timpul şi plăcerea să-l ating… aveam noi două atâtea altele
şi timpul nu ne-a permis…! Mulţumesc!
Ceea ce te rog este să pui numai
INTERVIUL tău pe un site!
Şi acum te rog trimite-mi
melodiile ce au fost inserate, (în special a treia, ultima adică!!! neaparat!
cred că cu ştiinţa ce posezi poţi să-mi satisfaci această rugăminte … şi repede
deci aceasta a treia melodie cu Satul, Clopotul etc…) O să-ţi explic altă dată
această dorinţă expresă!! Mulţumesc! Ştiu că nu ai timp dar: Fă-o pentru noi!
Te îmbrăţişăm şi sunt fericită că
Lutfi atât de “absent” la multe când a auzit vocea ta a tresărit şi a exclamat
“NUNUŞ!!!” şi a ascultat atent, a ciulit urechile … şi este aşa rar la el şi a
sorbit vorbele şi vocea ta şi melodiile l-au impresionat… de fapt el este un sensibil
adevărat, introvertit şi un sensibil la frumos… “Nici n-a avut timp” zice Lutfi
“să vadă aquarelele mele”..şi asta este adevărat… sunt sigură că a avut o
părere de rău…)! dar nu au intrat zilele în sac!
Te îmbrăţişăm şi îţi mulţumim
pentru momentele aşa de fericite oferite! Mă apuc să trimit la toţi care cred
că merită dar aş fi vrut numai interviul tău căci cel dinainte este de o
tristeţe că unii pot pierde răbdarea… pe de altă parte poate este cu atât mai
strălucitor şi plin de viaţă şi inteligenţă superioară al tău…!
Mă grăbesc sa-i trimit lui Kemal
!Să se mândrească şi el şi să prindă şi mai mult avânt şi curaj!.. Pa! Irina”
“Dragă Ben, Cum îţi spuneam în
emailul imediat precedent… cu interviul acesta m-ai apropiat şi mai mult de
prietenii mei… care da, mă iubesc. Uneori chiar îmi spun singură: Nu am trăit
degeaba. Am atâţia oameni pe care i-am atins frumos… pe care îi iubesc şi care
mă iubesc. Cărora “le-am dat” şi care îmi dau mereu la rândul lor (din sufletul
lor).
Şi undeva, pe tine, dragă Ben,
te-am găsit pe aceeaşi lungime de “suflet” şi simţiri cu mine, de aici probabil
prietenia asta “de la prima vorbă” (şi apoi “vedere” dintre noi doi”. Gânduri
dragi, Ileana”
“Draga noastră Ileana, primisem
emisiunea audio şi de la dl Ben Todică, am ascultat-o împreună cu Lidia,
bucurându-ne ca nişte copii. Înţeleg că a fost preluată de Radio Internaţional,
retransmisă de la Koln , deci suntem pe cai mari. Dar vreau să ştii că, deja
cunoscând la literă textul interviului vostru, am fost pe loc foarte
impresionat de prestaţia ta, de emoţia din glas, de expresivitatea frazării şi
am trăit emoţii mari ascultându-te, de parcă am fi fost împreună. Mii de
mulţumiri, Iată cum investiţia de suflet şi inteligenţă se concretizează, în
auzul de acum al românimii de pretutindeni. Este un important mesaj de
umanitate, de respect al valorilor acestei naţiuni năpăstuite în Istorie. Voi
retrimite audio-textul la toţi prietenii noştri, ca să se pătrundă şi ei de
frumuseţea şi excelenţa unei prestaţii de zile mari. Calde îmbrăţişări! Succes
mare la vernisaj! Îi ţinem pumnii dragului de Jerry, încercând să ne imaginăm
prin ce frumoase emoţii trece acum… Doamne-ajută! Cu mult dor, Ionu P.S.
Aceasta este de la prietena mea Doina Tetcu (fizician) cu care am scris
articolul despre Florica Nicolescu, psiholog de copii pe Omnigraphies, care
apoi s-a publicat în două părţi în Revista 22. “
“Da, am ascultat emisiunea din
22. Dintre toate emisiunile despre Eminescu, a ta a fost cea mai echilibrată şi
corectă. Îţi mulţumim că ai pomenit şi de nedreptatea pe care i-au făcut-o lui
Dumitru Prunariu. Sincere felicitări pentru verticalitate şi calitatea de BUN
ROMÂN”!!! – Doina Dimitrie
Întrebat ,,De ce face toate
astea?”, Ben Todică răspunde: “De vină-i poate Eminescu, Coşbuc sau Creangă că
m-au fermecat cu frumuseţea ţării şi a poporului meu. Nu pot sta pasiv la
competiţia care există în jur fără a fi mândru de faptul că sunt român şi că am
ceva de spus; că putem contribui la bunăstarea întregii lumi. Faptul că ne
numărăm printre cele 26 de grupuri comunitare care transmit viaţa naţională şi
locală la televiziunea din Melbourne (şi de anul acesta transmitem şi la
Brisbane şi Adelaide), din peste 140 de naţionalităţi care au aplicat pentru
acces la ch-31, este o mândrie şi un respect pe care doresc să îl aduc
părinţilor, profesorilor, prietenilor şi întregului nostru neam. Fiecare fiu
îşi mulţumeşte părinţii în felul său. Acesta e felul meu…”
***
Ben Todică -,,suflet în
sufletul” neamului nostru
Maria Rugină
Dacă orice cuvânt este, la origine, o metaforă și sufletul
nostru se hrănește cu poezie, când mintea urmează sensul și ținta cunoașterii,
OMUL devine cuibul sfânt, din care își ia zborul – spre luminare – OPERA sa. Întâlnirea
cu ,,lumile” multidimensionalului român planetar Ben Todică este, cu meritată
plecăciune, precedată de reușita prestație ilustrativ-ordonatoare a echipei
pereche – Emilia Țuțuianu și Dorin Dospinescu – care patronează Editura
Mușatinia din Roman, România. Ce poate fi mai sugestiv decât o Stea Polară,
care dă Carelor cerești direcție și două drapele unite prin rădăcină și
diferențiate prin coroană! Dreptul fundamental al unei cărți este acela de a
ataca pe cititor cu o cvadruplă, îndreptățită întrebare: CINE, CE, CUM, DE CE?
Despre CINE este autorul volumelor – la a treia ediție – ÎNTRE
DOUĂ LUMI și ÎN DOUĂ LUMI s-a scris mult în lumea noastră unică și bine, cu
singura rezervă că întotdeauna mai rămâne ceva de spus. Mă îndoiesc însă că ar
putea fi întrecută în concentrare și adevăr formula propusă de Artur Silvestri
(vezi coperta patru – ,,Între două lumi”), zborul nefrânt al neliniștii
interioare, surprins în portretul realizat de Alicja Grecka sau ,,modelul uman”
ca sinteză galactică – exprimat prin personalizare – propus de Ioan Miclău
(Precuvântare – ,,Între două lumi”)! Privit ecuațional, am putea conchide că
omul este egal cu ceea ce face. Pentru constructorul de sine Ben Todică, omul
este devenire fără oprire, este arcadă de gând, simțire și faptă între două
coloane finite (ce păcat!) – existent și posibil. De aici, expansiunea de
neoprit, pe toate planurile existențiale, ale eroului nostrum autor. Căutarea
de sine și căutarea de alții, depășirea de sine, pentru sine și pentru alții,
îndârjirea și încrederea înaintării, bucuria și liniștea atingerii constituie
substanța de bază a cărților sale. O prefigurare a modelului uman cerut de
Viitorul Apropiat!
CE FEL de lume vede, visează și propune sufletul cu marca Ben
Todică, ancorat și acordat la puritatea ,,dimineții” poetice, dar și la
strigătul de alarmă al frustei realități? Bineînțeles, o lume globalizată, ca
,,o reflecție virtuală a iubirii” (p.21 – ,,Între…”), însă bazată pe
respectarea binelui și a credinței moștenite, pe configurația națională
existentă, pentru că ,,țările se hrănesc din seva trecutului, precum apa
râului, din izvor”. ,,Ce nu înțelege Europa – avertizează autorul – este faptul
că, dacă națiunile dispar, va dispărea și ea”, că ,,România poate contribui la
succesul EUROPEI, rămânând România”(p.25 – ,,Între…”), păstrându-și dreptul
asupra pământului strămoșesc, care ,,este altarul țării” (p.25 – ,,Între…”). În
același timp, Ben Todică subliniază faptul că ,,e important să ne cunoastem”,
să colaborăm, să acționăm uniți pentru realizarea unor obiective comune, fiind
locuitori ai aceleiași planete, dar găsind ,,o balanță interetnică” favorabilă
tuturor (p.26 – ,,Între…”). Ceea ce ar putea uni și înnobila popoarele – crede
autorul – este, în primul rând, ,,redefinirea valorii”. Aceasta ar putea
,,declanșa o nouă revoluție” (p.25 – ,,Între…”). Privit ca valoare supremă a
vremii în care trăim banul ne transform în ,,monștri”, în ,,mașini” (p.68 –
,,Între…”). Or, a ne continua nu înseamnă doar a trăi ca niște ,,roboței”, care
nu au nevoie decât de ,,baterii” pentru a funcționa. Aceasta ar fi o jalnică
,,societate artificială”. ȘCOALA, ICOANA și ISTORIA constituie sufletul unei
nații! Calea păstrării și ,,cinstirii identității” – ne atenționează insistent
autorul – este ,,cheia” rămânerii !
DE CE scrie Ben Todică? Citindu-l, înțelegi că nu poate altfel.
Scrie precum respiră, scrie pentru că există. Scrisul este pentru Domnia Sa o
necesitate organică, dar, în aceeași măsură, o datorie. Întrebat, într-un
interviu, despre interferența sa cultural cu țara de reședință, autorul
constată, cu amărăciune, că asimilarea culturii australiene se rezumă doar la
bani. Un român nu poate renunța la cultura sa, la ,,acasă”, nu o poate ,,lua de
la capăt”(p.148 – ,,Între…”), pentru sublimul motiv că, oriunde s-ar afla,
românul rămâne pentru totdeauna ,,o micuță Românie” (p.17- ,,Între…”). Dorul și
nevoia de Țara-Mamă, grija pentru destinul ei, setea de a-i fi alături, de a
mulțumi părinților, dascălilor, apropiaților, bănățenilor, românilor, poeților,
mângâind cu cântecele lor ,,țara de la un hotar la altul”, risipind și pansând
,,rana, durerea și întunericul” (p.40 – ,,Între…”), reprezintă crezul de granit
al autorului. Ben Todică scrie pentru a se cunoaște, socratic, pe sine, pentru a
cunoaște lumea închingată și eliberată mereu prin conceptele și acțiunile ei,
pentru a desțeleni calea ,,binelui” și a ,,adevărului”, pentru a dobândi și
dărui puterea evaluării drepte și nepărtinitoare, evitând micimea, meschinăria,
oportunismul unor ,,Patapievici“ contemporani, pătați de un feroce
,,neromânism” afișat cu superioritate, vorbind disprețuitor despre
,,nerelevanța” lui Eminescu. ,,Trăim azi, mai mult ca niciodată, într-un adevăr
eclipsat – observă Ben Todică – Eminescu(asemeni unui Hristos) ne-a fost dat ca
să ne arate cine suntem, să ne învețe să stăm drept… El, precum aracul, ne-a
ridicat și călăuzit spre lumină” (p.44 – ,,Între…”). ,,Eminescu este parte din
ADN-ul poporului român. Ele este fratele nostru, este poetul om de știință,
fiul, este sfântul apărător și protector al României” (p.47 – ,,Între…”). Ben
Todică scrie pentru că îi pasă. Spiritul său, pătruns de măreția reală a
poporului căruia îi aparține, fără a atinge cu nimic forța, creativitatea și
idealurile care aureolează fruntea celorlalte popoare, simte nevoia să
reacționeze atunci când neamul nostru este amenințat în însăși esența sa. Dacă
dacii erau ,,nimic sau nimeni” – se întreabă autorul – romanii, învingători în
,,zeci de războaie, ar fi ridicat la Roma Columna lui Traian, spre a se mândri
peste veacuri cu biruința asupra lor?”. ,,De ce nu au făcut o columnă pentru
bătălia cu triburile germanice sau cele engleze? – pentru că nu valorau nimic
la acea vreme”. ,,Ce crezi că ți s-ar întâmpla dacă te-ai duce la Roma și le-ai
spune italienilor să dărâme columna pe motivul că nu mai e relevantă astăzi?
Dar dacă le-ai spune englezilor că Shakespeare nu mai e relevant, sau
americanilor, același lucru de spre Hemingway, ori rușilor despre Dostoievski
etc.? Ce reacție ar avea?” Neevidențiată, necunoscută, ignorată și blamată (de
multe ori, cu bună știință, dar din interes) cultura noastră este înlocuită cu
,,kitsch”-ul ,,adus și impus din afară”(p.46 – ,,Între…”). De ce ,,trebuie să
tacă” România ?! ,,Scriitorii, poeții, artiștii … iau idei și le înfașă în
experiențe emoționale … mai pătrunzătoare decât sfaturile politicianului sau
ale conducătorului de grup”, prin ,,metafora care ne transformă felul de a
gândi și vedea”. ,,Prin ea, avem puteri nemăsurate de a influența lumea”. ,,Existăm
pentru că avem o cultură”. Ea este ,,experiența noastră”, iar ,,fiorul ei
etern” este ,,tradiția”. Cultura este la fel de esențială pentru o nație ca și
,,sănătatea”. ,,Este chiar izvorul sănătății” (p.49 – ,,Între…”). Ruperea
poporului de cultura sa echivalează cu ,,îndobitocirea”, ,,deromânizarea” și
,,creearea unui nou hibrid”(p.50 – ,,Între…”). Basmul și filmul – având o largă
adresabilitate – sunt folosite cu succes pentru ,,spălarea creierelor”.
Împănate ,, cu lovituri în direcția țintei”, promovând ,,rupere de aproapele,
agresivitate, militarism și eliminare”, ca ,,soluții spre succes și fericire”,
ele sunt construite pe principiul Violență contra Violență – jalnică și
periculoasă întoarcere la ,,Legea Talionului”! Filmele americane, mai ales cele
de după 11 septembrie 2001, debusolează consumatorii, îi privează ,,de
propriile simțăminte”(p.50-p.52 – ,,Între…”). ,,Umanismul mai trăiește atâta
timp cât fiecare dintre noi mai păstrăm în suflet un strop al inocenței de
copil, iar literatura pentru copii…, cinematografia” sunt hotărâtoare, prin
conținutul și calitatea lor(p.59 – ,,Între…”).
Propune Ben Todică și soluții? Se poate spune că
face acest lucru convingător, pregnant și la tot pasul, atrăgând atenția că
,,evoluția e un concept de zbatere”. Avem gândire, țară, tradiție, credință,
educație, sănătate. Toate împreună ne pot ajuta să înaintăm. Doar că ,,pentru
cei de la guvern nu contează câți mor, nu contează cât costă, ci contează ca ei
să rămână în tabăra învingătorilor și să nu fie persecutați niciodată pentru
greșelile lor” (p.69 – ,,Între…”). Parafrazându-l pe Ben Todică, ne putem
întreba: Cât va mai trebui să plătim ,,despăgubiri” de pace Occidentului? ,,Suntem
un popor de oameni buni, așezați și gata de schimbare. Imaginațivă o nouă țară,
cu un guvern care să dea încredere oamenilor, demnitate și curaj, în loc de
frică, care să nu ne dezbine, ci să inspire, care să nu promoveze ură, ci
unitate, care să nu despoaie pe omul sărac, pentru a se îmbuiba pe el” (p.121 –
,,Între…”) – iată punctul de plecare al unui program de izbăvire a nației. Teama
de realitatea exterioară ( presiunea, amenințarea, concurența modelelor
comerciale etc.) și de cea interioară (lipsa de informare, de capital, vârsta
etc.) poate fi depășită. ,,Ridicând tinerețea în slăvi și comercializând-o”
(p.75 – ,,Între…”), omul modern se orientează spre extreme: între ridicol și
abandonare, între ambalaj și conținut, între pălăvrăgeli lacrimogene în presă
și acțiune, trebuie să alegem astfel încât să putem salva măcar ce a rămas. ,,Treceți
la fapte!” (p.78 – ,,Între…”) – ne îndeamnă (și nu cred că greșesc, dacă spun
ordonă) autorul ,,lumilor”. ,,Oameni buni! Trezițivă din această hipnoză a
nepăsării… redați demnitatea oamenilor și schimbați destine!!!”(p.79 –
,,Între”). ,,Bani sunt destui în buzunarul hoților”(p.78 – ,,Între…”). ,,Dacă
alte națiuni au cerut despăgubiri de la România la Curtea Europeană, de ce nu
și România, altor țări?” (p.79 – ,,Între…”). După cum observă și Alexandru
Nemoianu în cartea ,,Întâmplări și vise” – recenzată de Ben Todică – în 1989,
țara ,,trebuia împărțită în mod egal tuturor românilor care au muncit în
ea”(p.122 – ,,Între…”). Aceștia trebuiau educați să administreze bunurile
primite, diferențierea producându-se trepat și în funcție de râvna și capacitatea
fiecăruia, dar pornind de pe poziții egale. La noi, ce s-a întâmplat? ,,Țara a
fost jefuită și împărțită ca-n codru”. ,,Greșelile neamendate” au dus ,,la
repetiție și depravare”(p.123 – ,,Între…”) și țara a fost dusă pe marginea
prăpastiei!
Locuind in SUA, având informația corespunzătoare
Al. Nemoianu concluzionează : ,,Vom fi arși fără milă, dar vom învinge”.
,,Imperiile care cad…, mai inainte de prăbușirea finală, sunt de o violență
feroce, de fiară rănită!” (p.126 – ,,Între…”). Experiența altor vremuri, a
altor popoare ne arată că redresarea depinde de noi, dar este posibilă. Iată
exemplul relatat de Ben Todică, într-un interviu acordat postului de radio
Timișoara: ,,Australia e o țară în care condamnații au fost aduși din Anglia,
pentru reabilitare, și, în 200 de ani, au construit o țară în care lasă sticla
de lapte în fața ușii, cu cinci dolari pe ea sau ușa deschisă și nimeni nu se
atinge de ele” (p.149 – ,,Între…”).Emigranții însă au profitat de situație și
legile s-au schimbat, au apărut ,,zăvoarele” și ,,zidurile”.
Până prin anii ’80 era aici o singură clasă. Acum
sunt două: unii care cred că au (sclavii/robii) și alții care nu au niciodată
destul (superbogații). Dacă muncești, ai, dacă nu, trăiești din șomaj. Săracii
și bogații trăiesc, se îmbracă, se distrează la fel. În Australia, se vine doar
pentru a face avere. Singurele piedici sunt ingnoranța și lenea. După ’89, și
România e împărțită în două: ,,cei care așteaptă de la Dumnezeu să pice ceva”
și ,,șmecherii care pretind că o gospodăresc”. ,,România este ajutată din
interior să se dizolve în Europa” (p.152 – ,,Între…”). ,,Românii, ori sunt
proști grămadă, ori sunt extraordinar de inteligenți” – e un semn al
maturității etnice. ,,Nu-i poți convinge să participe sau să susțină”.
,,Românul e ca peștele : îl poți păcăli numai cu un anumit fel de momeală –
sarmalele” (p.153 – ,,Între…”). Între căile de influențare a poporului nostru
la nivel de mentalitate, Ben Todică propune ca instrumente de bază cultura,
școala, credința.
Analizând rolul operei poetice în trezirea
conștiinței , Ben Todică subliniază că ,,suferința este inima creativității,
este combustibilul ei”. Doar ascultând ,,ceea ce nu spun oamenii atunci când
vorbesc”, ,,auzi ideea folosită și, în felul acesta, ți se vor dezvălui lumi de
care nici nu ai crezut că există. Devii mai curios și plin de interes, mai
întrebător”(p.103 – ,,Între…”). Vorbind despre poezia Ilenei Marian, autorul
observă că ,,omul, în codiții demoralizate, își multiplică conștiința”(p.102 –
,,Între…”). Experiența personală a autorului, trăitor efectiv ,,Între două
lumi” și ,,În două lumi”, atenția, grija și nevoia contactului permanent cu
prima sa lume ne dau cheia neclacării românului în vicisitudinile lumii alese.
,,Conștiința multiplicată” a celor plecați, forțând barierele conștiinței
dezorientate a celor rămași, ar putea produce o răsturnare de situații de care
românii s-au dovedit capabili și în alte împrejurări istorice. ,,Limba română
este una dintre cele mai bogate limbi din lume. Una dintre cele mai
evoluate”(p.22 – ,,Între…”). De ce n-am folosi mai mult – precum japonezii
haiku-ul lor – forța literaturii, a artei, în general, pentru ,,supraexpunerea
spiritului la meditație”, bombardându-l cu întrebări, ipoteze, posibilități,
lăsându-i deplină libertate de alegere?! Făcând incursiuni de adâncă pătrundere
în scrierile lui I. Iacob-Bencei, Alexandru Memoianu, George Anca, Ioan Miclău,
autorul servește școlii noastre de gândire cugetări tulburătoare prin
profunzimea și optimismul lor: -,,Locul unde te naști este sfânt”;
-,,Dacă ai un vis, trebuie să lupți pentru el”; -,,Totul
e posibil în viață, dacă tu crezi și insiști”; -,,Credința, nu uita, e
eternă”(p.104 – ,,Între…”); -,,Poezia adevărată te introduce în permanent,
anulează noțiunea de timp”(p.106 – ,,Între…”); -,,Poeții, artiștii sunt în
sacru adevărații sfinți care dețin cheile cerului”(p.107 – ,,Între…”); -,,Neamul
nu piere atâta timp cât există iubirea de casă și de aproapele”(p.108 –
,,Între…”); -Creația autentică este un drog benefic; -,,Istoria e scrisă de învingători
– întotdeauna ”(p.114 – ,,Între…”); -,,Toate experiențele Universului sunt
ascunse codificat în noi”(p.115 – ,,Între…”). Am extras și redat aceste zece
maxime propuse de Ben Todică, pentru a înțelege stilul pregnant participativ al
autorului. Între mijloacele utilizate, prentru a ajunge la țintă, vom evidenția
bogăția ideatică, arzătoare și mereu incitantă, bazată pe trăire, contact,
cunoaștere, dar și pe o bibliografie intrinsecă de înaltă ținută; diversitatea
formelor de adresare(mărturisire eseistică, reportaj, interviu, epistolă,
urare, comentariu, recenzie etc.); calitatea limbajului(fără prețiozități și
trimiteri, prin adresare directă, fluență, participare, sinceritate); Apelul la
memoria comună a faptelor, locurilor și persoanelor. Deși – la prima vedere –
structura cărții pare amalgamată, totul este compensat cu prisosință de
surpriza fiecărei pagini: nu poți bănui ce urmează și ești mereu copleșit de
noutate. Mustind de un lirism de bună calitate – ca o muzică de fond, care îi
dă credibilitate maximă și armonie – lucrarea transmite și acreditează valorile
morale pe care contează autorul. Luându-și aliați bine aleși, pe care, în
ambele volume, dar cu precădere, în cel intitulat ,,În două lumi” – structurat
numai pe interviu – îi aduce direct în scenă, le dă cuvântul, deschizând
întreaga lume în fața, gândul și judecata cititorului. Citindu-l pe Ben Todică,
am avut, până la un punct, aceeași senzație dureroasă și nevindecabilă a
dezrădăcinării pe care mi-au dat-o cărțile lui Salman Rushdie: ,,Un paradis
devastat”, ,,o luptă corp la corp între acolo și aici, între ispita rădăcinilor
și cea a drumului”. Depășind ,,dezorientarea”, genialul indian abordează
,,neapartenența”, instalându-se, ca o apărare lirică, în ,,patria artistică”(
Salman Rushdie ). Privind chipurile celor doi, se poate înțelege diferența:
substanța de luptător a românului, tenacitatea, știința țeserii relațiilor
felurite cu Țara-Mamă – și nu numai – i-au salvat acestuia lumina din suflet.
,,Deznădăjduitului i s-a luat totul și de aceea își concentrează toată
imaginația și cunoștințele vieții întru a scrie” (p.102 – ,,Între…”). Ben
Todică a luat Domnia Sa – prin îndrăzneală, selecție riguroasă, râvnă și talent
– lumina ,,lumilor” umblate, pe care, așezând-o pe temelia trainică de acasă, o
revarsă asupra noastră cu fiecare gest.
Mulțumiri și la cât mai mulți ani frumoși și buni!
***
Puterea binelui și
miracolul iubirii la Ben Todică
Camellia Florescu
…Da... prima mea
întâlnire cu Ben Todică este irezistibil împletită cu bucuria unei experiențe
românești. Simt parcă și acum mirosul de fum, friptură și porumb copt.
Fusesem invitată la un BBQ cu grupul Radio.
Privind dintr-un colț
îndepărtat al amplasamentului nostru, am trăit bucuria interacțiunii cu
întregul grup. Era împlinită prin prezența acestui român, Beni. Se tot învârtea
printre cei prezenți: falnic, jovial, fericit că este acolo, că are prilejul să
împartă pâinea și vinul cu frații săi români. Entuziasmul lui era contagios. Și
până în ziua de azi tot așa a rămas, plin de viață și bogat sufletește.
Mă simțeam inspirată de
măreția omului, care asemeni giganților buni din basmele copilăriei, cu vocea
caldă și binevoitoare ne făcea să ne simțim ca acasă.
Un zâmbet mi s-a furișat
pe față, trăind nostalgia acelei clipe, chiar și astăzi.
Eram tineri, în căutarea
de noi prieteni. Prieteni care aveau aceleași valori ca și noi. Care știau
semnificația și cunoscuseră emoția
Crăciunului cu șorici și a Paștelui cu ouă roșii. De acele trăiri ne era dor
tuturor. Aici, doar viața alături de români căpăta substanță, era mai
frumoasă.Toți eram în continuă căutare a valorilor lăsate cândva acasă.
Cu scrierile sale, Ben
Todică ne inspiră continuu profunda dorință de a ne păstra Identitatea neamului. Ben ne transmite convingerea că spiritul unei
nații, a unui popor care a rezistat tumultului
istoriei și vremurilor neprielnice neamului, dăinuie pentru totdeauna și pe
pământ străin, prin miracolul iubirii.
Cu
entuziasmul unui copil încrezător și sincer, Ben ne poartă printre eroii
narațiunilor sale, mănunchi de interviuri cu români tot atât de profunzi,
puternici, determinați. Oameni care au luptat cu greutățile vieții pe pământ
străin, cu dorința de a-și împlini visele. Sunt oameni demni, oameni care nu
numai că ne inspiră cu perseverența și tenacitatea lor, dar ne și dau motive clare de a ne mândri că suntem români.
Evident,
intensitatea sentimentelor și convingerilor autorului Ben Todică, atrage eroi
și eroine care împărtășesc aceleași viziuni, aceeași dragoste de glie, de
pământul străbun, de frumusețea spiritului românesc. Și în mod deosebit, o
incredibilă dragoste de oameni, o extrapolare a dragostei Universale, infuzând
puterea binelui și a dragostei lui Dumnezeu.
“Pentru
că la început a fost cuvântul și cuvântul era Dumnezeu” afirmă autorul.
Profunzimea
sentimentelor lui Ben Todică s-a plămădit în anii copilăriei pe plaiuri
bănățene, acolo este leagănul în care sufletul lui a prins rădăcini și a
învățat să iubească, să râdă și să dăruiască…
”Am exclamat și am plâns tremurând, precum oțelul trecut din flăcări în
gheață”.
Ben
are un suflet mare: știe să dăruiască!
Ani și
ani dedicați comunității române din Melbourne, vorbe calde de încurajare, timp,
bani, loialitate, înțelegere și modestie. Calități care îi conferă lui Ben Todică incontestabil numele de român adevărat, un român care ne este inspirație
și cu care, slavă Domnului, NE MÂNDRIM!
Mulțumesc
Beni pentru dăruirea și candoarea cu care îți trăiești viața, izvor de bucurie
pentru noi toți.
11/12/2012
11/12/2012
***
Un ,,Cap ne-ncoronat”, încununând
Planeta
Gh. A. M. Ciobanu
,,Se nasc și în Moldova, Oameni”
Moldova unei Românii străbune, cu piscuri carpatine și-o Dunăre continental, cu
fluvii de Cultură și genii în penumbra, cu veacuri de istorie amară și un
popor, bogat în încercări, dar și-mpliniri. Românie cu a ei Moldovă, ce
dăruiește omenirii, Oameni. Și asta, veac de veac, pe tot răbojul lui ,,a ști”
și-a ,,făuri”.
Și poposim, în aste rânduri, la
cel ce a uimit contemporanii lumii. Pornit în viață dintr-o așezare, aflată nu
departe de Bârlad, oprit, o vreme, prin părinți, pe alte meleag de-al nostrum,
în Banat, ca, până în present să se oprească și să rămână, în îndepărtata
Australie, spre a-și duce, mai departe, haru-i demiurgic.
De Ben e vorba, Ben Todică, cel
dăruit cu o multiplă creativitate. Copil fiind, primește aplauze, jucând pe
scena Teatrului din Oravița, pentru ca mai târziu, să-și adauge și arta, mult
complex, a peliculei, trecând, apoi și la condei, sub diferite forme. Un Ben
carpat, pe care noul continent ce l-a și adoptat, îl venerează și-ii zic că
este, pentru toți, un ,,Om al zilei”.
De la moldav și carpatin, ajuns
al Lumii-ntregi. Un demiurg total. Un fluviu de cultură, cu numele de Ben. Vom
încerca să-i conturăm portretul, prin vorbe doar. Noi nu avem penel, ci doar
condei. Și nici peliculă de film care, odinioară, l-a cucerit, precum și scena,
iar, pe rând, tot ce-i frumos, dar, mai ales, umanul ,,Homo Supremus”. Noi îl
număraăm așa, dar tot la fel și Ben, prefigurează, zi de zi, Planeta, să-i fie,
tot la fel, un ,,Essere” suprem.
Suntem încredințați că-n cazul
său, portretizându-l, nu se va repeta neînțelegerea, firească, poate, pe
atunci, ce a trăit-o Rembrandt, cu ,,Rondul de noapte” al său. Ben e ,,en
ronde”, dar într-o alta, umană și spirituală, ,,Mont Blanc” de gânduri de cetate.
Totul ,,la zi” și-un azi prezent în toate. Ben Carpatinul, un ,,a fi” firesc,
spiritual, dezlegat de patimi egoiste, de ,,găurile negre” ale lui ,,a avea”.
Privirea-i e spre părți, spre toate și nu doar un ,,prim plan” de-a tot
stăpânitor. Pare a se uita mai mult la oameni, la toți și numai spre unul, de
unde și acea expresie universalizantă a privirii sale. Nemulțumită, mult
întrebătoare, dar, mai ales, parcă așteaptă și-altceva. Un ,,vedo, ergo sum” și
nedorit, dar și cu o speranță de ,,bunic”, că mâine fi-va altfel totul. Un tot
complex, revelator și nu ca azi, prea plin de bănuială. Acele bănuieli amare,
care i-au anulat – nu amânat – fireasca și prea intima cerință de a-și trece,
ca pe o ordonare, o palmă desfăcută larg, prin păru-i, câteodată, revoltat.
Privire care, după un fugar ,,Ecce homines”, s-a prelins, la fel de neîmpăcată,
spre buzele ce-i sunt, simbolic strănse. Amândouă aceste emanații, cuprind în
ele, ca o reluare, credința hamletiană că, ,,în Danemarca”, e ,,ceva”.nu ,,putred”, ci posibil ,,a nu fi”. Prea multe
capete care se cred încoronate, prea mulți Hamleți și mai ales, atâtea spade.
Atunci de ce, la toți, le spunem ,,sapiens”? Și încă ,,în binom”. Ascunsă de
,,Homo”, un H ce-și are-n față, mereu un grup imens de ,,minuși”. Pare a fi
descins dintr-un Olimp uman, dar dominant, acum, fiind hărăzit a sluji, real și
nu mitologic, o omenire care, deși și ea reală, se complace în a-și îmbrăca
demnitatea în mituri antiumane. Vorbind tot metaforic, figura lui Ben,
surprinsă de noi, ne duce cu gândul la un alter-Pygmalion, aflat, nu doar
într-o cetate legendară, ci în cuprinsul unei Omeniri, aflată pe-o Planetă și
care-și are în față, un mâine plin de spirit, mai ales și nu de protoplasmă.
Portretul său pe care, ,,in
fugatto”, l-am creionat mai sus, e inspirat după un altul, grafiat, ce l-a
suprins pe Ben așa cum e, nu numai fizic, ci și ca algoritm de personalitate.
Un Ben preocupat de-o omenire, care ar trebui să ființeze, având la început un
,,O” majuscul. Un Ben, care nu stă ,,după perdea” cu-amărăciune, ci face multe
și tot multe spune, constată și propune, cu-nțelepciune și cu realism total
,,așa și nu așa”. De la precocele adolescent de pe scena din Oravița și până la
Seniorul Australian și-al lumii, creație multiplă, pelicule, emisii, ce-s
spuse, iar apoi și scrise, Ben, Patriarhul nesolemn, mereu în mijlocul
problemelor conteporane și de perspectivă. Preferă mult și spusa cea tăcută
redată prin condeiu-i, realist, spontan și tot mereu cu ,,punct pe i”. Dar, tot
atât de mult dorește interviul. Un Ben ce stă de vorbă cu un Om, un Ben, care
se sfătuiește cu Planeta, ca analist, ca detector, ca semnalizator. Surprinde,
comentează și compară, cu o firească intervenție, urmată de soluții imediate,
realiste, ce-s, mai presus de toate, la nivel spontan. Ne atrage mult
estetizarea faptului în cauză, istoric, sau cotidian. Remarcă spontaneitatea
limbajelor contemporane, precum și tendința acestora, de a se distila înspre
esențe. În principal, e animat de un Patriotism profund, ce pare a fi o excepție
a lui Azi. Locul natal îi e o altă ,,gravitație” a existenței. Ființele umane,
asemenea frunzelor, purtate de vânt în toate părțile, aparțin totuși, unui
singur arbore, cu rădăcina sa înfiptă adânc în pământ. La fel i-a fost și-i
este, mai departe, viețuirea maestrului nostru. Și harurile sale, ca și
evenimentele istorice, l-au purtat până în îndepărtata Australie, ducând, până
acolo, neasemuita sa dragoste pentru patrie. O trăire fără pereche, pe care
întrezărim să o numim ca fiind ,,Patriotism la purtător” sau ,,Panpatriotism”.
Națiunile, popoarele, trebuie să existe pe mai departe, prin ele dăinuind și
bătrâna Europă. Dispariția lor, ar determina și pe acea a
continentului-părinte. Iar totul, mai ales, ca personalitate culturală. Se
poate vorbi – și secolele ce s-au scurs au dovedit-o – de existența unui ADN
cultural, caracteristic fiecărei ginte. Nu are ce căuta, în lumea de azi,
comerțul cu astfel de valori. Și revolta sa, aici, e mare, categorică. Cu atât
mai mult, cu cât tezaurul spiritual al Patriei noastre, e foarte bogat în
unicate superlative (cultura populară, un Eminescu sau Enescu, apoi un Iorga
sau Brâncuși). Să fim, mereu, în suflet cu acest sentiment, chiar dacă viețuim
pe alte meridiane. ,, Ubi Patria, ibi summum”. Un ,,retro” spiritual metabolic,
așa cum au manifestat toți creatorii de cultură – de la ,,Înstrăinații” lui
Moruzzi și până la Panait Istrati.
Un Ben al românismului carpat,
sfătos și doritor a sta de vorbă, prin oameni, despre Oameni. Un popas în
gândirea sa multivalentă, preocupat fiind de viitorul omenirii și neîmpăcat cu
multe, anticipând că ea evoluează, centrifuge de la un ,,care pe care”, spre un
,,care din care”.
O ,,întâlnire” intercontinentală
cu carpaticul Ben, care nu ar vrea ca ,,mâine” complexul ,,Homo sapiens”, s-ajungă
în a fi doar ,,bio”.
O spovedanie a unui ,,Om al
zilei”, bogat în haruri și înțelepciune, cu numele de Ben, un crez, o îndoială
și-o speranță, gândite, apoi spuse Terrei, despre un Azi, ca și un Mâine, al
zborului uman, spre Omenesc.
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu