Dumitru Draghicesco: Arta îmbogățește și relevă realitatea

Arta îmbogățește și relevă realitatea. - Care este, în fine, în ultimă analiză, raportul artei cu realul? Oare arta este a realului sau a iluzoriului? Aceasta depinde de diferite forme de artă. Fără nicio îndoială, artele plastice, de exemplu, îmbogățesc realitatea. Catedralele, statuile și picturile nu numai că sunt ale realului, dar ale realului la cel mai înalt punct, ale realului etern. Muzica de asemenea. Pentru literatură, discuția este posibilă. Aici, există iluzie, dar iluzia este conștientă. Aici, esența însăși a sentimentului estetic ar fi „o oscilație între iluzoriu și real”. Este vorba de realitatea subiectivă care este istoria. Literatura nu face decât să elaboreze datele pe care i le furnizează cronica. Aceasta explică oscilarea între real și iluzoriu. Arta este pentru moment iluzoriul, dar cum realitatea subiectivă a istoriei este continuu viață și creație, este foarte posibil ca arta iluzorie să încline către real și să se fixeze în el la sfârșit devenind real. Între literatură și utopie nu există aproape nicio diferență. Literatura, romanul mai ales, este adesea o prefigurare a istoriei ce vine. Realizarea tipurilor create de Stendhal sau Balzac este proba. Rolul literaturii ruse în transformarea societăților și politicilor Rusiei; rolul ideologiei franceze a secolului al XVIII-lea în marea revoluție; rolul literaturii socialiste a lui Cabet, Fourrier, Leroux etc. în transformările sociale în curs sunt bine cunoscute. „Arta fabrică un sort de natură; o lume care are aspectul realității și care este totuși la ordinele spiritului... Ne înclină deci la apropierea naturii de artă”. Nimic mai natural, de altfel, dacă opera de artă este expresia armonioasă a dorințelor, a aspirațiilor și a speranțelor sufletului uman. Cum activitatea practică are aceleași mobiluri ca și activitatea artistică, nimic mai necesar și logic decât întâlnirea lor în realul de mâine (28). Dacă istoria și progresul social sunt o (zero)

(23) „Miturile n-au nicio veritate logică sau istorică dar, pe de altă parte, este imposibil a le critica, fiindcă nu sunt nici erori, ci o proiecție fantastică a stării sufletești a indivizilor și grupurilor de indivizi acționând, și ele atestă existența dorințelor forate aproape de a se transforma în voință și în acțiune. Utopiile sunt poezii, și nu numai acte practice; dar, sub aceste poezii, se găsește totdeauna realitatea unei dorințe, care este un factor al istoriei viitoare. De aceea și poeții sunt adesea considerați  clarvăzători, utopia de azi devenind realitatea de mâine. Utopicul și semi-poeticul Adresse des patriotes italiens către Directorat, din 18 iunie 1799, nu mai puțin utopica proclamație de la Rimini în 1875 și cântecul lui Manzoni, în care răsuna acest vers fatidic „Noi nu vom fi liberi dacă nu vom fi uniți”, deveniră pentru italienii de la 1860 acțiune efectiv istorică”. (B. CROCE, Philosophie de la Pratique).

Mișcare de eliberare a umanității, arta muncește pentru ele.

Funcția veritabilă a artei este deci că ea transformă continuu realul, îl îmbogățește și, la limită, pare a tinde să se substituie realului dat, înlocuind obiectele acestui real prin obiectele artei. Tendința artei este deci de a se substitui progresiv realului. Este, spune M. Delacroiz, o nouă treaptă a existenței.

Există, în natură, frumos care nu este opera artistului, pentru că natura pare a a avea momente de producție artistică. „Geniul imens al naturii... urmărește existența și deloc frumusețea; dar este inevitabil ca în această urmărire neobosită și această neîncetată creație de forme, în devenirea ansamblurilor pe care ea le malaxează etern, să se întâlnească modurile existenței pe care omul le-a adăugat naturii și să facă frumusețea și uneori chiar modelul frumuseții”.

„Arta ne dă așadar inevitabil impresia că natura este un geniu imens, cu creații multiforme, o genialitate care se cheltuiește etern în creații mereu diverse și totdeauna reînnoite. Se înțelege că idealismul post-kantian a fost tentat să observe activitatea creatoare a spiritului în natură însăși? Sentimentul creației, al divinității, pe care artistul îl încearcă în momentul concepției estetice, înainte de a fi simțit rezistența materiei, precum și sentimentul luptei contra materiei și al triumfului fidelității față de ideea, filosoful proiectului, hypostasiile din această natură imensă pe care o animă ca pe o operă de artă. Arta ne poartă deci invincibil a crede în natura artistă. Ei îi pare că nu face decât să desăvârșească natura, s-o pună în plină posesie de sine” (24).

(24) DELACROIX, op. cit., p. 459-460.

Diferit de activitatea practică, în aceea că face abstracție de utilitate și de știință, în ceea ce ea este expresia concretă și armonioasă a lucrurilor cărora noțiunile științifice nu le dau decât semnul abstract și cantitativ, arta este, ca și tehnica și prin urmare ca și știința, un instrument de transformare a realității obiective și subiective a lumii. Întru cât arta substituie operele sale realității date, ea efectuează în mare măsură evoluția realului; ea devine unul din elementele cele mai eficace ale evoluției naturii, a omului și a societății. Arta-joc este deci un veritabil pre-exercițiu, prin care umanitatea învață ceea ce trebuie să devină; și arta-reverie este latura mentală a procesului constructiv al idealului, care execută arta-joc, pus în acțiune pentru a recrea realul.

Din VÉRITÉ ET RÉVÉLATION par D.RAGHICESCO, Paris, 1934, p. 373-376

Tr: George Anca

Metastaza

Mi-s-au pironit ochii pe cerul stelelor,

Glasul mi-aduce sunetul final,

Ma prabus in iubirea de-altadata,

A locului natal!

De-un milimetru cale in saptezeci de ani,

In rest rotiri pe loc,

Doar gandul infratit cu vesnicia,

Mai arde-n tainic foc!

Cand centrul lumii e acolo,

Unde-ai crescut cu drag,

De ce folos ai parte,

Cand lasi al casei prag?

Sa gusti din ura lumii s-andoielii,

Sa uiti a limbii vers,

Cand orice cale cauti

E-acelasi univers!

Lingvistic: articularea completa a unui sunet

Mi-s-au pironit ochii pe cerul stelelor,

Glasul mi-aduce sunetul final,

Ma prabus in iubirea de-altadata,

A locului natal!

Ioan Miclau-Gepianul

Cetatean de Onoare al comunei Gepiu

Dedicatie ZILEI COMUNEI GEPIU-27iulie,2014

Tatuaj

de Ben Todică

Luaţi de libertinaj

Democraţii nu sunt alţii,

Laolaltă sunt ca fraţii

Tatuaj în anturaj.

S-a apropiat de pat,

Fluturaşul a plecat,

Putinel şi Putinica

Priveau floarea ca urzica!

Fluturaşul agramat

A plecat iarăşi prin sat,

Obămel şi Obămica

Priveau lumea ca furnica!

În grădină, prelucrat,

Printre flori şi spânzurat

Băsănel şi Băsencuţa

Se dădeau în leagăn huţa.

Putin face cărămizi,

Obama mestecă omizi,

Naziştii le-o sevesc cu sfertul,

Băsescu mătură deşertul.

Putin aruncă cu Găluşte

Obama sare să le-mpuşte

Fluturaşul stă cu puşca

Băsescu-nghite găluşca

Ceraselă din Buşteni

Prelucrată-n Cotroceni,

Dacă vrei să n-ai urmaş

Foloseşte fluturaş!

……..

Ca să scape Putinica

O ochi pe Merkălica,

Soldăţel şi soldăţica

Homo Sapiens Furnica

Putinel şi Obămel,

Amândoi belesc un miel,

Trandafirul inspirat

În bărbaţi i-a preschimbat.

Fluturaşul speriat

De costum s-a dezbrăcat,

O cămilă trecătoare

Le-a ţinut locul de floare.

Bălegarul de pe drum

Le-a folosit drept costum,

Că fetiţa e bolnavă!

Fluturaşul de pe ţeavă?

Cu Putinica în ogradă

Şi cămila cea arabă,

Fluturaşul tatuat

De pe umăr le-a zburat.

Democraţia transvestită

Fără milă se agită,

Păduchiosul din Găluşcă

A înghiţit iar o răţuşcă.

Înţepătura de sub coadă

Pe Obama îl degradă.

Dă cu cărămida-n peşte

Tot vestul se prăpădeşte.

Fluturaşul desenat

Într-un vierme s-a schimbat,

Pe Băsescu-nlăcrimat

L-a lăsat însărcinat.

Pace, pace măi ortace

C-aşă-i între dobitoace,

Foloseşte fluturaş

Dacă vrei să n-ai urmaş.

Alianţa sevastică,

Naşul şi cu naşa mică,

Bălegarul din hambar

Tatuaj pe trotuar.

Ciudanovița – locul copilăriei

Marta Doina

Cine, oare, nu-si doreste macar odata in viata sa redevina copil? Dar acest lucru nu-i este posibil nimanui. Noua, celor care am ajuns la varsta la care avem copii si nepoti, noua, spuneam, ne-au ramas amintirile din copilarie. Pot sa spun ca mie mi s-a sters din memorie o parte din viata pe care am trait-o in primii ani de scoala, undeva in Banat, la Ciudanovita (de unde am plecat in 1963)

Navigand pe internet in cautarea de date referitoare la Ciudanovita, am studiat o serie de materiale, publicate pe diferite cai, de diferite persoane. Asta s-a intamplat prin ianuarie-februarie 2014. Mi-aduc aminte ca plangeam, uitand-ma la imaginile din Ciudanovita. (Poate nu stiati - Ciudanovita in limba sarba inseamna un loc minunat). Uitandu-ma la imagini, m-a cuprins nostalgia. Incet-incet, si cu ajutorul nemijlocit al mamei (care mai traieste si este perfect lucida), am reusit sa-mi reamintesc o serie de aspecte din acea perioada. De la inceput, mi-a atras atentia un nume cunoscut: Benoni Todica. Mama mi-a confirmat ca da, am avut un coleg si vecin, si chiar prieten cu fratele meu, cu acest nume. Mai multe zile am incercat sa dau de adresa lui. Intr-un final, mi-am luat inima in dinti si i-am scris un mesaj, dandu-i cateva date de identificare. Nu mica mi-a fost mirarea, cand am primit raspuns. Inceputul a fost  facut. Dupa aceasta, Benoni mi-a trimis nenumarate materiale, prin care m-a ajutat sa-mi recapat amintirile. Printre acestea, am gasit un nume, al unei doamne Cornelia Chifu, si ea copilarise tot in Ciudanovita. L-am intrebat pe Benoni daca nu cumva aceasta doamna este una si aceeasi persoana cu fosta noastra colega si cea mai buna prietena de-a mea, Cornelia Turlea.

Mare mi-a fost bucuria cand mi-a confirmat acest lucru. L-am rugat sa ma puna in legatura cu ea. Dupa putin timp, i-am scris primul mesaj, plin de emotii. Cand mi-a raspuns, am plans de bucurie. Mi-am regasit prietena, de care ma despartisem in urma cu 50 de ani. Treptat, amintirile au inceput sa revina. Eram nespus de bucuroasa.

Am gasit printre poze cateva din acea perioada, poze cu fostii colegi de clasa, cu prieteni si vecini. Incercam sa-i recunosc, dar in zadar. Doar pe Neli Turlea a fost imposibil sa o uit.

Am purtat pe internet corespondenta zilnica cu Neli, astfel ca in cateva luni, am reusit sa reluam o prietenie veche ce a fost intrerupta timp de 50 de ani. Am stabilit ca sa ne intalnim la noi acasa. Am invitat-o impreuna cu sotul, la un picnic cu ocazia zilei de 1 Mai.

Asadar, in ziua de 1 Mai, dis de dimineata, am pregatit un cort in livada, gratarul, lemnele, berea si palinca puse la rece, carnea si micii pregatiti si multe altele, toate pentru a primi oaspeti de seama, oaspeti dragi veniti de la Timisoara. Am stabilit sa ii asteptam pe traseu. Dotati cu un buchet de flori si o "cerere cu dop", adica cu o sticla cu palinca, legata cu tricolor, am stat la intrarea in orasul Salonta. Dupa putin timp au sosit oaspetii.

Cu multe emotii, cu lacrimi in ochi, am fugit in intampinarea lui Neli. Este foarte adevarat ca au trecut 50 de ani de la despartirea noastra, dar in acele momente timpul s-a comprimat si am avut impresia ca doar ieri ne-am despartit. Abia ne-am desfacut din imbratisare pentru a ne prezenta sotii. Dupa aceasta, am venit acasa la noi unde ne astepta mama. In tot acest timp, fiica mea Raluca a fost pe post de fotoreporter.

Timpul s-a scurs pe nesimtite, prin fum de gratare si mici, navigand printre amintiri. Trebuie sa multumesc sotului meu Costi si, de asemenea, sotului lui Neli, Ilie, pentru increderea pe care au avut-o in noi, in prietenia noastra si pentru sprijinul pe care ni l-au acordat, ca intalnirea noastra sa aiba loc. Am depanat amintiri pana noaptea tarziu si am continuat si a doua zi.

In concluzie, intalnirea a fost foarte frumoasa. Mi-am imbogatit trecutul cu multe amintiri.

Corespondenta noastra a continuat pe internet. Am ajuns sa ne cunoastem mai bine, sa ne dorim sa ne mai vedem. Am stabilit ca acest lucru sa se intample in luna iulie, luna in care este ziua de nastere a lui Neli, a lui Ilie,a fiicei si ginerelui lor, motiv in plus de a sarbatori.

Dupa pregatiri serioase, inarmati cu flori si cadouri, am pornit la drum, impreuna cu sotul, fiica mea Raluca si nepotelul Sergiu. Dupa un drum presarat cu stropi de ploaie, am ajuns la Timisoara, unde la intrare, ne astepta familia Chifu. Ne-au condus prin oras, pana la locuinta lor. Dupa ce ne-am tras sufletul si am servit ceva mancare, ne-am pus din nou la drum, de data asta, impreuna cu familia Chifu. Eu in masina lor iar fiica mea Raluca, impreuna cu Costi, am pornit pe drumul spre Ciudanovita. Am strabatut Campia de Vest, care porneste de la noi din Bihor si pana departe, spre sud, inspre Moravita. In apropiere de Oravita incep dealuri foarte asemanatoare cu cele de la Oradea. De la Oravita incet-incet am ajuns sa urcam dealuri, paduri pana am ajuns in munti, la Ciudanovita.

Drumul a fost foarte bun, betonat . Neli mi-a spus ca acolo incepe Ciudanovita unde incepe drumul pavat cu piatra cubica, drum facut inca de pe vremea rusilor, la inceputul exploatarii minereului de uraniu.

Primul obiectiv intalnit a fost gara, din care a ramas doar o tablita si un refugiu pentru statie de autobus. Au urmat o serie de locuri, care in prezent nu mai exista. Primele blocuri care mai stau in picioare, blocuri ce au fost locuite in trecut de specialistii si ofiterii rusi, sunt locuite in prezent de cateva familii.

Am trecut sa vedem scoala la care am invatat in clasele I-IV.

In trecut, scoala mi se parea atat de mare, iar acum....Cladirea arata foarte bine intretinuta, deoarece in ea functioneaza ceva institutie. Ne-am continuat drumul. Am vazut fostul club, sau camin cultural, unde se organizau spectacole, filme.

Si aceasta cladire inca mai sta in picioare, deoarece intr-un colt al ei se afla Primaria si Politia.

Magazinul Universal, o cladire cu etaj, a ramas ruina, la fel ca si cladirea spitalului. Am vazut cladirea in care functiona pe vremuri, magazin alimentar si brutarie. Imi aduc si acum aminte geamul la care se vindea painea pe cartele. Am vazut noua cladire a scolii, cladire frumoasa cu etaj si care inca mai are elevi, dar foarte putini.

Pe Valea Lupului, unde candva era plin de baraci si locuite de tineri muncitori, era acum napadita de vegetatie si nici urma de vreo cladire. Au urmat pe partea dreapta, blocuri, care au fost construite inca de la inceputul santierului. Blocurile costruite din caramida, cu doua etaje, aveau putine apartamente locuite. Intre bloc si sosea, locatarii si-au amenajat mici gradinite cu flori. Peste drum, inspre paraul Jitin, au rasarit o multime de colibe, ingradite, unde oamenii isi cresc animale si pasari. In sfarsit, am ajuns in dreptul blocului A, unde am locuit in urma cu 50 de ani.

Mi-am adus aminte, parca mai ieri era, cand priveam cerul de la geamul care dadea spre sosea. Am mers in curtea blocului. Am vazut treptele ce duceau in scara blocului, roase de vreme. Tot acolo, inspre munte, erau niste trepte ce duceau la magaziile de lemne (si acelea roase), magaziile disparute, vegetatie a ocupat intregul spatiu, pana la zid.

Am strabatut curtea blocului, pana la celalalt capat. Dintr-un apartament venea un miros placut de tocanita, semn ca totusi locuia cineva acolo. In curte se jucau cativa copii, care vazandu-ne, ne priveau curiosi. Drumul care ducea candva spre Garliste, acum era acoperit de vegetatie. Pe acel drum mergeam cu parintii si, in zilele senine, se putea vedea Dunarea.

Peste drum, dincolo de paraul Jitin, era odata un cartier de baraci, primele locuinte din Santier, acum nu se mai vedea nimic, totul era napadit de vegetatie. Pe la ferestrele blocurilor am zarit mai multi locatari curiosi sa ne vada. Pe unii doar i-am salutat, cu altii am vorbit. Au fost curiosi sa stie daca si cand am locuit acolo.

Incarcati de emotiile revederii acelor locuri si totodata dezamagiti de ceea ce a mai ramas din universul copilariei noastre, am luat la pas, in sens invers, drumul pavat cu granit. Cuvintele nu mai aveau loc. Intre noi s-a instalat o tacere apasatoare. Incercam sa gasim o explicatie unei intrebari, fara un raspuns clar, si anume: din ce traiesc acei oameni, in mijlocul muntilor, departe de lume, fara servicii, fara bani, fara dispensar,

fara posta, fara multe. Poate se gandeste cineva si la ei si la acei copii care s-au nascut acolo (fara a avea vreo vina), dar care sunt condamnati inca de pe acum.

Vis edenic

de Ben Todică

Părul blond dezordonat, îți cădea pe frunte

Iară eu m-am aplecat, să-l sărut cuminte

Fără cuvertură, tu stai întinsă-n pat

Iar eu din trupul dulce, cu dor m-am înfruptat

Era rece ploaia când ne îmbrățișam

LACRIMI MARI ȚIE-ȚI CURGEAU ȘI NE SĂRUTAM

Era rece ploaia atunci la despărțire

Lacrimi mari ție îți curgeau pline de iubire

Obrazul roșu înflăcărat îți scânteia în noapte

Iar eu în glezne, aplecat, te dezmierdam prin șoapte.

Ca-ntr-un furnal,Vulcan, exorcizai steluțe

Eu șuieram ca trenul, tăind eterna cruce

În negru, doamna mea, nu te îmbrăca nicicând

Pumnal în noapte, prelung, voi trece fulgerând

Din gelozie, întinsă, lângă el gazelă

Am implantat hectorian, sărind pe pasarelă

Chipul șocat schimonosit coșmar avut în noapte

Ochi dilatați întrebători am ridicat-o-n Dante

Lăcuste poposesc pe valuri cin-să scape?

Cerul plutește-n cimitire într-un infern de ape

Sângele-mi, părinții, călugării, copacii

Să-ți odihnească trupul lângă al meu săracii

După ce pumnalul din pieptu-mi mi l-au scos

Pe-o perină de stele ne-au așezat duios

Nu e limită-n iubire, nu e limită-n iertare

Când holdele iubirii şi slova din psaltire

Ne spală de păcate. O Doamne cer iertare!

În tunetul Golgotei, cetatea toată plânge

……………………………..

Părul blond dezordonat, îți cădea pe frunte

Iar ei, doi cuvioși l-au aranjat cuminte

Fără privire, acum, tu stai întinsă-n pat

De lângă tine, trezit, țâșnesc înfierbântat

Era rece ploaia, când ne îmbrățișam

LACRIMI MARI ŢIE-ŢI CURGEAU, ȘI NE SĂRUTAM

E rece ploaia acum la regăsire

Lacrimi mari nouă ne curg, sunt pline de iubire.

Neagu Djuvara – un boier al mintii!

1. Uitându-mă în istorie, descopăr că, pe măsură ce eşti mai lăudat când trăieşti , cu atât eşti mai uitat după moarte.

2. Mă întristează că noi nu avem ceea ce scandinavii, după multe secole de educație, au deja în sânge – chestia cu cinstea. La noi, lucrul ăsta nu există de veacuri. De ce? Pentru că am avut o istorie a țării atât de vitregă, că într-adevăr nu puteam să supraviețuim fără să șmecherim… ca să subziști, nu-i așa? În timpul comunismului era (dintr-o perspectivă) justificat sășmecherești ca să subziști. Dacă nu, erai turtit! Masele au ieșit din 50 de ani de comunism cu o mentalitate inconștientă că șpaga, șmecheria sunt un mijloc indispensabil de supraviețuire.

3. Pe Emil Cioran l-am iubit, ce mai tura-vura! Tipul e genial! De aceea mă supără că în România e mai puţin venerat decât Mircea Eliade.

4.Ambiția mă ține tânăr. Din nefericire, nu poți recomanda cuiva să fie ambițios, pentru că asta e o trăsătură pe care o ai sau nu o ai. Dar ca să faci ceva în viață e musai să fii ambițios, să vrei să faci ceva, altfel te prăbușești psihic.

5. Am fost un student permanent.

6. Unul dintre beneficiile celor care învață pe parcursul întregii vieți este capacitatea de a fi cât mai rar depășit de situație – acolo unde muncim sau acolo unde ne aduce istoria.

7. Primul lucru pe care trebuie să îl facem pentru brandul nostru de țară e să scriem istorie cinstită!

8. Îndârjirea mea a fost de a fi un bun student toată viața. Și când am plecat la pensie la vârsta de 68 de ani am venit la Paris și m-am inscris la școala de limbi orientale, am făcut o licență în sârbo-croată. Între 68și 72 de ani!

9. Naționalismul ăsta exacerbat l-au avut și comuniștii, dar și alții – Iorga, de exemplu, care era un supra-dotat: știți că deține recordul mondial al scrisului: a scris 1.300 de cărți și 13.000 de articole, pe lângă editorialul zilnic din ziarul lui politic. Asta nu există în toată istoria universală! Dar din păcate avea o prejudecată de exaltare a neamului românesc care nu e rentabilă în străinătate! Să știți că nu suntem respectați nu din cauză că n-am jucat un rol important în istorie, ci fiindcă mințim! De aceea nu suntem preluați de către istoricii din occident.> De îndată ce vom fi cunoscuți cu o istorie veridică, să vedeți ce repede ne ocupăm locul cuvenit. Noi le umflăm așa de mult, că ajungem să nu fim luați în serios.

10. Adevărata zi de independență a Romîniei este pe 10 mai 1877. Întotdeauna m-am pronunțat cu furie împotriva alegerii zilei de 1 decembrie ca zi națională pentru că nu este ziua când s-a făcut România mare, e doar ziua când două provincii au cerut să fie primite în regatul român. Adevărata dată când România s-a făcut mare, juridic vorbind, e 24 decembrie decretul Regelui că acceptă cele trei, patru cereri de asociere la micul Regat al României. Adevărata zi de independență este pe 10 mai 1877.

11. Necinste nu este doar că furi – e că nu te ții de cuvânt, că nu ești la ora la care spui că ești, că nu-ți faci treaba care trebuie.

*

**

***

**

*

Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul si intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, „Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat". Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracu om şi merge la doctor. Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic – ca toată lumea – în ziar, sub haină convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi zeflemitor la el gândind „ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu dom doctor!”

Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copii mergeau în uniformă şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că „este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla tacso că a chiulit.

Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.

Era o vreme în ţara asta când băieţi deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: „ăsta e a lu Ilie de la sculărie. A termenat primu facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee , o să ajungă mare, e dăştept”

Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia , să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.

Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului „la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să nu facă „una mică” cu prietenii.

Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.

Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: ”Uite mamă, trece armata”.

Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru „o linie”.

Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.

Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

Astăzi, în ţara asta, când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, „fluidizând circulaţia”.

Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.

Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, „ifonul”, sau tableta.

Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un „my  man” este ori urâtă cu crengi ori „tută”.

Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să „se învârtă” sau sunt „băieţi de băieţi deştepti” care obţin bani uşor din „afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.

Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă.

Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă „la ţară ” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te mir că nu se dau cap în cap.

Astăzi, în ţara asta, ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui? Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce capul pentru că „Aştia au tras în noi în '89 şi acum au pensii nesimţite".

Oare ce va fi mâine ? Va mai fi țara asta?

Dumitru Drăghicescu: Logica valorilor (teleologie)

Intuiții, aspirații și dorințe infinite. - Dorințele și aspirațiile cele mai esențiale și cele mai profunde și permanente ale naturii umane sunt fără îndoială sursa tuturor valorilor și prin urmare baza tuturor judecăților de valoare, pentru că ele sunt în același timp scopurile vieții și ale activității umane.

Aceste dorințe și aspirații, comune tuturor oamenilor, din toate timpurile, sunt aproximativ: dorința de a fi, de a trăi etern; dorința de întreaga putere (voința de putere), de libertate, de fericire; dorința de omnisciență; de perfecțiune; iubire; dorința de justiție etc. Aceste aspirații se găsesc în fundul inimii tuturor oamenilor, și ele nu cunosc limite, nu sunt niciodată satisfăcute.

Ceea ce înțelegem prin dorințe și aspirații ale sufletului uman este aproape ce am văzut că înțelege M. Bergson prin intuiție și simpatie. Acestea sunt cunoștințe instinctive, care țin de inteligență și instinct. Aspirațiile noastre sunt infinite ca inteligența dar sigure ca instinctul; sunt veritabile a priori, veritabile intuiții. În ele se manifestă forța de creație infinită pe care M. Bergson o atribuie elanului vital; în ele vedem manifestarea și agentul evoluției sociale și umane, al cărei ciclu este departe de a fi închis. Aceste aspirații nu vor fi satisfăcute decât la termenul acestui ciclu evolutiv și numai în formele ultime și definitive pe care această evoluție le va fi realizat. Și de aceea când se imaginează satisfăcute, adică realizate, acestea sunt presupuse astfel în Dumnezeu, și ele constituie atunci atributele esențiale ale divinității. Ele merg deci în direcția evoluției vieții umane.Ele anticipează și iluminează. Prin chiar aceasta ele îndeplinesc ceea ce M. Bergson rezervă intuițiilor: a proiecta o lumină pâlpâitoare și plăpândă peste originea și peste destinul nostru, pe libertatea noastră, pe locul pe care-l ocupăm în natură, lumină pâlpâitoare dar care nu sfredelește mai puțin obscuritatea nopții în care ne lasă inteligența. Remarcați că aspirațiile noastre exprimă finalitățile și scopurile societății și ale vieții umane. În ele se anunță deci formele ultime și definitive ale omului și ale societății. Lumina pe care scopurile o pot proiecta asupra evoluției noastre fiind mai puțin vie decât cea a cauzelor nu este mai puțin prețioasă și mai puțin eficace. Aici este valoarea logică efectivă a dorințelor și aspirațiilor sufletului uman care sunt tot atâtea intuiții sigure și deși puțin luminate sunt mai utile aici și mai eficace decât doar inteligența.

Intensitatea și extensiunea acestor dorințe pot varia la oameni, pentru că circumstanțele vieții pot să le anemieze, să le sufoce. Dar nu există suflet uman să nu fie animat, în cel mai adânc al său însuși, de aceste dorințe elementare. Dacă adversitățile le pot comprima la mulți, cea mai mică circumstanță favorabilă în viață le poate intensifica și amplifica până la infinit. Cine ar putea refuza, sau, mai bine, cine nu și-ar dori, cel puțin în principiu, toată puterea, omnisciența, justia, simpatia, fericirea și perfecțiunea sau viața infinită? Se poate resemna la a renunța, atunci când totul contrariază aceste dorințe, atunci când totul se opune cu obstinație la aceste aspirații. Dar dacă șansa strălucește cât de puțin în ochii noștri, ea îi reaprinde și îi intensifică și face obiectul unei speranțe viguroase.

Sursa eficacității aspirațiilor. - Dacă dorințele umane ar fi constant dezmințite de realitatea obiectivă ele s-ar epuiza și ar dispărea în cele din urmă. Dar se întâmplă că forța lor și constanța lor sunt mai mari decât rezistența realității obiective: omul, prin știință și prin cooperare, ajunge să învingă realitatea obiectivă; aceasta se pliază în fața lui. Atunci, în aceeași măsură, dorințele se afirmă și cresc, și, în fața forței lor crescânde, realitatea obiectivă devine din ce în ce mai docilă. Adevărata docilitate a lumii obiective, în fața dorințelor noastre, se găsește în știința și cooperarea umane, și, prin consecință, în societate.

Pe măsură ce cooperarea și știința umane se extind, cresc și se intensifică, adică pe măsură ce societatea oamenilor augmentează , lumea obiectivă, așa cum este, mai întâi independentă de noi și ostilă, începe să devină așa cum trebuie să fie pentru a răspunde dorințelor noastre. În aceste condiții, aspirațiile noastre și forța lor de realizare se augmentează, și limitele puterii noastre și a științei noastre reculează. Și de aceea ele trebuie considerate ca având, în lumea morală și socială, aceeași importanță ca energia și legile sale în lumea inorganică și ca axiomele și principiile logice în științele naturale. Dar dorințele și aspirațiile noastre nu se transformă în speranță, în credință și în revelație, decât în anumite epoci privilegiate și în anumite medii sociale, agitate de mari mișcări istorice. Astfel a fost epoca profeților lui Israel, care profetizară în timpul marilor vârtejuri rezultând din coliziunea imperiilor asiatice; astfel mai ales epoca misticismului creștin din primele secole , în care toate popoarele antichității au fost integrate în imperiul roman; astfel cea a sfârșitului Evului Mediu, și astfel pare, după toate aparențele, epoca noastră însăși, care trăiește ecloziunea Societății Națiunilor. Sunt epoci în care se efectuează mari shimbări sociale, care termină o fază a lumii și în care începe o altă fază. În aceste epoci, se întâmplă invariabil ca societățile umane, popoarele constituite în națiuni diferite și ostile, se interpenetrează, se unifică, pentru a compune un tot mai vast, cu tendința de a îngloba toată umanitatea.

Noi am analizat, în altă parte, activitatea acestor epoci. Ar fi de ajuns să spunem aici că, în asemenea circumstanțe, conștiința oamenilor se îmbogățește, se lărgește excepțional, pentru că lumea socială, și, chiar prin aceasta, de asemenea, porțiunea de lume fizică ce-i este accesibilă, și din care ea se hrănește, se lărgește și se îmbogățește, și în același timp că stările de conștiință capătă o intensitate incomparabilă.

Evoluția socială și ideologiile. - Ideologiile se dezvoltă, apar sau se descompun și se eclipsează, în funcție de extensia sau de îngustarea pe care le iau grupurile umane în timp și spațiu. De aceea există, în istorie, primăveri, în care creațiile ideologice abundă, și ierni în care spiritul creator al ideologiilor cade și se epuizează. Când societățile umane se integrează, reunindu-se între ele pentru a forma un tot din ce în ce mai vast, atunci dorințele și aspirațiile se intensifică, spiritul creator, sub incitarea acestor dorințe capătă o fecunditate excepțională și dă cea mai bogată vegetație de capodopere. Eul subliminal, îmbogățit și intensificat în asemenea circumstanțe prin aluviuni sociale și istorice vaste și variate, este comparabil cu un mugur, care, primăvara, debordează de sevă și înflorește în frunze și în flori. Aceste epoci sunt anotimpul revelațiilor, cum primăvara este anotimpul florilor. Toate ideologiile poartă în aceste epoci muguri care înfloresc în revelații artistice, tehnice, filosofice, științifice, literare etc. Sunt epoci mistice de asemenea când revelația religioasă înflorește deplin.

În asemenea epoci spiritul fecund și clar al unui Poincaré, de exemplu, va plonja în profunzimile obscure ale eului pentru a-și atrage din ele invențiile matematice. S-ar spune că omul ia astfel contact cu divinitatea și îi smulge ceva din secretele sale, din știința sa, din puterea sa. În aceste epoci, prin mecanismul care funcționează în fundul inconștient al eului, spiritul se revelă în istorie, inspirând savanților verități istorice; moraliștilor, înaltele idei și calități morale; artiștilor, capodoperele lor eterne; credincioșilor mistici, trăsăturile Ființei inefabile. Deci revelațiile nu sunt accesibile oricui și oricând; ele se traduc printr-un concurs de circumstanțe excepționalmente fericite, doar în epoci privilegiate și oamenilor desemnați ca printr-un sort de grație divină. În aceste momente istorice privilegiate, revoluționare, ceea ce se ascunde sub privilegiu este faptul colaborării unei mai vaste porțiuni a umanității.(10).

(10)Aceste epoci fecunde, anumiţi filosofi germani le-au anvizajat în ceea ce ei numesc Kairos pe care Tillich îl defineşte în aceşti termeni: „Timp bogat în conţinut, timp revolut, timp decisiv, opotunitate fatidică”. Ceea ce caracterizează aceste timpuri este spiritul profetic şi profeţia este iruperea eternităţii în timp. „Există Kairos, atunci, în timpul imobilizat în formele sale spaţiale, Spiritul Eternului începe vizibil să se agite, preparând revoluţiile”. Spiritul profetic după Tillich a fost incarnat în Germania de Karl Marx şi Nietzsche. (Ernest SEILLIÈRE, Morales et Religions en Allemagne, p. 174-176).

Revoluție socială și revelație. - Cu extensia societății, spiritul crește și se mărește în umanitate. Fiecare descoperire științifică, tehnică sau artistică este ca apariția unui detaliu care integrează unul din atributele spiritului. Spiritul se dezvoltă, se explică în om, prin actele sale de revelație. Dezvoltându-se, el ia o direcție precisă, ca pentru a realiza progresiv un model dat. Aici, ca în ontogeneză, așa cum o concep Semon și Hering, (citați de Rignano), natura intimă a dezvoltării este analogă celei a unei reevocări mnemotehnice. „Dacă embrionul crește și reconstruiește, ca printr-o veritabilă amintire, organismul căruia îi este germen (se poate spune aceasta despre dezvoltatea spiritului, în circumstanțele istorice date), el îmbracă un aspect astfel încât pare „ghidat”, „dirijat” de un sort de inteligență ocultă sau „entelehie” de aceeași manieră în care construcția unei mașini este ghidată prin spiritul tehnicianului”. „... Pretinsa acțiune morfologică a factorilor fizico-chimici se revelă ca o simplă acțiune de declanșare și de potențialitate morfogenetică care există dinaintea ei . (11)”. Știința modernă pare, în aceasta, să confirme teoria platoniciană a anamnezei. Putem spune de asemenea, fără absurditate, că orice invenție sau descoperire este o reminiscență, o revelație. Așa cum factorii fizico-chimici în dezvoltarea embrionului, experiența și logica pot declanșa, provoca invenția, act mnemotehnic, anamneză; ele nu o creează și n-o explică.

Or, spiritul se hrănește din colaboraraea unei umanități mereu mai largi, constituind vaste societăți, dezvoltându-se în și pentru evoluția umanității, revelă omului adevărurile noi, care iau atunci aparența inspirației sau a revelației propriu-zise. În acest sens trebuie să-l înțelegem pe M. Brunschviecg, atunci când scrie: „Cea mai înaltă revelație a conștiinței religioase se face la ora când Newton demonstrează formula gravitației ... la ora când un stoic descoperă în sufletul său caritatea genului uman (12).” Cum se pot uita, în acest sens, revelațiile lui Iisus, ale sfântului Paul și ale sfâtului Ioan?

(11) RIGNANO, Qu'est-ce que la vie? p. 41.

(12) Idéalisme moderne, p. 97

Cum se produc revelațiile în profunzimile eului subliminal, ale subconștientului? H. Poincaré a furnizat, în acest sens, câteva indicații foarte prețioase. Subconștientul are, după Poincaré, proprietatea de a condensa în puțin timp o activitate formidabilă care ar strivi eul conștient. S-ar spune că el lucrează în infinitul mic și că face aceeași operație de condensare psihică precum face ochiul, pentru a condensa, într-o clipă, în senzația de roșu, în jur de 400 trilioane de mișcări ondulatorii. Așadar în fundul eului subconștient se produce actul mnemotehnic, anamneza, care este baza întregului nou adevăr. Este probabil că scara timpului subconștientului este de ordinul infinitului mic, pe când cea timpului nostru este infinit mai mare, și viteza evenimentelor este accelerată aici în aceleași proporții. Eul nostru conștient lucrează cu o lentoare care este la scara timpului nostru și a masei noastre.

Dar eul nostru conștient este puțin propriu la a descoperi, a inventa, pentru alte considerații încă. Fiind în contact cu lumea și agitat de atâtea alte chestiuni de ordin practic, tulburat de spectacolul lumii și de agitațiile sale, eul conștient este distrat și incapabil de concentrare. Pentru a-l prezerva trebuie să fie supus la un regim asemănător celui pe care i-l impun misticii, să fie făcut să treacă acest tunel al tenebrelor care realizează ceea ce se numește noaptea simțurilor și a rațiunii discursive; sau, în alți termeni, să fie făcut să descindă și să scoată apa în inconștient (13).

(13) „Autorii mistici au comparat deseori sufletul cu o sferă. La suprafaţă se găsesc simţurile şi facultatea discursivă, care o pun în raport cu exteriorul; dar unirea mistică se face în centru, ceea ce vrea să spună independent de raţionament şi de imagini”. După Maurice Blondel, „cunoaşterea integrală prin metoda mistică cere noaptea simţurilor, pentru că simţurile şi raţiunea discursivă îi sunt mai degrabă o jenă decât un concurs”. „În extaz, exerciţiul simţurilor este suspendat, nu mai există nicio mişcare voluntară.” (Procès de l'intelligence, p. 270). „Celesta lumină a contemplaţiei aruncă sufletul în tenebrele spirituale, căci claritatea sa depăşeşte forţele intelectuale ale sufletului şi paralizează modul său natural de a înţelege.”

Or, ce vor să spună toate acestea? Nu ne aminteşte asta de savantul care declară că raţionamentul nu-i serveşte cu nimic în descoperirile sale, în crearea ipotezelor? Eul subliminal, de care vorbea Poincaré, ce este altceva decât această noapte a simţurilor şi a înţelegerii?

„Există, spune M. Blondel, fără îndoială „tenebre” de afrontat, nopţi de traversat pentru simţuri şi înţelegere... dar ce să fie întunecat şi decolorat în umbra evanescentă şi reculul caselor îndepărtate?... Să fie fie cunoaşterea şi realitatea nouă? Nu. Este strălucirea soarelui nostru vizibil, lumina luminilor noastre obişnuite care pare să se şteargă şi să se depărteze.” (Qu'est-ce que la mystique? P. 10).

Cum se disting revelaţiile veridice de falsele revelaţii? În arte, gustul public rejectează creaţiile artificioase: în ştiinţă, experimentarea, aplicaţia practică condamnă falsele revelaţii; în morală şi în religie, criteriumul revelaţiilor este elevaţia preceptelor, perfecţiunea. Dacă verităţile morale şi religioase sunt vizibil orientate în direcţia perfecţiunii concepute în Dumnezeu, veracitatea lor este probată.

Mistici, Profeți și Utopiști. - Pe teren social, revelația ia caracterul utopic, și utopiile dezlănțuie revoluțiile. Comunismul pe care îl concepu Platon, și pe care, în timpurile lor, îl practicară Esenienii, Terapeuții şi primele comunități creștine, ca și comunismul timpului nostru este o revelație socială amestecată cu o revelație religioasă. De altfel, doctrinele morale, ca și dogmele religioase și utopiile, sunt cu atât mai utopice cu cât sunt mai idealiste, mai pure, mai nobile. Ceea ce este utopic în ele provine de la rezistența pe care ele o opun realității istorice a timpului: timpul este măsura înălțimii lor ideale, a nobleței lor încă inaccesibilă la realitate. Cei care ar vrea s-o atingă imediat, misticii și utopiștii, se izbesc de zidul timpului și aceasta îi face utopiști. Utopia nu este doar o țară extra-spațială, cum o vrea etimologia, este mai degrabă o țară extra-temporală, uchronie (14). Dar, periculoasă cât se vrea a se pune imediat în practică, ea este de cea mai mare

(14) După Tillich, credincioşii în progres au sentimentul intervenţiei Eternului în fapte, în timp, adică al posibilităţii profeţiei al „zguguiturii pe care în fiecare clipă o suferă din partea Eternului”. La fel de bine „utopia este strâns legată de concepţia Kairos-ului. Se poate spune că, fără spirit utopic, nu există forţă profetică veritabil revoluţionară”. (SEILLIÈRE, op. cit., p. 175)

utilitate, căci, previziunea profetică, ea trasează dinainte direcția în care omul trebuie să se orienteze și îi trasează schița imaginii realității viitoare.

Utopiile, în calitate de anticipații sau invenții etico-sociale, ca de altfel descoperirile științifice și invențiile tehnice, sunt în dezvoltarea intelectuală și morală a umanității ceea ce sunt variațiile spontanee ale lui de Vries. Aceste variații nu sunt determinate de condițiile ambianței fizice ci de produsul spontaneu al viații, milieul fizico-chimic nefăcând în plus decât să facă posibilă declanșarea lor. Ele nu s-ar declanșa dacă n-ar exista în forță în forma vitală care le manifestă. Mediul fizico-chimic permite, dar nu determină nici manifestarea lor nici forma pe care o iau. Apoi, o dată ce ele s-au manifestat, ambianța fizică exersează o veritabilă selecție printre ele, elimină pe cele care sunt mai puțin adaptabile la condițiile date, și permite dezvoltarea celor care sunt în armonie sau cel puțin compatibile cu condițiile actuale. Acestora, milieul fizic le oferă atunci un concurs eficace și le favorizează manifestarea și conservarea lor.

Este exact la fel pentru utopii. În anumite momente ale istoriei unui popor, când conjuncturi ale circumstanțelor puțin excepționale au loc, există o eflorescență a ideilor sociale și morale inedite. Aceste idei sunt în oarecare sort incitate, făcute posibile, prin efervescența morală pe care o provoacă circumstanțele schimbătoare de moment, și, în general, ele merg în direcția pe care o vor lua ulterior evenimentele, dar nu sunt determinate de circumstanțe de fapt; ele nu le corespund acestora de un fason adecvat. Departe de a le determina, circumstanțele de fapt, dar mai particular condițiile economice și sociale, „milieul” și „momentul” au mai degrabă o acțiune reductivă și modificatoare asupra lor. Printre aceste utopii, milieul istoric, condițiile economice actuale fac un sort de triaj: resping și elimină pe cele mai inadecvate, rețin și modifică utopiile care par mai compatibile cu condițiile actuale, cu trecutul apropiat și aspirațiile care vor fi realitatea de mâine. Acestea, după ce au fost puse la punct, sunt erijate în reforme practice și devin bune și frumoase realități pentru mâine, în timp ce celelalte sunt lăsate de o parte, aruncate în domeniul fictiv al literaturii, de unde ele vor resuscita poate cu ocazia apropiatelor conjuncturi din care se vor ivi noi mișcări revoluționare.

Cel al căror nume este atașat utopiilor care au reușit sunt profeții și precursorii, ceilalți rămân simpli utopiști.

Revoluției îi corespunde, în domeniul logic al vieții spiritului, revelația profetică. Invenția, crearea de ipoteze prin intuiție, adică prin divinație și revelație, sunt aplicația, în domeniul spiritului, a metodei revoluționare care utilizează natura în creațiile sale fizice vulcanice și în mutațiile biologice, în timp ce lentele formațiuni sedentare și transformismul își găsesc contrapartea mentală în inducția și deducția logice. Și de aceea putem afirma că revelația este la fel de legitimă ca inducția și rațiunea și că în ceea ce privește cercetările și descoperirile în domeniul social al moralei și al spiritului, revelația este metoda cea mai legitimă și cea mai eficace.

Revelație și experiență. - A judeca revelațiile morale și religioase după criteriul elevației și perfecțiunii lor nu este și nu a fost niciodată suficient. Este ca și cum s-ar mulțumi a se fonda o veritate științifică doar pe raționament și pe a priori. Cât timp adevărul științific n-a afrontat experimentare, el nu este definitiv. Este și mai ales a fost la fel pentru revelațiile credinței. Primii creștini n-au reușit să convingă lumea antică de adevărul revelației lor decât printr-un lung experimentum crucis, supliciul crucii și al rugului. Mai târziu, locica a adoptat, și ea, pentru verificarea legilor naturale, acest experimentum crucis, supunând generalitățile științifice la proba faptelor.

Dacă astfel este natura faptelor conștiinței și ale istoriei, și dacă ea cere o atitudine creatoare, adică activă, care nu constată ceea ce este dar decretează ceea ce trebuie să fie, și care nu descoperă ci inventează, este facil de a recunoaște că aici că invenția n-are nimic de a face cu rațiunea discursivă. Aici, savantul trebuie să fie profet, descoperirea este revelație și sfințenia este experimentare a stărilor conștiinței noi și profunde. Sfinții, profeții, misticii și utopiștii sunt, pentru viața interioară a conștiinței și pentru viața exterioară a societății, ceea ce sunt eroii sau geniile științifice pentru științele naturii. Veritabilii savanți în acest domeniu sunt vizionarul și utopistul, profetul și revoluționarul; căci ei sunt cei ce descoperă, anticipează, formulează și experimentează legile morale.

Calea cea mai rațională este aici cea a martiriului și a miracolului. Metoda este, la propriu vorbind, cea a anticipațiilor, a revelațiilor profunde asupra viitorului, revelație a lucrurilor care sunt reale și clare, într-un viitor mai mult sau mai puțin depărtat, cu atât mai mult cu cât ele sunt obscure și iraționale pentru moment. De aici, caracterul lor de mister, de utopie și de obscuritate.

Controlul rațiunii și Criteriumul. - Aceasta nu înseamnă a spune că rațiunea nu are niciun rol de îndeplinit. Sarcina sa este de a controla invențiile morale, decretele și revelațiile conștiinței, idealurile și revelațiile sufletului uman. Dacă controlul rațiunii nu intervenea, conștiințele exaltate s-ar fi cufundat în cele mai rele și mai nebune extravaganțe. Lumina rațiunii trebuie să ilumineze sentințele și decretele revelației.

Care este criteriul pe care rațiunea îl folosește pentru a judeca valoarea revelațiilor, a dorințelor, a idealurilor, a sentințelor și a profețiilor pe care ele le aduc? Acest criteriu este cel care a fost întotdeauna în trecut: elevația morală, puritatea și spiritualitatea invențiilor morale. Revelația trebuie să aducă o perfecționare vizibilă a ceea ce era deja cunoscut și practicat, a idealurilor care să fie profund în linia ascendentă a evoluției progresive.

În fine, rațiunea trebuie să examineze de asemenea oportunitatea revelațiilor, și să vadă în ce măsură ele corespund necesităților timpului, circumstanțelor istorice și sociale, ansamblului condițiilor sociale și morale date.

(D. Draghicesco, Vérité et révélation, Paris, Félix Alcan, 1934, pp. 292-303)

Traducere de George Anca

Programul în Limba Română, Radio 3zzz 92.3 fm, Melbourne, Australia, 5 Iulie 2014

Realizator Ben Todica

Din program:

Stiri, muzica, anunturi comerciale, comunitare si sport.

Un interviu cu tenismena Simona Halep

Invitatii emisiunii:

Prof Jeff Lavenda si Rev Corin John Izvernariu (despre Kenya, Rwanda si Uganda)

In emisiunea de azi avem bucuria reintoarcerii din Africa a invitatilor nostri de acum cateva luni, Rev. Corin John Izvernariu si Prof. Jeff Lavenda care asa cum au promis vor impartasi din experienta a doua saptamani prin cele trei tari africane, Kenya Rwanda si Uganda unde au fost in misiune de ajutor si schimb cultural. Rev Corin Izvernariu a lecturat in 16 institutii, in care a impartasit din experienta vietii sale de crestin si pastor, a culturii din Romania si Australia.

Un rezumat al misiunii din Africa.

IMPACT OF MISSION TO EAST AFRICA BY PASTOR JOHN IZUERNARIU AND JEFF LAVENDA (HCBC) IN APRIL/MAY 2014

Introduction

Pastor John Izvernariu and Bro. Jeff Lavenda visited Kenya for mission to East Africa in April/May 2014.  The trip was one of the most memorable visit to Pastor Paul Njenga (Of Estate Victory Christian Churches) who was their host.  The mission planning involved two months of prior planning  and  organizing both for Pastor John and Jeff in Australia and also  Pastor Paul in Kenya.   The mission was fully sponsored by Pastor John and Jeff while Pastor Paul  did the local planning in East Africa.  The mission took 2 weeks from 21st April  2014 to 5th May 2014 in Kenya, Rwanda and Uganda.

Arrival

Pastor John and Jeff set off from home Community Baptist Church in melbowine on 20th April after the Sunday  service and commissioning prayer by the HCBC Elders.  They flew for 26 hours and arrived at the Jomo Kenyatta Airport on Monday 21st April 2014 at 6.00 am.  They were received by the Host Pastor Paul Njenga and Bro Simon Njogu at the Airport.

From the Airport we all thanked God for the safe arrival and drove for the next  3 hrs from Nairobi to Kiganjo (Nyeri) and arrived at Pastor Paul’s House at 11.00 am.

George’s Farewell Prayers

After refreshing and having lunch at Pastor Paul’s house, the team   i.e. Pastor John, Pst. Paul and Jeff  went for the first Mission.  George’s farewell prayers who was going to China on Thursday of  same week for University studies.

First we drove to Nyeri city 15Km from Pastor Paul’s house and met  with Jeff’s mother- Mary Wairimu.  We, together went for the farewell prayers which Pastor John was expected to preside It was such a memorable occasion for George’s parents who organized a big feast of “Nyama Choma” (Barbeque) party. We all ate to the full and then had the prayer session of blessing Bro. George Mathu. Then Jeff and the team drove 40Km to Lavenda springs Academy - Jeff’s Kenyan residence where they stayed during the Kenyan Mission.

Game drive at the Ark

As part of the resting/relaxing from the grueling journey Pastor John went to the Aberdare Country Club (The Ark) – a tourist hotel in the Aberdare National Park for a night and game Drive to view wildlife. Some of the animals in the park include Elephants, giraffes, buffalo, leopard, gazelles and Impala, monkeys, rhino etc. He went to the Ark on the 22nd and left on Wednesday 23rd  April  at mid day straight to the First Church Ministry.

Ngobit EVCC Fellowship

This is a small fellowship of the estate Victory Christian church (EVCC) that began recently. It is situated about 60 Km from Kiganjo EVCC. We drove to the church on Wednesday 23rd April and met about 15 men and women praising and worshiping God in a 10`` x 12`` timber room. They had waited for us for more than 2 hrs with great expectation. We had the most refreshing time and Ministry of the word in this church by Pastor John. He really encouraged the brothers and sisters present to love and unite with one another. from the congregation, the gratitude was immeasurable – That they can be visited by a “Mzungu” (white man) in their rural habitat. “Surely God knows us and has good plans for us” they said in appreciation.

We had a good lunch of Chapati and greens at the home of Sister Veronicah Mwihaki who is the head of the fellowship then departed at 4.30 pm for Lavenda home.

Lavenda springs Academy Morning prayers

Lavenda springs Academy is a Primary and Secondary school of needy pupils. They include orphans, kids from single parents and destitute leaving in the institution managed by Elshaddai team that has leased Lavenda Academy from Jeff Lavenda. Its unfortunate to say that the school is not well managed by the present team and the children – so needy were very encouraged by the presence of pastor John and Jeff who joined them for prayers every morning between 3 - 6 am. They prayed with them and gave them donads every morning.

The morning prayers were attended by just a few boys and girls and the attendance rose sharply after word spread in the school that Pastor John and Jeff were attending the prayers and giving them donads and scones in the morning.

In every prayer meeting we had with Pastor John thereafter, Pastor John Passionately prayed that God would send people from Europe, America, Australia etc to help the needy children.

Nyeri Pastor’s Conference

We organized to a one day conference for Pastors of Nyeri County in Nyeri towns on Friday 25th April 2014 from 9.a.m. to 4.00 pm. we held the conference in PAG Church graciously given by the Pastor who is a friend of Pastor Paul.

Pastor John spoke in two sessions 1 ½ hrs each separated by tea and snacks graciously sponsored by Pastor John and Jeff. From the preaching of Pastor John, it was evident that he had great knowledge of the word which the participants (local pastors) from their feedback really appreciated. They expressed the need for another seminar/conference for pastors/leaders but organized to take a loner period i.e. 3 -5 days meeting.

Something very amazing happened in the meeting when pastor John Called Pastor Paul infront of the conference hall and broke the news that HCBC had  invited him to their new church building in Melbourne. He then presented a brand new bible and other books to him. This raised a great curiosity and the pastors clapped a lot in appreciation and amazement.

After the pronouncement, many pastors started making requests and appointments in order to establish contacts and relationship. It is true to say that the conference was a relationship building event and many have wanted to know more and establish contacts with pastor John and Jeff.

Wedding on Saturday 28th April and Revival meeting

After the preaching and teaching in the pastors conference, Pastor John was invited to preach at a wedding on Saturday 28th April 2014 in Nyeri town. It was such a colouful event with great singing and dancing characteristic of an African/Christian wedding.

It was such a great joy and surprise for the bride and bridegroom as they were surprised that “white preacher” from Australia preaching in their wedding. This, by word of the congregants was enough proof that God had honoured that wedding. Pastor John then presented gifts to the couple after the service and took photographs with them.

In the afternoon, we all went for a revival meeting in Chaka town. It was an interdenominational meeting held in EVCC Chaka church. Pastor John spoke about purity and readiness for the coming of our Lord Jesus Christ. After the preaching many people came forward and knelt down for prayer from pastor John. They have been expressing a desire for another meeting since.

Kenya Police College (KPC) Academy Service

On Sunday 27th April Pastor John was the guest speaker at the service of students and staff of the Kenya Police College in Kenya located about 1Km from EVCC Kiganjo. The service took 1 ½ hours with many programme compacted within the short time. This sis due to the college’s programme where the students have only a short time for Sunday service which ends at 11.00 a.m. However, the chaplain and elders expressed gratitude for the visit and the preaching, brother Jeff was invited to be guest speaker in another conference in Western Kenya whose Bishop was present in the service.

Sunday service at EVCC Kiganjo

From the Police Academy, Pastor John preached his maiden summon at the EVCC church Kiganjo where Pastor Paul (Host) is the pastor in charge. It was a lively congregation of a round 100 people who had great expectation from their  visiting preacher. The Sunday 27th April 2014 was a special families’ blessing service.

Many families came forward for a family blessing prayer width one old man who had backslidden many years before coming back to the lord that day. He had trekked 7 Km with his entire family - Sons and wives to the service for this special recommitment to salvation. His sons thanked God so much for their father’s faith. Before that day, he was a heavy drunkard and used to beat his aged wife.

As at writing of this report, this man “Jeremiah and his wife regularly attend church services on Sunday and is a completely transformed man. Luke 15.4-6. Surely Jesus said a good shepherd can leave his 99 sheep to go and look for one lost sheep and when he finds it he calls his friend and neighbours to celebrate with him. Jeremiah has made EVCC Kiganjo celebrate the doing of the Lord.

The church was so happy of this service with Pastor John and have since been praying that God would enable him to visit the church again. 

Pastor John again broke the news of the invitation of Pastor Paul to Home Community Baptist Church’s building’ opening ceremony. The church was so happy and have since been thanking God and praying that this trip would be made possible. The church has bee praying for Pastor John and HCBC  a longer good and fruitful working relationship for the two churches for the expansion and well being of the Kingdom of God. This visit of Pastor John to EVCC opened a greater vision for Pastor Paul and EVCC which we are all praying for God’s involvement.

Condoling with Ndegwa’s family

On Monday 28th April 2014, Pastor John and Brother Jeff cancelled a game trip to Nakuru National Park in order to go and pray with the family of Joseph Ndegwa in Nairobi whose father had passed away.

We packed our luggage for the Uganda/Rwanda mission and drove to Nairobi and spent the night with the family of Ndegwa (Paul’s friend). We prayed with them to encourage and strengthen them on their grief after the demise of their father. The family was so happy and always express the fact that we were the first people to visit them during that sad period, infact they said God sent a white man “Mzungu” preacher to encourage them that time. Infact for that honour, they appointed Pastor Paul to be the master of ceremony in their fathers burial ceremony that was held on Tuesday 6th May 2014, let me, pastor Paul use this opportunity to convey their gratitude and appreciation to Pastor John and Brother Jeff for their love and kindness to the family.

By road to Uganda and Rwanda

On Tuesday 29th April 2014, at 8.00 a.m. we set off by road from Nairobi – Ndegwa’s house and drove towards Western Kenya and reached Malaba (Boarder of Kenya/Uganda) at 5.30 p.m. we stopped at various points to view the Great Rift Valley, the Equator crossing line, wildlife etc on the way. We were together with Brother Jeff’s mother (Mary) and sister Mombi).

On reaching the Malaba boarder, we checked at the customs offices and Pastor John had to pay extra 100 US Dollars for an East African Visa.  We boarded a Taxi at Malaba boarder and set off to Kampala at 7.p.m. arriving at midnight. We waited at the Jaguar bus station in Kampala for Kigali/Rwanda bus. We boarded and set off at 3.00 a.m. arriving at Kabuga/Kigali at 2.30 pm. it was such a grueling tour with no stoppage for food or sleep until Pastor John concluded“ it was worth suffering for Christ” surely it was a heavy sacrifice for Pastor John who had flue due to change of climate and stress from the journey. Not withstanding the ill- health he - Pastor John still persevered to preach in the Rwanda/Uganda mission. It was a sacrifice for the sake of Christ’s mission.

We booked into a guest house in Kabuga near Kigali and refreshed ourselves and set off for the Ministry in Rwanda.

Mission in Rwanda

1. Church fellowship in Kabuga

Our first ministry in Rwanda was to attend a small church fellowship on Wednesday evening (4.00 – 6.00 pm.).

This was a small prayer fellowship for the church of our host Pastor John Kalibali. Pastor John shared the word with the Christians present (about 15) mostly women who had been praying the whole day. Pastor Paul and Jeff accompanied Pastor John and we went to take our first meal in Rwanda at the  Guest House and slept for the night.

2. Rwanda / Kigali Genocide Centre

On Thursday morning, we hired a van and packed all our belongings and went to visit Kigali town and especially Rwanda Genocide Museum. We were accompanied by our host Pastor John Kalibali and his other leaders. We were all together 9 people who toured the Genocide centre - a museum for the infamous Rwanda Genocide in 1994 where the two tribes Hutu and Tutsi of Rwanda killed one another leading to the loss of one million people in 3 months.

In the centre, we met many groups of visiting delegations including a team from United Nations, Nakuru County Government etc. Many came to lay flowers to the mass graves while others came to see what hatred and ethnic polarization and division can do to nations. To us it was as realization that absence of the love of God is Enemity and Death.

3. Karenge Church

After lunch at the house of Pastor John  (Our host) we drove for about 60Km from Kigali to the hilly Rural farmlands of Karenge Rwanda and arrived at a new Redeemed Gospel church fellowship around 3.30 p.m. This was a church of about 40 people mostly young boys and girls (70%) amazingly happy, joyful, praising and dancing church. What an amazing praising time? Ooh the young believers danced their hearts out for the lord. It was unbelievable. We all greated them happily then Pastor John preached the word. We prayed and promised to return there sometimes in future.

We drove back to Kigali and arrived at 7.00 pm. and immediately set off at 7.30 pm for Kampala –Uganda arriving at 5.30 am. on Friday 2nd May 2014.

Mission in Uganda

On arrival in Kampala, we booked into a guest house at 6.00 a.m., refreshed and rested for 3 hours. At 11.00 a.m. our host Apostle (Pastor ) Paul Kasirim came for us, I Pastor Paul and Jeff went with him while pastor John, Mumbi and Mum (Mary) rested behind.

Our first ministry was to attend a lunch hour fellowship at Makerere University, we shared with a few brethren then attended another church conference next to Mulago Hospital. We went to the third meeting that day at 6.30 – 5.00 pm. in Namugongo estate in Kampala where Jeff preached and encouraged the Christians. We then went to rest for the night.

Leaders conference

We held a one day leader’s conference in our host’s church in Namugongo – Kampala on Saturday 3rd May 2014. Pastor Paul and Pastor John taught the Pastors and leaders in attendance.

In the evening we attended a leader’s get together dinner hosted by the Host Pastor Paul Kasirim, Pastor John preached and prayed for the leaders present.

Sunday services in Kampala

On Saturday 4th May 2014 we attended and ministered in Namugongo – Apostle Paul Kasirin’s church, Pastor Paul preached in the first service while Pastor John preached in the second service. Just before pastor John spoke, we sang a “happy birthday song for him on his  60th birthday. However there was no cake to mark the celebration but Pastor John himself cut a cake of the word of God in his powerful summon.

Travelling Back to Kenya

We boarded a taxi van immediately after the second service in Kampala and set off for Malaba arriving at the Kenya/Uganda boarder at 6.00 pm.

After crossing to Kenya we found our car safe at Malaba Hotel. We packed our belongings in the car, took dinner and drove off at 7.00 pm. arriving in Nakuru at 1.00 pm. We spent at the friend of Jeff’s house and had breakfast together at 9.00 - 10.00 am. we then drove into Nakuru town where Paul bode farewell to Pastor John and the rest of the team escorted Pastor John to Nairobi for his flight to Melbourne Monday 5th Night.

Gifts and present

It is noteworthy that in every meeting Pastor John ministered, be presented gifts to people to express the love of God. This included books, huts, clothes, etc. This act of kindness and show of love impacted positively, thereby stamping the message he preached. This brought out the meaning of the gospel of Jesus Christ Our Lord-feeding the hungry, clothing the naked and loving your neighbor as you love yourself.

May God Almighty bless Pastor John, Brother Jeff and the Entire Community of HCBC.

Compiled by

Pastor Paul Njenga

EVCC - Kiganjo - Nyeri Kenya

*

**

***

**

*

Va mai atasez, pentru cei care nu au citit-o pe GSP si o scrisoare emotionanta a lui Alex R. adresata Simonei

WIMBLEDON 3

SCRISOAREA LUI ALEX R.

Performanţele incredibile ale Simonei au atras atenţia tot mai multor români, iar aseară, după calificarea în semifinale la Wimbledon, microbistul Alex R. a postat o scrisoare emoţionantă pe contul de facebook al Gazetei:

"Dragă Simona, Cine eşti tu? Cu ce ţi-am greşit noi, românii de ne faci de rîs în lumea întreagă? Cum ţi-ai permis tu să joci finala de la Roland Garros şi la o lună distanţă să fii aproape de a cîştiga prea puţin importantul turneu de la Wimbledon? Cu ce drept te-ai cocoţat aproape de vîrful topului WTA? Ai muncit tu pentru toate rezultatele astea?

Dragă Simona, dacă pierdeai nopţile prin diferite cluburi, consumînd alcool şi nu numai, anturandu-te celebrilor băieţi de bani gata de prin Dorobanţi sau dacă paginile tabloidelor nu erau suficiente pentru a-ţi prezenta viaţa desfrânată şi era nevoie să apari şi la educativele emisiuni nocturne alături de toate matracucele, ei bine, dragă Simona, abia atunci erai subiect de interes naţional...

Lăsînd sarcasmul (o glumă proastă, de altfel), îţi mulţumesc, dragă fată, pentru copilăria pe care ţi-ai sacrificat-o, pentru adolescenţa pe care ţi-ai sacrificat-o şi pentru faptul că munceşti cît pentru întreg lotul naţional de fotbal al României, ba chiar mai mult, totul din pasiune, rezultînd un joc de tenis atît de plăcut ochiului, că las orice în momentul în care joci şi te privesc cu admiraţie şi lăcrimez de bucurie că există şi astfel de români. Mulţumesc că exişti, dragă Simona!"