1. Uitându-mă
în istorie, descopăr că, pe măsură ce eşti mai lăudat când trăieşti , cu atât
eşti mai uitat după moarte.
2. Mă
întristează că noi nu avem ceea ce scandinavii, după multe secole de educație,
au deja în sânge – chestia cu cinstea. La noi, lucrul ăsta nu există de
veacuri. De ce? Pentru că am avut o istorie a țării atât de vitregă, că
într-adevăr nu puteam să supraviețuim fără să șmecherim… ca să subziști, nu-i
așa? În timpul comunismului era (dintr-o perspectivă) justificat sășmecherești
ca să subziști. Dacă nu, erai turtit! Masele au ieșit din 50 de ani de comunism
cu o mentalitate inconștientă că șpaga, șmecheria sunt un mijloc indispensabil
de supraviețuire.
3. Pe Emil
Cioran l-am iubit, ce mai tura-vura! Tipul e genial! De aceea mă supără că în
România e mai puţin venerat decât Mircea Eliade.
4.Ambiția mă
ține tânăr. Din nefericire, nu poți recomanda cuiva să fie ambițios, pentru că
asta e o trăsătură pe care o ai sau nu o ai. Dar ca să faci ceva în viață e
musai să fii ambițios, să vrei să faci ceva, altfel te prăbușești psihic.
5. Am fost un
student permanent.
6. Unul dintre
beneficiile celor care învață pe parcursul întregii vieți este capacitatea de a
fi cât mai rar depășit de situație – acolo unde muncim sau acolo unde ne aduce
istoria.
7. Primul
lucru pe care trebuie să îl facem pentru brandul nostru de țară e să scriem
istorie cinstită!
8. Îndârjirea
mea a fost de a fi un bun student toată viața. Și când am plecat la pensie la
vârsta de 68 de ani am venit la Paris și m-am inscris la școala de limbi
orientale, am făcut o licență în sârbo-croată. Între 68și 72 de ani!
9.
Naționalismul ăsta exacerbat l-au avut și comuniștii, dar și alții – Iorga, de
exemplu, care era un supra-dotat: știți că deține recordul mondial al
scrisului: a scris 1.300 de cărți și 13.000 de articole, pe lângă editorialul
zilnic din ziarul lui politic. Asta nu există în toată istoria universală! Dar
din păcate avea o prejudecată de exaltare a neamului românesc care nu e
rentabilă în străinătate! Să știți că nu suntem respectați nu din cauză că n-am
jucat un rol important în istorie, ci fiindcă mințim! De aceea nu suntem
preluați de către istoricii din occident.> De îndată ce vom fi cunoscuți cu
o istorie veridică, să vedeți ce repede ne ocupăm locul cuvenit. Noi le umflăm
așa de mult, că ajungem să nu fim luați în serios.
10. Adevărata
zi de independență a Romîniei este pe 10 mai 1877. Întotdeauna m-am pronunțat
cu furie împotriva alegerii zilei de 1 decembrie ca zi națională pentru că nu
este ziua când s-a făcut România mare, e doar ziua când două provincii au cerut
să fie primite în regatul român. Adevărata dată când România s-a făcut mare,
juridic vorbind, e 24 decembrie decretul Regelui că acceptă cele trei, patru
cereri de asociere la micul Regat al României. Adevărata zi de independență
este pe 10 mai 1877.
11. Necinste
nu este doar că furi – e că nu te ții de cuvânt, că nu ești la ora la care spui
că ești, că nu-ți faci treaba care trebuie.
*
**
***
**
*
Era o vreme în
ţara asta când cine termina liceul si intra la facultate era privit cu
admiraţie şi i se spunea cu respect, „Domnul inginer sau Domnul profesor, sau
Domnul avocat". Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi
dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.
Era o vreme în
ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a
muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut
şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe
degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care
lucrau în comerţ sau alimentaţia publică.
Era o vreme în
ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că
este în concediu, libere, sau e bolnav săracu om şi merge la doctor. Era o
vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să
îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.
Era o vreme în
ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era
frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la
doctor, şi le mascai neîndemânatic – ca toată lumea – în ziar, sub haină
convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai
fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te
uitai superior şi zeflemitor la el gândind „ia uite şi la fraierul ăla, merge
cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu dom doctor!”
Era o vreme în
ţara asta când la şcoală, copii mergeau în uniformă şi cum vedeai unul pe
stradă în timpul orelor ştiai că „este unul din ăia de chiulesc sau nu le place
şcoala” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg
de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla tacso că a chiulit.
Era o vreme în
ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva,
să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să
ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să
îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că
nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.
Era o vreme în
ţara asta când băieţi deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o
citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita
lumea cu admiraţie: „ăsta e a lu Ilie de la sculărie. A termenat primu
facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee , o să ajungă mare, e
dăştept”
Era o vreme în
ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să
mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să
îi spui cum a fost în concediu la Mamaia , să te mândreşti că ai fost promovat
sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau
nunta copilului.
Era o vreme în
ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi
ieşeai în faţa blocului „la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o
ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să
nu facă „una mică” cu prietenii.
Era o vreme în
ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte
careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.
Era o vreme în
ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în
pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă
prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: ”Uite mamă, trece
armata”.
Astăzi, în
ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege
să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul
unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru „o
linie”.
Astăzi, în
ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini
staţionate şi şoferi grăbiţi.
Astăzi, în
ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la
serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.
Astăzi, în
ţara asta, când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine
urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai
deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un
poliţist în intersecţie, „fluidizând circulaţia”.
Astăzi, în
ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când
intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai cu
plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat toată lumea intră cu sacoşe
burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe,
vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice,
perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.
Astăzi, în
ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la
discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din
spate are un caiet şi laptopul, ipodul, „ifonul”, sau tableta.
Astăzi, în
ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie,
doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără
acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau
nevestite la câte cineva, cine nu are câte un „my man” este ori urâtă cu crengi ori „tută”.
Astăzi, în
ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să „se învârtă”
sau sunt „băieţi de băieţi deştepti” care obţin bani uşor din „afaceri” cu
fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.
Astăzi, în
ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te
întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite
la o nuntă.
Astăzi, în
ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se
întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni
să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu
zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai
mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă „la ţară ” de zilele onomastice,
ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea
circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl
caută disperaţi. Te mir că nu se dau cap în cap.
Astăzi, în
ţara asta, ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol
ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că
era prietena lui? Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce
capul pentru că „Aştia au tras în noi în '89 şi acum au pensii nesimţite".
Oare ce va fi
mâine ? Va mai fi țara asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu