Cătălin Afrasinei
istoria suferă de alzeimer
adevărul artei este refren al nevăzutului
îngălbenind frunzele cu lumina deasă a melancoliei
fără ca durerea să poată fi desluşită pe drumul cărei nopţi
universul îşi vindecă rănile şi se tânguie prin mii de sori
întunecând drumul martirilor la zenit pe câmpiile eleusine
memoria defrişează numai durerile trecutului
şi efortul de a-l înţelege învinge prezentul
şi-l umanizează ieşind din tranşee
puţinii localnici fără viaţă furată
vorbesc despre eroism şi mestecă orbit
între două umbre cresc alte umbre
cu umbra pe umbră călcând
în prezent nu pot să-mi enumăr morţii
dintr-o complicitate morbidă faţă de neant
îi popularizez numai victoriile desuete şi caduce
flutură în van eşarfa flegmatică a celui fără de ţară
ţara lui epicul însângerat al unor povestiri înăbuşite
a căror hiperbolă este big bangul în cheie inversă şi unică
rareori epicul unei morţi devine cer înstelat
pentru trupul aproape sfârşit întinzându-şi mâinile
în drum spre
nouăzeci de ani unchiul nicolae
îşi căuta
avionul ca pentru a decola în fiecare zi
să-şi
îndeplinească sfânta misiune faţă de ţară
ştergea geamurile
de la sufragerie ca pe parbriz
când nu mai
recunoştea pe nimeni dintre cei de faţă
întreba ,,ce fel
de avion este acesta’’
după care pasărea
morţii se apropia de toţi
zbughind-o de la
etajul întâi la parter ori în garaj
unde copilotul
arma de zor tancul-mitralieră
paraşutele pentru
a ateriza pe străzi
în caz că vor
trebui să plonjeze kamikadze
istoria nu i-a
uitat numai suferă de alzeimer
priviţi ridicolul
decoraţiilor confiscate de ruşi
şi afirmaţia
tendenţioasă <<aux grands hommes
la patrie
reconnaissante>>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu