Gheorghe Constantin Nistoroiu
„As-noapte Iisus mi-a intrat în
celulă.
O. ce trist, ce înalt era Christ!
Luna a intrat după El în celulă
şi-L făcea mai înalt şi mai
trist.”
(Radu Demetrescu-Gyr)
Cuvântul
purtător de viaţă al numelui sfânt Dumitru
/ Dimitrie îşi află rădăcina în termenii protodaci: Demeter-Demetrius-Demetrios-Dimomitir-Daghimitir semnificând aşadar:
pământul-roditor,
rodul-pământului, pământul-mamă, mama-poporului, spicul grâului, cel harnic, darul
Soarelui, roadele toamnei, belşugul toamnai, etc.
Bunul Dumnezeu-Atotcreatorul şi-a pus Creaţia Sa sub oblăduirea, îndrumarea
şi înrâurirea a două mari Călăuze-Înaintemergătoare precreştine- protodaco-zamolxiene:
Sân George şi Sân Medru, Metru-Mitru,
cel care binecuvintează viaţa prin mirifica Primăvară şi cel care o psalmodiază
întru roadele sale bogate sub porfira Toamnei regale.
Ciclul spiritual al celor doi
călăuzitori-purtători de viaţă, protodaci ai Pământului şi ai Cerului,
descendenţi ai nobleţei Cavalerului Trach, prin harul lui Iisus Hristos: Sân
George şi Sân Medru aduc re-naşterea în fiinţa Creaţiei şi rodul binecuvântat prin sacralitatea înţelepciunii
omului ales.
Întruparea Mântuitorului nostru Iisus
Hristos preia moştenirea genetică şi spirituală a Naţiunii-Mamă a Neamului primordial pelasgo-traco-scito-geto-dac, prin
Moştenitoarea regală a acestui pământ binecuvântat Fecioara Maria, consfiinţind
totodată tradiţia şi spiritualitatea protodacă, prin aura hristico-creştină.
Icoana
Pământului-Mumă redă atributele şi caracteristicile Maicii Bătrâne, care
ulterior se interferează cu legendele referitoare la Maica Domnului, riturile
temeiului arhaic, invocând astfel sacralitatea Pământului, fiinţa sa
cosmogonică şi sensul său cosmic împlinit şi desăvârşit în Omul creştin ortodox.
Poate
că toate seminţiile pământului îl respectă într-o măsură mai mare sau mai mică,
dar pentru marele Neam dacoromân, Pămânul se bucură de un cult aproape egal cu
cel al Cerului.
Din
ţărâna lui sfinţită cu sângele martirilor, cu suferinţa eroilor, cu demnitatea
credincioşilor, cu nădejdea nestrămutată a cuvioşilor, cu mărturia mărturisitorilor
întru adevăr, cu dragostea atât de dăruită a iubitorilor de Hristos se ţese
porfira Cerului pe care sunt brodaţi permanent Aleşii: Eroii, Mărturisitorii,
Cuvioşii, Mucenicii, Drepţii şi Sfinţii lui Dumnezeu întru nemurirea lor serafică.
Dacii
nemuritori ai Mişcării Ortodoxe Naţionalist-Creştine purtau la gât alături de
Sfânta Cruce, un săculeţ din piele în care era amestecată ţărâna martirică cu
sângele ei sfânt de-a lungul vremurilor din mai multe zone ale ţării noastre.
De fapt se poate spune cu certitudine că pământul Daciei Mari s-a cuminecat
permanent şi integral cu sângele scump al Fiilor ei din faşe şi până la
Judecata de Apoi.
Nimeni
de pe pământ n-a iubit mai mult Pământul-Moşie al Neamului dăruit de Bunul
Dumnezeu, atât de binecuvântat şi atât de râvnit de toţi, din care au odrăslit
atâţia Fii ai Cerului divin!
Aceasta
este dovada supremă a iubirii noastre de Glie, că Noi, Dacoromânii nu ne-am dorit niciodată pământul altora.
Aşadar,
prin întruparea Cerului în sânul Pământului-Mamă se naşte pentru Om dimensiunea
spiritual-hristică a mântuirii sale.
Întreaga
spiritualitate dacoromână a înmugurit, a înflorit şi a rodit milenar sub cupola
religiosului precreştin şi creştin.
Din
sânul religiei s-au întrupat metafizica şi cultura protodacă, din care-şi trage
seva spirituală întreaga omenire.
Pentru dacoromânii-creştini, timpul nu este
trecere, ci curgere, izvor spre veşnicie, iar Pământul ca Moşie a Neamului este
o fiinţialitate sacră logodită cu Cerul.
Pământul străbun este pentru Noi
Dacoromânii la fel de scump şi de drag ca Cerul Strămoşilor.
Dacoromânul ortodox fiind astfel purtător
de pământ cum este purtător de cer, purtător de natură cum este purtător de
poezie, purtător de ţărână cum este purtător de aură, purtător de frumos cum
este purtător de cântec, purtător de lumină cum este purtător de rugă, purtător
de adevăr cum este purtător de jertfă, purtător de folclor cum este purtător de
credinţă, purtător de suferinţă cum este purtător de iubire, purtător de sânge
cum este purtător de soare, purtător de icoană cum este purtător de pâine,
purtător de Dumnezeu cum este purtător de Neam.
El
proiectează în afara timpului veşnicia numelui, iar în afara realităţii
nemurirea Neamului.
Rădăcina
numelui prin harul însuşirii sale stimulează şi semnifică: chemarea, alegerea, gândirea,
simţirea, menirea, creaţia, împlinirea, desăvârşirea purtătorului în raportul
său cu ordinea Creaţiei, cu spiritualitatea Neamului şi voinţa Atotcreatorului.
Forţa
devenirii sale, a purtătorului de nume asumată în tragismul şi iubirea
fiinţială, concretizează genialitatea, autoritatea creaţiei şi a eroismului său
spiritual în relaţia sa cu Dumnezeu şi cu generaţiile neîntrerupte,
triumfătoare ale Neamului.
Gradul de suferinţă şi nobleţea sufletească al credinţei strămoşeşti a
mărturisitorului înnobilează cultura împodobind chipul, aura Neamului în Icoana
renaşterii sale spiritual-divine.
Sfinţenia
şi autoritatea morală a eroilor, mucenicilor şi mărturisitorilor Neamului
nostru dacoromân este consacrată de fascinaţia lor vie, nemuritoare, care
împărtăşesc generaţiile din potirul lor mistic, înnoitor şi mântuitor.
Cinstirea
lor conferită de Bunul Dumnezeu implică impulsul tainic al veneraţiei noastre
de a îngenunchia în adâncul sufletului lăudându-i, slăvindu-i, mulţumindu-le şi
bucurându-ne totodată, prin duhul transfigurării lor în Fii ai lui Hristos-Mântuitorul
lumii.
*
Dumitru Stăniloae-preot, profesor-Teologul Cetăţii Ortodoxe, s-a născut
în Vlădenii Ţării Bârsei la 16 Noiembrie 1903, sub aura zilei Sfântului Apostol
şi Evanghelist Matei.
După ce
absolvă cursurile strălucitului Colegiu „Andrei Şaguna”, primeşte o bursă
pentru Universitatea din Cernăuţi, dar nesatisfăcându-l se întoarce la
Universitatea Bucureşti, urmând cursurile Facultăţii de Litere. În 1928 îşi susţine la Cernăuţi
Teza de Doctorat cu Titlul: Viaţa şi
opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările
Româneşti.
Mitropolia
Sibiului îi oferă o bursă pentru studiul Dogmaticii şi Bizantinologiei.
Studiază la Munchen, Berlin, Paris, Constantinopol. Este hirotonit preot la 25
Septembrie 1932, numit director al ziarului Telegraful
Român în 1934, iar doi ani mai târziu ajunge rectorul Academiei Teologice din Sibiu, până în 1946 când este obligat de noua dezordine ateo-comunistă să
demisioneze din funcţia de rector. Mai rămâne un an ca profesor, apoi se
transferă la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti.
În 1959 este
arestat şi închis la Jilava şi Aiud. În 1963 este eliberat de ziua lui Mihail
Eminescu şi reintegrat în învăţământul universitar. Conferenţiază la Freiburg,
Heidelberg, Oxford.
În 1971, face
parte din delegaţia Bisericii Ortodoxe Române care a mers la Vatican.
* Opera sa întru marile capodopere
ale spiritualităţii ortodoxe:
-
Viaţa şi
învăţătura Sf. Grigorie Palama.
-
Ortodoxie
şi Românism.
-
Ortodoxie
şi Naţionalism.
-
Naţiune şi
Creştinism.
-
Poziţia
domnului Lucian Blaga faţă de Creştinism şi Ortodoxie.
-
Tratatul
de Teologie Dogmatică Ortodoxă în 3 vol.
-
Ortodox
Dogmatik, apărută în 2 vol. la Londra.
-
Dieu est
Amour, apărută la Geneva.
-
Tehnology
and the Churck, apărută la New York.
-
Rugăciune,
libertate, sfinţenie, apărută la Atena.
-
Prier de
Jesus et experience de Saint Exprit, apare la Paris.
-
Le genie
de l’orthodoxie, tot la Paris.
-
Spiritualitate
Ortodoxă şi Teologie Morală, 2 vol.
-
Spiritualitatea
şi comuniunea în liturghia ortodoxă.
-
Chipul
nemuritor al lui Dumnezeu.
-
Sf.
Atanasie cel Mare, 2 vol. , în traducere.
-
Studii de
Teologie dogmatică ortodoxă („Hristologia Sf. Maxim Mărturisitorul”, „Omul şi
Dumnezeu”, „Sfântul Simeon Noul Teolog”, Imnele iubirii dumnezeieşti, „Sf.
Chiril al Alexandriei, Scrieri).
-
Ciclul
Filocalia în 12 volume.
-
Numeroase studii şi articole publicate în
revistele de specialitate.
* Distincţii, premii şi merite
deosebite:
·
Doctor
Honoris Causa al Universităţii din Tesalonic.
·
Doctor
Honoris Causa al Institutului Ortodox Saint Serge-Paris.
·
Doctor
Honoris Causa al Facultăţii de Teologie-Belgrad.
·
Doctor
Honoris Causa al Facultăţii de Teologie-Atena.
·
Doctor
Honoris Causa al Facultăţii de Teologie-Bucureşti.
*„Dr. Leopold Lucas”al Facultăţii de Teologie-Tubigen.
*„Crucea Sf. Augustin de Canterbury.
·
Membru
titular al Academiei Române.
+Cetăţean al Cerului cu drepturi veşnice-4 Oct.1993.
Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, manifestându-şi libertatea
creatoare genială şi slujirea duhovnicească pilduitoare în sânul Neamului
Dacoromân al Bisericii lui Hristos şi-a asumat deplin moştenirea strămoşească
spirituală în calitatea naţională a Neamului, integrându-se ca model ceresc al
Ortodoxiei.
*
Dumitru Bălaşa-preot, supranumit
„Patriarhul de Drăgăşani”.
Ilustrul
teolog, preot, istoric-dacolog, poet, prozator, dramaturg, gazetar, publicist,
editor şi cărturar s-a născut în vatra ortodoxă, care la rândul ei coboară din
vatra milenară a viticultorilor traco-geto-daci, a unor ţărani imperiali
vâlceni, în satul Dealu Mare-Guşoeni la 1 August 1911. Parcurge Şcoala primară din
satul Spârleni, comuna Guşoeni, după care Seminarul Teologic „Sântul Nicolae”
din Râmnicu Vâlcea, ca bursier al celor 8 ani de studiu. Fiind un pasionat
îndârjit al cititului ales, ajunge în clasa a VII-a bibliotecarul Seminarului
Teologic, publicând în periodicele locale, articole şi poezii. În ultimul an de
Seminar fondează revista „Foi literare,, . Debutul în poezie l-a bucurat
nespus, dar l-a adus şi în contact cu Siguranţa lui Carol al II-lea. În 1934
este hirotonit preot pentru Parohia Băleasa-Romanaţi, iar din 1939 slujeşte în
capitala Băniei-Craiova la diferite biserici. A doua arestare are loc în gara
Balş tot din ordinul lui Carol-Lupescu în 1938, când i se oferise o bursă de
studii la Atena.
Mobilizat pe
frontul de Răsărit între 1941-1944, se distinge cu Ordinele militare: Steaua României cu spade şi Virtutea Militară în grad de Cavaler. După
Evenimentele revoluţionare din Decembrie 1989 preotul-veteran este avansat în
gradul de Colonel.
La 16 Septembrie 1959 are loc a
treia arestare pentru 5 ani de zile. Cunoaşte infernul „Fenomenului Piteşti”,
apoi şirul marilor Academii spirituale,
începând cu Colonia Salcia din Balta Brăilei, este eliberat la 31 Iulie 1964.
Dincolo de
slujirea sa exemplară, dincolo de iubirea de Moşie a Neamului Dacoromân,
dincolo de suferinţa şi jertfa adusă pe Altarul creştin-ortodox, dincolo de
laborioasa cercetare istorică a Fenomenului protodac, Părintele Dumitru Bălaşa
a lăsat generaţiilor viitoare un Tezaur grandios al operelor sale nemuritoare,
astfel:
-
Date noi despre familia lui Alexandru al III-lea
Voievod, 1569-1576;
-
Schitul Iezerul Vâlcii;
-
Luptele de la Lânărie;
-
Istoricul Mănăstirii Sadova;
-
Sfânta Mănăstire Tismana;
-
Dionisie Eclesiarhul. Hronograf (1764-1815);
-
De la Zalmoxis la Iisus Hristos;
-
Suteşti-repere istorice;
-
Crinii ţărânii. Un manuscris original din anul
1763, o perlă autentică al limbii române;
-
Basmul romanizării. Dacii întemeietorii Romei;
-
Codicele de la Suteşti-Vâlcea;
-
Roma Veche, cronică ortodoxă daco-romană;
-
Marele atentat al Apusului papal împotriva
independenţei Daco-Românilor;
-
Dacii de-a lundul mileniilor;
-
Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei;
-
Monografia oraşului Drăgăşani.
·
Alături de aceste volume de referinţă a publicat
zeci de studii privitoare la Istoria Bisericii şi a culturii româneşti.
·
Fondator al Fundaţiei Culturale
„Dokiana”-Suteşti.
·
Membru fondator al Fundaţiei Culturale „Sfântul
Antim Ivireanu” – Râmnicu Vâlcea.
* Pentru meritele deosebite în
domeniul spiritual-religios, ştiinţific şi cultural Păintele-Patriarh de Drăgăşani, Dumitru Bălaşa a
fost ales membru al multor societăţi şi asociaţii:
·
Societatea Scriitorilor Olteni;
·
Asociaţia Slaviştilor din România;
·
Societatea de Studii Istorice din România;
·
Societatea Prietenii Muzeului Nicolae
Bălcescu-Vâlcea;
·
Societatea Culturală „Luceafărul din
Floreşti”-Gorj;
·
Fundaţia „Academia Dacoromână”-Bucureşti.
+ La 22 decembrie 2002, Cerul i-a decernat Premiul Iubirii Divine.
*
Dimitrie Balaur-preot, născut la Rezeni
în anul 1903, în judeţul Lăpuşna din Basarabia. Face studii strălucite în
cadrul Seminarului Teologic din Chişinău, pe care le desăvârşeşte la Facultatea
de Teologie din Bucureşti prin magna cum
laude, absolvind apoi şi Facultatea de Geografie.
Revenit pe
plaiurile natale este numit la Eparhia Hotinului consilier cultural, iar în
noaptea de Înviere a anului 1937 este hirotonit preot.
Ultimatumul
dat de U.R.S.S. României să se rupă de fiica ei Basarabia, din 26 Iunie 1940,
l-a trimis pe părintele Dimitrie şi familia sa alături de sute de mii de români
în refugiu la Iaşi, la Bucureşti sau oriunde.
Destinul său
de deportat, de prigonit, de persecutat, l-a purtat când spre Vechiul Regat
când spre Basarabia-Mumă. Securitatea atee l-a smuls însă din sânul parohiei
sale din Bucureşti la 4 Aprilie 1959, condamnându-l pentru activitate contra primului stat socialist din lume şi pentru activitate contra orânduirii de stat, la
27 de ani muncă silnică.
A supravieţuit
cruntelor regimuri torţionare de la Jilava, Gherla şi Periprava, fiind eliberat
în 1964.
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi-a reluat activitatea de slujitor al
lui Hristos în Bucureşti, considerând că toată suferinţa sa trebuie de fapt să
întregească darul iubirii sale pentru Dumnezeu, pentru Neam şi pentru Ţară.
*
Dumitru Dosoftei Florea-arhimandrit şi
stareţ al Mănăstirilor Cozia şi Ostrov din judeţul Vâlcea s-a născut la 4
Decembrie 1910 în comuna Giuleşti de Vâlcea. Chemarea sa către slujirea lui
Dumnezeu şi a Neamului a fost transmisă prin părinţii săi drept măritori
creştini cu multă evlavie, omenie şi demnitate ortodoxă. A crescut şi s-a
format în această ascendenţă a continuităţii spirituale a Moşilor şi
Strămoşilor Neamului Dac princiar şi voievodal, desăvârşindu-se în misiunea
mistică şi vocaţia pedagogiei creştine. Aflat permanent în slujirea Neamului şi
a lui Dumnezeu, Tribunalul Militar Bucureşti, l-a condamnat în anul 1958, la 9
ani de închisoare, pentru tăinuirea de
persoane, din care a executat 6 până la Decretul cel mare din 1964.
Alături de
rugăciunile de iertare pentru călăii Neamului său şi cele de mulţumire lui
Dumnezeu pentru martirajul său, şi-a continuat binecuvântările primite în
lucrarea sa spre mântuirea personală şi cea întru Neam.
*
Dumitru Şerban-preot, s-a născut în
localitatea Români-Neamţ la data de
1 Iunie 1908. După încununarea studiilor cu merite deosebite la care a adăugat
frumoasele însuşiri şi deprinderi moral-creştine genetice şi educative ajunge
preot-slujitor al lui Hristos pentru parohiile Crucea-Neamţ, Cristeşti-Buda (Tîrgu Frumos), Oşlobeni, Agapia şi Hoiseşti-Neamţ.
Întreaga sa
misiune şi vocaţie a fost aleasă, a fost pilduitoare şi îndrumătoare pentru
generaţia sa, pentru urmaşi, în spiritul marilor Voievozi şi Vlădici ai
frumoasei şi distisei Ţări a Moldovei celei Mari.
Având atitudine duşmănoasă faţă de regimul
democrat-popular, vigilenta Securitate l-a arestat în anul 1962, fiind
condamnat prin Tribunalul raionului Târgu Neamţ la 3 ani de închisoare. Deşi
perioada de închisoare a fost relativ scurtă, regimul torţionar a fost lung şi
neîndurător, abătut atât asupra sa cât şi asupra familiei în perioada detenţiei
şi după.
Curajul,
tenacitatea, credinţa, nădejdea, dar mai ales jertfa dăruirii l-a dăltuit în
biruitor asupra răului încetăţenit prin drepturi
democratice.
Părintele Dumitru a rămas în memoria posterităţii
ca model de slujire şi de jertfă pentru Neam şi Dumnezeu.
*
Dumitru M. Şerban-preot, s-a născut în
Poiana de Sus, judeţul Dâmboviţa la 11 Iunie 1907. Absolvă şcoala primară în
satul natal, cursurile Seminarului Central şi ale Seminarului „Patriarhul
Miron” din Câmpulung Muscel şi pe cele superioare ale Facultăţii de Teologie
din Bucureşti. Este înzestrat cu darul scrisului, publicând în „Satul”,
„Tinerimea creştină”, sub pseudonim. În anul 1936 este hirotonit diacon şi apoi
preot pentru slujirea ortodoxă în cadrul Mănăstirii Surpatele din judeţul
Vâlcea, până în 1940 şi de aici transferat la biserica parohiei Domniţa Bălaşa
(Zidurile) din comuna Crovu, azi Odobeşti al cărei ctitor a fost.
Misiunea şi
atitudinea sa propăvăduitoare şi unificatoare s-a aşezat ca o piatră de temelie
a demnităţii Neamului şi ca un stâlp de nădejde al slujirii mesianice.
După prima
încercare de arestare în 1948, eşuată, este rearestat în 16 Decembrie 1958, şi
închis în beciurile Securităţii din Calea Rahovei. Graţie regimului de tortură aplicat cu mare risipă a fost omorât
după 3 luni de schingiuri bestiale şi aruncat în groapa comună a cimitirului
Bisericii comunei Jilava. După 1965 moaştele părintelui Dumitru se odihnesc binecuvântate în pământul Bisericii
ctitoriei sale.
*
Dumitru Iliescu-Palanca-preot, s-a
născut în satul Palanca al comunei Nemoiu din judeţul Vâlcea, la 26 Octombrie
1903. Absolvă şcoala primară în comuna natală, apoi Gimnaziul „Brătianu” din
Drăgăşani. Începe cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” la Râmnicu-Vâlcea, le
continuă la Roman, după care revine la Vâlcea. Este hirotonit preot pe seama
parohiei Olteniţa-Ilfov la 23 Decembrie 1928, parohie unde a ridicat o nouă
Biserică, un cămin cultural cu bibliotecă şi sală de festivităţi unde organiza
şezători populare, dispensar, s-a ocupat pentru elecrificarea comunei, fiind cu
adevărat Păstorul comunității.
Părintele Dumitru-Palanca a fost un
zelos slujitor al Domnului şi al comunităţii sale, prin predică, liturghie şi
condei. A publicat articole, broşuri, nuvele, poezii, schiţe, traduceri,
fondând şi două reviste de referinţă: „Păstorul Ortodox” şi „Păstorul Creştin
Ortodox”. Între 1932-1936 urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Chişinău
pe care o absolvă cu prodigioasa distincţie Magna
cum laude. Un an mai târziu termină şi cursurile Seminarului Pedagogic din
Iaşi.
Împreuna sa
slujire de profesor şi preot, la catedră sau la altar a fost de o înaltă
conştiinţă şi demnitate, de o mare responsabilitate şi onoare, de o profundă
credinţă şi o inegalabilă dăruire ortodoxă.
Este arestat
prima oară sub guvernarea Antonescu, la 27 Decembrie 1942 şi reţinut în lagărul
de preoţi de la mănăstirea Tismana. Următoarea arestare are loc în 1948 cu o
condamnare la 20 de ani muncă silnică pentru învinuirea de uneltire contra ordinii sociale.
Parcurge şirul
lung al calvarului penitenciaro-comunist la: Văcăreşti, Jilava, Baia Sprie,
Nistru, Aiud, Lugoj, Gherla, Ostrov, Salcia.
Între pauzele
anchetelor, torturii şi terorii părintele şi-a continuat slujirea lui Dumnezeu
alături de marea sa suferinţă, înălţându-se la ceruri prin jertfa supremă de la
Colonia Salcia, la 17 Martie 1963.
*
Tuturor purtătorilor sfântului
nume Dumitru /Dimitrie întru mulți ani Luminoși!
Bibliografie:
-Romulus Vulcănescu-Mitologia Română. Ed. Acad.R.S.R., 1987;
-Mircea Vulcănescu-Dimensiunea românească a existenţei. Ed. Fundaţiei
Culturale Române, Bucureşti, 1991;
-Petre Ţuţea, Omul-Tratat de Antropologie Creştină, 1. Ed.Timpul, Iaşi, 1992;
-C.Rădulescu-Motru, Timp şi Destin. Fundaţia Pentru Literatură şi
Artă-1940;
-Lucian Blaga-Difereţialele divine. Aspecte antropologice. Fiinţa
istorică. Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997;
-Corneliu Zelea Codreanu-Cărticica Şefului De Cuib, Ediţia a 13-a,
Bucureşti;
-Maciej Bielawski-Părintele Dumitru Stăniloae, o viziune filocalică
despre lume. Trad. diac Ioan I. Ică.Jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998;
-Centenar Pr. Dumitru Bălaşa (1911-2011). Ed. Petrescu, Rm. Vâlcea,
2011;
-Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist.
Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2007;
-Vasile Manea-Preoţi orodocşi în închisorile comuniste. Ed.
Reîntregirea-Alba Iulia, 2004.
+Sf. M.Mc. Dimitrie-Izvorâtorul
de mir
26 Octombrie 2014,
Brusturi-Neamţ-Dacoromânia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu