De Sfintele Paști

Ioan Miclău-Gepianul

Învierea Mântuitorului Nostru IISUS HRISTOS

CÂNTAREA INIMII

Când gândul mi-l îngenunchez

Tot Ceru-mi pare o icoană,

Cântarea inimii mi-e crez,

Prin Iisus, ea nu mai e orfană!

Eu niciodată n-am fugit

De-o vorbă ce am zis,

Dar niciodată n-am vorbit

Ce-n bunul simț nu e permis!

Averile-astea-mi sunt deajuns,

Acestea veșnice rămân,

Și-n veșnicie vor sta sus

Spre reînvierea neamului Român!

Tu, Doamne, știi de acest Neam,

Deapururea și an de an,

Noi am trudit în jug și ham,

Și-am  stat ca spicul drept pe lan!

Iubirea noastră e aceiași,

Precum ne-ai Învățat pe Munte,

Păcatelor să nu ne lași,

Reînvierea Ta spre Tine dăne-o punte!

Când gândul mi-l îngenunchez,

Tot Ceru-mi pare o icoană,

Cântarea inimii mi-e crez,

Prin Iisus, ea nu mai e orfană!

PROSCHINITARUL DUHULUI MEU

”Spre geana orizontului

mi-am trimis gândul,

să preîntâmpine

plecatul

și sositu-mi

Duh”.

 ”Văd licărul sfințeniei

în trupul bătrân,

prin copilăria

sufletului de copil”.

”Pe muntele Sfântului,

porumbelu-i așezat,

să mijlocească

reîntoarcerea

Îngerului”.

”Proschinitarul duhului meu,

dinspre Carpații athonici

primește sfințenia

cugetului

străbun”.

”Sunt mulți necăutați”

spune Dosoftei,

”Și stau în colibe

și-au înger

păzitor”.

”Din grădină un porumbel

veni pe umărul meu,

avea ochii limpezi,

și-n ei

lacrimi”.

I-am mângâiat fruntea,

ardea  încet-încet;

i-am umezit chiar ciocul,

de cântător Poet”.

DOAMNE, ALT PĂCAT NE-NDEAMNĂ!

Nu știu când au mai fost vremuri

De-așa  crâncenă-ncercare,

De-așa doruri și grăbire,

Ce observi la fiecare!

Nici odihnă n-au, să vadă

Versul nostru pus pe rug,

Oameni mari cu bună carte,

Parcă din adins produc

O apatică lansare,

Motivând cum versul clasic

Azi valoare nu mai are.

Tot ce-i grai frumos și dulce,

Tot din sacra noastră fire,

E-un folclor trecut și-al ține

Ar fi mare rătăcire!

Doamne, alt păcat ne-ndeamnă,

Spre o nouă decădere:

Doina noastră românească

E născută să trăiască;

Oameni mari au spus de veacuri

Cum prin ea respiră Neamul,

Ea e floarea Limbii noastre,

Ea ne poartă-ntreg aleanul,

Ea vibrează-n suflet timpul

Vremilor străvechi, primare,

Ne dă visuri viitoare!

Versul ei e plăsmuirea

Matematicei creații,

De pe când vibra eternul

Cu primarele-i vibrații,

Ritmul versului, iubirea,

Au înmugurit viața,

”Nu distrugeți nemurirea”.

PRIMĂVARĂ, PRIMĂVARĂ!

Primăvară, Primăvară,

Tu ne scoți în luncă iară,

Ne întinzi covor de iarbă,

Și pui râul ca să fiarbă!

Un izvor l-ai pus să sune,

Cântul cel mai drag din lume,

Mugurii pe crengi crăpară

L-al tău ordin Primăvară!

Flori, parfum, cântări, arginturi,

Fac din dealuri labirinturi,

Când un soare lucitor,

L-ai chemat în ajutor!

El țesu Natura-n aur,

Cu un ac de meșter faur,

Iar din pântece de glie,

Salți a Firii melodie!

Primăvară, Primăvară,

Tu ne scoți în luncă iară,

Cu pluguri și cu semințe,

Și ne-ndemni la biruințe!

PERLELE SUNT SCUMPE!

Perlele sunt scumpe

Pentru că în ele se topesc

Ființe, vieți ce-n taină-și împietresc

Durerile iubirilor ce cresc!

Perlele sunt scumpe

Pentru că-n ele idealuri,

Stratificate de-ale iubirii haruri,

Stau prinse-n lacrimi de mărgeanuri!

Perlele sunt scumpe,

Chiar de-s din dulci cuvinte,

Când vor să-ți lumineze cărarea dinainte,

Zidind înțelepciune și o frumoasă minte!