VIZIRUL și VĂTAFUL
E greu cu
înțelesul ! Recent, la manifestările dedicate aniversării nașterii marelui
român enciclopedic, cunoscut de cei mai mulți ca poet, am constat, cu oarecare
surprindere, că preocupările lui Mihai Eminescu, în afara poeziei, sunt prea
puțin cunoscute: preocupări în domeniul economiei, filosofiei, filologiei,
folclorului, dreptului, istoriei, geografiei, astronomiei, politicii ...
La o
manifestare, organizată de liberalii bucureșteni, am vorbit despre Eminescu în
calitatea de „consilier” al celui mai bun prim ministru, pe care l-a avut
România. Ion C. Brătianu, zis Vizirul.
Sigur, cei
prezenți știau că Eminescu a fost un adversar declarat al liberalilor, fiind
unul dintre angajații oficiosului conservator Timpul.
Numai că
spre deosebire de Vătaful zilelor noastre, care se pricepe doar la promisiuni
deșarte și la a-și dărâma senin propriile guverne, la fiecare jumătate de an,
Vizirul era extrem de atent la semnalele pe care le Eminescu le trăgea în
editorialele sale.
I.C.
Brătianu, un om cu o solidă educație și cultură generală, nu numai economică și
politică, a înțeles pe deplin mesajele eminesciene. Nu de puține ori, a preluat
propunerile constructive ale marelui ziarist.
Să ne
amintim că Eminescu a elaborat principiile unui plan economic, pe care Brazilia
le-a aplicat în zilele noastre, reușind să iasă din marasmul în care a stat
zeci de ani !
Astfel,
ținând cont de toate semnalele venite din societatea timpului său, Vizirul și
echipa sa guvernamentală, oameni de un profesionalism desăvârșit și patrioți,
au reușit să aibă mari realizări în modernizarea României și să pună temeliile
reîntregirii neamului românesc. Amintim că leul, în timpul ministrului de
finanțe liberal Emil Costinescu valora 12 (doisprezece) dolari !
Ați notat
?...
Iată sfaturi
ale lui Eminescu în editorialul din 9 decembrie 1882 al ziarului Timpul: „Nu
poate o nație să fie pururea condusă de neadevăr și corupțiune. Nu i se poate
spune zi de zi că progrese enorme face, în acelaș timp în care membrii ei sunt
scoși la vânzare ca vitele la târg. Nu se poate vorbi de sporirea avuției
publice în acelaș timp în care în care populațiunea descrește pe un pământ
roditor și înzestrat cu toate de la natură.
Nu se poate vorbi de progresul luminii, când nici trei la sută nu știu citi
și scrie. /…/ Mizeria materială și morală a populațiunilor, destrăbălarea
administrației, risipa banului public, cumulul de averi, păsuirile, corupția
electorală, toate acestea n’au a face la dreptul vorbind cu cutari sau cutari
principii de guvernământ. Oricare ar fi guvernul și oricare vederile sale
supreme, corupția și malonestitatea trebuie să lipsească din viața publică;
oricare ar fi pe de altă parte religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept
de-a se servi de nulități venale, de naturi catilinare, de oameni de nimic
pentru a guverna.” Rânduri ce par a fi scrise ieri. Adevăruri pe care le
resimțim zilnic.
Cât de
actual este Eminescu când afirmă „Nepăsarea noastră ne pierde. Să nu ne mirăm,
dacă organele noastre de publictate au devenit în timpul din urmă moi și
împăcăcioase; căci cum zice campionul presei boheme, contrarii vor ști
întotdeauna să amețească capetele până și a conducătorilor noștri cu promisiuni
lucii, dare tern mincinoase.” (din editorialul publicat în Federațiunea din
22/10 aprilie 1870)
O
radiografie a mediei de azi, făcută acum 147 de ani ! S-a schimbat ceva ? E
drept, avem câteva voci oneste ale presei românești, în rest trădători ai
intereselor naționale. Doar manipulatori și saltimbaci râzători, numai ziariști
nu !
Referitor la
situația economică, Eminescu punctează: „Va să zică, înmulțindu-se trebuințele,
trebuie înmulțite izvoarele producțiunii, și nu samsarlâcul, căci la urma
urmelor tot negoțul nu e decât un soi de samsarlâc, între consummator și
producător, care scumpește articolele. /…/ Apoi e cumplit de mare diferența
între valori. Încărcând 500 de vagoane
cu grâu, capeți în schimb o jumătate de vagon de obiecte de lux. /…/
Dovada cea mai bună pe continent e chiar poporul nostru. Samsarlâcul care
mijlocește schimbul între productele noastre și cele străine, încape pe zi ce
trece pe mâinile străinătății.” Realități pe care le trăim din plin din cauza
nepăsării guvernanților noștri. Asistăm, în timpul Vătafului de Teleorman, la
un dezmăț general.
Un guvern
extrem de obez, în care sunt puși oameni fără nicio pricepere. S-a ajuns ca un
județ să fie rezervorul de cadre al țării !... Incompetenți, hoți, infatuați,
plini de ifose și tupeu, cu comportamente deviante.
O tărăgănare
la nesfârșit a aplicării propriilor promisiuni de ridicare a standardului de
viață al poporului, alungarea valorilor țării peste hotare, lăudându-se, în
schimb, cu scăderea șomajului ! Păi, dacă ar fi acasă milioanele de români
alungate din țară, unde ar fi șomajul ?
Cum e
posibil ca în 27 de ani să nu fie făcut nimic memorabil în evoluția țării ?
Unii spun că
toate partidele sunt la fel. Să fim serioși ! În afara partidelor feseniste,
nici un alt partid (PNȚ-CD, PNL, USR - infestate și ele la greu cu elemente
feseniste) nu au fost în mod real la Putere. Ai Putere când ai majoritatea în
Parlament și Guvernul. Dreapta nu a fost niciodată în mod real la Putere. Au
fost vremelnic la guvernare, prin șiretlic fesenist, de a-i compromite prin
alianțe păguboase, controlate parlamentar tot de structurile feseniste de tip
mafiot. La nivel național și local. De aceea, am ajuns coada cozilor în Uniunea
Europeană, dar au tupeul nemăsurat de a spune că nu sunt lăsați să conducă țara
!
Cine îi
împiedică ?
Propria
lăcomie, neștiință și dispreț față de valorile nației !
Mai e ceva
care îi diferențiază pe cei doi. Vizirul a venit bogat în politica românească,
vătaful și gașca lui de nenorociți au venit în politică doar să se căpătuiască
distrugând o țară.
Aceasta-i
uriașa diferență între vizirul Brătianu patriot și vătaful Dragnea avid de
putere și acumulare de averi.
Primul a
fost om politic, al doilea doar politician !
ULTIMA ORĂ !
Ce înseamnă să fii
Cațavencu !
Văd că media
și USR-ul s-au inflamat. De PMP-ul feseneștilor sub acoperire nu mă mir ! Dacă era Băsescu la Cotroceni
băga România în război civil ? Aiurea ! Constat că mulți de-ai noștri habar nu
au de prerogativele constituționale ale președintelui României. Stau slab cu
judecata chiar și cei care știu să citească. Vor neapărat sânge pe pereți !
Mulți vor un
tătuc.
Să fim
serioși ! Asta s-a votat, asta avem !
Geaba șir
lung, steril, de proteste ! Post alegeri.
S-a tot spus
clar și repetat:
Votul - mai
puternic decât glonțul !
Cum să
asculte, însă, miticii și mițele României de un mesaj atât de simplu ? Când ei
sunt „dăștepții” Europei, filozofează tot timpul nemulțumiți, dar soluții nu au
! Îi pun pe toți aleșii în aceeași oală. Vezi, Doamne, nu au avut pe cine alege
! Serios ? Acum, suportăm consecințele. Nu ne rămâne decât să căscăm larg ochii
la următoarele alegeri.
Johannis a
acționat rațional, conform Legii. Fără circ. A cerut ferm pesediștilor să
înceapă cu adevărat guvernarea țării. Să nu mai asistăm la bătaia de joc de
până acum. Mă tem că mesajul fiind concis nici nu a fost înțeles !
Lumea s-a
săturat de circul feseniștilor, cu uite salariul mărit, doar pentru gașca de
politicieni și amânat la calendele grecești pentru români; cu uite pensia, nu e
pensia și hrănirea gratuită a asistaților sociali (electoratul lor captiv) din
banii pensionarilor și ai țării.
Nerespectarea
minimă a legislației în vigoare a devenit o obișnuință la șobolanii roșii.
Unde-i, spre exemplu, indexarea începând cu luna ianuarie a salariilor și
pensiilor, în funcție de inflația de anul trecut ?
Cu mărirea,
trâmbițată pe toate canalele, ne-am lămurit. A mâncat-o inflația și creșterea
prețurilor, dar indexarea prevăzută de Lege unde e ? Bate criza economică la
ușă și ciuma roșie se ține de adoptarea legilor Justiției pentru apărarea
propriilor hoți !
Hai să fim
raționali ! Orice altă soluție aleasă de Johannis le-ar fi dat apă la moară
hahalerelor pesedist-aldiste. Ar fi urlat, din gură de șarpe, că vezi, Doamne,
nu sunt lăsați să guverneze ! Mercenarii lor din mass media deja fac, non stop,
tam-tam pe acest subiect. Cum fac de 27 de ani, prostindu-i în față pe bieții
analfabeți funcționali creduli.
Să tot fii
sărac de 27 de ani și să votezi continuu cu FSN-ul (PSD&PDL), înseamnă să
ai o mare problemă de logică ! Mă tot
întreb, oare de ce au drept de vot cei care nu sunt capabili să se întrețină
singuri ? Asta nu e discriminare ?
Am ajuns ca
18% dintre alegători să aleagă majoritatea parlamentară !?! De râsul curcilor !
Așa ne
trebuie, dacă tot clamează „dăștepții” că nu au cu cine vota ! Nici măcar nu au
încercat o altă variantă. Pur și simplu nu s-au dus la vot.
Acum urlă,
din toți rărunchii. Pe după blocuri și prin piețe !
Doar votul
poate schimba ceva ! În rest, circ, nervi și discuții inutile.
Hai,
Vasilica, arată-ne ce unealtă docilă ești ! Nu „trădători” ca Grindeanu sau
Tudose ! Fii mută ca o lebădă zâmbitoare ! Biata de tine ! Nici nu știi ce te așteaptă ! Nu întâmplător ești blondă
din Deliorman ! Precis secretara vrăbiuță răsuflă ușurată că nu mai e singura tută din guvern.
Hai,
fetelor, fiți cool !...
Lelea Safta:
„Vine premierul Japoniei, după o sută de ani în România, cu o ofertă de 35
miliarde de euro ale celor mai serioși investitori niponi și n-are cu cine
discuta. Nu cumva feseneii au făcut-o în mod premeditat ? Pentru că ăștia nu
dau șpagă ! După mine asta se încadrează la subminarea economiei naționale
! Se sesizează cine trebuie ?” Jenant !
Dacă nu mai
doriți primirea tabletei săptămânale, vă rog să mă anunțați să vă scot din baza
de date. Nu-i nicio supărare !
Toate bune ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu