ULTIMA CIFRA A ANULUI !
Ultima cifră
a anului tău de naștere este deosebit de importantă. Aceasta favorizează una
din cele 5 elemente de bază în Feng Shui. Și acest element definește cele mai
însemnate momente în destinul tău.
Conform
calendarului chinezesc antic, pe baza căruia se orientează horoscopul oriental,
cele cinci elemente de bază – Lemnul, Focul, Pământul, Aerul și Apa – ne conduc
viața și formează relația de cauză-efect. Astrologii consideră că aceste
elemente exercită o influență puternică nu doar asupra naturii omenești, ci și
asupra caracterului acesteia. Ele determină organizarea mentală, obiceiurile și
preferințele personale.
Care e anul
tău de naștere? Uite la ultima cifră și află ceva nou despre tine!
Dacă ultima
cifra a anului este:
0 sau 1,
anul este caracterizat de elementul Metal
2 sau 3,
anul este caracterizat de elementul Apă
4 sau 5,
anul este caracterizat de elementul Lemn
6 sau 7,
anul este caracterizat de elementul Foc
8 sau 9,
anul este caracterizat de elementul Pământ
METAL
Elementul
metal este simbolul flexibilității și al concentrării. Ești o persoană
hotărâtă, perseverentă, care se bazează pe propriile puteri. Ai o fire
rezervată, cu o mare nevoie de spațiu personal, de aceea ceri celor dragi să îți
ofere libertate. Unele persoane te pot considera sofisticat și pretențios.
Ajuți mereu
oamenii și porți de grijă celor dragi, însă niciodată nu mergi să ceri ajutor
de la alții. Prin acest comportament independent al tău atragi respectul
anturajului. Nu suporți ca cineva să se amestece în viața ta sau să îți dea
sfaturi fără să i le ceri.
Pe plan
profesional ești ambițios și ai noroc în afaceri. Savurezi viața prosperă cu
tot ceea ce îți poate oferi ea: lux, confort și libertate. În mod paradoxal,
deși cauți aprecierea publică și aplauzele, totodată vrei să fii lăsat în pace.
Îți creezi propriul tău succes, construindu-ți destinul pe care ți-l dorești cu
multă concentrare și focalizare. Nu este bine ca cineva să te înfrunte căci îl
vei înfrange repede.
Un punct
slab al tău este în relațiile cu cei din jur, deoarece ai un spirit critic
accentuat și esti încăpățânat. Relațiile tale amoroase pot fi dificile și se
pot termina dacă partenerul nu este dispus să te urmeze în ambițiile tale. Ceri
foarte mult de la tine, precum și de la cei dragi.
APĂ
Apa
simbolizează adaptabilitatea și fluiditatea. Ești o persoană empatică,
sensibilă și creativă. Intuiția ta este foarte bună. Vorbești mult, fiind un
partener de conversație plăcut, însă posezi și abilitatea secretă de a
influența gândurile altora. Fiind deosebit de abil în manipulare adesea îți
stăpânești partenerul de cuplu fără să fii agresiv și fără să te cerți.
În general,
toată lumea te consideră o persoană drăguță. Ești capabil să îi utilizezi pe
ceilalți într-un mod foarte practic pentru a-ți atinge scopurile. Acționezi cu
fluiditatea unui râu, afectând mediul tău înconjurător cu puterea ta interioară
și cu calmul tău fermecător. Câștigi cu ușurință încrederea și afecțiunea
altora și apoi aceștia te urmează oriunde vrei tu.
Îi faci pe
toți să se simtă speciali, apreciind talentele unice în fiecare persoană. De
aceea te pricepi atât de bine să lucrezi cu oamenii și să închei afaceri.
Punctul tău
sensibil se află în faptul că încerci să fii mereu plăcut și de aceea îți poti
altera personalitatea, devenind nehotărât, pasiv și deprimat. Va trebui să fii
atent în special în relația de cuplu ca partenerul iubit să nu abuzeze de
toleranța ta.
LEMN
Elementul
lemn este simbolul creșterii și al progresului. Precum inelele din trunchiul
unui copac se înmulțesc în fiecare an, așa faci și tu, crești pe an ce trece și
te îmbogățești cu noi experiențe și cunoaștere. Dinamic și activ, socializezi
ușor și încerci să îți menții mereu o atitudine pozitivă în fața provocărilor
vieții.
Pe plan
profesional, ești un excelent organizator, faci planuri la scară largă. Ești
capabil să iei decizii bune deoarece îți pasă de cei cu care lucrezi. Ceilalți
au încredere în tine. Mintea ta deschisă și compasiunea de care dai dovadă te
face un excelent prieten și coleg.
Personalitatea
ta caută în jur mereu oportunități de creștere și de înnoire. Tu ințelegi și
identifici valoarea și potențialul pe care îl ai tu și pe care îl posedă
ceilalți. Siguranța ta de sine te face să acționezi conform convingerilor tale.
Ești persoana de bază în grupurile sociale din care faci parte.
Adesea
preiei rolul de protector față de membrii familiei tale. Pentru tine căsătoria
și căldura unei familii contează enorm de mult. Te atașezi repede de partener
și investești multă energie în relația de cuplu.
Punctul tău
slab se află în faptul că muncesti exagerat de mult și cu toate acestea, poți
să rămâi pasiv și să îi lași pe alții să te conducă. Nu te lăsa pierdut ”în
pădure”, anonim printre celelalte mii de copaci. Exprimă-te și arată-ți
valoarea.
FOC
Elementul
foc este simbolul pasiunii și al acțiunii, al mișcării rapide, al activității.
Tu ești o persoană dinamică, întreprinzătoare, aventuroasă, neliniștită,
comptetitivă, puternică. Îți place să râzi și să privești viața cu optimism.
Faci gesturi nebunești uneori, din cauza entuziasmului tău.
Vei avea
parte de multe cuceriri în dragoste deoarece ești seducător și afectuos.
Trăiești mari pasiuni, savurezi fiecare clipă din jocul iubirii și te implici
total în relația ta.
În viața
profesională posezi calități de lider, deoarece competitiv și motivat, te
interesează ca să obții rezultate. Treci prin viață cu un zâmbet de persoană
puternică, un entuziasm impulsiv și o agitație plină de nerăbdare. Inspiri pe
alții prin acțiunile tale hotărâte și felul tău dinamic de a fi.
Oamenii sunt
atrași de tine într-un mod magnetic, iar tu îi ghidezi în aventuri pline de
adrenalină. Cu toate că acționezi adesea din instinct, mintea ta este mereu
plină de idei noi și soluții inteligente.
Punctele
tale sensibile sunt: stresul pe care îl acumulezi cu ușurință și toleranța
scăzută la frustrare. Ești nerăbdătoare și vrei totul aici și acum, motiv
pentru care poți izbucni ușor dacă nu îți sunt satisfăcute necesitățile.
PĂMÂNT
Elementul
pământ este simbolul stabilității, al siguranței, al încrederii. Ești o
persoană înțeleaptă, răbdătoare, perfecționistă, prudentă. Îți iei
responsabilitățile în serios și te sacrifici pentru binele celorlalți.
Oamenii
găsesc în tine un bun sfătuitor și o oază de liniște, deoarece tu privești
viața cu seninătate. Împarte înțelepciunea ta cu ceilalți și învață-i să atingă
liniștea mentală pe care tu o posezi. Îți vor fi recunoscători pentru acest
lucru.
Spiritul tău
pragmatic este apreciat la locul de muncă. Deoarece ești loial și de încredere,
ți se vor încredința sarcini de coordonare sau administrare. Domeniul
afacerilor este unul în care găsești mare satisfacție.
Te conduci
mai mult de logică decât de sentimente sau emoții și cauți să îți planifici
viața cât în detaliu posibil. Vrei să înlături necunoscutul și surprizele și să
îți controlezi destinul în totalitate. Calmul și rezerva ta te face atrăgător
pentru sexul opus.
Te păzești
de aventuri și de decepții în dragoste prin faptul că o analizezi cu atenție pe
persoana care îți face avansuri. Odată câștigată încrederea ta, aceasta se
poate baza pe tine toată viața.
Punctul tău
sensibil se află în faptul că nu ai încredere în intuiția ta și pui la îndoială
posibilitatea realizări viselor tale. Ești mult prea legat de logica ta,
dependent de a controla toate situațiile încât îți este frică de necunoscut și
de a pierde controlul.
Încearcă să înlături blocajele create de mintea ta.
Sursa: Prof. Valentina Lupu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu