Ceasornicarul
timpului
~*~
Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe
strada mea,
la o tarabă a apărut un personaj
fără vârstă.
Purta o pancartă –
Reparăm, pentru o zi, timpul ceasurilor,
drept plată, ultimele nouă
secunde! –
( pe masă diverse obiecte
împrăştiate
străluceau în raza oglinzii )
Grăbiţi oamenii trec mai departe,
doar unii
schiţează un mic zâmbet: Hm,
ciudat reparator, insolit afiş!
În drum spre şcoală, un copil se
opri. Se uită, întrebă curios,
întinzând ceasul primit cadou, cu
o zi înainte:
– Pentru o zi, ce timp îmi puteţi
repara?
– Depinde ce vrei! Un timp
prăfuit, un timp îngheţat,
un timp diferit, un timp atârnat
înainte, un timp înapoi,
un timp paralel, o buclă de timp,
jumătăţi sau sferturi de timp,
fantome de timp măcinat?
– Un timp în avans cu zece ani!
şi, astfel, prin timp, o zi,
dispăruse...
Cu părul în vânt, o tânără suplă
a trecut înainte.
Citind, se întoarse: De ce nu?!
– Aş vrea să primesc un timp
diferit!
întinde ceasul-brăţară şi-n alt
timp intră...
A trecut şi-un bătrân, ce greu
îşi târşi anii mulţi,
privind aşeză pe tarabă vechiul
ceas
şi-n jumătăţi de timp, pentru o
zi, el fugi...
Întâmplarea făcu, ca pe lângă
pancarta postată,
să treacă şi-un om singur,
cu privirea rătăcită. Vag, gândul
îi încolţi:
– Un timp, un timp paralel să
primesc!
Ceasornicaru-i zâmbi, tăcut îi
luă ceasul
şi, astfel,
între tristeţe şi soare,
prin ritmuri mareice, omul
trecuse...
.... spre seară îşi strânse
afişul, taraba cu piesele timpului,
ştia sigur, a doua zi, de la
fiecare,
în dar va primi nouă preţioase
secunde,
cadrane de vise, imagini, cu
migală fixate prin timp...
~*~
1
februarie 2011
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu