Acel paradis fără de margini

Acel paradis fără de margini

~*~

Dă-mi mâna, dragul meu, dă-mi mâna!

Să păşim spre noua dimensiune, în urmă lasă

muntele durerilor şi ţipătul limbilor de foc

ce ne străbat gândurile din abisuri!

- Eşti ca în visul meu,

până unde am ajuns să te simt.

Ai nevoie de atingerea mea, de arderea simţirilor

care să ne străpungă tăcerea!

Avem nevoie de noi, în mine iubeşti cântecul

şi cascada lui care-ţi împrăştie zeii negri...

Strânge-mă-n braţe, dragul meu, strânge-mă-n braţe!

Cu moartea pre moarte ne-am căutat,

cu viaţa pre viaţă ne-am regăsit!

- Sunt lumi ce se-ating prin mesaje

transmise în forme noi, dintr-o viaţă în alta

- iubirea ta dăruită

pentru a mă readuce aici,

să pot să iubesc, să pot s-o trăiesc - .

Dă-mi mâna, dragul meu, dă-mi mâna!

Să completăm cercul dorit prin timpuri,

acel paradis fără de margini

- apropierea sufletelor din adâncuri -!

Am împărtăşit infinitul, am împărtăşit viaţa.

În mâini avem cheile unui nou alfabet,

cu noi semne şi litere. Ne-am regăsit,

venim la momentul potrivit de destin,

- o catedrală construită

şi reîntregită în adâncul fiinţei noastre -

- Un punct este totul, noi am atins punctul!

Prin derularea semnelor ne ascultăm

cuvintele prelungite-n poeme

- gânduri, şoapte, dorinţe - .

În mine iubeşti torentul luminii,

esenţa care ne absoarbe spaţiul vieţilor

şi care ne topeşte morţile, dintr-una în alta.

Strânge-mă-n braţe, dragul meu, strânge-mă-n braţe!

Cine crede că viaţa e-o linie, doar, se-nşeală,

mulţi nu văd dincolo de câţiva paşi!

- Nu-i vremea încă! Mulţi călătoresc degeaba

sau, poate, nu s-au întâlnit cu adevărul lor.

Dumnezeu deschide poarta,

intră doar câte unul;  nu le-au venit rândul,

sunt la un pas de ei, foarte departe, însă, de căutările lor...

~*~

13 ianuarie 2013

IRINA LUCIA MIHALCA