Crâmpeie de gând - SINFONIE SOCIAL-UMANĂ

Crâmpeie de gând

SINFONIE SOCIAL-UMANĂ, MARIE-CIOVÂRLIE

Din albul fulgilor de nea

V-am împletit un mărțişor,

Ca s-aveți trai uşor,

Că ne târâm târâittul şarpelui

Pe Altarul soarelui,

Deşi nobil şi sublim,

Că dacă ştim

nu putem să zicem: nu ştim,

Deşi trăim chinuiți între spini şi colți de piatră,

Printre câini care te latră

Ori te-nhață de picior pe propria mioritica vatră de Românie simetrie

cu glie de omenie,

Sinfonie de româneasca-omenească şi Dumnezăiască, firească,

Social-umană, Marie-Ciocârlie.

CANDIDÂND LA FERICIRE

Dacă te înveleşti de frig cu frig

Nu mori îmbrăcat gros cu teaba la colț verde de iarbă

Având treabă, ispravă, cu slavă trăgând în barbă şi de barbă pe răi,

Înfrunte cu Avram Iancu în munți şi vai,

Nu tremuri subțire, nu te faci covrig, Făt-Frumos, Hristos luminos

Iubire la înălțime cu profunzime Candidând la fericire cu limpezime

Întru răsăritt de soare, de binecuvântare.

PUR ŞI SIMPLU SUFLET DIN SUFLETUL NEAMULUI

Din seva pamântului cântarea cântărilor, isprava, măsură a lucrurilor şi slava lui Dumnezeu am avut

din lumina zilei de început,

că  lauda lui Dumnezeu ne-a facut

cu drept la veşnicia soarelui de România,

dreptul la iubire candidând la fericire

să ne naştem şi noi: pace şi pâine trasă Acoperământ al Maicii Domnului,

adspost tras în mâine,

dar pace şi razboi Tolsoi

cu mizerie, cu nevoi,

să ne naştem iubire trifoi cu patru foi-

Primăvară luminoasă de vatră mioritică, românescă în hazna, folosul, tuturor

cu nimb de iarbă scăldată-omenie

şi-n aură de duh şi simetrie, ecuație omenescă cu soluție de rouă cu licurici aprinşi cu sens de vers, de viața nouă pentru viitor cioplit cu topor din popor de popor pentru popor la curți de dragoste şi dor,

in univers de poem cu poem Eminescu de binecuvântare, rasărit de soare, verde de albastru

pe tarâmul de basm şi altruism al nostru,

ca eu să fiu eu şi să rămân eu,

alduit de Dumnezeu,

cel mai iubit, hulit şi răstignit,

om potrivit, în timp potrivit la loc potrivit sfințit

şi, ca Ana, de Manole, în zid zidită

în templu descatuşării

pur şi simplu întru dragoste şi dor, a democratizării țării,

Mesie, Moise, a iubirii, zidire de templu înoirii învierii

întru dragoste şi dor la curți de dragoste şi dor

pur simplu răsplată şi demn exemplu pentru aflarea lanțului slăbicunii, hiba limbii de lemn, mama ciumii, minunea minunii fățărniciei: minciunii şi ruşinii, diagnosticarea  şi tratarea răului, taierea vicilui din rădăcină, era să ne întunece cu smolă de întunecime, de micime,

că prin aflarea leacului, remediului,

ca Mesie a iubirii asigurând echilibru, deschidere bunătații şi responsabilității, libertății cuvântului  din cutia Pandorii în duh de viață

cu simetrie de omenescă ecuație în căldura de om şi înflorirea de pom era

mister de caracter

cu duh de adevăr-Luceafăr pe pământ în eter, sub cer,

ca să rămân eu, eu, român, mândru fără modru, ca Eminescu cu floarea albastră-n codru sărutând fără modru sub palarie, ca lume să nu-i ştie, existând învecie, omenie, chiar şi după sfârşitul veacului,

coloană fără sfârşit a celui mai iubit, mirabilă sămânță, conştiință, suflet din sufetul nemului.

Pavel Râtundeanu-Ferghete