Mere pădurețe 19 - necorectat

Mere pădurețe 19

     - Acuma am ceva la telefon şi s-ar putea să n-am cum să-ți scriu şi drum la Cluj n-am cum ajunge degrabă deşi ar trebui să-mi achit cartea la editură. Am să încerc cu toate sau în ciuda durerii de cap cu care m-am sculat şi a stăruit, contiuat, în tri supărări, dau-ar bomba cu mutrii în durere, cum zice un țigan din Sâmpetru, consăteanu Gălățan să se însoare cu roza o brunetă rău de tătu lui, mânce-o sănătatea şi binele! Cu bine ! Uneori mă bag şi cu scrisul unde nu-mi fierbe oala şi ca scumpa de Vica suflu şi-n iaurt, când o călărit-o năcazul, răul, mânce-l fenea, holgoş meghesic o forcoş mai zicea ceva altfel cu lupul, cum zice bunicul după o vorbă ungurească prinsă în lagăr pe la Buda şi Peştea, că pe acolo l-au dus la muncă, în folosul altora să se canonească, să se streseze, ostenească, îngrijorat de cei de acasă lucrând în folosul a lui: Horti, Kadar, Kolo, Pişta, Ianoş... se întreba, iscodea, în sinea lui ca om tânăr şi neliniştit:

-"ce i s-o fi făcând Nastasia, copiii Dragomir, Sabina, Viruța ? Or fi având ce pune de-ale gurii pe masă războiul nenorocind şi slăbănogind omenirea în chingi, în hamul şi căpăstru zilei cu azi în cea de mâine, că nu-i pe vreme de război ca pe vreme de pace când te umple păduchii, dă holera, ciuma, sărăcia cu fometea cruntă, lipsuri şi pricazuri de tot felul ? "Nici în lagăr nu trăia liniştit, tihnit, Viorel Ferghete, căruia în 1915 îi murise fratele ajuns învățător, îi murise pe front după ce o cunoscuse pe eroina de laGorj, pe Ecaterina Tedoroiu o fetişcană bărbătoasă şi înfingăreață, ca un fințingău la horă sub grumazul ceterii. 

Durerea de cap persită, e înebunitoare, e bolundă, chiar dacă Marin Preda nu înțelege în vacanța petrecută la un coleg în Apuseni (vezi, citeşte romanul: Viața ca o pradă, un bestseller), nu pricepe cuvântul bolund, semnificația lui, aşa cum nu concepe sudalma, înjurătura:

-"Te bag în pizda măti" sau: "mai du-te şi-n pizda măti" (cum să mergi de unde ai ieşit, pe unde te-ai născut, că-n născătoare nu te mai poți băga sau ce nu pricepe acest mega şi magna cum laude scriitor alăptat la această glie cu sinfonie de ciocârlie (creşti şi pur şi simplu nu mai încapi, mirându-te şi ca făt cum te-ai putut naşte făcând atâta durere mamei, acestei sfinte maici preceste). Acuma văd că telefonul e fecior holtei, mă lasă (o fi fost în zori obosit, somnuros?), face figuri de ceardaş, de polcă transilvană ori românesc şi pe sub mână?  Viața îmi devenise fițoasă datorită acestei fefeleaga care mă înhămase mârțoagă la treburile casei ei (unii ziceau că nu se poate să nu ştie ceva de m-a fermecat, că nu-şi puteau explica cum eu un domnişor, fecior holtei, neânsurat, ne nuntit mioritic, o iau pe Vica o femeie văduvă şi cu tri copiii în căsătorie, o femeie, frumoasă nu-i ce spune, că frumoasă era ce-mi plăcea mie, dar la chestiuni de aiesta ce nu zice lumea ?) La acel început nu ştiam câte-n lună, stele şi soare despre ea, că era făcută, născocită, născută special şi potrivită, pe calibru meu şi ce dacă era desflorată, văduvă cu tri copiii, mai codimentată şi iute la lucru şi vorbă? N-aveam de unde şti că-i de conac şi hotel de cinci stele, o stare de urgență fercheşă (de la Ferghete pentru Ferghete, dar ce femeie pentru un bărbat nu-i mit, legendă, senzațională şi de basm, un bun de dobândit, bruma de speranță, un dram de fericire şi când nu ştii ce-i fericirea, ce-i viața pe Arca vieții şi te întimida, emoționa, te atrăgea ca un magnet dintr-"un veac de singurătate", că tu-i cerea, cerşeai, să faci dragoste şi dacă având motivele ei te refuză, respinge, Bărbatului cererea, dorința, doleanța, trebuindu-i să se tăvălească cu femeia pe care-i căşunase, penetrându-se cu femeia, chiar dacă unii susțin, că nu actul sexual e dragostea, că nu o astfel de îmbrățişare cu intromisiune şi erecție apropie pe cei doi cu acea scurtă plăcere şi cu plinătate şi de contopire unu-n altul, că nu această descărcare, scurtă circuitare, ar înlătura depresia influiențând benefic, pe cei doi, cu-n tâlc simțând efervescența, ca să nu ai un gol interior, acest comportament aducându-le satisfacție, împlinire, bucuria tăirii artistice, în ciuda subiectivității cu care tratezi problema râzându-ți în barbă, dar simțind personalitatea ei de poveste frumoasă  personalitate dinstinctă de dincolo de vorbele dulci sau aspre, săruturi, mângâieri, excitare, că din toate guşti curios cu nesaț cu o sete şi o foame lacomă de gurmand ). Vica era om de încredere, partenerul cu care îmi duceam viața împăcat, forte, fantastic şi simțeam totul mai colorat, mai roz, după mine regăsindu-mi zâmbetul cu respectarea meselor principale, cu acțiune interesantă pentru un rege ca mine, că ea, deşi era rac, era soarele în balanță cu o stimă de sine cu efort personal pentru a fi bine, rentabil, cu răspunsul favorabil, ca o ceromenie de nuntă, de poveste la care ne raportăm, că lumea nu ni pe ducă păstrându-şi nunta într-o sacrificare permanentă ca un vânt care mătură tot din cale, ne spulberă din omenescul tradițional şi național, că dispare treptat ca un cap şi pajură, cum zice Bush jucându-ne pe degete punându-ne rațiunea la încercare, ca om logic mereu să ne expună o ecuație pentru rezolvare o ecuației cu foarte mult înteresant şi util, fiind ca un profesor naspa pe sticlă, la pro-tv pentru atât, pentru ce era ca George Mihăiță, un actor de care te miri ca de Florin Persic aflat într-o conjucție cu reuşite. Vica înainte de a merge cu bună dispoziție la servici la şcoală unde aprindea focul ca să fie cald cum îți place, ea matinală intra în poeată la vacă şi vițel ca să-şi face lucru satisfăcându-şi curiozitatea făcând şi aici satisfăcător de curat şi să mulgă vaca, să alimenteze vaca şi vițelul şi nu era pusă pe glume, ca un milionar, ea, Vica parcă ar avea tot timpul la dispoziție eliberată de mofturi ostenea, că şi eu tot până-n răsăritul soarelui fără a da explicații, mergeam per pedes pe sate pentru a preveni îmbolnăvirea animalelor şi a oamenilor aflați într-o sinfonie a muncii, că dragostea nu se făcea cu sila. Recunosc nu-s un principe, dar lui Vica nici nu-i trebuia decât ce eram eu: un Asistent, tehnician, veterinar, deşi cum aveam eu nevoie de ea, de forță şi curaj, în sensibilitatea ei, avea nevoie şi ea pentru ea şi pruncii ei un om bun, dar de unde până unde eram eu omul bun, om potrivit şi cu scaun la cap, că nici pernă moale nu eram, chiar dacă ea mă vroia, că ea strălucea pentru mine, Ben, cu mare dragul, în mine având loc o răsturnare de situație şi n-am să rgret, ea fiind extrem de corect: o regină, Păstaie, cu tradiție în Ciubăncuța unde ea era un concret, o atitudine şi a ştiut să mă cuprindă ca o excepție în brațele ei ştiind ce vrea, că mă vroia, ca o Regină, Ana lui Mihai sau Manole, o modestă al României ori Elisabeta Angliei, că nu-i lua nimeni locul şi nici înainte, ea ținându-mă pe linia de plutire Onedin, că ea, Vica, nu mă fura din ce eram "lup de mare", un Martin Eden-Jak London în goană după aur socio-uman, paradis, filozofie scriind "Călcâiul de fer," ca o dragoste de viață, chemare colț alb al străbunilor, ea cu tot ce era, era autentică valoare, talisman uman viu, care nu se scuza, nu aştepta scuze din partea mea, indiferent cum m-am comportat nesimțindu-se ofensată, deşi omul pădurii din mine nu ştia multe, să fie mai fragil, mai educat, mai manierat, maleiabil cu Albaă ca Zăpada, cu Rozalba Zaraza (şi cânta fain ca Zavaidoc: cu Zărzărică zărzăre Pavel, Ionel, pe la porta ei se oprea", ca Gheorghiță să-şi lege murgu de o garofiță la vraniță, portiță, care nu era în picioarele mele, ci o întâmplare mi-a scos-o în cale, dar nu ştiu când vă voi istorisi ce şi cum a fost odată din rude mari încredibil țărăneşti, ca Petru Țuțea înțelept filozof cu prezență de spirit (când iubeşti, te mai poți controla ? Mai puteam fi cumințenia pământului ? Mai puteam fi băietanul poposit la izvor în poiană sau în pădurea de argint, în acel codru unde  am sărutat floarea albastră a paradisului, c-am sărutat-o vergin sub pălărie ?). Uneori mi se pare eronat Ben, că plagiez mi se pare, c-aş face-o, ca puşcăriaşii, care astfel li se anulează condamnarea şi scapă din închisoare înainte de aş ispăşi pedeapsa, c-aşa le venise corupților la socoteală: legea să fie o tocmeală, dar în cazul lui Vica, pe ea o găseam frumoasă, că frumoasă însemna nu ce-ți place ție, ci ce-mi place mie, nu găseşti Ben ?

     - Ben am fost iară publicat în povestea vorbei. Redactorul şef trăieşte frumos.

     - Cine are putere sa vada, VEDE. Nu are nevoie de comfirmare ca sa te publice.

     - Nu ți-ai mai scos vorbele din tolbă, din jaşcă, din turbinca lui Ivan Turbincă şi nu mai ştiu despre siguranța ta, starea ta de bine şi sănătate.

Nu-i puteți trimite dumneavoastră cărțile mele şi totuşi iubirea scrieți şi dumneavoastră, c-aveți sare şi piper românesc, omenia, adevărul şi viața simitrie, cale către bine. Vă mulțumesc mult. Doamne ajută !

Vica-i ca Vica, avea față de muiere cinaşă, făcea față şi-ntr-un concurs mis de mândrețe, că cele, care au câştigat, nu se pot compara cu frumusețea ei strălucitoare de zână a lui Vica, că era frumoasă rău de tot Vica, ca româncele din picturile lui Grigorescu, că era Vica şi femeie deşteaptă, harnică peste aşteptări, că lelea Ană, mamă-sa a pus-o de mică la muncă şi să vadă sătenii, că cea de-a şasea din şepte fete, cât de lucrătoare e (în tot şi toate erau nişte reguli Domn Savaot şi pentru'că-n ea eu îmi găseam împăcare, armonie şi tot ce lipsea din caracterul şi din principiile vieții pe Arcă în mine însumi necizelat (corupții făcând amu legi după ureche în slujba lor, ca să nu ajungă ei la zdup). Nimic nu era hazardat la ea nici chiar trăsăturile (la ea nu era nimic simplu şi referindu-mă şi la scrisul meu, la incoerența lui adăugând şi părerea mea: nu cumva plagiez pe cineva, niscai mare scriitor, chiar dacă n-am motiv, că nu-s puşcăriaş, care scrie că trebuie să scape de condamnare, de ispăşirea ei până la capăt, gândesc cenuşiu auzind parcă vorbele lui Alex. Ştefănescu zicând la televizor, c-ar fi scris el în locul lui Becali şi eu mă întreb ce o fi găsit la omul aiesta brav sau ce “nemeşig”, grad de rudenie sau ce o fi făcut măreț şi de pomină?).

De ce vând nemernicii şi combinatul, metalurgia, ce mai era un sperem de România (vroiau să ne dea lovitura sub centură, luvitura de grație, să ne aducă venit, să se abată de la sărăcie, că era infecțios, contagios pentru noi, că străinii cumpărau tot ce era bun la noi, pentru "capitalismul acaparator globalizator şi această maldie asupra şi contra noastră e o pierdere a noastră din binele ce-l avem, făcându-ne defăimare, distrugere a indentității noastre inteligentă națională de esență şi bune maniere româneşti, omeneşti, deşi românii înstrăinați de specificul, mioriticul nostru propriu, neghiobii, punând punctul, radical, fascist, punctând nu însorit, ci înorat, catastrofic, apocaliptic, utopic, atohtonii vânzându-şi până şi mamă şi tată şi de nu rămâne cerul curat şi dacă ne pierdem fabulosul, mitul, dreptul de a mai fi în emoții națiune feriită cum ne vroia Avram Iancu (şi oamenii stau şi se gândesc chiar să ne vindem tot, toată moştenirea rămasă de la arhictectul Ceauşescu nenominalizat nici măcar la premiul nobil nici post-mortem, deşi oameni buni ai păcii şi a pâinii, oameni ai muncii am fi meritat ca Eminescu, Nichita Stănescu, Nicolae Labiş, Marin Preda, Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, că au avut precum Adrian Păunescu drumu lor cu istorie, drumul lor fără egal deschizător către bine, adevăr şi viață ca duh în avantajul românilor ,,a omnirii, că alături ne era şi Brâncuşi cu spectaculosul lui Sabin Bălaşa sau a lui Aurel Vlaicu venit parcă din viitor cu şi, ca avionul cu reacție a lui Henri Coandă super frumos şi de o capacitate care miră, că a fi gazdă nu-i mirare, ci a fi om la purtător e lucru mare, ce va mai fi cu viața de acasă, nu te întrebi Pavel, ca să te bucuri de varietate şi diversitate de bunătatea de confort, că ne-am reinventat pentru bine, pentru eficiență social-umană națională raportată  la universal motivat dorind pace tuturor fără discriminare, fără discrepanțe, ea fiind necesară mondial ca un bine general super? c-altfel ne întrbăm disperați: unde ni impecabilul, armonia, tradătorilor ? Nu ne folosim revoloționarilor timpul potrivit ca să nu ne vindem dramul de neam şi țară de Românie, ca să nu ne dovedim nişte avortoni, pleava, socio-umană ? deşi cade cerul pe noi cu fenomenul trădării şi vânzării sufletului lui Mamona ? ca imagine dându-ne pe față postura de Iuda, care-n cele din urmă se spânzură pentru fapta lui de creanga prunului, ca Păhuța Aurel, fratele mamii lui Veronica care lovise pe milițianul care se atinse de Simion Păhuța nepotu-su şi că se atinse de haina statului, a milițianului făcuse în socialism închisoare, dar la ieşire din arest nemai putând suporta ruşinea, mustrarea de conştiinței se spânzurase de creanga prunului în grădina casei murind în genunchi, că creanga nu avea mare distanță de la pământ (corupții care au vândut Combinatul de utilaj greu din Cluj sau acuma pe cel din Galați n-au nici o remuşcare pentru'că corupții n-au onoare, n-au respect de sine, nu dau nimic pe visurile noastre de bunăstare pentru ei necontând, omeni buni necontând: cinstea, onoarea, înadatorirea, respectul, prețuirea, apropelui, că n-au picioarele pe pământ şi sunt aerieni, ca nemții care au masacrat pe evrei, vrând  fără pereche bani peşini..., că nemernicii vrând combinatul metarurgic de la Galați delapidat, prăpădit cum au făcut la Câmpia ruşii, că toți după ce pun mâna pe bunurile noastre ca nişte bolnavi mitali, animale bolnave, pun pe druri muncitorii harnici de ispravă şi vând la fier vechi industria, tot ce-i fabrică şi tot ce poate fi big, economie pentru România, că-şi fac de capul lor, o prostie de neiertat, o catastrofă fac țării şi muncitorimii autohtone, autentice, că nu vreau să aibă străinii nici un fel de concurență cu ce au la ei în țară (nu mă înțelegeți greşt, dar tot ce e strigent şi are importanță, demonstrând, că sunt românii importanți, de vâlvă străinii au acțiune negativă în ritm de dans cu non-sens, să ne demoleze şi ruineze, să ne demoralizeze, că răul, suferința lor, a muncitorimii, e a noastră a tuturora, că noi cădem în laț, în capcană, dar cine e înteresant de asta, nemernicii vânzând până şi țărâna de pe opinca țăranului, deşi sunt nişte câcați care dau palmă la câcat unu şi unu dându-se în spectacol la mod suprem de sperlă, asta fiind o incorectitudine, o infedilitate că nu-s de viță nobilă nici în anul de succes, an centenar, ei dându-ne nochaut viitorului nostru ca să fim cei mai mari din lume, că n-au inspirație mai bună fiind nemăsurați în karate şi aiasta pentru' că n-au suflet omenesc de aur (aiestea sunt ştirile, sufletul dimineții ? ori cu ce ne lăudăm ?)

     - Dragă Pavel Rătundeanu Ferghete, FELICITĂRI! Am citit continuarea ”Mere pădurețe-18”, este întradevăr bună și din suflet scoasă! Mi-a plăcut dialogul vostru cu Ben, și pot să te sfătui să acorzi întotdeauna ascultare la sfaturile lui Ben, este o personalitate de care mai rar ne este dat a avea în ceea ce se cheamă lecțiile vieții celei bune și folositoare! SĂ AI O ZI FRUMOASĂ! Cu ales respect Ioan Miclău-Gepianu

     - Dragă prietene, Ben, e ca Eminescu cel inspirat pentru Creangă, însuşi eternitatea care s-a născut la Iezer pentru mine. Nu ț-oi fi trimis revista Povestea vorbei, unde redactorul şef, m-a publicat ? Mulțumesc pentru vorbele tale încurajatoare, prietene Ioan Miclău. Dumnezeu să îți dea sănătate!

     - Dragă PAVEL, Am primit și revista ”Povestea Vorbei”, ți-am citit versurile, ți-am văzut și poza, m-am bucurat sincer și de prietenia noastră, doar că nu am mai amintit, dar în conștiința mea dragă Pavel Rătundeanu, exiști pentru totdeauna un adevărat talent prin ceeace scrii și Cuvântul frumos șlefuit în lucirea frumoasei noastre Limbi Românești! Cu drag și mereu ales respect, Ionica din Gepiu

     - Atât îmi place să mă joc cu viața asta zice Crăciun George "Gică"şi bravând: "eu numa mă joc cu banii,"  zice "lița,sârma", moldoveanul, "că am supt la mama 4 ani," "că m-o făcut Dumnezeu şi eu n-am stat în spital şi toți zic": "eşti harnic Georgică" şi convingea cu mânurile şi cu mişcările iuți, îndemânatice şi vorbele care te mângâie dulce, era de fapt cu picioarele pe pământ, că zice ce zice cu tâlcul lui Crengă şi Daria se lipise de el. Tu zici ca să mă încurajezi în dreptul de a fi zi de zi aprecindu-mă sincer, cum o face şi Ben preplin de naționalul mioritic, de un divin, senin de cer, dintr-un pro Eminescu, de acel sine de caracter extraordinar al prieteiei cu tei infloriți de patrie cu dulce glonț, cu măreț şi moț de Bihor sau Voroneț pe sfinte alei de parc şi livezi cu izvoare limpezi şi cu holde înspicate pentru a hrăni o realitate de laudă de zestre îmulțindu-şi talanții în har cu spirit divin, cum şi tu Ionică o faci pâine de toate zilele adunând binele înhămând zilele pentru România profundă şi mare a noastră albastră descrind-o cu suflet şi având-o în suflet cu arome de cuvinte de rai de grai şi plai, ca poet mioritic şi liric a neamului, că încânți cu descântați, incantând cu sinfonia plaiurilor către ne telepoetezi cu mintea ta plină de amintiri frumoase profunde cu zel de om care înfloreşti pentru rod ca un pom în menirea şi misiunea cu care ne alduieşte, ne hrăneşte cu-n spiritual național al vieții proprii de poveşti mitice româneşti a ceea ce eşti, că eşti. Prieteni, în noi e o nevoință de conştiință şi de evlavie cu sințire întru iubire frățească de mulțumire a ceea ce suntem binecuvântare pentru neamul nostru ca frați în Eminescu şi Hristos, simțind totul ca o însămânțare de mirabilă sămânță, mirabilă şi dumnezăiască cale către bine, către adevăr şi viață pentru a rodi belşugul vieții de a fi cu înviere de stăruință cu dragoste şi dor pentru a domina pacea peste tot pământul, glob terra, mapamond, desluşit în răbdare dragostea de Dumnezeu şi pentru semenii care vor moşteni împărăția veşniciei cu România întru binecuvântare de pace, de ordine şi disciplină a răbdării muncii şi nevoinții de bine pentru a ne cinsti durabilitatea cu respect şi prețuire pentru valorile autentice liturgice în timp peste veacuri înobilate de bine, pentru a scăpa de grija cea lumească. -"Eu am lucrat cu oameni pentru bună starea mea, zice într-un fel plin de patimi, că şi bea pretendentul pentru Daria, Gică aiesta a sfântului Sisoe, că n-are scrupule, făgăduința raiului Crăciun Georgică, făleț, obsesiv tot întrebându-mă supărător de scâitor de linge blide:

-"Ce faci, cum te simți?", e în simbolul credinței un fleț lăudăros, deşi popa se ruga ca să-l pomenească întru împărăția sa, ca pe un erou fără a merita, că auzi el a făcut un liceu, o şcoală de maistru..., deşi cu asta sfarmă, împrăştie, în tri-supărări, porțile iadului, că şti să vorbească linguşător săvârşit, ca o creatură dihanie ciudată alcătuită cu erezie din contraste, ca un milog vorbeşte şi nu-i întru viață dătătorul şi dovadă-i comportamentul plictisitor, de ciuf-ciocloflender, deşi omul, oricare e un dar a lui Dumnezeu, dar el, ciocloflenderul nu era, ca unul care exprimă evlavia sfinților părinți cu o formulă şi cu tradiție făcând pâinea întru slavă trupul lui Iisus şi vinul ispravă, trasformând cu jertfă în sângele lui Iisus, în sângele Domnului, cum se cuvine cu adevărat, Iisus-Dumnezeu călăuzindu-ne în cele etice-sfinte şi eco-sănătoase de părinte lumină. Zice fără stricăciune:

-"Femeile-s nişte flori şi florile nici nu trebuie atinse, că au o taină şi o slavă, ca născătoare de Hristos, o jertfă pe Golgota într-o sfântă liturghie de mântuire şi înviere de mireasmă a vieții pe Arcă, a vieții cu elexirul de a fi cu dreptul de a fi pâine de toate zilele cu iertarea tuturor greşiților noştri, c-aşa ca-n cer să fie şi pe pământ, împărăția veşniciei celui iubit şi Tatăl nost şi sfânt, pace să existe în țară şi străinătate de-a pururi". 

-"Am prea mare suflet," se mai laudă Gică, călărețul fără cap, c-ar avea inimă aleasă, că: -" Eu ung viața mea pe pâine".

-"Dragostea nici nu se vinde, nici nu se cumpără, că şi albinele-s atrase de miere. Eu am o minte, ca un timp frumos, ca un balsam peste durere şi rană, ca atâta  pot să te pot influința, Daria, dar să nu crezi că eu beau peste măsură şi când beu am ochii mici: eu, ți-am spus, că eu trăiesc pentru oameni... în pofida greutăților care le trăim bărbat cu femeie".

-"Hai să nu faci mişto din mine".

-"Nu fac", zice fără să lase berea, țâgările. “Îi treaba mea, "zice apoi după noi potopul, că nu-l doare capul, că era ca o închinare la idoli.

-"Ai grijă de tatăl tău, că-i lumina ta, să înțelegi Dairia, zice ca să se pună cu mine urmându-şi scopul: de a-mi deveni ginere, că eu adaugă, ca un binecuvântat:

"îs lumina şi țiu la tine, că gelozia-i o dragoste împlinită, că luna trece să mai vină o zi cu soare prea-înalt presfințit, că toți au cap, că Burdea, bătrânul canonic te duce la sapă de lemn, că-i ca ruşii o stăpânire străină, care subjugă Basarabia ciuntându-ne libertățile democratice şi de emancipare, civilizare (având o veche şi tradițională orânduială) şi chiar să ne ruşinăm că suntem români ne ademenesc ruşii, care se fac stăpâni pe tezaur, pe pământul românesc, că n-au bunătate de sfinte scripturi ?".  Vica era o inimă aleasă (să n-o fi înțeles-o pe Daria care trebuia să se aşeze la casa ei şi de-ar fi stat la casa noastră minte aşezată cu curaj de a trăi artistic, frumos, cu bucurie sfântă în bine ? ca semn că Dumnezeu e cu noi şi în noi, în pretutindini, poporul având cinste, corectitudine, că viața ne afectează luând atitudine şi având spirit de observație față de ce nu era cultură, armonie, trăire de balet clasic, educație, sinfonie florală şi de  civilizație, un poesis, c-avem perspectiva normalității, firescului, sincerului, rensponsabilului, a seriozității...).

Eram pe gânduri ca oamenii aveam poveşti, pe care nu le depănam, deşi actrița Maia Morgăşten era gravidă, însărcinată, deşi trebuia, avea de dat examene,dar era o voință la ea, un artist doar al ei, ca Vica avea capul limpede, dar se adaptă, că bunicul pe măsură ne povestea din lagăr şi era supărat pe unguri că nu erau sinceri, că-l purtaseră cât a trăit pe drumuri, c-are să-i dea pensie, dar cât a trăit pentru munca prestată pe etape cu efort, cu suferință, disciplină, deşi războiul era negativ, violent, cu tensiune, că nu e o plăcere şi nici o joacă, însă nimeni nu i-a plătit vre-un sfanț, nimeni nu i-a dat nici măcar cu -n filer, deşi îi daturau, el avea respect față de muncă şi avànd prețuire tot timpul fiind în mişcare, ostenit, dar cine avea valul lui, că-şi drămuia viața, ca om harnic, că muncea foarte mult până pica-n nas, c-avea el un drag, omenie, da vieții picant şi gust.

Cristea Octavian din Ciubăncuța oficiant sanitar la Recea-Cristur respirând după revoluție, a beneficiniat de la unguri o idee, de plată, că el se dăruise şi luptând avizat neobişnuit, ca un meniu mixt cu tasturi sofisticat de gusturi respectând tradiția, ca la mama lor cum ne place tuturora (după revoluție forțndu-se mâna ungurilor, ca dintr-o sute de motive să nu zicem că ungurii-s răi).

Maia Morgăsten cu-n drept nobiliar da aurul din interiorul său celor care avea nevoie pentru a ne întregi imaginea despre noi înşine, actrița fiin ca o sfântă şi-i era drag să existe în spațiul sacru a României cu propriul fastuos şi pitoresc, aur la Roşia Montană, c-aveam noi un omenesc schimbându-ne, trasformându-ne în percepție, modul de comportare, un alt mod de viață din perspectiva de a fi şi totul se îngrămădea în forța de a educa şi înlătura festiv răul simțind tensiunea şi presiunea întrebării:

-"Regândeşti: "Iisus e fiul lui Dumnezeu"?

-"Suntem oare toți fii lui Dumnezeu ?"

Şi noi toți suntem legați ombilical de Dumnezeu prin părinții prin ampla compoziție au fost creştini şi religioşi, ca imporantele personalități istorice, să zicem cu lux, cu aurul imponzant a istorie religiilor scrisa de Mircea Elide, un om de pe Arca noastră a vieții omeneşti (nu-l deranjează că evreii au 11 porunci: "respectă legea unde exişti", unde trăieşti, dând românilor ce-i a românilor, zice c-ar fi zis tata lui Maia Morgăşten, care-i mai zicea: "învață foarte bine limba română şi era bună eficace ideea şi pentru acestă "fată dragă"a României, ca draga de Vica (de ce ştim vom vorbi mai bine, că a-ți scrie, a comunica cu tine Ben e o plăcere, o trăire cu bucurie, ca ne bizuim, mai ales tu, că suntem blestemați monştri sacri ştiindu-ne cine suntem ca iubire, drept la înviere).

-;E o omenie intr-o simfonie cu o poezie din Ciubancuța!

Suntem cu toții insa unii dorm sau in trezire.

Umbland prin ziare si sisteme planetare, fiare

Vor fi dați huța-n lanț, si-n final carați cu caruța

In sanț

     - Daria avea viața făcută din măr şi din turtă dulce şi când o văd amărându-se nu mi-s în apele mele, apele mi-s tulbure, ca Dunărea ieşită peste maluri (veninul făcea să mi-se tulbure mintea, se juca cu liniştea mea şi nu-mi pricepeam tristețea şi ce voia de la mine singurătatea, lipsa lui Vica), că mi s-a dus fericirea şi superbul vieții, chiar dacă prin Ben mi-a venit şi succesul, dar la ce bun, deşi Ben e un adorat, un colosal, un drag de România mea, că-mi face o mare plăcere. Gică zice, că legalizarea: căsătoria, cununia lor la primărie e doar o hârtie şi tu Daria tot a mea eşti (aşa veşti, poveşti de popă bat ce încredere îți putea aduce omul aiesta, omul, care era Crăciun ?). Vorbel mele o cătrăneau, enervau, pe Daria, care zice nervos, cu strălucire de stea:

-"Toți v-ați pornit contra mea, că nici Mihaela, nici Marius nu e cu a mă lua cu Crăciun Georgică... "Formalitățile care se făciau era o legalizare, oficializare, că nu noi nu am inventat ceva, deşi nu-s culori țipătoare, țigăneşti. Că el, aiest Gică, o iubeşte pe Daria şi el tot cu Daria va fi, zice, dar eu de unde să ştiu, că nu ştiu, că nu minte cum ne mint parlamentarii cu legile lor de tri parale. Eu mi-o vroiam, că vroiam să aibă pe cineva, un bărbat adevărat lângă ea, cum mi-o zis Daria, c-ar fi zis şi psihatru Dr. Mihaela Şandru, din Adalin de loc, de pe lângă Sâmpetru, Hida, Miluan, că trebuie să aibă pe cineva ca femeie parte bărbătească, om. Toate bune, dar nu dai cu bota-n baltă stropindu-te, că aiesta e de pe lângă Botoşani-" De unde ?"  -"Dintr-un sat." Cum îi zice? Evită să dea un răspuns cert. Zice că i-o murit nevasta (de unde ştim că spune adevărul ?) Are doi copiii: o fică şi un băiat... (Nu asta deranjeză, că şi eu am luat pe Vica, care avea trei copiii şi nu ploua cu broaşte). Totu-s vorbe, că-n sufletul lui Daria era înorat, dar şi-n sufletul ei se va reversa seninul, azurul de zefir a cerului. Ştiu, că copiii adauşi sunt cu greutate, zice Daria, c-ar fi de dimensiunile familiei lui Ilie Moromete, care avea trei rânduri (iată că Marius, Mihaela, fac haz de necaz şi nu-s pro întemeierii familiei, Dariei, că ce-i asta:

-"N-are ce căuta el să stea la noi în casă". I s-a aruncat pisica moartă la ei în curte ? Ei ce au respectat ?  Nu ne poate exploda mintea euforic în frumos cu Gică neapăsând accelerația pe frumos având opțiunea: -"Chestiunea cu cununia la biserică, zicea Gică aprins de gândul cu o lipsă de empiric, de practic şi logică, rațiuea omului, care nu-i cu musca pe căciulă (până la contrar hoț neprins e om cinstit cu mâța-n sac, e om cinstit, dar mă întreb ca prostul de ce nu joacă cu cărțile pe masă, pe față, deschis, generos, să mă conving eu nu lumea, că-i om cinstit şi nu să-l bănuiesc altfel de cum e, ca omul care fără lampa aprinsă economisind fotoghin după ce-şi încălțase o opincă înfăşurând obiala pe lângă picior şi îngurgând prin nojiță ceaplaul strânse opincile strigând victorios:

-"Am gătat cinci şi mai am cinci" (omul se pregătea să meargă la moară să schimbe numele la grăunțe), dar hoțul de-afară, care era gata sperios să dea buznă peste om în casa omului să-l prade gândind că-i voba de oameni, de prietenii gazdei se retase pentru a prăda la o altă casă, c-aici la sărăntocul aiesta nu era de el minunându-se:

-"Cum de-mi bănuise planul, socoteala, ce mi-am făcut-o cu caznă, trudă, fără spor şi haznă, fără vre-un folos?" -se nedumerii tâlharul tulburat, c-o dat de dracu, fir-ar să fie ! şi sudui scuipând să înlăture din preajma lui pe cel rău, că de-ar fi bătut în lemn l-ar fi putut auzi cel, cei, din casă de nu l-o şi auzit deja, căpăta proporții îngrijorarea lui, înciotri (Înciotrica-vorbeşte fără noimă,cum face omul când e surprins ori e cu planul dat peste cap. ) când vorbe, mormăind, ca ursul ieşind din bârlogul unde hibernase o iarnă al dracului de lungă, în casa omului auzindu-se mai multă foială parcă, mai multă mişcare, forfotă, şi c-aşa i-se părea celui pitit furişat să facă rău, daună, care avuse ca un fulger prin capul lui amara frică:

-"Amu o să vină şi o să mă prindă, cum nu-s prea dus pe la biserică, vai, de capul meu !"

-"Eu am lucrat cu oamenii, zice Gică (dar eu cu ce mama dracului am lucrat în marea aiasta trecere a vieții ?) Pruncii aieştea, neânțelegerea ivită, ițită, între ei, mă irită, mă nemulțumeşte punându-mă într-o situație precară, că eu n-aş supăra pe nici unul (nu ştiu cum să acționez, devin imposibil, nehotărât). Pruncii aieştea, neânțelegerea ivită, ițită, între ei, mă irită, mă nemulțumeşte punându-mă într-o situație precară, că eu n-aş supăra pe nici unul (nu ştiu cum să acționez, devin imposibil, nehotărât).

     - Lasa-o pe Daria sa decida singura. E experienta vietii ei, ca daca nu va reusi se va intoarce acasa iar daca va reusi tot acasa se va intoarce indoit, intreit etc.

Eu nu sunt multumit cu realizarile mele fapt care imi interzice sa le impun copiilor mei sa imi urmeze sfatul luandu-le astfel dreptul de o sansa mai buna de implinire. Soarta are alceva rezervat pentru cresterea lor spirituala. Suferinta e ce-l mai mare motor al fericirii!

     - Criminalii de şi-ar juca ultima carte, strâmbii lumii să fie condamnați pe vecie, pe viață, ca să nu mai vadă lumina zilei corupții aieştea penali niciodată şi-nvecii vecilor să nu mai vândă nimic vreodată tâlhărind-o de bunuri naționale țara mea dragă, Maică Preacurată, umilindu-ne, că-i vremea să ne trezim românilor pentru ea chiar şi din moarte să înviem ne îndeamnă Mureşanu, Eminescu şi Hristos să ne deşteptăm şi să luptăm pentru ea, pentru dragă țara mea, să luptăm cu dragoste şi dur cât o mai avem, să luptă şi vom birui, dragilor, după cum scrie în Sânta Scriptură, în Cartea Cărților, Biblie suptă de copiii de la pieptul mamelor românce pentru eco-sănătos.

     - Tu ceri ajutor de la oameni carora le este frica de tine , de sinceritatea ta, Le e frica ca le iei locul altcum nu inteleg de ce nu vat vocea strabunilor din tine. Ei vin cu tot felul de scuze puierile de limba romana sau expresii gramaticale, au creat un sistem de a se ascunde dupa smecheriile / tehnicalitatile gramaticale ca sa-i izoleze pe cei care vocifereaza durerea si hotia din sistem. Ei o fac intentionat ca sa-si salveze scaunele si ciolanul. Ei i-ar spune unui artist ca Picasso ca liniile lui sunt strambe si ca atare cade la examen. Ei sunt capabili sa spuna si despre Eminescu ca nu scrie bine romaneste. Nu vor sa faca diferenta intre un poet si un tehnocrat care preda limba romana. Un poet artist e vocea neamului prin el plange si canta istoria neamului si a divinitatii. Ar trebui sa-ti sarute mana cand te intalnesc dar nu poti avea pretentii de la un neam in care Eminescu, Tutea sau Cioran au terminat asa cum au terminat. Trebuie sa te impaci cu gandul ca tu respecti neamul in care traiesti si darul lui Dumnezeu. Pe dusmani lasa-i sa se hraneasca cu veninul dupa care se ascund.

     - Lăsând-o să plece, rămân singur cuc şi mă simt pustiu, cu-n tremur cu flutur cum se zice în stomac, cu teamă, care nu ți-o pot explica. După plecarea intruşilor (a Mihaele şi a lui Marius ea s-a rentors şi Gică a telefonat, ca Daria să mă întrebe dacă eu aş fi de acord ca el să vină la noi. Eu n-am zis să nu vină, deci am confirmat: Da. Am aprobat. Se obişnuiseră amândoi în 2 săptămâni de şedere la mime. Eu sunt pentru a fi împreună, că el după spusa lui are 49 ani şi ea 40. M-ar bucura să  fie laolaltă că incognito cei doi paparazi: Mihaela şi Marius, s-or da pe brazdă, că voi sonda şi părerea lui Flaviu, a copilului plecat în Spania şi va ieşi cumva la spălat, strugurii sper să fie storşi şi vinul să nu devină oțet, ci coneac pentru nunta lui Daria. Daria şi şi el, Gică, probabil mi-au zis:

-"Fiecare cu piticii lui: omul prost vine pentru o noapte şi nu pune dragostea ca lucru esențial, că aieştea-s afemeiați, deşi viața n-are nimic cu ursita, cu soarta, cum zici tu, nu trebuie să impunem noi, că unde-i mult suflet şi experență e, un rost şi folos, ca să renască Phonexul din cenuşă cu nădejdea, chiar dacă e de mere pădurețe, dar nici nouă nu ne-a fost mai bine neştiind cum să ne croim şi coasem destinul cu fir roşu şi de ce mint unii zicând, că datorită lui Ceauşescu ne-ar fi fost rău, dar datorită celor de azi frige-peşte corupți până-n măduva oaselor cum ni, aieştea furându-ne de sub nas ? 

     - Nu-ti fie teama de necunoscut. Dumnezeu este cu tine si noi lucruri ti se vor deschide in fata. Daca erai sa mori ai fi murit pana acum cu tot cu Daria langa tine insa Domnul are inca mari ganduri pe care sa ti le reveleze. Ai animalele langa tine, sunt vecinii, pasarelele si vantul ca sa devin poetic. Venim singuri pe lume si plecam singuri. Crezi ca..., ca daca mori inconjurat de oameni iti va intinde cineva mana sa nu te lase sa aluneci in neant? Nici nu vei realiza ce se intampla! Stai sanatos ca Domnul iti va scoate ceva in cale de vei ramane in lacrimi de bucurie.

     - Înainte de a veni Marius cu Mihaela, Marius a venit înainte cu o zi cu noru-me, cu cumnata lui Daria, cu nevastă-sa Dorina, Victoria, moldoveancă, căruia i s-a plâns Daria cum de obicei femeile caută în jur ajutor doar în poveşti ele se tânguie, vaietă, că-s slabe de înger, deşi-s îndârjiite, viteze şi semețe, de multe ori prin instinct, ne mai contând, că Marius, frate-su lui Daria se poartă țâvnos, cu cracii-n sus, că cine mi el, deşi Daria are acelaşi drept la moştenire (îi zice Dorina, că ar avea parte chiar mai mare, ca ei şi atunci de ce fac nod în papură, pipi joi, bagă strâmbe amărând-o pe Daria ? că dacă vrea să se ia, căsătorească, cu el, cu Gică, să-şi afle chirie şi cu el să se mute şi ea) El, Gică, se tot lăuda că-şi cumpără casă eccetera, eccetera, dar Daria de ce se află să spună tot adevăruri sau laudele lui Gică ? N-are altceva mai bun de făcut ştiind, că nu tot ce se naşte din pisică şoareci mănâncă (vezi proverbul scris de Nicolae Filimon în Ciocoii vechi şi noi, că poți zice şi: vezi, că nu tot naşte din pasăre zboară). Daria vrea să fie dreaptă şi chiar şi lui Gică-i spune prea multe cu toate, că acesta zice:

-" Pe mine nu mă înteresează trecutul". Şi de fapt ce-a fost oricum a fost şi ce va fi vom vedea. Dorina, că despre ea era vorba o interpelează pe Daria:

-"Hai să te întreb direct: Te culci cu el ?"

După nerăspunsul, tăcerea, lui Daria care nu-şi da seama, că ea confirmă prin muțenia ei de lebedă (Maria mătuşa, buldozărul, că ea cu gabaritul ei depăşit era mută, Maria mătuşii Ludovica şi a lui "Bebe" Iulian Dascal, Maria spune lui "Țica" Pruean Vasile venit la ea aşa cum şi eu am venit la Vica "pe poale", de ginere:

-"Mutuța asta lui Vica şi Ferghete, dacă am întrebat-o dacă-i tată-su Pavel la spital, n-a vrut să-mi spună.")

Ea, Dorina, avea suflet de om, îi zice lui Daria, ca păstorul blând împăciuitor:

-"De ce să te muți de-acasă ? Doar şi tu ai parte."

-"Aşa-s cu gura pe mine Mihaela şi Marius." E cinic omul când e egoist, cu toate că cel de pe urmă dacă-i artist va râde mai bine, că nu-ți bați joc de semeni, nici dacă-s vrăjmaşi, duşmani, nu-ți bați joc de nimeni niciodată. (Pui pariu, rămăşag, că totul e O.K., bine, merge ca ghezeşul pe calea lui ?).  -"Care-i diferența, că te duci şi stai altundeva la mama nevoii, nu ştiu unde şi nu la casa părintească (de ce cobesc şi pocesc omenia ?)", se nedumirea Dorina Pepelea Celemen, noru-mea.

     - Barbatilor le e frica de competitie, nu le place sa imparta nevasta cu parintii.

     - "Daria e fată cuminte şi respectoasă", îmi zice Gică fără a se lăuda în privința aiasta, deşi care nu-şi cunoşte cilediul (Ciled-prunc,copil,urmaş), urmaşul, şi mai spuneți-mi ce părinte nu-şi doreşte bine pruncului său, prunc, care-i lumina ochilor, sorele zilei, ce şi-o înhamă zi de zi la munca lui diurnă, luna şi stelele fiind pentru nocturn înhămate eminescian-romantic cu nocturnul nopților (unii îmbârligând încurcați, se dezic de Eminescu şi încurcându-se în neştiința lor, că Eminescu nu-i nici un romantic, că dacă băgăm bine de seamă nu ştiu nici cum îi chemă călcând în strachini cu deşteptăciunea lor cu mâță moartă la poartă) când nu poate închide ochii de oboseală şi prea multele griji ce şi-le face nesilit un om terfelit ca mine, din prea multa lui grijă ca lucru lui să fie bine făcut, că nu-şi permite luxul să umble de-a tetea, degeaba ? Cel de lângă tine nu se lasă uşor cunoscut, ca Vica, România mea, omul de lângă tine, Vica, nu poți să te juri, c-ai cunoscut-o şi dacă în viața ta de om convețuind împreună şi numărând penele de pe un cocoş, de pe un pintenat, numărând firele de iarbă de pe un rât, teren de fotbal, mănânci cum umblă vorba, 9 care de sare de la Ocna-Dejului, dar tot mă balansam, mă cumpăneam ca o cumpănă, ca fonturi, ca balanță, cum zice Vica, draga de ea, eu, încă mai fiind eu, un iubitor de oameni, ca ei oamenii să trăiască bine, în pace, că la le-ar folosi războaile, omorurile, distrugerile, sărăcia, foametea...?!

“Înciotri” si “cilediul” Sunt vorbe ale copilăriei mele transilvane, nu sunt convins a fi şi a dacilor.

     - Asa invat si eu limba stramosilor

     - Tu înveți, dar cititorul ce se va face ?

În tot e vorba de trăire, de experență, de emoții creative şi să dai bun exemplu cum o face Simona Halep, uneori şi Daria-i cea dorită asemeni lui mamă-sa Vica, că-i chipul şi asemănarea, răbducerea, mea şi nu-i strică, că-i fotogenică fata,  unele năravuri luându-le de la mamă-sa şi de la cei care au încercat s-o instruiască şi educe dându-i bună creştere, cei 7 ani de acasă, iarba verde (eu caut să-i înțeleg suferința şi de ce frați fac vâlvătaie, foc de pae fără ca eu să reuşesc, dacă nu trăieşte Vica, cu firea ei arțăgoasă, ațoasă, ițită şi mai practică, eu, spre hazul unora mai căzând în colbul, praful drumului din şaua calului cu năravuri greu de dezvățat după ce s-o perpelit cu ele, ca Pepelea cu cuiul în peretele casei care o vânduse cuiva, cuiul trebuindu-i la nevoe pentru clopul său).

Încerc să o înțeleg pe această Halep a mea (cum adică se păstrează pe primul loc din lume, dar de ce anume curăță terenul, arena pentru ruşi, că tot nu-i ridică nimeni statuie pe soclu, deşi ce n-ar fi meritat această sportivă, care ne-a făcut afiş, chiar dacă mai şi suferă, că nu-şi poate începe antrenamentele pentru a se putea păstra în desăvârşirea, performanța, bună-dispoziția, ei, ca perlă a tenisului fiind ca ziua care se cunoaşte de dimineață reuşind când ne-aşteptăm mai puțin ca țăranul sănătos încăpățânat în bine ? Şi Daria şi noi în general ne purtăm ca şi cum orice moment pădureț solicitându-ne efort ne-ar fi special, că suntem nişte speciali, chiar dacă aiasta nu ni se vede în salarii, în pensii, speciale, dar Daria nu-i ca Simona Halep n-are voința şi spiritul ei voinicesc, deşi felul ei o pune în valore sau în defavoare, doar Gică neechitabil dezeechilibrând-o moral şi coborându-i ştacheta, c-a venit şi aseară turmentat, piză rea, insistând s-o facă de mândră ruşine precum Ion a Glanetaşului pe Ana Baciu din romanul Ion a lui Rebreanu cu toate că nu ea ar fi fost prima sau nici n-să fie ultima în acest blestem a iubirii (n-aş vrea, însă s-o împulpeze, făcând-o cu burta la gură, lăsând-o groasă).

     - Cum Dumnezeu te iubeste si are grija de tine va avea si de Daria. Eu o citesc din poze ca fata stapana si tare. Da-i ce-i al ei, increderea si credinta in ea.

     - Şi eu contrar a ce zice filozoful indian Osho, c-ar conta prezentul viu şi real şi să nu judecăm pe alții cum scrie şi-n Biblie, să nu înebunim pe nimeni de cap să nu-l judecăm frate pe celalalt cum ne iese la socoteală, că şi noi suntem un talmeş-balmeş "turo pulisco" cum o zice şi ungurul, dar ce tu nu eşti cu rost şi folos forforos, cântând după ureche ce-ți vine când n-ai boii pe limbă şi bați câmpii, deşi ți se cere să fii cu pumni băgați în gură definindu-te ca om între oameni, pentru oameni (că ce am eu cu Daria şi s-o bârfesc, s-o vorbesc într-o ureche cum o fac ciufii, cei care nu-şi văd cinstit de treburile lor făcând tocmai contrarul lui Ilie Moromete, a lui Viorel Ferghete ori a lui Dragomir, tata, deşi ce ți-ai dori din partea altora să-ți facă, să le faci şi tu şi să-i bucuri, să-i faci fericiți după poruncile biblice nu doar postind, ci fiind iubitor, că ziua de azi, prietene, o naşte pe cea de mâine şi dacă nu eşti perfect, ci cu erori, slăbiciuni, cu temeri că celalalt poate fi mai bun ca tine existând o concurență permanentă, zilnică, ca apa văii în curgere primenindu-se trecând peste trei pietre).

Mâ duc către Cluj şi şoferul Mureşan Augustin "Nelu" din Ciubanca zice: -Mă scoate câte unul din păpuci "(era vorba de țigănci care nu şi-ar plăti "beletul", cum zic, crezând că le merge şi aşa şusta, isprsva,, unii dintre români fiind mai săraci decât ei cu toate că ostenesc o viață de om, dar pentru ei, pentu țigani, romi, şi statul are fel de ajutoare, deşi e lenea de a muncii la mijloc în ciudă că verbal însă nu practic nu este cale de mijloc, deşi aceşti milogi, cerşetor nu muncesc pur şi simplu căutând de a nu fi oamenii muncii, ci nişte trântori care profitând de albină trândăvesc, trag chiulul, deşi nemunca nici chiar lui Dumnezeu nu-i place, că de ce i-ar plăcea de oamenii leneşi şi negospodar? Nu mă întreabă nemeni de unde-mi iau energia (nimeni nu-şi face o imagine, că uită aşa am încălecat pe o şa) pentru a rămâne în rutina de acasă, care-i chintesența vieții de faimă, deşi nici pe departe n-am pentru cele veşnice laserul de holuin sau sfânt Valentin, de la Măgurelele de top, ca sa dăm fenta făcându-ne plinul, care ne aduce buna dispoziție şi, care nu ne subestimează, că vremea bună are cod galben în plin de bine, în curtea bunicului pe râtul de iarbă cu troscoțălul ca o mătasă din balțul miresii care stă în fața altarului alături de mire mare pesvar Pavel sau Petru aspru dar şi blând pescar de oameni în fața judecății mulțimii de nuntaşi, care şuşotesc, ca să'şi dea cu pări diverse contradictorii, că îşi dau cu părerea ca-s picați din lună sau aselinizați pe satelitul pământului, în ce-i lipseşte frumoasei mirese care sfioasă bate recordul, că Vica stălucea prin vigoare, rigoare, că nu toți sunt la fel, calapodul ei nefiind impresionat la fel sau divers, că suntem români, români dar şi buni, indiferent, oricine dezinteresat, le-ar ține socoteala ştiind că cineva sus ne iubeşte, ne ține seamă, ca să ne facem bine, că nu-i bună fibroza inimii, tensiunea, pisălogela, că nu trebuie să-l căutăm pe Permanentul Dumnezeu doar când ne sunt capacitățile depăşite de împrejurări, când ajungem la necaz solicitându-l pe Dumnezeu cu toate calitățile sale, de acel mod de comună primimitivă, deşi tu ca om nu eşti comod, că munceşti ca un nevinovat concentrat în război cu sistemul şi cu reforma care o dă în gropi, că binele lipseşte cu desăvârşire, deşi nu tot ce atingi devine aur, că de tine, Pavele, contează să ne fie bine cu vizibilitate bună, chiar dacă mai persistă, ceața, mai stăruie stăruie nu avantajos cu burniță şi vânt dernjant, dacă-i aşa să vorbim,uneori fiind şi rece, că te pui că meriți pe piciore sub cojoc deasupta cu stel aprinse, sclipitare lumindu-ți frumosul vieții cu îmbrățişerile celei de alături, de cel drag, elegant, scump, deşi nu-i timp de dragoste şi de joacă în dragoste (de hărțuire sexuală ?) trebuindu-ne o zi relaxantă, cu bucuria şi încrederea, loialitatea, cu -n zgârâie brânză total fiind nonşalant dăruit cu: " te rog iartă-mă", e pregătit pentru viață cu voință personală, ca "spărgătorul de nuci" scoțându-ți rațiunea din rutină, că puştoica Păstaie nu se vinde deavolului cum cred unii, care chiar o dădeau în bară, ea harnica ne înşelându-şi bărbatul cum o fac ele, cele, care-şi pune cenuşă în cap făcând pe nenea sfântul, deşi nu era tare din parcare, că amețeala, alcolul, îl dăruieşte şi cu neputință, în pat miza făcând o remiză nemulțumind pe partenerul adversar, că numărul unul, campiona, Vica, vrându-l pe bărbat viril ca s-o satisfacă expert, dar omul beat nu-i un fain-făinel, un voinicel cu mişcari vii jucăuşe, conştientă de iubirea care i se oferă trufanda cu un aşa de bine provocator, ca să fie satisfăcător pentru caracterul puternic care ține pasul cu tine pur şi simplu, liber, rapid, tu fiind cu abilitate stimulator, cu adrenalină sentimentală, că ne aşteptăm la orice dacă nu facem față provocărilor creative, cu-n prelugit în respiro ajungând conciliant la un relanşi după o fermitate, ca de percheziție la cele sensibile şi intime, unii făcându-se stăpâni, şefi, chiar dacă nu suntem desupra legilor din incompetență şi cu cei câțiva stropi care ne indispune fără drept la apel, că nu-i cine cu ce, deşi era în ce . Mihaela cu acordul meu după succesiune, se înteresează ce ne trbuie ca să nu îmblăm de-a lelea, că-n orice, chiar şi-n scrisul meu şi de nu vreau trebuie ordine şi disciplină, nu c-aşa trebuie, dar aiasta e un firesc a mămăligii puse la foc pentru a fierbe, clocoti.

-"Ne trebuie titlu de proprietate, adeverință de când plătim impozitul la casă pe pământ, certificat fiscal, plus adeverința anexa 24..., îmi dă numărul de telefon a notarului Viorica Moldovan dacă-s nelămurit cu ceva să mă lămuresc bla, bla, cu alo, alo la telefonul: 0264212455, că ea Mihaela nu se bazează pe spusele ei ? Ea se înervează ca Vica iute, n-are răbdare dacă tu bați câmpii cu ram, rămurică, râmă, ramă, rândunică... şi se leagă la lingurică:

-"Fută-te Dumnezeu, muşcă-ți limba !" Multe nu ne plac dar mai tăcem, punem lăcat la gură, capac la comportamentul isteric de pupăză din tei, de care se zice că te spurcă.

-"Nici aia din biserică nu-s mai buni," se scoroşeşte, răsteşte, că trebe să ne vedem de treabă bună, Daria, să n-o pățească cum o pățit-o cu ăla de pe la Zalău, din Deşert-Rostolț, "Pustuța". Noi suntem pățiți cu Daria, că-i ca viermele în rădăcina hreanului şi apoi când vrea să termini cu vorbăria, Ştefania-Mihaela "Buhița" aspră şi nerăbdătoare:

-"Lasă că mai vorbim când ne auzim sau când ne vedem", cu asta îți ia ciripitul, cârăitul, croncânitul. Nu-i vrea răul, dar Daria nu înțelege crezând c-ar vrea s-o scoată din casă şi Mihaela şi Marius, pe Flaviu crezându-l altfel până la contrar sărind venit din Spania s-o ajute, Daria văzând uni-lateral, că ceilalți doi fiind în țară şi ne ajută în permanență fiindu-ne continu  de ajutor (e Daria ca tatăl care taie vițelul gras pentru fiul risipitor, c-aşa-i comedia: cel pe care-vezi răruț e mai drăguț, iar cel ce-i tot lângă tine e viu şi real, scâitor tot în picioarele tale, îți calcă bătătura...

Te supără ceva, că la tine nu mai respiră,

Nu mai bate nici un ram în geam,

Nici o vorbă nu s-aude de veste poveste,

Ca să mai ştiu prin Australia cu Ben ce mai este.

Ştiu, Doamne ajută, că-plinătatea de artă

nu stai cu mâinile-n sân,

că eşti dat pe brazdă până vei cădea în nas în pas cu lucru bine făcut pe brazdă munca intelectuală făcându-se pe tine stăpân suflând în iaurt apăsat şi scurt soarele dându-ți propriul sărut

şi eu ieri lăsând drumul pentru cărare am fost la Recea o aşezare prosperă, blândă, caldă, era să fiu pe nicăieri

şi eram pe nicăieri de oboseală frânt tremurând cu tensiunea crescândă cu cerul pe mine să cadă,

să mă răstorn cu cracii-n sus şi să pic precum boul frânt, ostenit, pe brazdă,

dar după o pauză, după un repaus

Isus a fost mai Isus ca s-o-ncep de la cap, de la început,

mai presus pe picioare repus cu ştiință şi conştiință omul Dumnezeu în mine

om înflorind jucăuş dragoste şi dor în plin rod

pentru norod profund la curți de dor flămând ca un pom-dom.

Unde-i cultură m-aventură inima şi mintea, simțire spirituală morală

şi națională cu aventură să urc prin iubire la înălțime cu limpezime ,

cu profunzime de şcoală de dincolo de şcoală

cu verde de-acasă, cu albastru de orizontală pe verticală

ghidat cu al şasălea simț cu slovă aruncată în slavă

laudă de zestre, drept la poezie:

patrie şi simetrie cu dulce de glonț izbit în piept de corupt,

ca să ne raportăm prin neam şi raiul ce-l am cu tradițional moral național

la universal,

ca cei de pe alei cu tei înfloriți, că-s printre cei ce-aduc soarele, binele în toate cele,

ca bonus înmulțindu-ne zilele,

primăvara în zilele altora, un aparte de lumină şi doină.

Deşi deabia intrasem în clasă pe anul întâi, (la Şcoala Tehnică Veterinară, deabia după un an şcolar transformându'se în Liceul agricol secția veterinară Bistrița) reuşind la examenul de admitere după lista de la secretariatul şcoli unde domna secretară Modoran îmi arătase lista cu cei admişi eu fiind al doilea pe listă afişat şi pe clădirea cuşculii portarului, la intrarea în curtea cu castani de o frumusețe seculară din orşelul verde, Bistrița, un oraş ca Huedinul sau Dejul aşezat cuminte în habitatul lui pitoresc, sărbătoresc, în afara Clujului unde am mai fost din satul natal Sâmpetru - Almaşului  ajungând la Leghia în carieră unde se refugiase de colectiv tata Dragomir muncitor şi locuind ca un haiduc de codru mai znurdalnic sau mai om aşezat cu familie pe lângă mama Veronica având copiii: Pavel, Maria şi Mircea, cu toții mutându-ne mai apoi, ca după noi potopul, mutându-ne în unul din cele două blocuri deabia ridicate prin 1961, în blocul "Rapidului" (a fabricii de ipsos Rapid), în Aghireş-Fabrici, deci în  clasă, am fost chestionați, după ce ni se predase: Împărat şi proletar:

-"Care din voi aveți epilepsie (eu nici n-auzisem de aşa suferință, deşi ne lămurise profesorul diriginte Borr Iuliu inginer agronom, horticol, pomicol, legumicol, profesor de Plante de nutreț, ne lămurise pe mine buştean, că era vorba: de boala copilăriei, mai târziu aflasem că era bolnav de aşa ceva şi marele povestitor Ion Creangă, dându-mi seama că văzusem pe mama lui Lidia Dâncan vărpălindu-se, tăvălindu-se pe jos, în casa colegului de clasă Răşinar Ilie, care locuia după uzină şi după cinematograful "Ilie Pintilie" în Gara-Mare, cum i'se zicea popular Aghiresu-lui Fabrici, un centru muncitoresc, distrus, paradit în zilele de azi, ca Lupeni, Petroşani etc., că băligații neo-comumişti negospodari, dar îmbârligați şi puşi pe pricopsire, deşi aleşi prin votul măsluit în fruntea țării, ca să devină spurcații şi tri supărările corupți, ca tâlharii la drumul mare, tagmă de jefuitori după Tudor din Vladimir, cum zice Lăcătuş Gălățan, o ruină de om, cu trai fericit sub comunişti.

Eminescu contopit cu Veronica

e un înalt, în iubire cu profunzime

de vis paradis,

în aripi cu propriile penene îndrăsneț vâslind prin aer către viitor.

☆ ☆ ☆  ☆☆☆    ☆☆☆

Frumuseți de înalt vis paradis,

în toamna vieții,

elexir a învierii

Mesie a iubirii,

primăvara tinereții

Din suflet de poet pentru suflet,

din neam în neam cu ce am peste veac

cu raiul ce-l am vrere şi lui Dumnezeu pe plac.

Daria trebuie să treacă peste separare, ca să aibă şi ea pe cineva rănit de dragoste, care stă la cotitură la o prăjitură cu sfântul care ne atinge, influiențează, dar beut,deabia ținându-se pe picioare, cu logoree, că ies pe gură balauri, şerpi, şopârle, broşte, ca la fata babei, dar de ce mă bag în altă poveste, unde nu-mi fierbe oala, chiar dacă Crăciun Gheorghe, "Gică", care mai uită că trăim, deşi nu-i un pierde vară, că lucră om harnic, stricându-l doar lăudăroşenia:

-"Mie-mi place în Ardeal, la noi în Moldova oamenii memorabil sunt răi, mai puțin calmi, mai puțin ospitalieri, răi de papagal, de gură, că n-au boi pe limbă şi emoțional nu-s ca tine Daria, că atunci când sunt beat sunt în fața ei şi curvar, mă face femeia cu vorbă aspră, leliță, fără frâu la gură şi chiar nici traiul nu e ca-n Transilvania oricine ce-ar presupune, tu Daria îmi eşti dragă. Te iubesc".

-"Şi eu te iubesc," mărturiseşte, remarcă inconfundabil, la mare preț cu logică Daria. Mă miră, că ea atât de exigentă pe Gică îl aprobă şi acceptă sensibilă şi ca "cetățean turmentat", tren deraiat de pe şină, linie, cu declic şi mişcări dezordonate (nu ştiu ce aflase la el ori îi era frică de singurătate după ce voi dispărea şi eu pierzându-mă-n ceață din starea de spirit, din confortul actual, ca o vreme bună.

-"Nu-s țaca paca, mulge vaca, zice Daria el insistând: -"Vreau să am cu tine un copil... şi nu vor fi alte probleme, chiar dacă vântul mai trage şi-l simți" (mie îmi îndrugă, zilnic fiind drogat, zice el, cu bere, că n-o să am cu el probleme, zice cu tupeu, franc, articulat, cu subiect şi cu predicat, dar eu dealtfel nesigur, timid, neavând în viața stresantă vigilența lui Vica, o femeie cu o istorie cu calități vădite, dovedite, însă eu nu ştiam ce să fac, ce să zic, el putând să fie, ca cei de la construcții: tot pe drum pe drum şi acasă nicidecum). Aiesta e cam pestriț.

În mod normal îți scriu cu încredere, copleşit de griji, că ce va fi bio cu Daria, că o poate lua razna şi să se rătăcească în acest labirint, tunel a timpului, deşi "odată ce eşti dulap, nu poți fi masă, dar nici scaun la cap", că începe în forță viața pe arcă, unic, ca Ladosi sau Daniela Pestriț, că ce o fi o fi, om trăi şi om vedea, că Anțe-Panțe sufere de mațe şi un doctor în butoi scoate un bisturiu-cuțitoi, de frustări şi răbdări prăjite unse cu foame cu semnal de alarmă, ea neavând dependență față de alcol, de jocuri pe tabletă, acasă lângă Vica, chiar dacă n-avea răbdare, ca Pavel, nici ea, nici Vica, dar ea nici cu asta nu era familarizată, deşi-s împărțea cu inspirație mălaiul, mămăliga, cu măsură, îl împărțea cu noi inedit, că merita creativitatea ei, chiar şi ieşirile ei erau îndrăsnețe şi înteresante, c-avea esență, culoare de răsărit de soare, ca să mă simt super şi să nu mă supăr conştient om de caracter, nu mă supăram pe naivitatea ei mioritică, că monotonul nu-i salvator, dar nici spectaculos, ci plictisitor şi obositor (nu zic aici din cărți, că şi boieraşul sugar cât ar fi el fain-făinel după masă doarme un pic şi schemele îi ies perfect, că totul e cu senzații tari care te surpind).

     - Nu uita ca ea e acum cum erai tu la varsta ei si recunosti ca cineva a avut grija de tine atunci si niciodata nu te-ai simtit slab si fara minte. Te-ai simtit in varful muntelui ! Tot acel cineva o protejeaza si pe ea. Ti-ai pierdut increderea in EL ? Ai uitat de intrebarea cine esti tu si ce "oare" cauti tu aici?, si tot asa si ea. Fii alaturi de ea prin orice incercare trece si nu te mai condamna si invinovati pe tine. Asta nu inseamna ca nu ai dreptul sa suferi pentru ea. E parte din meseria de parinte. LASA-O SA ZBOARE, SA-SI SPARGA CAPU. Se va ridica si va merge mai departe cu fruntea mai sus.

     - Nu scriu din cărți, plagiind, ca tagma tâlharilor din beciu domnesc: Becali şi cei care-or mai fi pe măsura lui, ca Becali şi alt Becali, Patriciu, Țiriac..., dar mi s-o rupt ața, apa ca la femeia gravidă joită să nască, şi nu-i mai am şi pe alții  în minte, dar nici nu mai contează, că aşa fapte, aşa oameni de baftă, chiar dacă nu dau în bobi, mă coboară în umbră, mă bagă la paranteză dându-mi brânci, cădere liberă, că pentru nefericitul de mine şi fuştelul de la scară tocmai ăla din vârf (îmi ziceai de el, de Becali, care promise pe facebook un telefon celular celor care dau laic ori care răspunde şi eu am făcut tot ce se cerea, dar n-am avut noroc, Becali nefăcând ca om cu bani ce a zis, dar tu cinstit vii să-mi spui că m-ar putea sponsoriza, deşi totu-i măsluit, cu înteres pentru un fes, e o spoială, o cacealma, dar ce să ştii tu, nu că n-ai putea şti în Australia, că şi la surprize, surprize cu ptezentatoarea simpatică de altfel, Andreea Marin, am mai scris, era o mascaradă, ca şi căsătoria ei cu Ştefan Bănică junior, un necopt la minte şi râsul râsului un bâțâit, măreț şi cu circul aiesta fără bani, deşi erau luați bărbat şi femeie laolaltă mai având şi o fetiță (nu altfel de comedie socio-umană, decât cum se dorea câştigător de cauză şi la referendum, nu-i aşa, ca să fie totul un scenariu, o hrababură politică ? se învinuie şi ca ce chestie ? să se mai hățească nişte bani de cheltuială de pe spinarea poporului, cum ar zice Pațanghel ori Cocoşilă din Săliştea lui Marin Preda, deşi la bunicul în Sâmpetru-Almaşului, la noi în ocol şi Dragomir cârcovea, cârcotea, deştept foc, dar demn şi destul de cinstit, lui netrebuindu-i dacă nu era a lui nici un pai, deci şi acest Hercule, un Iupu satului (vezi: Titus Popovici), c-a bătut Dragomir doba şi a bătut îndârjit "cățaua", clanța, de gură, Dragomir sfătos şi nemulțumit ca Petre Petre din Flămânzi (Răscoala scrisă de Rebreanu), deşi politica nu era nici de nasul lui Dragomir, dar nici de-al meu, cum nu era nici de Viorel, tată-su, oameni buni, din Valea Plângerii tinereții, care se duce de la noi mâncând pământul, că nu ni tinereața fără bătrânețe, dar nici viața nu ni fără moarte, păcatele mele, decât în psalmii lui Arghezi, cântecele de adormit Mițzura, la mărțişor !). Desigur, Daria trebuie să se aşeze la casa ei, doar Miha şi Mistrețu-s contra, c-au mâncat ceapa ciorii şi bând laptele cucului ?

Copilul mic plânge ca să capete țâță, piept, sân (lapte-n țâță, zdrob de sare în spinare, mălăieş în călcâieş...) Aşa şi Daria, ca un li cununa, că mi-eşti drag, iar el:

-"Eşti aşa de frumoasă Daria". Nu-i poți contrazice, c-aşa cum zice şi Cove:

-"Suntem oameni şi, ca oameni nu suntem mai catolici, ca papa de la Roma, ci ortodocşi"..., -"că avem un rost şi suntem de mândră minune la lume, de un folos pentru neamul nost'artist, ca să putem mânca carne şi ouă, ce ne dă pisica nouă," mai îmbârligă luat de valul emoțiilor (Nici Decebal nu mânca la micul dejun fructe, chiar dă că poamele erau sărutate de soare, ci mânca ceva consitent, sățios, mai ales când trebuia să purceadă la antrenamente, lucrul gliei ori la luptă să-şi apere patria limba română, că suntem ce suntem oameni de onoare, oamen pioşi, cu responsabilități şi calități, ca-n biserică; în tot era o etică, un program, băteam în cuie buna creştere, bună-cuvința, având în vedere toate cerințele, toate nevoile, activitatea, în tot asortând dragoste, curiozitate, ținând cont de legea pământului, prețuind iubirea față de Dumnezeu şi cea față de semeni, chiar dacă semenii erau cu greşală, dar noi iertam greşiților noştri pentru a putea avea dreptul de a fi şi ca drepul de a ne năşte să candidăm la fericire, cum îmi zicea prietenul Ştefan Mihuț jurist în Dej, scriitor-dramaturg, un om de omenie din Coldău, Beclean. Uneori eram pe drojdie, ca gâsca în apă, vroiam pe Daria căsătorită, să aibă  copiii, să mă ştiu cu nepoți urmaşi, din sângele meu, ca arborele genialogic, să nu se ciunte din partea mea, c-aş fi mai împăcat în sine, Marius, Mihaela şi Flaviu fiind a lui Vica din Ciubăncuța şi a lui Celemen din Urişor, nu că nu-i consideram c-ai mei, dar n-aveau ADN-eul meu, deşi de dragi îmi erau dragi, îmi erau de sprijin. Şi de la Adam şi Eva, cu toată omenirea eram neam, în ciuda teoriei, că omul ar fi evoluat, s-ar trage din maimuță, dar mai nou exista o ipoteză, c-am avea datorită unei alchimii, biochimii, c-am fi astrali, originea, proveniența, ne-ar fi din cer, dintr-un proces chimic şi ce să zic până se va argumenta nevorbindu-se pragmatic, ci aşa în general "la domnul general" presupunându-se cum susții şi tu, de parcă ne-am întreba, ca Alexandru Vlahuță: unde ne sunt visătorii ? c-am fi emigrat dintr-o Africă a ghețarilor, dintr-o Antartidă ce putea fi chiar în arealul actuaul, spațiu geografic al României -Felix, profundă şi mare, pe teritoriul marii Dacii, chiar fără asemănare sub soare, că noi ce n-am fumat teoretic, deşi teoria-i ca teorie, dar practica, munca, te transformă, şlefuieşte, te face talisman viu uman: om între oameni, pentru oameni?!.

     - Nu stim nimic! Suntem ca specie niste analfabeti cu cap plin de un orgoliu cat curu. Daca am fi divini nu le-am permite nebunilor ca sa ne parjoleasca i-am duce pe toti acolo unde numai ei stiu sa-i duca pe iubitorii de bun si frumos. Niste bestii care nu iubesc pacea ci sunt un continu rau de bale dintr-un cap plin de sperma criminala, bestii incornorate si otrava lacoma din sulf iadific. Fii frumos si mandru ca floarea de stanca, pana la capat. Da stralucire muntilor si creatiei! Lasa-i sa se zbata pana-n asfintit. Acesta-i destinul sarpelui!!!

    - Noi în noi n-avem încredere în români, românii pe români nu dăm doi bani, nu dăm o ceapă digerată chiar dcă faptele vorbesc de la sineca Țepeş-Eminescu, dar românii parcă s-ar suprima din valoare, din dreptul de a fi zi de zi, că-i prea mare voevod al marii uniri Eminescu şi a iubirii, ca Iancu dăruit fericirii națiunii lipsită încă de viu şi de real căutând "răii" să ne văduvească de național, de material şi de spiritual, globalizându-ne, încălțându-ne cu  can-canul lor curat-murdar, decimentându-ne şi ruinându-ne ca mănăstirea de la Argeş, din tot ce a clădit Manole peste zi cu calfele lui şi zidarii iubire şi pasiune, că nici ciobanul mioarei, oaiei năzdrăvane nebenificiind de protecție socială, deşi țăranul e un milenar sănătos încăpățânat în bine, deşi tăranii-s binecuvântați şi înmulțiți şi constanți ca boii prinşi la jug, la plug, îmulțiți în har, dar ajunşi pe brazdă, ajunşi natural la o vârstă respectabilă dar surprinşi de rău, (văd şi eu, că bătrânii-s abandonați, că nu-s respectați, că nu-s sprijiniți, în energia lor mai având un strop de viață complicată, că n-au parte de îngrijire socială, deşi senorii sfidează limitele, implicați să mai facă ce pot, binele, deşi-s căzuți în vergea cum zice Pop Liviu a Moalelului din Ciubanca, Cj, secretar la primăria din Recea-Cristur, o aşezare omenească caldă, că nu-s bătrânii canguri sau zombi australieni, mai având propria experență bătrânii priviți gri, în ciudă că au tradiționaalul lor cu vis frumos roz, că-s vitregiți toții cei dragi având în mintea şi inima lor strălucind soarele, dar bătrânii aceşti paznici de far, cufundându-se în întuneric de nepoftiți în falnicul viitor inspirat Eminescu, ce-ar trebui să-i aştepte cu bine, în locul nefirescului ce-aşteaptă, că ei se luptă cu dragoste şi dor genetic să ne mergă bine, în paşii lor fiind cu soare neeclipsat, deşi nouă din legăn, din ieslea dobitocească, lipsindu-ne multe, casa bună cu masa-masă cu mult lipici şi altruism, adevărat comunism de pus în ramă, dar migratorii dând cu parul ne deposedează de bunuri, de drepturi şi principii şi dând milităria din pod sunt şi cu defăimarea neamului pentru'că nu ne puteau înghiți pentru cumpătarea noastră şi pentru'că nu ne puteau rupe, smulge, lua, dezrădăcina, de credința puternică, din rădăcină vânjoasă şi vânoasă de stejar a neamului cu talanții înmulțiți în har. Zombii ne iau în balon, ne ciuntă mintea, inima, ne pun cătuşe la democrație şi libertate, cum zicei şi tu Ben, ca să nu fim raționali, activi şi cu bună dispoziție şi creativ deschişi către perspectivă.

Lipa zice, că Ceauşescu era foarte uman,

Că asigura condiții în omeneştile ecuaii, deci nu lăsa goluri, nu trăia-n van

(Cârmăcița asta avea performanță, era o conştiință de 8+1, avea pasiune şi înțelepciune, ca valore erau disciplină şi ordine de campione).

-de ce ți frică, nu scapi, ca Nică fără frică,

că deşi pică se ridică la medalia de aur.

Efectiv Elisabeta lipă a vâslit bine din aripă

pe viață şi moarte, ca la carte, aparte.

Când ai judecată, ca performer nu ți-ai pierdut busola, în mersul lumii.

Fericit cel ce se mulțumeşte cu puțin,

Ca să avem destin senin plină de istorie,

Adevăr, viață şi omenie, simetrie pe cale.

     - Adevar grait-ai frate Pavele !

PR-F.&BT.