MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ + RAZBOIUL IMPOTRIVA COPIILOR

ADEVĂRATA VIAŢĂ  - Sfântul Nicolae Cabasila

             Pruncii n-ajung în pântecele maicii lor nicicând măcar la simţământul şi la conştiinţa că trăiesc, câtă vreme creştinul are în decursul vieţii lui pământeşti destule semne despre viaţa de dincolo. Explicaţia stă în faptul că adevărata viaţă pentru făt nu este aceea din întunericul pântecelui mamei, ci pe el îl aşteaptă alta, cea viitoare. Doar acolo, în pântece, încă nu s-a revărsat asupra lui nicio rază de lumină şi n-a primit niciun semn că ar mai fi şi altă o viaţă.        

             Omul mare, creştinul, vede, dimpotrivă, altceva şi anume, că viaţa viitoare s-a revărsat şi s-a amestecat întru totul cu cea prezentă, iar Soarele măririi ne-a răsărit şi nouă cu îmbelşugare, mireasma cerului s-a vărsat peste ţinuturile pline de miros greu în care trăim, iar spre mâncare s-a dat de acum şi oamenilor pâinea îngerilor. Iată pentru ce Sfinţilor li s-a dat încă de aici, de pe pământ, nu numai să gătească şi să-şi orânduiască traiul pentru viaţa viitoare, ci să şi trăiască după ea şi să o realizeze încă de aici. 

Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii şi despre viaţa în Hristos, traducere de Pr. Ene Branişte şi Pr. Teodor Bodogae, Ed. Arhiepiscopiei Bucureştilor, Bucureşti, 1992, p. 131

IUDA  -Mitrop. Bartolomeu Anania -

             „Iubiţii mei fii sufleteşti, Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci şi un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste tot, la scara planetară, în ipostaza sărutarii care acopera tradarea. Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres ştiinţific, de libertate, de bunurile pământului şi de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care rastoarnă valorile şi perverteşte limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se intitulează program de sănătate antisida, destrămarea familiei se numeşte planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditaţia transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei ţări se cheamă război preventiv, terorismul îşi reclamă valenţe divine, infeudarea economică se numeşte credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Şi multe altele. Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin creştinătate. Isprava lui cea mai mare este aceea ca, dintr’o singură Biserică, a făcut mai multe. Din mai multe a făcut o puzderie. Şi continuă s’o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu. Se adaptează uşor, şi-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopţii şi comunică prin unde hertiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurenţial pe piaţa bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucreaza pe furiş, te invită la dialog frăţesc. Dacă-l refuzi sau daca te aperi, te pomeneşti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd. Cunoaşte bine Biblia, are studii universitare, vorbeşte câteva limbi străine. El ştie că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat şi memorat învăţătura lui Iisus. Dacă ar fi avut curăţie şi talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei. A scris-o postum, în cheia sărutării perverse. Iuda e un excelent teolog, asa cum este şi patronul său din Qarantania, care Îi oferea lui Iisus citate din Scriptura. Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizeaza peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai intâi sedus, dominat şi numai după aceea nimicit. Iuda îşi abordează semenul cu graţia cobrei care, întâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, ameţitor, pe durata căruia îşi calculează cu precizie secunda muşcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte.”

Din Pastorala din 2005 a mitropolitului Clujului, ÎPS Bartolomeu Anania.

Video:

RAZBOIUL IMPOTRIVA COPIILOR – Scopul Educatiei Sexuale Comprehensive

https://ortodoxinfo.ro/2018/10/19/video-razboiul-impotriva-copiilor-scopul-educatiei-sexuale-comprehensive/

MATASEA  - Sfantul Nicolae Velimirovici

             În Rasarit, folosim uneori pentru vesmintele preotesti matase chinezeasca facuta în China de mâini pagâne, sau potire si lingurite si clopotele si lanturi facute de musulmani, sau pietre pretioase adunate si miresme preparate de închinatorii la foc sau la pietre din Africa, si nici unul dintre noi n-ar trebui sa se teama sa le foloseasca atunci când I se închina lui Hristos, asa precum Hristos Însusi nu S-a temut sa atinga cele mai decazute trupuri sau suflete omenesti cu preacuratele Sale mâini. Crestinismul nu poate fi spurcat daca foloseste pentru închinare lucruri ale mâinilor pagâne, însa popoarele pagâne se fac prin aceasta partase la închinarea crestina, în chip trupesc si întru necunostinta, asteptând clipa în care vor fi partase la ea si în chip duhovnicesc si întru cunostinta. Fiecare bucata de matase chinezeasca din vesmintele noastre este o prorocie a marii Chine crestine.

Sfantul Nicolae Velimirovici, Patimirea Bisericii, traducere de Laura Marcean, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010, p. 40-41.

https://youtu.be/zJw8y0NdoJc

ASCULTĂ-MĂ! (I)

„Îți strig cu limba tăcerii. Îți strig cu limba dragostei. Îți strig! Ascultă-mă, te rog! Sunt singur, am nevoie de tine. Întinde-ți mâna și mângâie burtica ta. Acolo înăuntru sunt eu, copilul tău. Și să fii sigură că voi simți dragostea ta. Fă-o, te rog! Arată-mi că mă iubești. Te mai rog, mămico, să încetezi să te enervezi și să te cerți cu tatăl meu, încetează să mai plângi, încetează să mai fumezi, încetează să mai bei. M-ai înecat cu toate acestea pe care le faci! Te rog, iubește-mă! Tu ai ales să mă naști. De ce mă chinuiești?”.

Și după ce se va naște acest copil, un nou dialog începe, de data aceasta față către față.

„Acum, dulcea mea mămică, mă vei privi și te voi privi în ochi, acum vom vorbi. Acum îmi vei arăta dacă sunt rod al dragostei, dacă m-ai născut pentru încăpățânarea ta, pentru că așa ai avut chef sau dintr-o așa-zisă greșeală. Acum, mămica mea, mi le vei spune pe toate și mi le vei arăta pe toate. Cât timp am stat în pântecele tău, m-ai făcut să sufăr. Sper ca acum să te fi căit de purtarea ta urâtă”.

Prima îmbrățișare

„Acolo unde ne-au pus de îndată ce ne-am născut, toți pruncii nou-născuți plângeam, făceam protestul nostru, fiecare cu cuvintele sale. La un moment dat a venit infirmiera și ne-a luat pe câte unul ca să ne ducă la mămica noastră să ne hrănească. A venit și rândul meu. M-a dus la mama mea, m-a pus în brațele ei și i-a spus să mă hrănească. Eu o priveam pe mămica mea în ochi pentru că sânul ei nu era plin de afecțiune, de dragoste, ci era rece. Ea a scos sânul ei și l-a adus la gura mea. Eu însă refuzam să-l primesc. Am continuat să o privesc în ochi. Așteptam zâmbetul ei, însă în zadar. Ceea ce s-a întâmplat apoi nu mi-a plăcut deloc. Cu sila și cu nervi m-a împins ca să iau sânul ei. Am mâncat foarte puțin, ca să nu o enervez și mai mult. Cu întristare am depistat că nemulțumirea din ochii mei nu a înțeles-o.

A doua zi după-amiază l-am cunoscut și pe tatăl meu. A salutat-o numai pe mama mea. Pe mine nu s-a sinchisit să mă atingă. Doar o privire mi-a aruncat, o privire fugitivă, ca și cum aș fi fost ceva străin pentru el. Iar aceasta se petrecea în fiecare zi la spital. O priveam pe mama mea în ochi și așteptam un zâmbet din partea ei, iar îmbrățișarea ei să devină mai drăgăstoasă. Dar am așteptat în zadar…

Fragment din Cartea Ascultă-mă! ce va apărea în curând la Editura Evanghelismos

FRUMUSETEA TRECATOARE  - Sfantul Vasile cel Mare

              Vreau sa ramâna în tine si mai puternica minunea creatiei, pentru ca, oriunde te-ai gasi si lânga orice fel de planta te-ai afla, sa-ti aduci aminte cu tarie de Creator. Când vezi un fir de iarba verde si o floare, sa te duci cu mintea la firea omeneasca, aducându-ti aminte de imaginea înteleptului Isaia, care a spus ca „tot trupul este ca iarba si toata slava omului, ca floarea ierbii” (Isaia 40, 6). Putinii ani ai vietii, bucuria cea scurta si veselia fericirii omenesti au gasit în cuvintele profetului o preafrumoasa icoana. Astazi trupul îti este înfloritor si plin de carne din pricina desfatarii; fata ti-i rumena ca esti în floarea vârstei; esti zdravan si puternic, iar când te pornesti, nu ti se poate nimeni împotrivi; mâine, tot tu, esti vrednic de mila, fie vestejit de vreme, fie istovit de boala. Cutare este vestit cu multimea banilor sai; are în jurul lui multime de lingusitori; suita de prieteni fatarnici, care cauta sa-i fie pe plac; nenumarate rude, dar si acestea fatarnice; roi de servitori, care stau lânga el fie pentru a-l servi la masa, fie pentru alte trebuinte; pe acestia îi târaste dupa el si când iese din casa si când se întoarce, ca sa stârneasca invidia celor care-l întâlnesc. Adauga-i acestui bogatas si oarecare putere politica sau dregatorii primite de la împarati sau conducere de popoare sau conducere de osti; adauga-i crainicul, care striga cu glas puternic, mergând înaintea lui, lictori de o parte si de alta, care baga spaima în supusi – ca de la ei vin loviturile, confiscarile de averi, arestarile, închisorile. Da, nesuferita este frica pe care o are de acestia poporul de sub mâna lor! Iar dupa acestea ce-i? Într-o singura noapte sau temperatura mare, sau pleurezia, sau pneumonia rapeste pe om, îl duce dintre oameni si-l dezgoleste dintr-o data de toata înselaciunea care-l înconjura, iar slava lui s-a dovedit a nu fi decât un vis. Dreptate a avut, deci, profetul, când a asemanat slava omului cu slabiciunea florii.

Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 121.

Cititi urmatoarea poveste adevarata:

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…

-Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.

- Esti crestin, nu-i asa, fiule?

- Da, dle, spune studentul

- Deci crezi in Dumnezeu?

- Cu siguranta

- Dumnezeu e bun?

- Desigur, Dumnezeu e bun.

- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?

- Da

- Tu esti bun sau rau?

- Biblia spune ca sunt rau.

Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin.

- Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa o ajuti? Ai incerca?

- Da, dle. As incerca.

- Deci esti bun.

- N-as spune asta.

- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

- El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

- Nu poti raspunde, nu-i asa?

El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.

- Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

- Pai…, da, spune studentul

- Satana e bun?

- Studentul nu ezita la aceasta intrebare “Nu”

- De unde vine Satana?

Studentul ezita.

- De la Dumnezeu.

- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?

- Da, dle.

- Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

- Da

- Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat.

- Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.

- Da

- Deci cine le-a creat?

Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.

- Cine le-a creat? Nici un raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.

- Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?

- Nu, dle. Nu L-am vazut.

- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?

- Nu, dle, nu l-am auzit.

- L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?

- Nu, dle, ma tem ca nu.

- Si totusi crezi in el?

- Da.

- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

- Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nici o dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

- Dle profesor, exista caldura?

- Da

- Si exista frig?

- Da, fiule, exista si frig.

- Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.

Studentul incepe sa explice.

- Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperaturi mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi

masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

- Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?

- Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

- Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui

cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

- Dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE  sa fie si ea gresita.

De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.

- Gresite? Poti explica in ce fel?

- Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem

masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca

moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?

- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.

- Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.

- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie,batranul raspunde.

- Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….

- Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?

Acum nesigur, profesorul raspunde:

- Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

La asta, studentul a replicat:

- Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si

intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul

care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.

Profesorul s-a asezat.

Daca ai citit pana aici si zambesti cand ai terminat, trimite asta prietenilor si familiei, cu titlul “Dumnezeu vs. stiinta”

P.S.: Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. stiinta in 1921…

Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA