Ferghete - CA SĂ NE FRIGEȚI INIMA CA ZGÂRIE-BRÂNZĂ + CA O RUGĂCIUNE CARE CONTEAZĂ

CA SĂ NE FRIGEȚI INIMA CA ZGÂRIE-BRÂNZĂ

~*~

Bădie, Eminescu e veşnică minune, națională conştiință, omenie:

duh de adevăr verde de măr şi strălucire de luceafăr

întru duh de viață simetrie

întru câmtări cu doriri de bine până la mari depărtări peste mări şi țări,

răsărit de soare şi de aniversară centenară sărbătoare

de edificare România profundă şi mare unificată cu cinste între propiile omeneşti hotare

fără asemanare prin social-umană autentică, mioritică, valoare de poezie,

de dulce minune Românie, în destinul nostru cu verde de albastru

cu largă fereastră deschisă cu floare albastră, ca să iasă şi din noi şi din casă ce-i rău,

ce ne face viața nefastă, amară, ce o coboară, o decade-n în umbră,

o dezechilibrează din ce fu frumoasă, chiar dacă Eminescu ni paza bună,

ce ne apără de piza rea,

el în răsărit fiindu-ne mândră stea,

care spulberă, scoate, răul din casa, din România noastră,

îl scoate răul pe uşă şi pe fereastră, ca să ne rămână veşnică primăvară

să devină țara dragă, România laudă de zestre a noastră

şi nu a voastră, după voia voastră s-o ciopârțiți şi împărțiți,

ca să ne frigeți inima, făcându-ne inima rea să ne-îndreptățiți,

cu averea noastră să vă îmbuibați, îmbogățiți

şi pe noi de ce avem drag să ne sărăciți, văduviți, mâncându-ne draci beliți,

mâncându-ne "zgârâie-brânză" fără scrupule: globalizați, colonizați, fripți.

~*~

Pavel Rătundeanu-Ferghete

*

CA O RUGĂCIUNE CARE CONTEAZĂ

~*~

Tu vii de unde vii din nou şi din nou,

ieşi, te ițeşti, în ecloziune, la lumină

aşa ca puiul care iese sub cloşcă din ou

şi-mi dai lumină din propria-ți lumină, fericire-mi dai din a ta fericire de adevăr din adevăr,

din pâine de o ființă, de mare conştiință mare,  care a trăit vreodată verde  de măr cu miez, sclipire de pâine-luceafar, să răsară, deşi n-a apus niciodată, mană dumnezăiască să răsară,

comoară, iubire şi cazanie rară,

ce mi-o cobori cu alduire de caracter stelar din cer,

ca prin propriu-ți sine să mă definesc

pe mine om între oameni iubitor de semeni,

ca templu a descătuşării, pur şi simplu omenesc domn şi exemplu,

coloană fără sfârşit a iubirii,

avându-te capabil, călăuză,

ca o rugăciune, care contează,

în Patria Limba Română cu îndemână,

ca astru al nostru cu verde terestru de albastru

pe cont propriu fără a se pierde geografic din pragmatic şi spațiu,

din drept de a fi viu zi de zi dialectic,

la porțile cerului avându-ți dragoste şi nelinişte de părinte,

Ca străbunii, cei de dinainte, un munte de pāine fierbinte,

că steaua lui Dumnezeu din răsărit ne călăuzeşte parinteşte

paşii cu lucru bine facut către Hristos înainte luminos cu rost artist şi folos,

că tu însuți din sine te zideşti în mine cu bine,

ca să fiu cu bine idem pentru tine: deal munte şi câmpie-viață în simetrie, geometrie în diversitate de patrie armonie,

tu mare pescar stelar îmulțindu-ți talanții cu har

născând lumina preacurată din lumină pentru om şi grădină

sporindu-ne-n bine stupina cu lucrătoare albină, cu trântor şi regină.

~*~

Pavel Rătundeanu-Ferghete

CA OAMENI ÎNTRE OAMENI PENTRU OAMENI

~*~

Eu sunt ce sunt, în ceea ce sunt cela ce sunt om şi poezie-cânt, iubire,

să ne scalde soarele dezimteresat în omenie cu dreptul de a candida la fericire

cu ROMÂNIE profundă şi mare

adunată şi întregită într-ale sale hotare răsărit de soare, de binecuvântare întru înviere

poezie-Românie: Ioan Alexandru,

Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu

monumental tezaur şi patrimoniu național al nostru,

"laudă" de zestre, veşnicie

de bună credință şi bună-cuvință

a satului Lucian Blaga verde de albastru

cu sensibil de boală Bacovia,

că nu ştim Tudor Arghezi, ştim doar ce ştim

nobil, util, durabil şi sublim,să nu trăim neartistic şi-n van, şuhan,

ca oameni îmtre oameni, pentru oameni

purtând în inimi corola de minuni şi-n mâini pâini,

fericire pentru ceilalți liturghie de pace-n spice

trasă-n ziua de mâini, aer, în ambii plămâini.

~*~

Pavel Rătundeanu-Ferghete