Ucraina
şi U.E. la o răscruce vitală
Petru
Romoşan
29
Mai 2022
S.U.A., N.A.T.O. şi U.E., Occidentul în
general, şi-au asumat riscuri majore, chiar existenţiale prin implicarea
totală, pe faţă, în războiul din Ucraina. E evident că SUA, Marea Britanie şi
tot Occidentul dominat de S.U.A. s-au implicat mai demult, cu Maidanul de la
Kiev, cu lovitura de stat din 2014 şi chiar începând cu 2004-2005, odată cu
revoluţia portocalie. Din 2005, prin alegerea la preşedinţie a lui Traian
Băsescu, revoluţia portocalie s-a extins şi implementat şi în România.
Între 2014 şi februarie 2022 atacurile
ucrainene asupra Donbasului autonomist au făcut aproape 14.000 de victime, care
au fost complet ignorate de Occident, mai ales de Franţa şi de Germania,
garantele acordurilor de la Minsk, care aveau deci o răspundere directă. Pe
care nu au onorat-o. În 16, 17, 18 februarie 2022, deci înainte de inavazia
rusă din 24 februarie, Ucraina lui Zelenski a aplicat mii de bombardamente în
Donbas, teritoriu pe care îl revendica drept al său, naţional. Republicile
separatiste Lugansk şi Doneţk, locuite majoritar de rusofoni (cărora li s-a
interzis din 2018 utilizarea limbii ruse în viaţa publică), împreună cu Rusia,
au fost obligate să procedeze la o enormă deplasare de populaţie de pe linia
frontului pentru a pune la adăpost femei, copii şi bătrâni mai ales. De la
începutul anului 2022 până azi au fost strămutate în interiorul regiunilor şi
în Rusia peste 1.300.000 de persoane. În plus, pentru începutul lunii martie
2022, serviciile secrete ruseşti se aşteptau la o ofensivă de proporţii a
armatei ucrainene în Donbas.
Azi, la trei luni de la începutul
invaziei, obiectivele Rusiei, anunţate de Vladimir Putin în 24 februarie 2022,
par în cea mai mare parte realizate, mai ales primul obiectiv, demilitarizarea.
Ne amintim că, după Vladimir Putin, obiectivele „operaţiunii militare"
erau demilitarizarea şi denazificarea (în fapt, eliminarea atitudinilor
antiruseşti), la care s-a adăugat ulterior decomunizarea (abandonarea
comunismului recesiv, moştenit de la U.R.S.S.). Ucraina nu mai are o flotă la
Marea Neagră şi, cu excepţia Odesei blocate, a pierdut controlul asupra
litoralului său. Cerul Ucrainei e unul rusesc, spaţiul aerian e controlat
aproape integral de ruşi. Aviaţia ucraineană a fost şi ea aproape în întregime
distrusă. Infrastructura ucraineană (căi ferate, şosele importante, gări de
aprovizionare, ateliere de reparaţii şi depozite de arme şi muniţii, depozite
de combustibil, uzine electrice...) a fost bombardată de la distanţă sau direct
de artileria rusă. Armamentul occidental nu mai ajunge decât cu mare
dificultate pe front, acolo unde este nevoie de el.
Prin predarea celor aproape 2.500 de
militari ucraineni, mai exact 2.439, din faraonica uzină sovietică Azovstal din
Mariupol (din armata regulată, din regimentul politic Azov, un fel de S.S.
reinventat, mercenari şi instructori străini), după alţi 1.300 de militari din
armata regulată care se predaseră anterior tot la Mariupol, Ucraina şi
protectorii săi din N.A.T.O. au suferit o grea lovitură de imagine. Iar trupele
ucrainene, o lovitură morală. Presa şi media mainstream, finanţate generos de
oligarhia occidentală şi de bugetele naţionale, nu reuşesc să mai acopere
situaţia dramatică, tragică în care se găsesc Ucraina şi preşedintele său
supraexpus mediatic, Volodimir Zelenski.
Dar nu numai Ucraina, ci şi N.A.T.O. şi
S.U.A. sunt pe cale să sufere o imensă înfrângere în cea mai importantă
confruntare militară de la cel de-al doilea război mondial încoace în Europa.
Asta după retragerea catastrofală a SUA şi a NATO din Afgansitan. În plus,
sancţiunile economice, prea puţin cumpănite înainte de a fi hotărâte, pregătesc
involuntar o criză financiară, economică şi alimentară în primul rând în Europa
Occidentală, aliata SUA, dar şi în restul lumii. Rubla a ieşit întărită din
sancţiunile economice occidentale (SUA şi UE), iar veniturile Rusiei din
exporturile de gaz, petrol, îngrăşăminte chimice, grâu şi alte produse
agricole, metale (nichel, paladiu, aluminiu...) aproape că s-au dublat. Rusia
îşi susţine astfel războiul fără mari greutăţi, într-o bună măsură fiind
finanţată chiar de Occident. Cu atât mai mult cu cât Rusia întreţine o armată
de profesionişti de peste 1 milion de oameni, care costă mult şi pe timp de
pace.
Războiul îi dă Rusiei posibilitatea de
a-şi roti (rula) toate efectivele în Ucraina, întărindu-le pregătirea de luptă
într-un război real. De asemenea, ruşii îşi încearcă pe teren noile arme, cum
sunt deja celebrele rachete hipersonice. În Ucraina, Rusia nu foloseşte în
acelaşi timp mai mult de cca 10 % din efectivele de care dispune.
„La 13 mai, secretarul Apărării, Lloyd J.
Austin, a avut o convorbire cu ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, pentru
prima oară după 18 februarie. Secretarul Austin a cerut o încetare a focului
imediată în Ucraina şi a subliniat cât de important este să se menţină liniile
de comunicare. Austin este cel care a iniţiat apelul şi Statele Unite vor să
obţină o încetare a focului în Ucraina! Ieri, ofiţeri superiori ai S.U.A. şi ai
Rusiei au avut şi ei o convorbire pe care tot Statele Unite au iniţiat-o: generalul
Mark Milley, preşedintele statului major interarmate, şi generalul Valeri
Gherasimov, şeful statului major general rus, au avut o conversaţie pe care
Pentagonul a refuzat să o prezinte în detaliu, admiţând doar că evenimentul a
avut loc.
Lucrurile trebuie că merg rău în Ucraina
pentru ca aceste convorbiri să aibă loc. Într-adevăr, dacă e să luăm de bună
„lista de bombe" pe care o publică zilnic Ministerul Apărării rus, toate
poziţiile armatei ucrainene sunt supuse tiruruilor de artilerie grea, iar ucrainenii
pierd cca 500 de oameni pe zi. De altfel, lovituri ruseşti eficace sunt
aplicate taberelor de antrenament, siturilor în care sunt stocate arme şi
platformelor de transport din toată ţara”[1].
Avantajul pe care l-au avut SUA şi
Occidentul în faţa Rusiei - propaganda, războiul de imagine - se poate
transforma în timpul următor în contrariul său. Cu consecinţe dintre cele mai
nefaste, mai ales economice. The New York Times i-ar fi cerut preşedintelui Joe
Biden să renunţe la fanfaronadă şi să vină cu picioarele pe pământ. O
operaţiune care se poate dovedi foarte anevoioasă pentru actuala Administraţie
de la Washington: „Per total, situaţia socio-economică a Ucrainei e
catastrofală. Situaţia militară e chiar mai proastă. Mariupolul a căzut şi
trupele ruseşti care operau acolo vor putea curând să se ducă în altă parte.
Cordonul de la Propasna ameninţă să cuprindă toată linia frontului de nord, cu
nucelul armatei ucrainene [...]. Aceste motive explică de ce Austin şi Milley
au telefonat la omologii lor ruşi. Sunt şi motivele pentru care redactorii de
la New York Times îi cer Administraţiei Biden să înceteze cu fanfaronadele şi
să adopte o poziţie mai realistă[2] precum recentele declaraţii belicoase ale
Washingtonului - afirmaţia preşedintelui Biden[3] conform căreia dl Putin « nu poate rămâne la
putere », comentariul secretarului Apărării conform căruia Rusia trebuie să fie
« slăbită » şi promisiunea preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi,
după care Statele Unite vor susţine Ucraina « până la obţinerea victoriei » pot
să fie proclamaţiile entuziaste ale sprijinului, dar nu ne apropie de
negocieri. În cele din urmă, ucrainenii sunt cei care trebuie să ia deciziile
dificile. Ei sunt cei ce se bat, mor şi îşi pierd casele din pricina agresiunii
ruse, şi ei sunt cei care trebuie să hotărască cum ar arăta sfârşitul
războiului. Dacă acest conflict duce la autentice negocieri, liderii ucraineni
sunt cei care vor trebui să ia dureroasele decizii teritoriale pe care le va
impune orice compromis”[4].
Atacurile simpliste şi violente la Putin
şi la Rusia din presa şi din media americane şi europene (imitate de presa şi
media din România) nu mai folosesc la mare lucru. Realitatea din teren, cea din
Ucraina, dar şi realitatea economică şi, foarte curând, odată cu venirea
iernii, şi cea energetică şi alimentară îşi vor arăta colţii. Inflaţia atinsese
cote halucinante încă dinainte de războiul din Ucraina, neegalate în ultimii 40
de ani. Bursele americane şi cele vest-europene nu vor mai putea trăi multă
vereme în realitatea lor paralelă de până acum, cea stimulată de banii ieftini.
Banii, chiar dacă vor mai rămâne o vreme ieftini, îşi pierd vertiginos din
valoare. Noiembrie 2022, cu alegerile din America şi cu venirea iernii în
emisfera nordică, va fi un prag greu de trecut.
Sondajele dau o victorie clară a
republicanilor în alegerile de midterm din SUA atât în Camera Reprezentanţilor,
cât şi în Senat. Mandatul lui Joe Biden se poate încheia la sfârşitul anului,
eveniment de altfel de mult anticipat din motive de incapacitate fizică, de
slăbiciuni ale vârstei. Dar vicepreşedinta Kamala Harris nu pare deloc
pregătită să preia o sarcină atât de grea. O criză politică serioasă în America
poate avea un efect devastator asupra Burselor şi a economiei în întregul său. Aventura
războiului din Ucraina (stimulat de americani) se poate dovedi şi mai
costisitoare decât cele 53 de miliarde de dolari deja alocate (dintre care 40
atribuite recent de Congres).
Cum am văzut, Lloyd J. Austin, şeful
Pentagonului, l-a sunat pe omologul său rus, Serghei Şoigu, ministrul Apărării,
cerându-i o încetare a focului. Dar, aparent, după surse ruseşti, cei doi au
discutat şi despre laboratoarele de arme biologice din Ucraina în care armata
americană e implicată. Probe înspăimântătoare au început să fie făcute publice.
Dar nu ştim mai nimic despre ce au discutat generalii Milley şi Gherasimov.
Propaganda occidentală începe astfel să
fie serios discreditată. Şi chiar mai mult. Trei sute de astfel de
biolaboratoare, finanţate şi controlate de americani, s-ar găsi în întreaga
lume. Foarte multe în jurul graniţelor chineze. China a început să ceară
socoteală SUA pentru aceste instalaţii. Presa din America a trecut la
dezvăluiri consistente, care nu prea au apărut în presa din România.
Vor încerca SUA şi Marea Britanie, liderii
de facto şi „deţinătorii" (owners) N.A.T.O., o mare lovitură care să-i
scoată din unghiul mort în care se găsesc în Ucraina? Care poate fi acea
lovitură? Implicarea directă a unor vecini ai Ucrainei (Polonia, România, ţări
N.A.T.O., dar şi ţările baltice şi, eventual, Suedia şi Finlanda)? E o ipoteză
care revine în destule analize. Atât U.E. (creată în anii '50 de S.U.A. -
Comunitatea Cărbunelui şi a Oţelului), cât şi Ucraina (creată la origini de
sovietici - de Lenin, Stalin, Hruşciov) sunt nişte construcţii artificiale care
vor rezista cu dificultate şocurilor în curs şi celor viitoare.
Ucraina sfâşiată civilizaţional între
Vestul şi Estul Europei, cu încercarea sa de a se integra în U.E. şi în
N.A.T.O. şi de a rupe definitiv legăturile cu Rusia euroasiatică, riscă să
dispară din nou de pe hartă. Rusia poate anexa, a şi integrat deja (limba rusă,
rubla, ajutoare economice şi umanitare, administraţie) o mare parte din estul
şi sudul Ucrainei. Polonia poate recupera vestul Ucrainei, Galiţia şi dincolo
de ea. România şi Ungaria au fost mai reţinute în pretenţiile lor teritoriale
eventuale, România fiind în primul rând interesată de întregirea cu Basarabia
smulsă de ruşi. Dar fără să uite de Transcarpatia, Bucovina de Nord, Herţa şi
Bugeac. Deocamdată nu e deloc clară soarta care-i va fi rezervată Odesei, perla
litoralului ucrainean.
Ruptura care se profilează între U.E. şi
Rusia, plus eventuale schimbări de frontiere în Estul Europei pot crea probleme
existenţiale pentru U.E. Nordstream 2, legătura dintre Rusia şi Germania, pare
mort şi îngropat, aşa cum bine anticipa Victoria Nuland. Gazul şi petrolul din
Rusia nu pot fi înlocuite avantajos de europeni în următorii trei-cinci ani.
Dependenţa U.E., a Germaniei în primul rând, de energia şi de materiile prime
ruseşti e cât se poate de reală. Deocamdată, ţările europene plătesc „pe
tăcute" gazul în ruble, dar condiţiile de livrare puse de ruşi se pot
înăspri oricând.
Negocierile pentru pace par azi lipsite de
orice speranţă. Cu finanţare americană nelimitată, războiul din Ucraina se
poate prelungi oricât. Ucraina şi, odată cu ea, întreaga U.E. se găsesc într-o
mare cumpănă, poate fatală.
Corespondentul francez la Moscova Xavier
Moreau (site-ul Stratpol), fost militar, absolvent de Sant-Cyr care comunică
regulat din 2015 despre situaţia din Ucraina, scrie pe Twitter: „Ne vom aminti
de această zi de luni 23 mai 2022 ca de o zi neagră pentru armata
kieveană". Este vorba de străpungeri decisive în zona Liman. Informaţia
este confirmată de la faţa locului de reporterul de război canadian Neil Hauer,
tot pe Twitter. Severodoneţk şi Lisichansk devin astfel accesibile armatei
ruse. Se pregăteşte asaltul asupra Slavianskului. Cu alte cuvinte, ruşii au
rupt frontul în Donbas[5].
-------------------------------------
[1]
„Ukraine SitRep - Russians break through US bolsterism,
https://www.moonofalabama.org/2022/05/ukraine-sitrep-russians-break-through-us-bolsterism.html
- 20.05.2022.
[2]
https://www.nytimes.com/issue/todayspaper/2022/05/19/todays-new-york-times -
19.05.2022):
[3]
nytimes.com, 28.03.2022
[4]
Idem,
https://www.moonofalabama.org/2022/05/ukraine-sitrep-russians-break-through-us-bolsterism.html
- 20.05.2022.
[5]
Publicat -
https://www.ziuanews.ro/editorial/ucraina-i-ue-la-o-r-scruce-vital-1570461 - 24
mai 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu