Emil Proşcan - S-au întors rândunelele!

 

S-au întors rândunelele!

Emil Proşcan

22 Mai 2022

 

S-au întors rândunelele! Au venit  acasă, acasă la ele, acasă la noi! Printre multele altele care mi-au bucurat copilăria, întoarcerea rândunelelor, mi-a rămas statornică! Când le revăd îmi dau seama că le-am așteptat, că mi-au lipsit… Precum primii ghiocei, prima zăpadă ori curcubeul ploii de vără se întorc rândunelele. Multe lucruri din mine au legătură cu ceea ce descopăr că se întâmplă. Noțiunea de frumos este, în fond, o adaptare la ceea ce Dumnezeu are grijă să se întâmple. Pentru sufletul nostru.  Hrana ce naște bucuria este la îndemâna noastră, nu trebuie să o cerem, s-o căutăm. Totul până la urmă se întoarce! Un exercețiu întru perfecțiune, dorul ce vrea să primenească cale spre zâmbet. Nu este o repeteție, fiecare astfel de moment este unic, precum fiecare anotimp, precum fiecare zi, precum pașii noștrii.

 

S-au întors rândunele! Din eternitatea copilăriei mele s-au întors! În cântecul  de salut și zborul săgetat al întoarcerii lor era zâmbetul revederii  și  parcă  văzduhul se unea  cu noi, cu casa, grădina, curtea și tot ce  aveam. Ciripitul specific strigat de la diferitele înălțimi ale cerului și zborul acela rapid ce parcă aducea infinitul mai aproape, se dovedeau a fi  manifestări de bucurie.  Oamenii ieșeau de prin case sau își întrerupeau lucrul pentru a le privi. Bucuria era reciprocă, sinceră, adevărată și se îngemăna cu zâmbetul primăverii.

 

Rândunelele se întorceau odată cu verdele și floarea  și  umpleau împreună  văzduhul până hăt departe.

- Bunicule, unde au fost până acum rândunelele?

- În țările calde dragul meu! Nu suportă frigul și merg să ierneze în țările unde este mai cald.

- Și se întorc la noi când acolo începe iarna?

- Nu, acolo nu este niciodată iarnă!

- Adică acolo nu ninge niciodată? Și copiii de acolo ce fac fără zăpadă? Cum se dau cu sania? Cum fac oameni de zăpadă? Și dacă este așa, de ce rândunelele nu rămân acolo?

- Pentru că le place, aici, la noi…

- Stai puțin bunicule că nu prea înțeleg… Mi-ai spus că ele vin de la mii de kilometrii de acolo din acele țări calde, da?

- Da!

- Și vin în zbor, da?

- Da!

- Cum rezistă, ce mănâncă, unde dorm și se odihnesc? Și de ce? De ce trebuie să ajungă aici?

- Pentru că aici e casa lor! Dorul de aceste locuri le dă puteri nebănuite și așa reușesc…

- Și cum de vin la aceeași casă bunicule? Cum?

- Viața este o taină dragul meu! Nu ochii lor găsesc casa în care și-au făcut cuibul, ci inima și sufletul lor… Au fost născute aici în cuibul ce l-au făcut în veranda casei noastre.  Aici au văzut prima dată viața, copacii, cerul, soarele…  și pe noi. Au simțit că nu ne stânjenesc, că le îndrăgim și le ocrotim. Casa noastră le-a apărat de ploi, vânt, furtuni… Casa noastră, într-un fel, a devenit și a lor. Toamna au plecat, dar o parte din suflet le-a rămas aici la noi și acum vin să-l regăsească… Acum nu cred că s-au întors părinții, ci copiii lor. Drumul e foarte lung și cu mari probleme și nu  poate fi parcurs decât o singură dată de trupul lor firav, dar gingaș.

- Este extraordinar ce-mi spui bunicule! Deci rândunelele vin aici, la aceeași casă, la același cuib, fac pui, îi cresc, pleacă și în primăvara anului următor se întorc.

- Da dragul meu!

- Și de ce nu-și fac cuib și în copaci sau în altă parte? De ce numai la casele oamenilor?

- Tu de ce crezi?

- Cred că ne iubesc bunicule! Cred că ceva din noi, din sufletul nostru există și în ele… Foarte mare trebuie să fie iubirea lor pentru noi… Oamenii ar trebui să știe acest lucru și să le mulțumească…

- Oamenii ar trebui să învețe de la ele despre dragostea cea adevărată… Întoarcerea lor este dragoste! Fiecare casă are un cuib de rândunică construit cu migală, pricepere și trudă și oamenii îl prețuiesc… Casele fără astfel de cuib sunt triste…

- Bunicule, anul acesta rândunelele s-au întors chiar în ziua de Paști, așa trebuie să se întâmple?

- De Paști Fiul Lui Dumndezeu, ucis de nedreptățile celor răi, se întoarce la viață!

- Am înțeles bunicule! Rândunelele știu asta, se întorc pentru că aici s-au născut și pe noi ne iubesc…

- Hei! Ce ai? Tu plângi?

- Nu plâng bunicule… Mă gândeam doar la mama și la tata acolo în Spania…

Cum să facem să le spunem? Trebuie să afle și ei că la noi acasă s-au întors rândunelele!