Războiul
de 1.421 de zile (24)
Col.
(r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu
25
Februarie 2024
Marţi,
24 februarie 1942. A 248-a zi de război!
În Consiliul de aprovizionare Mareșalul Ion Antonescu
se adresează ministrului Economiei Naţionale: „Am fost în Germania, domnule
Marinescu, şi pot să vă spun că din cauza dezorganizării, a prostiei şi poate a
necinstei şi incorectitudinii noastre, ne-am transformat acolo din acuzatori în
acuzaţi. Aceasta s-a petrecut şi la Berlin, şi la Roma la fel... Ni se spune că
nu executăm acordurile economice, pe când noi am dat mai mult decât trebuia. Nu
ni se recunoaşte meritul acesta din cauza dezorganizării de la noi. Am dat şi
în cadrul convenţiilor, s-a luat mai mult, s-a luat şi pe sub mână, din cauza
administraţiei... Aceasta este chestiunea, aceasta este realitatea, dle
Marinescu... Va trebui să punem mâna pe topor şi să lovim în toţi tâlharii, în
dreapta şi în stânga, care au venit să ne jecmănească aici... Cine se abate
trebuie pedepsit. Trebuie lucrurile puse în ordine. Trebuiau judecaţi şi
condamnaţi... Nu există nicio excepţiune în această privinţă. Dacă facem o
excepţiune, o facem din prostie, pentru că avem sânge de sclavi, sau pentru că
suntem de conivenţă cu ei. Pentru mine, nu există o altă explicaţie. Ori avem
sânge de sclavi în noi - şi atunci ne plecăm în faţa oricărui străin care vine
în ţara noastră - ori sunt de conivenţă cu ei. Fac angajamente cu străinii, le
respect; fac angajamente cu Germania şi eu le respect. Dar şi ei trebuie să
respecte aceste angajamente. Acei care nu le respectă trebuie să tragă
consecinţele, trebuie să le aplicăm sancţiuni... Aşa suntem noi: nu ştim să ne
apărăm cauza noastră, chiar de este dreaptă... Faceţi orice pentru dezvoltarea
economiei naţionale, mai ales în compartimentele unde nu suntem în stare să ne
organizăm singuri, unde nu avem priceperea necesară şi unde nu putem lua noi o
iniţiativă, faceţi orice în această privinţă. Mai bine să profite şi ei, dar să
profităm şi noi, decât să continuăm să ne menţinem şi stare de sălbăticie şi
mizerie generală, lucru care se vede mai ales la sate”.
Prin Ordinul general nr. 238, generalul Constantin
Pantazi cere ca rezultatele oricărui control trebuie să arate „în primul rând
cum este hrănit și echipat soldatul, apoi cum se păstrează materialele, atât
cele de pe oameni cât și cele din magazii, și numai după aceea modul cum se țin
scriptele”.
Miercuri, 24 februarie 1943. A 613-a zi de război!
Mareșalul Ion Antonescu ordonă luarea de măsuri
stricte pentru păstrarea secretului militar, deoarece: „Sunt ofiţeri, chiar de
stat major, care discută peste tot situaţiile militare, divulgă fără intenţie,
însă din limbuţie, ceea ce au auzit, au văzut sau ştiu, participă la societăţi
impasibili la astfel de discuţii, le provoacă, le întreţin, le urmăresc, le
tolerează nu numai civililor şi doamnelor, dar chiar şi subalternilor. De aici
vine tot răul... Nimeni nu ia nicio măsură... Prin tăcerea lor şi neîndeplinirea
datoriei, Ţara dă un aspect de dezăţ. Toţi străinii ştiu tot. Toţi civilii fac
strategie, toţi mahalagii şi în toate tramvaiele se vorbeşte ce trebuie şi ce
nu trebuie de funcţionari, militari etc. Urechile străinilor şi spionilor stau
larg deschise prin tramvaie, case, cafenele, teatre etc. etc. Statele
cheltuiesc sute de milioane ca să afle informaţii. La noi nu este nevoie de
nimic, fiindcă de sus şi până jos toţi vorbim şi procurăm informaţii inamicilor
şi amicilor. O mai mare inconştienţă nu se poate. Aşa-zisa opoziţie, prin
elementele ei bine cunoscute ca valoare, ca trecut, ca aviditate de a reveni la
conducere, chiar peste cadavrul Ţării, complotează şi întreţine această operă
inconştientă de slăbire a moralului, de defetism, de trădare”.
Joi, 24 februarie 1944. A 978-a zi de război!
Generalul Ilie Șteflea, şeful Marelui Stat Major,
semnalează faptul că la unele unități de pe front și din Transnistria
,,soldații cântă diferite cântece în stil popular însă cu conținut vădit
subversive răspândite de dușmanii țării în scop de a slăbi rezistența morală a
ostașilor și a crea o stare de spirit favorabilă propagandei dăunătoare a
inamicului”.
24 februarie 1945. A 1 344-a zi de război!
Frontul Naţional Democrat organizează mari
manifestaţii în Bucureşti, Craiova, Constanţa, Caracal, în cadrul cărora se
cere demisia guvernului.
- Nicolae Rădescu, primul-ministru, acuză (la radio)
partidul comunist că nu respectă „ordinea legală” şi că recurge la „agitaţii”.
Apoi ordonă: „Dacă manifestanţii încearcă să ocupe cu forţa instituţiile
publice se vor face somaţiile legale după care se va trage o primă salvă în
aer. Dacă nu se retrag şi continuă a încerca să ocupe instituţiile, armata îşi
va face datoria: va trage”.
- Indreptat spre Piața Palatului Regal, unde s-au
ținut cuvântări. La scurt timp, evenimentele s-au precipitat, rezultând morți
și răniți. Imediat au apărut și incriminările. În presa comunistă s-a scris că
„focul a fost deschis din clădirea Ministerului Afacerilor Interne și din alte
clădiri învecinate”. Secția 2 a Marelui Stat Major a considerat că „necunoscuți
au tras câteva focuri de armă asupra Palatului Regal și asupra unui grup care
manifesta în fața Ministerului Afacerilor Interne”, omorând și rănind câțiva
oameni, că în acel context, „armata a tras câteva rafale de mitraliere în aer
pentru intimidare”.
- Seara târziu, la orele 22.00, generalul Nicolae
Rădescu sintetiza astfel evenimentele într-o cuvântare transmisă în direct la
radio: „Cei fără neam și fără Dumnezeu, așa cum i-a botezat poporul, au pornit
să aprindă focul în țară și s-o înece în sânge. O mână de inși, conduși de doi
venetici, Ana Pauker și ungurul Luca, caută prin teroare să supună neamul. Vor
cădea striviți... În Capitală crimele lor nu vor putea fi cunoscute în
întregime decât mâine. Au tras focuri și în Palatul Regal, două gloanțe pătrunzând
în cabinetul mareșalului Palatului. Au tras și în Prefectura Poliției Capitalei
și au atacat și Palatul Ministerului de Interne, unde mă găseam, un glonț
pătrunzând lângă masa mea de lucru. Acum trei sferturi de oră, un grup ce
manifesta simpatie și adeziune a fost atacat cu focuri de arme dintr-o mașină
și sunt doi morți și 11 răniți. Acestea sunt pe scurt faptele petrecute astăzi.
Criminalii care săvârșesc aceste nelegiuiri nu au măcar curajul faptelor lor.
Vor căuta să arunce vina asupra armatei, care, după spusele lor, ar fi la
originea provocărilor. Afirm cu toată tăria că nu poate fi o insinuare mai
infamă. Armata a avut ordinul meu categoric să nu atace decât dacă este atacată
și ea a făcut ceva mai mult. Peste tot unde armata a fost atacată, a tras în
aer numai în scop de intimidare... Acestea sunt faptele, aceștia sunt oamenii
care le-au săvârșit! Putem însă să ne mulțumim numai să constatăm acest lucru,
fără ca să ne vină atunci pedeapsa lui Dumnezeu? Fără îndoială că nu; ca un
singur om trebuie să ne ridicăm și să facem față primejdiei. Eu și cu armata ne
vom face datoria până la capăt. Fiți și voi cu toții la posturile voastre!”.
- Versiunea generalului Nicolae Rădescu a fost
confirmată și de reprezentantul politic la București al Statelor Unite ale
Americii, care a apreciat că „armata nu a tras primele focuri, că atunci când
trupa a tras, ea a tras mai întâi în aer”, că „rănile erau provocate de
pistoale și arme de alte calibre, ce nu sunt folosite în armata română”.
- Cu toate acestea, în perioada următoare generalul
Nicolae Rădescu a fost considerat ,,autorul direct al asasinatului în masă
săvârșit în Capitala țării”, iar armata a fost incriminată ca fiind ,,fascistă”
și ,,reacționară” și supusă unui rapid proces de epurare.
Departamentul de Stat al S.U.A. se pronunţă pentru:
independenţa României; guvern de coaliţie, reprezentat de toate categoriile
politice şi sociale; împotriva folosirii forţei sau şicanelor politice pentru
aducerea la putere a oricărui grup politic; împotriva încercărilor de schimbare
prin „mijoace de dezordine”, prin „utilizarea forţei” sau prin „intimidări”;
pentru alegeri locale şi generale pe baza „votului liber şi secret” sau pentru
alte ,,mijloace democratice”, pentru menţinerea ordinii interne de către
autorităţi.
- Reconfirmă sprijinul acordat regelui, consideră că
dorinţa guvernului român de a se acorda României statutul de cobeligeranţă
trebuia privită cu „simpatie” la fel ca şi extinderea administraţiei româneşti
în nord-vestul ţării, însă după terminarea războiului.
- Americanii s-au pronunţat şi pentru „o libertate
reală a presei”, limitată doar la „cenzura motivată militar”, precum şi pentru
reluarea comerţului exterior atunci când „condiţiile o vor permite”.
Aranjament
grafic - I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu