Lumi
în vâltoarea vremurilor: pogromul evreiesc, războiul, stalinizarea României:
VERONICA
BĂLAJ:
„ROTIREA
NEAMURILOR”
(Editura
„Victor Babeș”, Timișoara, 2023, 300 p.)
Cunoscută poetă și jurnalistă, dna Veronica Bălaj
excelează și în domeniul prozei, publicând de vreo trei decenii încoace,
inclusiv în ediții bilingve (unele tradu se în Canada, Israel, Franța etc.),
proză scurtă și, mai apoi, romane (Baltazara – 2001, Carnavalul damelor –
2008, Cina lupilor – 2013, Amiază nevindecată – 2018, Tatuaj interior – 2021).
Avem a face cu o scriitoare plurivalentă, de proteică inventivitate,
desfășurându-se, cu prezențe în spații culturale euro-atlantice, pe o plajă
largă de creație, de la jurnalism și promovare culturală (a lucrat la Radio
France International și profesează în continuare în presa radio-tv de la
Timișoara), la poezie și proză de elevate registre artistice. Criticul literar
Cor nel Ungureanu o reținea, alături de alți valoroși confrați bănățeni, în
lucrarea „LITERATURA BANATULUI – istorie, personalități, contexte” (2015) la
capitolul „Moderni și postmoderni”, un amplu proiect în șase volume de
„Geografie literară românească” adusă la zi și urmărind „o cartografiere
firească a spațiilor cultura le românești” cu „deschiderea” către o perspectivă
mai largă angajând conceptul de Mitteleuropa („o Mitteleu ropa a
periferiilor”), menită a pune în evidență valorile potențiale și estetice ale
„marginalității”, „uimitoare jocuri ale vecinătăţilor şi întâlnirilor
literare”... A se ve dea, în cadrul proiectului în desfășurare, după volumul
dedicat „Munteniei” (2003), cel consacrat „Banatului” (2005), - un Banat
„definit altfel decât sub semnul Bu cureștilor sau al Ardealului” -, și, de
asemenea, altele vizând contribuția cultural-literară a Moldovei Transil
vaniei, Basarabiei și Bucovinei.
Comentând, în anii din urmă, în afară de unele cărți
de poezie și interviuri, „Amiază nevindecată” (un roman de dragoste
jurnalier-confesiv) și „Tatuaj interi or” (o scriere-jurnal de spăimos
disconfort, din primul an de pandemie), observam, la rândul nostru, un anumit
simț al construcțiilor inteligente și originale, dezvolta rea unitară a unor
planuri diegetice stăpânite cu dexte ritate, ceea ce face lectura antrenantă
sub semnul unei regii a evenimențialului și a unui conținut pe mai mute „voci”
marcate în roman cu italice și congruente atât cu substanța cât și cu sensul
evocărilor epice.
Și de data aceasta, prozatoarea nu se dezminte de la
strategiile acestei tot mai articulate poetici pro zastice, prin consemnarea
aproape reportericească a faptelor de viață întrețesute cu semnificative pagini
de rememorare a trecutului, pe latura observației so cial-etice cu evidente
conturări de caractere umane și psihologii, cu amănunte comportamentale și
detalii de decor, chiar o poezie a reveriilor dezvăluind ipostaze ale
„eului” la unele personaje de prim-plan, reliefând o relație dinamică
exterior-interior a fondului sufletesc. Avem, totodată, în plan secund,
referința la altă lume cu valori adevărat democratice față de „infernul”
aceleia comunizate, din România postbelică, în care își plasea ză acțiunea
romanului.
ROTIREA NEAMURILOR
este un roman social și de moravuri, cu acțiune plasată undeva într-un târg din
apropiere de orașul Bistrița-Năsăud, în care se sta bilise, în vremea
prigonirii lor, o familie de evrei „ca și mulți alții din lumea largă, au
îndurat destule”. În acest „târg natal” descinde, - cu dorul „rădăcinilor” și
al revederii locurilor de veci în care își dorm somnul părinții, bunicii din
partea mamei și alte rude (unchiul Lazăr și un verișor), - tânăra Cătălina,
venită din Fran ța, al cărei discurs narativ la persoana întâi constituie
însăși substanța scrierii. Desigur, nu este o scriere li rică, ci doar un roman
al regăsirii unui trecut pierdut de mult, odată cu plecarea dincolo, în lumea
liberă, în care reușise să evadeze un unchi, Jorj, medic cu studii la București,
fratele bunicului fost primar G. Filimon, căruia fratele i se adresează cu o
scrisoare, înainte de anchetarea lui politică.
Romanul este construit pe istoria celor trei fa milii
din localitate, una fiind aceea a familiei Cătălinei, alta a unei familii
vecine de evrei (cu Berta, „prietena cea mai aleasă” din copilăria Cătălinei)
și cealaltă a ti nerei Nadia (o altă „prietenă din copilărie”), al cărei tată
fusese prieten cu bunicul protagonistei, fostul pri mar Filimon. Și, astfel,
între cele trei familii, fiecare cu neamul său în devălmășia vremurilor,
lucrurile se leagă. Sunt familii care dovedesc spirit de solidaritate în cazul
unei Istorii agresive, indiferent că este vorba de evenimente petrecute înainte
de al Doilea Război Mon dial sau după instaurarea regimului stalinist, în care
au de suferit toți cei ce nu se lasă mutilați de o ideologie de import, de
inimaginabile cruzimi și mistificări.
În prim-plan avem familia Cătălinei, care vine
incognito să revadă „locurile de care mă leagă rădă cinile” (207), - „un
fragment de eden afectiv” (p.47) - inclusiv mormintele familiei din cimitir.
Însoțită de cea mai bună prietenă a sa din copilărie, evreica Berta Solomon,
protagonista Cătălina (vocea narativă, care are sub observație atât realitatea
prezentă cât și eveni mentele din trecut, aflate în mare parte de la familiile
respective) ajunge la bisericuța satului în momentul oficierii unei slujbe de
înmormântare. Autoarea insistă, în primele două capitole, pe starea sufletească
apăsă toare a Cătălinei, care simte împrejurul ei atât prezența unui „înger
păzitor” (mângâierea de a fi aproape, acolo, în atmosfera bisericuței de lemn,
de mormintele celor dragi) cât și a unei „fantasme”, o siluetă având contur de
aburi reprezentând, desigur, partea rea a destinului de care tânăra avusese
parte după moartea mamei, când nu împlinise nici șapte ani. „Îngerul bun”,
păzitor, și „fantasma” rea, „sfrijita din aburi”, străjuindu-i triste țea și
neliniștile (amintind de „îngerul” trezviei crude al lui Rilke din „Elegiile
duineze”!), constituie „tandemul imaginar” ce pun stăpânire pe sufletul
Cătălinei, pentru care drumul acesta la matcă, la locurile de veci ale ce lor
care „și-au lăsat ADN-ul și în ființa mea”, nu este decât unul „inițiatic”, „cu
rol purificator”, după cum este consemnată, cu italice, vocea interioară a
tinerei femei. Venită în reculegere, din „periculosul capita lism”, „din zona
considerată rău influențabilă comunis mului”, tânăra Cătălina este, alături de
lumea de față, de față la apariția unui șarpe deasupra ușilor de la altar, pe
rama icoanei, scenă care ar putea sugera, în deschi derea narațiunii, o tentă
de fabulos și fantastic, dar care se dovedește ad hoc de un realism
terifiant, potrivit cu împrejurările. Dimpotrivă, romanul înaintează, episod cu
episod, către o acumulare de evocări și informații aflate, succesiv, de la
familiile amintite (inclusiv de la bătrâna gazdă, incognito/ conspirativă, a
tinerei, care ar fi trebuit să-și declare prezența la postul de Miliție!),
către evenimente curente din familia Bertei (învăță toare disponibilizată de
vreme ce familia introdusese actele de plecare în Israel), sau din aceea a
prietenei Nadia, mamă a unui copil „din flori” cu actorul de circ Axi, „Marele
Blond”, figură de tânăr nonconformist care, încercând să treacă Dunărea în
Serbia, este prins și întemnițat la Orșova. Tânăra mamă, ilustrând un sentiment
de iubire ieșit din comun, pleacă însoțită de fratele Nelu în căutarea tatălui
micuțului Rafael/ Rufi, „floare de dragoste”. Odată cu ei, își încheie
deplasarea și Cătălina – este scena care încheie romanul, cu aceas tă frazare
mărturisitoare: „Port cu mine spirala întâm plărilor neamului meu, iar în
bagaj cadourile primite și partea mea de eden, rescrisă.” (p.300).
Revenind la problematica de fond a romanului, vom
constata că, din mărturiile celor cu care vine în contact (în special cu
bătrânii din cele trei familii, fie care dintre acestea cu câte trei generații,
precum: buni cul Filimon – fiica Adela – nepoata Cătălina; bătrânul evreu
Solomon, „blănarul târgului” – fiica Estera – ne poata Berta; Tatăl cu
experiența războiului – fiica Nadia și fiul Nelu – micuțul Rafi, nepotul, având
ca „nașă” pe Berta), tânăra Cătălina află fapte abominabile din lumea
românească, implicând și familiile amintite. Bunăoară, evreul Solomon,
„blănarul târgului”, prevenit de pri etenul său, fostul primar Filimon, scapă
de pogromul de dinainte de război, fugind din localitate, noaptea, cu soția și
copilul după ce a trebuit să dea foc casei. Toți evreii, stigmatizați –
obligați să poarte pe piept „steaua galbenă” pe o bucată de postav - au fost
aduși la locul numit Câmpul Morii și apoi îmbarcați în vagoane de marfă, cu
ferestrele bătute în scânduri și deportați. Mai târziu, bunicii se vor întoarce,
vor ridica o nouă casă, pe care acum o vor părăsi fiica Estera și nepoata
Berta, de punând actele de plecare în Israel. Impresionantă este viața de
familie a acestor evrei trăind cu adevărat în spiritul religiei mozaice, cu
ritualuri specifice de sărbă torile calendarului evreiesc, de Hanuka
(întâmpinarea Anului Nou/ Rosh Hasana cu sunet de corn și menora hul cu
opt brațe și lumânări aprinse), cu specificul re spectiv reflectat în
comportament, în mentalitate, până și în bucătăria tradițională. Nu întâmplător
Berta este „cea mai bună prietenă” din copilăria Cătălinei, care, la moartea
bunicii dinspre mamă, avea doar trei anișori...
Un accent aparte este pus pe „regăsirea” locuri lor
natale, cu proprietățile bunicului și familiei, deopo trivă avere mobilă și
imobilă, loturi și case, confiscate de regimul comunist, în anii colectivizării
forțate – pri lej pentru tânăra venită incognito în vatra natală să re
vadă locurile copilăriei, părăsite imediat după moartea mamei, la o vârstă
fragedă. Nepoata lui Filimon, fostul primar independent (căruia noul regim îi
căuta pricini de arestare și întemnițare), află de toate aceste abuzuri și de grozăviile
din timpul prigonirii evreilor. Călcând pe vatra copilăriei („fosta casă a
familiei și trecutului meu”, rechiziționată), revede salcâmul din poarta casei,
fântâna cu scripete din care bea apă, dar vede cu ochii minții și nucul din
grădină, de care era atârnat leagănul în care se dădea împreună cu prietena
Berta. Retrăirea copilăriei, în sânul familiei și colectivității de altădată,
Portal-Măiastra v anul XX, nr. 1 (76)/2024 19 este pentru protagonistă „partea
mea de Eden”, sintag mă regăsită atât în capitolul inițial, dar și în ultimul,
al treisprezecelea. Este aici o vibrație anume, desigur autobiografică (după
cum ne-a mărturisit autoarea, în tr-o recentă convorbire telefonică), după cum
simțisem deja și noi la o primă lectură a textului, care înaintează pe două
voci: una propriu-zis narativă, strict epică, alta punând în evidență o voce
lăuntrică, ținând de o refle xivitate oarecum lirică, ambele voci fiind
congruente în realizarea unei efective și credibile transfigurări, fic
ționalizări.
„Rotirea neamurilor” –
al cărui titlu provizoriu fusese „Partea mea de Eden” – este un roman
trăit, o scriere care pune degetul nu numai pe rănile famili ei, dar și pe
durerile altor „neamuri”, dezvăluind fața inumană, animalică, sălbatică a
terorii, indiferent de ideologie (fascistă ori comunistă). Istoria era aceeași
„peste tot” ca în „târgul natal și în alte localități bis trițene: Ilva,
Salvia, Rodna, Prundul Bârgăului, pretu tindeni în țară, indiferent de
provincie, „stalinismul” infestase întreaga țară, cum persecutarea etnică
înainte de război (pogromul, deportarea țiganilor, lichidarea chiaburimii...).
Pachetul cu hârtii lăsat de fostul primar Filimon (id
est: bunicul matern al autoarei din județul Mureș), pe care tatăl Nadiei îl
restituie nepoatei, conține, între altele, și o scrisoare lămuritoare prin care
fostul pri mar, teorizat de regimul stalinist, o adresează fratelui său,
medicul Jorj emigrat în Franța, în caz că vreodată acesta va trebui să afla
drama vieții sale... Este perso najul cel mai reliefat din „panoplia familiei”,
„falnic ostaș”, om „de vază”, „tare înțelept și bun la suflet” (Estera),
apreciat de locuitori pentru spiritul lui de gospodar și de corectitudine.
Impresionantă este scena rememorării înmormântării mamei, pe o vreme înghe țată
de iarnă, când fetița, de frig și durere, se aruncă leșinată peste mormântul
acoperit, trezindu-se abia acasă, la pomana din care nu a putut mânca deloc... Apoi,
luarea în creștere a copilei, care trebuie să plece din casa natală... Poate ar
fi fost bine ca autoarea să facă loc și unor date din viața nepoatei Cătălina,
despre care nu aflăm decât că vine „dintr-o țară din Vest”, „la chemarea
înaintașilor”, cu „misiunea” unor lămuriri și liniștiri lăuntrice („o misiune
care impune lămuriri lă untrice”, p. 51).
Sunt, desigur, și alte aspecte, demne de menți onat,
în legătură cu imperioasa nevoie de „revedere” a locurilor natale (pe care,
bunăoară, franțuzoaica Ni colle nu poate s-o înțeleagă, ea aparținând altei
lumi, scutită de grozăviile abătute asupra societății româ nești vreme de mai
bine de o jumătate de secol). Au toarea are un minuțios simț al văzului,
realizând ade vărate tablouri, indiferent că este vorba de locuri ca Valea
Morii ori târgul din apropiere cu tot felul de vân zări și distracții populare
de bâlci (tiribombe, dulapuri, arenă de circ, tarabe cu mici și bere...).
Valorificând, în vorbirea personajelor, și aspecte lexicale regionale (nimurice,
ogoit, a se crămălui, a abțigui, a grâjbi, a găbji etc), romanul menține o
linie literară îngrijită, cu resurse imagistice chiar, simțindu-se o „manus
poeti ca” de linii sigure...
„Axa lumii se rotește în mine”,
mărturisește vo cea lăuntrică, evidențiind o conștiință atât a neamurilor
„rotitoare”, dar și a propriului destin atât de încercat, din fragedă
copilărie, totul fiind comunicat cu tremur sufletesc aparte, cu un sentiment
copleșitor de trăire lă untrică, cu o vibrație adeseori de un lirism cam nereți
nut, devălmaș, de unde impresia că romanul este și ex presia unui talent poetic
de reale confirmări valorice... În totul „Rotirea neamurilor” este, atât în
regis trul social-istoric cât și în acela al unor transfigurări biografice,
unul din cele mai bune romane al Veronicăi Bălaj, adunând, ca într-o matcă de
rodire, mijloace și procedee de construcție literar-artistică, cu indimenticabile
contururi estetice.
Zenovie CÂRLUGEA
Tg.-Jiu, 5-6 februarie 2024
Sursa: MARIAN ILIE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu