Scurta
prezentare biobibliografică
a
scriitoarei
Melania
Rusu Caragioiu
Melania Rusu Caragioiu, pseudonim Mélanie Russo, născuta la 24 mai 1931, Ilteu,
Arad-România, pensionară, inginer și atestata in biblioteconomie (Bibliotecar
la B.J. Timișoara, 1974-1988). Părinți
Ioan și Ilma Rusu. Tatăl impiegat de mișcare, ulterior, șef de gară, CFR.
• Absolventă
1951, Liceul de fete, Elena Ghiba Birta, Arad
• Facultatea
de Agronomie, Politehnica Timișoara (1951-1956)
• Poetă,
publicistă scriitoare, autoare, în colectivul de redacție a cinci reviste
dintre care două internaționale
• Debut
în publicistică în 1975 ,, Drapelul
Roșu” - Timișoara; debut literar în ,,Orizont”-Timișoara, 1979; debut editorial
2006, Bârda- România
• Membru
de onoare al orașului ,, Băile Herculane, România
• Cofondator și membru al
Cenaclului de limba franceza ,,Anneau poetique”, Montreal, Canada,
2003
• Cofondator
și vicepreședintă a Asociației
Scriitorilor Români din America de Nord (,,ASRAN” )
• Secretara
Congresului Canadian Român, Canada, 2005-2007
Cărți literare publicate - mentionate pe tematică distinctă
CARTI PENTRU COPII
• 9
cărți în versuri, pentru copii, din care
două on line dintre care una în limba franceză:
• ,,Basm
și poeme în versuri pentru copii”, Ed.
Cuget românesc-Bârda, 2006, cu ilustrații, pentru copii 5-6 ani
• ,,Doi
pisoi cu ochi de stele”, Ed. Cuget românesc, Bârda, 2007, aventuri hazlii, cu
ilustrații, pentru copii 6-8 ani
• „Mingea”
Ed, Cuget românesc, Bârda,2014, carte color bogat ilustrată pentru copii 2-4 ani.
• ,Aventuri
cu Luc-Piticul, care face pe voinicul”, ED. Singur, Tărgoviște, 2014, roman în
versuri, ilustrații grafice color, 68
pag. pentru copii 4-7 ani.
• ,,Trăia
odată o carte care era prietenă cu X BOX
și Nintendo”, Ed. Singur, Târgoviște, 2o15., poeme hazlii, pentru copii,
6-9 ani
• ,,Dansul
bucuriei, ED. Singur, Târgoviște, 2017,
carte cu ilustrații color, pentru copii 2-4 ani.
• ,,Prin
urzici și bruscălani”, ED. Cuget Românesc-Bârda, 2018, poezii hazlii, pentru copii 6-9 ani
• „Le
porcelet curieux”, aventuri pentru
copii, 3-5 ani, Edition 999, Ebook – carte online
• ,,Cartea
Oanei”, micul roman biografic al
campioanei mondiale la arte marțiale Oana Kiliana Maria Opruț, Montreal. Format
virtual în lucru pentru publicare online
CARTI IN VERSURI PENTRU ADULTI
• „
Furtuni fecunde”, Ed. Cuget românesc, Bârda, 2011, (vers alb) „Furtuni fecunde”
, Ed. Destine, Montreal-Canada, 2012
• „Spre
ceruri sacre”, Ed. Cuget românesc, Bârda, 2012 (poeme religioase și confesiuni)
• „Pinteni
cu năluci”, Ed Singur, Târgoviște, 2012, (vers clasic)
• „Pe
igliță”, Ed. Singur, Târgoviște, 2013, (sonete)
• „Epigrame
pocăite”, Ed. Mirton, Timișoara, 2013 (epigrame, carte de buzunar)
• ,,Poeme
într-un stih”, Ed. Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2014, (cugetări, haikuri)
• ,, Glia
de aur”, Ed. Singur, Târgoviște, 2016 ( poezie socio-patriotică în vers clasic)
carte în proză pentru adulți, cronici și interviuri
• ,,Ani
de Canada”, Editura ,,Singur”-Târgoviște, 2016
• ,,
Oanea”, Ed, ,,Cuget românesc”Bârda, 2017 , carte omagială alcătuită din
culegerile tatălui autoarei
• ,,Cîntați
poeți, cântați, ED. Singur, Târgoviște, 2017, versuri omagiale închinate
poeților
• ,,Spicuiri
din cercetare” - carte format academic, Editura Mircea Bartan, Ohio-USA
DIPLOME, DISTINCȚII, MEDALII
Voi prezenta mai jos doar distincțiile cele mai importante obținute în cei patruzeci
și cinci de ani de viață literară deoarece aceste diplome descriu activitatea
mea continuă până la zi:
• DIPLOMĂ
DE ONOARE, Ministerul Turismului,
Primăria Stațiunii Băile Herculane, ,,Diplomă de onoare” se conferă:
Rusu Caragioiu Melania, titlul de prieten al Stațiunii bimilenare, Băile
Herculane. 7.06.1986. L.S.
• HRISOV
– CHARTER – titlu nobiliar. Casa Cumană
de Panciu, Montreal, București, Gagauz Yeri, Eu al 51-lea Mare Han Eugen Eni
Han de Panciu, acordăm onorabilei
Melania Rusu Caragioiu rangul nobiliar împreună cu toate privilegiile și
obligațiile ce derivă din Codul de onoare al Casei noastre. Eugen Eni Han
Caraghiaur. 19-II-2005, L.S. Casa Română de Panciu.
• TROFEUL ,,Semper fidelitas” (aur, 3 stele), A.C.C.B.
Timișoara-România, 27 august 2013
• PLACĂ
JUBILIARĂ AURITĂ în cutie comemorativă. Asociația Culturală ,,Constantin Brâncuși”,
Timișoara, Jud.Timiș, România acordă Scriitoarei Melania Rusu Caragioiu,
personalitate marcantă a vieții cultural-artistice din țară (Timișoara) și
diaspora, autoare a mai multor volume de poezie și proză ,,Basm în versuri și
poeme pentru copii (2006) ,,Doi pisoi cu ochi de stele”(2007) Furtuni fecunde”(2011),
,,Furtini fecunde” (2012), ,,Pinteni cu năluci (2012), ,,Spre ceruri sacre”,
2012), în semn de înaltă prețuire și admirație.
27.08.2013, Timișoara, România
• DIPLOMĂ
de EXCELENȚĂ : ‘’Se acordă acest ÎNSCRIS de ONOARE Doamnei Melania Rusu
Caragioiu în semn de profundă gratitudine pentru contribuția deosebită la
promovarea valorilor culturale românești la nivel internațional și în mod
special pentru volumul ,,Furtuni fecunde” și colaborare permanentă. Președinte
Prof. Univ. Dr. Ing. Horia Ciocârlie, Jurist Aurel Matei Bancu, 27 august 2013
• DIPLÔME
DE PARTICIPATION. Le XIIe Festival
International des Écrivains et Artistes. ,,La moisson lyrique des baies
sauvages’’, 3-4 octobre 2015. ,,Diplôme de participation\ décerné à Melania
Rusu Caragioiu pour sa participation au XIIe
Festival International des écrivains et artistes de Val-David, ,,La
moisson lyrique des baies sauvages, 3-4 octobre 2015. Offert par la Résidence
internationale des écrivains et artistes, Val-David, Québec. Flavia Cosma -
Directrice; Luminita Suse- Coordinatrice du festival; Mirian Caloretti-
Conseiller académique.
• DIPLÔME
DE PARTICIPATION. Le XIIIe Festival
International des Écrivains et Artistes,
Val David. ,,Des paroles dans le monde” (Palabra en el mundo), 4 juin et 5 juin
2016. ,,Diplôme de participation’’ décerné à Melania Rusu Caragioiu pour sa
participation au XIIIe Festival international des écrivains et artistes
Val-David, offert par La Résidence internationale des écrivains et artistes
Val-David, Québec. Flavia Cosma-Directrice; Luminita Suse - Coordinatrice;
Mirian Caloretti - Coseiller académique.
• DIPLÔME
DE MÉRITE, le XIVe Festival
International des Écrivains et Artistes, ,,La moisson lyrique des baies
sauvages\, 8-9 octombrie 2016. ,,Diplôme de mérite’’ décerné à Melania Rusu
Caragioiu pour son importante contribution au XIVe Festival International des
écrivains et artistes de Val- David ,,La moisson liryque des baies sauvages\,
8-9 octobre 2016. Offert par la Résidence internationale des écrivains et
artistes, Val-David, (Québec). Flavia Cosma-Directrice^; Luminita Suse - Coordinatrice du festival;
Mirian Caloretti - Conseiller académique
• DIPLÔME
DE MÉRITE. Le XVe Festival des Écrivains
et Artistes, ,,Les mots du monde” /Palabra en el mondo, 10 juin et 11 juin
2017. ,,Diplôme de mérite’’ décerné à Melania
Rusu Caragioiu pour son importante contribution au XVe Festival
International des écrivains et artistes de Val-David, ,,Les mots du monde”
/Palabra en el mondo/du 10 juin et 11 juin 2017, offert par la Résidence
internationale des écrivains et artistes, Val-David, Québec. Flavia Cosma,
Directrice” Luminita Suse, Coordinatrice; Mirian Caloretti, Conseiller
académique
• DIPLÔME
DE PARTICIPATION. Le XVIe Festival international des Écrivains et Artistes,
,,La moisson des baies sauvages, Val David, 7-8 octobre 2017. ,,Diplôme de
participation’’ décerné à Melania Rusu Caragioiu pour sa participation au XVIe
Festival International des écrivains et artistes de Val-David. ,,La moisson des
baies sauvages’’, 7-8 octobre 2017, Offert par La Résidence Internationale des
écrivains et artistes, Val-David, Québec. Flavia Cosma-Directrice; Luminita
Suse- Coordinatrice du festival; Mirian Caloretti-Conseiller académique.
• DIPLÔME
DE PARTICIPATION, Le XVIII-e Festival International des Écrivains et
Artistes ,,La moisson lyrique des baies sauvages’’29 - 30 septembre 2018
,,Diplôme de participation’’ décerné à Melania Rusu Caragioiu pour sa
participation au XVIIIe Festival International des écrivains et artistes de
Val-David, ,,La moisson lyrique des baies sauvages”, 29-30 septembre 2018.
Offert par la Résidence Internationale des Écrivains et Artistes, Val David, Qébec. Flavia Cosma-Directrice;
Luminita Suse-Coordinatrice du festival; Mirian Caloretti- Conseiller
académique.
• DIPLOMĂ.
Liceul teoretic ,,Vlad Țepeș”-Timișoara, ,, Lumină lină” ,,Festivalul- Concurs
Internațional de creație literar-artistică și educativ științifică religioasă,
ediția a XIV--a, Timișoara-România, Director Tiberiu Ciobanu, Responsabili de
proiect Tiberiu Ciobanu, Otilia Breban, Alina Șușoi. Se acordă Diplomă ,,
Premiul I ,,Ziariști-Etnice”, d-nei
Melania Rusu Caragioiu (Canada),
pentru volumul ,,Oanea”, 13
septembrie 2017. In memoriam Aurel Turcuș.
• PREMIUL
I, DIPLOMĂ. Liceul teoretic ,,Vlad
Țepeș”-Timișoara ,,Lumină lină”,
Festivalul Concurs Internațional de creație literar- artistică și educativ
științifică religioasă, ediția a XV-a,
14 septembrie 2018, Timișoara-România,
Director Tiberiu Ciobanu. Responsabil de proiect Tiberiu Ciobanu. Acordă Diplomă Premiul I ,, Ziariști-Etnice” d-nei Melania Rusu
Caragioiu (Canada) pentru volumul de proză-critică, ,,Ani de Canada”. In
memoriam Aurel Turcuș
• DIPLOMĂ,
Cenaclul literar ,,Mihai Eminescu”
–Montreal, Președinte Livia Nemțeanu. Se
acordă d-nei Melania Rusu Caragioiu pentru excepționalele scrieri prezentate în
cadrul cenaclului în perioada 2008- 2012, L.S.
• DIPLOMĂ
DE ONOARE, Consiliul Județean Timiș,
Asociația Culturală ,,Constantin
Brâncuși” “Festivalul Doinelor 2018”, ,,Diplomă de onoare” se acordă
Doamnei Melania Rusu Caragioiu pentru merite deosebite în promovarea
folklorului, tradițiilor și portului
popular, Timișoara, 8 septembrie 2018. Eveniment susținut de Cabinetul
Europarlamentar, europarlamentarul umanist Maria Grapini.
• DIPLOMĂ
, ,,Valori perene, naștere și
renaștere”. Inspectoratul Școlar al Județului Timiș, Casa Corpului
Didactic-Timiș, Școala gimnazială
Nr.25-Timișoara, Liga Scriitorilor Secțiunea Banat, Biserica
Martirilor-Timișoara. Se acordă d-nei
Melania Rusu Caragioiu de la Liga
Scriitorilor Români pentru participare cu lucrarea ,,Despre vechi pravile în
colecțiile BJT”, la simpozionul național
,, Valori perene - naștere și renaștere” care a avut loc în data de 26.03.2015
la Școala gimnazială Nr. 25 - Timișoara.
• DIPLOMĂ
DE EXCELENȚĂ. Asociația Culturală
,,Constantin Brâncuși”-Timișoara, Revista de cultură ,,Coloana Infinitului”.
,,Diplomă de excelență”. Se acordă acest Înscris de onoare Doamnei Melania Rusu
Caragioiu în semn de profundă gratitudine, pentru contribuția deosebită la
promovarea valorilor culturale românești la nivel internațional, și în mod
special pentru volumul ,,Furtuni fecunde” și colaborare permanentă. Președinte,
Prof.Univ.Dr.Ing. Horia Ciocârlie; Jurist, Matei Aurel Bancu. Timișoara, 27
august 2013.
• PREMIUL
SPECIAL Juriul Cenaclului Epigramiștilor din Montreal, Președintele Cenaclului
Ion Anton Datcu, conferă ,,Premiul special: Pălăria sugestivă” D-nei Melania
Rusu Caragioiu, pentru cea mai frumoasă, expresivă și inspirată pălărie
prezentată la Cenaclul Epigramiștilor din 31.10. 2013. Este vorba de o
întrunire deosebită în cadrul căreia s-a sărbătorit Ziua de Halloween, într-o
atmosferă atrăgătoare, garnisită cu felii lirice, atent selectate, glazurate cu
nelipsitele arome de amuzament.
• PREMIUL
SPECIAL Juriul Cenaclului Epigramiștilor
din Montreal, Președintele Cenaclului Ion Anton Datcu, conferă Premiul special
de ,,Cavaler al floretei cu patru muchii inteligente” D-nei Ing. Melania Rusu
Caragioiu, pentru: 1) cele mai reușite epigrame create până la ora actuală,
merite prin care a contribuit efectiv la ridicarea frumuseții întrunirilor
literare ale genului, care, de fiecare dată sunt tot mai atrăgătoare stârnind
interesul iubitorilor de umor... 2)structura versurilor de mare claritate, la
obiect, fără echivoc, respectând îndemnul poetului clasic francez Jean de
Santeul, care, în anul 1690 a lansat memorabila constatare: ,,Îndreptăm
moravurile râzând” (Castigat ridendo mores). 3) îndelungata activitate
publicistică. Zestrea editorială a celui premiat este de mare valoare, motiv
pentru care suntem datori să reamintim versurile lui Tudor Arghezi: ,,Nu-ți voi
lăsa drept bunuri după moarte, Decât un
nume adunat pe-o carte”. 31.10.2013
• DIPLOMĂ
DE EXCELENȚĂ, Asociația Culturală ,,Constantin Brâncuși”-Timișoara. Președinte Prof. Univ. Dr. Horia Ciocârlie,
Secretar, Cons. Jur. Aurel-Matei Bancu. Se acordă acest înscris de onoare,
D-nei Melania Rusu Caragioiu ca semn de recunoaștere a talentului, dăruirii și
meritelor deosebite pentru implicarea și contribuția importantă dusă pe plan
național și internațional la promovarea limbii, artei și culturii române precum
și la păstrarea tradițiilor culturale românești. L.S. Timișoara la 22 februarie 2014
• LEGITIMAȚIE
L S Președinte A. Florin Țene. Liga Scriitoirilor din România. Mrs/Ms is a
member of Writers League of Romania. Legitimație 549, Caragioiu Melania,
pseudonim Melanie Russo. L.S.
• FILM
TURNAT, Un documentaire (film), ,,Jeunes
ailleurs, vieilles ici,” réalisé par Cathy Wang et Feven Ghebremariam sous la
direction scientifique de Michèle Charpentier et Anne Quéniart (CRSH). UQAM,
Chaire de recherche sur le vieillisement
et la diversité citoyenne. 2015/08/11, ( protagoniște, Melania Rusu Caragioiu
accompagnée par 3 autres protagonistes)
• MEDALIA
Marea Unire, 1918-2018. Diplomă
Centenarul Unirii și Medalia jubiliară,
Asociațiile din Montreal, Canada. ,,100 0 Centenarul Marii Uniri”. 2018.
• CERTIFICATE
of PARTICIPATION, Festival of Arts 2015.
Fine Arts. Martial Arts. Dance. Music. Photos ,,Certificate of Participation”,
Melania Rusu Caragioiu. Mulțumiri speciale. Festival of Arts, President Master
IOAN OPRUȚ 7 DAN JOTAIKIDO-JUTSU. 31 mai 2015.
• MEDALIA
de AUR JOTAIKIDO-JUTSU, acordată
de Master IOAN OPRUȚ 7 DAN
JOTAIKIDO-JUTSU, f.a., Melaniei Rusu Caragioiu
• DIPLOMĂ
DE EXCELENȚĂ. Asociația Culturală
,,Constantin Brâncuși”, Timișoara. ,,Diplomă de excelență”. Acordăm acest
înscris de onoare D-nei Melania
Caragioiu drept semn de apreciere și aleasă prețuire a meritelor deosebite, a
talentului și implicării cu dăruire la promovarea limbii române, a culturii și
a spiritualității naționale, la evidențierea și păstrarea valorilor
tradiționale, pentru devotamentul și eforturile deosebite în promovarea
sentimentelor de unitate și mândrie națională a românilor care trăiesc în
diaspora, cât și prin activitatea fructuoasă în domeniul cărții. Președinte,
Prof.Univ. Dr. Ing. Horia Ciocârlie; Secretar, Cons. Jur. Aurel-Matei Bancu.
Timișoara, 21.08.2016.
• DIPLOMĂ
DE EXCELENȚĂ. Ambasadorul Republicii
Moldova în Canada, Ana Beleavschi, Peședinte CMQ, Ala Mindicanu, acordă Diplomă
de excelență D-nei Melania Rusu Caragioiu pentru promovarea culturii și
tradițiilor naționale în Canada, pentru activitatea plină de devotament în
cadrul comunității de limbă română din Montreal și pentru promovarea cu succes
a imaginii Republicii Moldova în Canada. Montreal, Canada, 17 decembrie 2016
Festivalul de datini și obiceiuri de Crăciun ,,Focul din vatră” Ediția II.
• DIPLOMĂ
CETĂȚEAN AL CULTURII NAȚIONALE, România, Ministerul afacerilor externe,
Montreal, Consulatul General al României, se acordă Doamnei Melania Rusu
Caragioiu titlul de Cetățean al Culturii Naționale pentru nesfârșita dragoste
și dedicație față de limba română și slujitorii ei. Victor Socaciu - Consul
general, inițiatorul legii nr. 238/2010 privind declararea zilei de 15 ianuarie
ZIUA CULTURII NAȚIONALE, Montreal, 15 ianuarie 2017.
• DIPLOMĂ
DE EXCELENȚĂ, Revista Internațională româno-canado-americană STARPRESS,
https://Vâlcea-turism.ro/, 31 august, Ziua Limbii Române. ,,Diplomă de
excelență” pentru întreaga activitate literară se acordă d-nei Melania Rusu
Caragioiu, Montreal-Canada, în cadrul sărbătoririi Zilei Limbii Române și a
lansării Antologiei ,,Limba noastră cea română”, ,,STARPRESS 2016” (
Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus-
31 august 2016. Revista Internațională STARPRESS. Director general, Ligya Diaconescu; Redactor
șef, Montreal-Canada, Mary Smith.
• DIPLOMĂ
DE EXCELENȚĂ. Revista de Cultură
,,Bogdania”, ,,Diplomă de excelență” se
conferă D-nei Melania Rusu Caragioiu cu prilejul sărbătoririi a cinci ani de existență tipărită a Revistei de
creație și cultură ,,Bogdania” Redactor șef, Ionel N. Marin, București, 19 iunie 2017
• Certificat
de participare, Festival ,,Candela” – Montreal, 2017
• DIPLOMĂ
DE ONOARE, Cenaclul ,,Mihai
Eminescu”-Montreal, Președinte Leonard I. Voicu. Se acordă doamnei Melania Rusu
Caragioiu pentru activitatea sa literară și promovarea culturii românești,
21.12.2017
• DIPLOMĂ,
Asociația Culturală Română, Președinte Corina Diana Haiduc, Comunitatea Moldovenilor din Quebec, Președinte Ala
Mindicanu. Diploma se acordă doamnei
Melania Rusu Caragioiu pentru activitatea de promovare a limbii și culturii
românești în Canada, 21.12.2017
•
DIPLOMĂ DE GRATITUDINE, Liga Scriitorilor Români, Semnat, Președinte Al.
Florin Țene, Horezu, 31 august 2018:
‘’Se acordă Doamnei Melania Rusu Caragioiu pentru toată strădania Domniei Tale de a-ți pune inima, sufletul și
gândul în slujba unui rând de carte, pe care mai apoi cititorul să-l soarbă cu
nesaț spre a-și alina la rândul său inima, sufletul și gândul de toate câte
mincinoasa viață i le pune în tainul fiecărei zile. Picul de smerit și de
curat, de drag și de fior, de încredere și de speranță pe care ni-l dă slova
Domniei Tale, nădăjduim că ne va face
mai buni și mai iertători, mai apropiați de semeni, mai trăitori în stimă și
respect pentru tot ce au făcut înaintemergătorii noștri pentru buna, iertătoarea
și răbdătoarea noastră maică, România. Pentru toate astea fie-ți numele
veșnicit pe răbojul timpului ca și în marea carte a literaturii române spre
fala și mărirea Domniei Tale și a
neamului nostru, iar urma trecerii tale prin huma acestor locuri să rămână de
neșters în picurul lacrimei de aduceri aminte a tuturor celor care vor veni
după noi, Domnia Ta esti de--acum pentru noi toți, frumoasa clipă de veșnicie,
pusă la mare cinste în odaia de duminică a sufletului nostru’’
• DIPLOMĂ
DE PARTICIPARE, Societatea de Limbă
Română din Voivodina, Serbia, Președinte Lucian Marina, acordă Diplomă de
participare D-nei Melania Rusu Caragioiu la Manifestația cultural - științifică
internațională ,,Memorialul Radu Flora”, Simpozionul internațional, (Zrenianin-Serbia), 5 septembrie 2018
• MEDALIA
JUBILIARĂ ,,Centenarul Unirii”.
Asociațiile din Montreal: ACR, Cenaclul ,,Mihai Eminescu”, ARC, CRM,
ACSR, DOR, ASLRQ, Semiluna, Enfantsbraves, Artizana, cu ocazia ,,Centenarului Unirii” se
decernează Medalia Jubiliară doamnei Melania Rusu Caragioiu pentru contribuția
importantă la păstrarea și promovarea limbii, istoriei, și culturii române din
Canada. Montreal-Canada, 2018
• DIPLOMĂ
ANIVERSARĂ- 100 ,, Constelații diamantine” Revistă de cultură universală,
Redactor șef Doina Drăguț. ,,Diplomă aniversară” se acordă scriitoarei Melania
Rusu Caragioiu pentru activitatea desfășurată în cadrul Revistei ,,Constelații
Diamantine”. L.S. Liga Scriitorilor România. 12/23/2018
• DIPLOMĂ
DE EXCELENȚĂ. Revista internațională
româno-canado-americană STARPRESS, Vâlcea turism, Director Ligya Diaconescu,
,,31 August 2018 Ziua Limbii Române, ,Diplomă de excelență” Se acordă d-nei
Melania Rusu Caragioiu din
Montreal-Canada, în cadrul sărbătoririi Zilei Limbii Române și a
lansării Antologiei ,,Limba Noastră cea Română”, STARPRESS 2018. Horezu, 31
august 2018.
• TROFEUL
( argint 7 stele). Trofeul Revistei
STARPRESS, româno-canado-americană LIMBA ROMÂNĂ, Melania Rusu Caragioiu, (31
august 2018).
• DIPLOMA
,,Om de Omenie”. Asociația Scriitorilor
Români Independenți” sub președinția poetului George Filip cu ocazia
aniversării a 80 de ani a bardului, acordă în anul 2019 înalta distincție”
Diploma ,,Om de Omenie” Poetei Melania Rusu Caragioiu, 2019.
• DIPLOMĂ
,,VIRTUTEA LITERARĂ”. Liga Scriitorilor
Români, LSR, România, Președinte Al.
Florin Tene, acordă Dipoloma ,,Virtutea literară” d-nei Melania Rusu Caragioiu
din Montreal-Canada, pentru prodigioasa activitate desfășurată în domeniul
creației spirituale. Și pentru promovarea literaturii române pe mapamond, 31
august 2019.
• DIPLOMĂ
DE ONOARE. Revista Internațională Româno-canado-americană ,,STARPRESS”,
Director general Ligya Diaconescu, în cadrul sărbătoririi Zilei Limbii Române
și lansării antologiei ,,Limba Noastră
cea Română, STARPPRESS 2019”, Olănești, 31 august 2019.
• PREMIUL
DE EXCELENȚĂ. Asociația Geocosynus
Educational Group, ,,Dreptul la educație și formare continuă - drept
fundamental, 28/30 Siret 625100 Adjud-Jud. Vrancea, www .armonii culturale.ro.
Revista ,,Armonii culturale” Președinte fondator Gheorghe A. Stroia, membru
ARA, USE, acordă Doamnei Melania Rusu Caragioiu din Montreal-Canada, pentru
contribuția proprie din anul 2019, pusă în slujba promovării literaturii române
contemporane, în calitate de autor al Revistei universale de creație și
atitudine culturală ,, Armonii culturale”, 25 decembrie 2019
• DIPLOMĂ
ANIVERSARĂ, CONSTELAȚII DIAMANTINE, Revista de cultură universală acordă
scriitoarei Melania Rusu Caragioiu pentru activitatea desfățurată în cadrul
revistei ,,Constelații diamntine”. Redactor șef Doina Drăguț, Secretar general,
Janet Nică. O1.06.2020
• DIPLOMĂ
de EXCELENȚĂ Editura și Revista ,,Armonii Culturale” acordă Diploma de
excelență AMBASADOR ARMONII CULTURALE D-nei Caragioiu Rusu Melania (Montreal
Canada) pentru promovarea ÎN INTREAGA LUME a valorilor etice, morale și
cultural creștine ale familiei Armonii culturale, prin participarea la
MILENARIUM-Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul
mileniului al III-lea, Volumul III. Președinte onorific, Gheorghe A. Stroia,
Director George Nicolae Stroia, L.S., data 07.06.2021
• PREMIUL
II. ASRAN, Asociația Scriitorilor Români din America de Nord, Revista ,,Destine
literare”, ,,Misterele destine literare” O enigmă pentru scriitorii detectivi,
se acordă doamnei Melania Rusu Caragioiu. (semnează) Alexandru Cetățeanu,
Președinte, Coneliu Victor Drăghici, Redactor, 15 ianuarie 2022
• MOMENT
POETIC ANIVERSAR, JURIUL GALEI ANIVERSARE, ,,JOIA CULTURALĂ ROMÂNEASCĂ.
Nestemata ,,VOI” oferită de autoarea
Melania Rusu Caragioiu este o poezie cu dedicație de trezire spirituală...La
fel ca în majoritatea producțiilor
literare... În aceste condiții fulminația torentelor încărcate de viziuni
poetice atent încastrate între vigoare și emoție ne determină să-i aducem
felicitări poetei Melania Rusu Caragioiu, decana de vârstă a intrunirilor
noastre. Această prețuire încărcată de gratitudinea aferentă este dăruită
venerabilei autoare cu ocazia împlinirii
frumoasei vârste de 91 de primăveri, în fața căreia ne înclinăm cu
adâncă reverență, Ion Anton Datcu, Marius Finca, Marian Costache, Montreal, 22
mai 2022
• DIPLOMĂ
ANIVERSARĂ, ROMÂNIA. Se acordă Doamnei Melania Rusu Caragioiu pentru
colaborarea în paginile Revistei ,,CLAVIATURI”, revistă trimestrială de poezie,
cu ocazia împlinirii a 10 ani de apariție neîntreruptă, Brașov, 2022, colegiul
de redacție, redactor șef, Av. George G. Echim
• DIPLOMA
DE APRECIERE. Cu ocazia celei de a 50-a întâlnire a Cenaclului Destine
literare. Se acordă d-nei Melania Rusu Caragioiu pentru întreaga activitate
literară și contribuția la promovarea culturii și literaturii române. Alexandru
Cetățeanu, Președinte ,,Destine Literare”, Carmen Luca Stănescu, Secretar
Cenaclu ,,Destine literare L.S. ,,50”, 09.12.2023
• DIPLOMA
PRIETENIEI, ”ENFANTS BRAVES” (și
semnături originale ale colegilor de la Asociația A.C.R., Asociația
Moldovenilor-Quebec, Enfants Braves și cenaclurile literare cu sediul la 6767
Cotes des neiges Montreal, acordată (doamnei) Melania Rusu Caragioiu, Montreal,
2023
• PROTAGONISTĂ
FILM ,,The Head in the Clouds”, producție americană, 2014/2015, ,, Flash
Casting Contrat, 8108, 27-)9-2003. Pro Motions Castings, F 3429A rol mut în
secvețele montate ]n Canada, Melania Rusu Caragioiu – in rolurile ‘’Statuia” și
,,Menajera” alaturi de eroina principala Charlise Theron
SPICUIRI DIN CRONICA
DE CARTE
Din referințele critice care m-au urmărit din 1979
până azi, redau textual și ca repere doar urmatorul fragment:
Iulie 2013, Cărțile României, Constantin P. Popescu, (despre…)
,,Iubesc oamenii, năzuinţele lor, gingăşia copiilor şi
le dăruiesc tot ce pana mea a reuşit să aştearnă în poezie şi proză pentru mari
şi mici. Îmi place febra creaţiei, migala versului şi răsunetul lor în sufletul
celor pentru care am scris”. Aceasta-i mărturisirea de credinţă a Melaniei Rusu
Caragioiu în prefaţa volumului de poezie ,,Furtuni fecunde”, apărut în 2011 la
editura ,,Cuget românesc”, Bârda. Autoarea este trăitoare din 1999 în Ţara
frunzei de arţar, dar, aşa cum remarca Pr. Al. Stănciulescu în prezentarea de
pe coperta patru a cărţii: ,,Când are vreme, din sipetul de aur al amintirilor
scoate câte ceva şi aşează în felurite forme - fie că sunt ele poezii, fie
memorii, fie povestiri - şi le aşterne pe hârtie ca să le fie nepoţilor şi
strănepoţilor mărturie ale trecerii sale prin lume”. Până acum doamna Melania
Rusu Caragioiu a scos din sipet două cărţi, ambele publicate la aceeași
editură: ,,Basme şi poeme pentru copii” (2006) şi ,,Doi pisoi cu ochi de stele”
(2007). Prezentele ,,Furtuni fecunde” adună materialul poetic din opt caiete,
chiar aşa îşi şi structurează poeta volumul, în opt capitole, aproximativ egale
în întindere. Cât despre conţinut, aici se mai poate discuta. Caietul unu,
dedicat ,,Frunzei de arţar” se vrea şi chiar reuşeşte să fie o introducere în
,,jocul vieţii”: ,,Viaţa este un dans,/ Într-un perpetuu balans…”, al doilea şi
al treilea, respectiv ,,Sumbre” şi ,,Ascunse”, sunt mai problematizante, poeta
punându-şi problema finalităţii şi rolului creaţiei poetice: ,,Suntem speriaţi,
suntem năuciţi de creaţiile noastre” (,,Mai suntem?”) sau ,,De ce îmi cântă mie
pădure?/ Îmi cântă să-i aud glasul verde,/ Să-i aud ploaie picurând pe straşina
ciupercilor,/ Glasul şoptit al melcilor/ Şi clocotul sevei.” (,,De vorbă”).
Caietele patru şi cinci cuprind poemele ,,pale” şi ,,încinse”, autoarea
încercând ,,să fugă” din realitatea înconjurătoare într-o alta, virtuală: ,,Şi
fug şi iar fug/ Până ajung în braţele… umbrei” (,,Virtuală”). Ultimele trei
capitole: ,,Apuse ucigaşe”, ,,Imixtiuni efervescente” şi ,,Mistice” sunt şi
cele mai reprezentative, considerăm noi, cuprinzând de altfel şi ars poetica
autoarei: ,,Tu, suava mea muză, cerne puţină rouă pe firave petale/ Aşează-te
pe umerii mei, aplecaţi sub povara poetului!/ Tu, via mea poezie, neîmplinita
rugăciune de duminecă!!!” (,,Artă poetică”). De remarcat este faptul că această
artă poetică a fost scrisă iniţial în franceză şi abia apoi tradusă în română,
fapt care-i dă o savoare aparte. O savoare dulceagă, care se răsfrânge asupra
întregului volum, precum o linguriţă de sirop de arţar pus într-o cană de ceai
din flori de tei, culese de la poalele munţilor Zarandului, de unde s-a născut
poeta…Dan Șalapa, ,,Filoverba. Pepere critice. Melania rusu Caragioiu.
,,Credință până la capăt, pag. 26-28´ ,, Între două lumi”, pag. 52-55; ,, La
vie est belle , sau bucuria de a-ți iubi semenii - pag. 85-91; ,,Fabula ca
vehicol al copilăriei”pag.118-121.
EXTRASE
DIN PUBLICAȚIILE MELE
Poezie
pentru adulți:
CHIAR DACĂ EȘTI ATÂT DE RĂU pag. 84 din volumul
,,Cântați poeți, cântați’’
Du-mă
iar prin colți de stânci
Printre
jnepeni fără flori,
Pierde-mă-n
genuni adânci
Cuib
de vulturI rotitori.
Răstignește-mă
pe creste
Printre
vânturile reci
Și
scănteia-mi ce mai este
Fă
– o urmă în poteci !
Despletește-mi
fir de suflet
Și
aruncă-l de pe stei,
Să
îl treacă cerbu-n umblet
Și
să nască funigei !
Rupe-mi
fiece falangă
Și
azvărle-o-n locuri sumbre,
Miorițele-n
talangă
Să
mă plângă-n joc de umbre !
Taie-mi
inima-n bujori
Care
cresc în pat sălbatic,
Să
mă ardă foc din sori
Ori
austrul singuratic !
De-aș
mai fi în neființa-mi
Răspândită-n
tot ce-am fost,
Împleti-mă-voi
prin verbu-mi-
Fir
de scamă îmtr-un rost…
Poezie
pentru copii:
PUIUL CIUDAT
,,
Cot, cot, cot,
,,Cot,
co, dac !
,,Ce-am
să mă fac ?
,,Din
ou a ieșit
,,Un
ultim pui,
,,Cu
ciocul lat !
,,Nu-i
ascuțit ca vârful de cui...
,,Puiul
cel ciudat
,,S-a
și îmbăiat,
,,Imediat:
,,Auzi
dumneata ?
,,Chiar
în fața mea !
,,În
apa de băut !
,,Așa
ceva, ați mai văzut ?!
,,Miau,
miau,
Răspunde
Mieunica,
Pisica:
,,Acesta
nu e un pui de găină,
,,Nu
poartă nici o vină !
. .
. . .
. . .
. .
,,Voi,
dragi copii,
,,Fără
să fiți de față,
,,Ghiciți
ce e !
,,Un
boboc de ...
(rață
!)
Epigrama:
Un
Berceni - renumit
Avocat
din tată-n fiu;
Întrebați
prin Medeleni,
Iubește
vinul ,,târziu”
Și
trufele din... Berceni
Fabula:
DOUĂ ȘOPÂRLE
–
„Hello ! Ce gânditor și singur!
-,,
Amicii sunt la ștrand, se scaldã !-
-Visam...
Ce bine este vara,
Sã
mã soresc pe piatra caldã...”
–
„Oh, dar ești plin de poezie!
Eu,
uite-acum am dat o raitã
Pe
lângã stâncile din deal,
Sã
vãd ce piele se mai poartã…
-,,A,
a propos, vorbești de deal,
Am
un cumnat,
Mi-e
dor de el – e bun bãiat!
-
,,Zãu? Unde șade? Are casã?
Știi,
mie-mi place la parter,
Și-mi
place sã am și-o terasã!
Caut
de mult un partener!
-
,, N-am spus cã vrea sã se însoare,
Ci
m-a cuprins dorul de el…
..
-
,, Atuncea hai, aratã-mi unde-i,
Și
mã descurc eu, într-un fel!
-
,,Scuzã-mã, sunt grãbit.
Soția
m-așteaptã, repede, sã viu.
-
,,Merg eu în locul tãu acasã,
De
urât și eu pot sã-i țiu,
Pânã
te duci sã-þi vezi cumnatul...
Transmite-i
cã vreau sã-l cunosc,
Cã
sunt modernã, siluetã
Și
folosesc parfum de mosc !
Morala?
Este
cum vã place,
Unul
din ei n-are ce face!
Proză
pentru adulți:
Fagment
din cartea ,,Oanea”, Ed. ,,Cuget
românesc”-Bârda, 2017
(Puțin
din biografia tatălui meu)
Decembrie. O fetiță aruncă în focul de pe vatră
pălării uscate de floarea soarelui. Ea le aduce în șorț, foarte preocupată de
activitatea ei.
Florița, sora cea mai mare, mulge vaca.
Apoi trebuie fiert laptele.
Persida poartă singura mănușă și un paltonaș jerpelit
și pleacă la moașa din sat s-o cheme în grabă. Mama va naște pentru a
șaptea oară, Fata este jenată să
vorbească despre aceasta. Ea gândește: ,, când tata se va intoarce aproape mort
de înghețat, cu obrajii și nasl rosu,
pișcat de vânt, va găsi poate un... nou născut... Cât despre micuți, ei se
joacă cu copiii, prin vecini.
Apoi își mută
găndul la păpușile de cârpă,
la vioara confecționată dintr-un tuleu de porumb, imitând scârțâitul
greerelui și alte jocuri lăsate lângă prichiciul vetrei...
Când moașa
a ajuns, apa era aproape fiebândă, După puțin timp, Ioan ,,Oanea nost”, micul Oanea, saluta lumea în
gura mare.
Într-o
familie numeroasă nu există timp de odihnă. Oanea era pregătit, trecea dintr-un
braț în altul și ca să-l înfașe, în casă se găseau destule cârpe.
Primul an
al micului Oanea a zburat și cu el de asemenea fericirea familiei. După prima
lui aniversare mama a devenit foarte slăbită după o mare pierdere de sânge, în
urma unui avort provocat, apoi după o
gravă infecție ea a devenit albăstrie și a murit.
Disperare
mare cuprinse familia și chiar tot satul, când defuncta fu așezată pe o masă în
mijlocul curții pentru autopsie.
Viața
familiei se înrăutăți mai mult și deveni așa de mizeră că tatăl pentru a salva
situația se recăsători. El luă în căsătorie o femeie de condiție slabă, mama
unui copil fără tată, cum se zice la țară.
In 1907,
tatăl complet sărăcit luă drumul spre America. Însă pentru a parcurge acea
distanță de 12.000 kilometri pe jos și pe mări, trebuia să aibă noroc și o
forță de taur.
Acasă
lupta pentru viață continua. Se lucra grădina mare, cu ajutorul tuturor
mânuțelor, se creșteau gâște, cele trei fete mai mari lucrau cu ziua ici și
colo, pentru a câștiga o pâine. Singura bogăție a familiei era o vacă, care
dădea lapte și puținul pământ,
neîndestulător pentru hrana familiei.
Toți
țăranii o duceau greu – era anul marilor răscoale țărănești – 1907!
Cât despre
tatăl, acesta a mers sute de kilometri pe jos din România până în Italia
în portul Fiume. Acolo a lucrat greu în
port ca să-și asigure existența, să strângă bani pentru călătoria visată spre
America și intre timp aștepta o ocazie
ca să se îmbarce. După luni
de așteptare află că un cargou pleacă într-a colo. Porfir, acesta era numele
tatălui cu șapte copii plus Oanea, se strecură în cala de cărbuni și acolo se
adânci, până la gât, în masa neagră. Bineînțeles, după plecare el fu reperat,
dar spre marele său noroc au avut milă de el și începând din acel moment a fost
acceptat să lucreze ca ajutor de fochist.
Intr-o
căldură de neînchipuit, zi și noapte, el alimenta gura largă și incandescentă a cuptorului.
Dumnezeu ,,
a dat” și vasul a acostat la Detroit, lângă Marile lacuri. Prima scrisoare cu puțini bani a ajuns la
familie după doi ani de absență și fără nici un
alt semn că ar mai fi în viață...
Haiku:
ALPINIST
Codobelc
încet,
Când
paianjen, când ascet,
Suie-n
arboret.
EU
Rostogolită,
În
biliard, o minge
E
tare zgâriată.
ȘATRĂ
În
crâng cordele,
Râsete
răvășite-n.
Amurg
rozaliu.
CAVALCADĂ
Copita
de foc
Nu
ține norii în loc;
Nici
orizontul...
MIGDALE
ALBASTRE
Voi,
ochi migdalați
În
frumuseți albastre,
Pururi
neuitați.
TRESTIE
Panașul
de lac
Pe
un colț uitat de grind,
Plete
aurii
SIAMEZE
Minune
rară,
În
propria-i simțire,
Îndurerează...
PASĂRE
PHOENIX
Azi
am înhumat
Azuriul
ce am fost
Și
mâine sunt iar...
MIEL
}n
strai de spumă,
Jucărie
cu ochi mari
Și
botul umed...
CORĂBIERUL
NISIPURILOR
Soare
spre Meca.
Arzător
prin nisipuri,
Cămila-popas.
AGAPIA
Văluri
din munte,
Cad
sau urcă tămâie
Din
Agapia
HANUL
LUI MANUC
Iz
de fân dospit
În
varul amintirii
Astăzi:
Risipit...
LA
GURA SOBEI
La
gura sobei
Iau
scamele fumului:
Moartă
scânteie.
VECHI
PALAT
Răsărit
din neant.
Fragil
și ros de vreme
Vede
spre... Brabant
CODRU
VERDE
Stâlpii
cerului
În
verdea clorofilă
Zidesc...
zborului
CUCUVEA
Port
destinul meu
Cu
blestemul unei morți!
Știu
să-l strig mereu!
ROȘU
În
miezul de foc
Văd
orbire de raze,
Purpura
vie-sânge...
BARCAROLA
În
pasul de dans
Învolburată-n
voaluri
Venea
în balans...
LOGODNĂ
Inel
spre adânc?
Iar
dogele și marea
Destine-
își strâng !
PLIMBARE
O
floare, un gând
Pas
dulce pe potecă
La
braț, spre un crâng...
FINAL
Sub
faldul cald
Surâde-ntr-un
adio
Clovnul
asudat!
Sonete:
CLEPSIDRĂ
Şi
pictural, într-un apus târziu,
Sub
norul vioriu – crepuscular,
Din
ornic cad secunde lapidar,
Silabisind
că veacul tău e viu.
Tot
diafan se-aştern pe culmi de zări,
În
unghiuri molcome, tăcuţi cocori;
Se
strânge tot parfumul înspre flori
Iar
ele-l fac căuş de alintări.
Şi
în conduri tăcuţi, de catifea
Vin
zânele şi gustă din potir
Şi
lasă-n dar : ,,nimic din ce ai vrea...”
Ridici
privirea printre gene grele
De-atâtea
repetări cu fulgi de nea,
Şi
o prefiri...şi-n conturări vin iele...
Timişoara,
1994
ÎN CUMPĂNĂ
Atâtea
ierburi suspină sub coasa cărării,
Şi
scame de-azur se repetă în fire de rouă;
E
veche răscrucea din tine, dar astăzi e nouă,
Cum
nou e râvnitul balsam al visării.
În pocnet de toamnă, ce - aruncă alune
Prin
scorburi ascunse-n carpatice văi;
Trecând
printre vulturi cu ochi de văpăi,
Vin
fluturi de-aramă, din nou, să te-mbune.
Te-nalţi,
spre speranţă, în clipa durerii
În zborul pe talerul frunzelor triste,
Şi
parcă te smulgi din praful
frustrării....
Din
mugurul spaimelor strânse de-o viaţă,
Ies zmeii
mărunţi, curioşi, să te-asiste,
Dar
tu îi goneşti;
Azi,
iarăşi un vis te răsfaţă !
Timişoara,
1991
SPRE
IDEAL
Zburăm,
zbor vulturesc, deasupra ceţii
Gândind
că despicăm eter şi val;
Amurgul
dă culori de ireal,
Prin
rarii nori ce se desfac… Semeţii !
O
navă spaţială ne salută –
Printr-un
clipit de nestemat aprins –
Părere-n
infinitul neînvins,
Şi
strălucire-n fracţiuni de-o sută…
Extratreştrii?
Pământeni ? Viaţa
Răzbate
până-n adâncimea mută …
Nici
o fărâmă-n cosmos nu-i pierdută,
Şi
omul-etalon străbate timpul,
Uşor
şi uimitor, mărindu-şi nimbul,
Urcând
mereu, pe calea lui … ştiută.
PLOAIE
CU SOARE
Întâmplări
neprevăzute cad din cer;
Norii
scutură cămaşa lor de in,
Prin
văzduhul mov, de rozmarin,
Şi
rotund ca o capsulă de eter.
Roşii,
salviile deschid ciocul
Lacome
să soarbă nou nectar;
S-a
oprit un curcubeu cercar
Ancorat
de cer, aprins ca focul.
Şi-n
cadenţe de cleştar ciobit
Ritmic,
sferele de apă mor;
Uniform,
pătrund ca-ntr-un covor…
.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ploile
au stat şi-n urma lor
A
rămas un susur adormit;
Cad
pleoape calme, într-un asfinţit.
SOARE
ERMETIC
Alb,
lințoliul întins al zăpezii
Ascunde
sub poală uscatul pământ,
Iar
soarele aspru în cupa amiezii
Tăios
mă privește și dur, ca un sfânt.
Din
aura vremii martirul tăcerii,
Ascet
bizantin, cu brațe subțiri,
În
cer pironit, sub strâmbe luciri,
Înrămat
stă-n crucea densă a nepăsării.
Copiii-n
cojoace râd de sfântul crunt,
Prin
nea răsturnând forme de mumii;
Înghețat
plesnesc pietrele din prund...
Iese-n
copcă somnul din iazul afund
Și-n
nesaț inspiră prin nări viorii
Gerul
din lințoliu; undițe ce-ascund ...
PREMII
INTERNATIONALE
• Revista ,La Pologne” Warshovia, 1980
• STARPRESS 2013
ALTE
PREMII, CERTIFICATE SI ATESTARI
• Premiul
special al juriului, din partea Revistei ,,Vatra veche” pentru cartea ,,Spre
ceruri sacre”
• Premiu Cenaclul Epigramiștilor, (tematica
,,R<soterapia) condus de Dl. Constantin. Bidulescu, România
• Recomandare.
Centres des femmes, Benevolat Montreal, Canada, care m-a recomandat pentru a fi
protagonistă în filmul ,, Jeunnes ailleurs, viellies ici” pe tema acomodării și
a unui aport social util. Film documentar turnat de echipa de cineaști a
Universitătii UQAM, Montreal, Canada
• Recomandare
împreună cu Asociația Moldovenilor Montreal-Quebec-Canada pentru fișier de
merite, Muzeul Emigrației, Halifax, Canada
• Diplomă
suporter Formațiunea sportivă Jo Tai Kido, Ioan Opruț, Montreal, Canada
• Certificat
atestare bibliotecar, 1976
• Certificat
de atestare PLANTE MEDICINALE, Intreprinderea ,,Vitamin”-Timișoara, 1956
• Premiul
I cu Medalie, Școala Primară Vața de Jos, 1940, România, Ministerul Educației
Naționale
ANTOLOGII
ÎN CARE AM APĂRUT
• Anuarul
Asociației ,,Liga Scriitorilor” Filiala Timișoara-Banat Nr. 5, coordonatori
Doina Dragan, Florin Gheorghe Brie-Bonchiș, Andreia-Elena
Lampinen-Anucuța,Timișoara, decembrie 2014 ,
• Salon
du livre de Montreal, La Presse. (Melania Caragioiu, 19 nov.2014, stand 523)
• Ligya
Diaconescu, Antologia ,,Limba Noastră cea Română” Starpress 2015, Editura
,,Olimpias”, pag. 110-112, 21-23
• Ligya
Diaconescu, Antologia Scriitorilor Români Contemporani din întreaga lume. Edfiție bilingvă, română greacă, STARPRESS
2016, Editura ,,Olimpiads, 2016, pag. 57-61
• Convorbiri
cu personalități românești din Montreal-2016, Veronica Balaj, Eva Halus, 2016,
pag. 105-112
• Jurnal
de călătorie, Antologie literară. Explorator, 2016, pag. 98-112
• Anuarul
ASUCIAȚIEI ,,LIGA SCRIITORILOR” FILIALA TIMIȘOARA - BANAT, BECEMBRIE 2016,
COORDONATORI DOINA DRAGAN, FLORIN-GHEORGHE BRIE-BONCHIȘ, pag. 47-38, 106-108
• Anuarul
Asociației ,,Liga Scriitorilor„Filiala Timișoara-Banat, Nr.8,decemnrie, 2017,
Coordonatori, Doina Dragan,Flotin-Gheorghe Brie-Bonchiș, pag.22-24 (cropnica
,,Spre ceruri sacre~de Melania Rusu Caragioiu, prezentată de Eva Halus,100-102, 123,
• Salon
du livre de Montreal, 15-20 nov.2017, Place Bonaventure
• Dan
Șalapa, ,,Filoverba”, Repere critice vol III, Editura ,,Singur”, 2017, pag.
97-107
• Radio
Canada presente, La Presse, Salon du livre de Montreal, 15-20 nov. 2017, Place
Bonaventure, Liste des exposants, ASSOC. Can. Des Ecrivains roumains, (stand)
467, pag. 58
• Doina
Drăgan, Florin-Gheorghe Brie-Bonchiș ,,De la scriitorii bănățeni către toți
românii ,,Anuarul” Asociației ,,Liga Scriitorilor” Filiala Timișoara-Banat, Nr.
8, Timișoara, Decembrie 2017, pag.22-24, 101-102, 123
• Ana
Cristina Popescu, Adrian Popescu, Ion Turnea, Simona Petronela Mîțu, ,,Slove
modelate în bătaia peniței”, Antologie de cultură, literatură și artă, Galați,
2017, Ed ,,Info Rap Art”, pag. 27-28, ,,Didactica”
• Ligya
Diaconescu, Antologia scriitorilor români din întreaga lume, STARPRESS, 2017.
Ediție bilingvă română- rusă, Ed. ,,Olimpias”, 2017, pag. 25-27
• Ligya
Diaconescu, Antologia ,,Limba noastră cea română”, STARPRESS 2017, Ed.
‘’Olimpias”, pag. 21-24
• Communauté
Moldave du Québec. Association Culturelle Roumaine, 2017-2018. (antologie-album
foto)
• ,,Convorbiri
cu personalități românești din Montreal”, 2018, Veronica Balaj, Eva Halus, Ed.
ASLRQ- Montreal
~*~
Melania
Rusu Caragioiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu