Alexei
Navalnîi și clonele sale din România
Petru
Romoşan
25
Februarie 2024
A scris ceva vreodată Vladimir Tismăneanu, cel care a
condamnat comunismul din România împreună cu Traian Băsescu, gratuit, din
talent, de amorul artei? Exclus. În această ciudată meserie a scrisului, cei
lipsiți total de talent - e și cazul lui Tismăneanu -, nu produc ceva decât cu
un scop precis, contra cost, contra unor avantaje. Indiferent dacă scrie despre
Lenin, despre Nicolae Ceaușescu, despre partidul comunist sau despre
democrație, el trebuie să obțină ceva. Pentru că pentru cei fără talent, scrisul
e o corvoadă, un chin, o muncă care trebuie plătită.
Un frate siamez al lui Vladimir Tismăneanu este
„scriitorul, eseistul, istoricul, politologul, publicistul, scenaristul,
regizorul, realizatorul de televiziune și analistul politic român” Stelian
Tănase. Un adevărat Leonardo da Vinci al vremii noastre confuze! Am citat de pe
Wikipedia, din fișa întocmită de Stelian Tănase despre el însuși! Spre
sfârșitul anilor '80, Stelian Tănase îi făcea, cui avea răbdare să îl asculte,
și mie ținându-mă de nasturele sacoului, un vibrant omagiu lui Lev Troțki. De
câțiva ani buni, Tănase s-a îndepărtat de agitația publică și a scris roman
după roman, așa a început, pe care nu le-a citit mai nimeni. Colegii săi,
numeroși, din faimoasa generație '80 căzuseră de mult de acord: „Stelică nu are
talent!”. Executoriu, ca la crematoriu. Stelian Tănase seamănă foarte bine cu
Vladimir Tismăneanu tocmai prin lipsa desăvârșită a talentului. Dar la amândoi
lipsa talentului e înlocuită, compensată de o ambiție ieșită din comun.
De ce am vorbit despre cei doi „bursieri” de profesie
- granturi la Școala „Woodrow Wilson” și la „Fundația Fullbright” pentru
Stelian Tănase și la „Național Endowment for Humanities” și „US Institute of
peace” pentru Vladimir Tismăneanu? Pentru că ei, la fel ca mulți alții sunt
niște clone ale foarte celebrului opozant rus Aleksey Navalny, decedat pe 16
februarie 2024. Ce nu au reușit aproape niciodată în scris Vladimir Tismăneanu
și Stelian Tănase, au reușit în agitația politică, în viața publică. Amândoi
sunt azi celebri. Deci, se poate și fără talent.
Cu cele două exemple ale mele, Stelian Tănase și
Vladimir Tismăneanu, doi sub-Navalny români, îi nedreptățesc pe atâția alții cu
burse în America sau în Occident în general, cu stagii și sarcini revoluționare
poate mai consistente decît ale siamezilor. Trei cel puțin pot fi priviți ca
niște Navalny deplin realizați: Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus
Iohannis. Cel care și-a îndeplinit cel mai bine jobul și a livrat România pe
tavă (wiskey cu gheață!) a fost fără nici o îndoială Traian Băsescu. Acum se
mai pregătesc doi sau poate chiar trei sau patru: Mircea Geoană, Nicolae Ciucă,
Eduard Hellvig și, de ce nu, Laura Codruța Kovesi, care îi și întrece. Dar au
mai fost și alții, ziariști, politicieni, securiști și oameni din justiție. Ei
sunt cunoscuți.
Dar cine a fost Aleksey Navalny? „Avocat specializat
în finanțe, el și-a făcut studiile la Universitatea Yale în SUA. Unde a
beneficiat de programul de burse internaționale «Yale World Fellows» pentru
lideri mondiali în creștere”… selecționați în cadrul unui proces de candidatură
foarte competitiv. Un înalt funcționar al Casei Albe, Brooke Scherer, angajat
al departamentului Interne și asistent al lui Hillary Clinton, este cel care a
fost numit directorul său fondator (al lui A. Navalny, n.n.)” (investigation.net/Qui-est-alexei-navalny).
Navalny a dezvoltat idei de extremă dreaptă și a fost condamnat de mai multe
ori pentru fraudă și escrocherie. „În 2011 deja corespondența sa electronică a
fost făcută publică de un hacker cu scopul de a arăta că «Navalny este un
ultranaționalist corupt, finanțat de autoritățile americane». Fapt de altfel
cunoscut pentru că National Endowement
for Democracy (NED) îi finanțează
activitățile” (investigation.net).
Cui îi folosește Navalny mort? În nici un caz Rusiei
și lui Vladimir Putin, aflat în campanie electorală. Fără să-și pună vreo
întrebare, toate cancelariile occidentale până la Joe Biden, au confirmat
moartea opozantului rus, la doar 15 minute după anunțul dat de agenția de știri
rusă „Ria Novosti”. Cine îl va înlocui? După toate aparențele soția sa, Iulia
Navalny, care pe 16 februarie se găsea la Conferința de la München.
Aranjament grafic – I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu