Minciuna
noastră cea de toate zilele
Mihai
Cantuniari, scriitor
18
Februarie 2024
Întorşi buluc după alungarea lor din Templu de către
Iisus, cămătarii, schimbătorii de bani şi calpuzanii s-au regrupat rapid şi
l-au expulzat ei pe Fiul Omului din lumea noastră croită strâmb după chipul şi
asemănarea lor: o lume hâdă, a interesului material sordid, a fariseismului și
fățărniciei generalizate, a cuvintelor care şi-au pierdut noima, ajungând să
desemneze parșiv exact opusul înţelesului lor primar. Expresii ca „discriminare
pozitivă” şi „creştere negativă”, de care debordează modernele massmedia, sunt
nonsensuri patente, aberaţii interesate, echivalente în înţelesul lor cu
„băboanţă tinerică” şi „cretin supradotat”. Să trecem uşor peste o altă
ciudăţenie, „mulţimea vidă”, recunoscând cu umilinţă că nu ne pricepem (ioc!)
la subtilităţile matematice cu aplicare probabilă în universul informaticii, şi
să ne concentrăm puţin asupra celor două sinistre construcţii lingvistice de
mai sus, cercetând depravata lor însăilare şi monstruoasele lor consecinţe în
perturbarea, distorsionarea, dizlocarea, bruierea mesajului transmis.
Discriminarea pozitivă a apărut, evident, în mediul
anglosaxon saturat de ipocrizie, inepţie şi cuvinte în doi peri din care
fiecare pricepe ce vrea. Este construită cu anasâna, dar şi cu rea intenţie,
din cei doi poli opuşi plus şi minus (discriminare este de semnul „-”, pe când
pozitivă e de semnul „+”) puşi să creeze împreună o stupoare, o neînţelegere
foarte profitabilă pentru ambiguitatea mesajului, o confuzie intenţionată,
întreţinută. Ca să înţelegem cum funcţionează, este deajuns să-mi amintesc relatarea
indignată a mătuşii mele Ada venită în direct contact cu realitatea
canadiană:
- Dacă la concursul pe un post se prezintă două
candidate, dintre care una este albă, decentă, cu studii superioare, iar
cealaltă este o negresă cu studii aproximative sau chiar elementare, însă
lesbiană şi/sau abuzată din fragedă pruncie de tată, frate şi de ambii bunici,
ea va fi cea preferată.
- Bine, Ada, dar atunci serviciul respectiv pierde
calitativ foarte mult şi nu mai poate face faţă concurenţei.
- Da şi nu; tot ce pierde calitativ, aşa cum spui tu,
câştigă din punct de vedere al corectitudinii politice, singurul care contează
acolo în prezent.
Poate că Ada,
scârbită, mai exagera, dar nu foarte mult. Faptul că, imediat după ’89,
maghiarii din Transilvania au îmbrăţişat cu abnegaţie şi au impus majorităţii
româneşti atât discriminarea pozitivă în folosul lor, cât şi corectitudinea
politică, spune foarte multe despre dedesubturile şi adevăratele intenţii ale
sinistrelor sintagme. Mai adăugaţi şi secesiunea regiunii Kossovo prin
discriminarea pozitivă a musulmanilor, şi întreaga destrămare a Iugoslaviei, şi
veţi avea un sugestiv tablou al situaţiei. Nimic nu e întâmplător. În spatele
unor construcţii lingvistice perverse stau adesea intenţii devastatoare.
A doua monstruozitate, „creşterea negativă”, este
constituită, de asemeni, din cei doi poli de care pomeneam anterior: creştere =
pozitiv (+), negativă = -. Scurtcircuitarea lor voită duce la învălmăşirea,
aburirea mesajului, la instalarea derutei ca stare cognitivă a ascultătorului
sau cititorului. Or, asta se şi urmăreşte: receptorul mesajului nu mai ştie
dacă să se bucure (+) sau să se întristeze (-), drept care, plictisit, ridică
din umeri, trece la altceva şi nu mai interiorizează/procesează informaţia
nefericită. Zic nefericită, fiindcă se aplică fie la scăderea dramatică a
populaţiei ţării noastre, fie la rezultatele catastrofale ale unei economii
puse la pământ de factorii politici ai ultimelor trei decenii. Vasăzică avem nu
scădere, nu doborâre, nu prăbuşire, ci “creştere negativă” a populaţiei şi a
economiei, veşti înspăimântătoare, neutralizate însă de exprimarea ambiguă,
ceţoasă, ambivalentă. Cum vă spuneam mai sus: nimic nu este întâmplător.
Şi pentru ca să fie completă confuzia în viaţa noastră
cea de toate zilele, iată că un produs oarecare, oferit spre vânzare
“consumatorilor”, nu ca înainte cumpărătorilor,
costă nu 5, ci 4,99 lei! Nu 20 de lei, ci 19,99. Abureala este totală,
iar intenţia - străvezie. Acel un ban (sau un cent în lumea angloamericană de
unde ne-a venit neroada inovaţie comercială), ban sau cent pe care nimeni nu
mai ştie nici măcar cum arată, nu înseamnă absolut nimic şi oricum nu poate fi
recuperat de client. El este doar marca înşelătoriei cu pospai de cinste, doar
o infamie în plus, o bătaie de joc la adresa naivului cumpărător care se
convinge singur că a economisit ceva, puţin, chiar infim, totuşi ceva! Cu
gândul acesta liniştitor părăseşte el magazinul, petrecut de sălcia urare
yankee care la noi se potriveşte ca nuca-n perete: „S-aveţi o zi bună!”. Mă
întreb amuzat ce s-ar face negustorul sau vânzătorul, dacă un cumpărător
pișicher mimând seriozitatea și corectitudinea, i-ar cere imperios returnarea
acelui ban suplimentar pe care, pasămite, l-a dat în plus și la care are tot
dreptul! Pe unde ar scoate cămașa negustorul, care ignoră cum arată un bănuț?
Pospai de cinste, pospai de negoţ, pospai de cultură,
pospai de politică, pospai de civilizaţie. Pospai de absolut totul într-un
pospai de societate, fostă multilateral dezvoltată, în prezent multilateral
destrămată, dărâmată.
Maimuţăreala penibilă românească a tuturor cutumelor,
lozincilor şi tiparelor vestice a mers atât de departe imediat după
„loviluţie”, încât, precum nişte macaci neevoluaţi, recenţii negustori-proprietari proveniţi din mai
vechii gestionari au preluat din mers titulaturi şi înscrisuri pe firme, care
ar stârni râsul copios dacă n-ar fi decât nişte triste butaforii, însăilări,
pastişări ale unei realităţi din altă lume; aşa, bunăoară, o firmă pe care
înainte puteai citi înscrisul cinstit „La Gică” a devenit peste noapte „Chez
Gyka’s”, într-un delir al prostului gust şi al formelor fără fond care ne
caracterizează încă de pe vremea Coanei Chiriţa descinsă cu parapon dintr-un
pospai de istorie năucă-modernă-liber-schimbistă.
Cam la fel stă situația și la Râmnicu Vâlcea :
„Choping City” în loc de târg, „Barber” în loc de frizerie, „Aby Stage Bar” și
alte cosmopolitisme imbecile „a la Coana Chirița” - secolul al XXI-lea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu