Dinastia MITHRADATES: I – II și VI
„Într-atât de
mult soarta le-a fost favorabilă în războaie,
și într-atât
succesele au depășit speranțele și părerile oamenilor.”
(Francesco
Petrarca)
Parții sau parnii –
triburi traco-iraniene nordice care au penetrat imperiul Persan, altă ramură a Marelui
Trunchi trac. Statul part s-a format în jurul Cetăților Dara și Asac, cu
capitala la Partava Nisa – Așezarea Parților, după destrămarea
imperiilor trace persan și macedonean.
„În
vremea Titanilor, imperiul rasei pelasge sau aramaice se extindea și dincolo de
Tigru, peste Assyria, Persia, Bactria și celelalte regiuni ale Asiei vechi. În
acele timpuri, domnia politică a rasei pelasge se întindea și dincolo de
Fenicia, peste Eufrat și Tigru, până în regiunile cele mai îndepărtate ale
Asiei orientale.” (Homer, Odiseea,
Cartea a VII-a; Hans Christian Huf, Tainele
istoriei, Saeculum I.O-Vestala, 1999; Robert Charroux, Istoria necunoscută a oamenilor, 1999)
Imperiul Atlant își avea centrul pe țărmul
apusean al Mării Negre – Marea Albastră, fiind pomenită în dialogurile Marelui
filosof trac Platon, ca Marea Atlantă. În vechime
Strâmtorile Gibraltar și Bosphor se numeau Coloanele lui Heracles – Hercule. (Virgiliu, Eneida,VIII, 102, 172, 271; Titus Livius, Historia „Ab urbe condita”, 23,3)
„Am survolat,
mărturisește cercetătorul Adrian Bucurescu, Iranul,
Afganistanul, Pachistanul și India care, în străvechime, au făcut parte din al șaselea regat atlant.” (Adrian
Bucurescu, Atlanții din Carpați, Ed.
Obiectiv-Craiova, p. 10)
Anul atlant
începea la 21 Decembrie. Prima lună care era închinată lui Kronos se
termina la 19 Ianuarie și ținea de zodia Capricorn. Lui Kronos i s-a mai spus
și Ianus – „Primul”, veghetorul cu
două fețe. A doua lună din 20 Ianuarie până în 18 Februarie era dedicată lui
Poseidon, fiul lui Kronos și aparținea zodiei Vărsător. A treia lună începând
cu 19 Februarie până în 21 Martie era închinată lui Atlas, fiul lui Poseidon și
al lui Kleitho. Lui Atlas i se mai spunea Triton
– „Cavalerul”; A Treilea; dar și Alutus,
Cel Iute, Pe Cal, Curgător. (Adrian Bucurescu, op.cit.,p.143)
Mithradates I
După șirul de victorii ale lui Antiochos al III-lea urcat
pe tronul Seleucizilor din Babilonia, dinastia creată de Seleucos I – Nikator,
ilustru general, fostul comandant al celebrei cavalerii hetaire, apoi diadoh al
Împăratului Alexandru cel Mare, era doar o chestiune de timp eliminarea totală
ori parțială a parților din istorie.
În ciuda întăririi deosebite a monarhiei
Seleucizilor sub Antiochos, Parția
care n-a căzut pradă traiului sedentar al perșilor, a început încet, încet să
se revigoreze. Momentul certurilor
dinastice în regalitatea Seleucizilor și setea de invazie a romanilor a fost
dorit și aprig așteptat de parți. El a coincis cu venirea unui mare izbăvitor cu
numele predestinat de Mithradates I
Philoelenul (171-138 î.Hr.), cel care a transformat satrapia într-un stat
suveran și expansiv.
Eroul part și-a așezat granița statului pe
malul Eufratului, după cucerirea Mediei și Persiei. A supus apoi sudul Bactriei
și Afganistanul până la poalele munților Afgani, depășind în putere regatul
Seleucizilor, din care mai smulge apoi două mari satrapii, Elamul și Babilonia.
Disperați Seleucizii încearcă recuperarea acelor teritorii, dar demersul lor în
anul 143 î.Hr., dincolo de eșec s-a soldat și cu capturarea suveranului
Demetrios al II-lea – Nikator în anul 140 î.Hr.
Regalul prizonier ajunge oaspetele de seamă
al învingătorului, care îl face ginere, dându-i de soție pe fiica sa, prințesa
Rodoguna. Fenomen similar cu cel al Marelui Rege al geto-dacilor Dromichaites, cu vărul vrăjmaș Lisimah.
Astfel, Mithradates I își face din
dușman un aliat puternic, urcându-și strălucirea sa imperială la titlul de „rege al regilor.”
„Reflex al
acestei situații este adoptarea titlului de Basileus Megas – Mare Rege de către Mithradates I și faptul că el este primul rege part care bate
monedă cu propriul său portret.” (Horia
C. Matei, Civilizația Lumii Antice – Mic
dicționar biografic, Ed. Eminescu, București-1983, p. 329)
Mare legislator, deosebit de apreciat de
grecii-traci și bun organizator, Mithradates
I și-a consolidat imperiul stabilind o armonie între supuși, prin
neamestecul în populațiile vasale pe de o parte,
iar pe de altă parte și-a continuat
tradiția străbună a simplității și purității parților, prin întărirea și mărturisirea în rândul acestora a
cultului strămoșilor – zeul Mithra,
fiul lui Zurvan = tatăl măreției.
Astfel, Mithra, cel născut din stâncă a
devenit protectorul dinastiei Mithradates,
care de altfel Mithradates, înseamnă „cel ieșit Mithra” și
suveran al lumii.
Mithra
– reprezentat ca un tânăr impunător, înveșmântat cu o tunică scurtă, o mantie fluturândă
și o beretă frigiană. La vechii indieni și perși era venerat ca zeu al luminii
și al faptelor bune, identificat cu SOARELE. Și romanii l-au cinstit
ridicându-i numeroase temple. (George Lăzărescu, Dicționar de Mitologie, Ed. Ion Creangă, București-1979)
După cucerirea Mesopotamiei cu vestita
Cetate Seleucia – puterea Seleucizilor, Mithradates
I, pentru a-și feri oștenii de proastele moravuri ale Seleuciei elene, și-a
fixat capitala peste fluviul Tigru la Ctesiphon, unde și-a ridicat palatul
regal.
Mithraismul, a creat în tradiția parților
mitul mesianic. După Răsăritul domniei strălucite a lui Mithradates I, a urmat apusul prin invazia triburilor scite venite
din Turkestan în anul 138 î.Hr. Pentru moment sciții au fost opriți, dar
moartea suveranului part în 138 î.Hr., îi ispitește pe războinicii sciți să
râvnească la izbânda lor.
Mithradates
al II-lea, supranumit cel Mare
Anul 92 î.Hr., este un an de cumpănă pentru romani. Tăvălugul roman
rostogolit de iscusitul general Sulla, după ce a zdrobit orice opoziție în
stânga și în dreapta a fost oprit de excepționala Cavalerie partă.
Faima
parților a încremenit legiunile lui Sulla dincolo de Eufrat. A urmat spaima și
alungarea sciților și readucerea Babilonului în imperiu, anexând totodată și
teritoriile de est ale fostului imperiu persan al lui Darius cel Mare. A urmat
cucerirea Armeniei, Siriei de Sud, celebrul „Marele drum al mătăsii”
și Mediterana Orientală, peste care parții vor domina vreme de aproape 3
veacuri.
Regatul part
a atins prin iscusința lui Mithradates cel Mare, un vestit apogeu, refăcând
astfel fostul imperiu persan sub o nouă glorie în care va înflori dinastia Arsacizilor.
Cel mai
renumit vlăstar al ei a fost Mithradates VI, Eupator – cel Mare.
Legenda spune că la nașterea viitorului mare rege, în
anul 132 î.Hr., dar și la urcarea lui pe tron, în anul 112 î.Hr., o cometă
strălucitoare, „trimisă de zeul Mithra”
a luminat cerul vreme de 70 de zile, părând înveșmântat într-o imensă mantie de
purpură de foc.
Legenda mithraismului grăiește că Zeul lor
se întoarce din când în când printre credincioșii săi, astfel încât vedeau în
Mithradates al VI-lea Eupator, o încarnare a marelui Zeu.
De mic copil, vlăstarul regal este inițiat
în arta militară, învățat să lupte, să călărească, să mărșăluiască ca un ostaș,
să se călească alături de soldații trecuți prin focul luptelor. La vârsta de 12
ani Mithradates este obligat să părăsească curtea regală în urma asasinării
tatălui său, grație complotului pus la cale de mama sa, regina Laodice, care îl
prefera pe tronul Pontului pe fratele lui. În perioada retragerii sale forțate,
de la palat și-a completat destul de temeinic pregătirea militară, învățătura
moral-religioasă și o cultura spirituală neegalată în vremea sa.
Mithradates
VI era înzestrat cu o rară
inteligență, o frumusețe strălucitoare, un curaj nefiresc, o intuiție mai puțin
obișnuită și o deosebită capacitate de sinteză și analiză, prefigurând viitorul
strălucitor și măreț, prezis de cometa destinului său la naștere și la primirea
sceptrului regal.
Suferința în urma pierderii tatălui, prin
conjurația mamei, durerea, curajul, răbdarea, istețimea, ascultarea de
învățătorii săi, precum și încrederea nemărginită în sine sub steaua veghetoare
a Zeului Mithra, l-au transformat într-un mare luptător.
Mithradates
VI a rămas celebru în istorie ca un,
„soldat prin curajul său ieșit din comun,
general prin înțelepciunea cu care-și copleșea locotenenții, stăpân peste o
cultură care, îndeobște, se întâlnește în vremea Renașterii, inclusiv vaste
cunoștiințe medicale și de chimia otrăvurilor, vorbind curent în 23 de limbi și dialecte...”
(Iohanna Șarambei – Nicolae Șarambei, 99
Personalități ale Lumii Antice, Ed. Albatros-București, 1983, p. 212)
Anul
111 î.Hr, i-a fost favorabil marelui prinț part, care a reușit în urma unei
revolte de palat, să-și îndepărteze dușmanii de sânge, respectiv mama și
fratele.
Imediat a grăbit reconstrucția internă,
punând bazele pe reorganizarea armatei și în mod expres Cavaleria, întărirea și mărirea oștirii care-l va face nemuritor
între Eroii antichității.
În fruntea armatei l-a numit inspirat pe
generalul Diophantes, care și-a
trecut oștile peste Pontul Euxin, izbind fulgerător Bosforul cimmerian – zona Kerci din Crimeea și Chersonesul tauric
tot în Crimeea. Cucerirea sa s-a întins apoi asupra coloniilor grecești
Phanagoreea și Panticapeea în anul 107 î.Hr.
Stăpânirea lui Mithradates al VI-lea,
devenit între timp cel Mare,
controla principala cale a grâului,
ce cobora din grânarul nordpontic pe Don, apoi peste Azov și Pontul Euxin.
În anul 95 î.Hr., Mithradates cel Mare a încheiat un tratat de alianță mutuală și de
împărțire în zone de influență a Asiei Mici, cu regele Armeniei trace Tigranes
al II-lea. Partului i-a revenit jumătatea nordică a Asiei Mici, cu întregul
litoral al Pontului Euxin, rezervându-și dreptul de agresiune în Grecia
peninsulară, peste interesele romanilor, vizând în mod expres Capadocia și
Bithynia, aliata romanilor.
După cucerirea Bithyniei, marele Part a ridicat cetățile grecești care
i-au făcut o primire triumfală, de partea lui contra Romei, care-l considera „cel mai capabil dușman al lor în Oriennt.”
A urmat primirea Cetăților Efes și Atena fără luptă, dar în 85 î.Hr., a fost
silit să încheie pace cu Roma, care va încălca armistițiul în anul 82, pentru a
mai recupera ceva, dar este înfrântă zdrobitor, privind apoi cu umilire
alipirea Cappadociei la Pontul part.
Anul 74 î.Hr., i-a adus Romei o nouă
înfrângere a armatei sale conduse de consulul Cota, dar Eupatorul și-a
transformat victoria într-un eșec, prin epuizarea oștirii în lungul asediu de
la Cyzic, fiind înfrânt de generalul Lucullus. Mithradates VI s-a refugiat la ginerele-aliat Tigranes al Armeniei,
în anul 71 î.Hr. Revolta legionarilor lui Lucullus, a permis întoarcerea
partului pe tron. Părăsit de sprijinul grecilor Mithradates VI, s-a
retras în Panticapeea, unde moare în anul 63 Î.Hr. „Acest Hannibal al Orientului, cum îl considera senatul roman, trebuia
să piară, iar frumosul său regat să intre în compunerea provinciilor asiatice
ale Romei.” (ibid, p. 215)
REGELE...
„...În mâinile
ce le-au desfășurat/ La dus, se-ntorc și flamurile noastre./ Asemeni unui pâlc
de vânători/ Vin mândrii noștri cu mâini roșite/ În măcelul groaznic al
vrășmașilor./ Deschideți și primiți pe-nvingători!//... Cu sânge-a plătit
sângele; bătaia/ Bătăii a răspuns; cu vlaga vlaga/ S-a războit, puterea cu
puterea.” (William Shakespeare, Opere, Ed. de Stat pentru Literatură și
Artă, București-1955)
Articol dedicat vâlceanului meu drag, un
vechi și bun colaborator Ion Măldărăscu și tuturor iubitorilor de alethinon
logon – istorie adevărată.
Ciclul:
Eroi legendari ai Trunchiului
pelasgo-traco-geto-dac
GHEORGHE
CONSTANTIN NISTOROIU
Cavaler de clio
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu