Pledoarie
pentru democrație, unitate și colaborare în perspectivă istorică
Petru
Romoşan
25
August 2024
„Democrația este un sistem politic prost, însă cel mai
bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum” - este poate cea mai
importantă maximă a secolului trecut, secolul al XX-lea, și îi aparține, așa
cum știe toată lumea, marelui om politic britanic Winston Churchill. Winston
Churchill, Franklin Delano Roosevelt, Chales de Gaule, Iosif Vissarionovici
Stalin sunt pentru multă lume cei mai mari oameni politici ai secolului al
XX-lea. Perioadele de mare cumpănă, cum a fost cel de-al doilea război mondial,
dau oameni politici mari. Celor patru mari li se poate adăuga și Konrad
Adenauer, înțeleptul lider german, fost primar al orașului Köln în perioada
interbelică, cel care împreună cu Charles de Gaulle, au reușit să împace
istoric Franța cu Germania. În condițiile în care până târziu, în 1970 să
zicem, Germania nu a existat ca stat suveran, era o țară sub ocupație, armatele
americane, britanice, franceze și ale U.R.S.S. în nou inventata Republică
Democrată Germană (1949-1989), împreună cu serviciile secrete ale celor patru
ocupanți, împreună cu capitalul străin, dictau aproape totul în fostul Reich.
Celor patru mari care au câștigat războiul și au
dictat pacea, li s-au adăugat, în epocă, de asemenea Hitler, Mussolini, Ion
Antonescu, numit pe coperta unei cărți „cel de-al treilea om al Axei” și
împăratul Japoniei, Hirohito. Ei s-au regăsit de partea rea a istoriei. Ei sunt
cei învinși și reprezintă și astăzi partea neagră a istoriei, întunecată, a
secolului trecut.
În 1989-1990, în România s-a așteptat să vină
democrația. Dar nu s-a întâmplat. Ion Iliescu a adus la noi „comunismul cu față
umană”, pe care ar fi trebuit să îl implementeze după 1975, după cele două
mandate ale lui Nicolae Ceaușescu. Nu a fost să fie. În primii cinci ani de
putere ai lui Ceaușescu, cei mai buni ai săi, au fost activi la vârf Ion
Gheorghe Maurer, Mircea Malița și alți lideri de anvergură. Ceușescu a rămas la
putere, o putere din ce în ce mai dictatorială, încă trei mandate, socotite după
ritmurile de alternanță ale democrației.
După 1989, după așa-zisa revoluție-lovitură de stat în
România, puterea a fost preluată de statul profund, care îi înlăturaseră
violent pe Nicolae Ceaușescu și pe al său partid „comunist”, care a fost scos,
absurd, în afara legii. Cel puțin treizeci de ani serviciile secrete și statul
profund au condus, au controlat țara fără să împartă puterea decât cu „factorul
extern”, din ce în ce mai prezent. Partidele, sindicatele, oamenii politici,
reprezentanții poporului, mass-media nu au fost decât niște marionete, o curea
de transmisie, „siguranțele”, folosite la vedere și sacrificate fără milă când
lucrurile o luau prea de tot razna. Câți oameni politici din 1990 mai activează
și mai contează astăzi?
Dar și în țara noastră, după pandemie și vaccinuri
care nu sunt vaccinuri și mai ales după confruntarea dintre Occident și Rusia
prin războiul din Ucraina s-a întâmplat ceva enorm, ceva pe care nimeni nu îl
prevăzuse și încă prea puțin analizat. „Securitatea” a început treptat să
piardă puterea. S-a spart în „bisericuțe”, în găști, care au început să se
lupte între ele, antrenând întreaga societate. Haosul și imprevizibilitatea
politică de azi vin din această divizare a „Securității”, atotdominatoare până
mai ieri. Nimeni nu mai poate face o predicție serioasă, ceața e prea deasă.
S-au compromis și sociologii, stăpânii sondajelor
manipulate, media s-a decredibilizat aproape total. Aceste arme aflate în mâna
sistemului „securisto”-oligarhic au devenit ineficiente. În acest moment
România se confruntă cu o confuzie politică nemaivăzută de generațiile actuale.
Dar astfel premisele pentru nașterea democrației există. E evident că actualul
haos politic, asortat copios de incompetență și corupție, de trafic de
influență, nu mai poate continua.
Dacă începând cu alegerile din acest an în România nu
va fi democrație, vom avea o nouă dictatură. Serviciile secrete, oligarhii,
statul profund, din care fac parte și înalții funcționari de stat intangibili,
ar trebui să înțeleagă să lucreze și pentru poporul din care fac parte, să
servească și nu să se „deservească”. Ar trebui să apară câțiva oameni politici
excepționali, providențiali. Poporul oropsit ar trebui să-și ia soarta în
mâini.
Spre deosebire de Ucraina vecină, în România a existat
o lungă perioadă democratică. A început odată cu marele patriot Alexandru Ioan
Cuza, cu Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, a continuat cu marele om politic I. C.
Brătianu, cu Eugeniu Caranda, însoțitorul său indefectibil, cu guvernările
alternative liberale și conservatoare. Pe lângă „dinastia” Brătienilor
(adevărata dinastie a României) – I. C. Brătianu, Gheorghe Brătianu, Ionel
Brătianu, Vintilă Brătianu, istoricul Gheorghe I. Brătianu - am avut și alți mari
liberali care și-au servit cu talent și înțelepciune țara: C. A. Rosetti,
Dimitrie A. Sturdza, I. G. Duca și mulți alții. I-am avut de asemenea pe bravii
noștri conservatori, Lascăr Catargiu, P. P. Carp, Titu Maiorescu, Alexandru
Marghiloman și atâția alții, susținuți de marele ziarist Mihai Eminescu.
Acestei perioade faste pentru țară i s-a pus capăt brutal prin moartea regelui
Ferdinand, prin moartea lui Ionel Brătianu și a lui Vintilă Brătianu, toți
asasinați după informații încă nu suficient documentate.
Confuzia și instabilitatea a început odată cu aducerea
la putere a lui Carol al II-lea. Iuliu Maniu nu avea decât vocația opoziției
învățată în imperiul austro-ungar, era un opozant și din poziția de prim
ministru. Odată cu venirea la putere a lui Adolf Hitler în Germania, România a
trecut și ea în deceniul trei al secolului trecut printr-o perioadă foarte
tulbure. După război, după mareșalul Ion Antonescu, a venit lunga și teribila
perioadă a ocupației străine sovietice, regimul Ceaușescu iar după evenimentele
din decembrie 1989 am avut dictatura „Securității” mascată în democrație.
Ce se va întâmpla în următorii ani? Nimeni nu știe. Se
va extinde războiul din Ucraina la toată Europa? Conflictul va deveni un Aal
Treilea Război Mondial? Va supraviețui N.A.T.O. după declararea înfrângerii din
Ucraina în fața Rusiei? Dar Uniunea Europeană din care facem parte? Pe 6 august
2024 războiul din Ucraina a luat o turnură surprinzătoare. Ucraina a invadat
Rusia în regiunea Kursk și atacă și în regiunea Belgorod. Belarus și-a masat
trupele la granița cu Ucraina. De două săptămâni formidabila armată a Rusiei nu
găsește un răspuns adecvat. Ucraina atacă și în profunzime Rusia, rețeaua
electrică, aeroporuri și baze militare. Rusia va contraataca foarte probabil
pentru a liniști opinia publică internă azi șocată și va mai anexa încă patru
regiuni din Ucraina: Donetsk, Lugansk, Zaporojie, Herson, Odessa, Mykolaiv,
Dnepropetrovsk, Harkov, adică toată Novorusia, după Vladimir Putin. Folosirea
armelor nucleare tactice e avută în vedere din ce în ce mai presant. adeveri e
imposibil de anticipat.
România trăiește, că vrea sau că nu vrea, într-un
context foarte larg de care depinde. Decisive sunt și alegerile din noiembrie
din S.U.A. America trece printr-o mare criză și e ruptă în două, aparent
ireconciliabil. Orice s-ar întâmpla România nu va dispărea de pe hartă și nici
nu se va împărți. A tot trecut prin perioade grele, unele foarte lungi. Să ne
amintim doar de epoca fanariotă care a durat aproape 150 de ani. Dar dincolo de
supraviețuirea României în granițele ei adevărate contează viața românilor care
în acești ani este din ce în ce mai grea. Obiectul muncii politicienilor chiar
acesta este, viața tuturor cetățenilor români, maghiari, romi, evrei, lipoveni,
turci, ortodicși, catolici, musulmani sau de celelalte confesiuni.
Suveraniștii, naționaliștii, patrioții ar trebui să se
unească, iar dacă nu vor reuși istoria îi va judeca aspru. Orgoliile
hipertrofice, ambițiile nerealiste ar trebui să dispară. „Unde-i unul nu-i
putere/ La nevoi și la durere/ Unde-s doi puterea crește/ Și dușmanul nu
sporește!”. Unirea face puterea!
-----------------------------------------------
https://solidnews.ro/petru-romosan-o-pledoarie-pentru-democratie-pentru-unitate-pentru-colaborare-pentru-negocieri-pusa-in-perspectiva-istorica/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu