MIRCEA DORIN ISTRATE - Gustat-am mierea dulcilor iubiri

 

Poezii pentru smbăta seara

Din volumul de poezii de dragoste în curs de apariție

 

 

 

Mircea Dorin Istrate

Gustat-am mierea dulcilor

iubiri

Poezii de dragoste

Volumul 1

 

 

 

Toate-au fost odată

 

Buze ca o fragă, veşnic doritoare,

Gene tremurate, taină şi fior,

Sărutări furate, raiuri ’nălţătoare,

Toate-au fost odată, lacrimă şi dor.

 

Calda-mbrăţişare, foc nestins de ape,

Scurta despărţire, vremuri nesfârşite

Gura, o fântână, însetat s-adape,

Toate-au fost odată, clipe fericite.

 

Ochii, două stele lucitoare-n noapte,

Trupul, vagă umbră unduind uşor,

Sânul, două mere, îndulcite, coapte,

Toate-au fost odată, patimă-n fior

 

Şoapte nerostite, plânset şi durere,

Nopţile-n păcate, ruguri de iubire,

Toate-au fost odată fagure de miere,

Taină-n gând să-mi steie, sfântă amintire.

 

***

 

 

 

Anii tinereții

 

În anii tinereţii, din patimi şi trăire

Am strâns în urna vieţii cenuşă de iubire,

Şi-n tainiţe de suflet am pus-o îngropată

Aminte să-mi aducă, de cum a fost odată.

 

Comoara neştiută va sta în veşnicie

Sub lespedea uitării, în dulce reverie,

Carate aduna-va în vremuri mergătoare

Împrospătându-mi gândul, mereu să mă-nfioare.

 

Avere nu-i pe lume şi munţi n-ajung de bani

Să cumpărăm în parte nepreţuiţii ani

Avuţi în punga vieţii, prea iute risipiţi

În clipe de plăcere, în nopţi secătuiţi.

 

Mi-aş vinde toate cele pe-o caldă-mbrăţişare

Ce m-a ţinut vremelnic în timpuri de visare,

Sau dulcea sărutare ce mi-a trezit fiori

În nopţile vrăjite, cu luna prinsă-n nori.

 

Aş cere de la Domnul fărâma de vecie

Şi-n ea de-acum ne uite în vremea ce-o să vie,

Ne şteargă din gândire cărarea ce-am avut-o,

Şi înc-odat ne pună pe alta ne-ncepută.

 

Vom arde ca-nainte în focuri de iubire

Să ne-mbătăm simţirea cu visele divine,

Cuvintele rostite din patimă şi dor

Ne poarte prin înalturi ca fulgul cel uşor.

 

Cuibar ne-om face-n stele, şi Căile Lactee

Le-om umple cu vecia iubirilor perene,

Şi-acol’ vom face Raiul trecutelor iubiri

Ce astăzi lăcrimează, în tainice-amintiri.

 

***

 

 

 

Și-atunci era o vară

 

Și-atunci era o vară, când noi ne-am cunoscut

În vremea tinereții, aceea, de demult,

Când tu erai codană înmugurită-n dor,

Iar eu un mânz sălbatic, ce mă visam că zbor.

 

Fierbinte era vara, în fierbințeli și noi,

Trăit-am în visarea dulceții buzei moi

Și-a lacrimii curate și-a clipei fericite

Și-atâtor jurăminte din inimă pornite.

 

De aur era vremea atunci în pământesc,

Iar noi, uitând de lume, eram în Rai ceresc

Plecați de bună voie prin lumile de sus,

Cărăruind vecia de ochiul lumii-ascuns.

 

O! câtă vamă dat-am acelei vremi de vis

Cât ne-a ținut în palma-i vrăjitul paradis,

Erau atuncea toate dulceți de miere-lapte

Trăite în visare în nedormită noapte.

*

Prea repede plecat-a nebuna ceea lume

Lăsând în al ‘nost suflet, adânci, neșterse urme,

Ce sta-vor tăinuite în țandără de gând,

Înfiorând visarea în nopți, tot rând la rând.

**

Era de mult o vară în timpul ce-a trecut,

Când noi, aleșii sorții, atunci ne-am cunoscut,

Iar vraja ei rămâne-o o taină pe vecie,

Ne lăcrimeze clipa ce-acuma e, târzie.

 

 

***

 

 

 

Primele iubiri

 

Iubirile sunt clipe de plăcere,

Ce-nfiorează simțurile toate,

Născute-s  din preaplin și din durere,

Din vise ce-nstelează bolta-n noapte.

 

Ele se nasc ades dintr-o privire,

Ce mi te soarbe-ntrânsa ca un hău,

Din licărul acel de fericire

Ce-ți înfioră veșnic visul tău,

 

Ori  dintr-o simplă strângere de mână,

Un prim sărut, o caldă-mbrățișare,

Când tu îți vezi iubita ca pe-o zână,

Iar ea  pe tine rupt, din sfântul soare,

 

Din nopțile adesea  nedormite,

Din nerăbdare lungă și-așteptare,

Din două vorbe magice, șoptite,

Din jurăminte spuse fiecare,

 

Din lacrima ivită din plăcere,

Din visul  urcător până la stele,

Din tot și toate inima ce-ți cere,

Din simțuri ne-nfrânate și rebele.

*

Așa e prima dragoste, curată,

Dorință și îndemn venit din tine,

În toate pură, caldă-adevărată,

Trăind clipita-n frumuseți și-n bine.

 

Ea niciodată-n viață nu se uită

Că e păstrată-n suflet sfântă taină,

E preafrumosul, gândul ce-l sărută,

E leac vindecător la orice rană,

 

E umbra ce îți mângâie simțirea

Și fierbințeala lacrimii curate,

E tot ce are-n sine fericirea,

Divinul unei clipe-adevărate.

 

***

 

 

 

Târguind un roi de stele

 

Dintre toate câte stele veșnicesc prin galaxii,

Ți-aș alege numai una care-o fi mai lucitoare

Și diseară, la portiță, când cu dor grăbită vii

Ți-o voi pune în cositță, ca să-mi dai o sărutare.

 

Tu mi-i da, că ești miloasă și nu ții la supărare

Și-apoi încă zeci și sute ca un roi să-ți mai aduc,

Eu, în cont la mâine seară, îți promit, că cerul are,

Să-ți aduc cea galaxie, ce străluce-n vârf de nuc.

 

Târgu-i bun, cinstit se pare, că nici poți să nu îl faci

Când pe cer sunt mii de stele pâlpâind strălucitoare,

Dac-ai dat de-așa comoară, ia cât poți și pune-n saci

Și-apoi dă ca bună plată, mai nimic, pe-o sărutare.

*

Până miezul nopții bate, eu ca bun neguțător

I-am vândut un sfert din cerul rotitor de-asupra noastră,

Ea, ca nu cumva să piardă, rugătoare și cu dor

Mai tot vrea să târguiască, până n-o mai fi vre-o astră.

**

Doamne, când făcut-ai lumea, te-ai gândit că cele stele

Vor ajunge într-o vreme să le fac de târguit ?

Sau Tu pusu-le-ai acolo, ca păcat să-mi fac cu ele

Cu o tânără codană, ce-ntr-o zi m-a îndrăgit?

 

De-i așa, îți vând de grabă toate cerurile Tale

De rămâne-n întuneric universu-ți nesfârșit,

Rătăci-se-va și luna pe știuta ei cărare

Pentru doi copii sfielnici, ce iubirea i-a-ntâlnit.

 

***

 

 

 

La poatra ta

 

Când trec și-acum prin fața casei tale,

Mă-nfiorez și pasu-ncetinește

În dreptul porții, unde-n gând, agale,

Văd ca prin vis făptura-ți cum zâmbește.

 

Și-n cea clipită sufletu-mi se frânge

Și gândul mi se umple de tristețe

Și nu știu cum, dar inimă îmi plânge

Că nu-i mai cum a fost în tinerețe.

 

Ferestra ta nu-i plină de mușcate,

Nu mai miroase stratu-a lămâiță,

Din când în când oblonul vântu-l bate,

Și  casa e cuprinsă-n deasă viță.

 

Tu nu mai vii la-inimii chemare

S-aștepți înfiorată la portiță

Și cu peceți de dulce sărutare

Să ne jurăm iubire și credință.

 

Ne prindă noaptea-n caldă-mbrățișare,

Ne-ascunză luna când intra-va-n nor,

Cu stele mi s-o umple bolta mare

Să ne-ndulcească visele cu dor.

 

Vor fi clipite câte veacuri toate,

Va fi divinul cuibărit în noi,

În dulce vis cerescuri vom străbate

Și-n universuri fi-vom doar noi doi.

*

Pe strada ta, acum, doar vântul bate

Tot ridicând din colburi amintiri,

Le pună-n  poarta casei, îngropate,

Ca să le am când poate o să vii.

**

Eu încă de mai trec pe-aici vre-odată

Îți las în taină lacrimile mele,

Să veșnicesc cea vreme de-altădată,

Iar poarta ta, s-o țintuiesc, cu stele.

 

***

 

 

 

Desfătate seri de vară

 

M-antrebat  aseară vântul,  ce bătea pe ulicioară,

De-am uitat cumva cărarea ce-o călcam odinioară

Când, în anii tinereții îmbiat de o chemare

Mă făceam luntre și punte să ajung la casa care,

La portița-i înflorată cu un rug de caprifoi,

M-așteptau doi ochi albaștri, și-ndulcite buze moi.

 

N-am uiat și nu uita-voi zile câte am sortite

Cele seri înfiorate, cele clipe fericite,

Când eram într-o visare doi copii smeriți, curați,

Ce-am trăit atunci în Raiul cu de toate, îmbuibați,

Ca să țină bine minte, câtre zile vor avea,

Că nimic n-a fost pe lume mai frumos, ca clipa cea.

*

Vântule, acum degeaba înierbata ulicioară

Tot mi-o bați cum mai făcut-ai, mai cândva, odinioară,

Încuiată e portița, s-a uscat cel caprifoi,

Nu-s mai ochii ce-i albaștri și nici buze calde, moi

Să m-aștepte-nfiorate, într-o seară, dintr-o vară,

Ce-s acum o amintire, într-o lacrimă... amară.

**

Cum aș da, de mi s-ar cere, pentr-o seară desfătată

Ce-am trăit-o-n ceea vreme, toată viața-mi adunată,

Și-aș rămâne-n ceia clipă de răsfăț și-nfiorare,

În a Raiului vecie, vieți la rând, câte el are.

 

***

 

 

 

Măr văratic

 

Ai fost un măr văratec, ce te coceai în soare,

Când zilele de vară te mîngâiau cu dor,

Tot aşteptând clipita plăcerii ‘nălţătoare,

Când tainele iubirii să-ţi de-a fiorul lor.

 

Apoi, sortitul vieţii mi te-a făcut părtaşă

Iubirii vieţii mele pe veci, pân’ la sfârşit,

Tu dulcea mea copilă, visai să-mi fii mireasă

Pe suitoarea cale ce duce-n nemurit.

 

Aşa că-n vara ceea, furat-am în neştire

Din raiul de poveste a vremilor de-atunci,

Clipite-n care pus-am, dulceaţă de iubire

S-avem ca amintire, în ierni ce-s tot mai lungi,

 

Să nu uităm vreodată c-am fost şi vom rămâne

Copii într-o visare ce fi-vom viaţa toată,

Şi care înducită ne-o face ziua mâine

Să fie cum ea fost-a, atunci, demult, odată.

 

*

Aşa mereu rămână în inimile noastre

Îmbietoarea vrajă din vremi ce încă-s vii,

Cu ea urca-vom tainic cărările spre astre

Să veşnicim în raiul, eternelor iubiri.

 

***

 

 

 

Al tinereții timp

 

Și câte Doamne încă, aveam a ne mai spune,

Și câte Doamne încă, aveam să mai visăm,

Și câte Doamne încă, am vrut ca-n astă lume

Un loc în ea odată și noi să ne cătăm.

 

N-a fost așa să fie cum încă noi am vrut,

Pe cine să dăm vina? pe ceruri? pe vre-un sfânt?

Pe noi? pe soartă noastră ce încă ne-a făcut?

E prea târziu de-acuma, că timpu-i dus în vânt.

*

În scurgeri de-anotimpuri uitarea tot mă-ncearcă

Să-mi fure, de se poate, trecutele-amintiri,

Să-mi lase ceea vreme pustie, goală, seacă,

Să uit că fost-a plină de doruri și iubiri.

 

Nu las să pierd vre-odată un timp ce-a fost de aur,

Un timp când tinerețea a fost dulceața vieții,

Atunci pe cap avut-am coroana cea de laur

Ce-a dat avânt, speranțe și-ntregul sens al vieții.

**

Să nu-l uitați vre-odată, că-n el a fost atunci

Sămânța purității, cel adevăr curat,

Tu vreme preacerească, n-ai unde să te duci,

Așa că stai în gându-mi, acolo-n, lăcrimat.

 

***

 

 

 

Timpuri de-nceput

 

Crezut-ai că te-nvinge timpul și nemiloasa cea uitare?

Să nu mai știi c-ai fost odată, frumoasă, tânără, o floare?

Și c-ai iubit, ca toți de-o seamă, cinstit, curat și simțitor,

Un suflet ce cuprinsu-mi-te-a și îndulcitu-te-a cu dor?

 

Cum să îmi uiți prima iubire, aceea care nu se uită?

Cum să îmi uiți îmbrățișarea și sărutarea cea dorită

Ce te-a-nălțat întâiași dată cu-a ta ființă spre ceresc

Și-n clipa cea înfiorată, ai zis că-i Rai, dumnezeiesc.

 

Și cum să uiți când înserată, cu luna luminând cerescul,

Erai cu dor îmbrățișată și-n jurul tău tot universul

Mi se rotea-n nemărginirea-i aceea fără de sfârșit,

Pentru ca tu, o muritoare, să-mi arzi clipa de iubit.

 

Nimic c-atuncea, niciodată n-a fost atât de-adevărat,

Simțiri și viile dorințe ademenitute-au pe dat,

Și-au răscolit în tine totul stârnind plăceri de paradis,

Trăiri ce ți-au purtat simțirea pe neumblate căi de vis.

 

Hai vino dar, cu-a tale toate, în doi să fim dulce visare,

N-apoi să mergem în trecuturi, pe-abia văzuta cea cărare,

Ce înierbatu-s-a de-acuma de lungul timp care-a trecut

Și care-a fost cândva, odată, drumul iubirii de-nceput.

 

Te-oi ține-n caldă-mbrățișare, și-ți da-voi sărutări pe rând

Și sub cerescul plin de stele, iubiri jura-ți-oi murmurând,

Vom fi Adamii lumii noastre ce o trăi-vom în visare,

O clipă care-o sta atuncea, în netrecut și-n nemișcare.

 

***

 

 

 

Icoană de-nchinat

 

De-aș fi zugrav de chipuri, icoană mi te-aș face

Și pe altar de suflet te-aș pune la-nchinat,

Că tu, cea purtătoare de patimi și de pace,

Îmi ești  fiorul lumii, cu sufletul curat.

 

Din stele și luceferi la ochi le-aș da lumină,

Iar gurii pătimașe i-aș pune foc divin,

Ți-aș împleti șuvițe de-a candelei feștilă,

Iar maci îmbujora-vor obrazul tău, vergin.

 

În mers ți-aș pune-ntr-una smerit și legănare

Și-n șoapta vorbei tale doar faguri dulci de miere,

Cu roua dimineții îți spăl a ta cărare

Și bunătate-n toate, cât inima ți-o cere.

 

Că tu ești născătoare de neamuri noi sub soare,

Izvorul de iubire ce-mi fi-va nesecat,

Frumoasă ca o zână, ne-asemuită floare,

Mereu ademenire la dulcele păcat.

 

Așa că-n zi de ziuă tu meriți închinare,

Icoană la altare, de pus la sărutat,

Tu, începutul lumii ce seamă încă n-are,

Ești darul cela care, cerescul ni l-a dat.

 

***

 

 

 

Dreaptă socoteală

 

Cerșetor la porți de Raiuri milă cer, dar și iertare,

Pentru toate cât făcut-am pe lumeasca mea cărare,

Ca să pot de-acum a trece pentru lunga-mi veșnicie

În Grădina de poveste, ce-o visez din cea pruncie.

 

Spun să știe toți că fost-am hoț de inimi tinerele

Și furat-am la săruturi fără număr de la ele,

Și promis-am câte-n stele în a mele jurăminte,

Sub o lună-ascunsă-n nouri, din cea gură-mi care minte.

 

Am iubit din plin femeia, într-u toate virtuoasă

Și frumoasă și deșteaptă, mincinoasă, păcătoasă,

Ca mai toți, am fost nebunul nesătul de cea iubire

Și am ars, la fel ca ele, în extaz și-n pătimire.

 

Și-apoi încă, nu tu Doamne, poruncit-ai cu-a Ta gură

Să iubim pe lumea asta, scris lăsat-ai și-n Scripură,

D-apoi eu, creștin ca lumea, asta dară am făcut,

Recunosc în fața lumii, că atât, doar am putut.

 

Vreau să cred, că toate astea, nu s-or socoti păcate,

Ci-ascultare preasmerită de porunci din cer lăsate,

De mi-i dreaptă socoteala, nu-s bătut de sfânta soartă

Și-atunci eu, cel vrednicitul, ce mai caut la-stă poartă ?

 

***

 

 

 

Pe unde ești?

 

Pe unde-i vreme noastră cea nebună,

Când ne-ndulceam iubirile-mpreună?

Si datu-ți-am bucăți întregi de rai,

Ca grija lumi-nveci să n-o mai ai?

 

Atunci ne-am pus, divinele iubiri

În tainice visări și-n amintiri,

În doruri și-n speranțe ce acum

Le deșirăm, la cel sfârșit de drum.

 

Noi  am gustat atunci divinul celui rai,

Cu vise, jurăminte fără grai,

Cu vii speranțe-n ceruri ridicate,

Cu rugi, iertări de fi-vor și păcate.

*

Apoi te-ai dus cu dorurile-n pripă

Și-n zborul tău, luat-ai sub aripă

Trăirile ce-am ars în pământesc,

Topite sub luceferi din ceresc,

 

Și toate cele vii îmbrățișări,

Și toate cele mii de sărutări

Ce-n seri cu luna-n nori le-am târguit,

Și-apoi cu pătimire le-am plătit

*

Pe unde ești, icoana mea de-o vară

Prelinsă peste noi, dulce-amară?

Mi te-am pierdut iubire preafrumoasă,

Prin lumea asta rea, și păcătoasă.

 

Oriune-ai fi, tu-ntâia mea iubire

Icoană-mi ești în dulcea-mi amintire,

Și-am să te țin în țandără de gând,

În pleapa-mi tremurândă, lăcrimând

 

Când fi-vom o săgeată de lumină

Ce s-o urca spre cerul instelat,

Din globul nostru cel de sfântă tină,

Spre bolta cea cu stele-n picurat.

 

***

 

 

 

La schimb

 

E o noapte ca-n poveste, luna-și urcă-n cer cărarea

Dintr-o parte-a lumii ăstei către malul celălalt,

Ceru-i picurat cu stele jur-prejur, cât ține zarea,

Până unde el, pământul, una e cu cerul ’nalt.

 

Pe-un răzor cu romaniță mestecat cu cimbrișor,

Cu un cap bălai pe brațu-mi, adormit și în visare,

Obosit cât dat-am vamă la gurița cea cu dor

Stau năuc privind privind la boltă, în adâncă cugetare.

 

Slobod las să-mi fugă gândul prin puzderia de stele

Adâncindumă-n hățișul cela fără de sfârșit,

Neoprit precum un fulger îmi sunt gândurile mele

Ce ar vrea s-ajungă-n capăt, la-nceput de veșnicit.

 

Dar cu cât iuțesc prin aștri mai afund îmi pare largul,

Mai umbros, mai întuneric mi se face undeva,

Altă noapte e în calea-mi și-un alt cer îmi e de-alungul,

Cu-nroire-s alte stele izvorând de-altundeva.

*

Astfel trec postăți de timpuri și de ceruri înstelate

Nesfărșite-n numărare toate find de-același fel,

Lumii pustii, neînțelese, luminate-ntunecate,

Prea fierbinți, ori înghețate, liniștite, în măcel.

 

Fericit mi-ntorc iar gândul înapoi pe drum de-acasă,

Las de-oparte nebuneala ce-i prin lumile de sus,

Nicăeri nu-i ca aicea în găoacea noastră-ntoarsă

Către cerul ce-i de-asupra, cu mistere, nepătruns.

**

Până am pe braț codana adormită în visare

Dau tot cerul de deasupra și al lunii văl de nor,

Pentru chipul ei de înger, doritor de-o sărutare

Sub un patrafir de stele, pe-un covor de cimbrișor.

 

***

 

 

 

Căutând în vremi trecute

 

Cine-ți mai așează brațul fie-ți pernă la culcare?

Cine-ți priveghează somnul sub un bob de lumânare?

Cine te-nvelește noaptea cu un cer bătut cu stele?

Cine-n șoaptă o să-ți spună ale sale gânduri cele

 

Care vin dintr-o simțire, din cea vrere mult dorită,

Ce se vrea în orice clipă să îi fie împlinită,

Să-ncunune cea iubire cu o strânsă-mbrățișare

Și apoi pe ochi să-ți pună, dulce, caldă sărutare?

*

A trecut de mult cea vreme din a timpului măsură,

Când eram doi tineri care, în dorințe ce avură

Nu vroiam decît plăcerea raiului din cea iubire,

Care azi, în gând și minte e-o neștearsă amintire.

 

Ea mângâie cea simțire și îi dă înfiorare,

Când din tainiță de minte mi-o trezești din cea uitare,

Lăsând timpul să se-ntoarcă înapoi în tinerețe,

Când iubirea-nmugurită, vieții îi dădea binețe.

**

S-a-nserat și iarna aspră cea fereastă mi-o-nstelează,

Cariul, râcâind în grindă pacea lumi-o priveghează,

Orologiul din cetate miezul nopții rar mi-l bate,

Liniștea de-acum se-ntinde, peste tot și peste toate.

 

Doar un gând ce somn nu are cată-n vremile trecute

Urma pașilor pe care tot ar vrea să mi-i sărute,

Stând sub candela în care, boaba cea de lumânare

Pâlpie până la ziuă, în fierbinte lăcrimare.

 

***

 

 

 

Îți amintești iubit-o….

 

Îţi aminteşti iubito, cum nedormiţi stăteam

Şi-a timpului secunde cu grijă număram,

Să fim copiii clipei norocului cerşit,

Cu mintea învrăjită şi inima-n iubit.

 

Îţi aminteşti iubito cum încă număram

Ferice zile-n care iubirilor ne dam,

Ne ducă în urcare spre lumile de sus,

Ne uite în divinul ce inimii l-au pus.

 

Îţi aminteşti iubito cât însetat eram

De-al tău sărut fierbinte, când dragoste-ţi juram

Şi-apoi feriţi de lume, ca hoţii pe ascuns,

Furam din rai clipite nicicând îndeajuns.

 

Îţi  aminteşti iubito de nopţile-nstelate

Când simţurile noastre vorbeau în mute şoapte,

Când tremuraţi luceferi din ceruri culegeam

Şi pleaopa-ţi lăcrimată cu drag ţi-o sărutam.

 

***

De-ţi aminteşti iubito de vremea ce s-a dus

Ce tăinuit ai pus-o în gândul tău ascuns,

O scoate din uitare şi-n caldă mângâiere

Trăieşte-o în visarea clipitelor de miere.

 

Voi fi cu tine-alături ţinându-te de mână

Să simţi iar bucuria că suntem împreună

Şi în mireasma dulce a florilor de Mai,

Să retrăim iar timpul ce-a fost cândva, un Rai.

 

***

 

 

 

Două suflete și-o taină

 

Unde aş putea iubito, să-mi întorc tăcutul gând

Când rămân cu mine însumi în a nopţii feerie?

În afundul minţii mele, unde-n lacrimi suspinând,

Stau ascunse mii de taine, renăscând melancolie.

 

Unde aş putea iubito să-nfior a mea simţire

Dintr-o vară moleşită în căldurile solare?

Doar în umbra răcoroasă unde fără de-ngrădire

Tu sub streaşina pădurii îmi dădeai o sărutare.

 

Unde aş putea iubito să mă-nvălui în iubirea

Ochilor ce mă mângăie ca o aripă de dor?

Doar în sufletu-ţi smerelnic, unde e ademenirea

Nopţilor ce dăruit-au clipa dulcelui amor.

 

Unde aş putea iubito să te-ascund de răul lumii,

Să rămâi necunoscuta tuturor ce ne-nconjoară?

Doar în mintea mea ce-ndură toată mârşăvia hulii

Preaştiind că am răsplată, a ta inimă uşoară.

*

Deci rămâi, rămâi iubito, înger născător de vis,

De iubire care leagă două inimi ce îmi cheamă,

Mierea vremii, când o clipă am trăit în Paradis,

Două suflete ce fost-au, caldă lacrimă, sub geană.

 

***

 

 

 

Taină

 

Vino! Spusu-mi-ai sfioasă într-o şoaptă  rugătoare,

Să ne pierdem printre sălcii despletite-n val de ape,

Tu încearcă de mă prinde, eu ţi-oi da o sărutare

Ca răsplată, şi-apoi nimeni taina noastră n-o să afle.

 

Mai la vale, mură neagră vom culege de pe maluri

Să-ndulcim clipita zilei încărcată de fior,

Apa-n vaduri o să treacă tremurând uşor în valuri

Spună lumii că doi tineri se îmbată cu amor.

 

Iar de-o fi ca înserarea să ne prindă-mbrăţişare,

Un luceafăr din înalturi s-o aprinde pentru noi,

Eu ţi-oi spune jurăminte şi cu inime uşoare

Ne vor pierde pe-o cărare, ca de-atâtea alte ori.

 

Iar când luna o să iasă din cuibarul dintre dealuri

Cu-a sa rază mângâia-va lumea dusă la culcare,

Noi, ruga-ne-von de dânsa să nu spun-a noastră taină

Nimănui şi sub un nour, să ne-ascundă-n desfătare.

 

***

 

 

 

De-oi fi o clipă cu noroc

 

Neștiut rămâne gândul ce se-ascunde-n amintiri,

Când aduc din timpuri duse, vremea dulcilor iubiri,

Când în vraja unei clipe te țineam îmbrățișată

Și-atunci Raiul din cerescuri, cobora pe noi, îndată.

 

Nu erau pe-atunci cuvinte pentru-a noastre vii doriri,

Le lăsam să-și facă vrerea din pornitele simțiri,

Ne înfiora divinul cel ascuns în sărutări

Și topiți eram ca ceara unei sfinte lumânări.

 

Gând curat îmi era totul, în simțire și-n porniri,

Parcă noi eram Adamii lumii toată în trăiri,

Sufletele amândouă își făceau voit plăcerea,

Desfătându-se în voie, după cum le era vrerea.

*

Oare unde e izvorul lumii ceea ce s-a dus?

Și de ce așa de iute a secat și a apus?

Nu putea să țină încă toată viața, pân’ la moarte?

Ori de nu e cu putință, fie doar și jumătate?

 

De ce pus-ai Preamărite la-nceput dulcia miere

Care ține o clipită, și-apoi lunga cea durere?

Cred c-așa ne amăgit-ai, cum că viața e frumoasă,

S-o râvnim în mii speranțe, când ea-n toate-i mincinoasă.

**

De-aș putea să iau vre-odată viața de la început,

Mi-aș trăi cea tinerețe în iubire ne-ntrerupt,

Nu mi-ar trebui nimica, decât dulcea mea codană,

Și-o clipită veșnicită, cineva să-mi de-a pomană.

 

Și ne lase vremi la rândul să le trecem în iubiri

Să ne sature dorința și simțirile-n vroiri,

Ca la urmă, când ne-ntoarcem din visare în cel loc,

Să putem a spune dară, c-am fost clipă de noroc.

 

***

 

 

 

Tăinuitele iubiri

 

Tăinuitele iubiri

Poartă miere-n amintiri,

Iar pe suflet, picurate,

Lacrimi multe, înfundate,

Neştiute, neuitate,

Doar de tine-s numărate.

 

Petrecutele iubiri

Fă-le vis de amintiri

Şi le lasă-n voia lor

Să colinde călător,

Iar la porţile ştiute

Să oprească, să-mi sărute

Ochii ceia-nlăcrimaţi

Ce-s pierduţi, dar nu-s uitaţi.

 

Când uitatele iubiri

Scormonesc în amintiri,

Fă din ele vin-pelin

Şi mi-l picură puţin

Peste sufletu-mi târziu

Să-nfioare-al meu....pustiu.

*

Îndulcitele iubiri,

Frământatele-amintiri,

Foste-s viaţă şi trăire,

Nestemate-n nepieire,

Leac la suflet, mângâiere,

Căzătoare arse stele.

 

***

 

 

 

Așteaptă-mă!

 

Aşteaptă-mă că vin din nou diseară

Să umplem cu iubire nopţi de jar,

Să-ţi fac divine clipe, că afară

Se zvârcoleşte iarna-n Făurar.

 

Cănd vom aprinde focu-n şemineu

Şi caldul său ne va topi-mpreună,

Îmbrăţişaţi pluti-vom, tu şi eu

Prin lumi ce au luceferi în cunună.

 

Ne-om îmbăta cu şoapte de iubire

Şi-om pătimi ca doi amanţi focoşi,

Ca să păstrăm în dulcea amintire

Nebunii ani trăiţi, nemincinoşi.

*

Nu suspina cănd dimineţi se crapă

Că fi-vor încă seri nenumărate,

Când însetatul vine şi se-adapă

Cu ale tale toate lacrimi neuscate.

 

Vor fi aceste nopţi de catifea

În cele vremi ce încă or să vină,

Licoare aburindă de cafea

Şi-o amintire tainică, divină.

 

***

 

 

 

Patimă și lacrimă

 

Pune-ţi doru-n lacrimă

Şi iubirea-n patimă ,

Şi m-aşteaptă c-am să vin

În cel vis, dulce-pelin .

 

Pune-ţi doru-n patimă

Şi iubire-n lacrimă ,

Şi mă iartă , n-am să vin

Visurile să-ţi alin .

 

Pune dor şi patimă

În iubirea-lacrimă ,

Şi mă-nchide pe deplin

În iubirea ta, de chin.

*

Şterge-ţi dulcea lacrimă ,

Uită de cea patimă ,

Fă din ele vin-pelin

Că-i tarziu, şi nu mai vin,

 

***

 

 

 

Picuri de lacrimă

 

Picuri de lacrimă

Rouă-s ce pier,

Nopţile-n patimă

Stele-s pe cer .

 

Vreau  reîntoarcerea

Zilei ce-aştept ,

Dulce-i renaşterea

Visului drept .

 

Fie-ţi cărările

Câmpuri cu flori ,

Facă-ţi iubirile

Nopţi de nesomn .

 

Arse-ţi-s buzele

După sărut ,

Mari îs cuvintele

Gestului mut .

 

Tainic durerile

Fost-au ce-au vrut,

Iar împăcările

Nou început .

 

***

 

 

 

Când ai trecut iubit-o...

 

Când ai trecut iubito prin somnul meu din gând

Şi gingaşa-ţi făptură a mângâiat cărarea,

Îmbietoarea-ţi gură şi şoapta-ţi aţâţând

Topitu-mi-au simţirea, cum se topeşte ceara.

 

Eu sărutat-am urma rămasă la plecare

Iar umbra-ţi tremurată ce s-a pierdut uşor,

M-a îmbătat cu vise şi cu păcatul care

Mă dăruia clipitei şi dulcelui fior.

 

Pe unde tu călcat-ai crescut-au roi de stele

Şi roze ce păstrează parfumul tău discret,

Un lac cu apa-n tremur şi graţioase iele

Sunt ochii-ţi care-n lacrimi, vrăjitu-m-au încet.

 

Acuma eşti departe, şi-n colţul tău de lume

Îţi duci sortita-ţi viaţă cum ştii şi poţi mai bine,

Şi doar aşa-ntr-o doară, când vremile-s mai bune

Nostalgice clipite te-ndreaptă către mine.

 

Eu simt că tu mă cauţi în vremea depărtată

Chemându-mă la tine cu suflet rugător,

Să fim pentr-o clipită cum fost-am altădată

Doi tineri ce se-mbată cu dulcele  amor.

 

Şi-atunci, a noastre gânduri, de-acuma întâlnite

Se vor iubi fierbinte de nimenea ştiute,

Şi-acolo-n cuibul cela, tăcută şi cuminte

Vei lăcrima iubito, în colţul tău de minte.

 

Rămasă-n  amintire eşti taină nevăzută,

Clipită veşnicită ce niciodat’ nu moare,

Eşti lacrima din suflet de nimenea ştiută,

Speranţa strânsă toată în lunga aşteptare.

 

***

 

 

 

Din tainițe de inimi

 

Din tainiţe de inimi, pierdutele iubiri

Ne cern pe-al nostru suflet parfum de nostalgii,

Să ne-nfioare clipa iertatelor păcate,

Purtând mirosul fraged de vieţi neîntinate.

 

Când cele inimi pure, necunoscând minciuna

Topite în săruturi făcutumi-s-au una,

În vis plutind pe aripi de doruri legănate,

S-au îndulcit din mierea iubirilor curate.

 

Şi-au ars apoi trăirea din clipele divine,

În focuri pârjolite din nopţile senine,

Şi înălţaţi la ceruri pe scară de lumină

Sperau ca veşnicia le ierte a lor vină.

 

De ce nu-i laşi Mărite acolo să-mi rămână

Acele inimi care jurat-au împreună,

Tu ţine-mi-i în toate de viaţă neminţiţi

Şi-atunci avea-vei Doamne, cohorte lungi de sfinţi.

 

De-i laşi viaţa-şi facă aşa cum şi-o doresc

Tu ne-ncăpute raiuri avea-vei în ceresc,

Le umple cu aceia la-ntâiul lor iubit

Şi nesfârşite timpuri vei fi de ei slăvit.

 

De-ai să le dai Mărite putere, bogăţie,

Avere doar la unii, la alţii sărăcie,

Iar pe deasupra încă şi suferinţi din ele,

Puţini mai aduna-vei în raiurile cele.

*

Că cea dintâi iubire e lacrimă curată

Sfinţită-n puritate, trăită-adevărată,

De-aceea şi rămâne în suflet tăinuită,

Bănuţ dintr-o avere, de-acuma risipită.

 

***

 

 

 

Însfințit-a

 

Te-am răstignit pe crucea visărilor din noapte,

În mutele cuvinte ce spusu-le-am în şoapte,

In clipa veşnicită ce vine din trecut,

În fierbinţeala gurii şi-n dulcele sărut.

 

În calda-mbrăţişare atâta aşteptată,

În tremurul fiinţei şi-n lacrima curată,

În ruga-n sfiiciune la Maica Născătoare,

În tainiţa din suflet, în slova din scrisoare.

 

În toate tu de-apururi eşti veşnica icoană,

Jertfelnica durere ce geme într-o rană,

O aripă de înger ce în tării se-nalţă,

Divinul care-nvie grăuntul cel de viaţă.

 

Uleiul ce-mi adapă a candelei feştilă,

Cuvântul ce mângâie iertarea pusă-n milă,

Luceafărul ce cheamă spre lumile cereşti

Şi tainica minune din toate câte-mi eşti.

 

Eu, fi-voi doar ce-a umbră ce creşte-a ta mărire,

Ce-a ramă de icoană-n altarul de iubire,

Iar pentru câte toate ce încă îmi vei da,

Te-oi săruta pe pleoape şi-ţi da-voi viaţa mea

 

***

 

 

 

Poveste

 

Du-te! Spusu-me-ai în şoaptă

Îndulcită de iubire,

Şi pe pleoapa-ţi tremurată,

Bobi de lacrimi în neştire

Picuratu-ţi-au de-odată.

 

Până mâine doar aşteaptă

C-am să vin mânat de dor

Şi-am să-ţi bat la-nchisa-ţi poartă

Să-ţi stârnesc plăcut fior

În ce-a inimă ce-aşteaptă.

 

Nu vor fi pe boltă stele

Câte datu-ţi-oi săruturi,

Tu, fura-vei dintre ele

Câteva, şi cu-mprumuturi

Le-i schimba cu ale mele.

 

Uite-aşa o noapte-ntreagă

Târgui-vom sărutări,

Eu ţi-oi spune că-mi eşti dragă,

Tu, în strânse-mbrăţişări

Îmi vei da a gurii fragă.

 

Şi vom fi copii în visuri

Rătăcind prin Raiuri sfinte,

Colinda-vom necuprinsuri

Adăpându-ne cuminte

Din iubire şi eresuri.

 

*

Şi-n cel timp care va trece

Cu frânturi din paradis,

În uitare vom petrece

Vraja nopţilor de vis

 

***

 

 

 

Amor prohibit

 

Pe spuza de iubire, ce încă mai păstreză

Căldura desfătată a crudului amor,

O lacrimă născută din mintea încă treză

Îmi stinge-n calde picuri, sublimul celui dor.

 

În urma lui rămâne, ca-n mângâieri de vînt,

Parfumul din plăcerea iubirii vinovate,

L-om pune ca pe-o taină în umbra unui gând

Să-nfioreze clipe, în zile-nsingurate.

 

Aminte să ne-aducă de vraja fermecată

Prelinsă în păcatul nebunelor iubiri,

Când fierbinţeli de trupuri şi geana sărutată

Aprinsu-ne-a simţirea divinelor trăiri.

 

Când nevăzuţi de lune, în cuibul fericirii

A visului dulceaţă ’nălţatu-ne-a-n ceresc,

Când în robia clipei plăcerile iubirii

Ne fermecau păcatul, făcându-l îngeresc,

*

Când osteniţi de trudă, cu sufletul o rană

Ne moleşea căldura topindu-ne-n pieire,

Cerşeam în rugi la Domnul ne ierte-n mare taină,

Iar mîine de greşi-vom, ne facă izbăvire.

 

***

 

 

 

Ce să-ți fac?

 

Pune Sfinte Doamne, luna-n luminiş

Să mi-o-ascundă-n taină noaptea-ntunecoasă,

Ca să fur săruturi multe pe furiş

De la-mea iubită, dulce şi sfioasă.

 

Şi mai stinge-mi Doamne stelele din noapte

Numai doi luceferi lasă-mi să clipească,

Eu, i-oi spune-n taină vorbe dulci în şoapte,

Ea, înfiorată mult să mă iubească.

 

Pat îi fac din floare, iar din cimbrişor

Pernă-nmirersmată pentru vise ‘nalte,

Aibe-n legănare somnul cel uşor

Ce să-i îndulcească visele în noapte.

 

Mai apoi spre ziuă, cum e rânduit,

Noaptea ne topească în a ei uitare,

Să rămână-n vreme pusă la-nvechit

Clipa ce-am trăit-o, dulce desfătare.

*

Când vor trece anii risipiţi prin lume

De voi fi vre-odată într-un crâng cu flori,

Mi-oi aduce-aminte clipele nebune

Petrecute-n noaptea ce-a cu luna-n nori.

 

***

 

 

 

Pașii tăi

 

Pașii care mângâiat-au tăinuita cea cărare,

Astăzi nu mai calcă dânși iarba-naltă, foșnitoare,

Ce-a fost martoră la toate îndulcitele păcate,

Ce-s știute și nespuse, bob cu bob, de sfânta noapte.

 

Alte drumuri îmi bat dânși, alte locuri  azi îmi calcă,

Au uitat de cea cărare, de pletoasa noastră salcă,

De poiana adumbrită și de poala de pădure,

Ascunziș pentru săruturi la cules de fragi și mure.

 

Și de via arămită în amiaza unei toamne,

De pomiștea-mbietoare cu mirosul ei de poame

Și de toate ce călcat-au în a tinereții vreme

Când, el, ingerul iubirii, a dorit să ne însemne.

 

Cum aș vrea mai calce-odată pașii noștri urma care

Prin cotloanele vieții fost-a clipă trecătoare,

Aș opri-o și ne-am ține-o în uitare o vecie,

Restul da-vom cui dorește, facă-și mare bogăție.

*

Azi, cărarea vieții noastre e de-acuma îmbrumată,

Noaptea, în bătaia lunii pare toată înstelată,

Cum ar vrea s-onfioreze niște pași de-ndrăgostiți,

Clipă fac-o urcătoare către raiul plin cu sfinți.

**

Dar nu vin ca altădată pașii ceia așteptați

Să-nfioare iarba moale, celor la iubire dați,

Timpul înierba-va-ncetul, tăinuita cea cărare,

Lăsând codrului s-aștearnă, peste ea, lunga uitare.

 

***

 

~*~

MIRCEA DORIN ISTRATE