Cuvântul Înflorit din Suflet, pe Lumea Măgarului-Om
~*~
Că a ajuns în halu-n ce are, este,
E numai pentru că din Suflet, a-nflorit
Cuvântul, ca și viața, de poveste,
Într-un Avânt… de Neprecupețit!
A fost un Lucru Natural, de peste
Atâta Timp, din Primăveri, în Ierni,
Că n-ai de Halul lui, ca să te temi
În Maladiile vieților aceste
Trăind – în Banii de cuvânt – ca un poem…
Un mic neaju’ns, urechea înfundată,
Un mic suspin, pentru tratat, și lecuit,
Și alinarea vine deîndată,
Suav, și blând, și neprecupețit, și gratuit…
O cerere minoră, pe mobile,
Sau un cuvânt de desfundat urechi,
Și-ndată, ca în infinite zile,
Și nopți, ai iarăși, simțuri neperechi…
Uitând atâta disconfort din cele vechi…
Se tipăresc ediții de cuvinte…
Se varsă -ntr-una, vechi și noi plăceri,
Se trag și clopotul, și tunul, celor sfinte,
Cuvintele rămân în Halul de dureri…
Și nici nu e nimic, de luat aminte…
Decât – Pământul – măsurat – în Oameni steri…
Fă și tu, Doamne, o minune, din hârtie,
Ca să mă vindec cu o poezie,
Sau – și mai generos – ne fie placul,
Să vindece de înfundat urechi, pe altul…
Trimit și eu – I-ha-ul meu, în tot Înaltul…
7 noiembrie 2026
~*~
Cdr,
Jianu Liviu-Florian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu