Speranțe deșarte
Motto
Mai țin minte că-ntr-o vară,
Într-un crâng cu umbră rară,
Întâlnit-am o fecioară,
Ce cu inima-i ușoară,
M-a topit dintr-o privire,
Aprinzând dulce-am iubire.
~*~
În toamne cu mirosuri noi, cu brume reci și pomii goi,
Cu nori, cu lacrima din ploi, cu vise ce privesc n-apoi
În vremea-n care eram doi, nebuni ai lumii celei noi,
Și-n care avut-am la picioare, tot Raiul lumii
muritoare,
Eu, îmbrumatul de acum, aflat la capăt lung de drum,
Tot răscolesc prin amintiri și te îmbiu cu ispitiri
S-aprindem vechile iubiri.
Tu, să te pierzi în ochii mei, codană dulce care vrei
Să fim în caldă-mbrățișare, să târguim o sărutare,
Să ne promitem jurăminte, să ținem clipa asta minte,
Viața câtă vom trăi, până în clipa ce-om
muri.
**
Dar știm că asta nu se poate, și-atunci, simțiri înlăcrimate,
Te cată-n van și-n amăgire, mai crede încă-n cea iubire,
Ce s-o aprinde înc-odată în viața asta, ce ni-i dată
Și Rai ne fost-a, altădată.
***
Ce-a fost s-a dus și-așa rămâne, veci pomenire, miez de pîine,
Cu gust de lanul copt în vară, udat c-o lacrimă amară
A unor amintiri ce-s duse, în alte vremi, de-acum apuse,
Cu care tu, moșneag de-acuma, mi te-ndulcești,
când cade bruma
Mircea Dorin Istrate
***
Visul poetului
Cu grăuntul minții mele, eu, nimicul ăstei lumi,
Cărăresc prin roi de stele, din tinatul ăstei humi
Și ce văd că e pe-acolo, mă-ngrozește, mă-nfioară,
Că e iad, neagră genune, parcă totul stă să moară.
Și-apoi încă mă-nspăimântă lunga ceea depărtare,
Între două astre care-s, răsfirate pe cărare,
Trec milenii nesfârșite pân-ajungi la un vecin,
Prin deșertul de-ntuneric, de răbdare și de chin.
Totu-n jurul tău e mare, tu, nimicul nevăzut,
Fir de praf în veșnicia unde nici n-ai început,
Să te plimbi măcar pe Lună, să ajungi măcar pe Marte,
D-apoi să cutezi cu gându-ți, căi lactee a străbate.
Și-apoi între noi rămâie, cărăritu-n Univers
E aici, sub țeasta minții, visul care-și face mers,
Tot mințindu-ne că umblă prin cerescul fără margini
Și-ncă-i scriu și-o poezie, umplând pagini după pagini.
*
Așadar, lăsați poeții să privească-n nopți cu lună
Bolta nopții necuprinsă, și de visul lor îi mână
Să colinde hăuri toate până-n large depărtări,
Coperiți cu praf de stele, pe a cerului cărări,
Voi lăsați-i facă-și moftul, să ne
plimbe prin ceresc,
Ne mai scadă-n griji, necazuri, ce-s pe-aici
prin ăst lumesc,
~*~
Mircea Dorin Istrate
***

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu