„Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim
proști”
Religie
Nicolae Steinhardt
Art-emis
02 Noiembrie 2026
Poate că doar mie mi se pare că
în ultimele decenii noi, românii, am preluat din experiențele altor popoare mai
mult rău și urât. Cu zeflemeaua ce ne caracterizează, o noncalitate, cred,
facem haz până ne asumăm involuntar sau nu (?!) copierea unor atitudini,
expresii, comportamente... De ce? Pentru că... Poate nu avem încredere în noi,
că, deși de multe ori părem că ne credem „buricul pământului”, de fapt acționăm
ca paria, ne considerăm disprețuiți, marginalizați, nebăgați în seamă. Vom fi
având un complex de inferioritate ce ne macină din interior și atunci încercăm
să „sărim în ochi”, „să ne băgăm în seamă”. Teorie, ve ți spune. Aveți
dreptate, dar încerc să explic, să-mi explic.
Zilele acestea s-au întâmplat
fapte reprobabile în școlile românești, la toate nivelurile, din Învățământul
primar la cel universitar. Nu, nu sunt naivă, nu este pentru prima oară și,
pentru că societatea noastră iar va închide ochii, se va mai întâmpla. Din
păcate. Violența a devenit o caracteristică pentru toate vârstele. A început cu
limbajul. Apoi au fost gesturi inacceptabile la adresa doamnelor profesoare. Am
zâmbit pentru că, probabil, ne-am gândit că nouă, individual, nu ni se
întâmplă, sau nu ni s-a întâmplat. Am gãsit vinovatul în „anturaj”, dar nu am
acceptat că „anturajul” suntem noi. Și am ajuns la violența fizică. Acceptată
ca un dat, de la copii pânã la maturi, iar respectul este considerat caduc,
copiii sunt lăsați să acționeze fără limite, să nu le alterăm „personalitatea”.
Spunea cineva că Educația a fost
lăsatã exclusiv pe seama școlii, a cadrelor didactice. Nu cred. Intervenția
părinților este nocivă. Ei știu mai bine decât educatorii. Îi vorbesc de rău în
fața copiilor, nu îi respectă. Atunci ce pretenții putem avea de la școalã? La
școală se face parada modei. Uniforma pare că este o constrângere. Disciplina,
prezența la ore (din ce în ce mai scurte) facultative, fără extemporale, fără
teze, fără teme pentru acasă... și câte și mai câte! Anul școlar pare a fi un
sac cu mult prea multe găuri și cu puține petice! Nu începe bine școala că
intervine vreo săptămână de vreun fel, nu peste tot valorificată, ci de
vacanțã!
Pe de o parte, familiile, dar și
statul manifestă același „respect”! Salarii mici, legi negociabile doar în sens
nefavorabil, promovări pe bază de carnet de partid sau de
nepotism, manuale lipsă sau prost
alcătuite, intervenții în „timpul jocului” în structura anului de învățământ...
și câte și mai câte. Ne mirăm atunci că elevii atacă profesorii sau colegii cu
cuțitul, cu maceta? Pe când arme de foc?! Că așa este la alții! Nu sărăcia
materială ne-a adus în situația de azi, ci ignorarea educației. și, pentru
aceasta, toți suntem vinovați, ca participanți direcți sau numai spectatori.
Să ne amintim: „Nicăieri și
niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi,
cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți” (Nicolae Steinhardt, „Jurnalul
fericirii”).
-------------------------------------
Sursa – Obiectiv mehedințean Nr.
149/ 29 octombrie 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu