Invierea

Mihai Eminescu

Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,

Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;

Un singur glas ingana cuvintele de miere,

Inchise in tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc in mani mosneagul cu barba ca zapada,

Din carti cu file unse norodul il invata,

Ca moartea e in lupta cu vecinica viata,

Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.

O muzica adanca si plina de blandete

Patrunde tanguioasa puternicile bolti:

"Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,

Inveninand pre insusi izvorul de viete,

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,

S-acest nimic iti cere o raza mangaioasa,

In palcuri sunatoare de plansete duioase

A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala

Si negrul intuneric se sperie de soapte...

Douasprezece pasuri rasuna... miez de noapte...

Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...

Colo-n altar se uita si preoti si popor,

Cum din mormant rasare Christos invingator,

Iar inimile toate s-unesc in armonie:

"Cantari si laude-naltam

Noi, Tie unuia,

Primindu-l cu psalme si ramuri,

Plecati-va neamuri,

Cantand Aleluia!

Christos au inviat din morti,

Cu cetele sfinte,

Cu moartea pre moarte calcand-o,

Lumina ducand-o

Celor din morminte....

Cuvinte de folos de la Artur Silvestri

În întâmpinarea Marii Sărbători a Învierii Domnului, fiecare dintre noi primeam, nu cu mulți ani în urmă, un mesaj de suflet, cald, apropiat și înțelept, de la Artur Silvestri, însoțit și de câte o scriere, mai succintă sau mai extinsă, o „cărticică”, cum spunea el, despre o temă religioasă, sau despre viața unui ierarh, sau despre o mânăstire. Era darul lui la marile sărbători, dar care ne însoțea trecerea, chiar și numai pentru puțin timp, din stresul și praful cotidianului distrugător, către sărbătoarea spirituală.

Și în Săptămâna Mare a Patimilor 2014, cuvintele lui Artur Silvestri se aștern într-o confesiune despre fapta bună, despre neam, despre limbă, rudenii și loc, adică despre misiune și despre patrie, despre credință și introspecție, despre smerenia cu care noi, oamenii simțindu-ne „făpturi mai mărunte decât bobul de nisip” ne îndreptăm către Învierea Domnului, sperând că în curând, peste numai câteva zile, bucuria va învia și sufletele noastre, când vom spune: „ Hristos a înviat!” și vom răspunde „Adevărat a înviat”.

Ne gândim că și în acest an ne sunt de folos cuvintele lui Artur Silvestri, de aceea vi le trimitem, spre reamintire, adăugând urările noastre, ale Doamnei Mariana Brăescu și ale mele:

Sărbători fericite, pline de Lumină și bucurie la auzul Sfintei vești „Hristos a înviat”!

Cuvinte la zile mari:

Sf. Paşti 2008

            Găsesc de folos ca, în Zi Mare, să recapitulez pentru mine câteva din chipurile şi prezenţele care îmi sunt un reazem şi argument pentru a spune că în ceea ce fac nu este o greşeală şi că, dacă am pornit într-acolo unde socoteam că trebuie să pornim, înseamnă că a venit timpul să reclădim şi să renunţăm la distrugerile sinucigaşe de până acum. La aceasta ne îndeamnă felul însuşi cum suntem constituiţi  şi, deopotrivă, ecourile ce ne vin din vechime în forme şi cuvinte care ne sunt inteligibile și pe care, la rândul nostru, ne străduim să le facem înţelese şi altora, pentru a fi utile azi, mâine şi în timpul nedesluşit  ce ne aşteaptă. Căci, la drept vorbind, altă cale nu ar putea fi. Să ne facem că nu le auzim ar însemna să ne arătăm ne-aşezarea şi să ne recunoaştem nevrednici; să le uităm ar fi să nu mai avem  principiul însuşi de alcătuire; să le schimonosim nu se poate închipui, căci am trăi degeaba. Destul că sunt unii, si nu puțini, care, în indefinitul compoziţiei lor sufleteşti mărunte, nici măcar nu mai ştiu de unde vin si unde se duc şi a căror înclinație către urât şi  rău stă nu doar împotriva celulei originare, negând întreaga istorie de unde au ieșit ca întocmiri, ci și  in contra Naturii însăşi, cu pecețile ei ce le sunt ininteligibile, străine si de sens abscons.

            Noi, însă, avem legitimitatea faptului trăit și a lumii de origină cu mesajele ei imodificabile, pe care ni le-am însușit .

            In anii de până acum, mulți sau puțini, așa cum o vrea Dumnezeu, nu am avut decât năzuința de a privi în jur cu atenție și cu bună-voire, înțelegând că, dacă viața ne-a fost dată ca un mister inexplicabil, nimic nu o face mai bine purtătoare de înțeles ireductibil decât rezultatul viu și definit, Fapta de orice greutate.

            De-aceea, atât ieri cât și azi – și, dacă voi avea zile, și mâine – am simțit că, dacă dincolo de orice prejudecăți, reținere nepăsătoare și individualism sterp, voi afla, precum în nisipul râurilor mari, pepita de aur si o voi arăta și altora, ajutând, pe cât pot, să se scoată mai lămuritor în evidență, nu voi fi trăit fără rost; și nădăjduiesc că nu am greșit.

            Mulți cred și îmi spun că astfel de  îndemnări, deși în esență lăudabile și poate că si creatoare de efect pozitiv, nu vor duce decât la suferință și dezamăgire, căci ștergerea din memorie a celor bune ce ți s-au făcut  este o lege ireductibilă a umanului  și că gratitudinea apasă de obicei ca o boală grea și nu se suportă decât de către cei cu adevărat puternici. Însă dacă aș gândi la fel, ar însemna să nu mai pot înainta cu lărgime si să cad cu totul pradă deznădejdii închipuindu-mi că, în timpul ce va veni, lucrarea noastră, de oricâtă anvergură, nu va mai însemna nimic și că, în locul sufletelor dedicate, vor exista numai creaturi definite de o stricăciune insondabilă unde apucăturile rele ar fi doar cele mai de îngăduit. Această concluzie este de neimaginat. Viața noastră nu se desfășoară în măsuri ce depind de noi mai mult decât de însăşi Firea căreia îi aparţinem, iar  in enigma ei insondabilă  nu încap decât principiile ce conduc la întocmire, creând organisme cu sens interior şi nu arătări neconţinutistice .

            Suntem, deci, în firea lucrurilor, adică acolo unde esenţiale sunt locul de unde venim, limba ce o vorbim, rudeniile ce ni s-au dat, sufletele  însoţitoare, întregul ce ne înconjoară şi până la urmă – Părinţii, adică Neamul, alcătuind o realitate nesfârşită şi inaccesibilă pentru înţelegerea noastră, făpturi mai mărunte decât bobul de nisip .

Hristos a înviat! Adevărat înviat!

Artur Silvestri

Cuvinte la zile mari, Sf.Paşti 2008, a fost ultimul mesaj scris şi trimis de Artur Silvestri ca de obicei, prietenilor şi colaboratorilor, în ajunul marii Sărbători a Învierii Domnului Iisus Hristos.

ceţuri de primavera

Catalin Afrasinei

am şi acum emoţiile din declaraţie de dragoste

visam să urmez medicina

pentru a-i vindeca pe ai mei

de toate bolile

în casa lor

fiind mai multe medicamente decât mâncare

ora de a le lua rivalizând cu ziua

în care de la abator câteva pile

arătându-şi isteţimea

soseau cu precizie de ceas elveţian

vinerea la ora 18

tata le pregătea o ţuică

mama un nechezol fierbinte

cântărind kilul de umilinţă şi datoriile achitate

am şi acum emoţiile

prin care trecând pe lângă blocul alor tăi

ştiam că nu eşti acasă

deşi pe atunci nu învăţasem

să mă rog de oameni ca de DUMNEZEU

la care eu nu am acces

decât genetic fără falsă infatuare

am intrat la morgă

la lecţia despre disecţia sufletului

şase luni m-am visat mort ca dr. moody

mortul acela despre care se vorbea

cu dezinvoltura omului care nu are nimic de pierdut

şase luni mi-am văzut sufletul înceţoşând clipa

nu mi-a fost frică de moarte şi nici de veşnicia ei

m-am cutremurat numai de lipsa de sens

în care se scufundă lumea înotând prin neantul umed

ca şi cum ar fi proba de o sută de m fluture

după apologia lichelismului

te-ntrebi ce urmează

dacă vei şti cum să scapi

***

alt cânt al însinguratului

Catalin Afrasinei

apoi

am voit să stau singur

                                        în faţa celui singur

                                                                       care stă în faţa celui singur

nu te aşeza prea aproape

                                                                  mi-a spus vocea

oameni răi           vor veni                        şi vor săpa

şanţuri dreptunghiulare lungi -prelungi

                                                                   ca la suplacul de barcău

sperând că aurul negru – n care le-a fost dat să moară

le va fi aceeaşi nevăzută groapă comună

vor săpa numai vor săpa

nu va mai fi tobie

care să le facă un fel de înmormântare

nici sâmbăta lui lazăr

cea mai mare zi

dinainte de ÎNVIERE

de vrei să trăieşti

învaţă să pierzi

de nu vrei să ţi le petreacă alţii

învaţă să-ţi trăieşti viaţa şi moartea

în catedrala apelor flămânde

urmează lui paul claudel

cândva am cunoscut pe cineva

care îmblânzea apele

cum iubitorul de mamba

dansează şi trebuie să moară 

să ucidă viaţa

fără să se apere

să scuipe

acolo

unde

nu

se

scuipă

să trăiască

acolo unde nu se poate trăi

să poetizeze lumea

acolo unde nu se poate muri

nu-mai-de-cât

***

la scăldat. meditaţiile humuleştene ale preşedintelui statelor unite despre păcatul fără de păcat de la pagina infinită

Catalin Afrasinei

spicuind la teza de doftorat a lu mister obama

am putut constata

europa a fost decimată

magna cum laude

în săptămâna patimilor

m-am făcut a nu observa

judecătorii acestei lumi în anul 2014

se perfecţionează

se perfecţionează

se şlefuiesc

se transformă într-o piatră strălucitoare de râu

pe care eu şi mister o

într-o zi cu soare humuleştean

ne-am aşezat hainele la scăldat

fiecare a strigat a strigat după mama lui

A-S-T-R-I-G-A-T

                                să descânte lumea

noi credem numai în minuni

î-n-f-r-u-p-t-â-n-d-u-NE           din păcatul acesta

                                                                                păcatul fără de păcat

mister o îmi spune că a făcut totul

având cele mai bune intenţii aseară

preşedintele meu a fost TOT

la realitatea tv să mă asigure

că nu am ieşit complet din realitate

irealitatea mea cea mai profundă 

                                                       fiind pâinea cea spre fiinţă 

a ne-

fiinţei

care se-ndârjeşte asupră-mi

ca un fel de invazie de care nu-ţi mai e frică

la intrarea în moarte

împreună

începuserăm

a ne plânge

cât mai puţin

greul trecuse

pentru a mi se da dreptate

fuseseră devalizate state întregi bănci sute de mii

miliardari adevăraţi îmi învăţaseră cusururile pe dinafară

mai puţin unul singur

cel la care nici eu nu am acces decât foarte rar

şi despre care papa francisc a spus că este aidoma

cu un fel de bibliotecă borgesiană

cu o pagină de nisip

cu un fel de dincolo

                                     pagina infinită

despre care borges însuşi

spunea că nu poate decât divaga la infinit

muşc din ea ca dintr-o livadă medievală de citrice

mister o.

ca pe cărţi poştale dintr-o altă viaţă

mister o.

o tot culege

mister o.

o aşează în lădiţe

mănâncă şi tu

să vezi ce frumos ev mediu muşcă din mine

foarte târziu dar nu atât de târziu

încât nimeni din est

să nu mai aibă viaţă personală

mister o.

înţelege mitul veşnicei reîntoarceri

în apa ozanei

în pulberea deasă a marilor invazii

în ţărână

în kandahar

până la linia de pauză de pe terenul de fotbal american