miercuri, 31 iulie 2019

GSM IEPURII PREZINDENȚIABILI (tableta sf ruptă din viață)




IEPURII PREZINDENȚIABILI

Așadar și prin urmare, la linia de start a noii campanii electorale s-au prezentat cam toți viitorii pretendenți la postul de președinte al României din Dealul Cotrocenilor. Mai rămâne ca iepurilă cel mic, Viorel plagiatorul, să se decidă. Acum își numără urechile, să vadă cu câte va rămâne după numărarea lor de către ale(r)gători. N-ar fi exclus ca alți iepurași să fie scoși din pălăriile păpușarilor scenei politice românești !

În urma creației artificiale USR, care a prins destul de tare la o parte a poporului urban tânăr avid, din totdeauna, de noutăți, pe care le înghite pe nemestecate și apoi aleargă la medicul de familiei să-i dea ceva pentru arsuri la stomac, nimic nu mi se mai pare exclus. Așa s-a întâmplat, hocus pocus preparatus, cu lansarea marelui partid de „dreapta” PD-L. Doar o noapte le-au trebuit păpușarilor și la comanda - Abracadabra ! PD-ul fesenist de stânga a devenit PD-L pe dreapta cu marele bișnițar jucător de la Anvers la timonă. Iar boborul, tot tânăr și atunci, a înghițit nada cu tot cu plută ! Ce-a urmat se știe. Alți ani în care s-a tot jucat polca pe furate.
Greu a fost până s-a hotărât Veorica-Vasilica să se sacrifice și să candideze ! Pentru partidul ei cu picioare de lut, pentru țara Mioriței și, mai ales, pentru poporul dus continuu cu preșul de 30 de ani. PSD-ul e pe cale să se reformeze, dar tot cu sechestrată de bună voie în frunte ! Foarte tare !
„Doar prin fuziunea PSD cu USR se va realiza reforma mult clamată”, îmi susură lelea Safta, sosită cu un bronz de invidiat de pe coclaurile Europei de Vest cu recorduri termice de coșmar.
Din liota de pretendenți ai șobolanilor roșii la prezidențiale, a rămas, ca prin farmec, doar Veorica de Videle. Orlando, Fifor, Nicolae&Co. și-au pus coada între picioare și s-au retras ! Până și Firea nu s-a mai pus contra vântului ! Cine a dat semnalul din spatele cortinei !?! Lăsați-o pe Veorica că e damă bună ! Până la alegeri.
„Voi demisiona dacă nu intru în turul doi.” Alde lelea Safta și chiar proprii fani pesediști o vor ajuta să-și reia catedra de lucru manual de la Videle. Dacă va trece examenul de titularizare. Cu Abramburica nu-i de joacă !
Despre candidatul alianței USR-PLUS, mă voi exprima doar după ce-i va cădea cașul de la gură. Ca orice copil răzgâiat, Barna are tot felul de ieșiri. Stângist-securiste. Așa-i când banii de buzunar vin de la părinți necunoscuți de marele public. Desigur, nu de la Soros. Oare mai trăiește, György Schwartz ?
La Cioloș se știu finanțatorii și antrenorii ! Oameni cu vechi state în servicii.
Iubitorul de sine, Călin, file de basm, manechinul „liberal sub acoperire”, n-a stat mult pe gânduri punându-și mica oștire de dezertori liberali să-l voteze drept candidat în plutonul urmăritorilor șoldanului Iohannis.
Mai sunt și alți iepurași ce-și dau aere de prezidențiabili, dar șansele lor sunt minime. De fapt, ca să o citez tot pe lelea Safta, dacă am fi oameni raționali, de data asta, n-ar mai trebui să fie al doilea tur. „Am arăta lumii civilizate ca nu degeaba am cântat 30 de ani Deșteaptă-te române !” Am face și economii țării și așa îndatorate peste poate de Orlando finanțatorul ciracilor. 
Klaus-Werner Iohannis, călit deja în acest post, este omul care a dovedit că știe ce înseamnă a fi președinte echilibrat și nu secretar general al PCR, cum îl tot vor unii și alții. Are tact diplomatic, îl cunosc și-l respectă colegii din Uniunea Europeană, cu care vorbește pre limba lor fără traducător, și chiar dacă atribuțiile lui sunt extrem de reduse în politica internă a intervenit decisiv în momente cheie. Nu zic că e perfect, nici nu există așa ceva, dar nu văd, deocamdată, un contracandidat pe măsură. După un al doilea mandat iohannesian vom mai vedea ce și cum cu fotoliul de la Cotroceni.
Până atunci se mai maturizează alți doritori de „șef de ... stat” !
Dacă va avea un parlament pe măsură și un guvern al lui, cu siguranță căruța poate fi urnită din loc, dacă nu … circul mioritic va cunoaște noi numere senzaționale  ! Lume, lume !
 PS. Noul ministru de interne, adus din cloaca mafiotă constănțeană, a reluat tema cu „lovitura de stat din 10 august 2018”, preluată instantaneu de la șefa Veorica. Măi să fie ! Cică protestatarii au forțat intrarea în clădirea guvernului. O fi văzut alte filmări ! Nici măcar în grădinița din fața clădirii nu au intrat dinamoviștii deghizați în protestatari, darmite să ajungă la ușile edificiului ! Și ăsta pare la fel de „dăștept” ca și madam Carmen cea cu microfonul în priză. De ce nu lasă Justiția să se pronunțe ! Din două una: „a semănat a lovitură de stat” sau a fost ? Că de gazat, sigur ne-au gazat !
*
PSS. Veorica-Vasilica, prim sinistra României,  nu o susține pe Codruța Kovesi la înaltul post european pe motiv că e acuzată de una și alta de un fost ministru numit politic. Și dacă se dovedește că nimic nu-i adevărat, Veorico ? Atunci ce vei mai declara ? Bine că o susțin Franța, Germania și ... Bulgaria.
*
PSSS. Știam că a consilia înseamnă a da sfaturi. Cel care le dă are ani de experiență în spate și un cv profesional bogat pe domeniul în cauză. Vezi consilierul lui Isărescu de la Banca Națională a României, Adrian Vasilescu.
Ce sfaturi poate da un țîngău, abia ieșit de pe băncile școlii, fie el chiar fiul lui Adrian Năstase, sau o „domnișoară” cu picioarele până-n gât ?
La mijloc nu este decât nepotism la cele mai înalte cote sau instincte sexuale exacerbate. Așa s-a făcut și transferul, oficializat în Duminica orbului din 1990, de la PCR la FSN, cu tot felul de odrasle de generali și cadre de bază ale „epocii de aur” ceaușiste. Asta, da, democrație originală !
*
 PSSS. Apropo de crimele de la Caracal și de prin toată România.
Măi fraților, dacă au părăsit România aproape cinci milioane de români, „datorită” politicilor mafiote ale Frontului Salvării Naționale de unde să mai ai cadre profesioniste ?
Cei inteligenți și onești, care au mai rămas prin țară, s-au privatizat.
Astfel, în toate domeniile de care răspunde Statul au rămas neamurile analfabete, ciurucurile și ciolănarii iar rezultatele se văd tot mai mult !
Asta-i trista și dura realitate și nu poate fi rezolvată curând !
Ne trebuie cel puțin 10 ani, cu condiția să-i dăm jos pe ăștia instalați pentru vecie la butoane.

În rest, caniculă ușoară !




Comentarii:

Una la mână: ,, Bine că la Căușeni, Republica Moldova  cu 200.000 euro, fonduri europene s-a introdus încălzirera pe biomassă și încălzirea solară pentru apa caldă. Poporul nostru a văzut sau auzit(despre) lista ofertelor fondurilor europene nerambursabile sau  ni s-a umplut timpul TV numai cu baliverne ? 
Cineva ne-a blestemat de: ,,Voi și copiii copiilor voștri, să... purtați orbul găinilor și surzenia celor fără de urechi !”
 Cu stimă, 
 Melania Rusu Caragioiu






Ioan MICLĂU GEPIANUL: Ben TODICĂ – Un hermeneut născut precum Pasărea Phoenix




Ioan MICLĂU GEPIANUL: Ben TODICĂ – Un hermeneut născut precum Pasărea Phoenix

Ben Todică, un hermeneut născut precum pasărea Phoenix, însă din acea plămădeală românească în care s-a scufundat și din care a ieșit câștigător prin dragostea lui de autodidact spre ași dovedi întâi lui, apoi povestindu-ne și nouă, despre adevăruri din vremile când Limba noastră strămoșească devenea o matrice de turnare pentru multe alte limbi ale multor altor neamuri omenești.

       Dar mai întâi, ca să nu mă iau cu graba, să amintesc și de ardeleanul Pavel Rătundeanu-Ferghete, pe care Ben îl scoate la lumina zilei, cum se scoteau acele broderii maramureșene sau moldovene , de româncele noastre bucuroase de venirea primăverii, pentru a fi sfințite de razele de soare cu ocazia sărbătorilor învierii naturii și Mântuitorului Iisus Hristos!

       Căutând prin acea inimă din centrul izvorului graiului românesc, iată, și eu, amu, mintenaș, cum și după graiul lui Ion Creangă și Aron Pumnul dascălul lui Mihai Eminescu, căci tot din Ardeal se trag, precum mulți ardeleni tot din Moldova se trag, grăiesc bucuros  lui Pavel Rătundeanu-Ferghete, să culeagă din folclorul românesc toate acele flori lingvistice cu care ne-am împodobit sufletele de mii de ani. Căci Ardealul poartă inima României,  acolo în  Munții Orăștiei la Sarmizegetusa. Cine dorește a ocupa Ardealul, dorește a ocupa întreaga Românie!

       Așa îi ziceam și fratelui meu Ben, atunci când i-am descoperit talentul său excepțional: ”începe-te a scrie Benule, fiindcă tu deja porți multe cărți adunate în ființa ta”. Așadar, iată-ne, cu Ben grămadă peste noi, un adevărat student la universitatea lui Dumnezeu, cu ochii minții sale deznodând probleme și ecuații pe care se străduiau în înțelepciunea vremilor lor, strămoșii Limbii noastre Valahe-Daco-Gete spre a ni le da comoară de viață și de învățătură.

       Dar și profesiunea sa de crainic al Limbii Române în Australia, face dovada talentului său atât de bine și unitar frământat în liantul unui viu patriotism.

Cu aceeași măsură dumnezeiască îi vine darul filmărilor peisajelor frumoase ale Naturii, Florei și Faunei din jurul său, considerându-se parte a acestor frumuseți universale!

       Iar de cărțile autorului Ben Todică, mai ales de cartea ”Între două lumi” dacă te apropii cu o privire cât de cât mai atentă,  vom surprinde acel fir invizibil, dar practic devenit vizibil prin tot ceea ce realizează dumnealui, prin fapte, dovedind o minte lucidă și pătrunzătoare, specifică oamenilor de seamă în cele ale gândirii și înțelegerii lumii din jur!

Spor la muncă BEN!

—————————
Cu drag și frăție,
Ioan MICLĂU – GEPIANUL

CRINGILA, Australia








Macaroanele din Avatarul lui George Anca sunt sigur albastre?




Macaroanele din Avatarul lui George Anca sunt sigur albastre?


Cartea incepe cu un dar:

ai pălmui pământul cu deltele prea grele

n-a plâns din sălcii forma precum bujor spre scrum

de-a sângerat lucerna din sexul mamei mele


să nu mă uit la tine ce-ţi povestesc de-acum


George Anca e unul dintre cei mai aparte scriitori ai secolului 21, vi-o spun de la 80 de ani depărtare de România, un literat care poate fi incadrat într-o categorie numai de el inventată. Norocul nostru ca el sa fie publicat azi este funcția de director al Bibliotecii Nationale Pedagogice din Bucuresti, Literatura română beneficiind astfel cu 40 de ani mai devreme de a fi țnteles de istorie. Textul, pentru cititorul obișnuit, e ca un desen tehnic. Nespecialistul neantrenat să-l interpreteze, dupa ce descoperă întruchiparea, se minuneaza, se aprinde în entuziasm si placere. V-ați putea întreba de ce nu scrie simplu/obișnuit. Aș putea spune ca textul obișnuit ca sa fie transportat în istorie trebuie sa devină artă si atunci el trebuie sa sară din pagina în scântei/stele în toate direcțiile. Informația conținută/delivrată de o fraza gen Anca poate ocupa în mod obisnuit o pagina si nu numai. Dar Anca amorseaza emoția și trăirile tale împletindu-le, povestea devenind a ta.

Anca, într-o fraza, depune o întreagă pagină pe care, daca scrisa, normal, ar putea sau nu sa te transporte sau sa creeze emotia în tine, din cauza lipsei de conecție a ta cu firul povestirii si chiar ai putea sa uiți, ajuns la sfarsitul paginii, începutul ei. Formula Anca, după ce înveți să o simți, garanteaza succesul transportului istoric. Ca să-l apreciezi pe Anca și să beneficiezi de tehnica lui este ca și cum ai învăta să mergi pe bicicletă singur, fără professor. E greu și enervant, ba chiar plictisitor la început, însă, după ce înveți să mânuiești cu măiestrie cititul, te vei bucura și vei beneficia de o viteză aproape fără limite. România e norocoasă să-l aibe și ar fi normal să-l aprecieze cat e printre noi. Însă, ca mai toate personalitățile istoriei noastre, ne vom bucura de ele si le vom sărbători dupa plecarea dintre noi, atunci cand nu vom mai fi obligați să-i remunerăm și să dăm socoteala interpretarii muncii lor, a darului.

Tehnica Anca autorul a dezvoltat-o de-a lungul unei vieți și a multe încrucișări cu diverse culturi ale lumii. Citiți-i biografia și civilizațiile prin care a trecut și unde a studiat și profesat meseria de literat. Va pot spune din experiența personală că sărutul în fiecare cultură are gust specific culturii în care s-a născut. Nu vă lăsați amăgiț   i de vise.

Din început, Anca ne spune cș nu exista 10 fara 9 si că nu va fi un 11 fără 10, adică prezent, si cât de important e pentru existență trecutul. Deci vă dați seama, citindu-l, că în 10 vezi contopindu-se macro și maxi infinitul cifric al trăirii. Din primele fraze traim timpul aboriginezului australian prin care toată istoria de la poalele Carpaților răsare. Oriunde îți întorci privirea prin frază, istoria curge stroboscopic în incăperea emoției create peste căldurile nesațului nostru. Îmi văd bunicii și strabunicii împreună cu părinții și noi la gura sobei asteptând lacomi macaroanele albastre, trăind avatarul 12 Anca, în ciuda faptului că în România lui Ceausescu erau doar doua ore de televiziune pe seară, în Avatar suntem scaldați în emisiuni televizate 24 din 24. “Tata vrea să se îmbogăţească, a cumpărat un aparat de fi lmat, a fi lmat macaroanele şi, peste 100 de ani, va deveni milionar. Se apropie filmul italian şi mă duc şi eu să-l văd (ora 10.00 – 10.21 p.m.)”

Cand citești textul nu încerca să raționalizezi fraza, ci lasă-te furat de imaginile create, citind,(relax, relax) care navalesc peste tine din subconștient, din memoria trăirilor tale și atunci vei fi scăldat în emoții/trăiri/mărturii. Domnul Anca aproape ca isi prevestește viitorul, marele success, zic eu pe care il va avea stilul sau în viitor, un viitor de 200 de ani, (vom fi moluște ale conștiinței atunci încercând să ne imaginăm ce inseamnă sa fii om, om în secolul 21).

Anca face dragoste forțat cu cititorul presupunand ca acesta are nevoie de protecția și călăuza lui, de vindecare de scoaterea din stana de piatră în care trăim azi. Această boală de care vindecă Anca e supersofisticată și deci egal și bandajul, zeci de ani de medicină literară pentru a fi înțeleasă. În patru pagini de “text anca” treci prin 40 de ani de experiență personală, în cazul Avatarului 12 Comunism.

Încă din prima povestire, un necunoscator, un extraterestru poate reconstitui întreaga Romanie cu vecinii ei europeni, cu toate evenimentele istorice, climatice si georgafice în laborator și să funcționeze la prima cheie, trecând prin generală și liceu.

Jargonul romanului de stradă la nivel academic și apoi planetar, îl numesc si deci ca să-l savurezi pe Anca trebuie ca mai întai să fi fost un golan de stradă, jigodie maximă, deci școala veții care el/ea apoi satul/a, aventuriera/ul a urmat o universitate cu doctorat ” la paişpe ani e nervoasă, dacă nu-i iese o linie, face scandal de tragedie, aseară mi-a recunoscut că ce-o fi apucat-o, conversaţie tibetană, orez himalaic, o iubesc, sună, n-aud, ca la tine, ba da, creaţia, am întrebat, pâine, tichete, vitrina albastră, tratează băieţii cu indiferenţă, telepatie, în privire nerăbdare de a pleca, m-am gândit apoi la nepoţica lor leucemică, focuri de stins, se pronunţase,” imagini peste imagini, reclame peste știri, anunțuri urgente peste filme de dragoste toate într-un vacarm peste trecutul și prezentul nostru fulgerator, un Jazzz, Jazz, Jazz textul lui Anca pentru că așa ceva nu se poate preda, pentru ca e unic și nu se repetă. Explozia povestirii e unică si ca atare creeaza în tine cititorul prin materialele experienței tale unice o unică experiență. O lingură de zahăr peste o durere de măsea nu se va mai repeta niciodată sincronizat cu segmentul citit și emoția textului. Dar și povestirea are momente de durere unica, de extremă durere și sărăcie compusă din rămășițele vieții create precum covorul oltenesc, din cârpe rămase, din haine rupte vechi și noi, neținând cont de nepotrivirea fibrei textile, dacă e naturală sau sintetică, din lemn, hârtie sau chiar metale, câteodata din păr de cal sau hârtie etc.” Pedagogia orientală, gură la guru, garou în gară, aparte de templu aparat. I frig mi, I laibăr, freegdom. Înţeles-ai Zagreb în pofi da Londrei. Geta ziarista are cancer urcat la ganglioni. Ţaţa Anica Stejar, masonul Devotto. Apărai apă, rai. La coadă la ouă, carnetul de muncă mi-a căzut în noroi. Terente în apă, respirând prin trestie. Elvira nu răspunde, da, Grete-Stelică. Ce-am mai tuşit săptămâna asta.” Iar trairile anilor se scurgeau cu viteza fotogramelor prin proiectorul cinematografic personal. Viata e o caricatură, e un desen animat, niște păpusi din cârpe luate în serios, foarte luate, exagerat de mult luate de-a dura prin curtea cerului. Cineva acolo sus râde!

Cartea Avatar 12 este un dar fiicei autorului,

Cu plecaciune,


Ben Todica