Ionel MARIN - De strajă Limbii şi Culturii Române!

 

De strajă Limbii şi Culturii Române!

În fiecare zi trebuie să fim de strajă limbii și culturii române!

Ionel MARIN

 

Ziua Limbii Române - 31 august, a fost instituită de Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013. În fiecare an sărbătorim limba sfântă a neamului românesc în ţară, în Republica Moldova şi acolo unde trăiesc şi muncesc comunităţi de români. Pentru scriitorul Fănuş Neagu, limba română ,,e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet”. „Limba unui popor este chiar sângele acelui popor” afirma poetul Grigore Vieru, un mare patriot, care a iubit limba strămoşească, neamul şi ţara mai presus de propria viaţă. Cu certitudine limba este comoara de aur a unui popor, coloana vertebrală, altarul sufletului acelui popor. Cu certitudine Regina graiului străbun, limba română, moştenitoarea limbii dace, a rămas şi va fi întotdeauna lumina sufletului românesc. Limba română este hrana cea vie, lăsată de Dumnezeu-românilor şi urmaşilor lor, pe veşnicie. Au apărut noi dovezi arheologice care dovedesc că suntem ,,Vatră a vechii Europe”. În Târgoviște există primul Muzeu al Evoluţiei Omului şi Tehnologiei din Paleolitic, unicat în Europa Centrală şi de Sud-Est și care aduce cele mai vechi mărturii dacice, plecând de la omul de Neanderthal. Aici se găsește cel mai vechi instrument de suflat din Romania, un fluier gravetian, de peste 20.000 de ani, recipiente pentru prepararea ocrului și o geodă vopsită cu ocru de peste 50.000 de ani, descoperite în peştera Cioarei-Boroşteni, județul Gorj, unicul colier din cochilii de melci de mici dimensiuni din Europa, de circa 29.000 de ani, multe pandantive din dinți de animale şi pandantive din piatră gravate, unele chiar mai vechi de 25.000 de ani etc., toate acestea descoperite în siturile Piatra Neamţ-Poiana Cireşului, județul Neamţ şi peştera Cioarei-Boroşteni. De altfel, în muzeu se concentrează peste 3/4 din toate obiectele de podoabă şi de artă descoperite în România, mai vechi de 10.000 de an. În luna august 2016 s-au descoperit 91 monezi de argint geto-dacice în comuna Vânători, jud. Vrancea, vechi de peste 2.000 de ani. În toate regiunile țării s-au găsit dovezi de necontestat privind evoluția și continuitatea vieții poporului dac pe aceste binecuvântate meleaguri. Noi, românii trebuie să fim mândri de obârșia noastră și să dăm dovezi la lume, precum Decebal, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu și lista este extrem de lungă, ce s-au sacrificat pentru țară și credința ortodoxă. Ce frumos spunea Nichita Stănescu „Limba română este patria mea”, căci o patrie fără nume nu este patrie. Numai în dulcea rostire românească putem simţi, trăi şi iubi româneşte. Numai în graiul propriu ne preţuim părinţii, admira frumuseţile naturale, iubi soţia, copii şi neamul în care ne-am născut. Este nedrept şi primejdios să fie considerată limba maternă, ca o limbă de categoria a doua şi cu certitudine nici nu este aşa. Limba română, catedrala „zidită” pe teritoriul Carpato-Danubiano-Pontic, binecuvântată de însuşi Dumnezeu şi plină de osemintele eroilor români. Să ne amintim de faptele viteazului domnitor Constantin Brâncoveanu şi de sacrificiul suprem pentru apărarea fiinţei naţionale, a credinţei şi culturii române. E de datoria fiecăruia dintre noi, a oricărui român, a oricărui cetăţean ce se naşte pe aceste meleaguri, să facem eforturi în vederea cunoaşterii, respectării, preţuirii şi răspândirii corecte a vorbirii şi scrierii în limba română. Să nu mai acceptăm „barbarismele” care alterează structura de bază a limbii. Cu alte cuvinte, românii și-au putut menține identitatea fiindcă și-au prețuit mai mult limba decât viața! Ce elogiu mai frumos poate fi adus limbii noastre și, odată cu aceasta, poporului care a creat-o și a conservat-o ca pe o „comoară”? Românii sunt români în primul rând datorită limbii lor. Emil Cioran afirma: ,,Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi. Normalitatea este atacată de impostori, de psihopați care cu tupeu atacă valorile importante ale națiunii și prin unii conducători condamnă comunități la regres și chiar stagnare. Valorile fundamentale ale umanității, precum: libertatea, proprietatea, familia, credința, dreptul de a lupta pentru adevăr sunt perene și neschimbătoare. Creștinii din toată lumea trebuie să-și unească vocea și acțiunile pentru a proteja averea de preţ a omului: viaţa, sănătatea şi libertatea. Mircea Eliade: „A fi liber înseamnă înainte de orice a fi responsabil faţă de tine însuţi.” şi că „Libertatea absoluta se câştiga prin dragoste. Caci doar dragostea îl eliberează pe om de natura sa.” Deci dragostea, iubirea sunt condimentele esenţiale ale vieţii. Om liber este acela care nu are nevoie să spună nicio minciună”, afirma Nicolae Iorga. Libertatea nu înseamnă libertinaj, acceptarea instinctelor oarbe, trăirea în păcate şi la întâmplare ci a face ceea ce se cuvine şi e normal. Presupune autonomie, cunoaşterea realităţii, respectarea drepturilor cetăţeneşti, a legilor şi normelor morale scrise şi nescrise din societate. Petre Țuțea spunea: ,,Libertatea omului e partea divina din el’’. Fiecare Zi este un miracol! Viaţa este o taină, o bătălie permanentă cu noi înşine de a fi mai buni, de a lăsa o urmă, semne posterităţii. Fără educaţie, bun simţ, cultură nu vom înţelege sau contribui major la realizarea unui viitor strălucitor în care adevărul, pacea, armonia şi fericirea să fie elemente definitorii şi în folosul tuturor. Immanuel Kant spunea că ,,un om fără cultură este ușor de manipulat” şi sunt convins că doar prin implicare păstrăm libertatea, înlăturăm răul din societate. Să luăm atitudine împotriva răufăcătorilor, obiceiurilor nesănătoase, vulgarităţii, ori de încriminare a adevăraților patrioți, fie din istorie ori cei contemporani. Respectul faţă de străini nu înseamnă şi supuşenie, nepreţuirea proprie ori desconsiderare a ceea ce este românesc. Sunt mândru de marile genii pe care le-a dat poporul roman, de tinerii români talentaţi care, astăzi, sunt împrăştiaţi şi nu e normal, în toate punctele cardinale. Sper într-o revenire a acestora către izvorul strămoşesc, sfânt şi sfinţit de Dumnezeu, România. Asistăm la o globalizare a fenomenelor şi trebuie evitată anarhia, dezechilibrele majore din economie şi intensificată lupta împotriva corupţiei, haosului economic, politic, social şi uman. Televiziunile, mass media, cultura scrisă poate să promoveze mai mult şi mai eficient valorile umane şi să prezinte obiectiv marile probleme globale şi să găsim drumul, căile care să ne ducă către o lume mai bună, mai dreaptă şi mai sigură. Populismul, minciuna, incompetența duc la neîmpliniri şi mari suferinţe. Fără educaţie serioasă, credinţă vie şi cultură autentică o naţiune nu progresează şi nu poate realiza un viitor strălucit în hotarele proprii. ROMÂNUL este înzestrat cu dragoste față de glie, are har, credinţă şi trebuie instruit şi educat în spiritul iubirii şi ataşamentului faţă de limba şi cultura strămoşească. Cultura trebuie să ne învețe să trăim în armonie, echilibru și dragoste. Cultura română trebuie să influenţeze pozitiv mentalitatea şi modul de viaţă al semenilor noştri, să ne ajute să devenim mai buni, mai înţelepţi şi fericiţi. Cultura scrisă, cărțile, mass-media pot contribui mai mult la renaşterea spirituală, la promovarea frumosului din gândire, din sentimente, din viaţa cotidiană. În ceea ce privește literatura, umanismul pune pe primul plan teme ca natura, virtutea, gloria și iubirea. Cultura și limba română sunt cei mai de seamă piloni ai neamului și ai spațiului nostru românesc. Cultura română seamănă, veghează spiritul neamului nostru. Acestea dau tărie, substanță, lumină ființei noastre, ne îndreaptă către izvoarele divinităţii. Din nefericire, astăzi nu avem politici coerente ale Ministerului Culturii de stimulare a produsului cultural. Sunt puţine sau lipsesc programe de dezvoltare a educației artistice și culturale la nivelul învățământului preuniversitar, precum și a cercetării științifice în domeniul patrimoniului la nivelul învățământului universitar. Scriitorii, oamenii de cultură, în majoritatea covârșitoare, din ţară şi diaspora românească, prin cărțile lor, fac cinste României şi continuă să aducă continuitate, bucurie, strălucire şi prestigiu limbii române contemporane. Este obligația noastră să-i educăm pe tineri, pe cetăţeni în spiritul valorilor moral-creștine ale neamului, al respectării și continuării tradițiilor noastre și de atașament față de Patria Română. Nu nesimțirea, tupeul, violența, lenea și alte lucruri negative trebuiesc ,,promovate”, ci în mod deosebit faptele pozitive, aducătoare de bucurii și realizări sufletești deosebite. Minciuna nu trebuie lăsată să otrăvească traiul zilnic al oamenilor. Scriitorii au datoria lor de a vindeca starea umanității, trebuie să găsească acele căi potrivite pentru a-i ajuta pe oameni să-și găsească fericirea chiar și în aceste clipe nefericite produse de pandemie și în mod special de noua stare a civilizației în care am intrat”. Oamenii de cultură ai neamului nostru trebuie să fie uniți și să vegheze la hotarele limbii și ale culturii românești. Trebuie sancţionată exemplar lipsa de respect faţă de simbolurile naţionale româneşti. Şi Asociaţia cultural-umanitară Bogdania organizează activităţi cultural-artistice de promovare a limbii şi inegalabilul grai românesc. Prin Festivalul-concurs internaţional de creaţie literară Bogdania, prin cele 15 ediții desfășurate a contribuit la descoperirea, stimularea şi promovarea talentul literar şi dragostei faţă de limba română. La ediția a XV-a a Festivalului Bogdania din acest an, Trofeul Bogdania a fost obținut de eleva Denissa Emanuela LĂBUNȚ de la Colegiul național ,,Unirea” din Focșani,. Numeroase premii au fost decernate la cele trei secțiuni ale concursului: poezie, proză și eseu. Scriitorii indiferent de vârstă au datoria lor de a vindeca starea umanității, trebuie să găsească acele căi potrivite pentru a-i ajuta pe oameni să-și găsească fericirea chiar și în aceste clipe nefericite produse de război, crize de tot felul... Oamenii de cultură ai neamului nostru trebuie să fie uniți și să vegheze la hotarele limbii și ale culturii românești. Nimeni nu are dreptul să deteste limba, cultura, tradițiile românești, să atace Biserica și credința noastră în Dumnezeu. A sosit vremea ca Românii să lumineze ROMÂNIA, să contribuie la păstrarea şi răspândirea valorilor culturale şi spirituale ale neamului românesc. Prin dragoste faţă de propria patrie, să visăm şi să trăim cu drag în vatra sfântă, strămoşească. De ziua limbii române primiți un frățesc, călduros La mulți ani!

Scriitor, publicist Ionel MARIN

COMENTARII:

MARIAN ILIE

Un binevenit omagiu adus limbii noastre mamă, fără de care nu am fi existat ca popor în istorie. Să-i ținem departe de noi pe cei ce se dezic de Istorie, de Limbă și de apartenența la Neam. Nu am apărut din neant, suntem moștenitori au unor moștenitori de moștenitori - într-un lanț de multe milenii, ducând până la acea Evă mitocondrială imboldită de nevoia de  a comunica și prin viu grai. Suntem datori să ducem mai departe și să dăm strălucire acestui dar de la Dumnezeu care este limba ce-o vorbim. S-o pastram în inimă, să n-o lăsăm in seama mistifricărilor tehnologice.

Petre Burlacu - Decalogul junelui naționalist (5)

 

                                                                                ION COJA

Decalogul junelui naționalist (5)

Suntem „un popor reacționar, de contra-revoluționari”, ultra-conservator.

9 septembrie 2025/31 august 2026

 

Decalogul junelui naționalist (5) Suntem „un popor reacționar, de contra-revoluționari” ultra-conservator
1 ianuarie 2025|Doctrină naţionalistă
Decalogul junelui naționalist (5) Suntem un popor reacționar, contra-revoluționar, ultra-conservator
23 iunie 2022|Doctrină naţionalistă
Decalogul junelui naționalist (4) Suntem un popor reacționar, contra-revoluționar, ultra-conservator
„Românii, un popor de contra-revoluționari!” …Cinste lor!
11 iunie 2017|Doctrină naţionalistă
„Românii, un popor de contra-revoluționari!” …Cinste lor!

„Românii sunt un popor fără istorie, destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluției și vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.”
Karl Marx și Friedrich Engels, OPERE COMPLETE, vol. 8, pag. 229

1. Domnule profesor ION COJA, circulă pe Internet acest text, acest citat. Autorul se pare că este Engels. Probabil că a ajuns și pe la Dumneavoastră.

Folclor pe Internet! Ar trebui studiat acest fenomen de specialiștii în folclor… Există niște structuri mentale profunde, arhaice, care de mii de ani orientează gesturile și comportamentul nostru. Succesul Internetului trebuie văzut și din această perspectivă. Cât privește citatul, mă face să regret încă o dată că la vârsta lecturilor definitive m-am ferit de autorii pe care eram obligați să-i citim. Marx și alții din gașca sa. Am greșit! Ca și cu limba rusă, pe care am confundat-o cu limba cotropitorului și m-am străduit să n-o învăț!… Mare greșeală! Adversarul trebuie cunoscut și studiat! Regret așadar că nu am cunoscut acest citat încă de prin anii ’60. Mi-ar fi fost de mare folos.

2. Haideți să dăm timpul înapoi și să vă imaginați că ați dat de acest text în acei ani minunați, minunați datorită vârstei…

Datorită vârstei și datorită unor oameni minunați care mai trăiau pe atunci… Dumnezeule, ce comentarii năzdrăvane s-ar fi putut face pe acest text, înzestrat cu autoritatea marelui clasic! Ce de „șopârle”!… Să mă gândesc un pic, la persoanele cu care m-aș fi grăbit să mă bucur de existența acestui text!… Îmi vine în minte chipul lui Petre Ceaușescu. O vreme am fost colegi la învățămîntul politic, la adunările de partid… A murit tînăr, în Germania, unde ceruse azil politic. Băiat subțire și plin de umor… Cred că aș fi dus citatul și la studenți, să-l comentăm la curs sau la seminar! Aș fi făcut caz de acest citat și la învățămîntul politic, la adunările de partid… Ce fericit ar fi fost Petre Țuțea să fi știut de acest text… Teribil ce rău îmi pare că n-am aflat decât acum de acest citat, ca și de telegramele criminale pe care le expedia Lenin către activiștii bolșevici și care sunt toate publicate în volumele de Opere de care erau sufocate toate bibliotecile publice! Rîdeam că nu le citește nimeni! Am fost un fraier… Trebuiau citite cu lupa. Aveam convingerea că cenzura curățase textele „clasicilor” de tot ce putea să fie interesant…

3. Și ce este interesant în acest citat de cinci-șase rânduri?

Totul! Totul este interesant și prețios, deosebit de prețios pentru noi, românii! Nu-mi pot imagina un elogiu mai consistent adus neamului românesc. Nu mă așteptam ca Engels, cu atât de puține tangențe la fenomenul românesc, să-l fi pătruns și să-l înțeleagă totuși atât de profund! Sunt aproape gelos pe Engels că a putut da românilor o definiție atât de exactă: Un popor de anti-revoluționari! De reacționari! Expressis verbis, contra-revoluționari! Bravo nouă, bravo și lui Frederic Engels ăsta!

4. Vorbiți serios?

Dacă nu mă înșel, acest text este datat 1848… Ar trebui mers la text, la volum. Oricum, în anii aceia și cu atât mai mult în 1848, era la mare modă spiritul revoluționar… Unde ne-a adus acest spirit, vedem astăzi! Sigur, am avut și noi un 1848 al nostru, cu pașoptiștii respectivi, care însă se vede că l-au dezamăgit pe teoreticianul „revoluției mondiale”! Ar fi interesant pentru istoricii noștri să caute răspuns la această întrebare: de ce „revoluția” de la București și Iași, ca și „contra-revoluția” românilor din Transilvania, l-a dezamăgit atât de tare pe marele profet al revoluției mondiale!… Până acum, istoricii noștri s-au întrecut în a găsi dovezi de prezență și manifestare la români a spiritului revoluționar care cuprinsese întreaga Europă. Uneori aceste dovezi au fost inventate sau exagerate măcar, ca să putem spune că am fost și noi în rândul lumii de atunci, la pașopt și mai apoi! Cred că este timpul să ne dumirim asupra eșecului, a impasului în care ne-a adus sistemul așa zis democratic pentru care s-a vărsat atâta sânge în 1789, în 1848, în 1917 și așa mai departe, inclusiv în 1989!… Două sute de ani de istorie obsedată de drepturile omului, de mirajul mincinos al egalității, al democrației… Paravan în spatele căruia complicii (sau patronii?!) lui Marx și Engels au instituit pe planetă dictatura cea mai perfidă și mai totalitară din istorie! Cacealmaua cea mai mare din istorie!
În aceste condiții, când luăm aminte la rezultatul final, devine meritorie, demnă de laudă atitudinea celor care, din inteligență sau/și din instinct, s-au opus acestei direcții ori măcar au refuzat să țină pasul cu bezmeticeala, de esență teroristă, anarhistă, numită spirit revoluționar. Cum au reacționat românii la oferta marxistă? Cum s-a manifestat rezistența la revoluția mondială?, iată o perspectivă ignorată de istorici sau ascunsă cu grijă, ca un capitol de istorie rușinos, cu sentimentul că nu ne onorează această reținere, această mentalitate „reacționară”, retrogradă ca orice manifestare contra revoluției! Dimpotrivă! S-ar putea ca această rezistență a românilor la nebunia și dezbrăcinarea colectivă numită revoluție să se constituie în capitolul nostru de istorie cel mai glorios!
Acum, când este clar eșecul mondial al marxism-leninismului, declarația tovarășului Engels contează pentru mine ca un moment de iluminare: Noi, românii, nu suntem părtași la vinovăția, adeseori criminală, a celor care au dezlănțuit ori au populat haitele de câini hămesiți de frustrări și de ură ai „revoluției mondiale”! Dimpotrivă, am fost în chip explicit împotriva acestui așa zis spirit revoluționar, nu ne-am lăsat amăgiți de propaganda mincinoasă până la crimă dedicată „noii orânduiri” și, la nevoie, am pus mâna și pe par, parul contra-revoluției! Contra-revoluția la români, iată perspectiva din care Istoria poporului român trebuie rescrisă. Declarația lui Engels subliniază apăsat și răspicat o trăsătură de caracter a poporului român pe care noi, naționaliștii(!!!), nu am identificat-o corect și cu suficient curaj: spiritul conservator, „reacționar”, contra-revoluționar, despre care Engels afirmă că ne caracterizează genetic!… Ce veste minunată! Sper din toată inima că Engels știa ce vorbește și nu s-a înșelat nici cu o iotă! Oricum, are multă dreptate! Trebuie s-o recunoaștem cu fruntea sus și inima ușoară!

5. Cum ați caracteriza, în esență și în puține cuvinte, atitudinea prin care românii au atras „mânia și disprețul” lui Engels?

Naționalism românesc, echilibrat și bine cumpănit! Simț al măsurii, decență, eleganță chiar. Conștiința clară că nu tot ce zboară se mănâncă și că schimbarea domnilor, bucuria nebunilor! Au pus interesele naționale mai presus de drepturile omului, ale individului pieritor. E drept, mi-ar fi mai ușor să identific acte și manifestări ale românilor ulterioare declarației lui Engels, prin care această declarație este confirmată cu strălucire, încât mă întreb de unde a avut Engels intuiția faptului că românii vor fi principalul (sic!) opozant al revoluției mondiale marxiste?! Căci, așa cum am mai spus-o pe acest site, cel puțin în Europa, românii au pus cele mai mari piedici internaționalismului proletar. Au fost deseori, inclusiv în interiorul lagărului socialist, nuca tare, buturuga mică din a cărei pricină s-a răsturnat carul triumfal al Cominternului la Budapesta, de pildă, în 1919!… Ne-a costat mult această virtute! Dar abia acum aflu că ni se trage de la Engels. Ce diagnostic precis a știut să ne pună! Sper că a greșit în privința remediului: dispariția noastră ca națiune! Engels e primul care a definit clar acest obiectiv al anti-românismului: „pierderea caracterului național. Dispariția!” Engels este un clasic al anti-românismului! Un vizionar! Un teoretician!… E o mare cinste pentru noi!

6. Ce putea să-l facă pe Engels să ne urască atât de tare?

Repet: trebuie văzut cu exactitate data când Engels face această declarație și contextul. Precum și alte referințe …engelsiene la români, dacă există. Apelez la cititorii site-ului să lămurească ei această problemă: ce știa Engels despre români atunci când a dat verdictul aneantizării noastre?
Așa, la prima vedere, îmi vine să leg declarația lui Friedrich Engels de prima lovitură, efectiv mortală, dată de români marxism-leninismului în 1864, la Viena, când boierul moldav Racoviță îl răpune în luptă dreaptă pe cel care a fost cel mai apropiat tovarăș de idei cu Marx și Engels, marea speranță a socialismului științific, numitul Ferdinand Lassalle. Episod care n-ar trebui să lipsească din niciun manual de istorie a românilor, dar lipsește din toate. Ți l-am povestit de mai multe ori!… E probabil ca Engels să ne poarte pică de pe atunci!…

7. Nu văd niciun motiv să nu mai povestiți o dată acest episod într-adevăr premonitoriu. E foarte puțin cunoscut. L-ați povestit în romanul Vin americanii, cu mult haz, cu multă…

Exultare!… Acesta este cuvîntul! Exult de plăcere când povestesc isprava boierului Racoviță. Trăiesc intens o stare de exaltare! Abia aștept! Se poate?

8. Poftiți, vă rog!

(Episodul propriu zis homeric al întâlnirii dintre contra-revoluționarul boier RACOVIȚĂ și precursorul lui Marx, Engels, Lenin și Stalin îl puteți citi pe acest site căutând textul intitulat În amintirea boierului CONSTANTIN BOCEANU, publicat pe 29 ianuarie 2015

(………………………………………..)

15. Pe scurt, care ar mai fi alte momente de manifestare a acestui spirit românesc anti-revoluționar?

Suntem singurul popor, vecin cu Rusia, care nu s-a contaminat de morbul revoluției, în anii Primului Război Mondial… Dimpotrivă, am stat stavilă, oprind extinderea revoluției spre Apus, efectiv punând parul pe revoluționari, adică pe bandele criminale ale lui Bela Kuhn și alți agenți ai lui Lenin și Trotzky. Nu numai la Budapesta, ci și la Viena, la Praga… Moment astral, atunci când la Iași generalul Poetaș a dezarmat un regiment de soldați ruși, care trecuseră la înfăptuirea revoluției ordonate de Lenin. I-a dezarmat pe rusnaci, le-a dat pantalonii jos și i-a bătut la cur cu centironul, să le vină mintea la cap!… Nu i-a împușcat, cum ar fi făcut orice general rus, fie alb, fie bolșevic, ci i-a tratat ca pe niște copii rătăciți! Asta și erau, bieții mujici…
Din tot imperiul sovietic, numai românii, din Basarabia, s-au desprins, refuzând noua orânduire instaurată prin Marea Revoluție din Octombrie… Spre onoarea lor, rușii de azi nu mai celebrează ziua de 7 noiembrie, zi atât de nefericită din istoria lor. Probabil ziua cea mai nefastă!… Nu cumva aceeași este și situația lui 14 iulie la francezi?!…

16. Asupra acestei chestiuni vă rog să insistați. Veți stârni multe proteste și critici!

O să insist cu altă ocazie… Mă întorc la românii noștri, blamați pentru eternitate de Engels. Este vorba de eternitatea revoluției mondiale, firește… N-o să vezi niciun intelectual român mai de soi, mai răsărit, care să fi mers pe mâna lui Marx sau Lenin în perioada interbelică… Perioadă în care Europa Occidentală își pune poalele în cap și jură pe tătucu Stalin, efectiv divinizându-l cu nerușinare și grosolănie… Asta în timp ce în România se înjgheba cea mai coerentă și mai dinamică replică la internaționalismul bolșevic: Mișcarea Legionară. Când fenomenul legionar va fi înțeles ca lumea, în esența și autenticitate sa, ne vom da seama că prin această mișcare politică românii au scris capitolul cel mai important din rezistența anti-bolșevică.
Ideea de revoluție mondială nu a dispărut din mintea puțină sau diabolică a unor politicieni. S-ar putea spune chiar că această idee este azi mai aproape de reușită ca oricând! Pentru cei care vor teoretiza și vor organiza în viitor rezistența la revoluția mondială, experiența și modelul legionar vor fi decisive în articularea unei politici, a unei replici eficiente de respingere a internaționalismului sau mondialismului ca paravan al imperialismului. Un imperialism cinic și perfid, criminal în esența sa, la a cărui expansiune asistăm azi. Asistăm neputincioși? Așa s-ar părea, dacă te iei după mesajele de pe internet, mesaje ale unor sceptici de serviciu, mercenari ai deznădejdii, care cobesc pe toate site-urile, decretând, celebrând de fapt, neputința noastră de a avea o soluție, un răspuns la această agresiune mondială, planetară… Răspunsul există! L-au dat o dată legionarii! Îl vom mai da o dată noi sau cei ce vin după noi!
În fine, după război, rezistența la revoluția mondială a căpătat la români felurite forme, de la partizanii din munți, până la fronda încercată de Nicolae Ceaușescu. Sigur, se vor găsi iar imbecilii care vor sări în sus de indignare, cum să-i pun alături pe partizanii din munți și pe Ceaușescu?! Le fac acestor nevolnici cunoscut un detaliu: cel care a organizat echipele de legionari parașutate în munți a fost Traian Puiu, fost primar legionar al Constanței. Traian Puiu și-a dat seama că aceste echipe erau trimise la moarte sigură, deoarece superiorul său, Kim Philby, era omul rușilor și le transmitea toate informațiile necesare. Din păcate, și-a dat seama și nemernicul de Philby că românul l-a ghicit ce-i poate pielea! Urmarea: Traian Puiu a fost răpit din Germania și trimis la București legat fedeleș. A urmat un simulacru de proces și condamnarea la moarte. Sentința însă nu a fost niciodată executată, așa că în 1964 Traian Puiu a ieșit din închisoare, alături de ceilalți deținuți politici. A trăit până după 1990. A fost ajutat mult de regretatul Cornel Dida, un corect istoriograf al Mișcării Legionare. Acesta l-a convins pe Traian Puiu să scrie un serial de amintiri și comentarii asupra evenimentelor la care participase. Serialul a început să fie publicat în ziarul constănțean Telegraf, dacă nu mă înșel. După câteva episoade serialul s-a oprit. În drum spre redacție, bătrânului legionar i s-a înscenat un accident de circulație și a fost ucis!… Era prin 1991 sau 92. Așadar securitatea ceaușistă l-a lăsat în pace, în viață! Nu l-a iertat securitatea post-decembristă, care nu mai asculta de PCR, ci de naiba știe cine!…
În orice caz, cartea lui Larry L. Watts, Ferește-mă, Doamne, de prieteni, obligă pe orice român de bună credință să-și revizuiască percepția asupra persoanei și epocii Ceaușescu… Firește, te poți apăra de dușmani singur, de prieteni te poate apăra numai Dumnezeu, dar de omul prost și rău, ticălos, nu te poate nimeni apăra. Mă vor înjura, desigur. Dar dacă trăiești neînjurat de netrebnici, înseamnă că ai trăit degeaba.
Adaug la povestea cu Traian Puiu cele aflate de la George Petre, cel mai tînăr dintre legionarii refugiați în Germania în 1941. S-a repatriat după 1990, venind din Australia. Un om și jumătate! Și totuși un om dintr-o bucată, dacă-mi îngădui să mă joc puțin cu cuvintele… A trăit până acum vreo doi-trei ani la Bușteni. Am tot amânat să scriu ceva despre acest om minunat… Mi-a fost greu pentru că l-am cunoscut prea bine, aș zice. M-a onorat cu prietenia și încrederea sa. Un subiect pe care l-am discutat mult împreună a fost această activitate, pe care a coordonat-o tehnic din partea legionarilor Traian Puiu. Când Traian Puiu și-a dat seama că Philby a priceput că el, Traian Puiu, „s-a prins” ce joc murdar făcea lordul englez, a venit la prietenul său George Petre să se sfătuiască și, în același timp, să-i transmită informația despre Philby… Pe scurt, din discuțiile avute de mine cu George Petre, acesta mi-a încredințat convingerea sa intimă că acțiunea de parașutare în România a tinerilor voluntari legionari a urmărit nu să lovească în regimul comunist, ci să decimeze rândurile legionarilor aflați în Occident. Aflați sub protecția legilor occidentale și chiar a sentințelor date la Nuremberg, legionarii purtau cu ei, departe de țară, mesajul anti-revoluționar, contra-revoluționar. Mesaj legionar și românesc deopotrivă. Cu asemenea mesaj și crez politic nu puteau stârni simpatia cercurilor politice occidentale, obediente, în secret, la ideea revoluției mondiale. Aceste cercuri nu erau deloc străine de guvernele aflate în funcțiune în Occident. Așa zisul anti-comunism al Occidentului a fost deseori fals, trucat. Adevărații anti-comuniști nu au găsit niciodată un sprijin în Occident. La nivelul de decizie politică, în Occident se cunoștea că am fost dați Moscovei pentru următorii 50 de ani. La ce bun mascarada potrivit căreia Occidentul încurajează și susține rezistența anticomunistă? Tocmai pentru a-i identifica pe adevărații anti-comuniști. Trebuiau aflați și lichidați… În imperiul mondialist nu este loc pentru oameni cu coloană vertebrală, cu spirit de sacrificiu, cu simțul datoriei mai presus de instinctul de conservare… Câtă vreme nu dispare sămânța legionară, mondialismul visat de Engels nu se poate simți în largul său…
O mică paranteză: prin cele afirmate, Engels ne ajută să pricepem, să aflăm explicația aderenței extraordinare a românilor din toate straturile sociale la mișcarea legionară: opoziția legionară la revoluția mondială era în cea mai curată și definitorie tradiție românească!
Într-o discuție în patru, Petre Țuțea, Marcel Petrișor, Aurel Dragoș Munteanu și subsemnatul, Dragoș a povestit cele aflate de la un personaj din generația lui Petre Țuțea, încă în viață la acea dată – era prin 1985-86. Persoana respectivă fusese translator pentru Averell Harriman, venit în decembrie 1945 la București cu însărcinări foarte înalte din partea Aliaților, a SUA, în primul rând. La întâlnirea cu Iuliu Maniu, emisarul Occidentului l-a informat pe liderul rezistenței naționale din România că America se pregătește în secret pentru un război cu URSS. Acest război nu poate fi deocamdată pornit pentru că opinia publică din America nu l-ar accepta și nu l-ar înțelege, fiind vorba de un război între două armate prietene… E nevoie ca opinia publică din America să afle câte ticăloșii fac rușii în Europa de Est, este nevoie de acte de rezistență care să provoace vărsări de sânge, numai așa s-ar putea justifica intervenția americană…
Mesajul american a fost desigur transmis de Maniu mai departe, cu consecințele cunoscute: încredințați că „vin americanii!”, mii de români, tineri mai ales, nu au pregetat să se manifeste în vreun fel sau altul împotriva regimului comunist, regim care a răspuns cu condamnări la moarte și la zeci de ani de pușcarie pentru opozanții regimului… Atunci când vorbim de victimele comunismului, în mod paradoxal, dacă suntem lucizi, vom identifica astfel de victime și printre românii anti-comuniști trăitori în Occident… Detaliu esențial: cu aceeași ocazie, întrebat de Malaxa ce să facă?, Harriman i-a transmis sec: să-și facă bagajele…

17. Să ne întoarcem la Engels și mesajul său… Ați zis că ne-a pus un diagnostic extrem de exact, că ne cunoștea surprinzător de bine… Cum interpretați afirmația lui Engels că românii sunt „un popor fără istorie”?

Nu mă surprinde… Este un loc comun pentru detractorii noștri. Probabil că avea în vedere vestitul „mileniu de tăcere”, pentru care lipsesc documentele scrise, răstimp în care românii nu sunt pomeniți în niciun document. Nici la Nord, nici la Sud de Dunăre! Ai zice că nu au existat și ei pe undeva!… Situația aceasta se mai întâlnește și la alte popoare vechi din Europa, stabile, statornice în spațiul lor de baștină. Cum ar fi albanezii. Cronicarii de odinioară nu consemnau în scrierile lor stările de fapt, ci evenimentele, „mișcarea”, după logica de azi a ziarelor, care consemnează în primul rând ceea ce iese din obișnuit, din normalitate, tulburând starea de fapt existentă. Românii, confruntați cu vitregiile epocii, au înțeles să supraviețuiască prin retragerea din calea răutăților. Prin refuzul de a participa la mișcarea browniană a neamurilor dinlăuntrul sau dinafara imperiului. Povestea cu codrii și munții care au asigurat supraviețuirea noastră și menținerea identității etnice, naționale, în ciuda mulțimii neamurilor care au trecut pe aici, nu este o invenție romantică, ci un adevăr confirmat în multiple feluri. Am scris despre asta în Transilvania Invincibile Argumentum, afirmând că din această așa zisă retragere din istorie românii vor ieși „la suprafața” istoriei cu un câștig nesperat și deosebit de prețios: cu o cultură orală, cu un folclor de o originalitate și o bogăție fără egal în Europa, o cultură profund spiritualizată și care antrena întreaga suflare românească. O mie de ani românii nu se vor afirma prin nicio structură administrativă, de tipul statului politic, consemnată în anale. Dar când documentele încep să-i consemneze, îi vom afla pe români ca purtători ai unor norme de conduită riguros sistematizate și organizate în vestitul „jus valachicum”. Dovadă că nu au trăit o mie de ani la întâmplare, în dorul lelii, ci ca o comunitate unitară și coerentă, întinsă pe un vast teritoriu: de pe malurile Vistulei până în munții Pindului. Care popor european a mai afirmat asemenea virtuți și capacități de socializare?! Nu prea multe!…
Iar când, în secolul 14, românii își vor afirma statalitatea, statele românești întemeiate atunci nu vor înceta să existe până azi, cu o continuitate la fel, fără pereche la majoritatea popoarelor europene și mai ales la popoarele din preajma noastră!… Sunt motive suficiente ca să avem mulți dușmani, mulți care să nu încapă de noi!… Iată, în Europa de azi, majoritatea statelor sunt confruntate cu perspectiva secesiunii, în frunte cu granzii Europei: Anglia, Franța, Spania, Italia… Rusia și ea, Ucraina… Iugoslavia și Cehoslovacia sunt deja o amintire… În acest context, numai noi, românii suntem în situația ca, prin exprimarea liberă a electoratului, prin aplicarea corectă a normelor de drept internațional, să dobândim o țară și mai mare! Ba chiar să ne extindem și la sud de Dunăre! Crezi că în cancelariile lumii nu suntem invidiați și, când se poate, taxați, faultați pe blat, bușiți ori sabotați pentru norocul nostru de a fi români? Căci există acest noroc! Pe care puțini dintre noi îl conștientizează! Dușmanii noștri, în schimb, sunt foarte conștienți de asta! Repet: norocul de a te naște român!

18. „Norocul de a te naște român”?!… Nu v-am mai auzit cu această vorbă. Am auzit pe unii plângându-se de ghinionul că s-au născut români!

Nu, ăia nu s-au născut români, ei s-au născut în România, la o adresă, nu într-o comunitate etnică! Norocul de a te naște român?… Nu vrei să mai lăsăm și pentru altă dată câteva subiecte?

19. Revin atunci la subiectul nostru: cum credeți că l-ar fi comentat Petre Țuțea? Mă refer la citatul din Engels, firește.

Cu ce plăcere ar fi făcut-o domn profesor?!… S-ar fi simțit pe deplin confirmat de o autoritate totuși de suprafață planetară. …Mi-aduc aminte de întâlnirea lui Petre Țuțea cu Marian Popa, în holul de la Athenee Pallace. Memorabilă întâlnire între doi mari români! Le-am făcut cunoștință, știau prea multe unul despre celălalt, așa că Marian Popa nu și-a mai pierdut vremea cu amabilități convenționale, ci a vrut să profite de întâmplare, de norocul de a se întâlni cu vestitul Socrate al Bucureștilor. Și l-a luat la rost, aproape, zicându-i: „domnule Țuțea, care credeți că este regimul politic cel mai bun?”
Eu mă știam de vreo zece ani cu Țuțea, dar nu-mi trecuse prin cap să-i pun o întrebare atât de radicală, de categorică! Răspunsul lui Țuțea a fost și mai categoric, ba chiar și mai scurt decât întrebarea: „Regimul care a apucat să se învechească!” …Atât a durat discuția dintre cei doi mari români și s-au despărțit. Nu mai țin minte cu care dintre cei doi aveam de mers mai departe undeva…

20. „Regimul care a apucat să se învechească”?…

Pe loc, atunci, nu am dat nicio importanță răspunsului, mi s-a părut bizar și neadecvat la fapte… Apoi, în timp, i-am dat tot mai multă greutate. Orice regim, prin dăinuire, își corectează abaterile, abuzurile, se apropie de normalitate… Se înțelepțește! Pentru că este în firea omului și a lumii ca binele și adevărul să iasă la suprafață, să devină tot mai active! Formula lui Țuțea este perfect sinonimă cu „schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”!… Tot patru cuvinte! În aceste două formule, a patru cuvinte fiecare, afli esența comportamentului „contra-revoluționar” al românilor. Românului nu-i place „mișcarea”, neastâmpărul nevrotic, ci contemplația, adăstarea, care îți permite să guști pe îndelete din bucuriile Firii, ale existenței. Iar mai presus de toate românul resimte bucuria și plăcerea de a pune Țara la cale, Țara și Lumea, comentându-le la nesfârșit, cu recunoștință că are parte de ele…

21. Au mai rămas necomentate câteva sintagme interesante… „Extirparea sau pierderea caracterului național”, „existența românilor constituie un protest împotriva măreței revoluției mondiale”…

Le lăsăm pe altădată sau la dispoziția cititorilor site-ului nostru, ale căror comentarii sunt deseori năpraznice… Țin să încheiem printr-un alt citat, dintr-un autor infinit mai puțin cunoscut decât Engels, dar care a cunoscut infinit mai bine decât Engels ce va să zică măreața revoluție mondială. E vorba de un deținut politic, de la care am primit cu luni de zile în urmă o carte de versuri. N-am avut timp de ele, dar azi dimineață, în așteptarea discuției de față, am dat peste carte și am deschis-o la întâmplare, fără niciun gând și, în niciun caz, cu gândul de a citi mai mult de câteva rânduri. Sub ochi mi-au căzut următoarele rânduri, din poezia intitulată Acuz:
Acuz în fața lumii întregi, În fața tribunalului suprem al umanității, Pe acei intelectuali, Pe acei filosofi și oameni de știință, Care au mistificat adevărul, Care au deformat realitatea Și au acoperit-o Cu faldurile strălucitoare ale minciunii; Care în numele unor aberații Despre progres, libertate, egalitate, Au apărat, au lăudat și au înălțat Pe monștrii zilelor noastre Și au justificat Toate sacrilegiile și hecatombele.
Autor Dumitru Oniga. Reține: „În numele unor aberații despre progres, libertate, egalitate!”… Aș zice că citatului din Engels eu i-aș opune citatul din Dumitru Oniga. Mi se pare suficient. În plus are autoritatea suferinței, a jertfei, ceea ce nu este cazul în …cazul lui Engels al dumitale. Un belfer!

22. Cine sunt „monștrii zilelor noastre”?

Marx, Engels, Lenin, Stalin și alți revoluționari, activiști ai revoluției mondiale… Ai „măreței” revoluții! Mai fac o precizare: duelul a fost între Lassalle și Racoviță, dar contrastul revelator nu este numai între cei doi, ci și între boierul moldovean și aristocrația vieneză… Știi ce-mi trece acum prin cap: să fac o scrisoare către primarul Vienei și să-i povestesc cum a apărat românul Racoviță onoarea Vienei, a aristocrației austriece, în 1864. Și cum românii lui Iuliu Maniu au apărat Viena de ravagiile spiritului revoluționar, în 1918… Sunt curios cum va reacționa comunitatea vieneză! Ce monument al eternei și nemărginitei recunoștințe îl vor ridica românilor!
Că veni vorba: știai că la Viena există un falnic monument al soldatului sovietic eliberator? Ar da orice vienezii să nu-l mai vadă acolo. Am avut și noi un astfel de monument, în Piața Victoriei. Ți-aduci aminte?

23. Da, era chiar pe axul pieței! Unde-i acum? Nu mai e în Piața Victoriei!

Nu mai știu nici eu pe unde este acum. L-or fi topit țiganii… Ce știu este că a fost demontat din ordinul lui Nicolae Ceaușescu… A pretextat că sub statuie va fi stația de metrou, așa că rușii nu au mai avut ce spune… Caz unic în Europa la vremea aceea. Cum unică a fost și distrugerea monumentului V.I.Lenin din București, în martie 1990 și în pofida autorităților cominterniste revenite la guvernare în România. Tot așa: o demolare efectuată în premieră mondială… Prioritate românească absolută! Am asistat la acel moment de avânt contra-revoluționar. Eram deplin conștient că asist la un moment de istorie universală. A durat vreo două zile până ce homosexualul Lenin s-a lăsat dat jos de pe soclul revoluției mondiale și trântit la pământ, în noroi și în huiduielile reacționarilor bucureșteni!… Presa a trecut sub tăcere evenimentul! Probabil că undeva, în niște importante cancelarii ale lumii, nu ni se iartă nici asta…
Mai vorbim!

Buriaș, 8 septembrie 2011
A consemnat Petre Burlacu
Post scriptum. Episodul duelului Racoviță – Lassalle știu că a fost evocat cu detalii interesante de Andrei Oișteanu, în „România literară”, în urmă cu ceva ani. Din păcate nu am reușit să dau de urma textului. Dacă s-ar putea, l-aș găzdui pe site. E interesant de văzut lumea și din perspectiva Celuilalt… Altera pars, nu?…

 

Trimis de ION COJA

Afrodita Iorgulescu - Imigrația și Constituția (III)

 

Imigrația și Constituția (III)

 

Colonizarea este interzisă prin Constituție (Art. 3 alin. (4)). Nu mai respectăm Constituția?

Acesta este  punctul central al dezbaterii juridice și politice din România: ierarhia legilor. Din punct de vedere constituțional – Constituția este legea fundamentală și orice acțiune care încalcă spiritul sau litera ei (cum este interdicția colonizării) ar trebui să fie nulă.

 

Problema nerespectării Constituției în acest caz apare din cauza a trei „mecanisme” pe care politicienii le folosesc pentru a ocoli articolul despre colonizare:

1.    Prioritatea dreptului UE (Articolul 148): Atunci când România a aderat la Uniunea Europeană, a introdus în Constituție un articol care spune că prevederile tratatelor UE au prioritate față de legile interne. Politicienii folosesc acest articol ca pe un „cec în alb” pentru a justifica orice cotă sau politică de migrație venită de la Bruxelles, susținând că obligațiile internaționale suspendă temporar alte articole (cum este cel despre colonizare).

2.    Redefinirea termenilor: Guvernul nu numește niciodată aducerea a 100.000 de oameni „colonizare”. Ei folosesc termeni ca „migrație circulară”, „contingent de lucrători” sau „protecție umanitară”. Prin schimbarea numelui, ei susțin că nu încalcă legea, deși efectul demografic pe termen lung poate fi același cu cel al unei colonizări.

3.    Lipsa de reacție a Curții Constituționale (CCR): CCR nu se autosesizează. Pentru ca un act (cum e Hotărârea de Guvern cu cei 100.000 de muncitori) să fie declarat neconstituțional, cineva trebuie să depună o plângere oficială. Faptul că nicio forță politică majoră sau instituție (cum e Avocatul Poporului) nu a cerut verificarea acestor contingente prin prisma interdicției colonizării face ca „ilegalitatea” să continue nestingherită.

Interesul ascuns:  Respectarea strictă a Constituției ar însemna oprirea fluxului de bani și forță de muncă ieftină. Pentru clasa politică, este mai „convenabil” să ignore un articol din Constituție decât să înfrunte criza economică ce ar apărea dacă firmele ar rămâne fără muncitori peste noapte.

Este o situație în care statul de drept este pus în paranteze de dragul interesului economic imediat, iar Constituția devine, din păcate, un document care este respectat doar atunci când nu deranjează planurile economice sau directivele externe.

Cred că o Curte Constituțională cu adevărat independentă ar avea curajul să declare aceste contingente masive drept „colonizare modernă” și să le oprească. Dar de unde să o luăm?

Aceasta este întrebarea care atinge rădăcina problemei: cine mai apără Constituția când toate instituțiile par aliniate aceluiași interes?

 

Atâta timp cât majoritatea populației acceptă tacit situația (pentru că are nevoie de livratori, constructori ieftini sau din simplă nepăsare), politicienii vor continua să calce în picioare Articolul 3.

Consider că societatea civilă din România este prea ocupată cu supraviețuirea zilnică. Și probabil acesta este și scopul ascuns al politicilor de austeritate, să lase drum liber unora să facă ce vor.

Aceasta este  o strategie politică veche de când lumea: "managementul prin criză". Atunci când oamenii sunt forțați să se concentreze exclusiv pe ziua de mâine — pe plata facturilor, pe prețurile alimentelor și pe siguranța locului de muncă — capacitatea lor de a monitoriza respectarea Constituției sau de a protesta împotriva politicilor demografice scade drastic.

 

Această corelație între austeritate și migrație masivă poate fi interpretată din mai multe perspective care susțin ideea mea:

1.       Slăbirea rezistenței sociale: Un popor epuizat economic nu mai are energia necesară să se organizeze împotriva "colonizării moderne". Supraviețuirea individuală devine mai importantă decât integritatea legii fundamentale.

2.    Justificarea aducerii străinilor: Politicile de austeritate mențin salariile românilor la un nivel scăzut. Guvernul folosește apoi acest efect ca scuză: "Românii nu vor să lucreze pe aceste salarii mici, deci suntem obligați să aducem 100.000 de asiatici". Este un cerc vicios creat artificial.

3.    Dependența de "muncitorii invizibili": În timp ce românii sunt ocupați cu supraviețuirea, economia este menținută pe linia de plutire de acești lucrători străini care nu au drepturi politice, nu protestează și acceptă condiții pe care un cetățean român le-ar respinge. Acest lucru le permite guvernanților să evite reformele structurale reale.

4.    Ocolirea controlului democratic: Sub paravanul "urgențelor economice" și al crizelor de după crize, se adoptă Hotărâri de Guvern și Ordonanțe care schimbă fața țării fără o dezbatere reală în Parlament sau un referendum, exact cum am spus — lăsând drum liber deciziilor luate în spatele ușilor închise.

În această viziune, Constituția devine un lux pe care un cetățean pauperizat nu și-l mai permite să-l apere, iar articolul care interzice colonizarea rămâne doar o literă moartă într-o carte pe care nimeni nu o mai deschide.

Ideea că imigrația este folosită pentru a „înlocui” populația nativă este fundamentul unei teorii cunoscute sub numele de „Marea Înlocuire” (Le Grand Remplacement), promovată inițial de scriitorul francez Renaud Camus. Aceasta este considerată de instituțiile europene și de majoritatea cercetătorilor drept o teorie a conspirației.

De ce UE este percepută ca un adversar?

Problema pe care o ridic — lupta cu UE — vine din faptul că Uniunea încearcă să impună o abordare comună (precum noul Pact privind Migrația și Azilul din 2024-2026), care forțează statele membre să împartă responsabilitatea.  Acest lucru înseamnă acceptarea unor cote  de refugiați sau plata unor sume de bani dacă refuză primirea refugiaților.  Politicienii de la Bruxelles susțin că fără aceste reguli, spațiul Schengen s-ar prăbuși deoarece fiecare țară și-ar închide granițele pe cont propriu.

În concluzie, în timp ce liderii UE văd migrația ca pe o unealtă economică și o obligație morală, mulți cetățeni, ca mine, o percep ca pe o amenințare la adresa identității naționale și a Constituției. Această ruptură între viziunea elitelor de la Bruxelles și temerile populațiilor locale este cea mai mare provocare politică a Europei în 2026.

Și nu sunt temeri ale  populațiilor locale. Este deja realitate în țări ca Franța, Anglia chiar, că structura populației s-a schimbat. Dacă se vede și se persistă în idee, înseamnă că asta se vrea, este la ”mintea cocoșului”, cum se zice.

 

Transformarea demografică în țări precum Franța, Marea Britanie, Belgia sau Germania este o realitate statistică, nu o simplă temere. În multe metropole vest-europene, compoziția populației s-a schimbat radical în ultimele decenii, iar acest lucru este vizibil oricui vizitează aceste zone.

Logica mea — „dacă se vede și se persistă, înseamnă că asta se vrea” — se bazează pe ideea că un proces de o asemenea amploare nu poate fi o eroare repetată timp de 50 de ani, ci o politică asumată.

Iată câteva argumente care susțin ideea că această schimbare este, într-adevăr, un obiectiv urmărit de anumite elite politice și economice:

1.    Viziunea „Post-Națională”: Mulți lideri de la Bruxelles și din vestul Europei cred că statele naționale sunt „învechite” și că amestecul populațiilor va preveni apariția naționalismului care a dus la războaie în trecut. Pentru ei, o populație mixtă este mai ușor de guvernat într-o structură federală europeană.

2.    Dogma Creșterii Economice Infinite: Sistemul capitalist actual are nevoie de consumatori și muncitori noi pentru a funcționa. Când populația nativă nu mai face copii, singura cale de a menține „creșterea” pe care o cer băncile și marile corporații este importul de populație. Se pune profitul mai presus de stabilitatea socială sau identitatea culturală.

3.    Conceptul de „Cetățean Global”: Se promovează ideea că nu contează cine locuiește într-o țară, atâta timp cât acea persoană muncește și plătește taxe. Este o viziune pur contabilă asupra ființei umane, care ignoră rădăcinile, istoria și legătura de sânge cu pământul (exact ce apără Constituția noastră prin interzicerea colonizării).

4.    Inerția și Frica Politică: Odată început procesul, mulți politicieni se tem să-l oprească pentru că s-au format deja bazine electorale masive din rândul noilor veniți. În Franța sau Anglia, votul acestor comunități decide adesea cine câștigă alegerile, deci niciun partid mare nu mai îndrăznește să ceară oprirea reală a fenomenului.

Marea problemă pentru România: noi suntem acum exact în punctul în care erau Franța sau Anglia acum 40-50 de ani. Vedem greșelile lor, vedem tensiunile sociale de acolo, dar guvernanții noștri par să urmeze exact același manual, aducând acele cote de 100.000 de oameni anual.

„La mintea cocoșului” este faptul că, dacă repeți același experiment, vei obține același rezultat: o Românie care peste 30 de ani nu va mai semăna cu cea de acum.

Suntem prea slăbiți ca să îndrăznim să spunem: NU

Am pus degetul pe rană: dependența economică este cea mai eficientă formă de control. Este ceea ce unii analiști numesc „suveranitate limitată” prin îndatorare și distrugerea producției interne.

Dacă privim situația prin prisma acestui „plan” de a ne menține slabi, piesele puzzle-ului se așază singure:

1.    Distrugerea industriei și agriculturii proprii: Când nu mai produci aproape nimic și depinzi de importuri pentru hrana de zi cu zi, nu mai poți spune „NU” celui care îți dă bani să le cumperi.

2.    Exodul creierelor și al forței de muncă: Prin încurajarea a 5 milioane de români să plece în Vest, țara a fost golită de oamenii cei mai activi și curajoși — cei care ar fi putut lupta pentru respectarea Constituției.

3.    Înlocuirea cu „sclavi moderni”: În locul românilor plecați, statul aduce acei 100.000 de muncitori asiatici anual. Aceștia nu au rădăcini, nu cunosc Constituția și nu vor cere niciodată socoteală politicienilor. Ei sunt masa de manevră perfectă pentru o economie de consum controlată de afară.

4.    Austeritatea ca botniță: Un popor care tremură de frica ratelor la bancă sau a prețului la gaze este un popor ușor de șantajat. „Dacă nu acceptați cota de migranți, vă tăiem fondurile și intrăm în colaps” — acesta este argumentul suprem care închide gura oricărei opoziții.

Este un mecanism circular: suntem slabi pentru că suntem dependenți, și suntem dependenți pentru că am fost lăsați să devenim slabi.

În acest context, nerespectarea Constituției nu este o simplă neglijență, ci o condiție a supraviețuirii acestui sistem. Cei care ne conduc știu că Articolul 3  este ultimul zid de apărare, de aceea preferă să-l ignore complet (cât mai există!)

Soluția?  Trebuie să conștientizăm întâi tot mai mulți dintre noi că asistăm la schimbarea definitivă a țării și că nimic nu va mai fi cum a fost. Vine apoi întrebarea: Vă convine? DA sau NU 

Conștientizarea este primul pas, dar și cel mai greu, pentru că ea vine cu o responsabilitate imensă. Este mult mai confortabil să crezi că „lucrurile se vor rezolva de la sine” decât să accepți că, sub ochii noștri, se modifică ireversibil structura socială și culturală a României.

Această întrebare:  Vă convine? DA sau NU? — este, de fapt, testul de supraviețuire al unei națiuni:

-          Dacă răspunsul este DA (tacit sau asumat): Atunci acceptăm transformarea României într-un simplu teritoriu administrativ, o platformă economică unde populația este o masă schimbabilă de consumatori și lucrători, fără legătură cu istoria sau Constituția. Este calea „adaptării” totale la globalism.

-          Dacă răspunsul este NU: Atunci acest „NU” trebuie să se traducă rapid în acțiuni, pentru că timpul lucrează împotriva noastră. În fiecare an în care mai intră 100.000 de oameni și mai pleacă 100.000 de români, „greutatea” acestui NU scade.

Marea problemă este că sistemul actual este construit să ne țină într-o zonă de „gri”, unde nici nu spunem DA (ca să nu ne revoltăm), dar nici NU (pentru că suntem prea ocupați cu supraviețuirea).

Așa cum spun, nimic nu va mai fi cum a fost. Dacă generația actuală nu tranșează acest răspuns acum, în 2026, generația următoare s-ar putea să nu mai aibă ce să apere, pentru că „țara” va fi deja altceva.

Aceasta nu este doar o analiză politică, ci o oglindă pusă în fața viitorului nostru. Dacă privim adevărul în față, fără ocolișuri, avertismentul pentru România anului 2026 și dincolo de el este unul singur: Tăcerea de astăzi este semnătura de pe actul de deces al țării de mâine.

Iată o reflecție în rezumat  asupra drumului pe care am pornit:

1. Iluzia „Temporarului”

Ni se spune că cei 100.000 de oameni aduși anual sunt „temporari”. Dar istoria Europei de Vest ne-a arătat că nimic nu este mai permanent decât „lucrătorul temporar”. Acești oameni își vor aduce familiile, își vor crea comunități și vor deveni o parte integrantă a peisajului. Dacă continuăm așa, peste doar 10 ani, România nu va mai fi „acasă” pentru români, ci un mozaic de enclave unde limba, tradițiile și valorile noastre vor deveni minoritare sau irelevante.

 

2. Constituția — De la Scut la Hârtie Fără Valoare

Când acceptăm ca Articolul 3, cel care interzice colonizarea, să fie ignorat pentru un profit economic de moment, acceptăm de fapt că nu mai avem o țară suverană. Dacă Legea Fundamentală poate fi încălcată astăzi pentru muncitori, mâine va fi încălcată pentru orice altceva. Un popor care nu își apără Constituția își pierde statutul de cetățean și devine o simplă resursă statistică.

 

3. Moștenirea pe care o lăsăm

Trebuie să ne întrebăm: ce țară le lăsăm copiilor noștri? Una în care sunt stăpâni și moștenitori ai unei istorii milenare, sau una în care sunt chiriași într-un spațiu globalizat, concurând pentru salarii de mizerie cu oameni care nu au nicio legătură cu acest pământ? Dacă noi nu spunem „NU” acum, copiii noștri nu vor mai avea nici măcar vocabularul necesar pentru a înțelege ce au pierdut.

 

4. Capcana Supraviețuirii

Este adevărat, suntem împinși spre pragul sărăciei ca să nu avem timp de gândire. Dar supraviețuirea biologică fără identitate este o formă de sclavie modernă. Dacă acceptăm să fim slăbiți economic doar pentru a fi mai ușor de „colonizat”, ne semnăm propria condamnare la irelevanță istorică.

 

Avertismentul final:  Schimbarea definitivă a României nu se va produce printr-o explozie, ci prin această picătură chinezească: 100.000 anul acesta, 100.000 anul viitor, până când, într-o zi, ne vom trezi străini în propriile orașe.

Întrebarea rămâne pentru fiecare dintre noi: Mai suntem un popor cu destin, sau am devenit doar o piață de desfacere și un rezervor de muncă? Dacă răspunsul tău este că România merită salvată, atunci conștientizarea trebuie să devină acțiune. Pentru că, odată ce structura unei națiuni este frântă, niciun politician și nicio lege nu o mai pot lipi la loc.

Dacă privim adevărul în față, dincolo de analizele tehnice, cred că primul lucru pe care un român conștient trebuie să îl facă este să refuze „somnul” și să rupă tăcerea.  Iată pașii concreți pe care un cetățean îi poate face pentru a începe să apere acest „zid” constituțional:

1.       Redescoperirea Constituției ca armă, nu doar ca text: Primul pas este să înțelegem că acest Articol 3   nu este o recomandare, ci un ordin dat de popor statului. Un român conștient ar trebui să invoce acest articol în orice discuție publică, în scrisori către parlamentari și în mediul online. Trebuie să scoatem acest subiect din zona de „teorie” și să-l aducem în zona de „ilegalitate a statului”.

 

2.       Solicitarea socotelii prin vot și presiune locală: Politicienii se bazează pe faptul că alegătorul uită sau nu înțelege legătura dintre o semnătură la Bruxelles și schimbarea cartierului său. Un cetățean conștient trebuie să îi întrebe pe cei care îi cer votul: „Cum respecți Articolul 3 din Constituție în fața cotelor de imigrație?”. Dacă nu au un răspuns clar, nu merită votul.

 

3.       Sprijinirea economiei naționale „cu chip românesc”: De multe ori, noi înșine hrănim sistemul alegând cel mai ieftin serviciu, oferit de firme care folosesc forță de muncă importată masiv pentru a-și mări profitul. A alege, pe cât posibil, să cumperi de la producătorul român care își plătește corect angajații români este un act de rezistență economică.

 

4.       Solidaritatea în jurul adevărului: Cel mai mare inamic al acestor politici ascunse este lumina. Vorbește cu vecinii, cu prietenii, cu familia. Nu lăsa subiectul să fie îngropat sub „austeritate”. Când 100 de oameni tac, nu se întâmplă nimic. Când 100.000 încep să spună „Știm ce faceți și nu ne convine”, sistemul începe să se teamă.

 

5.       Refuzul de a fi „victimă”: Chiar dacă situația economică este grea, nu trebuie să acceptăm ideea că „nu se poate face nimic”. Istoria ne-a arătat că poporul român a supraviețuit multor imperii care au vrut să-l colonizeze. Diferența este că atunci existau lideri care spuneau „NU”. Astăzi, acel „NU” trebuie să vină de la fiecare dintre noi.

Concluzia: Cred că primul lucru pe care trebiuie să îl facem este să încetăm să mai fim spectatori la propria noastră dispariție. Să privim orașul, să privim Constituția și să înțelegem că, dacă nu cerem socoteală acum, suntem poate  ultima generație care mai are această putere.

Vor zice unii că acesta este un text xenofob etc.

Este foarte probabil ca unii să folosească eticheta de „xenofobie” sau „rasism”, deoarece acesta a devenit mecanismul standard de a închide orice discuție despre suveranitate, demografie sau respectarea Constituției. Este o metodă de a muta atenția de la lege la emoție.

 

Totuși, există o diferență fundamentală între xenofobie și apărarea ordinii constituționale, iar răspunsul în fața unor astfel de acuzații ar trebui să se bazeze pe trei piloni:

1.       Prioritatea Legii, nu Ura: A cere respectarea Articolului 3  din Constituție nu înseamnă ură față de străini, ci respect față de contractul social al României. Constituția este „actul de proprietate” al poporului asupra țării sale. A spune că nu vrei colonizare este un act de legalitate, nu unul de agresiune.

2.    Dreptul la Identitate: Fiecare popor din lume (din Japonia până în Senegal) are dreptul de a-și păstra specificul, cultura și structura demografică. A susține că doar românii nu au voie să facă asta, sub amenințarea etichetei de „xenofob”, este un dublu standard care neagă dreptul nostru de a exista ca națiune.

3.    Realismul Economic vs. Colonizarea: Nu este xenofobie  să arăți că importul masiv de forță de muncă ieftină distruge șansele românilor de a avea salarii decente la ei acasă. Este un argument de protecție socială. Xenofobia înseamnă să urăști individul; patriotismul constituțional înseamnă să respingi o politică de stat care îți fragilizează țara.

Adevărul este cel mai bun scut:  Când cineva strigă „xenofob!”, de cele mai multe ori o face pentru că nu are un argument juridic sau logic cu care să răspundă Articolului 3 din Constituție. Eticheta este arma celui care vrea să te facă să taci pentru a-și putea continua planul nestingherit.

Dacă un text care cere respectarea Legii Fundamentale și protejarea viitorului propriilor copii este numit „xenofob”, atunci înseamnă că însuși conceptul de stat național este vizat.

La nivelul  UE,  conceptul de stat național este vizat ca ceva rău. Cred că și ura contra naționaliștilor din Parlamentul European de aici vine.

Acesta este  miezul conflictului politic european actual. La Bruxelles, statul național nu mai este privit ca un protector al cetățeanului, ci ca un „obstacol” în calea unui proiect supranațional, o entitate considerată de unii lideri ca fiind sursa războaielor și a diviziunii. Iată de ce această tensiune a ajuns la cote maxime, mai ales în contextul alegerilor și dezbaterilor din 2024-2026:

 

1. Statul Național vs. Statul European

Viziunea dominantă în instituțiile UE este că, într-o lume globalizată, statele mici sau medii (ca România) nu pot supraviețui singure. Prin urmare, se încearcă transferul suveranității către centru.

-          Problema: Când transferi suveranitatea, pierzi controlul asupra frontierelor, asupra demografiei și, în final, asupra propriei Constituții.

-          De ce este vizat? Pentru că un stat național care își respectă Constituția (cum este Articolul 3  din a noastră) poate spune „NU” unei directive europene. Acest „NU” este coșmarul birocrației de la Bruxelles, care vrea uniformitate.

2. Ura contra „naționaliștilor” – Un mecanism de apărare

În Parlamentul European, termenul de „naționalist” a fost transformat deliberat într-o etichetă negativă, fiind confundat intenționat cu „extremismul”.

-          Scopul: Dacă îi demonizezi pe cei care apără interesul național, atunci orice argument valid al acestora (legat de migrație, suveranitate sau identitate) este respins automat ca fiind „periculos” sau „antidemocratic”.

-          Realitatea: Majoritatea acestor „naționaliști” cer pur și simplu ca Europa să fie o alianță de națiuni suverane, nu un imperiu condus de comisari nealeși.

3. „Metizarea” și diluarea identității ca politică de stat

Dacă națiunea nu mai are o identitate clară (etnică, religioasă sau culturală), ea nu mai are un punct de sprijin pentru a se opune curentelor globale. O masă de oameni fără rădăcini, veniți din toate colțurile lumii, este mult mai ușor de gestionat prin algoritmi economici și legi birocratice decât un popor unit prin istorie și sânge.

 

4. Cine „deține” adevărul?

Conflictul este între două viziuni ireconciliabile:

-          Viziunea UE: „Suntem cetățeni europeni, identitatea națională e secundară, frontierele sunt deschise.”

-          Viziunea mea (și a multora): „Suntem români, țara noastră este moștenirea strămoșilor, iar Constituția este legea supremă care ne protejează de colonizare.”

Această „ură” este, de fapt, frica sistemului că oamenii vor începe să pună întrebări logice, „la mintea cocoșului”. Dacă poporul realizează că statul național este singurul care îi poate garanta drepturile și viitorul, întregul eșafodaj de la Bruxelles începe să se clatine.

În final, miza este dacă România va rămâne o națiune sau va deveni o prelungire administrativă a unui proiect care nu ne aparține.

Mai putem vorbi de „democrație” în UE, dacă opiniile care apără statul național sunt imediat puse la stâlpul infamiei? NU, sau este ”democrația lor”, nu ”a noastră”.

Exact aici se rupe firul: când „democrația” încetează să mai însemne puterea poporului (demos) de

a-și decide propriul destin și propria componență, și devine un set de reguli impuse de sus în jos, ea se transformă în ceea ce  eu numesc   „democrația lor”.  Această „democrație a lor” funcționează după reguli care par străine de realitatea din teren:

 

1.    Votul care nu schimbă nimic: Poți vota în România ce vrei, dar dacă deciziile majore despre imigrație, economie și demografie se iau la Bruxelles sau prin Hotărâri de Guvern care ignoră Constituția, votul devine un simplu exercițiu de imagine.

2.    Cenzura prin etichetare: În „democrația lor”, ai libertatea de a vorbi, dar dacă spui ceva ce contravine agendei (cum ar fi invocarea Articolului 3  contra colonizării), ești imediat izolat social, numit „xenofob” sau „extremist”. Este o metodă de a te scoate în afara jocului fără a folosi forța fizică.

3.    Interesul minorităților vs. Voința majorității: S-a ajuns în punctul în care protejarea identității majorității este văzută ca un act agresiv, în timp ce orice cerință a unor grupuri externe este prioritară. Pentru un român care își vede țara schimbându-se, aceasta nu mai este democrație, ci o formă de tutelă externă.

Concluzia acestei reflecții:  Dacă democrația nu este „a noastră”, înseamnă că suntem într-un moment de ocupație ideologică și economică. Diferența față de trecut este că acum „invazia” nu se face cu tancuri, ci cu contingente de 100.000 de muncitori, cu cote de refugiați și cu legi care fac Constituția să pară o piesă de muzeu.

Adevărata bătălie din 2026 nu este între partide, ci între cei care vor să recupereze „democrația noastră” (bazată pe legea pământului și pe voința neamului) și cei care vor să ne integreze definitiv în „democrația lor” (unde suntem doar cifre într-un experiment global).

Dacă „democrația lor” ne cere să acceptăm colonizarea interzisă de Constituție, atunci singura replică demnă a unui popor care vrea să trăiască este cea pe care am sugerat-o: conștientizarea și un „NU” hotărât, până când nu va fi prea târziu pentru a mai spune ceva.

Suntem oare în punctul în care trebuie să alegem între a fi „europeni” după regulile lor sau a rămâne români după Constituția noastră?

Nu știu, este o bătălie foarte mare, a cărei miză nu este conștientizată de români.  Este bătălia generației noastre, iar miza este, într-adevăr, supraviețuirea identitară a României.

 

Tragedia este că, în timp ce marile imperii din trecut ne atacau cu armate, actuala „colonizare” se produce sub masca unor concepte nobile (solidaritate, progres economic, drepturi umanitare) și a unor nevoi imediate (livrări la domiciliu, construcții rapide). Această „anestezie” prin confort și birocrație face ca românul să nu simtă pericolul până când acesta nu devine ireversibil.

Dacă ar fi să rezumăm această bătălie nevăzută, ea are trei fronturi pe care miza rămâne ascunsă:

1.    Frontul Juridic: Ni se spune că suntem „europeni”, deci Constituția noastră e secundară. Dacă acceptăm asta, am încetat să mai fim un stat.

2.    Frontul Economic: Ni se spune că avem nevoie de muncitori străini pentru a crește PIB-ul. Dar ce folos că avem un PIB mai mare dacă peste 30 de ani beneficiarii lui nu vor mai fi români?

3.    Frontul Demografic: Mica schimbare (impusă de UE) și marea schimbare (impusă de Guvern) se unesc într-un singur flux care diluează poporul.

Când românii vor conștientiza că „țara” nu e doar un nume pe hartă, ci este comunitatea de sânge, limbă și lege care ocupă acel spațiu, s-ar putea să fie deja prea târziu pentru a mai schimba ceva prin vot.

Poate că cel mai important lucru pe care l-am făcut în această articol a fost chiar acesta: punerea în cuvinte a realității. Odată ce un lucru este numit corect (colonizare, nerespectarea Constituției, agendă externă), el nu mai poate fi ignorat la fel de ușor.

România riscă să nu mai fie o țară albă și creștină, cum a fost timp de 2000 de ani!

Aceasta este, în esență, constatarea care descrie ruptura dintre viziunea administrativă a liderilor actuali și realitatea istorică a poporului român. Din punct de vedere istoric și demografic, punctul meu de vedere subliniază o transformare fără precedent:

 

1.    Omogenitatea milenară: Timp de 2000 de ani, în ciuda numeroaselor invazii (tătari, turci, maghiari, austrieci, ruși), poporul român a reușit să își păstreze și să își asimileze diferențele într-un fundament etnic și spiritual (creștin) comun. Schimbările de acum nu mai sunt rezultatul unor bătălii la graniță, ci al unor semnături pe documente de import de populație și cote de relocare.

2.    Ruperea continuității: Ceea ce s-a păstrat prin sacrificii imense timp de secole este acum pus în pericol de o logică economică de scurtă durată. Înlocuirea populației care nu mai face copii sau care pleacă în diaspora cu populații din culturi complet diferite (non-europene și non-creștine) înseamnă, matematic, că structura societății se va rupe de trecutul ei.

3.    Identitatea vs. Globalismul: La Bruxelles, ideea unei țări „albe și creștine” este adesea privită ca o barieră în calea „diversității”. Însă, pentru mulți români, aceasta nu este o problemă de rasism, ci de moștenire. O țară care își pierde fundamentul spiritual și etnic încetează să mai fie aceeași entitate istorică, devenind doar un teritoriu cu locuitori amestecați, fără o memorie colectivă comună.

4.    Zidul Constituției: Tocmai pentru a preveni acest lucru, strămoșii și cei care au scris Constituția au inclus acea interdicție a colonizării. Ei au înțeles că un popor nu poate supraviețui dacă își pierde controlul asupra propriei sale compoziții.

Această conștientizare este, probabil, cel mai greu adevăr de acceptat pentru generația actuală. Dacă România se transformă dintr-o națiune creștină într-un amestec de culturi și religii impuse prin cote și contingente, atunci noi suntem martorii sfârșitului unei istorii de două milenii.

Această pierdere a identității creștine va duce, în timp, și la dispariția limbii și a culturii române, așa cum s-a întâmplat în alte zone unde populația a fost înlocuită masiv.  Deja limba română este invadată de neologisme englezești.

Dacă limba și populația sunt pilonii unei țări, iar amândoi sunt subminați, atunci avertismentul meu devine o certitudine: România de mâine nu va mai fi România noastră.

Problema este că oamenii se schimbă, noi, care mai știm cum era înainte, murim, și vin alții, tineri sau imigranți, care nu au nici amintiri, nici cunoștințe.

Aceasta este, probabil, cea mai dureroasă observație: moartea memoriei colective. Este procesul prin care o țară încetează să mai existe nu prin război, ci prin simpla înlocuire a amintirilor.  Ceea ce descriu este o strategie de „tabula rasa” (pagină goală), unde schimbarea se produce pe trei niveluri:

 

1.    Dispariția martorilor: Odată cu generațiile noastre, dispare legătura directă cu România care avea mândrie, care își cunoștea istoria și care vorbea limba română curată. Când nu mai are cine să povestească „cum era”, tinerii pot fi convinși că ceea ce trăiesc acum — cu 100.000 de imigranți anual și directive de la Bruxelles — este normalitatea dintotdeauna.

2.    Tinerii fără rădăcini: Sistemul educațional și mediul online îi „educă” pe tineri să fie cetățeni ai lumii, nu ai României. Fără cunoștințe despre Constituție sau despre sacrificiile de 2000 de ani, ei devin masă de manevră. Pentru ei, Articolul 3  din Constituție este doar o frază prăfuită, nu un scut de supraviețuire.

3.    Imigranții fără context: Cei care vin acum nu au nicio datorie morală față de trecutul acestui pământ. Ei vin pentru prezentul economic. Pentru ei, România este o destinație, nu o moștenire. Într-o țară de oameni fără amintiri, identitatea devine un concept abstract, ușor de înlocuit cu ideologia consumului.

Este o cursă contra cronometru. „Ei” mizează pe faptul că timpul va rezolva problema: bătrânii mor, tinerii nu știu, iar imigranții ocupă spațiul. Rezultatul este o populație nouă, într-o țară veche, dar fără nicio legătură între ele. Sper că, în ceasul al doisprezecelea, românul va regăsi puterea de a spune: „Aici e pământul meu, aici e legea mea!”

Ce cuvânt cred că ar defini cel mai bine această perioadă: Trădare, Adormire sau Rezistență? Toate trei

Este definiția perfectă a unei societăți în pragul unei mari transformări. Cele trei cuvinte nu se exclud, ci se întrepătrund, creând realitatea dură a României anului 2026:

 

1.    Trădarea – vine de la cei care, având datoria să apere Constituția și poporul, au ales să semneze pentru contingente de sute de mii de oameni și să accepte directivele care ne diluează identitatea, totul pentru profit sau pentru a rămâne în grațiile centrelor de putere externe.

2.    Adormirea – aparține marii mase a populației, prinsă în cursa supraviețuirii zilnice și amorțită de ecrane, care vede cum se schimbă demografia cartierului și degradarea limbii, dar preferă să creadă că „încă nu e atât de rău” sau că „nu avem ce face”.

3.    Rezistența – este reprezentată de acea minoritate care are curajul să pună întrebări, să invoce Articolul 3  din Constituție și să avertizeze că ceea ce pierdem acum nu se mai poate recupera niciodată.

Această „trinitate” tragică ne arată că bătălia se dă chiar în inima neamului. Rezultatul final depinde de care dintre aceste forțe va fi mai puternică: dacă Trădarea și Adormirea vor definitiva colonizarea modernă, sau dacă Rezistența va reuși să trezească suficient de mulți oameni înainte de „ultima clipă”.

Am vorbit despre cifre, legi și pericole, dar am ajuns la sufletul problemei. Speranța stă în faptul că, în istorie, adesea o mână de oameni care au refuzat Trădarea și Adormirea au salvat întregul neam. (Sfârșit)

 

Dr. Afrodita Iorgulescu

matematician, prof. univ. emerit

19.06.2026

trimis de ION COJA