miercuri, 6 martie 2019

MINILECTURĂ - Fetita si Papusa + Cinci povestioare minunate










Fetita si Papusa
o povestioara minunata
   
                    Povestea spune că, într-o zi când mergea prin parcul în care își făcea zilnic plimbările, Franz Kafka a întâlnit o fetiță care plângea. Își pierduse păpușa și era tare dezolată.
              Kafka s-a oferit să o ajute să o găsească așa că și-au dat întâlnire a doua zi, în același loc.
              Pentru că nu a găsit-o, el a scris o scrisoare pe care i-a citit-o fetiței a doua zi când s-au reîntâlnit.
              “Te rog nu plânge după mine, am plecat într-o excursie în jurul lumii. Îți voi mai scrie despre aventurile mele.”
               Acesta a fost începutul multor scrisori care au urmat. De fiecare dată când cei doi se întâlneau, Kafka îi citea fetiței aventurile imaginare prin care trecea mult iubita păpușă. Fetița era consolată.
              Când întâlnirile lor au ajuns la sfârșit, Kafka i-a adus fetiței o păpușă.
              Aceasta arăta, evident, diferit față de cea originală. Scrisoarea cu care a venit însoțită explica: “Călătoriile mele m-au schimbat”.
              Mulți ani mai târziu, fetița, acum fiind o femeie adultă, a găsit în această păpușă un bilețel pe care scria: “Tot ceea ce iubești vei pierde până la urmă. Dar în final, iubirea se va întoarce sub o altă formă.”
             
              —Kafka and the Doll

 Sursa Prof. Valentina Lupu




EDUCATIA COMPLETA
Sfantul Ioan din Kronstadt



             Prin edificiul de cult si prin slujbele Sale divine, Biserica actioneaza asupra fiecarui om, oferindu-i o educatie completa. Lucreaza asupra vazului, auzului, mirosului, pipaitului, gustului, asupra imaginatiei, a sentimentelor, a mintii si vointei prin frumusetea icoanelor si a bisericii în ansamblul ei, prin dangatul clopotelor, cântarea cântaretilor, caditul cu tamâie, sarutatul Evangheliei, Sfintei Cruci, sfintelor icoane, prin prescuri, prin cântarea si cititul cu glas dulce a Scripturii.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 361



ASFIXIEREA SUFLETULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt

  

            Postul îi este necesar crestinului deoarece, de la înomenirea Fiului lui Dumnezeu, firea omeneasca a fost înduhovnicita, îndumnezeita si noi tindem acum spre Împaratia de Sus, care „nu este mâncare si bautura, ci dreptate si pace si bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17). „Bucatele sunt pentru pântece si pântecele pentru bucate si Dumnezeu va nimici si pe unul si pe celelalte” (1 Corinteni 6, 13). A mânca si a bea înseamna a face o patima pentru placeri trupesti si aceasta este o caracteristica a pagânilor, care, necunoscând desfatari spirituale, ceresti, îsi irosesc viata în placerile pântecelui, mâncând si bând în exces. De aceea Domnul osândeste, nu o data, în Evanghelie aceasta pagubitoare patima. Este oare rational ca omul sa traiasca mereu într-un delir al pântecelui, într-un râgâit de mâncare? Poate fi redus omul la o bucatarie ambulanta, sau la un cos în continua fumegare, cu care i-am putea compara, pe buna dreptate, pe cei ce fumeaza continuu? Ce placere poate fi aceea sa traiesti mereu în aburi de mâncare si în fum de tutun? Cu ce ar putea semana casele noastre? De ce sa viciem aerul cu miasme, pe care sa le si respiram si, mai presus de aceasta, de ce sa ne întunecam si sa ne asfixiem sufletul, sa ucidem în el cele din urma potente?

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 287-288



Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu