MERE PADURETE 65 - Soldat al Limbii Romane (necorectat/necenzurat)

 

MERE PADURETE 65

Unele accidente-s comatoase, carambol abuziv, cu proces care începe. Nu pot să mă exprim, nobil, sublim, util, impecabil și durabil ca alți să se mire, că a fi domn nu-i mirare, că a fi om e lucru mare. Era, în măsura tuturor posibilităților fizic, psihic și, parcă era antrenată, cu greul, vicistitudinile vieții și era cea mai tare și dragă soție. Prea multe, dincolo de magie, am vrea să știm dar nu știm.

Precis la ieșirea ei, din servici, Marius stăruise și inevitabil a fost bine venită. Să mănânce a venit și Ionuț, cu nevastă-sa crezând aiasta din Cuzdrioara, c-a venit și Mihaela acasă, a venit, cum vine și Vichi, vecina Gorduna, fata lui Eva. Ce vrea gura mea să mai îngaime ca opincă de la coada vacii, c-ar fi probleme, în glorioasa societate?

     - "Câinele nu pleacă de bună voie din fața măcelăriei / de la abator," zice și Mitică Popescu, din de-a lui Mitică țaca pac! Omul trebuie, să rămână om mai ales, când, îi e greu și atunci, când mai ales e batjocorit, chinuit cum a fost cel mai iubit. Nu mai știu ce a deteminat-o pe Vica să aiba o slăbiciune omenească, să aibă iubire și daruire, pentru mine, un om care nu-i ajungeam la înălțimea sentimentelor ei, că margareto spune drept: cine naiba, te-o mușcat de piept, că albina n-are dinți, dar tu, dragă, de ce mă minți? că tu, mă scoți, din minți. Ho, ho, sanie cu zurgalăi, frumoși sunt căluții tăi și mândră mi bundița, ștința și conștiința ca Vica, în spor, cu zor la toate, că erai plină de vână, compatibilă, cu viața, în adevăr Eminescu de luceafăr și cu empatie și magie, într-o ișcutie, cutie, că magie la carte scrie! Sunt mereu, în mișcare ca negație a negației / cum zice, c-ar fi sistemul filozofic a lui Hegel, cu turu pantalonilor, în sus și capu-n jos ca boii, în grajd pe coada băligată. Societatea nu-și rezolvă problemele, dar caută țapi ispășitori. Uneori e greu să-ți rezolvi propria problemă țignită. Vica era deșteaptă și știa că escrocii ne coduc și corup fără ca să fie condamnați. Dacă n-ai enzime, nu te simți bine dacă bei ca alcoliștii și dacă mai și postești, că post negru, nu se acceptă. Se simt prost și cei care abuzează de alimente, în alimentație. Mesteci bine mâncarea codimentele te face să nu tolerezi, dar...uneori... Tu, cum te-ai liniștit devenind rezonabil? Cu ce faci diferența și distanțarea? E un model de viață, o taină, e și ce scriu fără a mă lepă da de Dumnezeu, că e o gâlceavă cu lumea, care nu mă plictisește, nu mă departă de mine însumi, de mândria eficientă de a fi. Cum de strălucim din interiorul nostru? Cum grădinărim prin modul a fi, fără a fi criminal? E un adaptabil și traiul, viața, cu Vica, o ofertă incredibilă, dar adevărat eficient, cu Vica. Noi suntem niște dulci, și, că suntem..., cu diabet și cu câteva kilograme, în plus, dar cu stare bună, simțindu-ne bine, chiar dacă avem forme care obligatorii trebuie să le ascundem, că putem fi, Ben, speciali, sexy, cu contur Van Gogh, contur de vis, vis - paradis. Era un ceva tainic care-mi plăcea la Vica, că ea ca Catrina lui Ilie Moromete era motivată, cu meritrocrație, dusă mereu la biserică, apropo și Gulea se gàndea la serialul Moromeții 3, prin cap, îi mai trece ceva cu aiesta face așchioare, aiesta merge la dițăi, la purcei, iar aiesta, cu sufletul, că aiwsta i sufletul și aiesta cu propia-i face plăcintioare, iar aiesta incredibil:

     - " Țiuic, dă-mi și mie, că eu sunt cel mai mic..., că băiatul mititel vrea gură-cască." În tot e un pic de știință (sunt genul, nu subt blamul, că-s asul, geniul, sânge de român despre care nimeni nu zice nimic, adică să zică ceva de gen ca femeia face dragoste, dar și gătește și ca Vica face ordine și curățenie cum rar, îmulțită, în har, cu artă, comoară rară). Pe Tras-Alpina s-a depus omătul, Zăpada, însă undeva mai jos a izbucnit incendiar și distrugător focul. Fără lanțuri mașinile nu urcă la Rânca. Repartitoarele e o cheltuială, în plus.Pensiile foarte mici și băieții deștepți fac ce fac, pentru înteresele lor, ofensiv, din lumea reală, lume care-și poartă politica de afaceri: fesul și stresul evazionist, în criza componetă, prezentă, povară, din cauza evidentă a lui Putin ca idee avasantă ca idee suplimentară provocată și de vădita invazie a Rusiei foarte complicată, încă doar presupusă, invazie fără consens, dar globizatoare, invazie, în Ucraina, cu prumul venit Rusia la graniți, primul servit, în regimul capitalist, cosmopolit fără aviz, însă foarte vădit insistent, fără un scenariu optimist, altruist. Ce asigură? Explotarea omului de către om fără obiectiv, ci o speculației a Rusiei care ar profita de orice slăbiciune ce s-ar ivi, în apocaliosa socială, propice invaziei și atunci de ce să ne bucurăm? De o eventuală invazie fără scrupule, în România? Ciocoimea sufletelor moarte, nu acordă decât sadicul, că nimic nu-i luminos / sănătos, în gândirea, lui Putin care se minte pe el, însuși convorbind, cu Bilanden cel exigent. Ai noștri sunt îngrujorați de ursuleții orfani de un an, care-s solitari, urșii putând fi omorâți de braconeri cum sunt și mercenarii ruși care vor invada Ucraina, că rușilor, li s-a împuțit brânza, că brânză, brânză, dar, neam, e pe bani, circ cu om-ucidere, bre! Foe vede viorea, cum ne vom scoate cămașa, chemeșa ciumii, mai ales, că dialectic, filozofic, Crăciunul  desăvârșit e magic? De ce aș cadea, în parodia, adică, cum aș zice, oare, în butoiul lacustră verde-albastră, flectisarian, cu inedit, în perfect infinit și aabsolut Eminescu apropiat cu tote informațiile necesare apropiat subiect și predicat, în desăvârșire, aur cenușiu strecurat apropiat de obiect ca un exemplu, cu crede, Pavele, în oameni, n-aș fi om pentru oameni, pentru provita cu arome, de prieteni, fericiți de pretutindeni, însă cu limba română, cu îndemână provita și pe Golgota învierii, Mesie a iubirii, omenirii, cu normalul, moralul și, cu naturalul vieții, după cum dictează conștiința, cu drept de a fi. Într-un final, totul o să fie bine, pentru național, monumental, în tradițional etno... folcloric. Cu ce-s mai sârguincios și schimb totul, surpriză făcând celor dragi? Nelegiuiții fac peste tot, fără nici o cale de vindecare. Pâna într-o zi, când m-a lua cu capul. Până acuma, Darie, nu i-ai fost soră, zice Teci. Ce i-o zi tu, bolundă, îi zice el și proastă, îi zice Marin, lui Dărioașcă pui de broască. Uneori n-are numele de botez Daria-Loredana, ci VICHI, că ce vreți ca și cum n-ar fi copil botezat.

     - "Pe, când te duci ești ca măgarii de încărcată, zice și toată povara e lăsată pe Daria ca pe hamalii din gară e lăsată. Multe din toată povestea asta nu-mi place, că ceva nu-i aparține nici lui Daria, că Marin e ca Țica care:

     - "Vezi, că fac să-ți văd grupa sangvină."

     - "Cum își permite să mă provoace?" Eu n-am nici o grijă pentru ce spun, pentru ce afirm. Totul e o suferință greu de înfrânat, din frâu și zăbele ca la Fulger pur sânge arab, că autorul zice senin, că viața e o luptă, deci te luptă. Ar trebui, să știi, tu cititorule mai bine ca mine. Scriitorul e din ce mai îndrăsneț, cu aripile calului  năzdrăvan / taina oii  cu taina la vedere care îndemna, ìn ajutor să cheme și un câine credincios, fidel (știa misterul mereu tot mai misterios). Scriitorul dă ca narator, în vileag. Tu, Dumnezeule încătro și ce-ai face-n locul meu, alduitule? Omul aiest, Teci Marin e dificil, e tot viceversa, în de-ale carnavalului, cu momente și schițe, o noapte furtunoasă, o scrisoare pierdută (lovèște, în clasa politică). E un cea și hoie, hei și ho, la noi, hobei! Pictorului legendă, propriu maistru - profesor, îi spune ca unui elev:

     - "Un profesor bun, are un elev bun".

     - "Dacă faci un lucru, fă-l, cum trebuie".

     - " Aia, îs periculoși, ai grijă", o fute de cap Marin pe Daria (îs știri reale). Sunt greu de ignorat injuriile și amenințările, că taie gâtul țiganilor borâți, amenință fără rețineri, la toți tri le tai gâtul (se referă, mă include și pe mine și la mine acest Lefter Popescu din Două loturi?), N-are nici un Dumnezeu, nici o dragoste acest dejan, Marin Teci? De la acest om, dacă mai poate fi om, după câte crime au loc, în România, după vorbele lui amenițătoare. Copiii mei, nu erau ca cei, din Vise la cheie, că ei datorită intrusului  lui Erich, cel care a scris law story / Marin Preda, parte mai aparte, din fericirea / nefericirea, viața mea, mai igenizat ca fiu de țărani dus la nobile și utile școli, că după ani buni sunt rentors între țarani, fără rentoarcere abstract ca să fiu pentru țărani util, chiar și pentru ultimul țăran a lui Dinu Săraru- Dragoste și revoluție, că din România ne tragem, neam, din raiul, România, cu responsabilitate, îl am ca un botezat, cu un mai echilibrat și mai inspirat miere și lămâie, pe sub meri pădureți la ceai, în imunitate contra pandemiei socio-umane, politice. „Stimate domnule profesor...” Tu, ai, în toate vorbea alese, că grăiești frumos, pălăria jos, cum elevat aur cenușiu strecurat, Dumnezeu alduitul, luminat și curat ți-a dat dar din dar Rai de plai! Marin ca sită nouă, se poartă bine, dar apoi tam, tam... Marius mai suduie, ca-i ca Vica mai iute la fire, dar nici Miha nu-i pară mălaiață, ci o pădureață, că lui Marius, îi scoate ochio ochii micalită:

     - "Nu suduii, mă, pulă, nu sudui ca toate gunoaiele ca la vedeta populară, unde-s toți populari cum zice Iuliana Tudor / Elisa Stan, Eliza și cele 11 lebede și Crotoraș Viteazu, cărțulii din colecția Traista Ciobănașului. Teci pare ramolit și libidinos ca de haimana, vagabond de Dej, din mahalaua lui Mama mândră, mai întâi, din Ocna Dejului, c-aici s-a născut, după care s-a mutat, cu părinții zăpăceala de cap, cum zice la repezeală Daria-Loredana, Caratista, Ferghete care-i pe tocuri cui, de chiar și el culmea o pișcă din gură, o pișcă pișcher pule mături, o  mustră, cu o gură, cât o șură:

     - "Ești grea și pe tocuri, tu n-ai voe, Pichi tatii, puica mea, îi zice mieros, lingușitor ca s-o ducă cu vorba pe fofălica și pe fefelega Ciubăncuței, deși nu-i din Aghirbici lui Pr. Ion Ahirbiceanu, mare scriitor, prozator!" Cele mai importante informații de la oamenii cei mai importanți le afli. Totul e un nou început pentru cristalele neșlefuite, c-asta eram noi: eu, Vica și copiii (avea dreptate, că dădeai amorsa ca să dai cu var / valabil ca să elimini erorea / orarea dădeai până era ud). Asta-i o zi din calendar, o zi colinďă și legendă care spune adevărul care-ți ia ca soarele ochii, că la mândra Vica te, uiți, dar la soare, ba, bă, nu te poți uita! Viața pulsează, în noi de când ne naștem să trăim, nobil și  sublim, a celui ce iubește Grădina Maicii Domnului, cum zice, chiar și papa, pontiful, de la Roma, cu tot ce papii tăinuiesc ca furi ridicoli, pentru care, chiar Iisus se roagă ca pentru tâlharii de pe cruce:

     - "Tatăl ceresc, iartă-i, Doamne, Domn Savaot, că nu știu ce fac!" Apropo aveam un câine și venind cu mine, după mine, că eu trăgând manual după mine un cărucior, c-am mers după lemne, trăgând căruciorul, cum / nu ca Păcală trăgând după el ușa cu premonție, că ne pupă Geo Saizescu ilustrând cu acest film copilăria și așa cu viață distrată și ciufulită de șotii și poante.Revenind la cățelul de pomină luat după mine la pădure, numai ce-l văd intrând, în pădure și la un moment dat ieșind speriat din pădure alergând alergat de un iepure și el "Nică fără frică". C-apoi și eu trăsnit dau, în găinar de păduchi / de pediculoză. Seara las găinarul deschis, cu găinile, în el. Merg, în casă, că nu dorm încă și după un timp adorm și la ora 3, ies îngrijorat, că n-o fi intrat ceva, în găinar la găini. Câinele, același câine era postat, în fața găinarului ca paznic de far și păzea fără să-i fi spus ceva, în acest sens. Viața e minunată, viața cu nuntă, cu cununie la sfat / primărie și la biserică, că foaie verde tri pomniță noi merem după mireasă, că de om afla o somnuroasă om lăsa la măsa acasă, să o deie după domn, să se sature de somn.

     - "Viața e sucită, ne sucește și pe noi," zice Nae Alexandru actorul, bucătarul de la Tradiții de la bunica, unde cu bucătărit și bucatele face filozofie.

     - "Când n-ai timp pentru filozofie, o iai la oiagă, la sticlă", zice și Adria Ienache. Ne-o da pe spate și să facem bine, nu ne-om lăsa până la moarte. Vica:

     - "Nimeni, nu-i ca mine și ca nimeni și-i o surpriză provita, pentru cei dragi, zic, cu toate, că lauda de sine, nu miroase a bine, însă sănătatea e cea mai bună, e mai bună ca toate și bunătatea e cea mai răsplătită, că dacă ești bun, ești nebun." Nimeni nu-i ca nimeni, cu toții au particularitatea lor. Demonstrație ne face viața și Dumnezeu, în socio-ecuație. Sava Negreanu-Brudașcu e soția lui Damian Brudașcu, un falnic om de cultură care a scris și el o cronică la cartea mea de debut, în poezie: IISUS HRISTOS-DREPTUL LA VEȘNICIE, DOCUMENT, că am talent, bădie, Ben, publicat de domnia sa, în Făclia / Adevărul de Cluj, din Bucium, Sj. de fel, Servus! ca atare o valoare autentică și mare care zice, cu zbucium tot din Bucium, în cântec nevastă-sa Sava Negreanu, cu flori de mălin, de liliac, că precum Vica zice, că ce știam eu neicuță de dor:

     - "Nu-i bărbat să-mi poruncească." Pofta / foamea, e cel mai aprig, bun și eficient bucătar și sună bine goarna lui Cocoș, prin codrii de aramă, sună de bună seamă (la noi, în casă n-a fost gelozie, o boală tàmpită și trăsnită). Văduva neagră, un film bun. "C-a plecat moțu prin țară cu doniți și cu ciubară" ...tot de Sava e cântat, doinit inedit. Tot ea, Sava-i cu: "Doamne ocrotește-i pe români!" Dar cine, ce ști, că România-i țară bogată, că e țară cu artă. România-i țară bogată, dar românul, din prostia conducătorilor ei, românul cerșește din poartă, în poartă! E horită horea ca lelele Floare, capul rău mă doare, dacă nu beu moare! Fica mandajadului, un film cu aventură căruia parcă îi lipsește totuși iubirea ceva.

     - "Fără disciplină știi, că nu faci nimic". Mi-ai intrat la inimă, Zău,că m-a cuprins Vica, m-a cuprins focul tău, floare albastră, laudă de zestre a zărilor românești, albastre!

     - "Eu m-am născut carcalete," zice Niculescu. E vorba de Ovidiu Noculescu. VICA-i vestea cea bună, dar voi descifrați altceva, nici măcar femeia cinstită n-o vedeți, în născătoare de ciledi, prunci, nu vedeți ca binecuvântare. Artistul, scriitorul, pune tot timpul ceva la cale, tu, să fii, în locul meu ce-ai face, maistre, în limba română?

     - Fa orice numa nu-ti pierde mintile.

     - Scriitorul e foarte tenace, chiar dacă nu i-a surâs premiul cel mare: provita, pentru scris.

     - Crezi ca pentru asta a inventat Dumnezeu CUVANTUL, pentru premiu? Premiile sunt o inventie Jidaneasca. Sa te puna la munca, sa te chinuie, sa-ti inchida gura, sa te punajos, sa te striveasca ca pe un muc de tigara.

     - Scrisul e o stare de neliniște și emoție, în socio-ecuație, e chemarea străbunilor la responsabilitate, o dragoste de viață. Tu, ziceai cu gură aurită, ziceai, în Căutând după mere:

     - "Dragul meu, toate trăirile noastre sunt promoții ale înobilării sufletelor...", pro iubire la înălțime, cu profunzime, chiar dacă avem probleme. De ce sunteți sadici, cu om-ucidere, ucigând ca criminalii palestinienii din Gaza? Nu la iubire ne îndeamnă Iisus-Dumnezeu? Ce, voi, dragilor, nu iubiți ca evrei? Alții, în cazul aiesta, cum să vă iubească, chiar dacă merită? Cu mine nu se știe, cum pot fi stâncă, piatra din casă, poticnire, pentru semen, pentru aproape. Nu mă chinui cu vorbe, că, tu n-ai nevoie de sponsorizare / drept de autor, că eu îmi cer dreptul la soare ca o stringentă problemă, miez de pâine și viață, că hai pe bune și serios: cum e plătită cinstit performanța mea, că-i vorba de munca, de efortul meu, de dragostea, pasiunea și răbdarea mea, c-aici ar fi totul, în a face ceva, a scrie, nu-i așa, omule? Constanța-Doina Spilca ești de milioane, pentru cartea mea Căutând după mere și eu pentru munca ta, îți mulțumesc, că pentru ce-ai făcut, pentru munca ta, multa ta treabă, eu îți mulțumesc și te iubesc, c-ai pus țara cu politichie și delicatesuri ca poetul Mircea Dinescu, c-ai pus țara la cale. Merèu sunt pus unor ispitiri și încercări, că unele pasențe, în noblețe, nu-mi ies. Trebuie să lămurim corect, că este necesar, în viață de adevăr, sunt consultări NATO, că rușii s-o strâcat de cap având gânduri negre, rele intenții, că-s tensiuni între ruși și Ucrainieni, la tine, Ben, ce se aude care-i mersul?  

     - Daca nu se trezesc americanii din drumul pe care au luat-o cu dorinta lor de cotropire si ciomageala, specia umana o sa se duca dracului ca numai razboaie au in cap. Au investit toata averea in armament si acum vor sa culeaga recolta. Daca Dumnezeu vede acum e momentul sa apara. Daca nu..., Amin! Am cazut cu curu-n spin.

     - Rușii ne vor încorseta?

     - Doica america isi sperie copiii ca daca nu fac ce le spune o sa-i manance Bau, Bau.

     - În capul rusului ce se întâmplă care li dorința?

     - Tu ar trebui cel mai bine sa stii ca ai fost frate cu ei, ai crescut cu ei si stii cum gandesc. Cine fute copiii tarii azi? Rusii sau Americanii? Ati pierdut tot ce ati construit sub rusi de cand au intrat americanii peste voi. Nu mai aveti nimic. Nici macar pamantul de sub picioare nu mai e al vostru. Ce gandesc rusii? Gandesc si regreta ca au crezut in americani cand au dezmembrat comunismul si se pregatesc de aparare la un eventual atac. Auzi! Tu stii ungureste. Asculta si stirile din ungaria nu doar din romania ca sa-ti faci o ideie.

    - O  zi lejeră, dar cu toate câte-s pe capul oamenilor. Sunt multe controverse, având și ceva special povestea cu Vica, reprezentată ca la judecata de apoi, cu după noi potopul, cu dimensiune și un fel aparte, în spiritul locului, Ciubăncuța. E un fain românesc rural. Tu, ești cu asumare, cu ati-Cristul? Practic, de ce rostești ca și cum și / palestinienii ar fi vinovați, dar israelienii, nu-s cu partea lor de vină, deși Iisus zice, să-ți iubești logic, chiar și pe vrășmașul, că e obligatoriu să-l iubești, c-altfel, sunt doar vorbe împulăite, îmbârligate, că de altfel, cum v-a învățat, în disperarea lui ca să fiți buni, având ce să faceți ca să faceți lucru bun, că război sfânt nu există, cât timp există om-ucidere. Tu, ce faci, că pacifist, în principiu nu ești, omule, ca rușii stau la granița Ucrainiei pentru a o invada. Apropo, în țara făgăduinței, s-a intrat cucerând, cu război, alungând cu lupte pe cei care locuiau, în Canan. Asta cum vă explicați sincer, domnul Viorel? Tu, caută adevărul, că adevărul e viață, cu principii de biblii. Salut, P.R.F. Ce soluție are Israelul, să se războiască și să omoare? lovitură de moral, dar în rest pseudo-falsitate, cum vă explicați, că impactul e dureros și mare frustrare, că e scandalos ce face și Israelul ca un vânt furtunos, distrugător care ia pe sus acoperișuri. Voi fiți promatorii păcii, că eu m-am săturat de șmecheri care una zic și alta fac, fură, corup, pe cei care au nevoie de pace și de iubire, că oamenii, mapamondul, are / au nevoie de salvarea lui Iisus, și de înviere, la adoua venire a Lui. Nu fiți nedrepți și necinstiți, ca să nu fiți dragilor sfârnari și farisei, Iisus va cerut asta și nu va plăcut să fiți miraculoși ca salvatorul universal Iisus, adică cel care dăruiește tuturora fericirea, că el singur miraculos nu vă dă coșmaruri, că el eficient vă dă Salvarea ca Salvator, vă dă iubirea, învierea și fericirea / nemurirea tuturora, senzaționalul, universalul.

     - Nu-ti pierde vremea cu prostiile astea politice dezbinatorii ca nu-i invadeaza nimeni pe fraierii de ucrainieni. Se bat intre ei ca prostii. Toata populatia sa nascut in vremea comunismului care e la ei din 1917. Ce e democratia? Intreaba-i si o sa-ti raspunda ca e tancul american. Nimeni nu mai vrea sa munceasca. Mai bine i-ai ruga sa ne dea Basarabia si Moldova inapoi ca am inteles ca se poarta foarte urat cu fratii nostri romanii.

     - Nu, mă tentează, că aieștea, bozgorii, nu, că aș fi antimaghiar, dar aiește mințesc, că ne-ar fi domnit peste Transilvania 1ooo de ani, deși, în Câmpia Panonică au venit cu Atila, mult mai târziu, apoi imperiu ungaro-austriac, că timpul cu Iosif, e prețios, c-a fost revoltat pe grofii explotatorii erau mâniați Horea, Cloșca și Crișan care n-au șomat, că  din Albac a pornit revoluția ca adevărați, istorici stari și pe la 1848, Iancu, un intelectual al apusenilor, avea indentitate națională ca istoricul Nicolae Bălcescu, cel care ca romancier de seamă a scris și romanul istoric: Românii subt Mihai-Viteazu, o carte cu demnitate scrisă, cum și Avram Iancu a scris cu seninătate, sănătos încăpățânat, în toate facultățile lui mentale, sănătos încăpățânat, în bine ca mocănimea lui din munții Apuseni, și-a scris eficient Testamentul înserat și, în cartea mea de poezii, cartea mea de debut: Iisus Hristos-dreptul la veșnicie, a cărui prefață e scrisă de criticul scriitorul și poet, Lucian Gruia, critic activ, muncitor harnic dejean, domiciliat mai nou, în București, cu drag însă vizitând verosimil Dejul, pentru echilibru întâlnidu-și fratele pictor bine văzut, în  orașul natal, aici vizavi de Tribunal / Judecătorie, de pe pod salutând cu Servus Someșul și dulcile lui amintiri de peste, spre combinat râtul, de pe câmpul înroșit de maci, unde Gruia și-a sărutat prima iubită, tăvălind-o printre florile roșii, cu parfum, iz, arome... de la comfluiența Someșurilor, totul ca o cafea bună servită la Lemnul Verde / la crama unde ne întâlneam, când nu-l vizitam la advocata, mama lui, acasă, un ceva de doină, cu lumină de pomină, doină cu turnul bisericii catolice care duce spre Mulatău, spre strada cu amintiri, pe unde urcă bătrânește ca Eminescu, Creangă și Slavici, în Iași, către Bojdeuca din Țicău, venind de la Bolta-Rece. Eu scriu cum scriu și ce scriu, în felul meu o fac, de ce te superi, superiorule, maistre Marcel Proust / ilustru Van Gogh, a limbii române, un om natural ești, chiar dacă nu recunoști nici, chiar o țârucă, deși toată boala are un leac de vreun veac, că omul cu voință nu se uscă pe picioare și sub soare, că cel cu drag are șanse, cu strălucire și, cu originalitate. Stând de vorbă blând, cu tine întineresc, fac o îmbunătățire psihică și fizică, o terapie, cu muzică sinfonică Enescu / Porumbescu și ce rău e, în asta? Vădit, tu, tot cel bun ești, că știi ce ești, cu multă iubire, că numa tu ești lângă mine. Nu-s eu zgârâie brânză, un scârța priceput, hombre! Ho, guvernul brici, precar, e în căutare de bani care nu se rezolvă, în timp scurt, după prof.univ. Mircea Coșea. Dar pentru ce am mărit prețurile, costurile, vieții românilor, ca să fie gravă situația, fără speranță de mai bine. Noi ne bazăm o mai bună colectare la  hă, eu achitându-mi impozitul la Primărie Recea, altora nepăsându-le, în haosul în care trăim halandala, după cum vrea mușchii unora hăbăuci care știu, că nu li se întâmplă nimic, țăranii / pensionarii cărora nu li se măresc pensiile, că-s amăgiți prost, cu prost gust, că-s umiliți, prostiți. Unde e rezonabilitatea lui Dacian Cioloș, că nu renunță la acel special ca un om fără obraz, că nu renunță și știi de ce, că nu-i corect. Cine-s vinovații atâtor tâlhării care partidele, în capitalism le fac privat, chestii care nu te las nici să respiri? Nu știm ce vrem? Hoții știu, dragă. Ce se va alege de soarta noastră, o responsabilitate? Când adevărul lecuindu-ne, ne va salva de la dezastru? Fiți cu notorietate, fiți oameni pentru oameni. Îndrăsnesc să văd lucrurile prețioase, din viața mea, din viața cum a fost ea, cu Vica. Când să cred, că ți-ai ieșit din minți ca vulturul golaș, o rareitate, o nestemată, în Carpați. Vorbele acelui dascal profesor-apostol Oprea Seotiniu, cu sat natal Aghireș sat, un om cu tract, gentilețe și, cu noblețe privident care-i spunea tatii memorabil, inteligent, de pomină a spus remarcabil, vorbele lui Dragomir care urca să vină la mine la Liceul agricol de pe Avram Iancu nr.1, la Bistrița și domnul cobora de senzație, că domnul profesor, Septimiu Oprea făcea naveta de la Cluj, la Aghireș-Fabrici și vorbele erau emerite care mi le spuse și mie tata:

     - "Pavel o să ajungă om mare, bade Dragomire" Îmi deschide perspectiva, vorbele lui de profesor-director, la școala generală de 8 ani deschizându-mi magia și farmecul, unui viitor cu mare bucurie, cu perspectiva unei împliniri mărețe, și ca și strălucitoare, c-așa ca om era mare figură, mă vedea, în perspectivă om mare, personalitate distinctă, chiar dacă norocul nu-mi dă târcoale. Ce știu, nu ști, Puiu, Sotelecan Vasile, Titi, Danciu Emil... Lucram cu dobitoacele, le tratam, le salvam pe dobitoace, dar nimeni oricât de prost oi fi fost, nimeni pe nicăieri nu mi-a zis:

     - " Dobitoc". Mai e unul care mă tot sună pe mobil video, sâmpetreanu, Miron Ioan, chiar dacă se află în Valencia Spania, mă țingălește ca să vorovim vorbe și de, când mă sună, omule, am redevenit aproape, el mi aproapele, cum și, tu-mi ești, Ben.

     - "Daria să le ie să le ducă de aici, să nu le lase împrăștiete," zice Miha zvăpăiată, pornită rău ca mamă-sa Vica, pusă pe rânduit să facă ordine și curățenie, oglindă-n casă și pe lângă casă, cum n-ați mai văzut, decât la Vica, când trăia ițită, cu ziua înhămată la muncă, cât îi ziua, fără pauză. Unele lucruri, cum le aranjează Daria-Loredana lui Ștefania-Mihaela Celemen, cum le-a aranjat, că Daria mai fușărește lucru, fără să reușească ca Tândală, din Rentoarcerea lui Păcală, regizat de Geo Saizescu, unde vorba lui Cargiale:

     - "Toate-s viceversa ca-n Craii de la curtea veche a lui Mateiu Caragiale." Noi suntem, în drumul de mâine spre Vica, o țară ca un tezaur, un cântec și o hore, că scriind, viața nu mi ușoară. Folclorul e tezaur, zestre, laudator temporis acti ca un om de 10 înzestrat ca Daniela Zeca Augustin Buzura, că e foarte inspirată, are arta succesului, mai ceva ca Pavel Coruț care nu se compară cu ea, c-avem impresia, că pe ea acolo sus cineva o iubește ca cei din Arena leilor, că  lipsuri intelectuale nu duce și e o spirituală, apreciată de Alex. Ștefănescu, c-are duhul talentului îmulțit. Daniela Zeica e o voce caldă, chiar dulce, râde, în romanele ei. Condiții meteo extreme: soare și mișcare la doctor de bine, doctor Leacu, echillibru, calibru-templu, exemplu, templu eliberării, în ceea ce-i iubire, cu verde-albastru, din tezaurul nostru, cu spectru autism, intestin, creer și altruism, fără dureri de cap ca să ne bucurăm de viață, cu preț, sperț bun, pro moș Crăciun, dar cine și ce pricepe, că și moș Crăciun se pensionează, cu ochii deschiși și dați peste cap, de belele, viscol, să scap? Mihaela-Ștefania, fata lui VICA, are grija mea, chiar și chibrite, îmi spune unde am, de aprins focul, unde am și de celelalte: sare și altceva, când, îmi voi găti. Vica mi-o lăsat ajutoare, ajutoarele lui Moș Crăciun și nu-i rău, frate-meu! Același ajutor eficient, Mihaela, are și Flaviu, din Spania, că lui i-a trimis actele cerute și nu doar aiasta, ci din porc: merinde de Crăciun românesc ca Ioana-Cristina, c-are mâini, însă și gură de foc, că-i geloasă și gelozia e gravă boală, într-o familie, în celula societății, că și Daria vie și să se îmbăieze, cum zice și Marius, dar ce împrăștie s-adune, zice și Mihaela, cu bunăvoință, că ea vine, Daria, vină, că are dreptul ca noi celalalți, dar nu și Marin să vină, că dacă el, cu gura lui și-a bătut curu, steie la Ana, în deal, că cine naibii l-a pus să-l fută soarele și să bu fie cu respect, politicos? Pe drum și el, Piciu, Florin a Dihorului, strigă ca după vite, strigă ca un prost, urlă ca, câinele ca lupul la lună, urlă necuvincios, sălbatic și înspăimântător:

     - "Auă !" Piciu merge/sau vine de la Zooferma de vite, vine, cu zoocalmiile și, cu apucăturile, animalice, de istorie heroglifică, dihorească și pitorească, rural- legendară. Nu știu cu ce Ană vorbește Mihaela, că ea și Marius vreau legal, cu instanță... că el are bani, atunci cumpără-ți butelie și fă-ți la Ana mâncare, c-au acolo reșou, cu gaz, dar de ce să mai lungim fără rost vorba? Fiecare-n treaba lui, că și eu, îs foarte curioasă. Încheie:

     - "Mai vorbim", aieste-s vorbele ei ale Mihaela. Mihaela-Ștefania, fata lui VICA, are grija mea, chiar și chibrite, îmi spune unde am, de aprins focul, unde am și de celelalte: sare și altceva, când, îmi voi găti. Vica mi-o lăsat ajutoare, ajutoarele lui Moș Crăciun și nu-i rău, frate-meu! Luate toate prin prisma, în măsura, prin care văd cum stă treaba, isprava. Am devenit notabilă personalitate despre care s-a scris esențial, în Monografia omunei Recea-Cristur, o așezare caldă, scrisă cu serioasă documentare, cu o profundă și memorabilă coloratură, picătură de cultură, autorul, scriitorul ei emblmatic subliniind sublimul, fără să facă vre-un compromis, că era, cu o responsabilitate, cel care a scris și despre mine ca valoare autentică (e un entuziasm, când citesc aceste literări onorante despre Pavel Rătundeanu-Ferghete ca om care am valoare și culoare). Mihael-Ștefania spală podeua șurluind-o din greu cu peria (nu vă faceți impresia, că-i lucru ușor, că așa ceva făcea și Vica). Mă descopăr, cum nu m-am mai văzut (nu știu cu ce succes). Sunt o valoare la valoare ridicată, sunt crocodilul care coace, sunt crocodilul crocro. Unii nu pot face abstracție de personalitatea mea. N-avem haina, cu care să mă îmbrac elegant, la o festevitate, cel sărac n-avea boii cu care să scoată sărăcia din casă, nu-i așa? Pe la noi plouă și puhoiile ploii ies din matcă și inundă pe la Azuga, Sinaia, ne copleșesc potopul de ape din tri pași și nu-i propice anotimpului, când, nenică, ar trebui să ningă, în partea noastră de suflet, dar așa ape cotropesc, inundă curți și ne inundă case, ne măresc nemulțumirea, că de pe povârnișul munților vine, alunecă: pietre și circulația e oprită, ca și cum n-ar fi suficientă ploaia care blochează, circulația auto, că pompierii, nu mai fac față cu neprevăzutul ivit ițit, cu vremea rea care nu-i cu magie, că totul e apocaliptic catastrofic și totul e motivat de situația nocivă și nu-i bine ce ni se întâmplă, că și în spitale, e glicemia și pericolul pandemic ce survine, cu neprevăzutul care nu ne convine, că ce ni se întâmplă e cum e, deși speranțele altele ne erau.Vica nu mai era. Eu nu făceam scandal ca politicienii, în parlament / senat. După spusele voastre, în voi, ladă de zestre a zărilor albastre, am încredere, în binecuvântare, domniei vostre sincere și solare! Copiii mei, nu erau ca cei, din Vise la cheie, că ei datorită intrusului lui Erich, cel care a scris law story/Marin Preda, parte mai aparte,din fericirea/ nefericirea, viața mea, mai igenizat ca fiu de țărani dus la nobile și utile școli, că după ani buni sunt rentors între țarani, fără rentoarcere abstract ca să fiu pentru țărani util, chiar și pentru ultimul țăran a lui Dinu Săraru- Dragoste și revoluție, că din România ne tragem, neam, din raiul, România, cu responsabilitate, îl am ca un botezat, cu un mai echilibrat și mai inspirat miere și lămâie, pe sub meri pădureți la ceai, în imunitate contra pandemiei socio-umane, politice. S-o mai scumpit la noi facturile și ce fac, în cazul aiesta săracii? Prin alte părți, la Arges, foc la primărie și pe un cetățean ursul l-a omorât și nevastă-sa a mers după el anunțând la urgență, dar zona a fost greu accesibilă și salva-monții l-au coborât, în zonă accesibilă, dar nu l-au putut salva pe omul atăcat de urs, dar ca vara a fost și la Azuga și Sinaia ca vara inundații și ploi torențiale și vânt puternic, în decembrie. Un marocan și o studentă, cetățeancă româncă au fost omorâți și li s-a dat foc, pentru a se șterge urmele, amprentele făptașilor, doi marocani bănuiți au fost eliberați. Nu putem ști noi, chiar tot. Ce ne orchestrează asemenea de sinfonie ca muzica, cu Nicolae Botgros care ne afectează populară, cum zice Iuliana Stan, c-ar fi / ar zice Eisa Stan, dar de alt calibru la vedeta populară, fără a avea zahărul zaharisit, în sânge (diabetul nu doare). Scorul rămâne neschimbat, dar ce zice Dan Petrescu? Unde am șui eu noroc, după Șumudică / Șoșoacă, în remiză, că ea se joacă, cu viața oamenilor recomandându-le posaca, că n-au la ce să se vaccineze și aiasta, c-are capul prost, e săracă, cu duhul. Ce se întâmplă, în socio ecuația, cu animo amonizități, corectă ploi cu găleata la izvorul dorului cu pietre, foarte multe piatră de pe pantă, în șosea, a făcut dezastru vremea rea. Iar se plâng, nu-s bani la buget. Librării se închid. Eu sunt aiurit de prostia politicienilor, tolomacilor care, își fac de cap. Ei vor doar să se răsfețe cu o pată de culoare. Energie de unde avem pentru rezolvări, Sandu Neti? Peste tot e omul Pavel / oameni și timpul care ne deapănă ca firele de tort, în vaduri de ape curgând, colo la moră, în Holdău, Coșbuc, de unde a plecat și mamă-sa, cu soru-sa, îl așteaptă, să se întoarcă acasă, din plecarea lui, unde s-a dus la multa viață. Cine-mi ridică povara din inimă, ngura, ceața, din minte? Eu nu cred ca să fi suferit careva din cauza mea / nici Vica, nu cred, că de ce copiii ei, copiii lui Vica ar mai ține la mine, cum rar o fac! Minunați copiii ei, copiii care n-ar părea copiii vitregi, pentru mine, maistre! Să scrii e să lași spre amintire, crâmpeie de trăire, din acest artistic, că noi ne naștem ca să nu trăim, în van, ci ca să fim, în spornic și fără clic durabil, util, îndialectic și practic. Mi clar, că am ceva de spus.

     - Dragă Prietene PAVEL, Mulțumesc pentru frumoasele Colinde și Cântece primite acu de dimineață. Foarte frumoase, miscă întreaga ființă, tu ne trimiți România cu Colindele și Doinele ei. Sărbători fericite! Cu drag și prețuire,  I.M.Gepianu

     - Mulțămita fie într-un ceas bun! cu sănătate și bucurii, dragi români, frați, de viață botezați și de griji responsabilizați! În sat babele, cu fițe și, cu bârfe, veneau, cu boborațe, că Vica n-ar fi de mine și eu, nu-mi explicam de ce? Noduri, în papură, băgau strâmbe, de nici ele nu credeau ce zic. Tu, smți că viața e sublumă dincolo de a fi o  legendă. Vica n-avea motive să fie nemulțumită de mine. E strădania Pr.prof. Dr. Al.Stănciulescu-Bârda, un om de cultură vastă, cu dragoste, iubitor de carte, prieten de o viață, cum el însuși o zice sincer cu drag și, cu făinoșag. E un adevărat misionar cultural. Casa lui Vica e o casă cu multe amintiri. Alții erau mai rău / răi ca mine. E ca un concert fără probe. Ce mai rămâne din ce-am fost, în limba Română-România, c-asta-i România-dreptul de a mă fi născut și cunoscut veșnicia. Cum, oameni buni, ni s-ar interzice să urăm Crăciun fericiți, chiar acad. Ioan Aurel Pop afirmă, că poppii ar zice să nu ne vaccinăm, că aieștea, popii dacă ne vaccinăm crăpăm.

     - "Pune mâna pe carte, că nu urzică", zice Virgil Ianțu la Câștigă România. Sunt și stejari la umbra căruia nu crește nimic, că războiul ca pandemia lasă urme, zice Mariana Mihuț, într-un interviu cu Irina Păcurar, aș interveni și aș recomanda Regele moare, că dincolo de noi e un mesaj, dar ne lămurim ce a mai rămas din mine și e o magie la rețeua de idoli și ce zice iaca, nu mult rămâne din noi, că noi suntem o surpriză din noi, că ce rămâne din noi, pentru o viață sănătoasă, ce rămâne din noi ca dar din noi dar din dar, ce mai suntem instant, optim, cât respirăm, în liturghia de România, mai bine, pentru bine, ca să dovedim ceea ce suntem, vorba lui Nichita Stănescu, că ce suntem de fapt, eu, în sărutul lui Vica, că sunt niște chestii parachestii întingându-ne antene, în drumul care l-am făcut și îl facem ca să salvăm și să ne salvăm la deal și la mumte, că vântul suflă destul de tare, că vremea e și urâtă, după cum zice și Florin Busu la Meteo și, în Transilvania plouă și, în Oltenia e soare, că s-a ridicat ceața și vântul e nervos.

     - "Mica, Vica, nu tăt așa zicea, nu-ți arăta nici dinții din gură, că nu toți trebuie să știe toată nebunia, răsuflă Daria ca să aflu și eu, că Marin e gură spartă și făcător de rău, chiar și celor care-l găzduiește, așa că ferește-te ca de dracu, de el. Nu te bucurii nici de viața ta activă / neactivă. Nu-i viața mea ca a celui ce scris intens durabiă Viața la țară, dar ceva mi-a făcut ochi dulci, c-apoi Vica mi s-a dăruit, că n-a vrut să fie curva, amanta, lui Chioreanu din Moigrad, milițian, șef de post chiar la Recea-Cristur / lui Purcelu, Lucian Crăciunaș președinte la ceape și nu s-a lăsat manipulată nici de Pop Liviu de a moalelui, din Ciubanca, satul natal a deputatului Itu Cornel, un om de caracter inginer pe Combinat, Dej. Ocazii să devină o femeie perdută, femeie de consum, dar n-a devenit optând pentru Pavel, că i s-a părut a fi eu omul potrivit, pentru ea. Ce înseamnă concis și la obiect, infinit și la obiect, cu predicat și cu subiect ca să nu fie trist, ci artist, în lume, că de ce ne-ați lăsa de izbeliște-n lume ca să fim încântați, pe bune apropo, cu Ady Moisescu care e perpelit, cu vastă culturală, chiar și muzicală, c-are invitați de elită și pe măsură, măsura lucrurilor? Noi aierieni ca nemții, în contrast cu evreii, în timpul războiului mondial merg, în aer, făcând dureri, dar a nu fi plauzibili și nici responsabili ca naziști, fascisti, însă nu ideiali, dar ce ziceți uimitorilor, că sunteți niște răi exclusiv. Când albul, îți devin negru, tu, răspunzi. Dacă mințești, ești răspunzător, ești tras la răspundere, că nu contează funcția. În principiu... E tot un Dinu. Rigizi visați la globalizare ca niște nimeni și pe nicăieri și absolut absurd, că nu sunteți prin nimic buni. Bine, că vă recunoașteți vina. Nu sunteți nici antioboseală / antistres. Cerul ne aude și ne bleastămă, în nonsensul de a fi. Incediu la un bloc, în Constanța. S-a distrus habitatul unor oameni, cum se tai și distrug pădurile, cu / nu cu bune intenții ca Sabău care pușcă, în orașul Taragona, că căzuse psihic. Care-s detaliile mai au importanță?  Tayler Moldovan polițist-erou ca comisarul Moldovan, pocăit, în Arizona? Este infernal. Nu se ști cum să se împace și capra și varza. în toată nebunia e o nebunie. Țin pasul, cu timpul, în care trăiesc. America e încercată de tornade, dar Australia ce bai are, maistre al limbii române de liturghie, de pace și pâine, de umplere a spicelor, în lan, umplere de boabe!  Dacă oamenii cu pluguri rodnice ară, e pace și Crăciun iară și iară, în țară, e viață de calitate, în realitate. În chenia mor chenieni și girafe de foame și vântul bate vigelios, în buzunarele românilor care au fluierat a pagubă, în biserică, pe omenească și politică Arcă. Situația ne face să ne pierdem cumpătul, că și eu simt, că îmbătrânesc și inevitabil sunt îngândurat, că nu tot timpul epuizant, că, în viață nu-s doar figurant. Simt, că viața mea mă doare mai ales, că-s de unul singur și mai special național dar tu, știi de unde vin, provita. În România e valul căpitanului Val-Vârtej, cu scheme care tind, nu te enerva, Ben, tind spre bine, renume, dar asta te enervează. Sunt un puiu a putzei ploii. Cum să prindem amuzant și ziua de mâine? Parcă mă strânge ceva, pentru ceva inspirat. Eu, am vrut, să fiu om serios, Hristos. Am vrut să am carte, să am parte.

     - "Tu, ce iubești?"

     - Ploaia.

     - "Vorbe, verbe și proverbe". Multe, din multe, ne obosesc și plictisesc. Am și eu frământările mele. Daria cu Marin s-au mutat tot, în sat, el fiind ca un mut, pica-i-ar limba, că nici Bună ziua, nu-mi zice, pentru omenia care i-am dat / ce naiba! Pentru Daria, tata tot tată e, că sângele apă nu se face. Aparențele nu înșelau, că erau pornite de la inimă, chiar când eu eram ținut pe ghimpi de Vica, doar Dumnezeu înțelegându-ne iubirea. N-avea Vica, n-avea calmul dorit, că ea ițită, a naibii era de repezită.

     - Vreți să spuneți cum scrie, în Biblie?

     - "Nimic nou sub soare", orice posibil care-i riscul de a recivida? Cum pregătim ziua de mâine ori ce contează?

     - "Cum e posibil ca dragostea să găsească o cale la rezolvare?"

     - "Cum e posibil să te împarți cu cei dragi?" Dacă, tu, nu te iubești, Pavel, Vica, de ce te-ar fi iubit de altfel? Tu iubeai copiii și animale pentru care erai chemat pe sate, să le tratezi și atunci Vica de ce nu te-ar fi iubit? Ce vină avea Vica că te iubea sinceră?

     - Își făcea datoria față de mine Vica? Rugăciunea din interiorul sufletului nostru atinge coardele cerului, dar tot înapoi, nu mi-o readuce pe Vica, c-a murit Vica și ce să înțeleg prin asta? Se preda ștafeta, în acele zile a lui decembrie 89. În timp... Eroul din rănit de dragoste, e prezență vie la 62 ani. Povestește viu. Lumea se credea, că va fi provaider, pe undeva luminos, salvându-ne viața, prin cultură, cu o temă fundamentală. Dar ce era salvarea noastră? Ce articulează viața noastră? Trăirea e rememorată, de Șteafan Bleonț și totul e cu valențe, cu coerențe, în noblețe, cu Eva, fetița lui prin care vede inocența cu starea lui de a fi. S-a întâlnit, cu mari personalități actoricești și dacă nu-i citez. Claudiu Bleonț e despre cel care încerc să vă spun. Sunt niște raze de lumină, în care musai creșteam. Pot zice ca Robert De Niro, din filmul Internul, eu mai învârstă ca el, că avea soția moartă al acelui personaj, idem 3,5 ani o aveam decedată și eu pe Vica. Eu, n-am șablone, chiar dacă, în fiecare om aparte e supermen / omul paiangen, metaforele lui Fănuș Neagu, înțelepciunea, cu care se arată diferit, chiar și-n cărțile cu prieteni, dar și, în romanele și altele ca Frumoșii nebuni al marilor orașe, cu magic și fantezii scriitoricești, că-l duce mintiuca lui, cum ar zice și țăranul fără prea multă școală / carte, Găvruș Augustin de a Mămmăligii, Petrușoii și de a Dihorului, pocăit-diacon și lăptar, în Ciubăncuța, cum știe și unu Sandu venit de prin Basarabia pe vremea fometei, când mama lui la trimis după ale gurii și ca prunc a fost întreținut ca pâine de o ființă și și-a însușit misiunea de a predica la Penticostali, devenind om serios, în  ce i-a intrat, în cap c-ar putea face ca misionar- predicator nehodihnit, mereu dialectic, în mișcare ca mare gânditor, într-o anumită epocă existențială nasolă al existenței, pentru a se autonumi creștini: sfinți / copiii, lui Dumnezeu (cine mai ști cu ce drept?). Multă inteligență la Fănuș Negu scriitorul din Balta Brăilei cel care a obținut ce a vrut, nativ având talanții îmulțiți, după vrerea și plăcerea, lui Dumnezeu inedit și original, un național care poate fi raportat la internațional și la universal. E Fănuș Neagu ca un vânt călduț și eficient de îmugurire provita înflorire, vânt de primăvară, vânt de trezire la adevăr și viață ca noi să iubim tot ce-i nobil impecabil util. RUG APRINS, ÎN UNIVERS, CU SENS El nu ne-a amăgit cu nimic, decât, că s-a opus gigantului literat Eugen Barbu, tot un spiritual al ce ce suntem iubire, cu drept la fericire / nemurire al  neamului, incredibil, dar adevărat de adevărat al neamului firesc, omenesc românesc, cu iz de România, cu sclipire și național spiritual național a ceea suntem ceea ce suntem ca să nu renunțăm ca Bălcescu / tribunul Iancu, să nu renunțăm la fericirea națiunii noastre cofrom testamentului, laudă de zestre a luminii din lumină răsărit a învierii răsăritului, cu o adoua venire și a Mesiei iubirii - laudator temporis acti, în șansa de a îmbrăca cămașa cristică a fericirii, pentru a fi provita fără compromis:rug aprins, cu sens, în univers! Iată 16 ne amintește de începutul lui Decembrie1989. Indiferent de ce zic unii / alții: negație a negației, în decembrie cu revoluție, în socio-uman, teii sunt înfloriți pe alei, cu dalbi porumbei. Fănuș Neagu se vroia o gaură neagră pentru  provita: Principele lui Eugen Barbu, o adevărată opera omnia de România, în verde- albastru care are și pe Nichita Stănescu cu Necuvinte, dar are lacustră și pe Bacovia pur sânge Eminescu, astral de România, în monumental-național-spiritual. Bună ziua, contează de ce spun românii, Cabal, de ce spun, ce spun, că a fost național / nu, a fost revoluție, în socio-ecuație, a fost / nu rezoluție, a fost de Crăciun, om bun, a fost, în decembrie optzeci și nouă, bună ziua, a fost / nu soluție!? Un ceva altceva, pentru care aș avea apetit provita, Doamne ajută! Crăciun fericit! Inteligent, dumnealui Florin Călinescu, e excelent. PÂINE A ÎMPĂCIUIRII DE MÂINE Mă bucur, că n-ai paiete, în ochi, cu glas și minte mă bucură, c-ai venit aici, mă bucură, că vii ca un Crăciun fericit și ca cel mai iubit, din pretutindeni vii autentic și dinamic, dialectic, cu limbă vine, cu limba limbii române, limba de pace, litueghie, în spice, pâine maternă, eternă și, pâine de mâine a împăciuirii, pâine de adevăr, viață și pâine de o ființă. Cu mir, sănătate și bucurie, tuturor de sărbători! Of,of! Mi bărbatul băutor! -Prof.Dr. Cântă Bogdan Mihai Simion, un om cu prestație, în juriul de jurați, de la Vedeta populară. La noi așa se zice

     - "Ce e mai mare, e mai bătrân".

La noi e mare brânză,

că și brânza politicienilor li se împute,

chiar și-n bute,

că virali, n-au virtute,

n-are ca forforoasa, nu țin casa,

că nu-s ciopliți, din popor,

în rostul lor.

 

Renumit a făcut zaibărul, Amza Pelea, un om cu chichrez. Nu trăiesc, în luptă cu singurătatea și timpul și totul ar părea neadevărat. Cartea cu povestiri uneori neobișnuite, îmbinate și combinate, distinct și doar cum eu sunt, în stare, uneori poezii, lirism și altruism, din comunism, epoca de aur a firii omenești românești-firești. Dator eram să scriu, provita pentru viitor. În singurătatea liniștii mele, recită Ben Todică, în culori de neliște. Soarele, își face prezența și dacă-i frig e ca pe vremea revoltei lui Gheorghe-Doja și prin apropierea Ciubăncuței răscoala de la Bobâlna, Orpret, cu o aureolă boreală, că se cere niște libertăți și dreptăți, cu responsabilități ca pentru cei botezați. La frontieră se așteaptă unii să intre, în carantină, că nu sunt vaccinați și n-au pisiar. Pârtiile la Predal se vor deschide, iar la Păltiniș sunt pârtiile deschise. Unele lucruri, chiar, când ni se par, că le știm, tocmai atunci, că nu le știm și ne dau peste cap. Mai înveți uneori tot ce-i de știut. E destul / nu asta. Ori tocmai totul e pe dos? Aveam un drept la viață (mă întrebam multe, că aveam nedumeriri, la un moment dat cu ce puteam fi de folos celorlalți, cum să le aduc binele, fericirea? Cum să las ceva, în urma mea?). Mă îndoiam de puterea mea, la mine neexitând zile, în care să nu mă gândesc la Vica și să fac ce-i mai bun pentru ceilalți, că aveam ideea și încăpățarea mea ca să scriu. Vroiam să fiu mai altfel. Ce facem cu samsarii politici, era chestia, dar care e soluția? Angela Stoican dascăl și cântăreț, cu perseverență, cu migală și firesc și, în a se costuma, avându-și crucea și nestând degeaba mehedițeasca noastră harnică, cu iubire, în tot ce făcea. Cum zice, Angela Stoican:

     - "Noi cu toții am venit cu ceva aparte". Angela Stoican are două fice, pe Andreea și Niculina care-i între jurații de la o vedetă populară și pentru aieasta-i mândră. SUNt Imp0rtant, in Masura, in Care Sunt Imp0rtant.

     - SERPII, un videoclip de Ben Todica, versuri VASILICA GRIGORAS

     - Vorbești de șerpii crescuți la sân?

     - Ai ghicit. Toti acesti serpi au fost crescuti la sanul lui Ceausescu.

     - Niciodată n-am fost provocator, băgăreț, ci mai degrabă un mormoloc, tăcut ca dițălarii din care, în vale se dezvoltă broaștele ca la un muzician talentat sinfonia, lui Mozart, Bach, Brams (apropo, îți place Brams?) dar ce știm noi, chiar aplicați să scriem? dar ce ne oprește, când tușim, ca să ne tratăm de răceală? E o pricepere, în care ne dezvoltăm cu perseverență creerul, că nu e o glumă, când la mijloc e pasiune, perseverență, răbdare și dragoste ca și, când luăm un antibiotic și intervine obișnuința și mintea nu ni ageră, dar degea intrăm într-o poveste, într-un cerc vicios ca intruși fără a fi delicați ca Mircea Dinescu, un geniu cum se crede și Becali. Răutatea unora ce-i? E demență / egoism?

     - Asta vor ei sa te intrebi in timp ce ei continua si te gatuie. Vorbim de serpii care ne executa indiferent dinauntru sau de afara.

     - In Memoriam VASILE CONDRAS: Odihnească-se în pace! Așa este. Trebuie să ne prețuim eroii, să ne prețuim țara și neamul. Noi o putem face cel mai bine. Sunt destui străini să înjure și să ne discrediteze ... 🙏DM

     - Pe unii, îi ia gura înainte și zic, c-aș avea talent.

     - E adevarat! Tu ai talent needucat academic. Trebuie scarmanat un pic de catre filtrele canoanelor literare la zi ca sa fii acceptat ca nepericulos pentru sistem. Esti un grau bun insa neales, neseparat de neghina halucinanta a taranului nefericit, inrobit de viata grea, insa plin de sinceritate si adevar.

     - De ce, în gura copilului și, în vin se află adevărul?

     - Pentru ca se renunta la filtrele impuse de gardieni. Scrisul tau e ca si cum ai privi florile prin spini.

     - Nemurirea e cu preț de a candida la fericire, cu un chin a facerii? El, Enescu e ca Eminescu universal, în timp ce eu fac și am o față de mort, că m-a apucat întristarea. Din care cauza putem avea probleme. Probleme am avut infinite. Sunt un fericit, că, în felul meu eram o persoană activă, că mergeam real înainte mă bucura. Aveam deschidere către oameni, către cei care aveau nevoie de mine ca să le tratez ca veterinar animale de pe lângă casă. Era cvasi cunoscut, cât de necesar era un veterinar ancorat, în viața satului ca să prevină îmbolnăvirea animalelor domestice. De unul ca mine sătenii aveau nevoie de mine și indiferent de ora târzie din zi sau noapre, veneau pe jos după mine și-i urmam tot pe jos iubindu-i pe ei, dar și animalele la care mă solicitau, că animale aveau nevoie de mintea și mâna mea  trebuind tratate, că eram un om activ, om activ de teren, om cinstit, în cele mai multe cazuri eu fiind cel care puneam și diagnosticul, prognosticul și tot eu eram cel care le tratam cu iubire, le tratam animalile cu responsabilitate, că eu eram ca un Dumnezeu, chiar dacă eram doar un biet om școlat într-un Liceu agricol ca veterinar ce-i drept, dar eram pregătit să iau de coarne boala și benefic s-o înfrunt mai altfel ca acea Șoșoacă care vine rebelă să zică, că noi oamenii n-avem nevoaie, să ne vaccinăm, domnia sa fiind ca baba cotoroanță, mama pădurii care se piaptănă, se amestecă unde nu-i fierbe oala și ca senatoare încurcă ițe / peteici, ba se mai culcă și cu pompierul, în timp ce casa ne arde cu vâlvătăi (că tulai da multe accidente mai sunt pe drumurile țării, că baba contoronță Șoșoacă, îi dată naibii! și se crede, deși nu e, se crede buricul pământului, chiar dacă e cacă, în drum și apoi fuge, în tufă, cu politica ei nefastă și nedelicată, acest nod, în papură. Celor cărora le spui adevărul, nu le place. Atunci de ce le-ai spune, că focul vorbelor, îi arde, frige, ustură și-i doare a naibii. Chiar ăia pot inventa povestea cu mărul otrăvit ca cel din povestea cu oglindă oglinjoară.../ Albă ca zăpada sau cu Rozalba lui Ion Zavaidoc, cu dragostea pentru Zaraza, despre care scrie palpitant acel scriitor a cărui nume de ce oare, îmi scapă, nu mi-l amintesc. Semn, Ioan Miron, c-am îmbătrânit, deși el, îmi acceptase să-mi fie prieten pe facebook, îmi acceptase prietenia ca George Arion director și la revista Flacăra, unde eu îi scriam lui Alex. Ștefănescu, nu-i așa? Re Aghireș sat nu mai bat cu picioarele, prin curți, pe terenul de fotbal, din afara satului Aghireș-Fabrici mai sau a Sâmpetru - Almașului către Tutele / Miron pădurarul comunal, aici murind Milu lui Istrate mergând supraîncălzit și bând apă, cum bunica Nastasia și bătrânii satului ziceau, c-ar fi voie, dar mai erau și bătuți, în cap care nu se puteau stăpâni și pestre principii și reguli, le încălcau, din obrăznicie, că erau mari figuri, pe care și Vica, îi descompira, le tăia aripile de a mai face rău altora. A jucat, în rolul lui Vlad, din serialul Vlad, e și un Zuzu, că face reclamă la această cacao cu lapte care mă dă pe spate prin gustul după care mă dau, vânt ca un bebe. Filmul, în care face vogă, e serialul Vlad, că un alt film, nu știu, dragule! Tu, n-ai cum, să-l știi. Filmul mă dezgustă, că e întrerupt de prea multă publicitate, publicitate care-i fură din farmec și din magie, din magnific. Adrian Nartea e spiritual, cu mult imbold. Tot om bun și fain rămâi ca un om a legii, ligibil și drept ca om de sărbători al limbii române, om al păcii, om de suflet, pâinea lui Dumnezeu ca om vaccinat, om cu răbdare și binecuvântare, om cu paza bună care cu soare trece primejdia rea precum paznicul de far, Oltean ca Geo Bogza, din Cartea Oltului, de pe Rarau / un regal, din Mizil, că de ce-am uita de strălucirea acestui strălucit spiritual, cu suflet ca a lui, omule, Lie-Ciocârlie, implicat să ne schimbi la față ca un frumos, frumosule mă! cum  mă dezmerda la Bistrița / la Șimleu, prof.de zoothnie Balmoș Cornel, că cu vorbele lui: mă frumosule mă surprindea și mă trezea din starea mea de somnolență, cu felul acesta de zice distractiv, în auzul clasei, care dovedea că și el, cu personalitate și distincție ține la mine un mămăligos și un dezinteresat, cu ingredientele lui: te iubesc, sănătos și moral, în felul lui un Bogza și fără nici o demonstrație, dar cu obraz și cu socio-ecuație, că știa profesorul, în lovirura lui verbală, motivată, să câștige simpatia și empatia mea, cu gust a libertății cum era, că mă încânta ca suflet ce era plin de candoare ca profesor și el fără exagerare, fiind cineva și esențial dumnealui și după ani și ani, nu-i așa, că era fin ca un cozonac bine copt pe îndelete, profesorul, fiind ideal și proaspăt barberit, ras, cu înălțimea lui impunătoare, cu hainele bine aranjate pe el, cu vorba blajină și foarte aranjată, așezată, că aveam nevoie de el și era accesibil, cu lecțiile lui flexibil predate, că nu era obositor, își avea armonia și muzicalitatea, cu nimic supărător, că incredibil, nu ne amăgea (simțeai excelent demnitatea, stofa de om) Nu te scotea din sărite, era perfect. Nu-ar fi singurul aproape de sufletul elebilor, în nebunia noastră, senzațional de a fi fericiți ca elevi-liceeni zburdalnici. Eu nu-s hârciog al societății, zice Mircea Dinescu la prima TV. La Insaider politic: gândește liber. Făceam cum făcea Mircea Dinescu, cu gândirea mea minteală a lui Cocoșilă din Moromeții și a lui Ilie Moromete de la căuăcia, fierăria, lui Ionucan, din Săliște. Aveam trăirea tradițională a satului românesc, dar pe cine înteresa? Ce-i gaura din steag? Să credem, în bine. Câțu-i un babuin român. La urma-urmelor noi eram povestea-poveștilor.

     - Ce lume trista. Nu imi vine sa cred ca suntem mai melancolici decat oile Domnului. O specie amortita, anesteziata. Mi-e dor de un pumn in masa. Unde-i CODIN?

     - Tu, ești tu, un super. Codin e a lui panait Istrate ca cei din casa poporului / Chira Chiralina, o șoșoacă vaccinată, că starea epidiemiolgică o  cere. Pe unde mergi de Crăciun, dacă de Crăciun totuși iubirea stai acasa, dar de Anul Nou unde mergi cu Sorcova, Ben Todică, genialule?

     - Da Genialule din Ciubancuta voi sarbatori Craciunul in familie, fini, nasi nanasi frati si surori in gradina cu masa mare si gratare, apoi Duminica la Biserica unde iara vom avea o masa dupa slujba iar de anul nou impreuna cu neamurile Chineze vom serba revelionul in direct prin satelit si cu serbarile din China care sunt exact ca cele de pe timpurile noastre care dureaza toata noaptea presarate cu invitati din strainatate. Televiziunile din Vest nu sarbatoresc decat seara doua ore dupa care ruleaza filme. Nu e aceiasi senzatie de mare sarbatoare. La 12:00 noaptea regina da un mesaj de 10 minute si ceau. Cantam, dansam, bem si mancam toata noaptea iar astia mai tineri se mai si tzuca pe dupa usi. Cainii latra, capra beheee, pisica miau si calul Iha ha.

     - Acum, la trecerea dintre ani, o Cronica a Timpului ne poate face sa ne simtim mai comod in Spatiul in care vietuim... Craciun imbelsugat, sarbatori fericite si un An Nou cu sanatate, bucurii si impliniri, tuturor! Marian Ilie

     - Frumoase-s detaliile tale, că Ming e ca o mireasă vestică, asiatică, chineză, de fapt e ca bărbatul ei, un bărbat ca limba română maternă și eternă, cu îndemână. La Râșnov e o sinfonie gastronomică, la preț acceptabil. Sinfonii sunt și, când luăm, în greutate? Tu, Ben, ce zici: e și asta ideal? Care ni idealul și ținuta? Tu, surprinzi pe cei dragi cu românismul tău, cu limba română, cu dragul și făinoșagul, frumosul care ne disciplinează, că viitorul nu ni la voia întâmplării, ci, în atmosfera caldă, a multului soare și a căldurii de om. Știu, că viața nu e dreaptă, dar așa cum e, cum a fost viața și, în cazul lui Nicolae Iorga!

Astă dimineaţă-n zori

Mi-au venit colindatori

La fereastră poposind

Ca trei-craii din colind

......

El, Marian Ilie îmi scrie ce-mi scrie, însă eu sunt necăjit de treburile mele. Ies afară auzind controbăindu-mi pe la lemne. E terfiant Marin care vine să-mi fure din lemne. Dau telefon la polițai, că Teci, concubinul lui Daria, cu ea care chipurile, c-a venit după apă și el era dus la coteț, unde-mi aveam lemnele depozitate. Marcel polițaiul, îmi zice, că vine:

     - "Vin mâine la 9". Nu mă pot răbda să nu-i zic polițaiului:

     - "Și mâine ce vedeți?" S-au cam domnit cei care trebuie să ne apere. Nu le pasă, că-s, în slujba omului de rând și omul de rând, pensionarul, Ferghete, ce-i poate face? Reclamele lui unde pot ajunge și la cine să reclame?

     - Stimate Domn, Pavel Rătundeanu Ferghete, Vă înțeleg  necazul că vi se fură lemnele. Mă întreb ce se va face sărmana familie  a hoțului toată iarna fără lemne? Să vă spun și eu un fragment din multele mele amintiri, legate de... lemnele de foc: Atunci când tatăl meu se supăra, pe probleme de avere, cu bunicul din partea mamei, mă smulgea de la bunici și mă ducea în pusta Aradului, la cea mai săracă soră a lui, mătușa Sida care avea trei fete, din care două de vârsta mea. În acea zonă aridă crește bine numai grâul. Sunt pomi puțini, cresc încet. apa se  trage greu cu găleata din fântâna adâncă. Sătenii nu aveau niciodată lemne. O duceau greu și vara ca să facă un foc în vatră sub o oală. Acolo se găseau puține păsări și animale, erau gâște care pășteau singure pe sioci și se săturau cu te miri ce și cai care pășunau terenul inerbat, nearabil și se odihneau într-o îngrămădire seculară de copaci din mijlocul câmpului. Oamenii nu avreau nici cu ce ține, hrăni, un porc. Nu erau nici pui, nici găini. Pui aveau în gospodărie după o singură cloșcă, care dormea cu noi, sub cuptor, în aceiași încăpere. Familia  avea doar o fâșie de pământ pe care o ținea de cânepiște. Unchiul lucra ,,cu ziua” pe la ,,mnmeții” din Sântana. Nu era  nici surcică de lemn. Atunci, după obiceiul locului, noi fetițele ne duceam pe câmp, după spicele rămase pe holgă, după murele care cresteai pe miriște, după ciupercile,, ,,Segfiugosmbo”, iar toamna după  resturile cu rădăcină după recoltarea tuleiului de porumb. Dar acel ceva care putea arde eficient era tizicul, pe care îl găseam mai rar. Este  acel tizic, dejectia de la cal, care uscat arde foarte bine și care ține mult la ardere. Noi eram foarte detertminate în a aduna tot ce poate arde ca  să avem cu ce face focul. Mergeam peste holdele recoltate și adunam tot ce se putea usca și arde pe foc. Mai adunam și de pe drum bâte de floarea soarelui pierdute la transport, paie, dar mai ales tizic. Mai rămâneau ca speranță de foc pentru iarnă bețele de la  haldanii de cânepă, dar și din  aceia trebuiau și de puș în gard. Atunci, pentru această familie, salvarea era tatăl meu, care, cu riscul certurilor de un an întreg, din puținele economii, le cumpăra de pe la Săvârșin câte un vagon de lemne, dar nu lemne groase, ci crengi pe care le expedia cu vagonul de marfă la Sântana, iar de acolo o rudă care avea cocie și cai le transporta pe distanța de 20 de km până în sat, unde le împărteau cum puteau, după principiul: ,,cine împarte, parte-și face”, pentru cei mai săraci nemai rămânând crengi groase ci nunai găteje... Mătușa avea un cuptor de pământ care era zidit prin perete din tindă până în una din camere, (avea numai două încăperi și tinda). Acolo, după cuptor și pe prispa lui, se mai culcau de frig, dar nu sufereau prea tare de frig că aveau dune umplute și cu câte 12 kg de pene. Odată, noaptea, s-a spart duna din  patul n care dormeam trei fetițe!  A fost necaz mare! Era cam prin 1937, după ce groful ungur, latifundtuarul de la Sântana a plecat despăgubit în 1918. Acum familia lui a venit, a cerut iar proprietatea înapoi, dar i-au dat numai casele,  sau și bani, desi fuseseră deja despăgubiți prin tratatul de la Trianon. Canada, decembrie 2021, Melania Rusu Caragioiu. Închei dorindu-vă Crăciun fericit și Anul Nou fericit, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Numa'să iubim e nevoie, că și de noi enevoie și de noi, în lucrarea lui Dumnezeu. În transformarea asta a noastră, nu știm biochimic ce ni se întâmplă, că pur și simplu nu mai suntem tineri.

     - Distinsului Scriitor Pavel Rătundeanu Ferghete și Familiei, În Seara de Moș Ajun, Vă dorim Sănătate și tot ce e mai Bun, Fericire, Bucurii de Nașterea Mântuitorului Lumii IISUS HRISTOS, un AN NOU-2022 încărcat cu Succese,  Împlinirea viselor și speranțelor proprii și a Familiei, a tuturor celor dragi. LA MULȚI ANI! Familia Ioan Miclău-GepianuAustralia. ”Cele două ICONIȚE sunt Adevărurile Iubirii și Salvării noastre de Dumnezeu prin Trimiterea Unicului Său Fiu în Lume spre Salvare și Reânoirea vieții tururor ființelor create ”.

     - Ce-i Crăciunul, cu sublinierea de a participa, în iubire prefectând unire și întregire, în sinfonie, de Românie cu omenie și, în armonie!? Plâng, dar nu o mai am pe Vica pentru a-mi reâncărca bateriile, de la ea, de la Vica, îmi reluam căldura omenească și energia de om, dreptul de a fi! Spațiul fără de oameni n-are nici un farmec, că fără oaneni ca România fără români și ce-ar însemna aiasta, Ben, n-am avea lumba română și fără egalul nostru, n-am avea nici național, n-am avea un al nostru: verde-albastru al nostru. Vica nu era un caracter închis, ci din contră era o femeie receptivă și deschisă. Marin era un caracter pus pe rele, își ignoară propriul caracter de alfel bun și frumos, să-l ia naiba fir-ar să fie! La vite era fertilizare artificială, însămânțare ca atare cu pipeta și suzeta (unii zic montare, cu suringa, că cât, îi satul, mere cu bicicleta, cu sula, în servetă). Poptii nu-s prea de doamne ajută, de acord cu așa ceva mai ales, când ar fi vorba de femei astfel făcute fertile, să producă, să nască). Crăciun cinstit și fericit, la casă de om prin om potrivit sfințit, că Dumnezeu îndumnezăit, în dumnezăire sfințit! Casa speranței, e, în premieră. Eu, îmi fac speranță, în privința lui Vica, însă nimic. Cu bine! între mine și Vica a fost o chestiune de minte și de inimă, de maximă importanță, dar cine poate ști mai bine ca mine: ce se cuvine și ce anume, nu se cuvine, om de bine, pe bune, Ben (lumea-i îmbârligată, mai filozofică, dialectică și dinamică, în permanentă primenire, igenică și sărbătorească ca neamul șoimărească, o face pe gustul nostru ideal și național, că nu puteam să nu spun lui Vica, că o iubesc zi de zi, în continuă schimbare, în schimbare de sărbătoare, cu drept de a fi, de sărbătoare și de binecuvântare, viața fiind bună, magică că, omul, o face memorabilă, cu bine nelimitat, că-i la noi neconvențional, natural tradițional  inclusiv perspectiv creeativ, că a face bine e nebosit și timpul aflat la dispiziția omului zis și făcut, că și Dumnezeu a zis și cu adevărat a făcut din obișnuință și din rutină ca abina, în splendoarea din grădină și ca gospodina, în propria gospodărie harnică gospodină ca-n filme, cu destinul ca-n filme de Iuliana Marciuc dând lovitura și marcându-se ca Iuliana Tudoror la O vedetă populară cu mult soare și multă căldură de om ca Eluza Stan, în esența de pâine de 9 ființă ca Vica mea, în drag de mine și ca Fuego, Sergiu Surugiu, în drag de România mea și mândra mea, cum cântă cu făinoșag maistru Dumitru Fărcaș? Între noi e un împreună, cu viață înfloritoare și bună ca la carte fără moarte. O viață am fost în genunchi, în fața lui Vica și, în fața binelui veșnic, cu drept de a fi! Mulțam, că ne-ai colindat specific, omenesc și firesc, naiv-copulăresc, școlăresc, chiar dacă ni scurtă bundița și mă tem, c-oi îngeța, iar ca școlăriță știu că mi-ți da chisăliță și cărnaț, în ghiozdanul de școală. Totul e ca o expediere. Dumnezeu, cu adevărat s-a născut și a înviat! Unii greu înțeleg misterul tainei, că a noastră e puterea și energia. E ceva universal. Gruia, tu, ești para cosmic, un dialectic, critic filozofic, ești un fenomenal Moș Crăciun-Iisus, în ce privește Constantin Brâncuși, chiar Ben Todică fiind un paranormal al limbii române ca Irina Petraș de la filiala uniunii Cluj. Sănătate și bucurii! Crăciun cinstit și crăciun fericit! Să fiți sănătoși și cu soarele permanent inbietor, în suflet ca om pentru oameni! Doamne ajută! Totul e după un plan, planul din veșnicie, din dreptul nostru la veșnicie! În toată ecuația de România e credință, că țara prin unire se va întregi, prin și prin acest Crăciun cinstit și fericit! Prin noi se desăvârșește patriharhală lirurghie de omenie, închinare provita de Românie, în veșnică pomenire, în împărăția lui Dumnezeu! Dumnezeu să ne pomenească, în vecii-vecilor! Cu minte și inimă, se fac lucruri minunate!

     - "Hristos s-a născut și a înviat!"

     - "Adevărat că s-a născut și a înviat!"

     - SĂRBĂTORI FERICITE ȘI LA MULȚI, MULȚI ANI! În anul 2022 să vi se împlinească toate visele. Să aveți sănătate, bucurie în inimă, fericire în casă și belșug pe masă, satisfacții și împliniri cu toți cei dragi, un Crăciun luminos și un Nou An așa cum îl doriți.Cu dragoste, prețuire și admirație. La mulți ani! Al.Florin Țene

     - Crăciun bun, cu drag și an nou cu bucurii! De rugăciune avem, că oricând e formidabilă, Doamne ajută-mi și ai milă de mine și dă-mi dragoste cu răbdare și pasiune ca să am grijă având fericire pentru cei din jur și pentru națiune! Cu bine, frați români! Tu, în tot ce faci trebuie să ai o justificare. În viață aflăm adevărul. Grozave cărți și apoi filme: Colț alb și Chemarea străbunilor. Ne-au umplut copilăria de farmec și entuziasm îmbinat cu altruism. Careva, dar care careva a zis:

     - "Ce ne leagă contează." E o logistică și, când zic cinstit ca un om iubit la locul potrivit sfințit:

     - "Îmi servesc Patria limba română", rostit cu savoare și culoare, în valoare- binecuvântare de România profund întregită mare, prin unire, mare și cu așezare: candidată, cu artă a succesului, pe mapamond, altar al soarelui, candidată a soarelui, la fericire, perenă și maternă de limbă română cu îndemână și pururi eternă, că viața de România cu omenie ne atârnă. În copilul de mine, trăiam, în epoca de aur, trăiam bine, că așa era cu bine, în epoca lui Nicolae Ceaușescu, pantofar care nu-mi dramatiza viața copilăriei îmi era năzdrăvană veselă cu belșugul, ca din cornul abundeței cu masă întinde-te și cu masă retrage-te și, în  plus cu sesam deschide-te, care mă face fericit ca pe un cel mai iubit între prieteni, pentru pământenii dintre pământeni, că era un fain tot ce e și tot ce a fost ceaușist / comunist, că sunt un mare nostalgic, dinamic și pragmatic. Vorba Vicai era lumina!

     - "Lumina, culoare si cant, s-au intruchipat in Cuvant, Izvor ce-l aduce pe Om ca sa fie: Vietii faclie, gandire, iubire, in final – Poezie!" Ioan Miclau

     - Tu, ești un om de cultură, cu vastă spirituală aventură a limbii române promovată mondial și conservată printre străini. Vica făcea furori oriunde călătorea, chiar și după modul cum lucra la câmp nu-i poveste / duminica, în șură /l a căminul cultural sau, în sărbători la joc, în draga ei Ciubăncuța, c-avea farmec, farmece și nuri, în mișcările ei vioi și elegante, că se consuma bugăt cu stropul ei de magie și energie și-i era ușor ca o balerină ca-n livada cu vișini / lacul lebedelor, era sclipitor, îți lua ochii prin acel fără seamăn, că era inspirată și sprintenă.

     - Multe femei tinere si frumoase mor neapreciate asa cum o face fratia ta Pavel cu Vica. E pacat de la Dumnezeu ca suntem inconjurati de astfel de barbati orgoliosi si natangi. Meriti sa fii iubit insa tot atat de neapreciat esti in iubire ca si in scris. Pavel sufera, e in dureri de dorul iubitei. Din aceasta suferinta se naste talentul si constiinta existentei scriu psihologii.

     - Te relaxa prin tot ce era. Trăiai la intensitate, în realitatea ei. E un secret a gustului și e pasiunea care o ai pentru cel fără seamăn al poeziei genial și național raportat, fără egal, la universal, vorba multora.

ROMÂNIA EMINESCU PROFUNDĂ, ÎNTREGITĂ ȘI PRIN UNIRE, MARE

E o nebunie nebunia spirituală a creației și omeniei pitorești și de povești, e pas cu pas, în lucru bun de moș Crăciun-Iisus, de cuvinte și de nemoarte mai presu, în bine, în lucru bine, cum se cuvine făcut cu veșnicie, în omenie născut cinstit, inspirat, din aur cenușiu strecurat,

cum doar Dumnezeu ni l-a dat curat și luminat,

în grai de rai, pe pai de român și de patrie Eminescu, cu iubire,

candidat la fericire,

în drept sincer și reper de cer, drept de a fi cu hristică înviere ca-n cer și pe pământ sfânt, înfrățit și împământinit cu România Eminescu profundă și mare, fără asemănare și binecuvântare sub soare.

 Simt cum viața m-a schimbat, m-a instruit și m-a educat și pe culea lumii prin iubire m-a înălțat și ca renume, chiar și nume mi-a dat și talanții mi i-a îmulțit, în har și ziua din zori la muncă mi-a înhămat

ca om potrivit la locul potrivit

ca cel mai iubit m-a sfințit și lumii luminat m-a dăruit.

Ce vă zic e adevărat, c-așa cum Iisus s-a născut, așa cu adevărat a și înviat,

că nici Eminescu de neamul lui nu s-a lepădat, fie-n veci de veci, neamul și acest rai de români, lăudat!

S-aveți parte de bine și de An nou bun, îmbelșugat!

***

     - Ce mai faceți Felicie? N-ai mai fost pe la noi, în Ciubăncuța și parcă mi dor de voi? An nou cu bucurii și sănătate! Fetele și Vica ți-or fi mari, nu-i așa? Tu, tot harnică ești. Ai pe unde săpa, când a fi de sapă, dar nu pe Valea Osoiului acoale pe lângă Părăul Mărului /  Pe Dos pe la stuf ori Valea Jurcii pe horaiță, ci-n alte mândre așezări ca pe Braniște, cu pitoresc și firesc românesc, că eu nu mai pot, etatea spunându-și cuvântul și Vica fiind dusă tai, tai, bu! În filmul acela cu Mărgelatu, Florin Persic e de pomină, e o largă respirație, că filmul place, fascinează, prin istorie și aventura trăită la botul calului. Totul e fain conceput de Eugen Barbu și Mihail... O venit acasă, dar nu de acasă o venit. O venit el, Marin, acasă. Servus! Cum puneți asemenea întrebare fără asemănare, în binecuvântare? VEZI OMENIREA?, de Ben Todica, text ADRIAN BOTEZ. De ce sunteți orbiți, în vedere, de nevedere și nesimțire, deși venim deșeți, în vorbire, de ce credem a omenirii, piere? Aieștea-s doar basme, doar fantasme, nu credeți ce spun aceste vorbe! Omul singur pe rând piere, dar nu întreaga omenire piere! Noi vom trece prin greutăți, dar spița omenească, Ben Todică, nu va piere! Tâlcu-i altul, române, vere! Nu filozofați fără rost și fără folos! Doar noi căpoșii strivim corola de minuni, culori și lumini, a lumii, denaturăm adevărul existenței, dar teii a continuat să înflorească și porumbei continuau, să zboare, își avea infinitul, cu zborul. Tu, de ce vrei să ne întuneci, să ne eclipsești, viața? Cu ce ți-o greșit, Adrian Botez, oamenii? TU, nu ești Dumnezeu, ci mai degrabă Emil Cioran, un pesimist care a crezut, că Franța ar fi România, ca atare mai bună ca țâța mamei care a supt-o.

     - Este o atentionare la trezire, nu la a sta strut, (cu capul in tarana). E greu de acceptat: Haideti inainte turma catre prapastie ca nu murim. Ci doar trecem intr-o alta dimensiune! Asta transmiti tu? Avem nevoie de conducatori care sa serveasca omul, nu banul sau orgoliu. Sclavul e biciuit ca sa se destepte - ne spun SFINTII. MULTUMESC PENTRU APRECIERE drag prieten si pentru ca l-ai urmarit! BT

---     - Iar ca: Deșteaptă-te române ni destul cum a scris Andrei Mureșanu și cum a  pus, aranjat pe muzică de primul învățător și folclorist, Anton Pann, omul care a înființat la Brașov pângă Biserica neagră și prima școală românească fiind și diacon, cantor, un om divers și pitoresc. Eu nu zic, că agerimea lui Adrian Botez e obscură, dar poetul e prea pesimist (un artist trebuie să fie optimist și altruist, un deșteaptă-te, omule!

     - In ziua de azi un articol trebuie sa fie: cutitul la os! Nu mai e timp de „muierile”. Asa ne-au invatat taticii care ne-au spus sa dam in cei ce dau cu pietrii cu paine. Pe un umar sta ingerul alb iar pe celalalt cel negru. Amandoi sunt fiii Domnului. Rolul lor e sa ne ajute sa crestem: Altcum nu-i aveam pe Orwell, Kafka, Dario Argento, Bram Stoker, Stephen King si altii. Tu stii de ce Moise a fost pedpsit sa nu ajunga in tara promisa?

     - Nici cum n-aveam de gând să mă bată norocul și să scriu romanul ca Mara / Memoriile lui Serlock Holmes, roman polițist, că știți cum vine vorba: iarna nu-i ca vara, să trăiți bine, vorba tot al bunului președinte Trăian Băsescu, un fost amiral naval, cu un ochi, în pod la clisă, la slănină si cu altul, în cămară la fărină ca Mihai Duma din Osoiu, Cluj. Chiar tuturor bărbaților le plac, Teofile Vlaicu, femeile tinere zgripțuroaice, adică cum ar veni cu șic și frumoase, cât timp e viu, argint viu, nu însă / argintul viu injectat lui Eminescu pentru a-i tratata sifilisul, boala muierească care n-o avea ca s-o infecteze pe Veronica Micle, năsăudeanca, poetă genială amorezată de Eminescu, la care se dedase cel din Ipotești ca un cățelandru tânăr și viral, ca eu învățat la de dulcele lui Vica, contopindu-mă să mă fac una cu trupul și ființa ei, ființa ce se mula ca măsură a mea, că mă contopeam cu ființa ei avidă și însetată și înfometată de mine care eram flămând și însetat de ea ca afluienții Dunării de Marea cea mare ca să ne facă una cu ea? Chiar dacă ești baptist, bărbat ești, Vlaicu, nu-i așa, cum bărbat am fost și eu pentru Vica / Ben pentru asiatica Ming, nu-i așa?

     - "Viața ni urzâtă pe mâna lui Dumnezeu", zâce o babă de 90 ani.

     - Colinde, colindă bagă calu-n tindă și dă-i fân să roadă ca să-l țuci, cu amintiri plăcute, să-l țuci să cadă, că gazda pe tărnaț nouă ne va da colaci și cărnaț. O văd pe prima nevastă a lui florin, o văd pe unguroica, o sipatică și frumoasă empatica asta și ea artistă dulce ca o doină de pomină, acuma e mai rotunjită cu noțiunea timpului pierdută ca somnuroase păsărele. În filme amândoi sunt grăitori. Într-o zi te întrebi, cu aură și nimb: ce mai e și viața noastră, inimă? Nu facem pe grozavul, că spune tu, cu ce să mă mândresc sub zarea albastră? E căldura sufletului nostru, de floare albastă ca Pop Valeria, Vali, din Unirea, Bistrița, plimbându-mă și prin satul ei natal, satul celei care a recitat Foare albastră de marele Eminescu, eu recitind de George Coșbuc: Noi vrem pământ, a reținut corect Vlaicu, cel care mă ruga după 50 ani, în Fântânele, Maramureș, s-o recit mă ruga, dar mi-a fost imposibil, iar celei care a recitat Floarea albastră, așa-i ziceam, astfel o mădăream, dezmerdam: Floare albastră și careva dintre colegi dintr-o eroare îmi ziceau de fapt, că eu și nu poetul național Eminescu, că eu aș fi scris Floarea albastră. De unde o mai scorniți și pe aiasta? Acuma cine pizda mamii lor, ne flămânzesc și de ce corupții, bandiții conta umanității ne jefuiesc?

    - Pavele-ocoli-te-ar boala ca-mi sporesti nedumireala; daca nobilul discurs l-ai trimis pentru concurs, nu-l primim, trebe sa stii, fiindca este pe fond gri si nici nu ne-ai lamurit; publicat, sau inedit? O fi avand peste balta, da-i si una si-i si alta - ca tu, stiu, l-ai scris pe loc, dar l-ai si postat pe blog! MI

     - Indiferent ce zici e inteligent și ești eficient, Ilie Marian și e brav, că, tu, nu trăiești, în van și pari să fii eficient, un student, în socio-ecuație, cu soluție / rezoluție la un altfel de revoluție!

     - Stimate Prietene Pavel Rătuneanu Ferghete, LA MULȚI ANI! Minunat Poemul de An Nou, e inspirația luminii și credinței tale ce te-a caracterizat sufletește întotdeauna. Cu aleasă prețuire, I.M.Gepianu

     - Dumnezeu cu tot binele din lume și tot ce-i nebunie de omenie, în Romànie cu armonie și pace și pâine a limbii române trasă, în mâine cu sănătate și bine pentru ce provita se cuvine! În Tristian și Isolda, zice Tristian că nu ști dacă e mai măreață viața / moartea, însă, dragostea e mai măreața ca amândouă, auzi și tu, Vica? Dragostea e mai măreață ca viața și moartea, ca amândouă dragostea e mai măreață, după cum mi-ai spus și, tu, Vica. Ai dreptate, că-n casă am și eu fată de a lui Vica pe Mihaela-Ștefania, căruia-i zic sincer:

     - La mulți ani, fericiți ani cu sănătate și împlinirea tuturor dorințelor! Bucurii tuturora!

     - Casa lui Vica e o casă cu multe amintiri. Nu e vreme de murit, e film minunat. Ne făceam treaba, dar mai ales Vica, că ea n-avea nici o greață, scârbă, nu se strâmba, când era vorba să lucre. Îmi arăta multe feluri de a face lucrul bun, fără a te stresa, că era dumneaiei Vica o distinctă, o pieptănată, ordonată și o migăloasă, în curățenie, igenizare și ce făcea ea îndemânatică și m-a prins foarte tare și îmi plăcea spiritualitatea ei. Și trebuia să fie bine, să te simți bine, că nu mormăi nemulțumit de situație de osteneala de zi de zi. Vica e ca o întâlnire foarte bună, că ea cu dragostea ei mă spăla de păcat, mă limpezea și usca pe sfoară ca o rufă ce eram. Mă înebunea cu sensul care eram ca idee. M-a schimbat, în felul de a fi. Noi făceam tot. Ne-aveam grija noastră, eu și Vica, ne și obrăzniceam, în corvoda noastră și eram complecși. Eram punctul forte. Vica știa să mă facă fericit și cu ea eram culme, eram un om, cum rar, îmulțit, în har, mă simțeam regal ca la o Vânătoare regală, pseudokineghetikos și ca, în O bere pentru calul meu confortabil și, ca-n F, că m-am conformat unor norme și cerințe, restricții uneori, chiar venindu-mi să cred, că cioclofenderul, Lulu, din mine era ce eram datorită lui Vica din bun aluat / din bună stofă și mai apoi datorită vârstei un nimeni și pe nicăieri, superior, că evident, în ciuda prezenței eram fragil și fraged, eram, în Ciubăncuța, eram o prezență vie, dar mare zgârâie brânză, mare coțcar, dar și, nu, eram din Suflete moarte, că puneam ca-n Idiotul, puneam mâna și eram și ca figură intelectual domnos, în atmosfera satului, Ciubăncuței, tot cu mai puțini cetățeni, în sat și, cu tot mai puține animale, că nu era cine să-ți sufle-n ceafă / în iaurt, că mâna de lucru e inexistentă acuma, că nu-i putere, putință, care rupe legea căzut, în vergea și, tu, fudul și nudeștept destul, nici eu fiind mai abitir, nici de rugă, nici de fugă, că-s râs și turcă, râs și plâns, baligă de mânz. Eu știam ca Ceaușescu din ce parte bate vântul cu ferestruica lui Mihail Gurbaciov care ca Putin, Lenin și Stalin bandit, nu ne dă tezaurul aflat doar, în custodie, în U.R.S.S. Ce mi-o recomanda cu atâta căldură pe Vica? Mai avem subtilități. Nimic să nu ne despartă de Dumnezeu și viață! Când eram copil, în timpul postului de Crăciun, îmi amintesc, dragilor, cum ne adunam noi copiii la o casă ca să învățăm colindele care le vom colinda la Crăciun și sarcina aiasta nu ne era grea, că noi ne și distram, pentru noi era ca o joacă, distracție, plăcută și frumoasă, că totul era de calitate (au rămas copilăria cu amintiri frumoase, însă nu întodeauna cu ceva semnificativ, notabil / eu nu-mi amintesc acel frumos-pitoresc. Asta și alte minunății era școala de dincolo de școală, erau cei 7 ani de acasă. În Sâmpetru-Almașului, în vremea copilăriei, eu n-am  beneficiat de grădiniță și nici decrețel n-am fost și nici șoim al patriei și culmea eu după ce am fost utemist, am fost pioner (Caragiale ar fi zis mândru, că la mine multe au fost viceversa, adică alfel, natural ici pe colo, prin părțile esențiale). dar ce altceva susțin sustenabil? Ciudățenia e cum am fost, în această țară sub comunism sub, țară a tuturor posibilităților, unde am crescut și ne-am dezvoltat multilateral, polivalent cu bună educație (și de ce am minți spunând altceva?) Părinții mai erau și mândri de mine. Cu mulțumiri și provita an nou cu sănătate și bucurii! Victorița, e plictisitoare cu laudele ei, că ce o făcut e: înșiră-te mărgăritar și spune și ce n-o făcut, dar dă-i pace, că printre ceilalți și ea încape, însă problema e: suntem oameni / nu suntem? că subtilă nu e, dar s-ar vrea făimoasă ca mamă-sa Eva care, când își băgase, instalase, curentul se culcase cu Ciupe Gheorghe electricianul, cu care se culcase, în iesle, vai de capul nostru! Cine-i aiasta a lui Eva și Pavel Mânzat vărul lui Vica? Pavel aista nu-ți da nici binețe, că era mai mutos, mut ca lebeda lui Blaga filozoful și poetul cu Nu strivesc corola de minuni a lumii, Pașii profetului. Lucian are veșnicia ca a mea născută la sat și e și scriitorul făimos. Cu ce să cochetezi, că mamă-sa Eva, când își băgase, instalase, curentul electric, năstrușnica se culcase cu electricianul, în iesle și el Ciupe Gheorghe fiul lui Cioca, se lăuda prin sat cum o tăvălise bine de tot pe Eva surda lui Todoru lui Lica, Cristea, o făcuse de minune și se făcuse, Pămpălăul. Știți, că se zvonește de Crăciun, că pe hol, vine, vine moș Crăciun... La mulți ani, fericiți ani, om bun! Să înotăm în noul an cum înoată peștele, în apă! Aș putea să numesc istorioarele - legende, istorisiri din vremuri imemoriale și despre Căprioara, keșke hat = hotarul caprelor tradus adhoc, motamo, cum procedasem cu glumele din magazinul ludoș - mothy (n-am scris numele ortografic corect) și apropo cei de la revista Urzica unde trimisem traducerile mele, îmi zise ce și cum se procedează producând o așa ispravă, că încercările mele nu erau izbutite, dar aveam ciudat umor și ei reproduseră, în revistă, câteva din texte și suna hazliu, că m-am făcut ca nepriceput, m-am făcut de baftă și de basm (după cele ce mi s-au spus n-am mai încercat să bravez traducând țurik hatro, di fiind îndemnul către cal să înainte, încurcând ițele, când mai ziceam oblu înainte, oblu însemând înainte). Nu-i vorbă, că așa mai învață omul-mic și devine om mare crescând spiritual. Jurca ar deveni di Iuk potok, intrarea-n vale, Ciubanca de la cioban și ciubăncuța de la ciobăniță, putem citi, în Monografia satului Ciubanca scrisă de un urmaș a lui Pr. Grigore Crăciunaș. Iată, omule, cum și cu ce mă fac de comedie, dar parcă completează o lipsă din Mere pădurețe. Uite și iată, cum nu doar noi serbăm Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza, când copiii umblă (și eu umblam cu chiralesa no! măi no, grâu până-n brâu și secară până subsuoară ca să iasă popa, cu diecii afară, că popa era din casă-n casă cu Iordanul, cu Iordan botezânzu-ne, Tu, Doamne, cânta troparul, că era cu botezul, era cu celor din morminte viață dăruindu-le, moartea pe moarte călcând (că era popa cu învierea!) Era o atmosferă parcă era o lume a viilor ca o primăvară, în care da colțul ierbii, parcă învierea naturii. Scriu cum scriu naiv / nativ, dragă Ben.

     - Scrii la trap nu la galop. Hopa hop! Iiii ha!!! Scrii foarte bine. Nu te impiedica de verbele invidiosilor. TU ESTI FERGHETE SI SCRII FERGHETIAN - SCURT pe doi cum zicea Mosu ABBA. Nimeni de pe acest pamant la aceasta ora nu va putea sa te imite. ESTI UNIC !!! Lasa-i pe PROSTI sa doarma.

     - Cine mai e și aiesta de care, îmi zici, c-o zis despre mine un moș Crăciun ferhetia și rătundean, din Sâmpetru lui Pr. Nicola Petru / pr. Roșca Pavel, învățător Petru Fetghete de a lui Ioan Rătundeanu-Ferghete și de a lui Nichituța.

     - Chiar si aceasta prezentare iti comfirma unicitatea.

     - Totuși cum iau taurul de coarne? De unde mai încep și încătro mă îndrept?

     - Uite ce scrie Eliade ca: „romanii aduc obiecții neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii sunt deștepți, și asta îi împiedică să aibă drame interioare, să cunoască profunzimile sufletului omenesc; îi împiedică să aibă probleme. Cine nu are probleme sufletești, cine nu capătă insomnii din cauza meditațiilor și a goniilor, cine nu e în pragul nebuniei și al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu urlă „Neant! Agonie! Zădărnicie!”, cine nu se dă cu capul de pereți ca să afle „autenticitatea”, „spiritualitatea” și „viața interioară” – acela nu poate fi om, nu poate cunoaște valorile vieții și ale culturii, nu poate crea nimic. Românii sunt deștepți – ce oroare! Unde poate duce deșteptăciunea? La ce-ți folosește faptul că poți cunoaște, superficial, realitatea – când îți lipsește facultatea de a imagina probleme, îți lipsește boala prin care poți întrezări moartea și existența, îți lipsesc înseși elementele dramei lăuntrice? Tinerii aceștia sunt supărați pe neamul românesc pentru că românii nu au drame, nu au conflicte și nu se sinucid din desperare metafizică. Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de metafizică și etică a desperării. Și, pentru că desperarea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii și culturalizări, drept-credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. […]”

     - Ben, e prea mult spus. Ești tu, un generos și un luminos, că tu ești o bucurie a bucuriilor, că-i bine rot ce ne dă Dumnezeu, natura, cum zice și veru 'Săndel care zice nu-s diplomat și lui, îi prinde bine:

     - "Mie-mi prinde bine, e super."

     - "Nu v-am crezut," nu mai știu cine mi-a zis limpede ca apa izvorului, c-aveam mintea clară și memoria exemplară. Când trăia Vica alfel era și, România care mai normală și mai educată, cu arta succesului, pe altarul soarelui, tablă imensă de șah al imensului pământ. Am avut suficiente provocări, chiar dacă suferința mea n-a întrecut pe a lui Horea urmată de a lui Iancu, Avram Iancu tribunul cu Testamentul ca națiunea să ne fie fericită. Cu Vica mă desfătam, în muncă, sperând, că-n Iisus, îmi voi aflam odihna, că El ne chiar chema cu dragoste și dor de viață, ne chema la El, la adevărul care prin El, îl câștigam, chemarea Lui era chemarea străbună, era dragostea de viață, în dragoste, iertare și dor, chemare spre mântuire și cu înviere, chemare pe calea adevărului și vieții veșnice, în drept la fericire și veșnicie. E mai ușor de spus și mai greu de făcut, concluzionă, ajunse Vica la concluzie. Victorița lui Dan Chira lui Maria Gorduna, când, îi zice, că mere să ia carne din lada frigorifică să facă zamă, că s-o gătat sarmale, el Dănuț o zis răspicat să nu umble la frigorifică, că nu ști cum îs puse, aranjate, lucru aiesta mă duce cu gândul la unchiul Iacob, Miron Iacob care avea un gătej ca semn la sticla de ulei și vai de capul lui Vioala de punea-n mâncare mai mult ulei, decât zice acest poruncitor, zgârcit (Iacob era bunicul lui Miron Augustin, Sever, tata lui Aurel mutat și el, în Aghireș-Fabrici, un vad de a face bani, cu hărnicia de a te face te miri ce ca rabiți din ghips și șoloc. Crăciun se mutase vecin cu noi cumpărând casa de la nănașul, după ce se mutase, în casa nănașului, în casa popii Nicola Petru, că se mutaseră, în Aghireș-Fabrici nănașul cu nănașa, ca să fie aproape de fecioru-su Pavel popă, dar acuma funcționar la Caulină, se mutase mutăseră vizavi de gară, în Gara Mare, cum i se mai spunea pe lângă denumirea neoficială Băi acestui Aghireș-Fabrici și ce să vă mai zic? La Crăciun au mers la băute din tineretul, din fițingăii satului, c-avea să le vândă vin feciorașilor, dar dacă tot dai, iei și nu mai pui la loc se termină vinul ca la Nunta din Cana Galilei, dar feciorii stăruind să le mai dea de beut, în franț, c-aveau chef, poftă să mai bea și dacă nu le da, îl și luau tineretul la bătaie pe Crăciun, îi da pe coajă, îl băteau pe Crăciun și ce-i veni în fire ăstuia ca să scape de pozna naibii, ce-i veni, în fire lui Crăciun? Își zise ceva vorbind naibii cu sine, de unul singur să mergă, în pemniță, în beci și merse la cada cu curechi, varză, morată și le aduse moare și dându-le beutorilor aieștea bu-și daseră seama că nu mai beau vin, îi ziseră făloși exact ca la Nunta din Cana Galilei, că cum se face ca acuma să-i servească pe dumnealor cu vinul extra, adică un vin bun, vin prima, de calitate, un vin excepțional? Cu cele mai bune gânduri și urări de bine și sănătate, că-i mai bună ca toate, dragilor! Sandu Crăciunaș de la doamna Emica Rus capătă vin, că i-o legat câinele și Miha îi cere pentru mine, că eu și așa nu prea-l beau, zice și, îmi toarnă într-o găletuță de plastic, în care o fost smântână, îi urez la mulți ani și, îi mulțumesc. Prost crescut nu sunt, omule! Cine cere nu piere, dar nici hir bun nu-i mere, e vorbă pe la noi. Îmi era dor de vin acrișor cu aroma strugurului din Sâmpetru c-a de la, când cu Nașu lui Filimon și cu colegul Petrule a lui Istrate mersem la Ninuca, mama lui Dumitru, roșcovanu, a Găzdacului, că aici sătenii mei au mai băut vin la 5 lei litru și era o dustracție, că între timp, îi și povesteam cum o făcea și doctorașul Virgil Tămaș, din Pâglișa. Amintirile mă afectau. și nu eram ca cea care a uitat lista de cumpărături și suna bine goarna, în pădurea de argint / susurul apei de izvor unde poposea Eminescu și eu, Pavel ca să ațipesc, în mătasa verde a ierbii. Era convenabil să mă relaxesez. Pe unde ieșiți de Anul Nou, binele nu vă părăsească, în vecii vecilor, fiu-ați luminați și sănătoși să fiți, eleganților și frați iubiți! Totul să vă fie intim, luminos și îmbelșugat-frumos desăvârșit! Știm / nu știm totul și multe nu le înțelegem ca numa bune de pus pe rana spiritului. Cum să gândim mai limpede fără s-o luăm razna manipulând ca politicienii. Ce vrei ca să fie serios, vrând ce vrem. Cum e așa cum vrem, Ben ca să fim sănătoși și pentru ceilalți? Cum? Știi tu cum, nu-i așa, că nu încurcăm marfa cu ambalajul ca niște drogați? Cum adică? E ca o durere de dinți / abdominală, e înfiorător fără a cosulta medicul de familie. Dintr-un foc ce-mi spui? Faci tot ce-ți frece prin cap / ori mai anume ce faci? Ce-ai scrie obiectiv? Cu ce te responsabilizezi? Ce faci ca Olga Banci / Vasile Roita? Cum ești atent cu Ming, cu profesoara ta, îngerul tău păzitor, un paznic de far, ca Geo Bogza? De ce se zice, că noi suntem ceea ce mâncăm? De ce te bucuri de un prieten? Vica, chiar dăcă era și repezită și să facă ba una, ba alta, că nu-și vedea capul de lucru, că era un caracter și dificil, când nu era ca dedectivul pe pista proastă / calea cea bună, dar ei i se părea, că tot ce naște din pisică șorici mănâncă, c-așa cum știi, când gazda nu-i acasă șoarecii joacă pe masă sărind ropcii-copcii, ca în cerdaș jucăușii-pițigușii. Și atunci de ce-s de vină? Ce chițibuș, îmi scapă? Cum adica: greșala stă la pândă și, atunci cum e cu paza bună? Cumva-s toată ziua bună ziua? Tu, ești, în alte discuții? Îmi pari, de ce să n-o zic, îmi pari Tarzan al limbii române, ești un ales al inimii, dar tu, ești impecabil, că esti ca la noi, nu-i așa? Nu ești un dificil și pentru aiasta îmi ești și drag ca un special, cum zice și ceilalți speciali români fortuiți de soartă și emigranți, în cele străinătăți, cu voe / fără voe, că eu mă bucur, că, tu, mă bucurii cu caimacul și crema inimii, o cafeluță cu gust și pe plac și pe vrerea lui Dumnezeu, Ben. Aromânii sunt maramureșenii din cadrulater, români, geto-dacii de la sud, cum altfel să vă spun, sunt românii din România neîntregită, că România nu-i unită? Pe cei dragi nu-i avem încă împreună. Igeniziazează-ți, desfundă-ți de clei / vată, desfundă-ți urechile cu acustin și auzi și dacă-i cazul să vezi, picurăți-vă, în ochi cu vezichi și vezi, că pentru aiasta ești făcut dacă nu mă înșel, ca să-ți ajuți aproapele, că distracția-i cât casa dacă înveți ce-i de învățat luând aminte indiferent de grăire, indiferent cine și cum o grăit și: învățați, învățați și învățați! Multe din ce trebuie, nu știu, omule cu brâulețu! Mai fac un pas către mere corobețe / pădurețe. Nici nu știm ce ne dă bătăi de cap! Drumul tău e de minune al limbii române! Tu, Ben, m-ai cucerit. Ești o eferveșcență a limbii române, o minune ești! Eu trebuie să scriu cu maximă iscusință. Iubirea trece peste orice obstacol știa și Vica, avea principii morale, din Biblii. și pot zice, că a fost odată un fecior și o văduvă care avea trei copiii și luându-se cu Pavel, a avut-o, a născut-o, pe Daria-Loredana, însă nu-i un basm, ci un roman, o narațiune înteresantă, dar nu tocmai ca o poveste, dar înteresantă și originală, scrisă cu minte și cu inimă de român neaoș, de fel ardelean, din Sâmpetru-Almașului fosta regiune Cluj, actualmente județul Cluj. Am fost bun pe vremea lui Vica, am fost bun de mai multe, chiar decât am scris, măi frumosule! deși acuma-s un văduv îndurerat! și-i oarecât mult, cult ce am făcut, chiar de, când dulcea și draga mea soție mi-a murit, eu, copiii și popa, în bisericuța monument istoric, doar o mai pomenește pentru pomenirea, din pomelnic plătindu-i popii omenește, bisericuță străveche din lemn ca bisericuțele din Maramureș e bisericuța, din Ciubăncuța, cu un paranormal ca a lor, paranormal, în a căror taină nu s-a pătruns încă oricât s-ar părea de misterios și de ciudat. Tu, ești un plus de valoare. Tu, ești fiul limbii române, un pioner al două culturi, tu, ești cel care ține la mine și mă promovezi, în dreptul de a fi! Nu trebuie să zăhăim pe nimeni cu mofturile și cu pretențiile noastre sofisticate. Rusia cu ce vor și Ucraina, ne dă cu Putin dureri de cap. Tu ce zici? Știți nu învață calul bătrân, în ham. Ben, tu scrii pios și ca un om, însuți erou, dar într-o zi cine crezi, că va da și pe noi doi bani, o ceapă digerată, c-avem nevoie ca Ceaușescu să fim reabilitați, cum rușii și-au reabilitat pe tata Stalin, în acele filme artistice de lung metraj, însă noi românii să fim mai lași ca străinii? Tu, frumos înșirui cuvintele și ne dapeni o poveste, Dumnezeu, îl ierte pe Vasile Cordaș și fie-i memoria binecuvântată, nu pentru mai mult, ci pentru cât am putut fi provita, în viața aiasta de toate zilele!

     - La mulți ani cu sănătate și fericire alături de cei dragi și un an nou fericit plin de împliniri și bucurii și împliniri alături de cei dragi și cei nedragi? Singurile revelioane din viata mea au fost cele de pe vremea televiziunii alb/negru si cele chineze azi. In vest nu am sarbatorit  revelioanele cu acelas fast. Si cand le-am sarbatorit mai ca lumea a fost intr-o comunitate romana sau ambasada unei foste tari prietene. Vestul e bun doar la furat banii omului. In orice camp al societatii sunt doar institutii de jefuit economic. Chiar dragostea tot pe bani se face. Aici nu exista suflete doar masti dupa care se ascund toti. Asta e politica lor. Daca nu-ti place dansul iti dau branci in ocean. Just și adevărat de-asta nu am iubit capitalist ul în comunism am avut de de toatr în capitalism am rămas sarac. Apreciam totul cu masura.

     - Am văzut artificiile di noua zeilamda astep sa le vad și de la tine.

     - Credeam ca lumea e construita pe giganti, pe zei insa cu dezamagire trebuie sa recunosc ca sunt doar SCAMELE cele mai dejos ale umanitatii. Pentru aceste scame /impotriva lor ar trebui sa gasim masti ca sa ne aparam.

     - Acum ii inteleg mai bine pe Stalin si Mao etc. sa contracareza mizeria obsedatilor lacomi si nemilosi. Oameni care pun in pericol specia umana nu ar trebui tolerati.

     - Dar noi nu putem face nimic și cei care pot nu fac ca se complac în afacerile lor.

     - Dumnezeu ar trebui sa-l angajeze pe dracu ca sa indrepte lucrurile.

     - Numa el mai poate sa facă dreptate.

     - E vina omului bun ca inchide ochii si intoarce si celalalt obraz. Toti conducatorii lumii sunt corupti! Din punct de vedere crestin. Toate civilizatiile lumii au disparut datorita coruptiei, a rascumpararii pacatului. Sarpele in Rai nu ar fi avut succes daca Adam si Eva s-ar fi iubit cu adevarat. Surprizele iubirii sunt infinite frate Nicu. Si viata nemuritoare.

     - Anul Nou Fericit, Cu mult drag, Melania

     - La Multi Ani! Suntem deja de peste o ora in anul 2022. S-a mai dus un an.

     - În Colț alb, acel lup e feroce, dar și oameni sânt sadici și criminali, încă pe vremea goanei după aur, dar nici acuma, în America lui Donald nu-i cu nimic mai civilizat, nu era nimic mai breaz, dar a mers hirul, că-n ea e bine, însă ce fel de bine, că totul era curvesc, fără pic de bun simț, fără nici un Dumnezeu, deși, că bine n-a fost niciodată nicăieri. A fost o aventură, în mintea emigranților și a unor scriitori, dar de ce mă bag ca musca-n lapte, ie aminte, să ții minte, maistre, că ce-i e din fericire. Scriitorii aveau imaginația bogată nu crezi?

     - Evreii intodeauna o au. Americanii au scris doar cu pusca.

     - Mie-n poveste mea cu Vica, nu-mi vine să inventez nimic. Tu, în adăugirile  tale faci ce vrei, Ben. Acuma-i copiii să se joace pe tablete, că tot on laine se și predă și se învață și pandemia cu valul 5 Omicron ne dă ocol, stă pe capul nostru, cu valul 5, dar cum naiba să ne comportăm, în restricții, că frică nu ni, că ne-om infecta, însă trebuie să trăim, în stare de nervozitate, stresați și, în restricții, cu tot greul trebuie să trăim. Văd filmul Misiune, în țara sfântă și întrebări multe legate de prostia omenescă, că palestinienii luptă, în acea oază și războiul face prăpăd, om-ucidere, crimă, păcat, fără a ne scoate în evidență decât egoismul, că ce-i într-o tabără sau alta dacă nu păcatul, crima? Că se omoară oameni, cu ce scop? Se dă dreptate israenilor ca ce? Sunt și ei sunt doar oameni care și-n Canan, țara făgăduinței omoră, cuceresc, au intrat cu forța, cu război, deci unde și, în ce constă sfințenia lor, a israenilor (nu-s atisemit, dar pretind să știu adevărul și să știu, în ce constă viața? Mere calul mânânțăl, cu Melania, din Canada, călărind pe el frumușel, fain-făinel, cal și parcă ar fi un voinicel grăind și gândind cu sănătate și la mulți bani, la mulți ani, împreună gândind fain la plugușor, din munți și, din văi, guri de rai și strigă tare cu mimte de român, merem, național cum suntem merem pe limba română ca stăpân român, cu îndemână că gândește să vină pe dealuri învălurate, că dumneaiei cu colinda vine de departe și cu urătura de viață bună ne-o urat de dimneața până s-o însărat și de frig n-o înghețat. Ce revendică, în Gaza, ceva, în stilul pustei Ungariei? Acuma oamenii de ce fac pe deștepții? Miha n-o făcut baie, dar zice cuiva la telefon, că va face deseară, își va usca părul cu uscătorul și nu va ieși în sat ca să se răcească. Obscurul întunecă omenirea. De ce istoria e presărată de sinucideri, dar nu corupții se sinucid?

     - Coruptii nu se sinucid pentru ca ei nu cred in pacat. Sinucigasul nu poate trai cu pacatul. Istoria e o inchipuire. Doar trairea ta e adevarata deaceea cred in Merele tale padurete.

     - Tu, ești ca înger, îngerașul meu, cu limba ta română, îmi ești paza bună, ești farul și paznicul de far. Acuma mă uit, nu că nu l-am mai văzut, vionez Insula comorii și la unele filme am citit și cărțile după care s-au făcut, dar nu întodeauna s-au respectat opera omnia, adică, ce era scris ad literam, că fiecare avea cultura lui și din punctul lui de vedere spunea adevărul, gen, a ce a fost și cum a fost istoricul baladă și de geniu, Nicolae Iorga omorât fără o milă de legionari, după cum spuneau comuniștii șj ne era predată și la oră ca lecție, cine a fost această mare și distinctă personalitate a României? că și-a avut însemnătatea lui, după cum știm. Și unele filme le-am văzut, dar îmi mai place să le revăd ca cinefil. Ce-ai fi făcut / dar mai ales ce-ai fi zis, asta fiind înteresant, că calărețului drumeț, îi stă bine la incursiunea lui, în sine?

     - Noi ca suflete/constiinta/firicelul de nisip ce suntem, suntem intr-o calatorie spre absolut, asta e directia stimulata de instinct insa adevarul e: tinta calatoriei e defapt un drum infinit.

     - Acuma,că Vica nu-i,cui să mai zic:

     - "Soarele meu, sărut buzele tale, că tu-mi ești vis și paradis, tu-mi ești cheful vieții mele!" Tu, mi-ai fost plăcerile mele. Îmi lipsești, din suflet, îți spun Vica, românca mea, cu drag și cu făinoșag, că tu mi-ai fost binecuvântare trecută peste al casei prag, în România dragă, profundă și mare. Lângă ea era voia bună. Nici vorbă n-avea fatulență, ci frumuseță și nobleță, c-avea distinctă și deosebită conștiință ca crăiasă, c-avea grijă, avea grijă mea, în drag de România mea. Vica nu se cocora către mine, chiar nici, când se enerva pe mine, că ușă de altar nu eram nici eu, ci ca vaca la mălai.

     - "Dacă-i chef, chef să fie," cum câtă Ștefania Rareș. Ce e fain lumină cu noi lină să fie și-n anul și-n anii care are să vină! Sănătate și ani cu lumină!

     - La cumpănă de ani 2020/2021, rog pe Bunul Dumnezeu să reverse asupra Dumneavoastră și celor dragi ai Dumneavoastră sănătate, bucurii, împliniri în toate cele bune, puterea de a nu vă pierde speranța și credința, pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire creștinească! La mulți și fericiți ani! Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

     - Multumim Inalt Prea Sfintia Voastra!

UN PROVITA PENTRU CANDIDATUL LA FERICIRE

Iată cum Parintele e ca un Sfant șuhan năzdrăvan și enumeră pe cei colindați și de bine urați și responsabilizați

ca cei de frunte minte și inimă maximă română, botezați,

că iată și anul nou a venit și plugul la brăzdat, la arat,

nealcoș și fălos Hristos luminos a pornit vârtos și de folos,

c-a pornit Tatăl nost, a pornit s-aducă lumină și deșteptă-te române, de folos neamului nost,

a pornit în veșnicia limbii române,

în  nemuritoarea limbă română la români maternă

și cu îndemână,

că vine fagure de mire,

provita vine pentru candidatul la fericire! La mulți ani fiu al limbii și literaturii române ! Deie Dumnezeu să fii:pace și pâine, pâine trasă-n mâine pentru cel din viitor care cu bine la noi vine,vine și vine cu ce ni se cuvine:pace și pâine cinstind,în mâine cu fericire națiunea limbii române !

*

Vasile Itu îşi serbează azi ziua de naştere. Să fii sănătos, an nou bun și la mulți ani, fericiți ani, dragule! Lumină și să nu vă lipsească belșugul de pe masă, că datorită lui Mihaela, Marius și Dirina noru-mea, nici mie mulțam lui Dumnezeu, nu-mi lipsește! Daria mutată cu Marin, în casa lui Dochia și Octavian Mureșan, că el, Marin a slujit la Dej pe Ana Trifan, copil de acești, dar acuma doar vorbe de slugoi are, e obraznic, dar Daria mi-a urat prin telefon cu stil: la mulți ani! Nu-i nimic amuzant. Îmi bate inima încă pentru Vica, dar știu, că nu vine nici pe-acasă, că-i dusă ca să reîntoarcă ca mușchetarii lui Dumas-tatăl după 20 de ani, dar cu alte peripeții, cu alte aventuri regizate e Rentoarcerea mușchetarilor. Nu-mi pot imagina emoțiile care le am. Dumnezeu fie cu noi și, în anul care vine. Doamne ajută! Dănuț Chira ca hăitaș, cu Sebi, Sebestian Suciu și primaru Rusu Laurean-Alexandru s-au dus la vânatoare regală, au făcut o ieșire, excursie, la pădure (e un hoby a lor). Eu, în casă scriu.

     - E zapada afara? Fa si tu o poza sa vad iarna.

     - S-o dus omătul, dar iar o să vină, prin ocol am tină, noroi, ce să fotografiez, că pare mai degrabă a toamnă, că s-a încălzit. Se spune, dar ce nu se spune... Tu, însă rămâi același, în limba română.

ÎNFLORIND CA UN POM-PROVITA CU ROD, ÎN DOM

Eu locuiesc pe planeta, locul numit pământ, cum s-ar spune pe bune, în Omul-paianjen și anume, de anume locuiesc, în România cu renume- România te iubesc de anume și ca tine român mă definesc și om porivit la locul potrivit mă sfințesc firesc și pitoresc, copilul / sfântul, lui Dumnezeu, din mâbdrie și orgoliu ca penticostalii în socio-ecuație cu rezoluție de revoluție, că mă auto-numesc, mă  ferchezuiesc,

fudul și nu deștept destul, mă curățesc, în limba română te iubesc, în ceea ce sunt pe pământ ca om înflorind pur și simplu

ca un pom-Dom spre exemplu,

în templu România pur și simplu, Mihai Eminescu.

*

Noi suntem implicație și avem vocație. Vreau să știu oricât te-ai mira, sunt un asumat, cu subiect și predicat, am o neliniște și pentru asta scriu, chiar dacă n-am preoția, harul ei, chiar dacă am fost chemat pentru asta și la teologica de la Cluj, dar și la Academia teologică de la Sibiu, dar dau sensuri vieții și de aici, din Ciubăncuța, cu altă cultură, cu un mai puțină cultură generală, cu vanitatea mea și cu generozitatea mea, cu credință și cu rațiune. Nu mint spunând, că dând de Vica viața mi s-a schimbat, în ciudă, că n-am găsit bunătate, dar ce mai conta, că noi amândoi aveam încredere unul, în celalalt. În Totul se plătește, e un film tot cu Mărgelatu și străluciții pașoptișt de la 1848. Am fi vrut altceva ca să nu se născocească, că pe la noi a mai fost și Ana Ipătescu, dar Eugen Barbu preferă o oarecare Agata Slăneanu și, chiar și al doilea autor Nicolae Paul Mihail, n-a scris ceva inspirat, nu, că n-ar încape aventurile, cu care suntem amăgiți, sunt amăgiți tinerii care nu prea ne știu istoria. Văd multe filme ca Aladdin, din șeherezada celor 10001 de povești și ce crezi, că învăț din tot și din toate însoțit de Domn Savaot? Ca atare am altă credință și caun Marco Polo, îi dau culoare și socio-umană autentică valoare. Voi nu veți fi de acord nici, cu ce vă fac, în folos, propunere.

     - Cine e domn Savaot ca nu sunt familiar cu el?

 - Mă-ndoiesc de soare, de strălucire jenantă, în ce mă doare

și, nu neapărat țin, în ochii voștri laudator temporis acti firesc,

să cresc mare,

în binecuvântare,

cu puterea profundă și mare,

de România integrată moral,

în normal național.

*

Mihaela: -"Mă duc să pun la găini, zice și de când e acasă ca picii cu lupici de la grădiniță, în vacanță, ea, Mihaela isprăvește ca o ispravnică la palatul regal le face pe toate,, că-i place ca lui Vica să le facă pe toate și dimineața aprinzând focurile și servindu-mă și cu mâncare, cu cafea ca pe un boer la pat, canapea, vorba cântecului. Nu pot fi nemulțumit de situație. Ce faci? Anul nou cu belșug și cu sănătate! Doamne ajută! A fost popa cu crucea și m-a udat cu busuioc și a sfințit casa. Dumnezeu fie cu noi! Dumnezeu deie-ne bine!

     - Domnul Lumineaza triunfator si fierbinte, radiind iubirea cereasca!

     - Tu, Ben, Doamne ajută ești un luminat! Uneori se bagă ziua-n noapte. Să ai grijă de tine. Problema-i cum să am grijă, că asta-i, chiar dilema? Iubirea și apropierea de Vica a venit, când m-am așteptat mai puțin. Pe lângă Vica, eu eram a Ionu satelor. Cu Vica trăiam o nouă viață, zile fericite s-aveți și voi! Era o alegere potrivită. E treaba altora ce nu înțelegeți, că singuri ne complicăm, că ne implicăm unde nu ne fierbe oala ori din contră. Octavian Paler:

     - "Prețul unei femei, o afli după ce o pierzi". Exact unul ca mine are nevoie de ajutorul tău, Ben și tu, chiar asta-i, înțeles. Unele lucruri sunt caraghioase, cum se cer a fi. Să nu uităm de unde venim, cu ce hram. Dă, Doamne sfințire sufletului meu ca atmosfera de primăvară ca cea de la noi de afară! Tu, poți să croești, Ben, drumul omului / oprești drumul de a merge unde se dorește să se meargă, unde se vrea, chiar dacă sabia care n-o cunoscut sângele, e doar o jucărie?

     - Eu simt ce e in sufletul tau Pavele, La ce ai participat tu a fost un concurs de muzica usoara. Tu esti un jazz poet, un folclorist, un doinitor melodios si sincer. Esti complect diferit pentru sectia in care banui ca ai participat. Esti un ORIGINAL si ca tine sunt putini in lume. Tu tai un munte necunoscut, ei construiesc un castel tu o gradinita. Nu iti opri sufletul din cantare. Ignora pe cei ce nu te vad. Mergi inainte! Tu esti ca o plapuma cu fulgi de nea care pastreaza/protejeaza samanta neamului nevazut, sarman si tacut din vaile si sanii mamei - Romania. Fii mandru ca esti tu! Ca esti DIFERIT !  SPECIAL !!! Nici pe mine nu ma vad multi insa sunt mandru sa mor curat si liber in credinta adevarului si a iubirii mele pentru darul vietii. De asta suntem aici, s-o traim. Vica te admira.E IMPORTANT SA RAMAI TU.

     - Nu mă mai intrigă nimic.

     - Tu intri in sala, ei joaca twist, tu Calusarii. E normal sa aibe reactia asta.

     - Emin rămâne cel fără vină și e iubit, cum și El a iubit-o pe Veronica Micle, dezlănțuit, în lumea rea, lume care ne tot închide cărarea spre verde-albastru, un al nostru, din perspectiva și dreptul creeativ a lui a fi, cum e cu nemurire. Nu mă zgândăre nimic.

     - Toti cei cu pula mica lucreaza la penta gon. Nu au nimic in cap decat bombe. Sa vezi vre-unul cu flori in mana?! Doamne fereste. Asa-i si-n rusia si-n china si la cotroceni. Un barbat adevarat nu isi arata muschii..., face urmasi. De asta te admira Vica. CA ESTI OM.

     - N-am nici o bubă, că piticii mei sunt sănătoși. Sunt mulțumit cu ce am, că alții luna de pe cer, pentru fericirea națiiei mele care nu mi-o pot da, că nu-s de pus pe rană. Tu, ai valoarea cu măsură umană și ești cu vorbe prietenoase. Tu, ești ca Simona Halep și-s curios cum vei evolua. Ești un spartacus al limbii române și un român geto-dac român. Ești om boem și bonom. Tu, faci analiza ofertelor, o faci din cap până-n picioare și pari, tu supărat, că eu nu am așteptări ca atare nu-s supărat pe propriu-mi destin care io mi-l fac cu indentitatea mea, în mine fiind puterea de a merge mai departe, că-s om, un mare cineva și știu, că am reușitele mele, chiar dacă nu tot după inima mea, că calități am destule.

     - M-a bucur ca te-ai oprit sa bei o gura de apa.

     - Rânduiala bună păzește obrazul. O poveste de suflet, de premiul Oscar / Nobel? Tu, nu zici nimic? Sunt ca Vica, când împingea, făcea efort dureros ca să nască pe Daria / pe puțalăul de dinaintea ei?

     - Ce sa zic? Ai facut vre-o prostie?

     - Tu, da bine zis, tu, cum vezi altcum gringolada vieții, Ben ca să se realizeze bine România ca România, în recoversia lucrului bun, bine făcut? Tu, ești ca mine, dintr-un trecut și ca trecutul măreț, glorios, în mare viitor al României dulce, de viitor și cu Eminescu, prin veșnicia Eminescu: ce-ți doresc eu, ție, dulce Românie de doină, de pomină, în lumină cu lumină și  de limbă română cu îndemână! Viața e o intensitate, în trăire, e artistic și dinamic, cu pitoresc și firesc, în românesc. La prea multe vreau răspunsuri. Cum revine normalitatea și imunitatea noastră?

     - Ignora, nu mai participa la jocul lor. Meri cu vaca, cu oile la pascut si iti intri in normal, in natura. Mananca frunze de fag tanar. Nu mai cumpara nimic de la supermagazin. Lasa-i sa lancezeasca. Tu stii de ce e carnea de vaca australiana ce-a mai cautata in Japonia. Pentru ca mananca iarba ingrasata in propriul ei balegar. La multimea australiana i se da carne moderna facuta de japonezi din petrol care are aproape acelas gust ca ce-a naturala. Costa 300 de dollari / kg. Oooo ce progres!!! Si PROSTIMEA INGHITE.

     - Tu, ești frumos de parcă ai fost la salon, boni-bon. Emineșcian înseamnă fără însemn român, în limba română, în fără egalul nostru verde-albastru. Ne scaldă, în soarele omeniei? Sub terorea pandemiei, pe unii nici nu i-om cunoaște niciodată, că era pentru mulți o surpriză, însă pe câți i-om cunoaște de haz și necaz, în carne, oase și cu nervi ca Simona Halep, i-om cunoaște?

     - Nu stiu chiar tot, unele chestii le banuiesc doar. De exemplu recenta ta suparare legata de concurs. Tu scrii... special, ceea ce la scris se admite, dar regulile de concurs sunt reguli, au caracter general. Asta este... MI

     - Tu, ca cromozom te speli pe dinți?

     - Daca toti ne-am conforma la regula jocului imperial ar dispare Picasso, Van Gogh, Warhol, Dali etc. Este exact ce ti-am spus: ei danseaza twist iar tu vii cu sufletul naturii si ii deranjezi pentru ca ei nu-l simt. Ei vor doar sa le arate Marelui Manipulator ce buni sclavi/imitatori sunt ei. Nu e vina cainelui - ii e foame. In lant singura alegere e sa astepte lumina lui Pavlov. Asa am ajuns in situatia zilei de azi cand cu atata usurinta am plecat capul in jugul pandemic. Dumnezeu vrea sa te tina LIBER iar tu te inghesui mereu sa fii primit in jug. TREZESTE TE PAVELE !!!

     - Voința de a acționa (fără voință nu faci nimic, dar ce zic, în ciudă, că celalalt e înarmat) însă experența, are cuvântul, un om bun având bun preț pe lume și dreptul de a purta un nume cu renume, că fără voință, îmi zicea mătușa Elvira și unchiul Toma Stănescu ofițer, în armata română, rănit pe front, în al doilea război mondial, ce poți fi? (mai la urmă, când l-am cunoscut eu, era trecut, în rezervă unchiul (la el, în casă pe str. Galați la nr.3, întâlnindu-se cu diverse probleme persoane, cunoștiințe, unii prieteni, se întâlneau să pună pe vremea comunismului, să pună țara la cale, cum, în toate anotimpurile se întâmpla, se desăvârșea și la bunicul, în ocol și eu nu știam, dar presimțeam ce se petrece, în jurul nostru, câtă crimă și corupție din partea tagmei de jefuitori, așa ziși politicieni care calcă pe bec, cu fițele lor, făcând fuse strâmbe.)

     - Astia nu-s politicieni. Nu-i deosebesc de golanii gari cari cu trei pahare si boaba de fasole fura ultimul banut, ultima speranta a pribeagului sortii. Cand sunt executati eroii nu sare nimeni sa-i apere.

     - În Cartea Junglei, ce copilărie palpitantă, în pădurile cu sălbăticii altele ca la noi și pshologic e o trăire ce n-am trăit-o nici unul din noi, nici chiar Robin Crusoe, în chestia cu Robin Hood fiind vorba de alceva (sunt lucruri despre și legat de ele n-avem soluție, că la noi cu Haiducu lui 7 cai, e altă istorie, cum alta e cu Jianu, Cal Bălan, Duliș...

     - Ei, continua Marian si acum sa vedem ce se scria in revistele literar-culturale acum 122 de ani! Avem 4 numere din revista "Albina"/1910 - sa tot lecturam si sa ne indulce-amarim cu miere de acum mai bine de un secol...

 

Vine 'n sbor, de peste Prut

Dela frati, un glas pierdut:

«Foae verde, fir de bob,

Vai si-amar de cine-i rob!"

 

sau:

- Iar s'aude de holera, finule Grigore!

- Pai da, nasule, asa hueste prin targ ba ca holera-i la granita, ba ca-i in tara.

- Mare pacoste-i pe capul nostru si ticalosia asta de holera! Nu ni-o fost de ajuns birurile si greutatile din vechime; nu ni-o fost de ajuns foametea, de care cu greu am scapat si iaca biciul lui Dumnezeu ni'ajunge din urma si mai strasnic.

 

Pandemia măi profesoare, vere (raspunde Pavel)

e peste noi tere-mere pere,

e o ciumă, e un fel de holere,

că ne sapă moartea, cum scria la carte, cum ne-a lovit real,

în al nostru areal existențial.

Eu, îți spun povestea mea cu pâinea caldă mâncată la poartă

și fuga fuguță la scaldă.

 

Ai! ce frumoasă-i dragostea

cum cântă și inima,

în drag și făinoșag de România mea.

*

M-am trezit azi ca un om leneș, nu eram chiar ca cel cu pesmeții, cel căruia, îi trebuia muieți ori ca cel cu pempers, că m-o ferit Dumnezeu și încă nu-s bebe, c-atare nu port pempers. M-o ferit Dumnezeu și eu nu-s vrednic să-i mulțumesc, incredibil e totul, dar adevărat, nu știu cum să-i mulțumesc lui Dumnezeu, că nu-s o pacoste pentru nimeni, pe capul nimănui, că nu-s o povară, canon pentru nimeni, era bine, că nu-s pe nicăieri, cum s-ar zice. Îmi aprindeam focul, afară fiind omăt, c-a nins după cum la Meteo a zis și Florin Busu, Busuioc. Teofil Vlaicu mă sună și-i răspund, în ciudă, că găinile mi-s încă închise, în găinar. Încercasem de mai multe ori să-l sun, dar el nu m-a sunat, nu a răspuns. Au fost sărbători și s-a distrat omul. Acuma avea covid și era clar, că era răcit, întins, în pat și părea supărat, se vedea pe fața lui, îmi și spunea, că are temperatură. Omul bolnav e clar, că e bolnav era fără chef de vorbă, nu era un animal ca animalele bolnave a lui Breban, dar nici frumos / bine, nu arăta, era clar. Uneori vreți mai mult, vreți, dar nu imposibilul, că tu, Ben, meriți nelimitat, că ai o meritocrație, în formula ta haioasă de a fi ca om pentru fericirea celorlalți, că ești cartea junglei concepută de Popescu-Gopo al nostru ca ceva de preț, greu de imaginat.

     - Cateodata „te sparge” cat de frumos scrii Pavele!

     - Măi Ben să merg ca să pasc omăt? Ori să spun ce-am văzut astă vară? Nu găsești, că vorbesc aiurea, Don Juan a lui Nicolae Breban, chiar dacă, tu, fentezi / fautezi și zboi cu aripile întinse stil / gen: limba română, dar eu tot pierdut sunt, în spațiul geografic românesc / în ceață, ca personajul acela ciudat, de pârlit a lui Marin Preda, că nu se conformează realității neguroase și derutantă (dar eu ce-oi fi făcut, când venind de la Escu pe vale cunoscând chiar și pământurile dintre pământuri, știți dumneavoastre care și fiecare a cui e, știind chiar bine drumul, dar auzind lătratul câinilor haios luând calea-ntoarsă ca Adrian, Adi lui Gogancea prin satul fără câini, unde doar țindărul pământului mai încurcând drumul oamenilor prin țințirim). Nu eram supraerou, însă nici ca Dragomir nu eram, chiar dacă mă asemănam ca două picături de apă cu el, că nici așchia / mărul din măr, pom, nu cade departe de pomul-măr, chiar dacă e forța gravitației, forța de atracție, în legea, din legea firii naturii, că nici așchia nu sare departe de tăietor / trunchi (vin colateral cu nutăți și notații, cu îmbunătățiri, în acest înșiră-te mărgăritar al narațiunii Mere pădurețe cu detalii de noblețe și frumusețe ca să vă facinez (băgăreț patinez cu patina timpului, în timp) fascinez cu magnificul aparte de a fi, dar fac ce ar trebui, vă întreb?). Mutați la Octavian Mureșan, în deal la Terheș n-am întrebat dacă au avut colindători / cu plugușoru și sorcova, c-a venit ea după lopată și mi-a făcut cărări la rugămintea, dar mi-a făcut îngrijorată, că ce va zice el rebelul de Marin Teci, că i-o pus, în vedere ori cu el ori cu noi, că zău nu era tocmai bun de pus pe rană cum Daria-Loredana era, că și Caratistă fiind / D'ardagnean, ea  nu se lăsa aburită de Marin, dar era cu noi mai cu grijă, mai cu fereală, că nu se desprindea de noi, că doar provocarea nu venea niciodată singură și ea puternică se lupta cu sine, dar înclina să fie cu el, c-o bagă, în priză cel care se autonumește vagabondul din Dej (era îngrozitor, cum se comporta fără pic de etică, de bună cauza, că nu era greșit, ci dracul vârcolac sucit și vârcolit, Sucă om sucit, în el, ca vârcolacii fanteziile minerilor parcă duși cu pluta din cauza altor temeri și spaime, de care, tu, ca miner știi multe fantezii, fantasmagorii și hiperbolizării unele modernizate și povestite deja, că ești dotat și povestitor nativ. Pseudokineghekus scrisă cu stil de ilustru Odobescu ca un Calistrat Hogaș pe drumuri de munte cu atâta moldovenisme-românisme și patriotism și altruism, pitoresc ca Aleco Russo, încăpățându-se sănătos, în bine ca un țăran care-și lucră pământul care se lasă cu greu desțelenit de spini și colți de piatră, deburuienoșat, pentru a deveni solul arabil. Vă întreb ca pe oameni plini de viață ce mâncați inspirați ca pe un înțelept a naibii:

     - "Ce mâncați ca să fiți bineânțeles, sănătoși?" E firesc să-ți fie dor de cel care pur și simplu a murit, e chiar uimitor să-ți fie dor. Nu e o distracție, dar e o soluție, în socio-ecuație eficientă, cu formulă specială și națională, în excelentă școală de dincolo de școală pe verticală, când, că te doare-n gât, tu, te ridici și dacă cazi, că se rezolvă și se calmează, capabil impecabil se rezolvă situația bravă pur și simplu și rapid dacă nu ești rigid ca un abrazid, Baiazid, înfrânt, că n-avea-n el picur de sfânt. CA SĂ TE AM LÂNGĂ MINE, BEN AL LIMBII ROMÂNE, ÎN VECERNIA PÂINE TRASĂ CU ROMÂNIA - N MÂINE DE PACE ȘI DE PÂINE. Ar trebui să mă gândesc la ce tot, îmi spui cu insistență făcând aluzie mereu la propria și la naționala-mi conștiință, naționala-mi știință, cunoștință, folclor și tradiție, după cum sună și răsună: câte bordeie tot atâtea obiceie, soldat al limbii române de pace și pâine liturghie-n veșnicie-Iisus Hristos, în luminos și sănătos-frumos ca misiune îndeplinită cu dragoste, răbdare înțelepciune și pasiune ca să te am lângă mine, Ben, în patria limbii române.

Doar cu un suflet bun faci față,

în lume și limba română se mulează ca să exprimi iubiri la înălțimi,

cu profunzimi

și străluciri de sori,

la iviri, în zori de zori,

în zi senină și fără nori.

*

     - Frumos, dragă Preda. Ești mândru român cum mă așteptam, vestit prozator și poet de asemenea, patriot și român de adevărat ești.

     - MULȚUMESC MULT!!!...POT SPUNE ACELAȘI LUCRU, CU MÂNDRIE DESPRE DUMNEATA, FAPTUL CĂ FACI CINSTE ROMÂNIEI PE MELEAGURI STRĂINE!!!...

     - Eu datorez totul, în a fi pretutindeni, datorez lui Ben Todică, el zice că m-aș exprima aparte, Nelu Preda. El mi-a oferit înălțimi ale limbii române publicându-mă pe blogul său, uneori recitându-mă la radio Australia, în limba română.

     - LĂUDABIL!!!.. TOATĂ STIMA ȘI PREȚUIREA PENTRU GESTUL DUMNULUI BEN TODICĂ!!!... MULT SUCCES AMÂNDORURA ÎN CONTINUARE!!!...

     - Doctorul Sarca Nicolae la vizita, în pășune, mă certă drastic, cu înțelepciune, însă nu în fața îngrijitorilor ca să mă defăimeze, că nu din vina mea vacile aveau coși, hipodermoză. N-am fost aprovizionați cu Clorofos / de cei dea Direcția Sanitar veterinar și directorul Ioan Fritea, care lucrase Dan Ioan sau se cunoscuseră, deci Fritea scorțos, nu zdrențuros, cum se exprima bolovănos liricul Desculț Zaharia Stancu, cel cu Rădăcinile amare din Omida, de pe lunga și îngusta vale a Călmățuiului, deci Ioan Fritea mă luă la rost, că ce am avut eu să scriu la revista Urzica, că n-am avut cu ce trata preventiv contra coșilor care primăvara pot infecta pe spinarea vacilor făcând tumori enorme, colosale, cât un cap de copil, pentru care medicul veterinar Sarca, mă certă, că dacă moare din cele 9 vaci, să am grijă, că dacă moare vre-o vacă, o plătesc eu din salarul amărât, salar din cauza căruia nici acuma n-am o pensie a fericiților, o pensie mare. Aiasta era politica, în chestia și parachestia cu vacile infectate și trebuia un țap ispășitor care puteam fi eu dacă, Ben, n-aș fi descoperit un mod de a trata inedit, inovator, metodă avasată care am folosit-o la tratarea mai multor boli, tratarea contra mai multor prostii omenești (sper să revin cu ce și cum anume, cum anume, cum am procedat ori cum am tratat unic pe teren, ca atare am să revin dacă va avea răbdare cu mine, chiar dacă o voi face-o nu cum am prezentat lucrarea la facultatea veterinară aprobat de doctorul chirurg Mateș, lucrare trimisă și directorului direcției sanitar - veterinare din Cluj, Ioan Fritea și cu deosebită și distinctă cinste și onoare punând-o, în bibleoteca din biroul său băgându-l în sperieți pe medicul veterinar Dascal Aleandru din Recea-Cristur, șeful și cordonatorul meu la Circa / Disoensarul Sanitar-Veterinar Recea-Cristur, medic veterinar care crezuse că-i reclamasem prostiile, slăbiciunile sfârnăria lui moștenite de la bătrânu, cu vitele de la C.A.P. Drum Nou Ciubăncuța / de la diverși cetățeni pe care-i înșelase ca un cenușotcă de la acel bal, eu însă nici vorbă, că eram cinstit și naiv.

     - O atentie de la mine: Dansul Ritei.

     - Multe mulțumiri. Rita este minunată, muzica și cupletul deasemenea dar nu am prins deloc dansul..., Înțeleg, este complicat, dificil ca să prinzi toate elementele, dar am intuit dansul din inflexiunile vocii recitatorului, iubitul nostru Ben Todică. Multe mulțumiri, Melania

     - Splendid!

     - Dragii Noștrii, Cinstire să aducem ”Zilei de Naștere a lui Mihai Eminescu - 15 Ianuarie, 1850, împlinindu-se 172 ani în acest AN al Domnului, 2022, eveniment întradevăr hristic pentru Români, redând versurile poemei: DUHUL LUI MIHAI EMINESCU” Cu drag și multă preșuire, Ioan Miclău-Gepianu

     - Doru mi de dor de dor, de marea mării mi dor, de faptul, că, în ciuda tuturor, e n-aș vrea să mor, că mai am din drumu-mi scurt / lung, în drag și făinoșag, mai am drumu-mi spre viitor: cale, adevăr și viață, națională conștiință și știință, născut la sat / la izvor, cu drept la veșnicie-poezie, în trăinicie, cu omenie de Românie, cum la carte și pe frunte-mi scrie. 

PR-F&BT.